Nu mai este pentru nimeni un mister faptul ca, undeva in Marea Britanie, exista un loc denumit Greenwich, prin care trece meridianul zero al planetei si la care se raporteaza toate fusurile orare ale lumii. Si, in general, toti se multumesc cu aceasta informatie, fara a se intreba ce fel de localitate este Greenwich sau care i-ar fi potentialul turistic. Probabil sunt destui care nu s-au gandit ca ar putea fi vorba despre o asezare locuita, ci numai despre un petec de pamant dotat cu un observator astronomic si atat. Ei bine, Greenwich exista si pe harta lumii, nu doar pe cea a timpului, si este chiar un burg londonez din sud-estul capitalei britanice.
Pentru cei care se afla pe urmele "casei timplului", ale meridianului care da tonul coordonatelor planetei, dar si ale bogatiei istoriei maritime, Greenwich este locul de vizitat. Majoritatea atractiilor sitului de patrimoniu mondial merita explorate si bogata varietate de magazine si restaurante merita incercata pe durata unei sederi de mai multe zile aici. Totul se afla pe o raza relativ mica, la distante de parcursul cu piciorul, descoperirea pe indelete a fiecarui colt din Greenwich fiind o adevarata placere.
In primul rand, este important de stiut despre Greenwich ca este inscris in patrioniul cultural al lumii. Ansamblul de cladiri de aici, precum si cadrul natural in care sunt dispuse, incluzand Parcul Regal, reprezinta un simbol arhitectural puternic al dezvoltarii artistico-stiintifice englezesti din perioada cuprinsa intre secolele 17 si 19. Resedinta Reginei, proiectata de Inigo Jones, a fost prima cladire palladiana din Anglia, reprezentand o miscare revolutionare in arhitectura britanica. In prezent, muzeul gazduieste o frumoasa colectie de obiecte artistice, oferind un cadru festiv cu totul special pentru nunti si diferite evenimente. De asemenea, Colegiul Old Royal Naval, construit in principal de Sir Christopher Wren si Nicholas Hawksmoor, este o expresie fidela a stilului arhitectural baroc, cu influente englezesti.
Parcul Greenwich sau Parcul Regal sta pe un loc intrebuintat ca asezamant inca din vremea Imperiului Roman, devenit ceea ce este astazi odata cu intrarea teritoriului sub stapanirea fratelui lui Henric al V-lea, moment din care monarhii au indragit si s-au ingrijit in mod special de acest parc. Cu o suprafata de peste cinci hectare, intarcuirea adaposeste mult spatiu verde populat de caprioare, vulpi si diverse specii de pasari. Cel mai vechi parc inchis al Angliei, parcul Greenwich este situat pe o zona de deal cu privelisti impresionante asupra intregii Londre, de-a lungul raului Tamisa, pana spre faimosul district Canary Warf, catre arena internationala O2 si dincolo de ele. Pe langa vietuitoare, parcul gazduieste minunate gradini flori, gazon perfect tuns, un lac destinat plimbarii cu barca si un mare teren de joaca pentru copii.
Observatorul Regal, amplasat in chiar inima Parcului Greenwich, a fost prima cladire cu scop stiintific special construita pentru a servi acestui tel. Observatorul a fost fondat ca institutie stiintifica pentru cercetare in navigatie in 1675, de catre Charles al II-lea. Timp de 250 de ani, acest observator a reprezentat centrul national de cercetare in astronomie, reglarea timpului si evenimente solare si magnetice. Rolul sau navigational si temporal a condus la stabilirea Meridianului Greenwich (longitudinea de 0 grade), acceptat ca Prim Meridian al Lumii in 1884. Ceasurile dezvoltate de John Harrison pentru a determina longitudinea pe mare se numara printre cele mai pretuite posesiuni ale Observatorului Regal Greenwich. Alipit de el este Planetariul Peter Harrison, o opera de arta construita intr-o noua cladire cu arhitectura contemporana, unde este gazduit cel mai mare telescop cu refractie din intregul Regat Unit.
Greenwich se afla la o distanta de numai 20 de minute de Centrul Londrei, in Zona 2 a retelei turistice londoneze. Se ajunge facil aici, cu barca pe raul Tamisa, cu metroul usor de suprafata (DLR), cu trenul sau cu autobuzul. Nu se recomanda vizitarea zonei cu automobilul personal sau inchiriat, deoarece parcarea este cu timp limitat.
Rafinament si cultura
"Tolerand" pe pamanturile sale, din secolul 15 pana in anul 1670, un fost palat regal din care numai Resedinta Reginei a mai ramas in picioare, fiind folosit ca muzeu si sala de spectacole, situl Greenwich si cladirile pe care le gazduieste au evoluat de-a lungul timpului traversand o sumedenie de roluri.
Dezvoltarea fizica si institutionala a "Greenwich-ului istoric" este inseparabila de perioadele-cheie ale istoriei moderne britanice timpurii, de puterea maritima britanica, de stiintele relationate, de comert, educatie si cultura, toate dainuind din secolul al 17-lea pana astazi. "Greenwich-ul Maritim" consta din centrul istoric al zonei, Parcul Regal si cladiri institutionale anexe, situl fiind luat in evidenta de Conventia Patrimoniului Mondial in 1997. Acest lucru este important deoarece inseamna ca "Greenwich Maritim" s-a alaturat unui club exclusivist al celor mai importante locuri naturale de pe Pamant - locuri speciale pe care oamenii sunt incurajati sa le viziteze si sa le exploreze atat acum cat si peste generatii.
Mostenirea vietii pe mare a Marii Britanii este extrem de fidel recreata in cadrul Muzeului Maritim National, in camere de expozitie ticsite cu ambarcatiuni si accesorii de explorat oceanul, ce alcatuiesc unul dintre muzeele maritime de top ale lumii. Povesti despre batalii cu nave ale marinarilor faimosi, aventurieri si exploratori, precum si viata si moartea eroica ale amiralului Lord Nelson sunt intens readuse le viata in galerii uluitoare si prezentari interactive.
Vizitatorii Greenwich-ului pot descoperi, de asemenea, trecutul colorat al Colegiului Old Royal Naval, precum si Greenwich-ul Maritim, in cadrul unui contemporan si modern proiect cultural, in valoare de sase milioane de lire sterline - Descopera Greenwich. Proiectul local cuprinde, printre altele, un centru de informare turistica, Centrul de Invatare Clore, galerii temporare, magazine de suveniruri si puncte de recreere - restaurante, baruri si mici berarii.
Construit pe locul palatului Tudor, acolo unde Henric al VIII-lea si Elisabetha I s-au nascut, Colegiul Old Royal Naval este unul dintre cele mai rafinate exemple britanice de stabiliment baroc. A fost proiectat de unii dintre cei mai mari arhitecti ai vremii, intre care Wren, Hawksmoor si Vanbrugh. Frumoasa Capela, cu magnificul sau Perete Pictat, unde trupul Lordului Nelson a fost depus in urma decesului sau din timpul Bataliei de la Trafalgar, sunt deschise zilnic publicului, spre vizitare.
Cutty Sark a fost cea mai sprintena ambarcatiune din timpul ei, fiind lansata in 1869, in Scotia, si navigata, initial, pe ruta ceaiului catre China. Mai tarziu, a adus lana din Australia. Din 1954, nava se afla pe o platforma andocata in Greenwich si este, in prezent, inaccesibila publicului, pentru executarea unor lucrari de restaurare si conservare, urmand sa poata fi vizionata la timp pentru Jocurile Olimpice si Paralimpice care vor avea loc, in 2012, la Londra.
Pe locul unde a fost torturat martirul Sfant Alfege, arhiepiscop de Canterbury, ucis de vikingii pradatori la inceputul celui de-al doilea mileniu, inca din 1012 se afla o biserica. Lacasul de cult ce se ridica acum pe acest loc, al treilea construit aici, a fost proiectat de Nicholas Hawksmoor, care si-a desfasurat ucenicia sub Sir Christopher Wren, lucrand impreuna cu acesta la Colegiul Old Royal Naval.
Celebra colectie de obiecte artistice ale Renasterii, precum si piese de mobilier antic si picturi georgiene adunate de Sir Julius Wenher sunt expuse in Rangers House, resedinta aflata candva in proprietatea celui de-al Patrulea Earl din Chesterfield. Sir Julius, fondator al De Beers, una dintre cele mai mari companii de minerit din lume, si-a facut averea in minele de diamante din sudul Africii la finele secolului al 19-lea.
In Greenwich se gaseste si ineditul Muzeu al Evantaielor, acesta fiind singurul din lume dedicat artei si manufacturarii evantaiului. Exemple de exceptie, datand din secolele 17 si 18, ale acestui accesoriu elegant sunt expuse spre vizionare in muzeul gazduit in doua case georgiene. Gazduind mai mult de 3.500 de evantaie, acest muzeu este o nestemata arhitecturala si artistica.
In Palatul Eltham, vizitatorii se pot scufunda in decadenta Art Deco a anilor '30, la doar cativa kilometri de centrul Greenwich-ului. Construit de instarita familie Courtauld chiar langa ramasitele casei din copilarie a lui Henric al VIII-lea, palatul se afla printre cele mai rafinate exemple de arhitectura Art Deco din Anglia. Uimitorul hol de acces, splendida camera de zi, dormitoarele luxoase si magnifica Sala Mare sunt doar cateva dintre splendorile palatului. Inconjurat de incantatoare gradini, locul este perfect pentru o zi de plimbare.
Tot la distante mici de Greenwich se afla Well Hall Pleasaunce, din Eltham, un rai al gradinilor, iazurilor si paduricilor, datand din secolul al 13-lea, casa Charlton, unul dintre cele mai rafinate specimene de arhitectura domestica iacobista din Anglia, Muzeul Regal de Artilerie, Parcul Ecologist Peninsula Greenwich, aflat langa arena O2 si alcatuit dintr-un lac interior si unul exterior, camin al unei varietati fascinante de vietuitoare, si Bariera Tamisei, unul dintre cele mai mari diguri mobile din lume.
Relaxare a trupului si a spiritului.
Ca mijloace de amuzament, exista in Greenwich teatrul cu acelasi nume - ce pune in scena piese si muzicaluri de calitate adunate de pe intregul teritoriu britanic; de asemenea, impozanta arena O2 - destinatie de entertainment de varf, gazduind IndigO2, O2 Bubble, cluburi de noapte, cinematografe si o varietate de restaurante si baruri; Greenwich Dance este o sala de spectacol cu o fantastica atmosfera a anilor '30, unde se pot admira si invata mai multe stiluri de dans; un alt teatru respectabil si in incinta caruia se joaca mai ales piese clasice este Greenwich Playhouse; Blackheath Halls este unul dintre cele mai impresionante centre pentru muzici si arte din Londra, prezentand o larga gama de muzica populara si clasica.
Nici cinematografele nu lipsesc din Greenwich - cel mai prolific este Cineworld din cadrul O2 Arena, un multiplex cu 11 sali, dintre care cea mai spatioasa ofera 770 de locuri precum si cel mai mare ecran din Londra. Greenwich Picture House si Odeon sunt si ele alegeri foarte nimerite. Doua cluburi de mare angajament in Greenwich sunt Up the Creek si O2. Cel dintai este unul dintre cele mai mari cluburi de comedie din Londra, unde se tin show-uri in fiecare week-end, urmate de nopti de dans pana in zori. O2 este un club colosal si spectaculos, din pacate inchis momentan.
Dar, orice calatorie aduce cu sine si momentul mesei. Pentru cei care cauta un restaurant, Greenwich ofera o mare varietate de localuri cu specific italienesc, japonez, thailandez, chinezesc, indian si mexican, adecvate oricarui buget. Micul dejun poate fi savurat intr-una din numeroasele cafenele, chioscurile magazinelor ofera posibilitatea unei gustari scurte, iar cina se poate consuma intr-ununul dintre restaurantele deschise pana tarziu. Barurile de pe malul Tamisei, localurile cu specific sportiv si pub-urile traditionale sunt locuri comune in Greenwich. Se recomanda vizitarea paginii de Internet tripadvisor.co.uk pentru a cerceta recomandarile turistilor cu experienta privitor la cele mai bune locuri de mancat si de baut in districtul londonez.
Cumparaturile sunt accesibile si ceva amuzant de facut in Greenwich - poti merge oricunde si te bucura cu usurinta de combinatia fascinanta dintre istorica Piateta Greenwich si excentricele magazine de moda, alaturi de populara piata moderna Clocktower, deschisa doar in weekend. Greenwich e un loc unde turistii pot gasi piese vestimentare vintage, haine semnate de designeri celebri, magazine de pantofi, de carti, de arta, de cd-uri, de mobila, magazine de cadouri, de delicatese si mancare de orice fel. Majoritatea magazinelor sunt deschise aici de la 10 dimineata pana spre dupa-amiaza, inclusiv sambata, duminica si chiar cu ocazia unor sarbatori.
Fie ca vizitatorii se afla in Greenwich cu afaceri, fie ca sunt aici de placere, se recomanda sa faca in asa fel incat sa exploreze toate frumusetile acestui loc. Desi se afla la mica distanta de centrul Londrei, districtul capitalei britanice are o atmosfera de sat si ofera cazare confortabila si accesibila ca pret pentru cel mai important oras britanic. In Greenwich, posibilitatile de cazare includ hoteluri si pensiuni cochete, toate aflate la mici distante de magazine, restaurante, baruri, obiective turistice si alte atractii.
Greenwich a jucat un rol-cheie in povestea puterii maritime a Marii Britanii vreme de peste 400 de ani, iar astazi, muzeele sale celebreaza aceasta istorie mareata. Aceste atribute, strans legate de domniile Tudorilor si Stuartilor, ii ofera Greenwich-ului o identitae simbolica fara rivalitate. Istoria asezamantului este strans conectata de cea a Tamisei, a Parcului si a Spitalului Regal pentru marinari.
Populat de veterani ai marii si de cei care lucreaza pe raul Londrei, Greenwich a fost un loc eminamente "maritim" si un loc popular de evadare spre liniste pentru londonezi. Iar pozitia in vechinatatea Tamisei a reprezentat intotdeauna cheia prosperitatii oraselului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu