Huang He sau Fluviul Galben izvorăște de pe platourile înalte ale
Tibetulu și parcurge 5.464 de kilometri înainte de a se vărsa în Marea Galbenă,
fiind al doilea cel mai lung curs de apă al Asiei. Cu 80 de kilometri înainte
de punctul de vărsare, Fluviul Galben formează o deltă ce se întinde pe
aproximativ 5.500 kmp. De-a lungul istoriei, a reprezentat leagănul
civilizației chinezești, începute din cele mai vechi timpuri în bazinul vast al
Huang He, chiar dacă, periodic, a însemnat distrugerea câmpurilor agricole ale
populației, din cauza inundațiilor masive. Detaliul cel mai ciudat legat de
Fluviul Galben este cursul său actual care, spre deosebire de vechia albie
indicată în manuscrisele vechi ale dinastiei Qin, se găsește mai la sud.
Izvorul fluviului se află pe podișul Tibet Zona
izvorului este în regiunea Amdo, izvorul fiind înconjurat de munții Bayankara
Shan, este situat la 450 km est de izvorul lui Yangtze și la vest de lacurile Ngoring Tsho și
Kyaring Tsho.,
De la izvor travesează lacurile amintite
Kyaring Tsho și Ngoring Tsho, curgând spre est printr-o vale întortocheată. Se
îndreaptă spre sud și traversează lacul
de acumulare Sanmenxia. De aici spre nord face un unghi de 90 o la
nord de munții Funiuscha orientându-se spre est. Fluviul traversează
provinciile Shanxi și Shaanxi, un platou de loess părăsind zona muntoasă cu
defilee. In regiunile de șes curge pe. o distanță de 500 km, după care se
varsă la nivelul golfului Petschili (Tschili sau Bohai) în Marea Galbenă.
Fluviul Galben transportă aluviuni în cantități mari de 35 kg/m³ de
apă., care îi dau culorea galbenă, Apele sale produc pagube importante prin
eroziunea și sedimentarea materiilor transportate care scurtează durata
lacurilor de acumulare și provoacă diferențe de adâcime mari, ce îngreunează
navigația. Prin cantitatea mare de sedimente transportată, fluviul a ridicat
nivelul depresiunii, care a generat inundații mai mari și mai frecvente. Aceste
inundați au dus la construirea de diguri deja din timpul dinastiei Xia (2200
î.Hr.).
Construirea de diguri de protecție a fost continuată de generațiile
următoare, astfel încat în prezent albia fluviului este mai înaltă cu 5 m ca
regiunea înconjurătoare, fapt care a dus la imposibilitatea vărsării
afluenților.. Digurile construite n-au rezolvat definitiv problema
inundațiilor. Transportul masiv de aluviuni la gura de vărsare în mare a dus la
lărgirea lui și la progresarea uscatului în mare. Folosirea apei fluviului ca
apă potabilă și în industrie în cantități tot mai mari au dus la secarea
aproape completă a fluviului în perioadele uscate ale anului ceea ce a atras
după sine scăderea nivelului apei freatice.
Interesant.
RăspundețiȘtergereInteresant.
RăspundețiȘtergere