CASTELUL DE BEAUGENCY

 

CHATEAU de BEAUGENCY

Castelul de Beaugency, numit uneori Castelul Dunois, este situat în localitatea Beaugency, în departamentul Loiret, în regiunea Centru-Val de Loire. Este unul dintre castelele grupate sub denumirea turistică a castelelor din Loire.

Construit în perioada medievală, este un edificiu impunător deținut mai întâi de seniorii din Beaugency apoi de regii Franței și de ducii de Orleans până la revoluția franceză din 1789. Castelul beneficiază și de o grădină suspendată, o curte principală și o capelă.

            Cunoscut în esență drept reședința lui Jean de Dunois (1402-1468), numit bastardul de Orleans, tovarăș de arme al Ioanei de Arc. Castelul a fost martor la episoade notabile din istoria Franței. Personaje istorice precum François I-ul, Ludovic al XI-lea și Ioana de Arc au marcat viața castelului și a orașului Beaugency. In urma decretului lui Napoleon I din 1808, castelul afost transferat Consiliului General din Loiret în mod gratuit. Mai târziu a găzduit Muzeul de Artă și Tradiție Populară a Orléans-ului până în 2002.

 Reședința seniorilor din Dunois este astăzi o reședință privată. Castelul a fost redeschis publicului în octombrie 2014 după lucrări de modernizare.

 

Castelul este situat, în centrul micului oraș Beaugency, la colțul Pasajului Pellieux cu Place Dunois. Situat la aproximativ 200 de metri de malul drept al Loarei, castelul se află la aproximativ 25 km sud de Orleans, în linie dreaptă.

                Istoria Castelului Beaugency datează din Evul Mediu central. Construcția cetății medievale a început în secolul al XI-lea. Orașul fortificat dezvoltat în jurul castelului găzduiește, de asemenea, o mănăstire care a asistat la mai multe evenimente din istoria Franței. De fapt, în abația Notre-Dame, s-au ținut conciliile care au anulat căsătoriile respective a doi regi ai Franței: Philippe I și Louis VII cel Tânăr. In 1292, Château de Beaugency a devenit proprietatea regelui Franței, când ultimul stăpân al liniei Beaugency, Raoul al II-lea, l-a vândut regelui Philippe IV le Bel.

In 1422, Carol I de Orleans a cedat proprietatea din Beaugency fratelui său vitreg, Jean de Dunois, poreclit apoi Bastardul din Orleans. Dunois, tovarășul de arme al Ioanei de Arc, a participat activ la eliberarea lui Carol de Orleans, închis în Anglia timp de 25 de ani după înfrângerea franceză de la Azincourt.

Intre confruntarea de la Azincourt din 1415 și asediul Orleans-ului din 1429, regatul Franței a cunoscut cea mai critică perioadă din războiul de 100 de ani. Beaugency, cu Meung-sur-Loire, Orléans și Jargeau, a format apoi unul dintre ultimele metereze care a blocat avansul englezilor în Loira. In acest moment, a luat naștere cântecul carillon de Vendôme, care citează Beaugency (cântec cu cadență declopote).

Ofensiva lansată de britanici în 1428 pe Valea Loarei le-a permis să intre în posesia orașului Beaugency, care a devenit proprietatea contelui englez de Salisbury. Orașul a rămas sub ocupație britanică până la campania din Valea Loarei condusă de Ioana de Arc în 1429, după asediul cu succes al Orleans-ului. Beaugency a fost astfel eliberat de ocupația engleză la 17 iunie 1429, cu o zi înainte de bătălia de la Patay, ultima bătălie a campaniei având ca rezultat o victorie pentru trupele franceze.

Climatul s-a calmat în Valea Loarei după 1429, iar Dunois a întreprins lucrări majore în Beaugency împreună cu soția sa, Marie d´Harcourt. Bucuria locului fiindu-i acordată de Carol I de Orleans, el a construit un edificiu impunător pe ruinele castelului medieval.

Unchiul Mariei, Jean d'Harcourt, arhiepiscop de Narbona, a cumpărat Beaugency de la Charles d´Orléans pe 15 iulie. Deși nu dețineau proprietatea Beaugency, Dunois și Marie au devenit seniori prin prezența lor la castel și a autorității lor. Când Arhiepiscopul a murit în 1452, Dunois, pe atunci proprietar, a început să facă îmbunătățiri mai ample. Până în 1460, edificiul senioral a fost extins. Dunois s-a mutat apoi la Châteaudun, unde a început să reconstruiască castelul și a construit o Sainte Chapelle. Dunois a murit în 1468.

Nepotul lui Jean de Dunois, cardinalul Jean d'Orléans-Longueville, arhiepiscop de Toulouse, a făcut și câteva lucrări în castelul seniorial Beaugency. Intre anii 1518 și 1524 a fost construit Logis de Longueville (locuință). Arhiepiscopul a construit arcuri la scara în spirală a castelului și a construit astfel un cabinet cu tavan arcuit la parter și altul la etaj pentru uz personal. O grădină a fost adăugată la șanțul de la poalele clădirii și apoi a fost transformată în terasă în 1525.

Regele Franței, François I-ul, a venit în vizită la Beaugency în 1519, în timp ce castelul Dunois era în curs de reabilitare, iar noua casă era încă în construcție. Prin urmare, el a rămas într-o cameră cu o locație neobișnuită, lângă cămară la parter, cel mai sigur loc unde să se așeze regele și familia sa. Se spune că i-a plăcut să joace Jeu de Paume în curtea castelului. A fost primit din nou la Beaugency în perioada 5-16 octombrie 1526 și s-a întors în noiembrie 1536, la trei ani după moartea lui Longueville.

In timpul războaielor religioase, care opuneau catolicii protestanților, de la sfârșitul sec.al 16-lea, Beaugency se afla în centrul luptelor violente. A fost jefuit de mai multe ori de către protestanți. In 1568, în Vinerea Mare, protestanții au jefuit casele catolice din orașul Beaugency. Au ars majoritatea bisericilor, capelelor și alte clădiri religioase. Incendiul de la colegiul Notre Dame a ajuns la fortăreață, din care a rămas doar un zid gol, structura cadrului ars. Intre 1569 și 1571, capela a fost restaurată. La 24 august 1572, masacrele din noaptea Sfântului-Bartolomeu s-au dezlănțuit și în Beaugency. Abia în 1577 a fost reconstruit Colegiul Notre Dame. In 1586, Catherine de Médicis a revendicat castelul pentru ea și fiul ei.

Viața cetății Beaugency din sec.al 18-lea a fost marcată de distrugerea părții fortificate a podului medieval, prezentă în testamentul senioruului Simon al II-lea de Beaugency în 1149. Capul de pod fortificat de stil romanic se sprijina pe primele patru arcuri. Acesta a inclus un pod ridicabil, turnuri care adăpostesc capelele Saint Jacques și Saint Antoine și un turn al porții orașului cu vedere la strada care ducea direct la poarta principală a castelului. In 1767, aceste fortificații romanice și primele patru arcuri ale podului au fost distruse pentru a lărgi pasajul dintre Route d'Espagne, Sologne și oraș. In 1793, o mare parte din biserica parohială Saint-Firmin a fost de asemenea demolată.

Departamentul Loiret a achiziționat Château de Beaugency în 1837 și a înființat un adăpost pentru cerșetori cu 150 de locuri, în 1838. Un decret al împăratului Napoleon I din 1808 a ordonat fiecărui departament să deschidă astfel de unități ca să reintegreze cerșetorii, vagabonzii și prostituatele în societate, reeducându-i la locul de muncă. Rezidenții au fost eliberați după câteva luni, când au fost considerați apți să își câștige existența pe cont propriu și dacă au menținut o conduită exemplară.

La adăpostul Beaugency, bărbații cu aptitudini au fost repartizați la muncă care necesită forță, cum ar fi câmpurile sau chiar colectarea gunoiului din oraș. In ceea ce privește bolnavii și vârstnicii, aceștia îndeplineau sarcini mai puțin fizice, cum ar fi lucrul cu paie sau lână. Pentru alimentarea depozitului cu pâine, a fost amenajată o brutărie, al cărei cuptor este încă vizibil.

Castelul Beaugency a devenit un monument istoric listat din 1926. Orașul a fost un sit al Patrimoniului Mondial UNESCO din 2000, în zona de clasificare a regiunii naturale din Valea Loarei.

In 2012, Consiliul departamental din Loiret a decis să se despartă de această proprietate și să o vândă unei persoane private. Castelul a suferit apoi numeroase lucrări pentru redeschiderea pentru public în octombrie 2014, după 11 ani de închidere. Astăzi, aproximativ cincisprezece piese au fost reconstituite pe baza analizelor documentelor de arhivă istorică. Printre acestea se numără camera Gărzilor în care armura lui Jean de Dunois a fost reprodusă identic, vestiarul cavalerilor cu atelierul său de reparații de armuri, bucătăria, dormitorul, biblioteca, oratoriul. sau capela. Grădina suspendată și majoritatea acestor încăperi pot fi vizitate astăzi. Intre timp, fortăreața (Turnul Cesar) este deschisă doar în Zilele Patrimoniului.

Astăzi, numai donjonul a rămas singurul martor al puterii militare a seniorilor din Beaugency din sec.al 11-lea. Acest turn rectangular de arhitectură romanică, cunoscut și sub numele de Turnul Cesar, are o înălțime de 36 de metri. Este adesea comparat cu donjonul castelului Loches, care este similar cu acesta și datează din aceeași perioadă.

In epoca medievală, locul castelului era înconjurat de un șanț și un zid. O biserică colegială castrală a fost construită în 1030, nu departe de fortăreață, în zidurile castelului fortificat. In sec.al 12-lea au fost construite clădiri religioase în piața militară. Zidurile orașului fortificat au evoluat de-a lungul deceniilor. Perioada 1120-1130 corespunde presupusei construcții a podului peste Loira. Are un cap fortificat romanic care se sprijina pe primele patru arcuri. Acest cap include un pod ridicabil, două turnuri care adăposteau capelele Saint-Jacques și Saint-Antoine și un turn al porții orașului care se deschidea spre calea care ducea la intrarea principală a castelului. Fortificațiile capului de pod au fost distruse în 1767.

In sec.al 15-lea, Jean de Dunois a început multe lucrări pentru crearea locuinței seniorale în clădirile medievale. Intre 1450 și 1460, edificiul a fost extins și mărit de un turn înarmat pentru tragei cu tun. Clădirea principal (logis), în stil gotic, are ferestre cu giugiuvele și o șarpantă medievală. Prezintă galerii pe două niveluri. O capelă, dedicată Sfântului Gheorghe este plasată deasupra uneia dintre intrările la castel, o practică obișnuită în Evul Mediu. Paza intrării în Beaugency este astfel încredințată Sfântului Gheorghe, hramul cavalerilor și cavaleriei. Proiectarea vitraliului capelei, datând din 1325, este similară cu cea a capelei din Navarra de la biserica colegială Notre-Dame de Mantes-la-Jolie.

Cardinalul Jean d'Orléans-Longueville, nepotul lui Jean de Dunois, la rândul său a întreprins modificări substanțiale ale reședinței seigneuriale la începutul sec.al 16-lea. Intre 1518 și 1524, a construit Aripa de Vest (Renașterea) în fața casei Dunois, numită și „Aripa Longueville”. De asemenea, lui se datorează oratoriul decorat cu fresce. In 1519, a reabilitat scara în spirală și a instalat arcade, creând astfel un spațiu cu lambriuri și bolți la parter și la etaj. In anii care au urmat, a întreprins o mulțime de lucrări de întreținere: tâmplăria, podelele, tavanele, capacele, șemineele și golurile din aripa de est au fost refăcute. Ultimele modificări aduse clădirii datează din sec.al 19-lea, când a fost transformată într-un adăpost de cerșetori.

Astăzi, edificiul este alcătuit din patru clădiri: la est, se află casa Dunois și capela; vizavi, spre vest, se află aripa Longueville și pavilionul său, modificat a posteriori. Spre nord, o clădire din sec.al 19-lea a fost ridicată vizavi de intrare, în locul unei vechi bucătării. Spre sud, mai sunt încă galeriile construite pe două niveluri, presupuse a se datora lui Dunois. Corpul galeriilor este traversat la parter de un pasaj care leagă exteriorul.

In timpul lui Jean de Longueville s-a adăugat o grădină la șanțul de la poalele castelului. O altă parte a șanțurilor a fost vândută deja la sfârșitul sec.al 15-lea pentru construirea de case. Până în 1519, șanțurile au fost umplute și decorate cu o grădină joasă. Longueville a construit spaliere și a plantat arbori, iar grădina a fost ridicată la nivelul parterului casei. O platformă permite să se coboare în grădină cu trepte. In 1525, această grădină a fost transformată într-o terasă. Grădina de astăzi este refecută exact așa cum arăta atunci.