ISTANBUL - FOTO PENTRU COPERȚI

1



2




3










4

CASTELUL CHAMBORD - VALEA LOAREI

Franța este o țară cu un tumultos trecut istoric și stralucite tradiții arhitecturale. Pe întinsul ei pitoresc se găsesc mii de castele (după unii autori chiar în jur de 20.000), împreună cu ruine impresionante de fortărețe căzute în mister. Acestea sunt constructii ample sau modeste și, împreună cu mulțime de greu de definit de edificii cu alte destinații, reprezintă un patrimoniu cultural si artistic greu de egalat, de valoare națională sau internațională. Printre acestea se află și Castelul Chambord (Chateau de Chambord), situat la Chambord (Loir-et-Cher, Franta), fiind cel mai mare de pe Valea Loarei (Vallee de la Loire, Val de Loire).

          Perioada secolelor al 16-lea și al 18-lea a fost excepțional de fertilă în construirea a numeroase edificii, palate si castele-resedință, printre care se impune cel de la Chambord, pe Valea Loirei. In timpul regelui Francisc I-ul, mare ctitor și cel care a stimulat substanțial dezvoltarea vieții artistice în Franța. Alaturi de castelul din Blois, pe care il continua, monarhul a început în anul 1519 edificarea celui mai frumos castel din timpul său, castelul din Chambord, situat intr-o zona pitorească pe Valea Loirei. Construcția a continuat în timpul domniei regelui Henric al II-lea (1547-1559) și a fost finalizata în timpul lui Ludovic al XIV-lea (1638-1715).

Unul din cele mai strălucite exemple ale Renașterii în Franța, castelul este opera arhitecților Denis Sourdeau si Pierre Nepveu (zis Trinqueau) și Jasques Coqueau. Conceptia generală este de origine italiană, dar a fost trecută prin filtrul și personalitatea lui Francisc I-ul și a unor puternice tradiții locale. S-a emis și o ipoteză, ca și Leonardo da Vinci ar fi contribuit la elaborarea primelor schițe ale acestui castel.

Situat la 15 km est de orășelul Blois, pe renumita vale a Loarei Castelul Chambord îmbogățește minunat zestrea de arhitectură și artă a Franței. Chambord este unul dintre cele mai cunoscute castele din lume datorită unei foarte distincte arhitecturi renascentiste franceze care îmbină stilul tradițional francez cu structuri renascentiste. Domeniul national Chambord (Domaine national de Chambord) este singurul domeniu regal care s-a păstrat intact până în zilele noastre. Castelul, este cel mai mare de pe Valea Loirei, a fost construit in inima celui mai mare parc forestier inchis din Europa (5441 ha). Ca suprafață acoperită, se spune că ar fi al doilea după palatal Versailles.

          Dimensiunile castelului sunt mai mult decat impresionante: fațada are o lungime de 156 metri și o inaltime de 56 metri, iar zidul de incintă are o lungime de 32 de kilometri.

          Castelul Chambord a fost conceput ca o veritabilă fortareață, cu donjon și incintă cu turnuri masive, schițele originale fiind atribuite arhitectului italian Domenico da Cortona. Complexul este compus dintr-o mare incinta rectangulară, înconjurată pe toate laturile de construcții, cu turnuri de colț cilindrice, din care 2 au rămas la nivelul aripilor joase și altele 2 mai inalte, cu acoperișuri înalte, mansardate, de formă tronconică, terminate cu turnulețe circulare. Lipit uneia dintre laturile lungi si pătrunzând adânc în curtea interioară, se ridică corpul principal, denumit donjon, un enorm volum cubic (parter, 2 etaje și acoperiș inalt mansardat), avand 4 turnuri rotunde la colțuri, și acestea cu acoperișuri înalte, tronconice, mansardate, terminate cu turnulețe - campanile circulare. Patru mari spații cu încăperi de locuit formează la fiecare nivel un plan în forma de cruce, la intersectia lor aflandu-se în centru celebra scară circulară, liberă, cu 2 rampe care permit (în sensuri opuse) urcarea și coborarea simultană. Concepția și poziția centrală a acestei scări erau noi în Franța și au influențat dezvoltarea planurilor în perioada urmatoare.

            Dacă în privința planimetriei se regăsesc unele idei mai vechi, în ceea ce priveste plastica arhitecturală de ansamblu și de detaliu, se etalează o atitudine inovatoare, plină de vervă și fantezie, elaborând forme volumetrice și plastice de mare expresivitate. Nivelele obișnuite sunt perforate de mari suprafete vitrate, de forma rectangulară, marcate în fațade de muluri care le impart în 3 registre bine delimitate, golurile ferestrelor fiind despărțite de pilaștri.

O cornișă puternică, cu balustrade, face trecerea la nivelul superior al mansardelor, care reprezintă o adevarată feerie plastic-decorativă: acoperiș foarte înalt, cu pante repezi, ferestre și coșuri-șemineu înalte, bogat decorate, terase și loggii de unde se puteau urmări vânătorile organizate iîn împrejmuiri.

 Un repertoriu ornamental renascentist rafinat (muluri, ancadramente, capiteluri, etc.), jocul plinurilor și golurilor, piatra de culoare deschisă, contrastul dintre aceasta și discurile de ardezie, folosirea lucarnelor suprapuse, frontoanelor, umbrelor și luminii sunt câteva dintre caracteristicile arhitecturale ale castelului.

Compoziția gradată, echilibratîă și armonioasă a volumelor, generată de o planimetrie clară, sunt elementele definitorii ale acestei construcții, unică, în felul său în toată Europa. Bine încadrat în peisajul plat, cu mari parcele de gazon și elemente de vegetație atent studiate, care prin simplitate și discreție il pun în evidenâă, ansamblul de la Chambord se inscrie printre cele mai semnificative realizări în cadrul arhitecturii Renașterii franceze și internaționale.

Deși se repetă se precizează Chambod este cel mai mare castel de pe valea Loirei și este construit în inima celui mai mare parc forestier închis din Europa (5441 mp, din care circa 4500 mp suprafață împădurită). Din orice unghi este privit castelul pare un colos și este normal deoarece este al doilea castel al Franței. Pe lângă camere, castelul mai are o bucătărie, o capelă și o sală de teatru. Lângă castel se află grajdurile și grădina. Scara principală, de care am amintit, a fost proiectată de Leonardo da Vinci și este dublu spiralată. In prezent castelul este în proprietatea statului francez și este muzeu cu interioare puțin bogate și representative.

Există păreri ale unor autori moderni că Chambord a fost construit cu un singur scop, acela de a uimi și reușește chiar după o jumătate de mileniu.

Ascuns strategic într-o oază de liniște, Chambord a fost început în 1519 și terminat în 1547. Spre deosebire de celorlalte castele de pe Loara, Chambord a fost doar o reședință de paradă, folosit pentru întâlniri de vânătoare, sau baluri organizate de rege și favoriții săi, un fel de "casă de vacanță" la dimensiuni regale. Asta explică absența aproape totală a mobilierului. Nu este gol în totalitate, dar față de majoritatea castelelor din regiune, bogate în mobilier, decorațiuni și ornamente, prin Chambord cam suflă vântul.

Inspirat puțin din arhitectura medievală, castelul rămâne negreșit o adevărată operă a Renașterii, un "capriciu" uriaș al unui rege grandoman. Cu toate că a suportat cheltuieli uriașe, în cei 32 de ani de domnie, regele François I-ul nu a petrecut mai mult de 40 de zile la Chambord, ceea ce este curios.

Totul la Chambord este ieșit din comun: fațade, terase, acoperișuri cu formă de clopotnițe, mulțime de turle cu acoperișuri rotunjite, saloane, apartamente. Timp de 25 de ani, 2000 de artizani și muncitori au lucrat la construcția castelului. Zidurile formează un vast cadrilater, ale cărui colțuri sunt reprezentate de turnuri mari, rotunde. In centru se ridică donjonul, turnul principal, ca "un castel într-un castel". Adică, ce se vede la exterior este doar zidul... în interiorul acestuia. Acel donjon este de fapt un castel propriu-zis, cu alte 4 turnuri. Insă atracția principală la Chambord o reprezintă scara interioară centrală, dublă,  în spirală. Adevărată operă de artă, pe acesta scară pot urca și coborî simultan două persoane fără să se întâlnească. Foarte interesant.  Mulți se întreabă dacă castelul s-a construit oare doar pentru a adăposti această scară ingenioasă. Nu se știe cum a primit regele planurile geniale ale lui Leonardo da Vinci.

Pare sigur că Chambord a fost construit să impresioneze și nu  se poate contesta faptul că Chambord este cu adevărat impunător. Nu cred că cineva a plecat de la el fără nici un fel de emoție. In momentul când se ridică în fața vizitatorului silueta sa grandioasă, nu se poate trăi decât un sentiment de uimire.

Vizitatorul își pune întrebarea um pot exista astfel de locuri ! Cum au putut oamenii crea astfel de construcții grandioase, fără nici măcar să locuiască în ele, ci doar pentru capricii colosale. Erau construcții prin care regii își uluiau supușii, arătându-și puterea absolută. Chambord a fost construit pentru asta... pentru ca oamenii să rămână muți de uimire în fața lui. Nu o fi procedat François I bine atunci, dar uite că astăzi Chambord trezește încă admirația, fiind cel mai  cel vizitat castel din Franța, după Versailles.  

          Locuit cu fast și părăsit în anumite perioade destul de lungi, castelul Chambord a trecut în proprietatea statului în 1932, fiind restaurat. Printre iluștrii săi ocupanți se pot aminti Francisc I-ul și Ludovic al XIV-lea, Gaston d’Orleans - fratele lui Ludovic al XIII-lea, Stanislas Leszczynski - regele Poloniei, mareșalul de Saxa și ducele de Bordeaux, conte de Chambord, nepotul lui Carol al X-lea.

Castelul Chambord a fost sursa de inspiratie pentru castelul Bestiei, in filmul de animatie Disney din anul 1991 “Frumoasa si Bestia”. Astazi, Chambord este o atractie turistică majoră. Rod al sintezei influențelor bine asimilate ale artei italiene din epocă cu tradițiile și fantezia franceză, castelul Chambord este o mărturie elocventă a geniului creator al poporului francez. In fiecare an, o multime de vizitatori din întreaga lume vine să descopere feericul Chambord, Înscris în patrimoniul mondial UNESCO din anul 1981.

CASTELUL BLOIS - VALEA LOAREI

Castelul Blois este unul dintre monumentele cheie ale Văii Loarei din punct de vedere istoric și arhitectural, fostă reședință regală, astăzi aflat pe lista celor mai vizitate și promovate castele de către oficiile de turism, Cel mai complex castel de pe Loara continuă să atragă anual aproape 300 000 de vizitatori. Plin de istorie și obiecte de uz zilnic, Chateau de Blois prevede, de asemenea, mai mult de 20 de ani un spectacol de lumină și sunet, care povestește istoria locurilor.

Cu scările sale zdrobitoare arhitectonic, curtea sa strălucitoare și cu patru aripi, patru epoci și patru stiluri îngemănate în timp de secole, palatul Chateau de Blois este unul din castelele cele mai neobișnuite ale Loarei. Reședința oficială a regilor Franței în timpul Renașterii, a fost un loc important în istoria Franței, în special în timpul războaielor religioase.

Castelul  Blois este atestat documentar în secolul 9, dar abia în secolul 10 Blois și regiunea din jur au devenit scena jocurilor politice dintre puternici zilei, la acea vreme, conții de Blois, vasali ai regelui Franței, care au construit în zonă numeroase fortărețe de apărare. Din impunătoarea fortăreață ridicată în secolul XIII, la Blois se mai păstrează astăzi un turn de unghi, fragmente din zidurile de apărare și marea sală de reuniuni și sărbători cunoscută ca Sala Statelor.

In anul 1500 a început lucrarea regelui Ludovic al XII-lea. Sub impulsul monarhului, castelul a devenit reședința oficială a familiei regale.  In descrierea ghizilor se trasează pe scurt diferitele faze ale construcțiilor care au modelat castelul așa cum se prezintă astăzi: „Primul castel care a fost construit aici a fost un castel medieval de la care au rămas o mulțime de elemente, atribuite castelului Contelui de Blois. 

Primul dintre regii care l-au reconstruit a fost Louis al XII-lea. Succesorul lui Ludovic al XII-lea, a fost Francisc I-ul, care a fost vărul său și care a devenit fiul său de când sa căsătorit cu fiica lui Ludovic al XII-lea, Regina Claude. Cei doi împreună au continuat lucrări de  reconstrucție a castelului, iar mai târziu a intervenit Henric al II-lea. Ultima parte a fost construită, se datorează lui Gaston d'Orléans, ultimul prinț mare din secolul al 17-lea. Insă cu timpul, după căderea casei de Valois, suveranii Franței au început să petreacă sejururi din ce în ce mai scurte la Blois, astfel că în secolul 18 castelul a intrat în delăsare.

Locul unor momente dure ale războaielor religioase, castelul din Blois a fost scena unor așezări politico-religioase sângeroase.    In 1588, Henry al III-lea la executat pe Ducele de Guise. Acest asasinat a alimentat tensiunile dintre catolici și protestanți. Acest episod tragic a fost doar începutul unei succesiuni de nenorociri regelui Henry al III. "Aici este scrisă o pagină mare a istoriei Franței. Henri de Guise se prăbușește la poalele patului regelui, executat pentru că îi amenința tronul. Acest episod, probabil, nu a fost de bun augur pentru nefericitul Henry III, deoarece la câteva săptămâni mai târziu mama sa, regina Caterina de Medici, a murit tot la Chateau de Blois. Câteva luni mai târziu, regele Henric al III-lea a fost, la rândul său, victima unei asasinări ".

Castelul Blois este singurul castel de pe Loara care este și muzeu. Sculpturile, tablourile, mobilierul, dar și costumele de epocă sunt păstrate atent în încăperi inaccesibile publicului. Castelul expune din când în când capodopere, permițând vizitatorilor să descopere mai multe despre regii Franței. O istorie a Franței se rezumă și se descoperă, de asemenea, datorită spectacolului de sunet și lumină dat în fiecare seară în curtea interioară a castelului. Intr-un joc de lumină fațadele castelelor devin picturi animate.

In timpul și după revoluția franceză, când o mare parte din monumente Franței sunt mutilate sau chiar distruse, nici castelul Blois nu scapă vandalismelor, astfel că toate emblemele care amintesc de familia regală sunt distruse. Abia mai târziu, în 1845, arhitectul Duban inteprinde lucrări de amenajare, o restaurație considerată excesiv de scumpă chiar și în zilele noastre. Astăzi castelul se află în posesia orașului Blois, clasat ca monument istoric și inclus împreună cu toată Valea Loarei pe lista patrimoniului mondial UNESCO.

Insă ce-l face deosebit de celelalte castele este faptul că Blois reunește în jurul aceleași curți 4 aripi simbolizând 4 epoci în 4 stiluri diferite, creînd o veritabilă panoramă istorică a arhitecturii franceze.

Prima aripă, cea mai veche și restrânsă ca suprafață, este Castelul din Evul Mediu, construit de către conții de Blois, din care nu a mai rămas astăzi decât sala seniorială, cunoscută sub numele de Sala Statelor, cea mai mare sală civilă gotică de la începutul sec.al 13-lea păstrată în Franța.

Cea de a doua aripă este cea atribuită lui Ludovic al XII-lea. In 1498 Louis, duce de Orléans și conte de Blois, a devenit regele Franței sub numele de Louis al XII-lea și a inteprins imediat lucrări ample de amenajare a noului său castel, pe locul celui moștenit de la strămoșii săi. Clădirea lui Louis al XII lea se întindea în toată curtea și a fost terminată în numai 3 ani. Stilul de fațadă în cărămidă roșie, vesel, primitor, deschis de ferestre mari, balcoane, lucarne și galerii de promenadă era destul  de îndrăzneț și modern la vremea aceea, reședința transformându-se dintr-o fortăreață de apărare într-un loc agreabil, regele adoptând de altfel și o politică mult mai deschisă și diplomatică inspirată de la vecinii italieni.

Deși moderne, construcțiile din timpul lui Louis al XII-lea au rămas de un gotic profund subliniat de absența regularității și simetriei, formele fiind ascuțite și bogate în decor, asemeni catedralelor acelor timpuri

Apartamentele de la primul etaj adăpostesc Muzeul de Arte Frumoase. Cele 8 săli și galeria adăpostesc un ansamblu de picturi din secolele 16-19, tapițerii franceze și flamande și sculpturi din secolul 19.

In lunga serie a construcțiilor inteprinse de François I se numără și castelul Blois. Aripa François I a fost începută în 1515 și terminată în 1524, anul morții reginei Claude de France, soția regelui. Deși construită la doar 15 ani după aripa Louis al XII lea, aceasta diferă foarte mult de precursoarea sa, în numai 15 ani arta franceză transformându-se profund în urma conactului cu arta italiană. Astfel aripa François I de la Blois este una dintre primele opere de artă ale renașterii pe Valea Loarei, iar scara monumentală în spirală rămâne până astăzi piesa de rezistență a acestei fațade.

Urcând-o, prima sală în care intrăm la pimul etaj este Sala Regelui, care reunește două săli mai mici, restaurate complet în sec.al 19-lea : gresia a fost refăcută, pereții și tavanele repictate, iar toate șemineurile reconstruite. Cu mari eforturi camerele au fost amenajate și mobilate: mese italiene, tapițerii flamande, scaune și mai ales cufere care constituiau piesele de mobilier esențiale în timpul Renașterii și în Evul Mediu. 

Structura medievală a clădirii se observă mai ales la trecerea dintre această sală în galeria care urmează, Galeria Reginei: o poartă amenajată într-un perete de 2 metri grosime amintește că rolul acestei construcții a fost în prmul rând unul de apărare. 

De aici se pătrunde în apartamentele reginei Catherinei de Medici, unul dintre personajele principale ale istoriei Franței, care a murit de altfel la Blois pe 5 ianuarie 1589, după cum s-a amintit anterior Acestea sunt redecorate cu piese de mobilier în secolul 19, astfel încât să recreeze atmosfera acelor vremurilor trecute.

La etajul II al acestei aripi, în Apartamentele Regelui, a avut loc un eveniment tragic, deasemeni amintit: asasinatul ducelui de Guise în 1588 la ordinul vărului sau, Henri al III-lea, asasinat ce a condus la luptele sângeroase între catolici și protestanți ce au urmat.

Cea de a patra aripă a castelului  este cea datorsată lui Gaston d’ Orleans. Clădirea care ocupă «fundu' curții» a fost ridicată între 1635 și 1638 pentru Gaston d'Orléans, fratele lui Louis al XIII-lea, exilat la Blois din cauza intrigilor sale contra regelui. Stilul server al acestei aripi nu se potrivește deloc cu restul clădirii bogat decorată în stil gotic, respectiv renascentist, clădire care de altfel ar fi dispărut complet dacă proiectul s-ar fi realizat în întregime. Arhitectul Francois Mansart visa la un palat grandios cu 4 aripi care să înconjoare o curte interioară amenajată cu grădini ornamentale dispuse în terase și vedere asupra Loarei, însă fiind prea ambițios, proiectul a fost abandonat în 1638. Doar aripa din spate a fost construită și nici ea terminată, astfel că Gaston d'Orléans și-a petrecut viața în aripa François I-ul, exact în fața operei sale de artă nefinalizate.

In afara scărilor monumentale și a cupolei majestoase, aripa datorată lui Francisc I-ul nu se vizitează, ea adăpostind săli de recepție sau săli rezervate expozițiilor temporare.   

Capela Salint Calais, din curte, a fost construită pe locul celei edificate de Louis al XII- lea, aceea fiind distrusă la finele sec.al 17-lea.

Turnul Foix este un vestigiu al fortificațiilor secolului XIII, terasele din jurul sau oferind o vastă panoramă asupra orașului Blois, a bisericii Saint Nicolas, a Loarei și a împrejurimilor. 

N-aș putea spune după vizită castelul Blois s-a găsit în topul castelelor  preferate de mine și de Carmen de pe Loara pe care am străbătut-o de mai multe ori, dar cred că la nici un alt castel n-am zăbovit atât de mult înăuntru să admir în detaliu fiecare încăpere, piesă de mobiler, sau operă de artă. Nu știu exact care a fost cauza, dar încep să cred că toate castelele astea de aici încep să mă prindă din ce în ce mai tare. 

Interiorul nu este unul autentic din păcate, foarte multe piese originale au fost fie furate fie distruse de-a lungul timpului, însă s-a încercat pe cât posibil, cu bunăvoința statului și anumitor colecționari de artă care au făcut donații, receerea admosferei diferitelor epoci prin care a trecut construcția. Însă și așa, trebuie să recunosc că vizita a fost una extrem de interesantă din care am aflat o mulțime de lucruri noi, Blois fiind indiscutabil unul dintre locurile "de văzut" pentru oricine ajunge pe Valea Loarei. Este de remarcat că după vizitarea acestei opera arhitectonice de pe Loara, ne-au rămas de cuprins încă 57, realitate imposibil de atins de un turist străin, măcar pentru un tur de vizitare exterioară.

    .