VARNA

Plecând din Burgas, în numai două ore am descins în centrul unui oraș deosebit ca ofertă turistică, animație și atmosferă estivală. De la început Varna ne-a surprins plăcut și ne-a făcut să uităm de atmosfera mult prea provincială și plată de la Burgas.

 Orașul Varna, al treilea ca mărime din Bulgaria, avea, în 1974, o populatie de aproape 300.000 de locuitori. Era și este considerat capitala estivală a țării, fiind cel mai mare oras de pe litoralul bulgaresc. Este situată lângă Golful Varna, într-o vale marginită de Platoul Frengen si Platoul Avren.

 Structura arhitectonică a orașului amintește de un amfiteatru, înconjurat de grădini, vii și crânguri. Istoria lui începe acum peste 3000 de ani. Datorită așezării geografice, locul a fost mai întâi locuit de un vechi trib trac, Corbisi, care a construit aici un mic sat de pescari. In sec.al 6-lea e.A, aici s-a ridicat un oras elen, Odessos, care a devenit o colonie populată de pescari și agricultori, și nu peste mult timp s-a dezvoltat, ajungand un important centru comercial. Asediat de trupele lui Alexandru Macedon, polisul și-a păstrat independența și ulterior a câștigat autonomia în cadrul imperiului macedonean. Până în secolul I e.N, a rămas un oraș independent, batand chiar și monedă proprie. Mai târziu, cucerit de legiunile romane, în jurul anului 72 e.N, a ajuns un centru oarecare al imperiului si treptat si-a pierdut influenta in regiune. 

Din sec.al 9-lea a început să poarte numele actual,  Varna, iar la inceputul sec.al 13-lea a fost încorporat teritoriului Bulgariei, sub conducerea lui Kaloyan. In ciuda lucrărilor de apărare bine puse la punct, orașul a fost cucerit de turci în 1391, care l-au transformat treptat într-un oraș oriental, cu moschei și băi turcești. Abia în 1878 Varna s-a eliberat de ocupația otomană și a devenit cel mai important port bulgar la mare. Chiar dacă orașul a evoluat în primul rand un centru industrial, în paralel s-a transformat și intr-o stațiune turistică, devenind locul preferat de bulgari pentru petrecerea vacanțelor. A purtat pentru scurt timp numele Stalin, începând cu 1949 și revenind la numele de Varna în 1956.
In oraș se găsesc urme de civilizație romană, precum băi reconstruite cu migală, datând din secolele 2 si 3 e.N. Catedrala Sfintei Fecioare, considerată cel mai important edificiu al orașului, se înață chiar în centrul acestuia. Construcția acesteia a început în a doua jumătate a sec.al 19-lea, dar catedrala a fost sfițtită abia în 1910. O altă biserică, Biserica Sf Nicolae se găsește lângă Parcul Gradina Mării, fiind construită în 1866 (înainte de eliberare). Turnul ceasului, construit în 1880, o străjuiește. Teatrul Dramatic, unde a avut loc și primul spectacol din istoria Bulgariei, trebuie vizitat, fiind construit cu aproape un secol in urma, imitand arhitectura vieneză a vremii. Cladirea găzduiește împreună teatrul, opera și săli pentru concerte de muzică simfonică, având spectacole pe toata durata anului. La mică distanță se găsește Teatrul de Papuși, unde in fiecare an are loc Festivalul Delfinul Auriu, o încântare pentru cei mici si cei mari. 

Pentru a se mări importanța orașului, totuși destul de tânăr, s-au construit și amenajat cât mai multe instituții de cultură. De aceea aici găsesc și numeroase muzee: Muzeul Arheologic, Muzeul Renașterii Naționale, Muzeul Naval, Muzeul-Parc Vladislav Varnenchik, Muzeul Etnografic, Acvariul si Muzeul Mării Negre, Muzeul Medicinei, Muzeul de Artă și Istorie al orasului Varna. Acesta din urmă are o colectie deosebit de bogată și variată de exponate, care include și Tezaurul din Varna, vechi de peste 6000 de ani.. In greutate de aproximativ șase kilograme, Tezaurul conține unele dintre cele mai vechi piese din aur descoperite în lume, de origine tracă. Tot așa, mai deține și o colecție numeroasă de artefacte unice antice și medievale care prezintă etapele de evoluției umane în această zonă, din paleolitic până în sec.al 19-lea. 

Muzeul de istorie este asociat cu numele faimoșilor frați arheologi cehi Skorpil, care au activat în Bulgaria după dobândirea independenței țării, în 1878. Primele exponate care compun cele două departamente principale ale muzeului — Arheologie și Artă — au fost introduse în anul 1888, când un grup de profesori au început colecția muzeului. Trebuie știut că după eliberarea țării, mulți cehi experimentați au venit în Bulgaria pentru a ajuta la organizarea tuturor activităților ei.Cultura, administrația și învățământul Bulgariei datorează  cehilor cele mai multe realizări de început.

Colecțiile muzeului prezintă, cronologic, peste 60.000 de artefacte unice din epoca elenistică, romană și epoca antică târzie, forme rare de pre-monede, peste 2.000 de monede antice și medievale de aur, argint, bronz și cupru. De asemenea, expune statui și sculpturi antice, vase, basoreliefuri medievale și decorațiuni, podoabe din aur.

 In acest muzeu se află cea mai veche comoară de aur din lume, datând din anul 4000 e.A. care cuprinde bijuterii de aur de o măiestrie rară. Aceasta fost descoperită accidental în anul 1972, în timpul lucrărilor de construcție în apropiere de Varna, schimbând opinia istoricilor despre dezvoltarea civilizației umane. Circa 3.000 de piese de aur pur de 23,5 carate, cu o greutate totală de aproximativ 6,5 kg, includ coliere, brățări, ornamente pectorali și vase.

Unul dintre exponatele cele mai atractive este sceptrul de aur — un simbol al puterii monarhului. De asemenea, un interes deosebit incită mormântul, adus aici, cu scheletul unui bărbat în vârstă de 40-50 de ani, acoperit cu peste 100 de podoabe de aur. Acesta prezintă imaginea liderului (regelui), care deținea funcții sacre și simboluri ale puterii.

Vizitatorii mai pot admira în acest muzeu inscripții de piatră din istoria statului bulgar, cele mai mari colecții din țară de decorațiuni timpurii bulgare, de centuri și bijuterii din al Doilea Regat Bulgar, obiecte găsite în necropola Varna, și morminte preistorice din epoca de piatră (3200-3000 î.Hr.).

O bogată colecție de peste 100 de icoane din secolele 16-19 este expusă în șase săli ale muzeului. Pot fi admirate aici articole extrem de valoroase și vechi, precum și cele mai bune capodopere de la Școala de Iconografie din Tryavna.

Galeria de Artă a Varnei este locul în care expun atât artiști bulgari importanti, precum si artiști străini, în colectiile instituției găsindu-se numeroase lucrări valoroase, cumparate sau donate de artiști. La data sosirii noastre acolo, Varna avea sunt zece cinematografe, cele mai bune fiind cele din centru. Televiziunea nu-și ocupase primul loc între plăcerile vizuale.

Gradina Mării este una dintre destinatiile preferate de cei care vizitează orașul. Gradina, terminată în 1908, include un amfiteatru, un observator astronomic cu un planetariu și turn, un mic râu pe care se fac plimbări cu barca, un iaz și o gradină zoologică. Plaja, unde se găsesc stațiuni de tratament cu nămol și ape termale, numeroase restaurante și discoteci, se găsește la mică distanță de parc.
Complexul Festival se gaseste chiar langa intrarea in parc. Este o cladire moderna din aluminiu, piatră și sticlă, cu mai multe scene, săli de conferințe si un bazar de mari dimensiuni. Podul Asparuh, care poartă numele fondatorului statului bulgar, face legatura între cartierele Asparuhovo și Galata. Este cel mai lung pod din Bulgaria si cel mai impresionant. 

Nici în afara orașului nu lipsesc privelistile si punctele de atractie. Cunoscutul oraș Vinitsa, locuit in principal de găgăuzi, se găseste la 10 km nord-est de Varna. Gagauzii, de religie creștină, vorbesc un vechi dialect turc și și-au păstrat tradițiile, interesante pentru cineva care le descoperă treptat. In apropiere, Promontoriul Galata îi atrage pe iubitorii naturii cu pajistile, izvoarele cu apa proaspătă și stâncile sale. Se mai păstrează ruinele fortificațiilor construite în trecut de fondatorul statului bulgar, pentru a rezista atacurilor bizantine.

Pe Dealul Dzhanavar, spre sud, se găsesc ruinele unei biserici de la începuturile creștinismului. De aici, după un drum de 18 km, spre vest, se ajunge la Pobitite Kamuni (Pădurea de Piatră), o formațiune stâncoasă naturală, în care se văd  formațiuni fosile diverse. Locul era considerat sacru încă din timpul tracilor.
La mica distanță se află orașul industrial Devnya, construit pe ruinele vechiului oraș  Marcianopolis, al doilea ca marime în vechea Bulgarie după Philippopolis (redenumit astazi Plovdiv, în prezent al doilea oraș al țării). Se regăsesc aici zidurile de apărare, o fortareață, turnuri și alte ruine interesante. Fortareața Petrich se gaseste în apropierea gării Razdelna. A fost construita în sec.al 5-lea e.N, distrusă ulterior și reconstruită în secolele 13 - 14.

Când am ajuns la Varna, era linişte şi pace. Soarele era dogorâtor, așa că nici urmă de creştini și otomani încleştaţi în bătălii medievale. Am parcat undeva în zona portului, după două minute ne-au ieşit în cale niște ruine romane, urme ale anticului Odessos, iar oraşul ne-a părut promiţător.

Am intrat apoi într-o mică capelă din sec.al 15-lea închinată Sfintei Parascheva, pe o stradă lăturalnică. O alee cu castani, cu mărţişoare agăţate în copaci,  după o tradiție bulgărească, alte therme romane la limita unui parc, o biserică simplă, din piatră albă, cu cupolă verde-albăstruie, purtând hramul Sfântului Nicolae. Oraşul începuse să devină interesant. Şi verde.

Din indicator în indicator, în căutarea Muzeului de Arheologie şi a renumitul tezaur, am ajuns la un bulevard larg, probabil strada principală, apoi într-o zonă verde nu tocmai întreţinută. Undeva în stânga am găsit clădirea barocă a muzeului. Aici am petrecut la răcoare aproape două ore, dar am avut ce admira, ținând cont că era, totuși, un muzeu regional.

Ne-am continuat plimbarea pe bulevard până la Catedrala Adormirii Maicii Domnului, unul dintre simbolurile oraşului. E frumoasă catedrala, a doua ca mărime din Bulgaria. Ne-a plăcut mai ales exteriorul, dar zona mai puţin. Oraşul începuse să ne pară banal.

La dorința lui Carmen, ne-am retras la o cafeluță cu gust puternic de scorţişoară și la un suc rece, pe o terasă ferită de vânt, şi oraşul a început din nou să ne tihnească.

Traversând bulevardul am ajuns în zona pietonală, unde ne-am plimbat o vreme printre pictori ai străzii, pescăruşi, printre construcţii istorice şi mai puţin istorice, am trecut pe lângă frumoasa clădire roşie a Teatrului Stoian Bachvarov, ne-am băgat nasul în vreo două magazine,ne-am ales cu o pereche de saltele de plajă, am mâncat din mers niște gogoși, apoi am revenit la maşină. Oraşul devenise frumos, mai ales că din niște pliante aflasem că deține mai multe vestigii și obiective interesante. Ne-am decis să acordăm zonei două zile din periplul nostru și să folosim restul zilei pe una din plajele renumite din zonă.

Pe litoralul bulgăresc, în regiunea Varna se gasesc 3 stațiuni foarte importante, amenajate cu interes de regimul comunist: Nisipurile de Aur, Albena și Constantin si Elena, toate în concurență cu cele românești.  Noi am ales să ne răcorim în mare la stațiunea Nisipurile de Aur.

Nisipurile de Aur  este o stațiune situată lângă parcul național Varna. Statiunea este situata la 17 km nord de centrul orașului Varna fiind practic legata de oraș printr-o serie continuă de stațiuni și comunități rezidențiale.

Numele stațiunii Nisipurile de Aur provine dintr-o veche legendă a locului care spune că în urmă cu foarte mulți ani, niște pirați au îngropat o mare comoară pe faleza Mării Negre la nord de orașul Varna, iar natura s-a răzbunat pe pirați transformând aurul într-un nisip splendid.

Zona este etichetată a avea cel mai pur nisip de cuarț de pe coastă și abundă în copaci bătrâni, grădini, magazine și zone pietonale. Autoritățile din Nisipurile de Aur s-au opus cererilor de a oferi drumuri și parcări suplimentare, adică să să se opună poluării, stațiunea fiind renumită pentru numărul mare de familii care frecventează spațiile verzi și zonele pietonale.

Intr-adevăr nisipul din fața hotelurilor modere era foarte plăcut, mult, curat și afânat. O cămilă se plimba alene printer oameni, obișnuită cu mulțimea gălăgioasă și cu agresiunea copiilor. Marea era și ea prietenoasă și caldă, ca la noi.

Mai există în zonă încă două plaje renumite: Albena și Constantin și Elena, în termeni populari. La Albena am mers a doua zi după amiaza, după scurta excursie la curiozitatea geologică numită "Pădurea Impietrită".

Albena -  situată la 30 km de Varna este faimoasă pentru plaja și grădinile sale cu flori. Construită special ca stațiune turistică, Albena are un stil arhitectonic unitar și unic; este perfecta pentru familii cu copii care vor să petreacă o vacanță liniștită.Aici este una din cele mai generoase plaje din Bulgaria, cu peste 5 km lungime și 150 m lățime.

Statiunea Constantin si Elena se situează la 10 km de Varna. Este cea mai veche stațiune de pe litoralul Bulgariei fiind fondată în 1908 ca centru balneologic.  Denumirea staţiunii Sf. Constantin şi Elena vine de la mănăstirea cu acelaşi nume ce se afla în zonă.

A doua zi dis de dimineață, neam strâns cortul cu grăbire pentru că urma o zi aglomerată în vizite și cu înoptarea la Albena, Am plecat cu mare interes spre "Pădurea Impietrită", aflată la circa 18-23 de kilometri spre vest. Despre ea știam dintr-un ghid că ar fi fost într-adevăr o pădure cu trecut geologiccare fiind acoperită de apele mării ar fi absorbit substanșe calcaroase de solidificare, Ulterior am aflat că adevărul despre această curiozitate a naturi putea fi cu totul altul, după ipotezele științifice mai aprofundate.
Pădurea Impietrită

Pădurea pietrificată (Pobiti Kamani) reprezintă un fenomen geologic unic aflat la 18 km. de Varna. Într-o zonă aridă sunt dispuse în grupe mari și mici coloane imense de piatră, care ating înălțimea de 7 metri și grosimea de 3 metri. Unele dintre aceste coloane sunt goale în interior. Peisajul impresionant de Pădurii pietrificate este observată în șapte aflorimente mari și câteva mai mici.
Cel mai bine cunoscut este grupul "Centru - Sud", acesta este situat la 18 km. vest de Varna. Se număra aproximativ 300 de coloane mari și mici, cu o înălțime de până la 6 m, în principal la sud de drumul vechi Varna - Devnya.
Despre originea "Pădurii pietrificate" au fost emise multe ipoteze care pot fi împărțite în două grupe principale, dintre care prima are origine anorganică a coloanelor, iar a doua origine organică.

Afirmațiile din grupul întâi, sugerează formarea mecanică a structurilor prin procese de eroziune sub acțiunea aerului și a apei, alterarea sau infiltrarea apelor subterane. După părerea susținătorilor provenirii organice, pilonii de piatra sunt rămășițele unor recife de corali, izvoare de gaz fosilizate, concentrațiile de substanțe nutritive din alge sau lemn pietrificat.

Incă nu se poate spune cu certitudine care dintre aceste ipoteze reflectă cel mai bine apariția acestui fenomen, dar toate acestea exclude ideea că acestea sunt o creație a omului. Acest lucru poate fi observat clar în grupul Carieră-Beloslav, unde au fost descoperite toate cele patru niveluri a Pădurii pietrificate.
Grupurile cele mai impresionante ale Pădurii pietrificate ("Centru - Sud", "Beloslav-vest", "Slanchevo -sud est"), încă din 1938 sunt printre primele zone protejate din Bulgaria. Mai târziu, cu câteva acte ulterioare, au fost protejate un total de 14 grupe, cu o suprafață de 253.3 ha, iar prin Ordinul Ministrului Mediului și Gospodăririi Apelor în 2002, punctul de reper natural a fost recategorizat în zonă protejată.

"Pădurea pietrificată" este o zonă protejată în cadrul rețelei Natura 2000, declarată în vederea conservării celor mai mari habitate interioare de nisip cu o floră, vegetație și faună specifică din țară.

In zona pădurii pietrificate au fost descoperite unicele, pentru Bulgaria, urme umane din perioada mezoliticului.

Prin amestecul de stânci prelucrate cu măiestrie și de coloane ale unui templu curios datorat unor ere geologice uitate de timp ne-am simțit într-o altă lume, o lume ca de poveste. Nisipul pe care călcam era mătăsos și călduț. Cu cât priveam mai atent și mai de aproape tamburii de piatră zgrumțuroși cu atât ni se părea că au fost niște trunchiuri de copaci pietrificați pe fund de mare. Chiar și coaja groasă pietrifictă încerca să ne întărească convigerea că ar fi trunchiuri din timpurile formării zăcămintelor de cărbune. Locurile erau pustii la ora când noi ne minunam de faptele naturii.

Am părăsit cu regret acea lume de piatră înconjurată de departe de păduri tinere și ne-am decis să mai să mai dăm un tur prin oraș înainte de plaja programată pentru după amiază la Albena.

Varna este un oraș mai pitoresc și mai animat decât Burgasul, dar tot un oraș tțnăr și fără tradiții rămâne. Pitorescul nu ieșit din comun i-l dădea apropierea de cele mai stațiuni marine ridicate de regimul communist în ultimul deceniu și jumătate. Principalele atacții turistice recomandate de pliante erau: Biserica Adormirii Maicii Domnului, biserica Sfânta Fecioară Panaghia- cea mai veche din Varna, Termele romane, Muzeul Național, Parcul municipal, Planetariul, delfinariul, acvariul și Grădinile Mării. Totul nou, plăcut, dar fără tradiție.

Grădinile Mării ne-au atras primele dintr-o pură inspirație și pentru ușurința parcării fără plată, ca în tot lagărul socialist al acelor vremuri.

Grădinile Mării constituie unul dintre principalele obiective turistice din Varna, situat pe faleza înaltă și oferind panorama Mării Negre din multe locuri. Răzoare cu flori colorate, pâlcuri pitoresti de arbori, alei umbrite, zone de apă și monumente noi - toate acestea sunt caracteristicile unei adevărate opere de arta în sânul naturii

Crearea sa a început la sfârșitul sec.al 19-lea, când municipalitatea orașului se trezea de sub orientalism și l-a angajat pe arhitectul peisagist ceh Anton Novak, care beneficia de o vastă experiență, câștigată în grădinile palatelor vieneze. Locul ales pentru parc a fost în exteriorul zidurilor cetății. 

Tot în parc, în apropiere de malul mării, a fost amenajată prima plajă din Varna, in 1926, cu o scara monumentala din piatra și cu terase deasupra falezei. In parc există multe locuri de relaxare sau care merită sa fie vizitate: Muzeul de Istorie Naturală, Muzeul Naval, Planetarium, Gradina zoologică, Terariul, Teatrul de vară, Delfinariul și Acvariul, un bazin pentru înot, terenuri de tenis, restaurante, cafenele, discoteci și zone de joaca pentru copii. La intrare exista un complex în care se țineau festivaluri și o colonadă cu arcade. Frumos, aer curat, dar nimic ieșit din comun. O parte din atracțiile orașului sau concentrat aici, dar mai toate nu ne-au atras. Am mai dat o raită prin centrul orașului până ne-am plictisit și am decis ca înaite de Albena să dăm o raită și pe la mica stațiune Sf. Constantin și Elena, aflată la numai 10 Km distanță de Varna și la numai 8 Km. de Nisipurile de Aur. Acolo puteam găsi o mănăstire foarte veche, obiectiv rar în Bulgaria. 

Mănăstirea Sf. Constantin si Elena este situată în stațiunea cu același nume în vorbirea populară din 1974. Se presupune că mănăstirea a fost fondată la începutul sec.al 18-lea, deși există dovezi pentru existența unei mănăstiri pe aceste meleaguri încă din sec.al 14-lea. Mănăstirea este unică, deoarece are un izvor chiar în altarul din spatele tronului. Nu există nici o consemnare ca o altă biserică din Europa să aibă un izvor într-un astfel de loc.

Printre cele mai valoroase averi ale mănăstirii sunt: o icoana a Sf. Constantin si Elena, o parte din moaștele Sf.Valentin, o icoana cu cei sapte tineri din Efes - Maximilian , Yamvlih, Martini, John, Dionisie, Eksakustodian (Constantin) si Antoninus, care au trait in secolul al III-lea. Clădirea mănăstirii este săracă și scundă, semănând cu un staul de animale prelung.

Constantin si Elena este cea mai veche stațiune din Bulgaria și s-a dezvoltat încă de la începutul anilor 1900 datorită izvoarelor minerale și termale prezente pe teritoriul ei. Stațiunea nu se ridică la nivelul celor trei stațiuni de top, unde s-a investit mult mai ales după perioada comunistă: Nisipurile de Aur, Sunny Beach si Albena. Este recomandată celor care doresc un sejur mai liniștit sau celor care doresc să urmeze diverse tratamente. Plaja statiunii este delimitata de mai multe diguri care formeaza golfulete, nisipul este fin dar sunt si portiuni in jurul digurilor cu pietre. In unele locuri, pe plaja sunt amenajate izvoare termale care se varsa direct în mare. Unele hoteluri au bazine cu apă termală atât la interior, cât și în afară pe plaja destul de restrânsă.  Hotelurile de toate gradele sunt înconjurate de mult spațiu verde, ceea ce conferă impresia unei stațiuni aerisite și liniștite.

După o foarte scurtă cercetare a locurilor am luat direcția plajei de la Albena. Acolo am găsit și campingul de rigoare și am trândăvit până la asfințit. Sunt greu de suportat serile lungi petrecute în campinguri, chiar și în tinerețe.

BURGAS

Burgas

Burgas este un oraș nou care  nu poate atrage prin vestigii valoroase sau prin obiective de arhitectură. Se poate spune că este un oraș de provincie neinteresant pentru vizitatori, dacă nu se ține seama că oferă o plajă cu attribute specifice. In anul 1974 nu am avut nevoie să-i acordăm o plimbare care să depășească mai mult de o oră și jumătate. Aceasta din dorința de a găsi în el ceva ce poate să constutie o amintire de durată.

Burgas este principalul oras din regiunea de sud a litoralului bulgăresc, un important centru industrial și de transport, situat in golful cu acelasi nume, la 134 km de Varna, spre nord și 390 km de Sofia, spre apus. Este al patrulea mare oras al țării, după Sofia, Plovdiv și Varna, cu o populație de peste 200.000 de locuitori (În 1974) și(230.000 în 2011) Este un oraș de câmpie, dealurile Vurli Briag din apropiere având altitudinea maximă de 209 metri. La est de Burgas se află Marea Neagră, la sud lacul, Mandren, la vest lacul Vaia, iar la nord lacul Atanasov.

Orașul este centrul unei regiuni industriale dezvoltate, cu rafinării de țiței, șantiere navale, industrie chimică și alimentară. Este și un centru cultural și universitar, cu două universități, teatru, operă, o orchestră filarmonică și galerii de artă sezoniere. In orașul propriu-zis, și în vecinătatea sa, se găsesc vestigii ale unor așezări din epoca de piatră, a bronzului, tracice (sec.al 4-jea e.A), sau grecești și romane neimportante. 
Unele dintre cele mai mari bătălii între statul bulgar și Imperiul Bizantin s-au desfășurat în regiunea Burgas-luui. Victoriile lui Khan Tervel (sec.al 8-lea), în zona Anhialo, în 708, și cea a lui Khan Kardam (777-802), au întărit mult statul bulgar intrus în posesiunile bizantine.
In sec.al 6-lea e.N, când nivelul Marii Negre era mai ridicat, navele ajungeau până în lacul Mandren, pe ale cărui țărmuri au fost construite așezările medievale Skafida (care înseamnă „ambarcațiune") și Develt. In prezent fostul Skafida se află sub apele lacului Mandren, iar Develt este actualul sat Debelt, de lângă anticul Deultum.

Primele atestări documentare ale Burgasului au parvenit din secolele 13—14. in 1306, un poet bizantin Manuil F a amintit într-un poem numele Pirgos, care este traducerea în greacă a cuvântului latin „burgos" și înseamnă „foișor de foc". Probabil ca pe țărmurile mării se ridicau asemenea construcții ale pescarilor. La sfârsitul sec.al 16-lea, portul si apele bogate în pești atrăgeau pescari din teritoriile din sudul Burgasului, ba chiar din Istanbul. 

In timpul dominației otomane a orașului dezvoltat ca centru educațional și cultural. În secolul al 18-lea portul Burgas a transformat deja în cel mai mare port la sud de masivul balcanic. Burgas a fost eliberat de sub dominația otomană, la 6 februarie 1878. Orașul a fost supus la industrializare intensivă și modernizare la începutul secolului al 20-lea.

In 1899 a fost construit primul far, iar construirea unei linii ferate și extinderea portului la începutul sec.al 20-lea au determinat o dezvoltare foarte rapidă a localității.

Orașul beneficiază de un aflux important de turiști, având câteva plaje cu fâșii mari de nisip. Cea mai veche este plaja centrală, al cărei nisip de culoare închisă datorata conținutului în fier și titan a făcut-o celebră. S-a descoperit că acest nisip are chiar și un efect curativ, încălzindu-se foarte mult prin absorbția considerabilă a razelor solare.

Turismul în scopuri terapeutice a luat de asemenea amploare, datorită apelor termale ale izvoarelor minerale, iar lacurile din jurul orașului sunt atracții naturale pentru ornitologi și amatorii de pescuit sportiv.
Pentru a părăsi orașul fără nici o vizionare, am intrat în biserica lui cea mai importantă. Biserica catedrală "Sf Chiril și Sf. Metodiu ", este o locație dintre cele mai des vizitate din oraș. Lăcașul era relativ nou. A fost construit în timpul perioadei 1897 - 1907 după planurile arhitectului italian Rikardo Toskani (1857-1929). Frații Chiril și Metodiu sunt reprezentați în pictură pe peretele de la intrarea principală. Biserica a fost declarată monument de arhitectură și de construcție de importanță națională prin 18 consemnarea din Monitorul de Stat din 1979.

Alături de biserica oarecum depărtată de tradiția pur balcanică se afla expoziția de etnografie care prezintă cultura și stilul de viață al Burgas, în trecut. Acolo am văzut în mare viteză cea mai bogată colecție de costume tradiționale din toate grupurile etnice din regiunea Burgas, precum și costume rituale unice din sec.al 19-lea, tipice pentru regiune. Acolo vizitatorii pot afla mai multe despre ritualurile tradiționale bulgare, cum ar fi cântatul de colinde, dansuri de ziua Sf. Lazăr, dans la foc, etc.

Am părăsit orașul fără nici un regret și fără  să avem ceva de admirat din punct de vedere tradițional sau istoric. Gonind pe șoseaua ce ducea spre nord, speram ca Varna să nu ne ofere o primire asemănătoare.

SOZOPOL

In ziua cînd am vizitat cu mare plăcere orașul perlă Nesebăr, am mai avansat puțin spre nordul litoralului bulgăresc pentru a vedea Valea Ropotamo, renumită prin flora și fauna ei abundentă și de excepție, cu o diversitate de soiuri de plante obișnuite în zone mai calde și multe specii de păsări. Am avut parte de un drum sinuos printr-un peisaj plat ca în Delta Dunării. Neavând cunoștințele necesare de botanică și zoologie și fiind încă sub impresiile puternice din Nesebăr, ne-am retras fără impresii de durată. Am luat drumul nordului, spre Burgas, respectiv spre Sozopol, urmând probabil traseul general al anticei căi romane Via Pontica, cale care unea, urmând litoralul Pontului Euxin, Bosforul de Dunărea dobrogeană. De altfel, în antichitate orașul grecesc de la baza actualului Sozopol a fost principalul concurrent al Mesembriei, strămoșul actualului Nesembăr. După unele informații citite printr-un ghid socialist speram să găsim un oraș la fel de pitoresc ca Nesebăr. Eram tineri, curioși și, pe deasupra eram înarmați cu un aparat fotografic SMENA-2 de fabricașie sovietică, aparat care ne-a însoțit prin toate și foarte desele excursii prin munții României

Sozopol este unul dintre cele mai vechi orașe din Bulgaria. Primii locuitori au fost tracii, cu circa 4.000 de ani înainte de epoca creștină In urmă cu puțin peste 2 600 de ani, grecii din Milet au reperat peninsula, micul golf și insulele din apropiere și s-au stabilit acolo. Pe ruinele caselor trace au fondat un oraș nou pe care l-au numit Apollonia, în anul 610 e.A. Orașul cetate Apollonia a fost un oraș-stat, întruchipând spiritul democrației grecești, care a predominat în Grecia antică. Numele său a fost dedicat zeului Apollo, protectorul artelor. La un moment dat al istoriei sale, Apolonia era cel mai mare și mai bogat oraș de pe litoralul  Mării Negre . A fost un centru artistic și comercial. Perioada înfloririi antice a reflectat o serie de descoperiri arheologice deosebite - monede, amfore, ancore de nave, diverse obiecte de uz casnic și personal.

In prezent, Sozopol este un oraș de litoral situat la 35 km sud de Burgas, pe o peninsulă stâncoasă din Marea Neagră. A fost o colonie întemeiată de orașul grecesc Milet cu numele de Apollonia  (Apollonia Pontica pe timpul stăpânirii romane). 

Orașul Greco-trac a intrar în stăpânirea imperiului Roman în jurul anului 72 e.A, când a fost incendiat și distrus, dar a renăscut tot sub stăpânirea romană. Numit de romani Apollonia Pontica a devenit un oraș creștin în sec.al 4-lea e.N, când vechile altare ale credinței clasice au devenit altare creștine. La începutul aceluiaș secol, al 4-lea, în timp ce Imperiul Roman trecea prin mari schimbari politice şi etnice, oraşul Apolonia a fost reconstruit sub numele de Sozopolis (Oraşul Salvării). Proximitatea de noua capitală a Imperiului – Constantinopol, a determinat necesitatea unei fortificări rapide, în linie cu noile cerinţe în materie de construcţie militară.

La sfârşitul sec.al 4-lea şi începutul sec.al 5-lea, a fost construit un zid înalt de fortificaţie de-a lungul coastei. Zidul a urmat linia naturală a coastei, colţurile fiind întărite cu turnuri de observaţie, acolo unde accesibilitatea permitea acest lucru. Incendiile din urma asediilor hunilor au cerut o reconstruire a sistemelor de fortificaţie. Lucrările ulterioare de consolidare aduse zidurilor, au transformat Sozopol-ul într-unul dintre cele mai importante centre militare strategice de-a lungul coastei Mării Negre, fapt ce a atras după sine și dezvoltarea economică a regiunii.

La începutul sec.al 5-lea e.A. Apollonia era atât de puternică, încât avea propria sa colonie, Anchialos. Orașul era înconjurat de ziduri de cetate si avea clădiri publice și temple. In centrul așezării se afla templul lui Apollo Tămăduitorul, în care străjuia o statuie înaltă de 13 metri a zeului. 

După căderea Romei orașul a rămas în stăpânirea Imperiului Bizantin, dar în anul 812 a intrat în stăpânirea bulgarului Khan Krum, unul dintre primii mari domnitori bulgari și a devenit principalul port bulgăresc la Marea Neagră. Apoi, în unele perioade a trecut iarăși în stăpânire bizantină.
După sec.al 13-lea, Sozopol s-a dezvoltat ca unul dintre cele mai importante porturi de la Marea Neagră, dispunând de mari depozite de grâu şi fiind vizitat de multe vapoare cu comercianţi veniţi din Bizanţ şi din Italia. In apele mării și în imediata apropiere d țărm s-au găsit numeroase ancore de piatră, fapt ce dovedește o activitate navală intensă și, probabil, de lungă durată.

In Evul Mediu, au fost ridicate mai multe mănăstiri ortodoxe în jurul orașului. După căderea Regatului bulgar, sub Imperiul Otoman, orașul a reușit să rămână creștin, deși cele mai multe biserici au fost distruse, iar oamenii au construit capele mici, în locul lor. Sub stăpânirea otomană orașul a decăzut, astfel că în mare parte a mileniului trecut așezarea a avut un caracter de sătuc pescăresc. Așezarea a fost abandonată ca urmare a începerii războiului ruso-turc din anii 1877-1878, când populația fiind creștină s-a temut de represalii ale turcilor. Au trecut multe decenii până s-a repopulate.

Case din lemn de mari dimensiuni, atât de caracteristice pentru Sozopol au apărut la sfarșitul sec.al 18-lea și începutul sec.al 19-lea marcând Renașterea bulgară. Până la începutul sec.al 20-lea marea parte a populației a rămas grecească în Sozopol. Apoi a plecat treptat din oraș și noi familii de bulgari au venit să se stabilească din regiunea Tracia (sudul Peninsulei Balcanice sub dominația otomană în acea perioadă).

In anul vizitei noastre, 1974, era una din cele mai populare stațiuni turistice de pe litoralul bulgar, apreciat atît pentru cadrul natural cît și pentru arhitectura orașului vechi. După scurgerea a peste patru decenii și-a păstrat atributele, bulgarii știind bine să-și pună în valoare atributele tuistice.

Incă de la intrare, pentru noi orăşelul s-a dovedit a fi un labirint de străduţe pavate, printre casele tipice, cu parter de piatră şi cu etaj în lemn, şerpuind printre taverne de stat agăţate de stâncă, deasupra marii. Prin acestea, destul de sărăcăcios-comuniste se valorifica într-un oarecare mod fiecare colţişor al litoralului stâncos și nu extreme de atrăgător, astfel ca turistul să se poată bucura din toate unghiurile de priveliştea spre mare. Sozopol se aseamăna natural, în oarecare măsură cu Nesebăr-ul dar prezenta un tablou mai rece. Totul ne-a părut o arhitectură inspirată de trecut tradițional, croită nonşalant în ciuda unui amplasament natural aparent ostil. O lecţie de istorie am găsit şi la Muzeul Vechii Porţi, care ne-a ieşit în cale în timpul plimbării pe care am făcut-o de-a lungul coastei, pe faleza suspendată.

Fiecare culoar printre case ascunde o surpriză,rămâne doar să le iei la rând şi la picior. Iar dacă nu voiesti a te abate de la drum, localnicii te vrăjesc cu dulceţurile de smochine scoase în faţa prispelor,poftindu-te să gusti pe rând, din toate, până te opreşti la borcanul câştigător.
Cu toate acestea regimul comunist a reușit să facă din el o atracție turistică de vară, folosid plajeje și unele vestigii istorice. Cu tot pitorescul său specific, la Sozopol nu ne-a mai însoțit entuziasmul de la Nesebăr cu toate că plimbarea a fost garnisită cu farmecul căsuţelor în stil tradiţional bulgăresc, împrăştiate de-a lungul străduţelor vechi ale oraşului și de unele vestigii istorice. Noi ne-am muțumit cu vizitarea centrului vechi al orașului protejat de UNESCO pentru 40 de case medievale și cu o plimbare pe faleza străjuită de porțiuni din vechile fortificații. Am trecut fugitiv pe lângă unele temelii de clădiri ale vechii Apollonii.

Cu 80 de ani in urma orașul s-a extins catre localitatea Harmanite, unde acum se află Orașul Nou. In prezent Sozopol este cel mai mare centru de pescuit de pe coasta bulgarească a Marii Negre și este în acelasi timp vizitat de un numar mare de scriitori, poeți, pictori, sculptori și muzicieni, atrași de atmosfera culturală efervescentă. Orașul are si o baza pentru cercetari arheologice submarine, care organizează expozitii si își popularizează activitatea.

In larg, în apropiere de orașul cocoțat pe mal de stâncă, află insula Sfântul Ioan, cu o suprafață de 650 de hectare și azi cu statut de rezervație naturală nelocuită, dar la care se poate ajunge cu o ambarcațiune special destinată. Pe insulă se află vestigiile unei mănăstiri bizantine. Insula este cea mai mare dintre insulele din apele teritoriale bulgărești și trecutul său este legat de că un timp a fost cuib de pirați.
Lângă insulă se găsește o curiozitate a naturii numită Pădurea de Piatră. Noi nu am avut nici timpul necesar și nici un interes deosebit de a vizita insula. Deși nu etalează atracții ca Nesebăr-ul, Sozopol este totuși rezervație arhitecturală și istorică. Natura a fost foarte generoasa cu aceste locuri - terase marine coboară spre apa mării, iar de-a lungul coastei dantelate se înșiră stânci abrupte și plaje micuțe ascunse în golfulețe. In preajma peninsulei Sozopol, în mare există multe stânci submarine. Intre Sozopol și Kavatițe, țărmul este foarte dantelat, semănând cu fiordurile norvegiene. In zona aceasta exista mai multe insule printre care Sfântul Ciric (a doua ca marime), Sfântul Ivan, Sfântul Petru si Sfantul Teodor, cea mai mica insulă din largul coastei bulgărești.
Cu impresii general plăcute am părăsit acest loc încărcat de istorie și mai puțin de vestigii. Se apropia asfințitul și trebuia să ajungem la cortul nostru fixat într-un camping de pe o plajă de lângă Burgas. Când am ajuns soarele încă își întindea raze portocalii peste sutele de corturi și peste marea liniștită. Pe atunci turismul se făcea mult cu cortul nu numai la noi românii.
La intrarea în camping am traversat un prag de lemn care a făcut ca mașina să facă un mic salt. In clipa următoare am simțit cum motorul a început să meargă zgomotos numai în trei cilindri. Știam despre ce este vorba, pentru că mi se mai întâmplase. Era o fișă de la o bujie care sărea mai ușor distorsionând aprinderea la motor. Nu m-am oprit până nu am ajuns la cort pentru că eram îmbrăcat foarte curat și nu vroiam să mă murdăresc cu reparații.
Imediat ce am oprit mașina lângă cort, s-au apropiat de noi doi bărbați din corturile vecine. Fără prea mult protocol mi-au cerut să ridic capota Skodei, cu toate că prin limbajul mâinilor nu am nevoie de ajutor. Pe limba germană i-au spus lui Carmen că mașina Skoda este pasiunea lor și nu le place cum merge. Eu am intrat în cort să mă schimb în ceva mai lejer și mai de plajă. Nu a durat mult, dar când am ieșit la mașină m-am îngrozit. Domnii, ambii în costume de baie, aduseseră sculele necesare și-mi demontaseră multe piese din partea dev sus a motorului. Totul era așezat în ordine pe niște ziare scrise în limba cehă. Lucrau de zor, montau și demontau. Speriat de un eventual eșec al intervenției lor, i-am cerut lui Carmen ca să-i întrebe cu blândeățe cu ce se ocupă acasă. Ne-au răspuns fericiți că sunt instrumentiști într-o ochestră simfonică, unul violonist, iar celălalt la suflători. Ne-au repetat, însă, că pasiunea lor este mașina Skoda. Eu eram îngrozit și nu am mai scos nicio vorbă până când au acoperit motorul cu capota și mi-au cerut să introduc cheia în contact pentru probă. Motorul tocea cu plăcere și fără zgomotul obișnuit. Era o reușită neașteptată Desigur că le-am mulțumit cu căldură și ne-am retras cu zâmbetul pe buze
Mai pe seară, pe când stăteam ca două păsărele la gura cortului și depănam impresiile acelei zile, unul dintre acei vecini cehi a venit la noi cu o farfurie întinsă pe care fuseseră așezate diverse produse de ale gurii. Ne-a așezat farfuria în față și ne-a zis zâmbind: Servici Complet !  Maui târziu am răspuns și noi cu produse de ale noastre, cu care nu ne puteam face de rușine. a sosit noatea grea și a doua zi dis de dimineață am strâns cortul și am plecat spre Burgasul din apropiere și spre Varna. Prietenii dormeau dușI
I pentru că ei aveau alt regim. Veniseră să facă cură de soare și mare pentru mai multe zile, nu să colinde țara.

NESEBĂR

In 1974 am făcut cu Carmen prima noastră ieșire în străinătate, ieșire independentă la volanul mașinii noastre Skoda 100 S de culoare roșie. Formalitățile de obținerea vizei și inclusiv a pașaportului a fost foarte simplă, fiind vorba de o excursie într-o țară socialistă. Suma alocată pentru fiecare din cele 14 zile petrecute în Bulgaria a fost îndestulătoare și chiar puțin peste nevoi, așa că am colindat fără griji țara relativ mică de la sud de Dunăre. Desigur că nici nu visam să locuim la vreun hotel, sau să mâncăm la restaurant. Eu studiasem în prealabil un ghid concentrat despre Bulgaria și înțelesesem că la Nessebăr ar putea fi o locație veche și interesantă, deși ghidul era socialist și nu dădea decât relații restrânse despre obiectivele cu potențial religios. Periplul nostru ne-a dus cu interes spre obiectivele cu caracter istoric din toată Bulgaria, printre care și spre surprinzătorul, încă de atunci, Nesebăr (există mai multe feluri de scriere a numelui orașului). De cum am pășit pe primele străduțe am avut sentimentul că am călătorit cumva în timp. Nu mai este un secret ca vecinii nostri bulgari au știut să profite de pe urma istoriei lor si de pe urma tradiției arhitecturale unice a vechilor așezări bulgărești. Aceasta, cu toate că mari porțiuni din țară poartă amprenta unei sărăcii dezolante. 

Micul oraș cu maxim 10.000 de locuitori ne-a surprins pe amândoi prin bogăția lui arheologică, prin arhaismul străduțelor, prin arhitectura curioasă a caselor cu baza de piatră și etajul de lemn extins, în consolă, spre spațiul public. mai văzusem un astfel de construcții particulare balcanice numai într-un mic cartier din partea de sus a orașului Plovdiv (fost Philipopolis). Nesembăr-ul încă purta amprenta oarecum tristă și reținută a comunismului de început, dar asta nu ne-a frapat. Eram obișnuiți cu cenușiul vieții și a fricii oamenilor de contactul cu străinii, încă din România.
Am colindat multe ore printre bisericuțele de tip bizantin, cu zidărie alternantă de cărămidă și piatră de culoare alb-cenușie. dar atrăgător deosebite prin volumele elementelor constructive și prin contururile acelor elemente. Mai toate erau închise și nu am putut afla dacă aveau picturi obișnuite pentru ortodocși, sau icoane. De la localnici am aflat că picturi se găseau în biserica Sf. Ștefan și Sf. Spas, dar nu am avut timp să le vedem, fiind fascinați de ambientul pitoresc exterior.. Multe dintre ele mi-au rămas întipărite în amintirile minții încă multe decenii și chiar acum când aștern aceste rânduri. De bucurie că ajunsesem într-un astfel de loc ne-am permis să ne așezăm pe o terasă cu fața lamarea învolburată de stânci și să sorbim câte o sticlă de răcoritoare. Sucul nu se deosebea mult de cel din țară, dar ambianța îl făcea mai dulce.  

Nesebăr este un oraș antic pe coasta vestică a Pontului Euxin, unul dintre cele mai vechi orașe din Europa amplasat pe o mică peninsulă stâncoasă, spre sudul litoralului bulgăresc. La nord de orășelul pitoresc, în apropiere, s-a construit sub regimul communist complexul turistic Slunchev Bryag, astăzi  renumita stațiune maritimă Sunny Beach. Orașul a fost martorul dezvoltării, de-a lungul timpului, a câtorva civilizații. Cele peste 40 de biserici (din care am văzut, totuși prea puține), cu volum modest și zidărie preponderant bizantină îl recomandă drept unul dintre cele mai puternice centre ale ortodoxiei în această parte a Europei, în evul mediu. In acest oraș intrat în patrimoniul UNESCO de circa 33 de ani pot fi întâlnite unele dintre cele mai bine conservate vestigii de clădiri particulare din Evul Mediu balcanic. Odată cu includerea centrului istoric al Nesebăr-ului în patrimoniul UNESCO, autoritățile bulgare au reamenajat vechile clădiri cu baze de piatră mai restrânse decât etajele de lemn mai largi decât baza, tipice pescarilor greci si bulgari din secolele trecute si, mai mult, au construit unele noi respectând strict modelele anterioare sec.al 20-lea. Noile acoperișuri roșii înfloresc peisajul general, înveselindu-l. Casele cu baze de piatră, sau zidărie mai mici decât etajul mai larg, de lemn, sunt specifice întregii peninsule balcanice de la sud de Dunăre și chiar unor cartiere vechi ale Istanbulului. Se spune că astfel de case particulare cu baze mai strâmpte se datoresc faptului că proprietarii doreau să plătească dări mai mici, proporționale cu suprafața de la sol.

Situat la circa 120 km de Balcic, Nessebar este un orasel amplasat pe o peninsulă lungă de 850 de metri și lată de 350 de metri, la care se ajunge printr-un istm foarte îngust și nisipos, neaccesibil cu auto. In timpul existentei sale îndelungate, si-a pierdut 1/3 din suprafață, fiind acoperit de mare odată cu lăsarea terenului. Sub apă, la 80 de metri distanță de țărm, încă se pot vedea rămășițele zidurilor de fortificație. In prezent se află conservat doar zidul de vest cu poarta, care apăra orașul dinspre continent. 

Nessembăr-ul a fost construit pe vechile ruine ale așezării trace Mesembria. “Mesambria” însemna “orasul lui Melsas” (După relatările lui Strabon, acel conducător trac s-ar fi numit Menas) probabil întemeietorul așezării, si numele a fost dat de grecii dorieni din Megara atunci când au colonizat așezarea in anul 510 e.A. Așezarea a fost ocupată de dorieni în secolul al VI-lea, perioada în care vechii greci începuseră să se aventureze în ținuturile razboinicilor fară nume, cu steaguri împodobite cu cranii de lup, de la sud și nord de Dunare (probabil geto-daci).

In anul 72 e.N orașul a fost ocupat de Imperiul Roman care a instalat aici o garnizoană importantă, Tracia era o provincie total nesigură și predispusă la revolte. Sub romani Nesebăr a devenit o așezare foarte importantă în epocă. Cetatea a fost cucerită pentru un scurt timp de regele dac Burebista. A inceput din nou să joace un rol mai important in secolele 3-4 tot sub stăpânirea romană de răsărit. Pe tot timpul stăpânirii romane orașul s-a găsit pe Via Pontica, o cale romană care unea Bosforul cu Dunărea. Urmând litoralul Pontului Euxin de la sud la nord, drumul acela lega Bizanțul (viitorul Constantinopol) de Troesmis (azi cătunul Iglița, din județul Tulcea, în România) și Histria (azi în județul Constanța).
Un important moment în istoria așezării l-a reprezentat scindarea Imperiului Roman și trecerea Mesemvriei în administrația Constantinopolui bizantin. Creștinismul a fost introdus ca religie oficială, iar unii din arhitecții Bizanțului au avut ocazia să schimbe radical fața orașului. Atunci au apărut și primele biserici, cea mai cunoscută dintre ele fiind Sf. Sofia, după numele uriașei catedrale din Constantinopol.

In jurul anului 680 e.N. Nesebăr a devenit un centru episcopal, iar in secolele 7-8 a devenit un important și puternic port bizantin. 
In anul 812, țarul bulgar Khan Krum a cucerit orașul, iar slavii și bulgarii s-au stabilit in ceea ce ei aveau sa numească Nessebar. A urmat o perioadă în care Bizanțul și bulgarii au trecut pe rand, sub autoritatea lor cel mai bogat port al Marii Negre din aceasta parte a Imperiului Bizantin. Apoi, fratii Asan, in special Ioniță Kaloyan, și țarii bulgari de la conducerea Imperiului Româno-Bulgar, au fost cei care au dat Nesebăr-ului o multime de biserici existente și astăzi (Nesebăr este considerat orașul cu cele mai multe biserici din lume raportat la numarul de locuitori). Astel, au fost înălțate bisericile Sf. Paraschiva (sec. 13), Sfântul Todor (sec. 14), Sfintți Arhangheli Mihail și Gravril (sec. 14), Sf. Ioan (sec.14), Sf. Vasile (sec.14), Sf. Ilie, sau Biserica Sfintei Fecioare din aceeasi perioadă, și asta ca să se amintească numai câteva dintre monumentele venerabile care au dus la includerea Nesebarului în patrimoniul UNESCO.

Pozitia strategică a favorizat orașul și in timpul celui de al doilea Regat Bulgar. Apogeul dezvoltarii sale a fost în perioada domniei lui Alexandru I, când orașul a fost unul dintre cele mai importante centre ale statului bulgar și când s-au construit noi biserici ortodoxe.

In 1366, orașul a fost cucerit de cruciații conduși de Amedee de Savoie (Savoia) care l-au predat bizantinilor. Cronicile din Mesambria au dat informații despre perioada  în care orașul a fost subjugat provizoriu de către turci, în 1396  In 1453 a căzut total sub conducerea imperiuului cu capitala la Constantinopol. 
Orașul și-a păstrat importanța ca port, un timp, sub dominația turcă. Au fost construite nave și s-a făcut comerț cu grâne și lemn. Importanța sa a scăzut, însă treptat, si, odată cu venirea unui val de pescari greci, când orașul a devenit unul a cărui economie s-a redus substanțial de la comerțul înfloritor de odinioară la pescuit, creșterea viței de vie și a inului.
După eliberarea de sub stăpânirea turcă, Nessebar a rămas un mic oraș de pescari. Perioada Renasterii este cea din care s-au păstrat cele mai multe clădiri din Nesebăr, de aici și aspectul medieval al orașului și al labirintului său de străduțe.

In timpul existentei sale, orasul a găzduit si un episcop, fiind și centru Episcopal..

In 1956 orașul a fost proclamat rezervație arhitecturală și arheologică. Ruinele antice ale zidurilor fortificate, cu porți, care datează din secolele 3-4, bisericile din secolele 5-6, cele păstrate din secolele 10-11, din perioada medievală si cele 60 de case din perioada renașterii, dau orașului și în prezent o atmosferă cu totul specială.
Nesebar a început să înflorească din nou odată cu perioada comunistă, mai precis din anul 1958, an în care s-au pus bazele complexului turistic Slunchev Bryag (Sunny Beach), la numai 5 Km spre nord, adică spre Burgas. Poate ca nu întâmplător, primele lucrări au avut loc chiar pe locul în care erau amplasate două fântâni antice din care locuitorii Nesebăr-ului se aprovizionau cu apă. Astazi, turismul este cel care susține viața economică a acestei perle a Marii Negre și, la modul în care autoritățile bulgare s-au ocupat de amenajarea stațiunii, viitorul Nessebăr-ului nu poate fi decât unul demn de trecutul său.

Moștenirea culturală a vechiului oraș poate fi observată de turiști în cele patru muzee existente: de arheologie, etnografic, în biserica Sf. Ștefan, care conține fresca din secolele 11-17 și Sf. Spas, care deține fresci din sec.al 17-lea.

Când am părăsit Nesebăr-ul am trăit un scurt sentiment de părăsire a unor locuri în care am trăit o viață anterioară, un sentiment de despărțire definitivă de un loc în care nu voi mai reveni….și așa a fost. Au trecut decenii și nu am mai găsit loc pentru un periplu prin Bulgaria. Am auzit că vecinii noștri de la sud au înfrumusețat acea perlă a mării lor cu noi construcții în stilul ancestral și i-au dat un aspect voios, tineresc, odată cu refacerea atentă a valorilor istorice. Atât eu cât și Carmen am regretat că timpul și resursele nu ne permiteau să mai stăm o zi liniștită între fostele minuni ale lumii străvechi.