duminică, 18 septembrie 2011

SAHARA - REZERVORUL DE APĂ DIN ADÂNCIME

Undeva, sub cel mai înfiorător şi neprimitor deşert al lumii, se află depozite naturale de proporţii uriaşe compuse din apă dulce, cel mai preţios ingredient din reţeta Vieţii. De aceste depozite depinde viitorul multor ţări africane, şi nu numai al lor. De înţelepciune noastră, a tuturor, depinde menţinerea ciclului natural al apei pe Pământ. Apa devine – încet, dar sigur - cea mai căutată resursă naturală.

Poate fi apa altor ere o soluţie pentru viitor însetat?

Fenomenul încălzirii globale, secetele prelungite din diverse regiuni ale lumii şi, nu în ultimul rând, creşterea continuă a populaţiei Terrei, au un impact decisiv şi totodată negativ asupra rezervelor de apă dulce ale planetei, apă fără de care viaţa, aşa cum o cunoaştem, ar fi de-a dreptul imposibilă.

Apa curentă este, de obicei, extrasă din râuri sau lacuri, fiind folosită la toată gama de activităţi umane, de la apa de băut la agricultură şi toate ramurile industriei. Lacurile şi cursurile de apă reprezintă, până în prezent, cea mai accesibilă şi ieftină sursă de apă aflată la îndemâna omului.
Apa dulce, obţinută din apa sărată a mărilor şi oceanelor, este scumpă, iar procesele complexe de desalinizare nu permit încă obţinerea cantităţilor optime necesare pentru consumul şi nevoile crescânde alte ţărilor din zonele deşertice, tropicale.
Dar iată că goana după apă a adus în atenţia omenirii o sursă relativ nouă - şi până acum ignorată - de apă: apa fosilă, sau paleo-apa, în limbajul specialiştilor.
Paleo-apa este, de fapt, apă care s-a infiltrat într-un acvifer acum multe mii de ani, într-o eră geologică demult apusă, fenomenul producându-se în condiţii climaterice şi geo-morfologice total diferite de cele din prezent.
Această apă fosilă poate rămâne în "acviferele-fosile" timp sute de mii şi chiar milioane de ani, fără a se evapora sau infiltra. Apa fosilă este, de cele mai multe ori, urmarea unui eveniment geologic major, de genul unui cutremur de pământ, care duce la "astuparea", la acoperirea, şi cumva chiar la sigilarea acviferului în cauză, care nu mai poate fi alimentat cu ape provenite din precipitaţii.
Din nefericire, paleo-apele nu sunt surse regenerabile de apă, din motive mai mult decât evidente. Odată ce acviferul închis a fost spart prin forare, iar apa extrasă, acesta nu se mai poate re-alimenta, deoarece este în afara zonelor actuale cu pânze freatice.

Extragerea apelor din "acviferele fosile" este cunoscută în hidrologie sub expresia de "mineritul apelor". Dacă apa unui acvifer este extrasă prin intermediul unui puţ de mare adâncime, cu o rată care o depăşeşte pe cea de realimentare naturală (care, în cazul acviferelor fosile este practic zero), pereţii acviferului colapsează în cele din urmă, formând o depresiune subterană care afectează pânzele freatice din zona respectivă. Studierea acestui acestui fenomen a dus la incriminarea "mineritului apelor", pe care tot mai mulţi specialişti îl consideră vinovat chiar de creşterea nivelului mărilor şi oceanelor.

Oricât ar fi de greu de crezut, un studiu detaliat efectuat de specialişti din cadrul Universităţii din Utrecht, Olanda, şi dat publicităţii în luna februarie a anului curent, a demonstrat că exploatarea în exces a marilor acvifere fosile din lume, a dus la creşterea volumului de apă din hidrosferă şi este responsabilă de creşterea cu o pătrime a nivelului Oceanului Planetar, de la începutul secolului XX, până în prezent.

"Marea" de apă dulce de sub Sahara

Mari acvifere fosile sunt cele de sub Marile Câmpii nord-americane (rezervorul fosil de la Ogalalla), cel de sub deşertul Kalahari, cel de sub deşertul Thar sau chiar Lacul Vostok, un uriaş lac subglaciar, ascuns de gheţurile perene ale Antarcticii.
Dar cel mai voluminos acvifer străvechi din lume este situat, paradoxal, sub cel mai mare şi mai cumplit deşert din lume, Sahara.
Acest "zăcământ" de apă, Sistemul Nubian, este - forţând puţin termenul - o mică mare subterană de apă dulce, aflată în adâncimile Saharei.
A fost descoperit în anii 1950, în urma prospecţiunilor pentru noi surse de petrol de pe teritoriul Libiei.
Astfel, în cel mai arid loc de pe Terra, apa fosilă a devenit mai valoroasă decât combustibilii fosili, căutaţi iniţial de libieni.

Libia, cu teritoriu saharian în cea mai mare parte, primeşte anual mai puţin de 100 mililitri de apă din precipitaţii, deci descoperirea imensului rezervor este un factor care a va impulsiona dezvoltarea umană şi chiar agricultura într-o regiune destul de puţin propice vieţii.
Imensul acvifer sub-saharian a apărut în secvenţe sedimentare, ale căror vârste se întind din Paleozoicul târziu până în Cretacic, după care, în urma altor mişcări ale scoarţei terestre, au fost realimentate cu apă în Holocenul timpuriu. Atunci, în Holocen, realimentarea a fost favorizată şi de climatul foarte umed existent în Sahara acelor timpuri.
Acviferul de dimensiuni uriaşe se întinde sub teritoriile a patru ţări: Sudan, Ciad, Egipt şi Libia.
Experţii care l-au investigat susţin că are un volum de cel puţin 150.000 kilometri cubi de apă dulce.

Extrem de bucuros în urma descoperirii, preşedintele de atunci al Libiei, Moammar Gaddafi, a lansat în anul 1984 aşa-numitul The Great Man-Made River Project, un sistem colosal alcătuit din conducte, rezervoare, pompe şi sisteme performate de forări la mare adâncime, o uriaşă infrastructură tehnologică destinată acoperirii necesităţilor de apă ale unei populaţii umane de 70 milioane de persoane.
Cele 1.300 de puţuri de mare adâncime care străpung nisipurile Saharei libiene, extrag zilnic aproximativ 6,5 milioane metri cubi de apă. O conductă colosală, cu diametrul de 4 metri şi lungimea de 4.000 kilometri, cea mai mare conductă de apă dulce din lume, transportă preţioasa apă spre oraşele libiene din nordul ţării.
Giganticul proiect a costat peste 20 miliarde USD, iar specialiştii estimează că va rămâne în funcţiune şi în următorii 50 de ani, de apa extrasă din subsolul Saharei depinzând nu doar Libia, ci şi ţările înconjurătoare.
În final, chiar şi la ora actuală, cu toată tehnologia disponibilă, nu s-a stabilit încă adevărata capacitate a acviferului fosil nubian.
Noi speranţe pentru ţările predominant deşertice apar în urma veştilor care anunţă descoperirea de noi şi noi acvifere fosile, ascunse timp de milenii sub necruţătoarele nisipuri încinse de forţa tot mai mare a Soarelui.
În această direcţie, proiectul AQUIFER dezvoltat de Agenţia Spaţială Europeană, se bazează pe imaginile de satelit, coordonate şi interpretate de geofizicianul Stefan Saradeth, coordonatorul proiectului.

Americanii nu se lasă nici ei mai prejos şi, la scurt timp după lansarea ambiţiosului proiect european, şi-au pregătiti propriul program, intitulat NASA's Gravity Recovery and Climate Experiment (GRACE), destinat identificării şi studierii a noi acvifere de mare adâncime.
Recent, un alt acvifer străvechi a fost descoperit în subsolul Iordaniei, o altă ţară deşertică care se confruntă cu lipsa stringentă de apă.
Acviferul Disi, situat la graniţa cu Arabia Saudită, poate livra Iordaniei şi ţărilor vecine o cantitate de 99 milioane metri cubi de apă anual. Americanii au finanţat un proiect de cooperare cu statul iordanian, proiect în valoare de 600 milioane USD, dar proiectul întâmpină, deocamdată, dificultăţi venite dintr-o direcţie nebănuită.
Specialiştii au descoperit cu stupoare că apele fosile din acviferul de la Disi au un nivel de radiaţii de 20 de ori mai mare decât nivelul maxim admis pentru apa potabilă. Apa a fost contaminată de straturile de gresii, roci care, de-a lungul milioanelor de ani, au eliberat în apă elemente radioactive.

Cel care a descoperit problema, geochimistul Avner Vengosh din cadrul Universităţii Duke, susţine însă că situaţia de la Disi nu este deloc una singulară: ape fosile cu nivel ridicat al radiaţiilor au fost descoperite şi în acvifere din Israel, Egipt, Arabia Saudită sau Libia.
Din fericire, încărcarea radioactivă a acestui tip de ape poate fi înlăturată în urma unui procedeu relativ simplu, dar destul costisitor, susţine profesorul Vengosh.
O problemă mai mare în cadrul exploatării apelor fosile constă, de fapt, în amestecul acestora cu ape sărate, un incident des întâlnit în cadrul forărilor de mare adâncime din deşert; astfel de incidente nedorite apar cel mai adesea în timpul exploatării acviferelor fosile situate în apropierea coastelor marine.
Viitorul oscilează undeva între speranţă şi pesimism.
Rezultatele programelor lansate de NASA şi de Agenţia Spaţială Europeană au demonstrat că omenirea foloseşte tot mai multă apă, într-un ritm cu care precipitaţiile nu pot ţine ritmul. Iar acest dezechilibru a dus la scăderea nivelului apei din pânzele freatice cu 30 centimetri în intervalul 2002-2008.
Acest aspect îngrijorător, coroborat cu faptul că rezervele de apă din acviferele fosile sunt finite, demonstrează încă o dată valoarea apei, fragilitatea echilibrului natural şi, mai ales, necesitatea stringentă a adoptării unor legi internaţionale în privinţa dezvoltării durabile.



sâmbătă, 17 septembrie 2011

CEI MAI INALŢI VULCANI DIN LUME - peste 6000 de metri

              Munte
 Înălţime (m)
    Locaţie
      Ultima erupt
Ojos del Salado
      6887
    Chile
 Holocen (ultimii 10000 de ani)
Nacimiento de Jaguel
      6858
    Anzi
        Vechi
Cerro Negro
      6800
    Anzi
        Vechi
Llullaillaco
      6793
    Chile
        1877 
Nevado de Tres Cruces
      6788
    Anzi
        Vechi
Veladero
      6714
    Anzi
          Vechi
Tipas
      6660
Argentina
       Holocen
Nevado de Incahuasi
      6610
    Anzi
          Vechi
Sajama
      6542
    Anzi
         Vechi
Cerro el Condor
      6532
Argentina
       Holocen
Macizo Tres Cruces
      6500
    Anzi
         Vechi
Cerro del Nacimiento
      6493
    Anzi
         Vechi
Nevado el Muerto
      6470
    Anzi
         Vechi
Coropuna
      6377
    Peru
       Holocen
Parinacota
      6348
   Chile
       Holocen
Chimborazo
      6310
  Ecuador
2 milioane de ani
Ampato
      6288
    Anzi
         Vechi
Cumbre de Laudo
      6250
    Anzi
         Vechi
Cerro de los Patos
      6250
    Anzi
         Vechi
Pular
      6233
   Chile
         1990?
Pomerape
      6222
    Anzi
         Vechi
Solo
      6200
    Anzi
         Vechi
Aucanquilcha
      6176
   Chile
       Holocen
      6146
    Anzi
           Vechi
San Pedro
      6145
   Chile
         1960?
Queva
      6129
    Anzi
          Vechi
Sierra Nevada
      6127
   Chile
        Holocen
Valecito
      6120
    Anzi
          Vechi
Mulas Muertas
      6119
    Anzi
          Vechi
Antofalla
      6100
Argentina
          1911?
Las Peladas
      6100
    Anzi
            Vechi
Reclas
      6100
    Anzi
          Vechi
Solimana
      6093
    Anzi
          Vechi
San Pablo
      6092
    Anzi
          Vechi
Aracar
      6082
Argentina
          1993
Guanaqueros
      6082
    Anzi
          Vechi
Guallatiri
      6071
   Chile
          1985?
Nevado el Fraile
      6060
    Anzi
            Vechi 
Chachani
      6057
    Peru
        Holocen
Acotango
      6052
   Chile
        Holocen
Copiapo
      6052
   Chile
          Incert
Socompa
      6051
   Chile
          Vechi
Acamarachi
      6046
   Chile
        Holocen?
Peinado
      6043
    Anzi
          Vechi
Salin
      6033
    Anzi
          Vechi
Hualca Hualca
      6025
    Anzi
          Vechi
Palpana
      6023
    Anzi
          Vechi
Pena Blanca
      6020
    Anzi
          Vechi
Uturuncu
      6008
  Bolivia
        Holocen
Tupungatito
      6000
   Chile
          1986
Alumbrera
      6000
    Anzi
          Vechi
Lagunas Escondida
      6000
    Anzi
          Vechi
Nevado de San Francisco
      6000
    Anzi
          Vechi
Vidal Gormaz
      6000
    Anzi
          Vechi

 

CEI MAI INALŢI VULCANI DIN LUME (5.000-6.000 metri)



Munte


Înălţime (m)


Locaţie


Ultima erupţie
Tacora5980 Chile 1937
Sairecabur5971 Chile Holocen *
Sabancaya 5967 Peru 2000
Licancabur 5916 Chile Holocen
Cotopaxi 5911 Ecuador 1942
Kilimanjaro 5895 Tanzania Dispărut
Falso Azufre 5890 Chile Holocen
Putana 5890 Chile 1972
Ollague 5868 Chile 1903?
San Jose 5856 Chile 1960
Cordon de Puntas Negras5852 Chile Holocen
Cerro del Azufre 5846 Chile Holocen
El Misti 5822 Peru 1870?
Tutupaca 5815 Peru 1902
Cerros de Tocorpuri 5808 Chile Holocen
Cayambe 5790 Ecuador Istoric
Chiliques 5778 Chile Holocen
Antisana 5753 Ecuador 1802
Nevado Anallajsi 5750 Bolivia Holocen?
Peinado 5740 Argentina Holocen
Quetena 5730 Bolivia Holocen
Purico 5703 Chile Holocen
Lastarria 5697 Chile Holocen
Ubinas 5672 Peru 1969
Damavand  5670  Iran Holocen
Nevados Casiri 5650 Peru Holocen
Elbrus 5633 Russia Vechi (50 e.N) 
Colachi 5631 Chile Holocen
Cordon Chalviri 5623 Chile Holocen
Pico de Orizaba 5610 Mexic 1687
Guayaques 5598 Chile Holocen
Volcan Arintica 5597 Chile Holocen
Lascar Marinar indian 5592 Chile 2000
Cerro Tuzgle 5550 Argentina Holocen
Yucamane 5550 Peru 1787
Pampa Luxsar 5543 Bolivia Holocen
Macizo de Larancagua 5520 Bolivia Holocen?
Nevados Firura 5498 Peru Holocen
Cordon del Azufre 5463 Chile Holocen
Cerro Escorial 5447 Chile Holocen
Nuevo Mundo 5438 Bolivia Holocen
Cerro Toconce 5435 Chile Holocen
Tata Sabaya 5430 Bolivia Holocen
Popocatepetl 5426 Mexic 2003
Ticsani 5408 Peru Holocen
Olca-Paruma 5407 Chile 1867
Cerro Bayo5401 Chile Holocen
Macizo de Pacuni 5400 Bolivia Holocen?
Lexone 5340 Chile Holocen
Altar 5321 Ecuador Dispărut
Nevado del Ruiz5321 Colombia 1994?
Patilla Pata 5300 Bolivia Holocen?
Maipo 5264 Chile 1912
Illiniza 5248 EcuadorHolocen
Kenya 5199 Kenya Dispărut
Sangay5188 Ecuador1934-2004 
Irruputuncu 5163 Chile1995
Cerro Chascon 5125 Bolivia Holocen
Cerro Santa Isabel5100 Bolivia Holocen?
Chao 5100 Chile Holocen?
Isluga 5050 Chile 1960?
Tungurahua 5023 5023 Ecuador 2004 2004
 * Erupţiile holocene au avut loc în ultimii 10.000 de ani.

CELE MAI INALTI VULCANI -pe continente

Continent          Numele vulcanului                     Ţara                 Altitudinea        Ultima erupţie

EUROPA         Etna                                         Sicilia               3295                1971
                        Katla                                        Islanda              1500                1918
                        Hekla                                       Islanda              1447                1970
                        Vezuviu                                    Italia                 1267                1944
                        Stromboli                                 Italia                  926                 1955

AFRICA          Mem                                        Tanzania           4565                1910
                        Camerun                                  Camerun           4070                1922
                        Rico de Teyde                         Canare              3707                1909
                        Riton de la Fournaise              Reunion            2515                1953

AMERICA      Aconcagua                               Argentina          6958                ------
                        Cotopaxi                                  Ecuador            5896                1942
                        Misti                                        Peru                  5842                1949
                        Rainier                                     SUA                 4391                1843
                        Mauna loua                              Hawaii             4170                1950
                        Montagne Pelee                       Martinica          1397                1902

ASIA               Elbrus                                      Rusia S-V         5642                    50              
                        Korintji                                    Indonezia          3800                1909
                        Fuji Yama                                Japonia             3776                1792
                        Mayon                                      Filipine            2421                1969

ANTARCTICA           Erebus                          --------              4020                1955

CEI MAI INALŢI VULCANI DIN LUME