vineri, 14 iulie 2017

CRAIOVA - veche 3





Imagini pentru Fântâna Purcarului Craiova
Mizeria din apropierea Fântânii Purcarului, în centrul Craiovei- 2012


Imagine similară
Str. Unirii - anii 1930 - vedere din Răscrucii Mici spre nord
Imagini pentru Craiova fotografii vechi
Criova - Str. Lipscani - vedere sre răsărit
Imagine similară
Str. Madona Dudu - vedere spre vest - In clădirea din centru a
lucrat în tinerețe Constantin Brâncuși. Totul din imagine a
dispărut începând cu 1977


Imagine similară
Palatul de Justiție Craiova înconjurat cu gard de fier forjat - 1912
Imagine similară
Craiova - intersecția dintre Calea București și B-ul Decebal. In dreapta fostele
uzine Electroputere.

Vedere aeriană din zona Universității - cca 2010

Craiova - vedere generală a zonei Valea Vlăicii
Imagine similară
Craiova - Calea Unirii - 1900-1915 .
In spate departe este Hotel Geblescu
Astazi va aducem cu ajutorul echipei Oltenia Mea , Monumentul Independentei ! Si cu aceasta ocazie tinem sa multumim echipei Oltenia Mea pentru tot sufletul pe care il pun in realizarea acestor povesti. Suntem bucurosi sa va aducem aproape in fiecare zi , cate o poveste despre Craiova Veche ! La 30 august 1908 lua ...
Monumentul Independenței din fața Parcului Romanescu




Imagine similară
Calea Unirii în apropiere de intersecția cu str. Sfântul Dumitre(la drteapta). In față
fostul Hotel Geblescu (apoi New York și apoi București până la cutremurul din 1977

Imagine similară
Librăria SOCEC la stânga, piața prefecturi la dreapta și Hotel Palace în dreapta
Imagini pentru craiova veche
Terasa cofetărie de vis-a-vis de Teatrul Național - 1976
Imagine similară
Str. Popa Șapcă - vedere spre est cu foatul Hotel Palace
și grădinița sărăcăcioasă din fața Prefecturii
Imagine similară
Craiova - Str. Lipscani - cca 1915 (expediată mult mai târziu)
Imagine similară
Casa N.P.Romanescu

Imagine similară
Piața Marșeu - Platforma de sus văzută dinspre est - Hala de carne
Str. Justișiei viitoarea A.I. Cuza

Imagine similară
Piața Nouă (Marșeu) și o stradă ce cobora spre Calea București
pe lângă Palatul de Justiție. Se vede turla bisericii Sf. Spiridon
Imagini pentru craiova veche
Str Unirii - vedere din Răscrucii Mari (la dreapta Str. Lipscani)
Imagine similară
Piața Buzești (Răscrucii Mici)- vedere spre nord - Clădirea din
dreapta a fostdemolată după cutremurul din 1977. După 1990
pe acest loc s-aridicat banca Bancpost - cădire supermodernă
care nu cadrează cu restul clădirilor vechi ale pieței.
Imagini pentru craiova veche
Vechea Sala Polivalentă construită în anii 1980 și incendiată de
niște copii inconștienți care fumau acolo pe ascunsns.

Gara Craiova - Sfârșitul sec. 19 - cu tren îndreptat sre Vârciorova
Imagine similară
Lucrări la Parcul Romanescu - cca 1900


Imagine similară
Centrul Vechi - Str. Panait Moșoiu. In spate Teatrul Național (2015)
Imagini pentru craiova veche


Imagine similară
Str. Unirii - anii 1930 - vedere spre sud spre Răscruciul Mare.
Se vede în centru turla de la Hotel Gebescu (New York)
Imagine similară
Casa Albă - anii 1930  La stânga se vede o porțiune din grădina de fațadă a
Primăriei de mai târziu.
Imagine similară
Librăria SOCEC. In dreapta Piața Prefecturii, iar la stânga o fostă
stradă numită sub comunism Grivița Roșie. Peste ea se întinde -
acum (2010) un are parc. A fost demoată după cutremueul din 1977
Imagine similară
Banca Bancpost văzută din latura de sud spre Str. Lipscani
Imagine similară
Casa N. Popp - 1920  Aici a funcționat Colegiul de Avocați Dolj pe timpul
perioadei comuniste. Foarte rău întreținută și afectată la cutremurul din 1977
Imagine similară
Hanul Puțureanu - pe Str Matei Basarab - retrocedat și în mizerie (2016)
Imagine similară
Centrul Vechi - porțiune refăcută - 2013


Imagine similară
Str. Lipscani - Refăcută ca centru vechi - vedere spre intersecția
cu Calea Unirii. La dreapta fosta stradă comunistă 6 Martie -
fosta stradă Lipscani
Imagine similară
Centrul Vechi - 2013 - Str. Lipscani
Imagine similară
Parcul Romanescu - cca 1906
Imagine similară
Lucrări la viitorul Parc Romanescu - 1901
Imagini pentru craiova veche
Str. Unirii - văzută de la sud spre nord - 1909


Vedere aeriană din zona Palatului de Justiție și a administrației financiare - 1930
Imagine similară
Vestigiu pe Str. Olteț
Imagine similară
Str. Unirii - partea de nord - zona ocupată de Filarmonica Oltenia sub regimul comunist
anii 1930
Imagine similară
Palatul de Justiție - cca 1900
Imagine similară
Valea Orbeților - rebotezată mai târziu Str. Rahovei și apoi Str. Ștefan cel Mare
Imagine similară
Anul Cooperatorilor din țară
Imagine similară

Podul suspendat din parc și cazărmile din spate pe calea Caracal
Imagine similară
Liceul internat de fete Elena Cuza - anii 140 - așa arăta și în anii 1957-1961
Imagine similară
Craiova Veche refăcută la fațade - 2012 - Lipscani
Imagine similară
Craiova veche în refacere la fațade - aici fostul Răscruciul Mic. In dreapta banca Bancpost

Cpă 1990 sediul partidului moștenitor ROȘU
numit PSD în 2017
Imagine similară
Fostul Teatru Național Teodorini înainte de incendiul din 1927
Imagine similară
Casa Albă - cca 2010
Imagini pentru craiova veche
Construcția zonei castelului din parcul Romanescu - 1902
Imagine similară
Construcția Parcului Romanescu - 1902
Imagine similară
Construcția Parcului Romanescu - 1901
Imagine similară
Parcul Romanescu - 1914
Imagine similară
Tipografia Ramuri- 1920
Imagine similară
Piața Buzești (Răscruciul Mic) așa cum arăta partea lui de nord înainte de renovarea dintre 2011-13
In față se deschide Str. Panait Moșoiu și în spate Teatrul Național din Str. A. I. Cuza
Imagine similară
Casă veche cu pivniță mare de cramă. In spate clădirea ANAF (Agenția Națională
de Administrare Fiscală) Pe str. Mitropolit Firmilian, spre Str. M. Kogălnicanu
Imagine similară
Primul Crăciun în Centrul Vechi recondiționat cu 11.000.000 de Euro de la Uniunea Europeană
Lucrare executată între 2011-2013




Imagini pentru craiova veche
Piața de Flori din fața Teatrului Național -  201 - Anual
Imagine similară
Biserica Sf. Treime - 1915
Imagine similară
Str. C.S. Nicolăescu - Plopșor  Spatele Prefecturi și o porțiune din banca BCR  2017




Imagine similară
Porțiune mărginașă din Piața Craiovița -2015
Imagine similară
Șoseaua Ștefan cel Mare la inaugurare în 1913
Imagini pentru craiova veche
Centrul Vechi noaptea - Str. Panait Moșoiu - 2015 - Aînceput să se populeze cu terase de restaurat
Imagine similară
Centrul Vechi - 2015 - A început să se populeze cu terase - Lipscani




Imagini pentru craiova veche
Centrul Vechi - vedere aeriană - 2016
Imagini pentru craiova veche
Calea Unirii - anii 1970 înainte de cutremur. Cel din dreapta vinde Loz în Plic

Imagini pentru craiova veche
Centrul Vechi refăcut - Intersecția dintre Str. Lipscani și Theodor Aman (fostă 6 martie)
Imagine similară
Fațada Colegiului Carol I și sensul giratoriu organizat în jurul unei statui grotești a regelui 2o12
Imagine similară
Fațsada de apus a Hotelului Minerva (spre Calea Unirii. Foarte prost și neinspirat recondiționat
interiorul destinat restaurantului. In rest restaurarea este deplorabilă și chiar neîncepută - 2015
Imagine similară
Monumentul Independenței - 1913 - plasat la intrarea în parcul
Romanescu și distrus de regimul comunist.
Imagine similară
Str. Unirii - Librăria Benvenisti - Acel Benvenisti era singurul evreu din Craiova care purta
caftan cu blană și șapcă pe cap. Clădirea se afla la mijlocul distanței dintre Răscruciul Mic și
Piața Prefecturii Se vede Hotel Paace în partea stângă
Imagine similară
O porțiune din Centrul Vechi al Craiovei - 2013


Imagini pentru craiova veche
Biserica Sf. Ilie văzută din Str. Lipscani. In față Blocul Ciufulici, car se numea așa datorită unei frizerii de copii la parter.
Imagine similară
Fosta uzină electrică a orașului devenită, în final sală de sport - 2007
- vedere spre Valea Vlăicii
Imagine similară
Biserica Sf. Gheorghe Vechi - 2010 - Str. Frații Buzești
Imagine similară
Casă veche pe Str. Cstanilor
Imagine similară
Piața Buzești (Răscruciul Mic) - 2014 - încă în amenajare

Cascadă de fântâni arteziene la intersecția Str. Unirii cu străzile Marin Sorescu
și B-ul Gheorghe Chițu (spre răsărit). In spate se continuă spre nord Calea Unirii.
Imagine similară
Institutul de fete Ecaterina Urziceanu - 1914
Imagini pentru craiova veche
Centrul Vechi - 2013 - fosta și actuala stradă România Muncitoare
Imagine similară
Muzeul Olteniei - 2014 - Str. Madona Dudu - vis-a-vis de biserica cu același nume.


Imagine similară
Casă Boierească pe Str Brestei vis-a-vis de parcul Mihai Bravul și la distanță mică
spre dreapta de Casa GlogoveanuCasa pe str. Romain Rolland, construita in anii 1860.. - 100-150 Year old houses, preserved by Craiova. Visit our website to see the city where we have our daily lives. www.iCraiova.com
Casa pe str. Romain Rolland, construita in anii 1860. Pe acest loc s-au construit
magazinele MERCUR. Se pare că sub regimul comunist strada s-a numit Vasile Roaită

01_8



joi, 13 iulie 2017

CRAIOVA - PALATUL VORVOREANU


Renumitul Palat „Vorvoreanu” şi-a grefat existenţa în inima Olteniei prin rafinament, nobleţe şi culoare.
Palatul se află în Craiova, Strada Fraţii Buzeşti, nr. 10. Aici, în urmă cu peste 100 de ani, Gogu Vorvoreanu, cunoscut avocat latifundiar, punea temelia viitoarei sale reşedinţe de familie. Pentru acest scop, boierul a folosit cele mai bune materiale şi cei mai talentaţi meşteri, dorind cu tot dinadinsul ca noua construcţie să poarte cu succes peste timp blazonul şi întreaga moştenire a neamului său.
Executată după planurile cunoscutului arhitect Maimarolu,silueta elegantă a distinsei clădiri se poate observa cu ușurință de departe. Porțile înalte, meșteșugite cu foarte mare grijă în firea dură a fierului forjat, lasă se se întrevadă primele detalii arhietecturale.
Palatul „Vorvoreanu” a fost ridicat la începutul secolului XX, între anii 1905-1910, după planurile cunoscutului arhitect Dimitrie Maimarolu. Palatul „Vorvoreanu” a fost ridicat la începutul secolului XX, între anii 1905-1910.  Armonia formelor, împletite autentic într-un curat stil renascentist, aduc laolaltă delicateţea şi finele ornamente ale unui interior bogat în decoraţii cu impetuozitatea formelor şi bazoreliefurilor exteriore.
            Intrarea în palat este pecetluită de blazonul proprietarului, Gogu Vorvoreanu, frumos încrustat în trupul masiv al lemnului de stejar care îmbracă în chip solemn fastuosul portal. Câteva trepte de marmură pavează direcţia spre generosul hol, împodobit astăzi, de o parte şi de alta, cu icoanele Sfinţilor: Nicodim de la Tismana, Calinic de la Cernica şi Irodion de la Lainici. Lumina plăpândă şi discretă, desprinsă din sfioasele candele, conturează imaginea prezentului, înduhovnicind parcă amintirea vremurilor trecute. Este locul în care toate obiectele vechi prind viaţă, regăsindu-se într-o perfectă şi armonioasă aşezare.
La capătul holului de la parter, o scară masivă din marmură de Carrara se bifurcă spre etaj. Ascendenţa balustradelor este stopată de siluetele celor două sculpturi din bronz, reprezentări ale Pământului şi Apei, semnate de cunoscutul artist francez Lequein.
Frumoasa arhitectură interioară se oglindeşte în coloanele cu capitele compozite, în pereţii decoraţi cu lambriuri sau acoperiţi cu mătase, în plafoanele încrustate în stuc aurit sau pictat. Nu pot trece neobservate nici candelabrele din cristal de Murano şi Boemia, vasele japoneje sau mobilierul marca „Empire” şi „Seccesion”.
            Motivele fitomorfe şi zoomorfe (bujori, irişi, maci, fluturi, păuni) împodobesc frumos faţadele şi ornamentaţiile palatului. Toate acestea au fost pecetluite de dibăcia marelui pictor polonez Francisc Tribalski. Maestru al picturilor murale, artistul s-a stabilit în Cetatea Băniei înainte de 1890, la invitaţia familiei regale. Timp de peste patru decenii a fascinat întreaga burghezie doljeană printr-un stil original, plin de culoare şi viaţă. Creaţia sa a rămas în istorie, putându-se admira şi astăzi în Liceul Carol I din Craiova, Palatul Administrativ al judeţului Dolj, Palatul „Jean Mihail”, astăzi Muzeul de Artă, Biserica catolică „Sfântul Anton”, clădirile Scrisul Românesc şi Ramuri. A lucrat pentru cele mai importante familii boiereşti ale timpului, reuşind să decoreze cu succes reşedinţele Romanescu, Săvoiu, Pleşa, Peresuti, Delabarba, Economu, Popp, Marincu şi Drăgulescu. Cu toate acestea, capodopera marelui artist rămâne de departe Palatul „Vorvoreanu”. Aici a lăsat cea mai mare parte a talentului  său, imprimat ca un testament în fiecare decoraţie.
            Vorvorenii au păşit în Oltenia la sfârşitul sec.al 18-lea. Intr-un timp foarte scurt au reuşit să se afirme între familiile de frunte ale Craiovei. Seriozitatea în muncă şi mai ales iscusinţa de a gestiona fiecare venit, au făcut ca această spiţă boierească să lase posterităţii valori inestimabile.
            Vârful de lance în genealogia acestui neam a fost, fără îndoială, Gogu Vorvoreanu (1840 – 1911). Personalitate proeminentă în viaţa urbei, Gogu a parcurs cu succes itinerariul unei mai mult decât generoase cariere. Doctor în drept şi avocat de prestigiu internaţional, a îndeplinit pe rând următoarele demnităţi: primar al Craiovei, Preşedinte al Consiliului Judeţean, membru la Curtea de Apel Craiova, Procuror General, deputat, preşedinte al Consiliului de Administraţie al Băncii Comerţului şi Comandor al Ordinului „Steaua României”, Mare Ofiţer al Ordinului „Coroana României” şi membru activ al Partidului Liberal. Pe lângă calităţile sale incontestabile şi agilitatea politică de care totdeauna dădea dovadă, Gogu Vorvoreanu a fost şi un mare filantrop. De această calitate a dat dovadă mai ales în timpul Războiului de independenţă, dintre anii 1877-1878, atunci când, la rugămintea Majestăţii Sale Carol I, Regele României, a transformat una din locuinţele sale în spital pentru îngrijirea răniţilor.
            S-a căsătorit cu distinsa domnişoară Polina Vrăbiescu, descendentă a unei familii de mari proprietari, bine situată în ierarhia boierească a Băniei. Dumnezeu i-a binecuvântat cu nouă odrasle, trei băieţi şi şase fete: Aurelia, Zoe, Eliza, Constantin, Polineta, Ioan, Eleonora, Angela şi Gheorghe (Goguleţ). Prin căsătoriile de mai târziu, Vorvorenii au ajuns să domine întreaga viaţă a oraşului. In arborele genealogic au apărut nume noi precum: Pleşia, Geblescu, Călinescu, Brătăşianu sau Prodan, sonore prin poziţie socială, avere sau carieră. Pe parcurs familia Vorvoreanu a suferit și pierderea din fragedă pruncie a patru dintre copii, duere care lovea în acele timpuri marea parte a familiilor.
            Familia Vorvoreanu s-a distins și numeroase acte filantropice, precum donaţiile pe care Polina le-a făcut către mai multe sfinte locaşuri din Oltenia. Din darurile ei s-au restaurat Bisericile „Sfinţii Arhangheli” din Craiova şi „Sfântul Dumitru” din Bârca.
Biserica din Oltenia i-a fost recunoscătoare şi, la propunerea preotului Marghescu, parohul de la „Sfinţii Arhangheli”, mitropolitul Nifon Criveanu a încuviinţat ca sfântul locaş „să poarte numele de Biserica «Gheorghe şi Polina Vorvoreanu» cu hramul Sfinţii Arhangheli”. La data de 26 ianuarie 1943, preotul paroh Aurel Basilescu a autentificat faptul că Vorvorenii au fost ctitorii Bisericii „Sfinţii Arhangheli”, din Craiova precum şi a altor locaşuri de închinare din judeţul Dolj, printre acestea numărându-se şi Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Brabeţi.
            Ziua de 24 ianuarie 1911, Gogu Vorvoreanu s-a stins din viață iar. înmormântarea a avut loc pe data de 27 ianuarie 1911, cu slujba săvârşită la Biserica „Vorvoreanu”.
            A lăsat în urmă o avere imensă şi cu greu de estimat. O parte din proprietăţile deţinute au fost consemnate în cadrul partajului întocmit după înmormântare. Dintre acestea amintim: moşiile „Mihăileşti, cu trupurile Plăviceni şi Plăviceasca din judeţele Vlaşca şi Ilfov, Brânceni-Smârdoioasa-Găuriciu din judeţul Teleorman, Rusăneşti, Grădinile, Robăneşti – Bujoru – Golfin în Romanaţi, Dârveşti – Urzica, Bârca, Horezu -Poenari, Preajba, în judeţul Dolj, nouă rânduri de case la Craiova (una dintre ele fiind actuala reşedinţă a Mitropoliei Olteniei), şase locuri de casă în Corabia unde mai avea magazii de cereale în port şi moară, Fabrica de frânghii de la Craiova, moara de la Grădinile și multe altele” .
Cel care a purtat mai departe în timp blazonul familiei a fost Costinel. Echilibrat şi inteligent, asemenea tatălui, tânărul s-a străduit să păstreze laolaltă toate bunurile şi podoabele Palatului, într-o perioadă critică pentru ţară. Prezenţa trupelor germane în Craiova între 1916-1918 a determinat transformarea reşedinţei Vorvoreanu în sediu comandamentului german. Cu toate acestea, lucrurile de valoare nu au fost atinse.
In timpul regimului comunist, Casa „Vorvoreanu” a fost naţionalizată, iar bunurile şi terenurile familiei confiscate. Valorile din palat nu au fost înstrăinate. Cu toate acestea, jertfa înaintaşilor nu a rămas nerăsplătiră şi, în data de 31 mai 1964, după repetate demersuri înaintate de reprezentanţii Arhiepiscopiei Craiovei către Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România, bijuteria din strada Fraţii Buzeşti Nr. 10 a trecut în proprietatea Bisericii Oltene, la schimb cu Casa Băniei.  
In curtea vechilor Vorvoreni a răsărit o frumoasă bisericuță din lemn, strămutată aici în anul 1975, tocmai din Tălpășeștii Gorjului. Sfântul locaș, închinat „Tuturor Sfinţilor”, are o vechime de peste 260 de ani şi a fost ctitorit de monahul Daniil din lavra Tismanei, cu sprijinul gorjenilor din Tălpăşeşti. Astăzi funcţionează în regim de paraclis mitropolitan, cu program liturgic zilnic.

Imagini pentru Palatul Vorvoreanu
Palatul Vorvoreanu - vedere din curte
Imagini pentru Palatul Vorvoreanu
Palatul Vorvoreanu - vedere comercială - 1915
Imagini pentru Palatul Vorvoreanu
Palatul Vorvoreanu - latura dinspe str. Buzești - vedere comercială

Gogu Vorvoreanu și familia - circa 1900
Gogu Vorvoreanu - 1900
















marți, 11 iulie 2017

CRAIOVA - HOTEL GEBLESCU


In urmă cu mai bine de 111 de ani, mai precis în anul 1896, se termina construirea Hotelului Geblescu,denumit așa după  numele proprietarului său, Ștefan Geblescu. Hotelul s-a ridicat la intersecția dintre străzile de azi, Calea Unirii și Sf. Dumitru Intr-un anunț din ziarul Epoca, seria II, nr. 188 din 23 iunie 1896, se aducea la cunoștința publicului deschiderea hotelului.
Edificiul avea la parter celebra cofetărie “Borănescu”, a cărei faimă, ani de zile, a stat alături de celebrele cofetării bucureștene “Capșa”, “Athenee Palace” și “Nestor” (clădirea celei din urmă, care sufeise unele modificări, s-a prăbușit la cutremurul din 1977). La subsolul hotelului se afla un local numit “La Tunel”,  care avea în anii crizei o reclamă în versuri: “Criza vreți să n-o simțiți, / Cu toți la «Tunel» porniți, / Bei, mănânci pân’ te faci praf / Știți, mai cântă și-un taraf, / Iar la ziuă, când te faci turtă, / Să iei o ciorbă de burtă / Și pe urmă să bei iar / Un Nectar sau un Cotnar / Căci de Drăgășani e via / Și-l bei doar la… Eremia”.
            Unul dintre traseele de plimbare ale Craiovei în jurul anilor 1900-1920 trecea fără îndoială, prin fața luxosului Hotel Geblescu, clădire cu două etaje ce se mândrea cu 54 de camere modern decorate. Hotelul a devenit rapid centrul vieții mondene a acelor vremuri. Alături de alte hoteluri celebre, Hotelul Geblescu mai era și un cunoscut loc propice pentru aventurile nocturne. Femeile care vindeau plăceri aveau camere închiriate permanent la acest hotel, iar clienții lor nu ezitau să le finanțeze. In apropierea hotelului se afla cofetăria lui Cacaliceanu, care avea deasupra Clubul Tinerimii, urma o berărie, grânăria lui Valentin Cohn, casele lui Gheorghe Chițu și Iorgu Căletzeanu, iar peste drum de el s-a ridicat la scurt timp un alt hotel luxos, Hotelul Minerva. In anii interbelici, hotelul și-a schimbat de mai multe ori numele și proprietarul
In 1924, în urma unei licitații, Nicolae Dragomir, cetățean român stabilit în America, a cumpărat clădirea și a renovat-o, transformând-o într-un hotel cu 65 de camere, frumos mobilate și dotate cu cele mai moderne instalații de apă, lumină, rețea telefonică și canal. Numele hotelului s-a schimbat și el în Hotel “New York”. Reclama acelor vremuri spunea că prețurile erau convenabile și că, printre facilitățile de care dispuneau clienții, era și faptul că puteau face baie la orice oră din zi și noapte. Dragomir nu a apucat să se bucure prea mult de investiția sa, murind cinci ani mai târziu și lăsând în urmă un testament disputat și în ziua de astăzi.
In 1934, hotelul a trecut în proprietatea unui anume Petrică Teodorescu. Din 1948 până în 1977, Hotelul “New York” a funcționat sub numele de Hotel București. După cutremurul din 4 martie din acel an, hotelul a fost desființat datorită gravelor avarii suferite. Clădirea a găzduit ulterior sediile unor întreprinderi diverse, precum cel al UFET Dolj (Unitatea Forestieră de Exploatare și Transport).
Timp de aproape 30 de ani, la parterul fostului hotel, cu intrarea prin colțul clădirii și spre latura dinspre strada Sfântul Dumitru (fostă Grigore Preoteasa)  a funcționat un bufet “Expres”. Pe cealaltă parte a clădirii, cea dinspre strada Unirii, s-a aflat o populară cofetărie de stat, numită “Aida”, intrată în faliment în jurul lui 1990 și preluată în patronaj privat. Cofetăria avea spre stradă doi perți mari  de stică, care se pueau rabata vara spre interior până lângă pereții laterali, astfel că se crea un spațiu liber și aerisit spre stradă. Intrarea în cofetărie, din tocărie metalică, se afla în centru, între cele două vitrine rabatabile de sticlă.
“Clădirea are un parter cu spații comerciale largi spre Str. Unirii și Sfântul Dumitru, două etaje înalte și un nivel mansardat. Așezată pe colț, ea prezintă o latură mai lungă pe Str. Sf. Dumitru, adică spre vest, cu douăsprezece ferestre la fiecare dintre cele trei nivele de peste parter. Are o latură mai scurtă spre Str. Unirii, adică spre sud, cu trei rânduri a câte șase ferestre la etaje. Intrarea în hotel se află în Str. Sf. Dumitru, pe la mijlocul laturii aceleia.
Acoperișul mansardat este executat din tablă zincată, iar ferestrele de la nivelul mansardei sunt reliefate și înconjurate cu lucrături speciale din același material.. Pe colț acoperișul este completat cu o cupolă semisferică deasupra căreia se ridică un turnuleț metalic, din tablă galvanizată sau de plumb. Turnulețul are un balcon hexagonal deasupra căruia se ridică șase semicoloane cu mici capiteluri. Acelea susțin un acoperiș conic cu două ape, unul mai abrupt spre vârf și altul mai dulce la bază, adică la strașină. Intre semicoloane spațiul este închis cu sticlă. Cupola cea mare are și ea în centru o fereastră ornamentală cu ancadrament din zidărie. Mai are, puțin lateral, încă două ferestre mici circulare, încadrate cu modele din tablă de plumb, sau zincată.
Ferestrele de la primul etaj au ancadramente în partea superioară, care le înconjoară ca o potcoavă cu brațele în jos. Ferestrele de la etajul al doilea au ancadramente mai simple, dar ornamente aplicate sub fiecare dintre ele și pe suprafețele dntre ele.
Colțul clădirii este circular, culminând cu cupola amintită. Pe colț, la etajul întâi, se află un balcon circular și patru semicoloane. Acestea pornesc de la podeaua balconului și merg până la partea superioară a etajului doi, sub mansardă. Semicoloanele centrale sunt cu adevărat jumătăți de coloane din zidărie lipite de perete. Ele încadrează ușa centrală a balconului. Celelalte două semicoloane sunt practic sferturi de coloane, se află la extreme și sunt despărțite de primele de niște ferestre ale aceluiași balcon circular.”
In present (2017) clădirea fostului Hotel Geblescu -New York – București este deținută de una din firmele omului de afaceri doljean Adrian Mititelu, șarlatan de după răsturnarea de regim din 1989, proprietar al clubului de fotbal FC Universitatea Craiova (pe care l-a dus la faliment).
Urmașii lui Nicolae Dragomir, cel ce a renovat și redenumit hotelul, solicită de ani buni retrocedarea imobilului, invocând, printre alte motive, chiar testamentul lui Dragomir, în care se stipula ca hotelul să nu fie vândut și să rămână în proprietatea familiei sale. Un alt argument pe care îl au aceștia este faptul că actualul proprietar nu a respectat regimul de păstrare și renovare al clădirilor-monument, montând termopane, spărgând ziduri și recompartimentând interiorul fostului hotel.
Clădirea se află într-o stare jalnică. mai ales la interior. Deși a fost declarată, pe plan local, clădire de patrimoniu în anul 1975, a fost atât de grav avariată la cutremurul din 4 martie 1977 încât hotelul a fost desfințat Nu va rezistala un alt eventual seism deoarece I s-au aplicat renovări de extreme de proastă calitate în 1977. Are ziduri subțiri, etaje înalte și nu are nici o susținere din beton, sau beton armat, după cum se construia în urmă cu mai bine de un secol Intrarea în partea de sus a imobilului se face printr-o ușă grea de lemn prlucrat, cu două canaturi, din str. Sfântul Dumitru Dintr-un hol larg se urcă pe o scară circulară largă, cu trpte subțiri de piatră și cu balustradă de fier forjat. Totul crează astăzi o stare de nesiguranță.

Imagini pentru Craiova
Vedere dinspre Str. Unirii

Anunt inaugurare Hotel Geblescu, Craiova

Imagine similară
Vedere dinspre str. M. Kogălniceanu
Imagine similară
Hotel Geblescu - anii 1920-30
Imagine similară
Hotel New York 1930 (fost Geblescu)