CABANA BALEIA - în paragină - 1410 metri
CABANA BALEIA - în paragină
O poveste tristă aflată de la cei ce au cunoscut și cunosc situația cabanei
A fost cândva principala atracție turistică a Retezatului.
Acum mai amintește de ea doar un indicator nou, de pe DN 66, Petroșani –
Simeria, amplasat lângă satul Pui. Atât. Nimeni nu mai urcă la cabana Baleia
din două cauze care se reclamă, oarecum, una pe cealaltă: cabana este închisă, iar
drumul cu caracter rutier este aproape imposibil de parcurs. Proprietarul dă vina pe drum,
autoritățile dau vina pe soartă. In ultimii ani, turiști experimentați, mari amatori ai
muntelui, au mai urcat la Cabana Baleia, dar au fost dezamagiți. Vechea cabană
este închisă și în paragină, iar noua cabană de aici nu e terminată.
Cândva Baleia, situata in jumătatea estica a masivului, era
principalul punct de atracție al Retezatului pentru turiști. Din anii ‘70 însă,
Cabana Pietrele a început sa fie la moda în rândul “publicului larg”. In anii
80 s-au dezvoltat și facilitățile de cazare de la Râușor. In “oferta” turistică a Retezatului exista și Cabana Gura Zlata, dar pe cealaltă parte a masivului,
la extremitatea vestică. In fiecare sfârșit de săptămână, la Baleia urcau atât
hunedoreni cat si turiști din țară. Nu lipseau nici localnicii din comuna Pui
care, mai ales vara, organizau aici fel și fel de sărbători și întreceri
sportive. O vreme, la Cabana Baleia, sus, la 1400 de metri altitudine, se
organiza chiar și un turneu de fotbal între echipele satelor din Pui și Baru.
Acum, la Baleia mai ajung din când în când iubitori ai Retezatului care s-au
plictisit sa tot meargă, de exemplu, pe “bulevardul” dintre Pietrele – Gențiana
– Bucura – Poiana Pelegii. Turiștii vin, se uita tristi la cabana abandonata și
pleacă. Unii își exprimă starea provocată de Baleia pe site-urile de profil.
Alții își păstrează impresiile doar pentru apropiați. Avel Ritisan, cunoscut de
oamenii muntelui din Romania sub numele de “Piff”, stie exact când a început
declinul cabanei Baleia: “La sfarsitul lui 1963, începutul lui 1964, s-a dat in
folosință viaductul de pe Valea Nucșoarei. Datorita acestui viaduct, drumul
spre cabana Pietrele devenise mult mai ușor decât înainte. Traseele de la
Pietrele spre principalele vârfuri ale Retezatului sunt mult mai scurte, asa ca
lumea a preferat acest loc, in detrimentul cabanei Baleia. Asta cu toate ca, pe
vremuri, imi amintesc ca erau aproape in fiecare sfârșit de săptămână peste 100
de turiști care înnoptau la Baleia. Uneori apărea chiar o situație hazlie: unii
dormeau pe jos in sala de mese, in timp ce alții luau cina acolo, atât era de
aglomerat. Urcam la Baleia cu mașini cu coviltir. Drumul era bunicel, pentru că în principal sindicatele aduceau muncitorii aici pentru distracție si relaxare”.
Avel Ritisan își amintește ca la Baleia se putea si schia
intr-o poiana din apropierea cabanei, care acum s-a împădurit puțin. Nu exista
pe-atunci vreun teleschi, ci se urca la pas, cu schiurile pe umăr, dar, totuși,
locul avea amatori, mai ales ca priveliștile din zona sunt mai mult decât
deosebite. Incet – încet, nici localnicii n-au mai urcat la Baleia, iar cabana
s-a îndreptat spre uitare. Primarul comunei Pui, Victor Stoica, spune ca, încă din anii ‘80, au început sa se rărească turiștii de la Baleia, fără să dea și o
explicație a fenomenului. La începutul anilor 90 cabana s-a închis. Ea a fost
apoi cumpărată de la fostul Oficiu Județean de Turism de către un anume Mihai Bărăscu,
in 1993, cel care deține si Cabana Gura Zlata si care nu a mai reușit sa o
repună in circuit. “Prima mare problema a vechii cabane este ca s-a tăiat
pădurea de pe versantul din spatele ei. Se adunau șuvoaie de apa care treceau,
efectiv, prin si pe sub cabana. Apoi, lemnul era afectat grav de o ciuperca. Am încercat sa mai salvez ce se putea salva, dar degeaba. Sa nu mai vorbesc ca a
dispărut si mobilierul din cabana, in mai multe rânduri. Apoi am decis sa încerc sa ridic una noua, din cărămidă, cu mai puține locuri de cazare, doar
vreo 10. Am rupt trei mașini pe drumul de la Pui la Baleia. Ultimii 15 – 18
kilometri sunt de-a dreptul criminali. Nici nu mai știu de câte ori am ajuns cu
mașina în râpă. Apoi, am încercat și sa transport materiale cu camionul, dar ma
costa, de exemplu, 3 milioane de lei vechi nisipul si pentru transportul pana acolo
mi se cereau 8 milioane. Drumul e marea problema a acelei zone. In ultimii ani
s-au băgat bani pe o alta vale, pe Stana de Rau, iar pe valea către Baleia nu
s-a făcut aproape nimic. Acum, dacă-și mai da drumul activitatea de la Gura
Zlata, ce câștigam jos (pe Valea Râului mare – n.red.) investim sus, la Baleia.
Poate ca in doi sau trei ani vom reuși sa o redeschidem”, explica Mihai Bărăscu.
Bărăscu adaugă că nu a reușit încă sa rezolve nici măcar
problema terenului ocupat de cabana: “Primăria deține terenul din zona, dar nu
este intabulata cu el. In condițiile astea nu te poți mișca aproape deloc. Am
băgat, pana in 1997 vreo 400 de milioane de lei vechi in cabana cea noua, dar,
după aceea, nu a prea avut rost sa mai continuam investiția. Am chemat sus, pe
cheltuiala mea, topometrist de la Deva, am făcut tot ce puteam eu sa fac dar...
Repet, drumul este criminal. Situația terenului este încurcata si, uite-asa,
noi stam blocați când am putea sa accesam măcar 100.000 de euro bani europeni
pentru o cabana cu toate cele necesare, de la apa și mobilier până la energie
electrica produsa de panouri solare”, spune supărat proprietarul. Victor
Stoica, primarul comunei Pui, spune ca instituția pe care o reprezinta nu poate
face mare lucru: “Drumul spre cabana Baleia este drum județean, asa ca de el
trebuie sa se ocupe Consiliul Județean. Am discutat de mai multe ori cu domnul
președinte (Mircea Molot – n.red.) pe problema reabilitării lui. A rămas ca,
mai întâi, Consiliul Județean investește in drumuri din zone mai populate,
pentru ca asa este si logic. După mine, la ora actuala, cu Loganul se poate
urca pe el, doar ca te cam scutura. E drept însă ca drumul este folosit acum in
principal pentru transport de masa lemnoasa. Noi avem acolo 60 de hectare de
teren si suntem dispuși sa-l punem la dispoziția oricărui investitor interesat,
sa-l concesionam ori sa-l închiriem, și chiar să și ajutam cu ce putem, dacă este vorba de un proiect clar si coerent”.
Nicolae Timaru are acum
86 de ani și încă mai urcă în Retezat, din când în când. A fost cel mai
longeviv cabanier de la Baleia și știe prea bine începuturile fostei atracții
turistice. “Cabana Baleia a fost inaugurată în 1937 și a fost construită, ca și
cea de la Pietrele, la inițiativa Turing Clubului României – filiala Deva. A
funcționat până în 1940. Pe perioada războiului, tot cazarmamentul a fost
coborât in satul Râu Bărbat. Cabana Baleia s-a redeschis în 1946. Eu am
preluat-o în 1949 și am activat acolo cabanier până în 1956. In 1962 s-a închis
oficial, dar ea a mai funcționat multă vreme după aceea, neoficial, ca unitate
de cazare. Erau diverși indivizi din comuna Pui care mai urcau în zonă cu
animale la pășunat și, probabil, se ocupau și de cabană. Nu mai știu exact”,
povestește Nicolae Timaru. Bătrânul spune ca, pe vremuri, turiștii veneau la
Baleia nicidecum pentru schi, ci pentru a-și încărca bateriile. O categorie a
vizitatorilor o constituiau cei suferinzi de boala Bazedof, o afecțiune a
tiroidei: “Veneau din Cluj, din Timișoara,
din București și stăteau câte doua sau trei săptămâni. E drept că se puteau și
se mai pot face și câteva trasee, în principal spre Stâna de Râu – traseu de
patru ore, și spre Pietrele – pe lângă Lacul Galeșu – traseu de șapte ore.
Aveam la Baleia un restaurant bine organizat, cu bucătari și chelneri, cabana
avea și un îngrijitor permanent. Erau, la parter, patru camere de câte doua
paturi, iar sus o camera era cu 10 locuri, una cu cinci, una de o persoana și
alte patru de câte doua paturi. In plus, in pod, pe priciuri puteau dormi 100
de persoane. Am urcat acum doi ani la Baleia si m-a apucat plânsul când am
văzut ce-a mai rămas. Aproape nimic. S-a furat de acolo tot ce s-a putut fura.
Din cabana de piatră, că mai era una, ceva mai mică, nu mai este acum decât
fundația. Te doare sufletul când o vezi”.
