MOLYAVITSA

Sătui de atmosfera de oraș aglomerat și destul de lipsit de atracții, respectiv de Sofia, am pornit după două zile de spre sud, spre Munții Rila. Noi eram vajnici iubitori de drumeții pe munți și încă de acasă programasem să urcăm pe munții Bulgariei. Ne atrăgeau eventuale escaladări pe lanțul Rila și pe Masivul Rodopi, cu cel mai înalt vârf din Balcani, Musala (sau Mus Alah).

In munții Rila am ajuns foarte repede și ușor, aflându-se la mică distanță, spre sud-est de Sofia, prin orășelul atrăgător Samokov, înconjurat de munți și comuna Govedartsi. Șoseaua ne-a condus până la un complex turistic nou de la poalele muntelui Moleavytsa, la o altitudine de 1730. Distanța am parcurs-o în numai o oră și jumătate.

Am parcat mașina și am pornit voinicește, după vechiul nostru obicei, spre vârful Molyavitsa, aflat la altitudinea de 2729 de metri. Traseul turistic, marcat cu dungă roșie, ne-a condus pe vârf în numai trei ore, ținând cont de scurte opriri pentru  admirarea perspectivelor și pentru fotografii.

Desigur că pe parcurs am depășit toate grupurile ce urcau, pentru că noi eram cu un antrenament bine întreținut încă din timpul liceului. Ca urmare am avut plăcerea de a privi orizonturile unduite, sau zințate numai singuri, singurei, așa cum ni se întâmpla de multe ori și în țară. Dincolo de versantul pe care urcasem, undeva jos, într-o mare verde de pădure de foioase de la poalele de sud-vest ale muntelui se vedeau acoperișurile vesele ale unui lăcaș de cult. Era Mănăstirea Rila locașul monahal ce constituie mândria bulgarilor, pe drept cuvânt.

Am stat pe vârful puternic însorit și de-a dreptul arzător până a fost invadat de un grup mare de montaniarzi bulgari. Liniștea s-a curmat, așa că am luat poteca spre poale cu marea satisfacție că atinsesem cel mai înalt vârf montan de până atunci. s-au scurs două decenii până ni s-a deschis calea și spre alte înălțimi montane cu mult mai spectaculoase. Aceata după răsturnarea social-politică din 1989.

In acea seară am simțit usturător pielea arsă de soare pe timpul orelor de cucerire a Molyavitsei. Dar nu conta, eram satisfăcuți de performanță și am vist o clipă la Carpații noștri.

Planurile legate de traseul prin țara vecină și zilele afectate ce ne erau în față, ne-au determinat să renunțăm la atacul spre Rodopi și Musala. Eram deciși să ne întoarcem în anii următori și să ne realizăm visul. Timpurile s-au scurs și nu am mai apucat să cucerim cel mai înalt vârf balcanic. Am fost, totuși recompensați pe deplin cu atingerea altor înâlțimi visate, dar care pe timpul anului 1974 nu puteau rămâne decât vise.
Malyovitsa este o stațiune de vârf și de schi în partea de nord-vest a Munților Rila, în sud-vestul Bulgariei. Atige 2.729 m înălțime și este una dintre cele mai populare regiuni turistice din munte. Mănăstirea Rila este situată la piciorul de sud, iar centrul de schi Malyovitsa - cu două piste de coborâre și două traverse de schi - este la nord. Punctul principal de plecare pentru călătorii în regiune este Molyovitsa Hut.


Ne-am simțit ca în munții noștri semeți, dar a fost ceva mai cald


Pe ici am purtat-o pe Carmen în numai o jumătate de zi.





Mănăstirea Rila - la sud de vârf

SOFIA

După o primă zi de acomodare petrecută prin Belgradcic,Vrața și stațiunea Milanovo, periplul nostru prin țara de la sud de Dunăre a început cu capitala, mai ales că era începutul drumului planificat și era orașul cel mai atrăgător.

Cel mai mai mare oraş și capitala Bulgariei are o istorie milenară, fiind la origine o aşezare a tracilor sud-dunăreni care au denumit-o Serdica. In 1974, oraşul arvea circa 1.000.000 locuitori (în 2015 avea 1.200.000) şi constituia centrul economic şi cultural Bulgariei.
Cu puţin peste un milion de locuitori, Sofia este oraşul cu mai multe faţete din vestul Bulgariei. In afara monumentelor istorice şi a locurilor romantice, oferă bulevarde animate şi, nu în ultimul rând somptuozităţi arhitectonice de pe vremea regimului comunist. Sofia a fost, încă din vremurile trecute, un punct nodal pe drumurile comercianţilor europeni, iar această poziţie și-a păstrat-o și în prezent. 

Este situată în partea de vest a ţării, pe Câmpia Sofia şi la umbra colinelor joase ale Muntelui Vitosha. Este aşezată la altitudinea de 550 metri, iar clima sa este una moderat-continentală caracterizată de ierni reci şi veri plăcute. Situată la o întretăiere strategică de drumuri, Sofia este un punct de legătură dintre Istanbul, Orientul Apropiat şi restul Europei Occidentale.

 Sofia este situată relativ aproape de capitalele majorităţii statelor din Balcani. Atraşi de izvoarele cu apă fierbinte din apropierea sa, Serdica a fost capturată de romani care au transformat-o într-o aşezare tipic romană. In timpul împăratului Traian, aşezarea a fost numită Ulpia Serdica şi a devenit centrul administrativ al provinciei Tracia. Tot Serdica a fost oraşul preferat al împăratului Constantin cel Mare, care obişnuia să spună adesea că „Serdica este Roma mea”. In jurul anului 175, s-a ridicat un zid de apărare în jurul aşezării, iar viitoarea Sofia a prosperat şi în timpul împăratului bizantin Iustinian cel Mare.

 La începutul sec.al 9-lea, Krum, hanul bulgarilor a invadat Serdica, iar oraşul a devenit parte importantă din Primul Imperiu Bulgar, din timpul hanului Ormutag ( anii 814-831). In acele vremuri, oraşul a primit numele de Sredeț (Centrul) datorită poziţiei sale strategice. Intre anii 1018-1094, oraşul a fost cucerit de bizantini, ocazie cu care şi-a consolidat poţiţia de centru cultural, strategic şi economic. Oraşul şi-a luat numele de Sofia la finele sec.al 14-lea, în cinstea celui mai important simbol al său, biserica Sfânta Sofia. 
Chiar dacă și-a făcut apariția pe scena istorică de la sud de Dunăre, teritoriul Sofiei a fost supus evoluției generale a viitoarei Bulgarii.

Cele mai vechi urme de picturi rupestre au fost descoperite în peștera Kozarnika și datează de 1.400.000 de ani. Culturile preistorice de pe teritoriul Bulgariei cuprind cultura Hamangia din neolitic, cultura Vinča și cultura Varna din eneolitic (mileniul al V-lea e.N.). Necropola de la Varna oferă informații pentru înțelegerea ierarhiei sociale a celor mai vechi societăți de pe teritoriul Europei.

Conform istoriografiei Bulgariei, redată și de Encyclopædia Britannica, doar trei principale grupuri vechi au populat Bulgaria actuală : tracii (care conform acestei istoriografii nu au fost decât slab și marginal elenizați și romanizați, în ciuda relatărilor cronicarilor Theofilact din Simocatta, în Istoriile sale, sau Teofan Mărturisitorul în Cronografia sa și a studiilor istoricilor Constantin Jirecek, Thede Kahl sau Jernej Kopitar), apoi slavii sudici și în sfârșit Proto-bulgarii. Tracii trăiau împărțiți în diferite triburi până când regele Teres le-a unit pe mare parte din ele în regatul Odris pe la 500 e.A.  Ei au fost în cele din urmă cuceriți de Alexandru cel Mare în sec.al 4-lea e.A. și apoi de Imperiul Roman în 46 e.N. Cele mai răsăritene triburi de slavi sudici s-au stabilit treptat în Imperiul Roman de Răsărit, pe teritoriul Bulgariei moderne, în secolul al 6-lea, asimilându-i pe traci și pe slavi. In cele din urmă, elita bulgarilor sosiți din din Asia Centrală i-a inclus pe aceștia într-un nou stat care s-a format după sosirea hanului Asparuh în Balcani.

Asparuh, fiul hanului Vechii Bulgarii Mari, Kubrat, a migrat împreună cu mai multe triburi bulgare către cursul inferior al fluviilor Dunărea, Nistru și Nipru. După anul 670, el și-a extins regatul către peninsula Balcanică, trecând Dunărea cu o hoardă de 50.000 de oameni și a cucerit Moesia și Scythia Minor (Dobrogea) de la Imperiul Bizantin. Limba sud-slavă locală a fost adoptată treptat și de bulgarii turanici cuceritori, care și-au păstrat dominația asupra majorității slave. Un tratat de pace semnat cu Bizanțul în anul 681 și stabilirea unei capitale permanente la Pliska, pe malul sudic al Dunării, a marcat începutul Primului Imperiu Bulgar.

Hanii care s-au succedat au întărit statul bulgar de-a lungul secolelor al 7-lea și al 9-lea. Tervel a făcut din Bulgaria o mare putere militară, învingând o armată arabă de 26.000 de oameni în al doilea asediu arab al Constantinopolelui. Krum a dublat teritoriul țării, l-a ucis pe împăratul bizantin Nicefor I în bătălia de la Pliska, și a introdus primul cod de legi scrise. Apoi, în 864, Boris I a abolit tengriismul, trecând la creștinism și a introdus alfabetul chirilic. Simeon cel Mare a domnit 34 de ani, începând cu 893, și în timpul său Bulgaria a atins expansiunea maximă, într-o perioadă de maximă înflorire a culturii bulgare. Războaiele cu croații, maghiarii, pecenegii și sârbii, precum și răspândirea bogomilismului au slăbit Bulgaria după moartea lui Simeon. Două invazii consecutive, una ruteană și alta bizantină au avut ca rezultat cucerirea capitalei Preslav de către armata bizantină în 971. 

Sub conducerea lui Samuil, Bulgaria și-a revenit întrucâtva după aceste atacuri și a reușit să cucerească Serbia și Albania, dar această revenire a luat sfârșit după ce împăratul bizantin Vasile al II-lea a învins armata bulgară la Kliuci, în 1014. Samuil a murit la scurt timp după bătălie, iar în 1018 bizantinii au pus capăt Primului Imperiu Bulgar.

După cucerirea Bulgariei, Vasile al II-lea Bulgaroctonul a prevenit revoltele și nemulțumirea păstrând la conducere nobilimea locală și recunoscând autocefalia arhiepiscopiei Ohridului. După moarteaa sa, politica internă bizantină s-au schimbat, prin creșterea dărilor și taxelor și provocând, după sursele epocii (Ana Comnena și Ioan Skylitzes), răscoalele bulgare împotriva Imperiului Bizantin (1040-1041). In 1185, nobilii din dinastia Asăneștilor, Ioan Asan I și Petru al IV-lea au organizat o a doua mare răscoală care a avut ca rezultat înființarea celui de al Doilea Imperiu Bulgar, fondat de Ioan și Petru Asan, cu capitala la Tărnovo.

Caloian, al treilea țar Asan, și-a extins teritoriul până la Belgrad și Ohrid. El a recunoscut supremația spirituală a Papei și a primit coroană regală de la un legat papal. Imperiul a atins maximul în timpul lui Ioan Asan al II-lea (1218–1241), când comerțul și cultura au înflorit. Puternica influență politică și religioasă a orașului Tărnovo a făcut ca el să fie supranumit „A Treia Romă”, într-o vreme când Constantinopolul era în declin.

Forța militară și economică a țării a intrat în declin după sfârșitul dinastiei Asăneștilor în 1257, confruntându-se cu conflicte interne, atacuri bizantine și maghiare constante și cu dominația mongolă. Până la sfârșitul sec.al 14-lea, diviziunile între boieri și răspândirea bogomilismului determinase împărțirea imperiului în trei țarate—Vidin, Tărnovo și Țara Cărvunei—și mai multe voievodate semi-independente care se luptau între ele, sau cu bizantinii, maghiarii, sârbii,  venețienii și genovezii. Până la sfârșitul sec.al 14-lea, turcii otomani începuseră să cucerească Bulgaria și ocupaseră majoritatea orașelor și cetăților de la sud de munții Balcani.

Tărnovo a căzut în mâinile otomanilor după un asediu de trei luni în 1393. După bătălia de la Nicopole și căderea Țaratului Vidinului după alți trei ani, otomanii au cucerit toate teritoriile bulgărești de la sud de Dunăre. Sub dominație otomană, bulgarii erau considerați clasă inferioară și erau supuși unor biruri grele; cultura bulgară a fost suprimată și clerul educat a fugit în alte țări. Boierimea a fost eliminată, țărănimea înrobită pe moșiile stăpânilor otomani, iar populația și-a pierdut conștiința națională.

Apărarea pasului Şipka a fost crucială pentru eliberarea Bulgariei. In etapa finală a bătăliei, forțele bulgărești, cu muniția epuizată, au aruncat cu pietre și cu trupurile camarazilor lor căzuți pentru a respinge atacurile otomane.

De-a lungul celor aproape cinci secole de dominație otomană, bulgarii au încercat să-și reînființeze statul organizând mai multe răscoale, cele mai cunoscute fiind Prima (1598) și a Doua Răscoală de la Tărnovo (1686), precum și răscoala lui Kărpoș (1689). In sec.al 18-lea, Epoca Iluminismului din Europa Occidentală a influențat apariția unei mișcări de renaștere națională a Bulgariei. Ea a restaurat conștiința națională și a devenit factor-cheie în lupta de eliberare antiotomană, având ca rezultat Revolta din Aprilie 1876. Până la 30.000 de bulgari au murit în luptele prilejuite de suprimarea revoltei de către otomani. Masacrele au determinat Marile Puteri să intre în acțiune. Ele s-au întrunit la Conferința de la Constantinopol din 1876, dar hotărârile lor au fost respinse sau ignorate de către Imperiul Otoman. Aceasta a permis Imperiului Rus să caute o rezolvare prin forță, fără să riște confruntarea cu celelalte Mari Puteri, așa cum se întâmplase în Războiul Crimeei. În 1877, Rusia a declarat război Imperiului Otoman și l-a învins. La lupte au participat și voluntari bulgari. Tratatul de la San Stefano a fost impus otomanilor de către ruși la 3 martie 1878, și prin el se înființa un principat autonom bulgar pe teritorii întinse, ale celui de al Doilea Imperiu Bulgar.

Celelalte Mari Puteri au respins însă imediat tratatul de teama ca o țară atât de mare în Balcani să nu le amenințe interesele. Tratatul de la Berlin a adus înființarea unui stat autonom mult mai mic, cuprinzând Moesia și regiunea Sofiei, lăsând mari populații bulgărești în afara granițelor noului stat. Aceasta a jucat un rol semnificativ în formarea abordării militariste a politicii externe a Bulgariei în prima jumătate a sec.al 20-lea. Principatul Bulgariei a câștigat un război cu Serbia și a încorporat teritoriul otoman al Rumeliei Orientale în 1885, proclamându-se stat independent la 22 septembrie 1908.

In anii de după independență, Bulgaria s-a militarizat accentuat și a fost denumită adesea „Prusia din Balcani”. Intre 1912 și 1918, Bulgaria s-a implicat în trei conflicte consecutive—două războaie balcanice și Primul Război Mondial. După o dezastruoasă înfrângere înal Doilea Război Balcanic, Bulgaria s-a găsit din nou în tabăra învinsă ca urmare a alianței sale cu Puterile Centrale în Primul Război Mondial. In pofida faptului că peste un sfert din populație a luptat în armata sa de 1.200.000 de oameni și a obținut câteva victorii importante la Doiran și Monastir, țara a capitulat în 1918. Războiul a dus la semnificative pierderi teritoriale, un total de 412.000 de morți, și un val de peste 253.000 de refugiați care au pus presiune suplimentară pe economia națională deja ruinată.

Frământările politice rezultate în urma acestor pierderi au dus la o dictatură regală autoritară a țarului Boris al III-lea (1918–1943). Bulgaria a intrat în al Doilea Război Mondial, în 1941, ca membră a Axei, dar a refuzat să participe la Operațiunea Barbarossa, salvându-și populația evreiască de deportarea în lagărele de concentrare naziste. Moartea subită a lui Boris al III-lea în vara lui 1943 a adus noi agitații politice pe măsură ce războiul se întorcea împotriva Germaniei și gherilele comuniste au căpătat avânt. După mai multe greve și revolte, în septembrie 1944 Frontul pentru Patrie, dominat de comuniști, a preluat puterea, punând capăt alianței cu Germania și ducând țara de partea Aliaților până la sfârșitul războiului.

Lovitura de stat din 9 septembrie 1944 a dus la abolirea monarhiei, dar abia în 1946 s-a instaurat dictatura partidului unic comunist, proclamându-se republica populară. A devenit o parte a sferei sovietice de influență sub conducerea lui Gheorghi Dimitrov (1946–1949), care a pus bazele unui stat stalinist industrializat forțat. Până la jumătatea anilor 1950, standardele de viață au crescut semnificativ, și represiunea politică s-a redus. Economia planificată după model sovietic a suferit câteva reforme restrânse care au apropiat-o puțin de economia de piață sub Todor Jivkov (1954–1989). Fiica sa, Liudmila, a promovat peste hotare arta și cultura bulgară. Intr-o încercare de a șterge identitatea minorității turcești, a fost lansată în 1984 o campanie de asimilare. Ca urmare, 300.000 de turci din Bulgaria au emigrat în Turcia.

Sofia a trăit o istorie ce s-a contopit cu cea a Bulgariei. Există urme arheologice care arată că Sofia era locuită acum șapte mii de ani, astfel că este unul dintre cele mai vechi orașe din Europa, având la bază seminția trsacă. A avut mai multe denumiri în decursul timpului, iar ruine ale vechilor orașe suprapus se găsesc și astăzi.

In contextul prăbușirii blocului comunist, la 10 noiembrie 1989, Partidul Comunist Bulgar a renunțat la monopolul politic, Jivkov a demisionat, iar Bulgaria a intrat în tranziția către o democrație parlamentară. Primele alegeri libere din iunie 1990 au fost câștigate de Partidul Socialist Bulgar (BSP, noul nume al Partidului Comunist). O nouă constituție ce aducea un regim democratic parlamentar, cu un președinte slab și un prim ministru responsabil în fața parlamentului a fost adoptată în iulie 1991. Noul sistem nu a îmbunătățit imediat standardele de viață și economia. Calitatea vieții și performanțele economice au rămas chiar inferioare celor din comunism, chiar și o vreme după anul 2000. Un pachet de reforme drastice promovat în 1997 a readus creșterea economică, dar nivelul de trai a crescut mai lent. După 2001 situația economică, politică și geopolitică s-a îmbunătățit semnificativ și Bulgaria a atins nivele mai înalte ale Indicelui Dezvoltării Umane. A devenit membră a NATO în 2004 și a Uniunii Europene în 2007.

Pe locul Sofiei tracii au avut o localltate numită Serdica. Aceea a fost capturată de romani în anul 29 e. N și a devenit capitala provinciei Dacia Mediterranea. Distrus de huni în 447, orașul a fost reconstruit de împăratul bizantin Iustinian I și renumit Triadița. Cunoscut ca Sredeț după cucerirea bulgară, orașul a fost redenumit Sofia, în 1376. Ocupat apoi de Imperiul Otoman, în 1382, a devenit capitala provinciei turcești Rumelia și a fost eliberată după cinci secole, la 3 aprilie1879. Ocupată de ruși în 1878 a devenit capitala Bulgariei independente în 1879. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, rușii au capturat Sofia încă o dată și au înlocuit guvernul pro-german.

După război Sofia s-a dezvoltat mult cu ajutor economic sovietic, apșoi după eliberarea de după noiembrie 1989. Totuși ea adăposteşte încă multe monumente istorice valoroase, astfel că vizitatorii  pot admira Poarta de Răsărit, rămasă încă de pe vremea când oraşul se chema Serdika. 
Biserica Sfânta Sofia a fost ridicată în timpul domniei lui Iustinian (527-565) şi a fost cel mai important lăcaş de cult al bulgarilor până când otomanii au transformat-o în moschee. Biserica Memorială Alexander Nevski este situată în apropierea Sfintei Sofia şi este un alt mare simbol al capitalei Bulgariei. Biserica aceasta a fost ridicată între anii 1888-1912 de către arhitectul rus Alexander Pomeranţev. Clopotniţa sa are înălţimea de 53 de metri şi adăposteşte numai puţin de 53 de clopote. Este cea mai mare biserică din Bulgaria şi poate primi circa 5.000 de persoane. In muzeul său se poate admira o frumoasă colecţie de obiecte de artă religioasă. Biserica Alexander Nevsky, care este de fapt, cea mai mare construcţie de acest gen din Balcani a fost înălţată ca un monument închinat celor 200.000 de militari ruşi, care au luptat și s-au jertfit în războiul care a adus independenţa Bulgariei (1877-1878). Iluminaţia fascinantă, interiorul împodobit bogat cu onyx şi alabastru farmecă vizitatorii. In anul 1953, Biserica „Sfântul Alexandru Nevski” a fost consacrată drept Catedrală patriarhală a Bisericii Ortodoxe Bulgare.

Catedrala este construită în stil neo-bizantin, cu un plan în formă de cruce, dar și o boltă centrală aurită, cu o înălțime de 45 metri. Registrul superior exterior impresionează prin numeroasele cupole, semicupole şi bolţi ce străjuiesc cupola centrală de mari dimensiuni.

Pronaosul adăposteşte două paraclise, în naos se regăsesc două pridvoare laterale şi galerii, iar în partea de răsărit sunt trei altare. Turnul-clopotniţă măsoară 53 metri înălţime şi adăposteşte 12 clopote turnate la Moscova.Parte a bisericii este şi cavoul subteran unde se păstrează moaște ale lui Alexander Nevsky dăruite de Biserica Ortodoxă Rusă, Biserica s-a îmbogățit cu Muzeul icoanelor, care conţine o colecţie de 300 de icoane bisericeşti. Cupolele ei mărețe fuseseră aurite, în 1974 cu aur sovietic, ca semn de prietenie. Imediat lângă biserică este Galeria Naţională de Artă, care găzduieşte lucrări ale unor artişti de talie mondială. 

Cel mai vechi lăcaş de cult din Sofia este Biserica Sfântul Gheorge Rotunda. A fost ridicată în secolul 4 de către Costantin cel Mare. Biserica Sf. Gheorghe (Sveti Georgi) se află ascunsă într-o curte interioară, undeva în zona clădirii Președenției. In apropiere este şi moscheea Banya Bashi, construită de către otomani în secolul 16. Minaretul cu balcon alb semnalizează de departe cele aproape 5 secole de dominație otomană.

Alte puncte de interes din oraş sunt Podul Leilor, Podul Vulturilor, Monumentul Soldatului Rus şi bineînţeles Monumentul lui Vasil Levski, unul dintre cei mai mari eroi ai bulgarilor, care s-a luptat în secolul 19 pentru eliberarea ţării sale de sub jugul otoman. În fosta clădire a Palatului Regal Bulgar, putem vizita astăzi Muzeul de Entografie şi Folclor. În apropiere este şi Muzeul de Şiinţe Naturale unde se poate admira întreaga biodiversitate a acestei ţări. 

In faţa muzeului se află biserica Sfântul Nicolae, un alt monument arhitectural important. Nu departe, se poate vizita Parlamentul în faţa căruia este ridicat Monumentul Eliberatorului Rus, aşezat aici în onoarea Ţarului rus Alexandru al II-ea, care a contribuit substanţial (cu ajutorul trupelor române care au luptat în Bulgaria în anul 1877) la eliberarea bulgarilor de sub regimul ototoman. Aici este şi campusul studenţesc al Universităţii Sfântul Kliment Ohdraski, precum şi una dintre cele mai frumoase clădiri din Sofia, Teatrul Naţional Ivan Vazov.

Sunt multe de văzut în Sofia, precum Muzeul Politehnic și Muzeul de Antropologie. Imprejurimile Sofiei nu trebuiesc uitate, căci în Munţii Vitoșa, Lozen şi Stara Planina, există numeroase mănăstiri care sunt grupate în aşa-numitul Munte Sfânt al Sofiei, un mare complex monastic care a jucat un rol deosebit de important în conservarea moştenirii spirituale a poporului bulgar.

Trebuie amintit că în cele două zile în care am colindat cu Carmen orașul, am trecut de câteva ori prin centrul lui și pe lângă Mausoleul lui Georghi Dimitrov, păzit de soldați de gardă cu echipament epocă. Dintr-un sentiment de repulsie nu i-am dat nicio importanță. Pavimentul stradal în acea zonă era executat din piatră galbenă. Din cauza acelui obiectiv comunist și obedient rușilor, nu am dat nici atenția cuvenită nici Palatului Regal, care, și el, domină piața aceasta centrală.

Piața Battemberg, sau Piața Țarului,  este cea mai mare piață din Sofia . A fost numită după Alexandru Iosif din Battenberg (Alexandru I al Bulgariei), primul domnitor al Bulgariei moderne, și este, fără îndoială, cel mai potrivit loc din Sofia pentru manifestații majore în aer liber, demonstrații , parade (inclusiv parada militară din ziua St Gheorghe) și alte evenimente pe scară largă.

In timpul guvernării comuniste din Bulgaria, piața a avut numele de "Piața 09 septembrie", amintind de lovitura de stat la 09 septembrie 1944 care transformat țăra într-un stat comunist . Acesta a fost locul Mausoleului lui Georgi Dimitrov din 1949 până în anul 1999. Înainte de 1944, piața a fost cunoscută sub numele popular de Piața Țarului, deoarece acolo se afla și fostul palat regal, acum Galeria  Națională de Artă.

Mausoleul lui Gheorghi Dimitrov a fost construit în 1949 pentru a menține corpul îmbălsămat al liderului comunist Gheorghi Dimitrov (1882-1949), asemănător mausoleului de la Moscova pentru criminalii politici Lenin și Stalin. Construcția Mausoleului a fost începută imediat după vestea morții lui Dimitrov. A fost construită în timp record de doar 6 zile, pentru a coincide cu momentul în care trupul lui Dimitrov era adus la Sofia din URSS. Trupul îmbălsămat al primului lider comunist din Bulgaria a rămas acolo până în august 1990, când a fost incinerat și îngropat în oraș în Cimitirul Central. Mausoleul a fost distrus de către pet imp ce Ivan Kostov era prim ministru, în 1999 , după dezbateri încinse la nivel național.

Acesta și partidul său au susținut că Mausoleul era inadecvat după căderea comunismului, în 1989, pentru că Dimitrov a reprezentat un trecut represiv al Bulgariei. In cadrul guvernului, nu s-a născut o mare opoziție față de decizia UDF lui, dar au fost emise diverse propuneri pentru viitorul clădirii, inclusiv transformarea într-un muzeu, sau într-o galerie. Mulți au considerat că nu trebuia distrusă o clădire cu o astfel de statură, care a contribuit la atmosfera de ansamblu unică a centrului capitalei. Cu toate că un sondaj de opinie a arătat că două treimi din populație au fost împotriva demolǎrii prestigiosul mausoleului alb-marmorat, guvernul UDF a trecut la demolare.

Guvernului i-au trebuit patru încercări de a demola clădirea masivă de marmură albă din Piața Battenberg, lucrare finalizată în august 1999. Primele trei încercări de detonare au fost nereușite. Mausoleul. nu s-a clintit după primele două încercări, în timp ce a treia a reușit să-l încline ușor într-o parte. A patra încercare a fost realizată utilizând un număr de explozii consecutive și buldozere mai puternice.
In zona centrală a Sofiei tronează un grup de clădiri masive de inspirație stalinistă, construite imediat după 1950 și care au servit, în principal, conducerii de partid și de stat. In plus între ele s-a amenajat și un mare magazin socialist numit ȚUM, căruia i s-a compus și un cântec propagandistic, foarte apropiat de muzica occidentală. Ansamblul a fost dotat și cu statuia lui Lenin, statuie înlocuită în anul 2000 cu cea a Sfintei Sofia (cam târziu). Se mergea pe ideea ca acest complex constructiv să devină nucleul viitorului cetru al capitalei. După anul 1989 simbolurile comuniste au fost îndepărtate și înlocuite cu unele naționale. Steaua roșie a fost îndepărtată și înlocuită cu steagul Bulgariei noi.

Chiar în piața centrală din Sofia se află o bisericuță bătrână, Sf. Petka. Bisericuța aceasta micuță, menționată din sec.al 16-lea este o apariție inedită între clădiri moderne și ziduri de beton. A fost construită peste bazele unei construcții religioase romane și are picturi din secolele 14, 15, 17 și 19, cu scene biblice. Am intrat chiar atunci când măicuțele spuneau rugăciunea, într-o încăpere mică și intimă care cred că servește ca spațiu pentru slujbă.

Lângă biserică, în pasajul unde este și intrarea în metrou, un șantier lasă să se întrevadă ziduri vechi pe care bulgarii încearcă să le integreze în peisajul turistic al orașului. O inițiativă frumoasă care a existat și în București, înainte de a fi îngropată la loc din neînțelegeri pe linie de fonduri.
Am părăsit Sofia după două zile, cînd nimic nu mai prezenta interes, chiar vestigiile istorice. Nu am rămas cu impresii care să trezească dorința revederii. De atunci am avut multe ocazii să trecem prin ea sau prin apropiere, dar nu ne-a atras să o mai vedem cum a evoluat. Pot spune, cu sinceritate, că nu mi-a spus nimic și nu mi-a plăcut. Poate a fost de vină atmosfera cenușie mult prea comunistă. Deși are și bulevarde late pe anumite direcții, sau spre anumite cartiere. Sofia emana, totuși, în 1974 un aer de provincialism.

Catedrala Alexadru Nevski
Construcția catedralei Sf. Alexandru Nevsky a început în 1882 
(planificată de la 19 februarie 1879), când a fost pusă piatra de 
temelie , dar cea mai mare parte a fost construită între 1904 și 1912. 
Sf. Alexandru Nevski un fost prinț rus. Catedrala a fost creată 
în cinstea soldaților ruși care au murit în timpul războiului ruso-turc
din 1877-1878, ca urmare a faptului că Bulgaria a fost eliberată 
de dominația otomană. 

Catedrala Alexader Nevski

Catedrala Alexader Nevski

Catedrala Alexader Nevski

Piața catedralei Alexander Nevski



Biserica Sf.Gheorghe și ruine antice

Sofia - metrul în stația Lavov. Metroul care a pornit de la zero
în 1998, iar în 2017 avea două magistrale cu o lungime de 39 Km
și s-a început o nouă magistrală.

Sofia modernă postcomunistă - 2015 - vedere generală.

Centrul orașului construit prin anii 1950 după nodel sovietic.

Sofia - vedere cu muntele Vitoșa

Sofia - Muzeul de istorie


Sofia - palatul regal

Sofia - fațada Palatului regal


Sofia - teatrul Național Ivan Vazov

PLOVDIV

Plovdiv este al doilea mare oraş din Bulgaria, situat la 150 km sud-est de capitala Sofia. Acesta ocupă partea de vest a campiei Tracice de Sus şi se răspândeşte peste 6 dealuri (aşa-numitele "tepeta", care au dat Plovdivului numele popular de "Oraşul de Tepeta") și pe cele două maluri ale râului Marița. Șoseaua ce leagă orașul cu capitala parcurge șesul cel mai larg al Bulgariei și pe parcursul ei am văzut pentru prima dată culturi extinse de trandafiri pentru parfum. La acea dată, când am ajuns în Plovdiv, 1974, Bulgaria era un mare exportator de parfumuri de trandafir și de esențe, vândute sub marca Chat Noir.
Un oras despre care nu se vorbește foarte mult, dar este extrem de ofertant. Aflat in sudul Bulgariei, are aproape 400.000 de locuitori și unul dintre cele mai bogate în istorie, grație culturii sale milenare. Plovdiv este unul dintre cele mai vechi orașe din Europa.
Orașul se mândreste cu mai mult de 200 obiective arheologice, dintre care 30 sunt de importanță națională. Trebuie neapărat de văzut Amfiteatrul Roman, datând din secolul 2 e.A. și Stadionul Roman, una dintre cele mai mari structuri romane din Balcani, construit pe timpul domniei împăratului Septimus Severus (193–211 e.N.). Stadionul include cel mai bine conservat amfiteatru din Balcani. Orașul mai deține și alte structuri precum ruinele Agorei, un alt teatru, rămășițele unui apeduct, temple și vile cu fresce impresionante. 

Povestea orașului din Câmpia Inaltă a Traciei începe cu circa 6000 de ani în urmă, în perioada în care întinsul domeniu balcanic era stăpânit de neamul războinic tracic amintit de părintele Istoriei, Herodot. Arheologii au descoperit obiecte de olărie fină şi alte obiecte obişnuite datând din Neolitic, ceea ce dovedeşte că la sfârşitul mileniului al 4-lea e.A. exista deja o aşezare în acea regiune. In secolul al 4-lea e.A.,oraşul era centrul comercial  al teritoriului sud-est balcanic (numit panegyreis).

In sec.al 4-lea e.A. (342), cea mai mare așezare din Tracia a fost cucerită de Filip al II-lea regale Macedoniei și a primit in cinstea acestuia numele Philippopolis (sau orașul lui Filip). Mai târziu, a fost recucerit de traci şi redenumit în “Pulpudeva”.. Cu toate că în marea lor ambiție tracii au recăpătat controlul asupra orașului, această stare fericită pentru ei nu a durat decât până în secolul 1 e.N, când regiunea a fost anexată irevocabil Imperiului Roman, după mai multe războaie.  

In anul 72 e.N., oraşul a fost ocupat de generalul roman Terentius Varo Luculus şi a fost încorporat Imperiului Roman, unde a fost redenumit Trimontium (Oraşul Celor Trei Dealuri) şi a servit drept metropolă a provinciei Tracia.

Aşezarea şi-a câştigat titlul de oraş la sfârşitul secolului 1 e.N. Cu numele de Trimontium era o importantă intersecţie de drumuri pentru Imperiul Roman şi a fost numit “Cel mai mare şi cel mai frumos dintre oraşe” de către retorul Lucian. In acele vremuri, Via Militaris (sau Via Diagonalis), cel mai important drum militar din Balcani, trecea prin orașul Plovdiv.

In timpul ocupării romane, oraşul a cunoscut o perioadă de înflorire și de excelenţă culturală. Ruinele vorbesc despre un oraș vibrant, un oraș aflat în expansiune, cu numeroase clădiri publice, altare, băi publice și teatre. Orașul avea un sistem almentare cu apă şi canalizare și a fost apărat de un zid dublu, ce poate fi încă vizitat de turişti şi în zilele noastre, având în vedere că multe părţi din zid s-au conservat de-a lungul timpului.

In Evul Mediu. Slavii s-au aşezat pe deplin în zona orașului pe la jumătatea sec.al 6-lea şi au schimbat proporţiile etnice ale acelei regiuni. O dată cu constituirea Bulgariei în anul 681, Philipopolis a devenit o fortăreaţă de graniţă importantă a Imperiului Bizantin. A fost capturat de bulgarul Khan Krum în anul 812, dar regiunea a fost incorporată complet Imperiului Bulgar în 834, în timpul regimului lui Khan Malamir.

Cetatea a rămas în mâinile Bulgariei pentru un timp relativ scurt, până a fost recucerită, în 855–856, de către Imperiul Bizantin. Sub control bizantin, oraşul a devenit centru al ereticilor paulicieni transportaţi de la graniţele de est ale Imperiului pentru a servi drept colonişti militari la graniţa europeană cu Bulgaria. 

De la Philippopolis, influenţa doctrinelor dualiste s-au răspândit în Bulgaria, formând premisele pentru erezia bogomilism-ului. Sub ţarul Simeon cel Mare (893 – 927), oraşul şi cele mai multe posesiuni bizantine din Balcani au fost cucerite de Imperiul Bulgar. Oraşul a rămas în mâini bulgare sub stăpânirea fiului lui Simeon, Petru I (927 – 969).

In 1364, turcii otomani aflaţi sub comanda lui Paşa Lala Shakhin au ocupat Plovdiv. Turcii au numit orașul Filibe. A fost capitala Rumeliei până în 1382, când otomanii au capturat Sofia, care a devenit capitala provinciei. Numele Plovdiv a apărut tot prin acea perioadă şi provine de la numele trac al oraşului (Pulpudeva, o presupusă traducere a Philippopolis).

Sub stăpânirea Imperiului Otoman, Plovdiv a fost un focar pentru mișcarea națională a bulgarilor în provincia Rumelia de Est. In timpul acelei perioade, Plovdiv era un centru economic mare, alături de Istanbul, Odrin și Solun. Cetățenii bogați au construit multe case frumoase, multe dintre care pot fi văzute şi astăzi în partea străveche a oraşului. Plovdiv a fost un centru sangeac al Provinciei Rumelia, între 1364–1864 şi a fost de asemenea centrul sangeac al vilaietului Edirne între 1864–1878, în timpul stăpânirii otomane.
Prin 1974, Plovdiv continua să reprezinte un nod economic și comercial major în sud-estul Bulgariei. Numărând cu puțin peste 300.000 de locuitori. In 1974, Plovdiv nu era doar cel mai important oraș după Sofia, ci unul dintre cele mai reprezentative deținătoare, din Bulgaria, în materie de cultură și civilizație antică.

In Evul Mediu, şi-a păstrat importanţa regional-strategică. Spre sfârșitul sec.al 14-lea a căzut sub stăpânire otomană. In 1878, după războiul ruso-turc, Plovdiv a devenit capitala regiunii autonome otomane a Rumeliei de Est, iar în 1885, a devenit parte din Bulgaria.

Asemenea Romei, capitala Imperiului Roman, așezarea se extinde pe 7 coline, poziție ce-i conferă un simbolism si o frumusețe aparte. Din fericire, chiar dacă blocurile cenușii socialiste reprezintă o parte bună din spațiul construit, vestigiile arheologice, muzeele si monumentele de arhitectură nu lipsesc nici ele.  Centrul vechi este un popas obligatoriu pentru oricine dorește să intre în contact cu arhitectura locală balcanică de secol 19, sau mai veche. Cartierul istoric este un labirint de străzi pavate, flancate de frumoase vile caracterizate de fațade colorate și etaje superioare susținute de coloane. Se remarcă casele particulare cu bază de piatră,patrulateră, mai mică față de etajele ieșite în afară, în consolă. Se spune că acest tip de construcție cu bază mai mică s-ar fi datorat plătirii unui impozit mai mic față de statul otoman.

Municipalitatea a început să recondiționeze clădirile vechi particulare și să le dea utilități culturale. Spre exemplu, Intr-una din clădiri se descoperă Galeria de Artă și Muzeul Philippopolis cu interiorul sau admirabil decorat în maniera neoclasică bulgărească. Fostul conac seamănă mai degrabă cu locuința unui personaj civil decât cu o galerie privată de artă. Tot aici atentia se poate concentra pe Casa Balabanov, care zugrăvește bogația înaltei societăți din Plovdiv de acum un veac și jumătate. In colțul sud-estic al străzii Ciumakov, în spatele zidurilor inalte, se afla Muzeul Etnografic cu o serie de exponate excelente despre viața și obiceiurile tradiționale bulgare. Casa lui Georgi Mavridi, cunoscută drept Casa Lamartine, se afla pe dealul Djambaz, la ieșirea din centrul vechi, pe strada Kniaz Țeretelev de astăzi. Ea poartă numele marelui francez deoarece acesta a poposit pe acolo în anul 1833. Privind dinspre casa Lamartine către centrul vechi și străduța care duce la vechiul amfiteatru roman, perspectiva este deosebit de atrăgătoare, pentru că pe acolo nu circulă mașini. Nu cred că este interzis, dar m-am bucurat să nu văd urmă de ele. Casa este una dintre cele mai mari și mai frumoase din vechiul centru al Plovdivului. A fost construită între anii 1829-1830.

Biserica Sf. Constantin și Elena, fondată (după date nesigure) în anul 337 de împăratul Constantin cel Mare, este cea mai veche clădire din oras, însă picturile ei murale datează doar din prima parte a sec.al 19-lea. Merită vizitate și cele doua geamii: Djumaya, care domina piața omonimă din sec.al 15-lea, și moscheea Imaret, pentru bogatele sale decorații din aceeași perioadă.

Cea mai mare valoare o au, desigur, vestigiile romane din oraș. S-au păstrat multe rămășițe din antichitate, printre care Amfiteatrul antic, Odeonul roman, Stadionul roman și complexul arheologic Eirene.  Construit in sec.al 2-lea e.N. și redescoperit în 1972 ca urmare a unui cutremur abătut asupra orașului, Amfiteatrul Roman din Plovdiv a fost renovat sub regimul communist și găzduiește spectacole în aer liber pe timpul verii.

In ceea ce privește arhitectura istorică, în piața centrală a orasului se pot vizita ruinele unui forum roman, dispus în secțiune chiar în fața unui mare hotel. In aceeași zonă, datând din sec.al 14-lea, se află Dzhumaya sau moscheea de vineri, care este deschisă permanent vizitatorilor. La un capăt de stradă se găsește Citadela Nebet Tepe, ce datează din sec.al 5-lea e.A. Cele 50 de geamii din vechiul Plovdiv se prezintă într-o stare foarte proastă, dar merită de vizitat geamia Imaret, pentru bogatele decorațiuni din sec.al 15-lea.

Plimbarea în centrul vechi începe din Piața Giumaia (Dzhumaya), iar primul obiectiv care ne-a ieșit în cale a fost statuia din bronz a lui Filip (Philip) al II-lea al Macedoniei, cel care după ce a cucerit zona a schimbat denumirea orașului în Philippopolis.

Plovdiv are numeroase case care au fost transformate in muzee. Casa Danov, a unui fost editor, găzduiește in prezent muzeul tiparului. Casa Lamartine deține câteva suveniruri din perioada petrecută aici de marele poet francez și este interesantă pentru arhitectura ei deosebită. De la Casa lui Lamartine pâna la Teatrul (Amfiteatrul) Antic, considerat cel mai reprezentativ pentru Plovdiv, sunt cca 200 m.

După ce am parcurs puțin două dealuri și panorama ce se poate vedea pe acolo, era timpul să trecem spre centrul vechi mai pe îndelete. Acolo am ajuns foarte ușor urmând strada principală, până la Stadionul roman și Moscheea Dzhumaya. De acolo, am început să urcăm către vârful dealului. Este vorba de primul deal locuit încă din antichitate, urmând ca mai târziu să fie ocupate pe rand altele două, până către epoca modernă.

Urcând astfel pe Taksim tepe ajungeți aici, lângă biserica Sveta Bogorodița (Sfânta Născătoare), o biserică relativ nouă, nu mai veche de 100 de ani, simpluță și bine păstrată. In periplul nostru de două zile prin acest oraș ieșit din comun prin bogăția de vestigii vechi și noi am mai întâlnit unele bisericuțe mărunte și puțin atrăgătoare, ce au pe umeri apăsarea otomană de veacuri supra acestei țări.

In afara celor două teatre păstrate din antichitate, urcând străduțele înguste din Plovdiv, am dat și peste alte ruine romane: un stadion și un apeduct ce aducea apă proaspătă în oraș. Apoi, zidurile și turnurile medievale, băile turcești și moscheile pot zăpăci de tot: nu o să se mai știe dacă se vizitează un oraș roman, unul bizantin sau otoman. Practic, aveți, Roma, Constantinopolul și Istanbulul la un loc, în același timp.
O altă minunăție a orașului este „Complexul Arheologic Eirene”. Complexul este de fapt o fostă locuință păstrată din epoca romană. Mozaicul delicat ce acoperă podeaua, decorat cu flori și figuri geometrice, te face să înțelegi ce însemna să fii un aristocrat din sec.al 4-lea e.N. și să trăiești într-o asemenea splendoare. Casa este numită după chipul unei femei reprezentate în mozaic, sub care artistul a scris „Eirene”.

Inainte de a părăsi acest depozitar de istorie materială și înainte de a face un târcol al fostalor ziduri de fortificație, am aflat că în apropierea centrului s-au descoperit zidurile unui alt edificiu de cultură romană, Odeonul. Ulterior am auzit și am citit că descoperirea lui a costituit o mare și plăcută surpiză, o nouă bogăție a orașului extrem de interesantă      

Plovdiv era, pentru periplul nostru, un punct de mare importanță, o adunare fericită a mărturiilor materiale din mai multe epoci istorice balcanice. Când am pătruns în oraș ne-au întâmpinat cvartale de blocuri cenușii cu arhitectură impersonală, pe noile bulevarde ale socialismului bulgar (asemănătoare cu cele din noile orașe industriale române). Impresia de orășel prozaic de provincie s-a adâncit pe măsură ce ne-am plimbat pe unul dintre bulevardele principale din oraș: Mai toate casele frumoase erau decrepite, iar în rest nu-ți mai atrăgeau atenția decât culorile țipătoare din vitrinele magazinelor. In prima luare de contact, totul a culminat cu o piață mare și goală, betonată, ce se întindea în fața unei clădiri monumentale gen „Casa sindicatelor”, cum ne-au rămas și nouă cu zecile din glorioasa epocă de aur. Așa că ne întrebam amăgiți de ce ai mai venit până în sudul Bulgariei, când puteam vedea toate astea și acasă. Am avut, însă, noroc. Dincolo de poza socialistă Plovdivul ne aștepta cu multe surprize.


Teatrul roman care găzduiește și astăzi unele spectacole.


Plovdiv - orașul vechi

Plovdiv - orașul vechi

Centrul Vechi al Plovdivului este o încrengătură de 

straduțe fermecatoare.

Plovdiv - zona centrală 

Plovdiv - orașul vechi

Biserica Sf. Constantin și Elena

De la Philippopolis (Plovdiv), influenţa doctrinelor dualiste 

s-au răspândit în Bulgaria, formând premisele pentru 

erezia bogomilismului. 

Plovdiv - cetatea

Biserica Sveta Nedelya (Sfânta Duminică) 

Plovdiv - orașul vechi cu clădiri stil turcesc.

Plovdiv - stradă pe lângă zidurile cetății.

Plovdiv - zona centrală

Plovdiv - orașul vechi

Plovdiv - orașul vechi

Plovdiv - orașul vechi cu case în stil turcesc cu etajul ieșit în
afara srăzii.

Plovdiv - Clădirea galben-portocaliu, este cea mai mare 
construită în stilul renaşterii bulgare din Plovdiv.

Plovdiv - cetatea  îngemănată cu cartierul de sus al orașului

Plovdiv - cartier bătrân

Plovdiv - turcii au stăpânit orașul 500 de ani, o amintire
neplăcută pentru bulgari. Această stabilitate l-a avantajat și
este imposibil să nu se vadă, în gastronomie, în arhitectură, 
în stilul de viaţă.


Plovdiv - orașul vechi se păstrează bine.

Plovdiv - orașul vechi

Plovdiv - orașul vechi

Fostul stadion roman descoperit chiar în centrul orașului prin 1920

Plovdic - stadionul antic

Plovdiv - orașul vechi

Plovdiv - Biserica Sf. Gheorghe

Plovdiv- mozaicul din basilica mică

Plovdiv - orașul vechi

Plovdiv - orașul vechi

Plovdiv - orașul vechi

Plovdiv - Moscheea Djhumaya, adică Moscheea de vineri - se află în
centrul orșului.

Plovdiv - Moscheea Djhumaya

Plovdiv - Moscheea Dzhumaya

Plovdiv - Moscheea Dzhumaya

Plovdiv - Moscheea mică Imaret

Plovdiv - Geamia Imaret

Plovdiv - Geamia Imaret