HUANG HE sau FLUVIUL GALBEN

Huang He sau Fluviul Galben izvorăște de pe platourile înalte ale Tibetulu și parcurge 5.464 de kilometri înainte de a se vărsa în Marea Galbenă, fiind al doilea cel mai lung curs de apă al Asiei. Cu 80 de kilometri înainte de punctul de vărsare, Fluviul Galben formează o deltă ce se întinde pe aproximativ 5.500 kmp. De-a lungul istoriei, a reprezentat leagănul civilizației chinezești, începute din cele mai vechi timpuri în bazinul vast al Huang He, chiar dacă, periodic, a însemnat distrugerea câmpurilor agricole ale populației, din cauza inundațiilor masive. Detaliul cel mai ciudat legat de Fluviul Galben este cursul său actual care, spre deosebire de vechia albie indicată în manuscrisele vechi ale dinastiei Qin, se găsește mai la sud.

Izvorul fluviului se află pe podișul  Tibet  Zona izvorului este în regiunea Amdo, izvorul fiind înconjurat de munții Bayankara Shan, este situat la 450 km est de izvorul lui Yangtze și la vest de lacurile Ngoring Tsho și Kyaring Tsho.,

De la izvor travesează lacurile amintite Kyaring Tsho și Ngoring Tsho, curgând spre est printr-o vale întortocheată. Se îndreaptă spre sud și traversează lacul de acumulare Sanmenxia. De aici spre nord face un unghi de 90 ^o la nord de munții Funiuscha orientându-se spre est. Fluviul traversează provinciile Shanxi și Shaanxi, un platou de loess  părăsind zona muntoasă cu defilee. In regiunile de șes curge pe. o distanță de 500 km, după care se varsă la nivelul golfului Petschili (Tschili sau Bohai) în Marea Galbenă.

Fluviul Galben transportă aluviuni în cantități mari de 35 kg/m³ de apă., care îi dau culorea galbenă, Apele sale produc pagube importante prin eroziunea și sedimentarea materiilor transportate care scurtează durata lacurilor de acumulare și provoacă diferențe de adâcime mari, ce îngreunează navigația. Prin cantitatea mare de sedimente transportată, fluviul a ridicat nivelul depresiunii, care a generat inundații mai mari și mai frecvente. Aceste inundați au dus la construirea de diguri deja din timpul dinastiei Xia (2200 î.Hr.). 

Construirea de diguri de protecție a fost continuată de generațiile următoare, astfel încat în prezent albia fluviului este mai înaltă cu 5 m ca regiunea înconjurătoare, fapt care a dus la imposibilitatea vărsării afluenților.. Digurile construite n-au rezolvat definitiv problema inundațiilor. Transportul masiv de aluviuni la gura de vărsare în mare a dus la lărgirea lui și la progresarea uscatului în mare. Folosirea apei fluviului ca apă potabilă și în industrie în cantități tot mai mari au dus la secarea aproape completă a fluviului în perioadele uscate ale anului ceea ce a atras după sine scăderea nivelului apei freatice.