Caracterizaţi foarte pe scurt, Munţii Tatra ating cele mai mari înălţimi din tot lanţul Carpaţilor şi se întind pe teritoriul a două state central europene: Slovacia şi Polonia. Dacă ne îndreptăm însă atenţia asupra lor descoperim o serie de munţi încântători, nu atât de înalţi şi prăpăstioşi precum Alpii, dar mai sălbatici, cumva naturali în toată splendoarea lor aspră şi magnifică. Seamănă mult cu Carpaţii noştri, dar au unele particularităţi. Cei care i-au vizitat au rămas îndrăgostiţi de ei. Să vedem de ce...
Cei mai înalţi munţi din Carpaţi
Din punct de vedere geografic, munţii grupaţi sub denumirea generală de Tatra ocupă o suprafaţă de circa 750 kilometri pătraţi, dintre care cea mai mare parte pe teritoriul Slovaciei, unde se află şi cel mai mare pisc din Tatra, implicit şi din lanţul Carpaţilor: vârful Gerlach, care se înalţă până la altitudinea de 2.655 metri.
Cel mai înalt pisc din Tatra de pe teritoriul polonez este Rysy, cu ai săi 2.499 metri.
Sunt munţi formaţi în urma procesului natural de încreţire a scoarţei terestre; au o vârstă relativ tânără (pentru nişte munţi) şi sunt împărţiţi în două mari masive muntoase: Tatra de Vest (Zapadne Tatry, în slovacă), respectiv Tatra de Est (Vysoke Tatry).
Natura Tatrei, alături de nivelul relativ ridicat de accesibilitate pentru vizitare, fac din aceşti munţi o destinaţie favorită pentru cercetători şi turişti din toată lumea, în mod particular din Europa occidentală. Atât pentru Slovacia, cât şi pentru Polonia învecinată, Tatra a devenit regatul oficial al sporturilor de iarnă şi al turismului hibernal, în general. Cu ale sale 25 de piscuri care depăşesc 2.500 metri înălţime, Tatra, alături de piscurile cu înălţimi de valori apropiate din Carpaţii noştri, reprezintă singurele habitate alpine din întregul lanţ de 1.200 kilometri lungime al Carpaţilor.
Tatra se bucură de o climă temperat-continentală, având totodată rolul unei importante bariere naturale împotriva mişcărilor marilor mase şi curenţi de aer.
De reţinut că în anumite zone înalte au fost măsurate viteze maxime ale vântului de 288 kilometri/oră. Astfel de vânturi extrem de puternice au provocat deseori adevărate catastrofe ecologice, cum a fost cea din data de 19 noiembrie 2004, când mare porţiuni de pădure de pe versatul sudic al Tatrei Înalte din Slovacia au fost doborâte de vijelie. Trunchiuri de arbori însumând trei milioane de metri cubi de lemn au fost dezrădăcinate, doi oameni şi-au pierdut vieţile, iar câteva sate au fost măturate la vale.
Iarna, temperatura poate coborî până la valori cumplite, de -40 grade Celsius. Sunt nişte munţi ploioşi, cu precipitaţii care cad, în medie, între 215-228 zile pe an. Avalanşele sunt frecvente, iar stratul maxim de zăpadă a atins 4,08 metri în Lomnicy Stit în Slovacia.
Sunt munţi unde întâlnim deseori minunate lacuri glaciare. Doar pe teritoriul slovac sunt nu mai puţin de 85 de astfel de lacuri alpine, cu apă incredibil de transparentă şi curată, cel mai mare şi mai adânc fiind Velke Hincovo, care se întinde pe aproximativ 20 hectare şi are adâncimea maximă de 53 metri. Cascadele spectaculoase nu lipsesc nici ele şi adaugă un plus de pitoresc peisajelor şi aşa magnifice. Printre cele mai frumoase unt cele de la Vjansheko, Kmetov, Hviezdoslav, Obrovsky, Skok şi Studeneho.
Biodiversitate europeană la superlativ
in afară de importanţa lor turistic-economică, Tatra au rămas o "insulă" montană extrem de valoroasă în peisajul tot mai sărac al habitatelor sălbatice virgine de pe Bătrânul Continent. Până în prezent, oamenii de ştiinţă slovaci şi polonezi au reuşit să identifice un număr impresionat de specii animale şi vegetale. Pe scurt, în Tatra trăiesc 54 specii de tardigrade, 100 de rotifere, 22 specii de copepode, 162 specii de păianjeni, 81 specii de moluşte, 43 specii de mamifere, 200 specii de păsări, 7 specii de amfibieni şi doar două de reptile. Cel mai des întâlnite mamifere sunt caprele negre, urşii, marmotele, lupii, râşii, cerbii şi mistreţii.
Regiunea Tatrei beneficiază de o floră bogată şi diversă, botaniştii identificând aproape 1.400 specii, 40 dintre acestea fiind endemice (specii care nu mai cresc în altă parte de lume). Pajiştile alpine, unde trăiesc marmotele şi caprele negre, sunt survolate zilnic de acvile de munte, ale căror siluete în zbor se pot observa şi de-a lungul pereţilor stâncoşi.
Unicitatea habitaltelor şi valoarea lor intrinsecă au făcut ca autorităţile să înfiinţeze, în anul 1948, Parcul Naţional Tatra (Tatransky Narodny Park), primul parc naţional şi rezervaţie naturală din istoria Slovaciei. Polonezii nu s-au lasat nici ei mai prejos: mari iubitori ai naturii versanţilor de pe teritoriul lor, aceştia au declarat în anul 1954 propriul Parc Naţional Tatra (Tatranski Park Narodowy).
În regiunile Belianske şi Tatra de Vest, ale căror privelişti sunt printre cele mai frumoase peisaje montane din întreaga Europă, oportunităţile de a studia diversele specii de animale sunt aproape inegalabile pe plan european. Aceste rezervaţii sunt considerate de specialişti ca fiind modele de succes pentru turismul de tip wildlife european, orientat strict pe studierea şi observarea animalelor în habitatele lor naturale, cu minim de impact din partea oamenilor.
Declarat rezervaţie de interes naţional în anul 1978, Parcul Naţional Tatra Joasă (Národný Park Nízke Tatry), este o altă comoară a Tatrei. Întins pe o suprafaţă de 728 kilometri pătraţi, beneficiază de o zonă tampon înconjurătoare de 1.102 kilometri pătraţi.
Parcul este alcătuit mai ales din culmi stâncoase şi pajişti alpine, principala creastă muntoasă care îl străbate având o lungime de circa 100 kilometri. La vest de rezervaţie, găsim piscul Ďumbier, cu ai săi 2.043 metri înălţime, iar la vest tronează piscul Kráľova hoľa, cu o înălţime mai modestă, de 1.948 metri. Creasta nordică este deosebit de abruptă, presărată cu promontorii stâncoase şi lacuri glaciare. În acest parc naţional se poate admira cel mai bine conservat ecosistem forestier montan din Slovacia, unde abundă marile carnivore europene - ursul brun, lupul şi râsul. In Tatra Joasă, specialiştii au identificat o populaţie sănătoasă de urşi, compusă din 100-150 exemplare.
Cel mai periculos şi dificil traseu montan din Tatra (şi unul dintre cele mai periculoase din Europa) este Orla Perc, iar personalul parcurilor naţionale permite accesul pe el doar turiştilor şi alpiniştilor experimentaţi, în forma fizică excelentă şi cu echipament corespunzător. De la marcarea sa ca traseu, nu mai puţin de 100 de oameni şi-au pierdut vieţile încercând să-l parcurgă.
Impactul activităţilor umane în Tatra a început să fie evident odată cu secolele XVIII-XIX, când aceşti munţi erau exploataţi pentru minerit ori ca locuri de păşunat pentru animalele domestice. Deşi astfel de activităţi nocive naturii au fost stopate la ora acutuală, încă se mai pot observa efectele lor distructive.
Din fericire pentru Tatra şi spre cinstea slovacilor, aceştia au reuşit, în anul 1993, să-şi includă munţii în categoria Rezervaţie a Biosferei sub egida UNESCO.
Dacă veţi să vă convingeţi că tot ce se spune despre Munţii Tatra este absolut adevărat, nu trebuie decît să mergeţi să-i admiraţi la faţa locului.
Sunt un exemplu şi un model de succes în ceea ce priveşte conservarea naturii şi turismul pe considerente în primul rând ecologice, nu economice. Model pe care, dacă cineva l-ar implementa şi în Carpaţii noştri, am avea noi, cu siguranţă, cei mai sălbatici şi frumoşi munţi din Europa.
.jpg/150px-Vinnufossen,_Sunndal,_Norway_(front).jpg)
