sâmbătă, 27 aprilie 2019

BOLOGNA



BOLOGNA
In prima călătorie spre Roma și spre sudul atât de ademenitoarei Italii, din goanna pe autostrada ce ne purta dinspre Padova, am decis cu buna mea Carmen să facem o escală la Bologna de numai câteva ore. Carmen, tezaurul meu de o viață și camarad permanent în toate excapadele de la crestele munților până la toate bogățiile Europei, dorea ca și mine să nu pierdem nimic din această țară fără egal. Noi consideram Europa asemănătoare cu bolta cereacă plină de stele, o boltă în care stelele, sau steluțele, erau nestemate ale creașiei umane. Surprizele care ne-au întâmpinat la Bologna au avut darul să ne rețină două zile întregi. Când am pătruns în oraș nu știam prea multe despre el, în special că era un oraș cu rădăcini adânci în istorie, cu o universitate dintre cele mai vechi de pe continent și că avea cel mai lung și divers portic stradal.
Din punct de vedere geografic, pozitia centrală a Bologniei a constituit, încă din cele mai vechi timpuri, un avantaj al ei. In vechime drumurile și astăzi șoselele și căile ferate se strâng aici din tot nordul Italiei. Primul drum important a fost construit pe vremea romanilor, în anul 187e.N., numit Via Aemilia, care lega coasta Adriaticii de importantele orase-garnizoană din nord, de la Piacenza. Căteva porțiuni din acest vechi drum pot fi văzute în centrul orașului, într-o locație arheologică subterană, acolo unde au fost descoperite tronsoane pavate antice pe timpul unor lucrari recente și unde sunt acum conservate. 
Imagini pentru Bologna Fântâna Neptun

Piazza Neptun
Prin sistemul de căi ferate, Bologna este conectată cu orașe mari și zone importante ale țării: Milano, Florența, Roma, Rimini și coasta Adriaticii, Padova, Venetia și lanțul montan majestos al Alpilor.
Imagini pentru Bologna Fântâna Neptun
Fântâna Neptun - detaliu
Deși are o poziție-cheie in sistemul de transport italian și deși este tranzitată de milioane de turiști în drumul lor către diverse destinații, puțini din ei se opresc pentru a vizita temeinic orașul, comparativ cu numarul celor care vizitează alte orase de aceeași marime și importanță. Asta am observat și noi mergând nu numai prin Bologna, dar și prin Ravenna sau Rimini. In jurul nostru s-a vorbit in proportie de 90% italiana, rar am auzit vorbindu-se alte limbi. 
Imagini pentru Bologna
Vedere generală a zonei central cu Piazza Maggiore
                Situată la extremitatea de suda câmpiei Padului, la baza primelor pante ale Apeninlor, Bologna, capitala ținutului Emilia-Romania, este un oraș mai mult decât interesant, cu multiple înfățișări. Numeroasele sale turnuri medieval svelte, care ânțeapă cerul, bisericile sale, lungile străzi cu arcade ale porticului continuu, porticuri flancate de palate somptuoase ridicate între secolele 14 și 17, toate amintesc de importanța politică, economică și culturală a acestui oraș cu trecut independent. Celebru prin universitatea sa care conta încă din sec.al 13-lea de circa 10.000 de studenți, ea dat lumii numeroși savanși, printre care și pe Guglielmo Marconi (1874-1937).
            Considerată drept sanctuarul gastronomiei italiene, Bologna este și un centru industrial și commercial active, ce găzdutește numeroase târguri,saloane și expoziții internaționale de-a lungul întregului an.
            Numele antic de Felsina este o latinizare a numelui original etrusc de Velzna, sau Felzna, așezare întemeiată în anul 534 e.A. Orașul a fost cucerit de tribul celtic Boii la mijlocul sec.al 4-lea e.A.. Celții au fost goniți de romani din anul 190 e.A. și orașul a primit numele roman de Bononia în amintirea foștilor barbari celți și a devenit colonie romană și municipium.
După căderea Imperiului Roman, Bologna, atunci un avanpost de frontieră al exarhatului bizantin de la Ravenna, a fost jefuită în mod repetat de goți. In acea perioadă tulbure, legendarul episcop Petronius, în conformitate cu cronicile antice, a reconstruit orașul ruinat și a fondat bazilica Sfântului Ștefan. Petronius este încă venerat ca sfânt patron al Bolognei.
In evul mediu timpuriu Bologna a trăit multiple schimbări de situație și de stăpâniri, dar a avut și o perioadă în sec.al 13- lea de înflorire. După acea perioadă de independență a intrat în stăpânirea Statelor Papale, în 1506, sub papa Iulius al II-lea.  Aceasta până în 1796 când trupele franceze au ocupat orașul,  iar Napoleon, sosit la 19 iunie, a destituit guvernul pontifical și reinstaurat vechiul guvernământ.
Politica napoleoniană a creat o societate dinamică reformatoare.
„Pomul libertății“ a fost simbolic ridicat în Piazza Maggiore în timp ce avocații de renume au început elaborarea unei noi constituții care fost în cele din urmă aprobată în data de 4 noiembrie 1796. A fost prima constituție democratică a viitorului Italia.
In următorii ani, ca urmare a dispoziției care prevedea suprimarea ordinelor religioase și confiscarea proprietății lor, cele șaizeci de mănăstiri prezente au fost transformate în birouri, școli, barăci sau vândute în domeniul privat.
După căderea lui Napoleon a urmat o restaurație a conducerii Sfântului Scaun, opoziția carbonarilor și după 1848 ocupația austriacă dură.
După acțiunea revoluționară care a dus la unificarea Italiei, în 1859, elementele moderate au înscris Bologna în monarhia constituțională a Regatului Sardiniei. Referendumul din 1860 a dat naștere unui nou proces politic și economic. Evenimentele istorice au fost cu mult mai dense și mai complicate dar nu făceau principal noastră preocupare, ci numai o cale de orientare.
 Imagini pentru Bologna cu turnuri
Macheta de la Muzeul Medieval – așa se presupune că arata
Bologna medievală, pe la 1200-1300, când  în oraș se înălțau
 aproximativ 180 de turnuri
Bologna este faimoasă și pentru turnurile ei înalte, pentru cei 36 de km de porticuri, pentru acel old town foarte bine conservat, pentru grija cu care moștenirea medievală și renascentistă a orașului se împletește cu modernitatea trecerii dintre mileniile 2 si 3. Zona de nord, cunoscută ca Fiera di Bologna, reprezinta spiritul nou al orașului sau “orașul vertical din interiorul orașului” după cum și-a numit proiectul arhitectul japonez Kenzo Tange, cel care a desenat acele ansambluri futuriste pe la mijlocul anilor ’70. Este de fapt nucleul unui proiect mai amplu de modernizare care a dorit să ofere orașului clădiri cu arhitectura nouă, modernă, proiectate în conformitate cu noile idei ale spațiului urban: un centru de afaceri, cladirea bursei, un palat al congresului si al culturii.Imagini pentru Fiera Bologna
Fiera di Bologna - cartier construit de un japonez
Noi venisem să vizitam zona veche a orașului, aceea plină de istorie, de palate, de biserici, de turnuri, de porți, de arcade. Așa ca ne-am pregatit pentru o zi întreagă de mers pe jos, pentru că centrul medieval al Bologniei este compact, iar majoritatea punctelor de interes se concentrează in jurul Pietei Maggiore. Nu am avut decât un plan restrains, din care am ales repede o lista de obiective turistice obligatoriu de văzut, pentru că, de fapt, acolo, în centro storico, la fiecare pas îți ies în cale un palat, sau o statuie, muzee și biserici și nu poti trece fără să admiri frumusețea tavanelor pictate ale porticurilor. Nu poți să treci pe lângă un trecut architectural și artistic acaparator. 
Imagini pentru Portici dela banca italia
Portici della Banca Italia

Bologna a fost construită ca o cetate înconjurată de ziduri înalte și rezistente care să-i protejeze pe locuitori de atacurile invadatorilor. Au existat trei inele de aparare construite de-a lungul anilor, începând încă de prin sfârșitul sec.al 4-lea e.N., împărțite din loc in loc de porți pentru acces. Fiecare poartă era un complex bine păzit, format din casa capitanului, turnul central, șanțul de aparare și un pod rabatabil. La poartă se verifica fiecare călător și se colectau taxele vamale. Câteva secțiuni din aceste ziduri au rămas în picioare până în prezent și le-am întâlnit cu plăcere în plimbarea noastră. Mai trebuie spus despre ele doar ca au început a fi ridicate în 392 e. N. și că în 1390 s-au incheiat lucrările la ultimul zid. 
Imagini pentru Bologna zid de apărare
O portiune din zidul vechi, in zona Portii Maggiore
Nouă dintre cele douăsprezece porți originale care faceau parte din cel de al treilea inel de ziduri de apărare al orașului medieval Bologna încă există și se pot vedea: Porta San Felice  este cea mai vestică dintre ele și a fost martora multor marșuri militare ale oștilor care plecau la razboi. Apoi am văzut Porta Saragozza, care mai este cunoscută și ca “Poarta Sacra” sau “Poarta Pelerinilor” pentru ca se afla pe drumul care duce catre Sanctuarul Madonnei din San Luca, aflat pe un deal împădurit de lângă oraș și unde se ajunge străbătând cel mai lung portic din lume, care are fix 3796 metri și 666 de arcade. De la Porta Castiglione se supraveghea unul din canalele prin care se aducea în oraș apa de la râul Savena și care furniza energie hidraulică pentru zecile de ateliere unde se producea mătase și se prelucra lâna. Porta Maggiore ar putea fi numită și “poarta de onoare” pentru ca pe aici trecea vechiul drum roman Via Aemilia pe care multi suverani si papi l-au strabatut, numai că, din pacate, nu prea a mai ramas nimic din gloria ei de odinioară. In 1903 ea a fost aproape complet demolată, dar o dezbatere locală furioasă a oprit lucrările și apoi au început lucrarile de restaurare și conservare. Porta San Vitale sau Porta per Ravenna, deși de dimensiuni reduse și cu un aspect neimpresionant, a avut un rol important, pentru ca a fost amplasata pe drumul care ducea catre Ravenna, capitala antica a Imperiului Roman și un important centru religios, oras de care Bologna a fost dependentă timp de mai multe secole. Mai sunt Porta Zamboni, Porta Mascarella, Porta Lame si ultima, dar cea mai frumos decorata, Porta Galliera. Fiecare poarta avea o utilitate clara, un scop precis pentru care a fost construită.
Porta Saragozza
Porta Saragozza
Cand citești despre Bologna, afli că este caracterizată așa: “La dotta, la grassa, la rossa” adică este “cultă, imbelsugată și roșie”. Culta pentru că are o viață universitară și culturală bogată, aici găsidu-se cea mai veche universitate din Europa, înființată, după cum am spus, în urmă cu un mileniu, în 1088. Caracterizarea de .Imbelsugată se datoreaza bogăției gastronomiei locale, mâncarea din Bologna având reputația de a fi cea mai bună din  Italia. Că este “rosie” i se spune de la culoarea predominant rosiatică a cladirilor și a acoperișurilor, dar și de la orientarea politică de stânga, caracteristică perioadei de după al doilea razboi mondial, atunci când i s-a spus “capitala stângii italiene” Ultima caracteristică pe noi nu ne-a încântat, eram sătui de culoarea roșie și de gândirea roșie.
La aceste epitete se mai pot adăuga două, mai puțin folosite și care nu prea sunt facute publice, dar care de fapt exprimă cel mai bine unicitatea orașului: Bologna turrita și Bologna dei Portici.
Despre porticuri am mai spus. Aceste arcade sunt elementul arhitectural specific orașului. Nu există stradă în centrul istoric fără a avea porticuri, în total în oraș sunt 36-38 de km de asemenea arcade. Apoi, dacă tot sunt caracteristice orașului, tot aici trebuie să se afle și cel mai lung din lume: Portico di San Luca, de aproape 4 km. cu 666 de arcade.
Aceste arcade au apărut dintr-o necesitate practică, pentru protecție de intemperi sau căldură excesivă și pentru mărirea spațiului locativ al orașului, deoarece numarul locuitorilor a crescut foarte mult după înființarea universității. Printr-o lege din anul 1288 s-a impus in mod obligatoriu ca toate cladirile sa fie construite cu portic, inițial făcute din lemn. Se mai pot vedea câteva, au rezistat eroic trecerii sutelor de ani,  iar după secolul 17 au fost realizate din piatră. 
Model de portico vechi, din lemn, iar in partea superioara se pot vedea incaperile construite exact deasupra arcadei
Model de portic vechi, din lemn, iar în partea superioara
 se pot vedea încăperile construite exact deasupra arcadei
Bologna turrita – înseamnă “plină de turnuri”, aceasta pentru că în perioada medievală a fost o tradiție să se construiască turnuri înalte și, în special, din piatră. Se estimează ca erau aproximativ 180 de turnuri prin secolul 12. Ele erau simboluri ale puterii familiilor nobiliare bologneze: cu cat erau mai bogați, cu atat mai înalt vroiau să construiasca turnul! Scopurile pentru care erau ridicate au fost diverse: unele au fost folosite pentru locuit, altele pentru activități comerciale, altele au avut rol militar sau chiar au folosite ca închisori. Din păcate, încă de pe la începutul secolului 20, pentru a pune in practică un plan ambițios, dar nefericit, de modernizare a orașului, s-a început demolarea lor. Au mai rămas în picioare, în prezent, doar 23, iar dintre acestea cele mai faimoase sunt Torre Asinelli – 97 de metri și Torre Garisenda – 48 de metri. Ele au fost înalțate de cele mai bogate familii nobile din oraș care s-au luat la intrecere, fiecare dorind sa ridice cel mai înalt turn din cetate.
Turnul Garisenda a fost ridicat pe un teren mai puțin rezistent, neadecvat și a început să se încline încă de pe când era în construcție. De aceea, nici nu a apucat să fie terminat. Ba chiar, prin 1360, autoritățile i-au mai redus din înalțime tocmai pentru a nu se prabuși sub propria greutate. Este motivul pentru care, acum, nu are decât 48 de metri. Turnul vecin, Asinelli, are inaltimea originală de 97 de metri dar și el a început să se aplece ușor catre rivalul lui, dar puțin sesizabil cu ochiul liber. Acesta se poate vizita după un timp de așteptare, pierdut în detrimental vizitei.  Se spune că din vârful turnului se poate vedea până la Verona şi în Alpii Dolomitici, dacă privitorul are noroc să prindă o zi cu vizibilitate de excepție. Eu am avut o oarecare îndoială că s-ar putea vedea Verona.
.
Este interesant cum, după multe sute de ani, o dispută de orgolii nobiliare a devenit o poveste cu o morală profundă. Turnurile, împreună, sunt unele din simbolurile orașului și par că își fac reciproc o plecăciune, ca doi bătrâni întelepți, demonstrând cât de absurde sunt dușmăniile umane. De fapt inconștiența conducătorilor orașului de a distruge cele mai multe turnuri a afectat pitorescul touristic al orașului, lăsând numai orășelului San Giminiano onoarea de a etala spectaculoasele lui turnuri medievale.
Bologna, Piazza Maggiore
Piazza Maggiore noaptea
 Un turn reprezenta și un fel de declarație de avere: cu cât mai înalt, cu atât mai bogat era  proprietarul. Unii autori amintesc și alte întrebuințări, spre exemplu cazuri că fizicienii experimentau căderea diverselor obiecte și rotația Pământului (mai rar, sau foarte rar), iar în timpul celui de-al doilea război mondial, turnul Asinelli a fost folosit ca punct de observație. O santinelă avea sarcina să urmărească unde cad bombele pentru ca ambulanțele să ajungă mai ușor acolo. Locurile alese pentru construcție erau, de obicei, principalele intersecții de drumuri și se pare că existau pasaje subterane și supraterane care conectau turnurile între ele. 
Se explică de obicei că aceste turnuri exagerat de înalte ar fi avut rol de fortificații ale unor familii nobiliare adverse, guelfi (susținători ai papalității) și gibelini (susținători ai împăraților germanici). Nu cred în această variantă ! Nu contest că aveau reale capacități de apărare, dar mă întreb de ce s-au dezvoltat exploziv numai în două orașe medievale ale unei țări obișnuite cu arta războiului de milenii. Celelalte orașe cu dispute între guelfi și gibelini s-au folosit de fortificații mult mai eficiente și mai normale ca înățime, pentru apărare și atac.
Imagini pentru Palazzo del Podesta
Palazzo del Podesta
Prin baza lor foarte restrânsă în raport cu înălțimea turnurile nu puteau fi sigure la un atac ce le viza baza lor. Baza putea fi dislocată (fără explozivi) de o echipă de pietrari protejată de un acoperiș tare dar rudimentar. Treaba nu putea dura mai mult de o zi sau două pentru ca turnul să fie pribușit cu ocupanții săi. Turnurile nu dispuneau de amenajări de respingere a unui atac, precum ambrazuri, guri de vărsare a unor lichide încinse și incendiare, ferestre de tragere cu arcul la nivele joase, etc.
Aceste turnuri puteau fi folosite ca locuințe, dar este sigur că înălțimea lor servea, precis, și la alte scopuri, precum întinderea la uscat a unor materii prime, sau a unor lungi produse extile (fapt pentru care s-au dezvoltat mai ales în San Giminiano și Bologna Rămân multe semen de întrebare privind utilitatea acestoe construcșii bizarre și foarte costisitoare.
Bologna a fost bombardată puternic în timpul celui de al doilea razboi mondial, dar centrul istoric pastrează un amestec unicat de arhitectură medievală, renascentistă și barocă.
Imagine similară
Bologna. Piazza Maggiore și basilica San Petronio
Străzile lui sunt construite, în mare parte, după model roman, înguste, pietruite, umbrite de clădirile care se înalță de o parte și de alta, făcute parcă anume pentru plimbări liniștite, pe sub acele arcade protectoare. Cu ajutorul unei hărți turistice, orașul se lasă foarte ușor descoperit. Asta am facut și noi, primul drum l-am facut la biroul turistic din Piazza Maggiore pentru ca aveam nevoie de o hartă mult mai amplă decât cea pe care o aveam în ghidul Michelin.
In Piazza Maggiore este inima și memoria istorică a orașului. Frumoasă și plină de viață, este înconjurată pe toate laturile de palate cu o istorie veche și bogată: Palazzo del Podesta, Palazzo dei Notai, Palazzo d’Accursio, Palazzo dei Bianchi și impresionanta Basilica San Petronio. 
Palazzo del Podesta – construit pe la 1200, este edificiul cel mai vechi din zonă și a fost sediul Podesta – puterea executivă a orașului și palat al guvernatorului. In această clădire a fost declarată în 1256 eliberarea tuturor servitorilor din oraș și a țăranilor legati de glie, practic toți locuitorii devenind din acel moment liberi. Aici a fost și sediul Căpitanului Poporului care avea rolul de a asigura ordinea în oraș și de a executa sențintele date de consiliul orășenesc.
Fațada sa renascentistă este orientată spre Piazza Maggiore. Prezintă la parter arcade separate de coloane corintice ce au deasupra  o balustradă. Etajul comport pilaștri și un atic străpuns de oculi.
Imagini pentru Bologna palazzo di Podesta
Palazzo del Podesta
Palazzo dei Notai a fost construit de catre societatea notarilor din oraș, care și-a stabilit aici sediul. Palazzo d’Accursio sau Comunal este sediul actual al primariei, dar inițial a fost palatul personal al juristului Accursio da Bagnola (in secolul 12). Pentru că este format din mai multe  corpuri de clădiri aici s-a amenajat un muzeu – Colectiile Municipale de Arta - unde sunt expuse picturi de artiști bolognezi ce acoperă o perioadă de câteva secole. 
Fațada sa este compusă din elemente din diverse epoci: sec. 13 la stânga, sec. 15 la dreapta. In centru marele portal din sec. 16, a cărui parte inferioară este datorată lui Galeazzo Alessi, este surmontată de o statuie a papei Grigore al XIII-lea, iar la stânga sus se află minunata Fecioară cu Pruncul realizată de Niccolo dell’Arca (1478). In fundul curții, sub galeria din stânga, o superbă rampă în pantă (odinioară folosită de cai) dă accesul spre bogatele saloane de la primul etaj și urmează până la al doilea etaj unde se deschid (în adâncimea vastei săli Farnese acoperită de frescă din sec. 17) somtuoasele săli ce adăpostesc colecțiile comunale de artă (sculpturi și frumos ansamblu de pictură), precum și muzeul Morandi (bogată colecție de opera de pictură și gravură bologneză, 1890-1964).
La stânga palatului communal se ridică severul palat al notarilor. Din sec. 14-15.
Imagini pentru palazzo notai bologna
Palazzo dei Notai
Palazzo dei Bianchi – Palatul Băncilor – a fost ultimul construit in zonă, prin secolele 15-16, loc unde se derulau operațiile financiare între negustorii care încheiau diverse afaceri.
Palazzo dei Banchi este un palat în stil renascentist, situat pe flancul estic din Piazza Maggiore.
Imagini pentru palazzo banchi bologna
Palazzo dei Banchi

In sec.al 16-lea, când a fost construit, Piazza Maggiore era deja principala piață publică din Bologna, înconjurată de centrele de guvernare religioasă și politică, reprezentate de catedrală (Bazilica San Petronio), de palatul Re Enzo (palatul pretorian) și palatal D'Accursio (primăria).
Inainte de sec.al 16-lea, această parte a pieței era acoperită de o mulțime de case și de magazine. In 1412, frontul estic al pieței era acoperit cu un portic. In mijlocul caselor au apărut alei mici: Via Pescherie Vecchie, Via Clavature și Via degli Orefici, fiecare cu propria lor concentrare de afaceri. Sub porțile din vecinătatea pieței, bancherii și comercianții din magazinele adiacente (botteghe) au creat banci pentru a-și desfășura afacerea. In secolele 15 și 16, familiile posesoare de botteghe erau familii aristocratice și senatoriale Malvasia, Duglioli și Amorini.
Imagini pentru Bologna piazza Maggiore și piazza Nettuno

Piața Maggiore și Piazza Nettuno și câteva turnuri
Intre 1565-1568, comuna și comercianții care doreau să creeze o componentă arhitecturală plăcută acestui loc, au comandat arhitectului Vignola proiectul actual. Fațada asimetrică are 15 arcuri rotunde, dintre care două sunt mai mari și conduc spre aleile menționate mai sus, în timp ce celelalte sunt mai mici. Totul se sprijină pe pilaștri monumentali corintici.
Fiecare etaj are propriul său ritm manierist de plasare a ferestrelor, unificând complexul în ceea ce pare a fi o singură galerie a unui palat.
Palatul este conectat printr-un portic, cunoscut sub numele de Il Pavaglione, la Arhiginnasio din Bologna, una dintre clădirile principale ale Universității din Bologna. Termenul derivă dintr-un termen francez, adică din "pavilion", referindu-se la un târg de viermi de mătase care avea loc aici din 1449.
Imagini pentru Bologna piazza Maggiore și piazza Nettuno
Piazza Maggiore și basilica în stânga
Incepând cu anul 2015, în spatele palatului în unele zile se află o piață în aer liber a produselor locale. Palatul în sine este ocupat de o combinație de locații de afaceri și apartamente. Tot în spatele structurii palatului se află muzeul de arheologie al orașului și biserica Santa Maria della Vita.
Arcadele orașului – numite Il Pavaglione – erau loc de promenadă pentru lumea bună a orașului. Arcadele legau și Piazza Maggiore de Piata Galvani unde se desfășura târgul gogoșilor cu fir de mătase, care erau folosite în atelierele de mătase din oraș. In secolele 14-18, Bologna a fost un centru textil foarte mare, având tehnica de prelucrare a mătăsii cea mai avansată din epocă.
Imagine similară
Palazzo d’Accursio
In partea nordică a Palatului del Podesta se află Palatul Re Enzo – Palatul Regelui Enzo - un corp de cladire construit un secol mai tarziu. Numele lui vine de la Regele Enzo al Sardiniei, fiul împăratului Frederic al II-lea al imperiului german, care a fost capturat în bătălia din anul 1249, de la Fossalta și a fost ținut prizonier aici timp de 23 de ani. Practic tot restul vieții și l-a petrecut între zidurile acestea, pentru că nu a fost eliberat niciodată. In 1272, când a murit, era tot prizonier, după trăise aproape toți anii în palatul ce îi poartă numele. 
Imagini pentru Bologna palazzo Re Enzo
Palazzo Re Enzo

            Palatul a fost construit în 1245 ca o extindere a Palazzo del Podesta din apropiere, deoarece acela nu mai era sufficient pentru necesitățile Comunei din Bologna. La început acesta s-a numit Palatium Novum. La trei ani după finalizarea palatului a fost adus aici prizonierul regal Enzo de Sardinia, unde a și murit după cei 23 de ani de prizonierat. In 1386, Antonio di Vicenzo a terminast Sala dei Trecento, care avea să devină arhiva orașului. Ultimul etaj a fost în mare parte renovat de Giovanni Giacomo Dotti. Aspectul actual gotic datează din 1905 de la restaurarea realizată de Alfonso Rabbiani.
Imagini pentru Bologna palazzo Re Enzo
Palazzo Re Enzo
            In dreapta palatului se află accesul la capela Santa Maria dei Carcerati, unde erau duși condamnații la moarte. La primul etaj se aflau mașinile de luptă și Carroccio (altarul de război), în timp ce etajul mijlociu adăpostea biroul pretorului și capela.
            Enzo era lăsat liber în palat în timpul zilei, iar noaptea era închis într-o cușcă suspendată de tavan. A avut voie să fie vizitat de femei. In testamentul său a vorbit de trei moștenitoare, dar legenda vorbește și de un al patrelea fiu avut de la țăranca Lucia di Viadagola. Fiul a fost numit Bentivoglio de la cuvintele amore mio, benti voglio, acesta fiind strămoșul familiei Bentivoglio, mai târziu conducătoare în Bologna.
            Palatul are o frumoasă curte interioară și o magnifică scară ce duce la o galerie. La stânga galeriei se deschide o curte dominată de turnul Arengo și de Salonul Podestatului.
In aceeași zonă este o altă piață emblematică a orașului – Piazza Nettuno – cu monumentala Fântâna a lui Neptun, cu o statuie de bronz a zeului plasată în centru sus, care împrăștie apa prin toate orificiile și pe care localnicii o numesc Gigantul. Sirenele din partea de jos împrăștie prin sânii lor jeturi de apă. A fost construită în secolul 16 pentru a marca guvernarea fericită a orașului de catre Papa Pius al IV-lea. A fost realizată în 1566 de sculptorul flamand Jean de Boulogne (Giambologna) şi reprezintă un adevărat simbol al Bolognei. Se spune că este una dintre cele mai frumoase lucrări ale lui Giambologna. De altfel, el pierduse concursul pentru un proiect similar în Florența.
Pe lângă sculptura care-l înfăţişează pe Neptun purtând un trident și mândru de a fi stăpânitor, există şi statui care împodobesc monumental în părțile de jos. Se văd şi jgeaburile de apă, sub formă de peşti, aflate sub statuia lui Neptun. Asta nu este tot, pentru că există şi patru sirene sculptate, care fascinează orice vizitator. 
O întreagă zonă de locuințe și prăvălii a fost demolată pentru a face loc statuii zeului mărilor, „în folosul poporului”. Și superstițiosul Giambologna s-a apucat de treabă, începându-și fiecare zi de muncă prin a înconjura de două ori locul, obicei care s-a perpetuat până în zilele noastre; studenții care vor să aibă baftă la examen e musai să dea ocol statuii lui Neptun de două ori! Erotismul degajat de ansamblu a oripilat, evident, fețele bisericești ale vremii, așa că Neptun a fost cadorisit pentru câțiva ani cu un soi de chiloți de bronz, care s-au deteriorat cu timpul și, din fericire, nu au mai fost înlocuiți.
Piața lui Neptun se continuă pe negândite cu și mai celebra Piazza Maggiore, buricul târgului, cum ar veni. Aici ar fi muuulte de povestit, mai multe decât cele de mai sus! Dar să ne tragem un pic sufletul și să ne revenim din încântare! Căci da, nu se poate să nu te încânte un asemenea loc! De formă dreptunghiulară, largă, pavată cu dale mari de piatră scăldate în razele soarelui de vară, mărginită de vechi palate cu frunțile crenelate - Piața Mare te copleșește prin măreția sa! Privirile îți sunt imediat și magnetic acaparate de imensitatea basilicii Sfântul Petronius, dar nici celelalte clădiri nu te pot lăsa indiferent, mai ales că fiecare își poartă pe umeri frumoasa poveste, din care am relatat foarte puțin.
Imagini pentru Bologna Fontana Nettuno
Fantana lui Neptun
In Bologna sunt multe biserici, ca în toate marile orase italiene. La tot pasul ne mai ieșea în drum cate o chiesa, Am mai vizitat câteva pentru că sunt încredințat că peste tot bisericile sunt depozitare excelente ale artei epocilor în care au fost ridicate și postrerioare.
Spre exemplu, probabil nimeni nu părăsește orașul înainte de a vizita Basilica di San Petronio, cea mai mare din Bologna, închinată Sfântului Petronio – un episcop din sec.al 5-lea, conducator al Republicii din Bologna și patronul spiritual al orașului, sfânt care este sărbătorit în fiecare an pe 4 octombrie și ale cărui rămășițe sunt păstrate in interiorul bisericii San Sepolcro, din comlexul religios Sfântul Ștefan. Prin dimensiuni, această catedrală este a treia biserică din Italia, după Domul din Milano și cel din Florența, fără a lua în calcul Basilica Sfântul Petru de la Vatican. Inițial, s-a dorit a avea dimensiuni și mai mari, din orgoliul de a dovedi că Bologna este un oraș liber și puternic.
In 1388, Consiglio Generale dei Seicento a aprobat și a pregătit construcția bisericii ca templu civic. Pentru a face loc bisericii, Curia Sancti Ambrosii a fost demolată, împreună cu majoritatea unuia dintre cartierle orașului, incluzând cel puțin opt biserici mai mici și mai vechi și turnuri semețe. Prima piatră de temelie a fost pusă pe 7 iunie 1390 sub supravegherea arhitectului Antonio di Vincenzo. Lucrările au durat câteva secole: după finalizarea primei versiuni a fațadei, în 1393 a început prima pereche de capele laterale. Seria a fost terminată abia în 1479.
In 1530, bazilica a fost aleasă de Papa Clement al VII-lea pentru încoronarea lui Carol V. Și Elisa Bonaparte a fost îngropată aici, după trei secole.
In 2002, cinci bărbați despre care se credea că erau legați de oprganizația criminal teroristă, Al Qaeda, și intenționau să arunce în aer clădirea, au fost arestați. Din nou, în 2006, planurile teroriștilor musulmani de a distruge bazilica au fost împiedicate de poliția italiană. Teroriștii au susținut că o frescă din sec.al 15-lea ar fi insultătoare Islamului. Fresca, pictată de Giovanni da Modena, îl prezintă Mohamed în Iad fiind devorat de demoni.
Bazilica are o lungime de 132 metri, o lățime de 66 de metri și o înălțime de 47 de metri, și este, ca atare, cea mai "impunătoare" biserică din Bologna și una dintre primele din Italia. Fațada a fost proiectată de Domenico da Varignana și a fost începută, în 1538, de Giacomo Ranuzzi. Cu toate acestea, acesta a rămas neterminată până în prezent.
Porta Magna a basilicii a fost decorată de către Jacopo della Quercia din Siena cu scene din Vechiul Testament pe stâlpi, optsprezece profeți pe arhivoltă, scene din Noul Testament pe arhitravă și o Madona cu Pruncul, Sfântul Ambrozie și Sfânt Petronius pe timpan. Acesta este flancată de două uși laterale, cu Invierea de Alfonso Lombardi la stânga și Depunerea de Amico Aspertini pe dreapta.
Invelitoarea navei centrale și rezolvarea absidei centrale au fost finalizate în 1663, după proiectul lui Girolamo Rainaldi și realizate de Francesco Martini. Navele inferioare sunt închise de pereți rectilinii. Primele două ferestre au fost proiectate de Antonio cu ajutorul lui Francesco di Simone, Domenico da Milano, Pagno di Lapo Portigiani și al lui Antonio di Simone. Clopotnița a fost proiectată de Giovanni da Brensa și a fost construită între 1481 și 1487.
Interiorul găzduiește o Madona cu sfinți de Lorenzo Costa cel Tânăr și o Pieta de Amico Aspertini.
Altarul principal conține un crucifix din lemn din sec.al 15-lea. In spate se găsește o frescă a Madonei cu Sf. Petronio de Marcantonio Franceschini și Luigi Quaini, precum și desene de Cignani (1672). Baldachinul altarului principal a fost construit în 1547 de către Jacopo Barozzi da Vignola.
Corul de lemn din sec.al 15-lea a fost finalizat de Agostino de Marchi. Bolta și decorarea navei centrale a fost realizată de Girolamo Rainaldi, care le-a completat între 1646-1658.
Basilica este înconjurată la interior de 22 de capele, ceea ce constituie un record.
Marele lăcaș găzduiește, un marcaj sub forma unei linii de meridian inscripționată în pavajul culoarului stâng, în 1655. A fost calculat și proiectat de astronomul Giovanni Domenico Cassini, care a predat astronomia la Universitate. Linia de meridianului nu indică timpul, în schimb, cu lungimea de 66,8 metri, este unul dintre cele mai mari instrumente astronomice din lume, în acele timpuri, permițând măsurători care au fost pentru acel moment precise. Lumina soarelui, care intră printr-o gaură de 27.07 mm, plasată la o înălțime de 27.07 de metri în peretele bisericii, proiectează o imagine eliptică a soarelui, care la prânzul local se încadrează exact pe linia meridianului și în fiecare zi este diferită în ceea ce privește poziția și dimensiunea. Poziția imaginii proiectate de-a lungul liniei permite să se determine exact altitudinea zilnică a soarelui la prânz, de la care Cassini a reușit să calculeze cu precizie fără precedent parametri astronomici, cum ar fi oblicitatea eclipticului, durata anului tropical și calendarul de echinocții și solstiții. Pe de altă parte, dimensiunea imaginii soarelui proiectate și, în special, rata de variație a acesteia în decursul anului, a permis lui Cassini prima verificare experimentală a legilor lui Kepler de mișcare planetară.
Imagini pentru Bologna basilica san Petronio
Basilica San Petronio
Constructia ei a început în anul 1390 și pentru că se dorea a fi de două ori mai mare decât este acum (ceea ce ar fi însemnat să depășească basilica Sfântul Petru de la Vatican) a dus întotdeauna lipăa de fonduri în cei peste 300 de ani cât au durat lucrarile, motiv pentru care fațada din caramidă nu este placată cu marmură în totalitate, asa cum fusese plănuit. Legendele urbane spun că fondurile au fost, totuși, extrem de generoase, iar asta se reflectă în interiorul superb, cu arcade gotice înalte de 45 metri, fresce, picturi și vitralii de o frumusețe uimitoare.
Se spune că aceste extravaganțe au influentat foarte mult revolta lui Martin Luther împotriva catolicismului.
Imagine similară
Basilica San Petronio – interior
Sunt multe palazzo in Bologna: unele au fost transformate in hoteluri, altele sunt cladiri de utilitate public, precum primaria, universitatea, biblioteci, săli de expozitie. Altele sunt locuite, nu neaparat de catre urmașii familiilor nobile care le-au construit.
Pe latura din stânga a imensei basilica se aciuise un vânzător ambulant de fructe frumoase. Deși îmi doream mult în căldura zilei o înghețată bună și mare, am cedat și am cumpărat o pungă voluminoasă de caise splendid, galbene și mari. Le-am mâncat pe toate fără ajutorul lui Carmen. Au fost delicioase, dar am cam depățit măsura. De atunci nu am mai mâncat, în țară asemenea fructe. Imi amintesc de ele și după un sfert de secol.
Fără o țintă precisă, ne-am decis să ocolim Basilica di San Petronio prin dreapta și, ieșind din perimetrul Pieții Mari, volumul sonor s-a domolit dintr-o dată, parcă ne-am fi teleportat subit în alt loc. Aici nu am  mai întâlnit porticuri, poate că n-au mai fost refăcute, căci etajele superioare depășeau primul nivel, umbrind parțial strada. Clădirile erau colorate în cărămiziul obișnuit și ferestrele erau dublate de obloane de lemn în culori vesele, unele din ele împodobite cu flori. Am lăsăt la dreapta Chiesa di San Giovani Battista dei Celestini, imensă și tot roz, dar ferecată bine, precum și un stand ce colecta fonduri pentru ajutorarea pacienților suferinzi de o nemiloasă boală rară și ne-am trezit într-o altă piață, centrată de o fântână circulară, plasată cumva în spatele basilicii San Petronio. Un indicator ne-a atras imediat atenția: Terrazza Panoramica
Chiar lângă zidurile bisericii era un slujbaș care ne-a întâmpinat zâmbitor și ne-a întreabat cum vrem să urcăm: pe scări sau cu liftul? „Nene, avem noi față de lift?! Ne jignești! ”. Eram mult mai tineri și din afara uniunii Europene. Am plătit 3 euro de căciulă (nu știu cât ar fi fost cu liftul) și am început voinicește ascensiunea pe treptele metalice, bucuroși că putem și noi contribui la restaurarea bisericii lui San Petronio, precum scria pe bilet și precum vedeam și noi schelele îmbrăcând edificiul. Decât 312 trepte, o nimica toată dacă te gândești că, pe măsură ce urci, orașul ți se desfășoară la picioare (și nu poți să nu te oprești din loc în loc să-l imortalizezi și să-ți tragic răsuflarea!). Oricum, liftul nu ducea chiar până la terasă, tot ar mai fi trebuit să urcăm un pic și singui, așa că nu părea un mare beneficiu să apelăm la serviciile sale. O treaptă urcată=0,1 calorii consummate, deci, socotiți și singuri... Nici cât o bomboană de ciocolată, ce frustrant! (Noroc că trebuie să le mai și coborâm pe cele 312 trepte!
De sus, priveliștea a făcut toți banii, adică nu mai mult de 3 Euro. Pereții interiori ai terasei sunt ilustrați cu unele desene în care episcopii și papii seamănă cu Moș Crăciun, ilustrațiile se referă la etapele pe care le-a traversat mărețul edificiu. Copiii (și nu numai ei) sunt super-încântați. Mereu i-am admirat pe italieni pentru felul cum au știut să atragă tânăra generație în „mrejele istoriei”.
Am coborât și pașii ne-au purtat - singuri - spre Palazzo d'Archiginnasio. Am pătruns printr-un scurt coridor boltit, căscând gurile cu admirație la picturile de pe plafon și ne-am trezit într-o curte interioară cu plan pătrat. Clădirea are doar două niveluri: un parter tivit pe interior cu un rând de porticuri ce se sprijină pe arcade și un etaj ale cărui ferestrele mari, ogivale, stau frumos aliniate una lângă alta. Palatul a fost construit în 1563 pentru a strânge într-o singură locație toate „secțiile” Universității din Bologna: pe Legisti (juriști) și pe Artisti (studenții în filozofie, medicină, științele naturii, matematică, fizică, astronomie - sic!), care până atunci fuseseră împrăștiați prin tot orașul. Planurile palatului au fost semnate de un celebru arhitect al vremii, Antonio Morandi, zis și Terribilia. Acesta a proiectat și cele două rânduri de scări monumentale ce leagă parterul de etaj, etaj pe care tot el l-a divizat în 10 clase (fiecare cu intrare separată din exterior) și 2 aule, una pentru Legisti și alta pentru Artisti. Pe latura opusă intrării în palat, parterul este ocupat de o capelă închinată Fecioarei, deasupra căreia se află celebrul Teatru Anatomic.
Palatul Archiginnasio este o clădire cu totul şi cu totul specială. Construită, după cum am spus, în urmă cu o jumătate de mileniu cu scopul de a fi sediul unic al uneia dintre cele mai vechi universităţi din lume. El a devenit loc unde veneau studenţii din întreagul continent pentru cursuri de medicină şi anatomie. A devenit, deasemenea, casa Teatrului Anatomic, sală de anatomie construită în sec. 17-18 şi, ceva mai târziu, cea mai mare bibliotecă din regiune. Când în multe colţuri din lume, în evul mediu nu se găseau cărţi, aici erau deja peste 35.000 de manuscrise din domenii diverse precum filosofie, politică, literatură, artă, cultură, dar și religie.
Universitatea bologneză a funcționat în acest palat până în 1803, când a fost mutată în altă locație, mai încăpătoare, Palazzo Poggi. In următorii 35 de ani, locul a fost dedicat studiilor religioase ale micilor școlari, iar apoi a devenit (și a rămas până în zilele noastre) sediul Bibliotecii Municipale, una dintre cele mai bogate din întreaga Italie, așa cum am amintit mai sus din trecutul ei.
Imagini pentru Bologna Palazzo Bargellini
Palazzo Davia Bargellini
            Palazzo del'Archiginasio este un adevărat spectacol de artă, prin arhitectura sa elegantă și prin decorațiunile ce împodobesc pereții, podelele și plafoanele. Se poate vizita gratuit, doar pentru Teatrul Anatomic și pentru vechea aulă a Legisti-lor, Stabat Mater, ce găzduiește o colecție impresionantă de volume vechi, se plătește un bilet de 3 euro. Din tot sufletul vă recomand să dați bănuții, că nu veți regreta!
Imagini pentru Bologna Palazzo Bargellini
Palazzo Bagrllini
Teatrul Anatomic poartă semnătura unui alt arhitect celebru la vremea sa, Antonio Levanti, care l-a construit în anul 1637. Masa de disecție, din marmură albă, este piesa centrală, fiind înconjurată cu un grilaj de lemn lustruit. Dealtfel, totul e îmbrăcat în lemn și mi se pare că nici nu se putea altfel, doar lemnul poate îndulci gravitatea locului. Pe o latură se găsește un fel de postament, de unde profesorii își țineau discursurile, iar pe celelalte 3 laturi sunt câteva rânduri de bănci, dispuse sub formă de amfiteatru, aici, desigur, stăteau - doar ochi și urechi - învățăceii.
Imagine similară
Teatro Anatomico - Bologna
Mici nișe în pereții laterali și în casetele plafonului sunt decorate cu statui (tot din lemn), care reprezintă personaje cunoscute ale medicinei antice (Gallenus, Hipocrate), dar și doctori celebri ai vremii, dintre care de remarcat ar fi Tagliacuzzi, părintele chirurgiei plastice reconstructive. De altfel, el este reprezentat ținând un nas în mână. Teatrul a fost aproape complet distrus în timpul unui raid aerian în timpul celui de-al doilea război mondial, dar a fost mai apoi refăcut după scheme și fotografii, păstrându-se cât mai multe din elementele originale care au mai putut fi salvate de sub dărâmături.
Incă de la înfiinţare, Universitatea din Bologna era vestită prin predarea atât a legislaţiei canonice, cât şi a celei civile. Instituţia a început să prindă formă în oraşul Bologna la sfârşitul secolului al XI-lea, când experţii în gramatici, retorică şi logică au pus bazele Dreptului ca ştiinţă. Potrivit documentelor istorice, primii savanţi care şi-au legat numele de universitate au fost Pepone şi Irnerius. In 1158, la îndemnul a patru doctori, despre care se crede că au fost studenţi ai universităţii, împăratul roman Frederic I-ul a promulgat decretul "Constitutio Habita", în care universitatea era declarată legal "un spaţiu unde cercetarea se poate dezvolta independent". Istoria instituţiei bologneze este una a marilor gânditori în ştiinţe exacte şi umaniste, care au impus-o ca un punct de referinţă indispensabil în ansamblul culturii europene.
In sec.al 14-lea, aşa-numiţii "artişti" - experţi în medicină, filosofie, astronomie, logică, retorică şi gramatică au început să colaboreze cu şcoala de Drept, iar în 1364, a început predarea teologiei. Printre cei care au studiat la Bologna în această perioadă se numără Dante Alighieri şi Francesco Petrarca, începători ai Renașterii în trecento. Mai târziu, în sec.al 17-lea, Nicolaus Copernic a fost student la Bologna. In 1497 el a început aici studiul medicinei şi dreptului canonic, precum şi observaţiile astronomice care au dus la descoperirea sistemului heliocentric. 
Aici a fost și punctul de start al electrotehnicii modern. Odată cu începutul Revoluţiei Industriale din sec.al 18-lea, universitatea a devenit un promotor al dezvoltării ştiinţifice şi tehnologice. Reprezentative pentru această perioadă au fost studiile lui Luigi Galvani, Alessandro Volta, Benjamin Franklin şi Henry Cavendish, acesta din urmă fiind unul dintre fondatorii studiilor electrotehnice moderne.
Imagine similară
Santa Maria di Servi
Intre celebrii absolvenți ai secolului 20 se numără scriitorul Umberto Eco şi premierul Italiei, Romano Prodi. In prezent, universitatea numără mai mult de 100.000 de studenţi în 23 de facultăţi, între care Drept, Medicină, Litere, ştiinţe Politice, Arhitectură sau ştiinţe Economice. Instituţia are filiale în mai multe oraşe ale provinciei Emilia-Romagna din nordul Italiei, dar şi o filială în Argentina, la Buenos-Aires.
Universitatea emite 128 de tipuri de diplome de licenţă și a trecut prin procesul de armonizare cu sistemul educativ al Uniunii Europene, semnat de statele membre chiar la Bologna. Instituţia oferă în prezent 128 de tipuri de diplome de licenţă "Laurea" sau "Laurea breve", la finalul primilor trei ani de cursuri, urmate de un număr similar de tipuri de diplome specializate "Laurea specialistica" (după alţi doi ani). Totuşi, unele cursuri au menţinut vechea organizare, cu un singur ciclu de studii, de cinci ani. Medicina este singurul domeniu unde cursurile durează şase ani.
Procesul Bologna se referă la faptul că Universitatea bologneză este locul unde, pe 11 iunie 1999, miniştrii responsabili cu învăţământul superior din 29 de ţări europene s-au întâlnit la Bologna pentru a semna un document prin care se puneau bazele armonizării sistemelor de învăţământ superior. Acordul, numit "Declaraţia de la Bologna", a iniţiat un proces important şi actualmente ireversibil, de compatibilizare a studiilor universitare, după sistemul 3+2+1, adică trei ani de studiu pentru licenţă, doi pentru masterat şi unul pentru doctorat. Principalul obiectiv al procesului Bologna este formarea spaţiului european al învăţământului superior şi promovarea sistemului european la scară globală, pentru a-i creşte competitivitatea internaţională.
            Ne-am odihnit și noi preț de câteva minute pe una din băncile de lemn, ca niște elevi cuminți, admirând minunățiile ce ne înconjoară. Când ne-am ridicăt, ochii ne-au căzut pe zona postamentului, în fața căruia mai era ceva ce se pare că am ratat la prima inspecție. Sub sticla protectoare, o stampă și câteva extrase din vechi publicații, ce fac elogiul Laurei Bassi, cea care la 1732 a devenit prima femeie profesor universitar din Europa. Explicațiile sunt în italiană și în engleză și am aflat că doamna profesoară a predat timp de 28 de ani fizica newtoniană la Universitatea din Bologna și, deși nu i s-au publicat multe lucrări științifice, corespondența sa bogată cu numeroși savanți și artiști ai vremii (printre care Voltaire, Alessandro Volta, Charles Bonnet) poate sta mărturie asupra erudiției sale.
            Ne-am îndreptat apoi spre celălalt punct fierbinte: Sala Stabat Mater. Ceea ce ni s-a aratat privirilor după ce i-am depășit pragul ne-a lasat cu gurile căscate. Cred că e greu de găsit o bucățică de perete nedecorată în această sală imensă, care cu siguranță servește și azi scopurilor nobile pentru care a fost gândită, judecând după rândurile de scaune ce o acoperă și după imensul ecran situat pe podium. In partea de jos, pereții sunt căptușiți cu dulapuri de lemn închis la culoare, nu prea înalte, organizate pe secțiuni: matematică, fizică, astronomie, geologie etc. Dincolo de geamurile protectoare, se înșiră cuminți secole de lumină: Galileo Galilei, Avogadro, etc. Intr-un lateral, descoperim o nișă care nu se vizitează, e de fapt o altă secțiune a vechii biblioteci, poate cea mai prețioasă: Sala Rusconi. Ne-am mulțumit s-o fotografiem și să-i admirăm decorațiunile.
            Intorși afară, ne-am pierdut iar pe sub porticuri, fără să ne mai uităm pe hartă. Am trecut pe lângă Muzeul de Arheologie, apoi pe lângă o librărie ce avea standuri și afară și am ajuns într-o piațetă dominată de o biserică cu fațada roz-gălbuie. Am intrat pentru câteva clipe, conform obiceiului, cu dorința să admirăm în voie bogăția ornamentelor, dar o italiancă simplă (un soi de îngrijitoare, cred) a început să turuie ceva în italiană, arătând spre filigranurile de pe tavan. Carmen s-a făcut nevăzută și m-a lasat pe mine să beneficiez de explicațiile ghidei de ocazie. Când a făcut o pauză pentru a respira, am făcut o mică plecăciune, i-am mulțumit cu un zâmbet și am profitat și eu de ocazie să mă retrag. Afară am aflat că bijuteria se cheamă Santuario di Santa Maria della Vita și conține o sculptură de teracotă semnată Niccolo dell'Arca. Probabil că asta încerca să ne zică biata femeie.
            In imediata vecinătate am găsit un spațiu foarte interesant și neobișnuit pentru noi. Ne-au atras curiozitatea niște tineri cocoțați pe scaune înalte care înfulecau cu poftă din niște casserole. Am intrat și ne-am trezit în mijlocul unui balamuc colorat și plin de arome. Mercato di Mezzo este o piață nu prea mare, cum sunt multe prin țările vestice, de unde poți să cumperi tot felul de chestii bune și proaspete, dar poți să și deguști minunățiile care se prepară sub ochii tăi, de multe ori la prețuri modice. Am urcat și la etaj, dar nici acolo nu era mai puțină vânzoleală. Și parcă nici nu se făcuse ora prânzului pentru burticile noastre.
Imagine similară
Canale delle Moline
            Din nou în stradă și pașii ne poartă (aproape) singuri către Piazza della Mercanzia, delimitată pe latura sa sudică de palatul omonim și în care se înalță până la cer cele două turnuri celebre, Asinelli și Garisenda, înclinate - unul mai mult, altul mai puțin - în sensuri opuse. Intre ele stă de pază, pe un soclu înalt, statuia sfântului patron al orașului, San Petronio.
Imagini pentru bologna palazzo pallavicini
Palazzo Pallavicini
Cândva, Bologna a fost asemănătoare Veneției: plină de canale și de bărci. Pentru că în oraș era nevoie de apă, atât pentru consum cât și pentru atelierele meșteșugărești și pentru că râul era la cațiva kilometri depărtare, s-au construit canale cu ajutorul cărora apa era adusă și transportată in interiorul orașului. Acum, acele canale nu se mai văd, sunt ascunse sub pământ.
Orașul s-a dezvoltat, practic, pe lângă și peste această rețea de canale subterane ce există încă din secolul 12. Dintr-o anumită casă de pe Via Piella se poate vedea ultimul segment din Canalul Morilor (Canale delle Moline) care este o prelungire a cursului râului Reno care traversează mai mult subteran Bologna. Amuzant este faptul ca toți turiștii vor să privească printr-o ferestruică a casei amintite și chiar stau la coadă pentru asta, iar pe partea opusă a străzii este un mic pod de pe care se vede mult mai bine și unde nu este nimeni. 
Mulți turiști doresc să vadă orașul de sus și să se laude că au urcat în turnul medieval cel mai înalt, cel numit Asinelli. Nu am încercat experiența. Urcusul celor 498 de trepte te cam lasă fără răsuflare și, în plus, nu ești recompensat cu o panoramă spectaculoasă asupra intregului oraș. Nu este nimic spectaculos ci se vede un amalgam de acoperișuri roșii-maronii și colinele unduitoare din împrejurimile îndepărtate. Mai interesant este faptul că poți vedea și alte turnuri de prin oraș.
Imagini pentru bologna palazzo pallavicini
Palazzo Pallavicini
Bonus pentru noi a fost un apus de soare superb care ne-a prins în larga și venerabila  Piazza Maggiore unde totul era acoperit cu o mătase aurie a razelor difuze.
Subit, ne-am amintit de sfaturile unor cunoștințe, că în Italia sunt delimitate niște ore clare pentru masa de prânz și că ar fi bine să ne grăbim, dacă nu vrem să rămânem nemâncați, cum am mai pățit-o în alte excursii, mai ales în Franța. Așa că aflarea unui loc decent (atrăgător și nu exagerat de scump) întru acest scop a devenit o preocupare. Nu ne-a fost chiar greu, Bologna „grassa” abundă în tot felul de localuri, de multe categorii, doar aici s-au inventat sosul bolognez, pastele tortellini și salamul mortadella! Pe o străduță laterală am descoperit Tratoria Leonida, cu un interior climatizat, răcoros și decorat romantic, ce ne-a picat imediat cu tronc. Am comandat o lasagna bologneză și un escalop de porc cu spanac, la care s-a asortat de minune câte un pahar de vin roșu și aspru, pentru Carmen și pe urmă o dușcă de espresso. Eu responsabilde volan, m-am răcorit cu o Coca mare. La masă am avut răgaz să mai studiem un pic și harta și să stabilim să ne îndreptăm spre zona sudică, să bifăm un alt obiectiv, Basilica di San Domenico.
Am făcut, totuși, un mic ocol spre Piazza San Stefano, pentru că era mai aproape de noi. Am cotit câteva străzi și ne-am trezit deodată pe o alee pietonală largă, acoperită cu piatră de râu printre care creștea iarbă, flancată în dreapta de un palazzo roșiatic decorat cu figuri de teracotă, iar în stânga de Palazzo Corte Isolani, încă în proprietatea familiei Isolani, transformat parțial într-un restaurant și în spații comerciale elegante. Dar altceva ne-a atras atenția, respectiv locul către care convergeau mai multe grupuri de turiști. Era vorba de ansamblul Abației di San Stefano (numit și Complesso Stefaniano sau Sette Chiese, de la cele 7 biserici care l-au alcătuit la un moment dat. După nenumărate ajustări și reajustări, azi se numără doar 4 lăcașuri.
Declar cu mâna pe inimă că ăsta mi s-a părut locul cel mai fascinant din întreaga Bologna. Poate pentru că „transpiră” atâția ani de istorie, atâtea stiluri arhitectonice, atâta frământare omenească! Carmen a fost chiar mai impresionată.
Imagine similară
Piața Santo Stefano- vedere dinspre biserici
Bazilica Santo Stefano (în italiană: Bazilica di Santo Stefano) cuprinde un complex de edificii religioase. Situat pe Piazza Santo Stefano, este cunoscut local drept Sette Chiese ("Șapte Biserici") și Santa Gerusalemme ("Sfântul Ierusalim"). Are demnitatea unei basilici minore.
Conform tradiției, Sfântul Petronius, un episcop al orașului în sec.al 5-lea, a construit bazilica deasupra unui fost templu al zeiței Isis. Sfântul a dorit să aibă o clădire care să reamintească de Biserica Sfântului Mormânt de la Ierusalim.
Diferitele părți ale complexului includ:
Biserica Sf. Ștefan sau a Sfântului Crucifix (sec.al 8-lea, presbiteriu refăcut în secolul al 17-lea), cu cripta
Biserica Sfântului Mormânt (conform tradiției: sec.al 5-lea)
Biserica sfinților Vitale și Agricola (sec.al 4-lea, reconstruită mai întâi în sec.al 12-lea)
Curtea lui Pilat ("Santo Giardino", sec.al 13-lea)
Biserica Trinității sau a Martyriului (sec.al 13-lea)
Capela Bandajului ("Cappella della Benda") dedicată benzii de pânză purtată în jurul capului de către Fecioara Maria ca semn de doliu.
Curtea lui Pilat amintește de lithostrotos, unde a fost condamnat Iisus; duce la Biserica Sfântului Mormânt. In centru, un bazin numit "Catino di Pilato", o lucrare lombardă din 737-744, poartă următoarea inscripție:

UMILIB (US) VOTA SUSCIPE D (OMI) NE D (OM) N (ORUM) N (OST) R (ORUM) LIUTPRAN (OPO) S (AN) C (TE) HECCL (ESIE) B (O) N (ONIEN) S (I) S. HIC I (N) H (ONOREM) R (ELIGIOSI) SUA PRAECEPTA OBTULERUNT, UNDE HUNC VAS IMPLEATUR ÎN CENAM D (OMI) NI SALVAT (ORI) S, ET SI QUA MON (ER) AC (UISQUAM) MINUERIT, D ) S REQ (UIRET)

Sub porticul aflat în centrul unei ferestre pe o coloană, un cocoș sculptat din sec.al 14-lea, numit Cocosul Sfântului Petru, reamintește povestea biblică a negării Sfântului Petru.
Imagini pentru bologna San Stefano
1-3 Biserica crucufixului; 2 Cripta; 4 Biserica Sfântului Mormânt; 5 Biserica San Vitale și Agricola; 6 Curtea lui Pilat; 7 Biserica Trinității sau Martyrium, numită și "Santa Croce", care conține nașterea antică; 8 Claustrul; 9-10-11-12 Capela Bandajului ("Cappella della Benda") și muzeu.
O descriere amănunțită a componentelor complxului religios ar însemna o adevărată lecție de istorie și artă,ața că ne rezumăm la impresiile trăite și la date cât mai succinte.
Imagine similară
Complexul Santo Stefano
Am intrat în prima capelă, cu fronton triunghiular, cu un balcon ciudat agățat într-o parte.  Ne-a atras atenția imediat crucifixul imens aflat pe altarul supraînălțat la care se ajunge urcând un șir de trepte acoperite cu covor roșu. De altfel, așa se și numește această primă biserică, a Crucifixului. Altarul conține o urnă cu cenușa Sfinților Vitale și Agricola; aceștia au fost doi bărbați, stăpân și servitor, ce au fost martirizați în Bologna anului 305, pe timpul împăratului Diocletianus. Sub altar există o criptă împărțită în 5 nave prin coloane de marmură de înălțimi diferite. Se zice că una din ele ar măsura exact înălțimea pe care o avea Mântuitorul când a fost crucificat.
Imagine similară
Curtea lui Pilat
Printr-o ușă laterală am pătruns în următoarea biserică, cea mai veche dintre toate (sec. 5), numită și a Sfântului Mormânt. Se pare că însuși Episcopul Petronio, devenit ulterior sfântul protector al Bolognei, a ridicat acest lăcaș de cult pe ruinele unui vechi templu închinat zeiței Isis, după întoarcerea sa din pelerinaj la adevăratul Sfânt Mormânt. De aceea, ctitoriei sale i se mai spune și „Ierusalimul Bolognei”. Biserica este construită din blocuri mari de piatră cenușie, are formă circulară, cu altarul situat central și ne trebuie câteva momente să ne obișnuim cu semiîntunericul din interior. Altarul nu e de fapt ceea ce pare, ci se vrea o replică a Sfântului Mormânt.
Imagine similară
De altfel, el a fost adăpost timp de mai multe secole rămășițelor Sfântului Petronio. Se obișnuia ca ușa mormântului să se deschidă timp de o săptămână pe an pentru ca toți credincioșii să se poată închina sfintelor moaște, dar din anul 2000, de când moaștele au fost transferate în Basilica Sf. Petronio din Piazza Maggiore, ușa a rămas ferecată. Deasemenea, există tradiția în Bologna ca viitoarele mămici să înconjoare mormântul de 33 de ori (câte o tură pentru fiecare an de viață a lui Iisus), să se închine apoi în fața Mormântului Sfânt și pe urmă în fața tabloului ce o înfățișează pe Fecioara însărcinată, cu care ne vom întâlni în două biserici mai încolo. In domul Sfântului Mormânt există și un izvor natural captat, ce simbolizează Iordanul.
Imagini pentru bologna San Stefano
Am pătruns apoi în a treia biserică, numită de ceva vreme a Sf. Vitale și Agricola, veche și ea (în esență) tot de pe la sec. 5. Un altar simplu, coloane rotunde de piatră și cărămidă de-o parte și de alta, resturi conservate de mozaic original pe podea. In două abside laterale  sunt păstrate sarcofagele de piatră ale sfinților martiri amintiți.
Se zice că inițial această biserică a purtat un alt nume, al Sfântului Petru, datorită faptului că s-a descoperit aici un mormânt pe care scria Simon (vechiul nume al lui Petru). Acest fapt a „deturnat” o sumedenie de pelerini dinspre Roma spre Bologna, ceea ce Papalității nu i-a convenit, dând poruncă a se acoperi cu pământ biserica. Abia peste câțiva ani buni s-a revenit asupra acestei decizii și s-a acceptat readucerea la lumină a acestei biserici, condiția pusă fiind să i se schimbe numele.
Imagine similară
Biserica Sfântului Mormânt
Următoarea structură a ansamblului este una deschisă, de fapt o curte interioară de formă pătrată, numită Curtea lui Pilat, înconjurată de un portic susținut de coloane de cărămidă și arcade. In centru există un bazin de piatră, datând din sec. 8, iar pereții sunt decorați cu tot felul de artefacte religioase. Ce ne-a încântat cel mai mult a fost însă desenul peretelui bisericii Sfântului Mormânt, un adevărat mozaic format din mai multe tipuri și culori de cărămizi.
Am intrat în a patra biserică, cea a Sfintei Treimi sau a Martiriului unde este posibil să fi fost adăpostite inițial sarcofagele celor doi sfinți martiri. Practic este vorba de 3 capele simple aliniate una lângă alta. In ultima am admirat imaginea Fecioarei protejându-și pruncul încă nenăscut, imagine atât de iubită de femeile bologneze.
Claustrul – Complexul Santo Stafano
Campanila a fost adăugată ansamblului abia în sec. 18. In ultimile încăperi este organizat un muzeu (ce conține, printre altele, un mic fragment din acoperitoarea Fecioarei, care este purtat în procesiune în fiecare an pe străzile Bolognei), precum și un magazin de suveniruri, magazin aflat în toate lăcașurile importante din Europa. Foarte elegante și luminoase ele sunt pline până la refuz de illustrate, pliante, cărți ș diverse alte obiecte atractive coloristic, dar cu prețuri piperate.
Ne apropiam de seară și picioarele au început să ne cam trădeze, dar spiritul ne-a rămas încă viu, căci mai aveam multe de văzut, atât pentru acea primă zi, cât și pentru următoarea. Ne dădusem seama că nu vom putea gusta mândra Bologna întro singură zi. Cu pași mai lenți am mers tot către sud, printre vechi palazzo și biserici și am ajuns în curând la Porta Castiglione, una dintre cele 13 intrări în orașul vechi. Pe celelalte le-am lăsat pentru altădată, dar măcar o poartă trebuia să bifăm în acea zi plină de impresii.
Imagine similară
Interior – Biserica Sfântului
Mormânt

            Ne-am întors parțial pe Via Castiglione și-am cotit stânga, pe lângă Palazzo di Giustitia, o clădire impresionantă, cu două niveluri înalte și încă unul mai mititel. Am ajuns și la Basilica di San Domenico (un alt obiectiv specificat de minighidul nostru). Am descins în piața cu același nume, în centrul căreia se ridică zveltă o coloană ce poartă pe ea statuia sfântului, pe numele lui omenesc Dominic di Guzman, călugăr spaniol fondator al ordinului dominicanilor. Pe cât de sobră este fațada edificiului, pe atât de bogat și de delicat decorat este interiorul său.
Ridicată la finele sec. 13, ca un omagiu adus sfântului, biserica este una dintre cele mai impresionante colecții de artă, reunind opere semnate de mari maeștri ai vremii respective: Nicola Pisano, Niccolo dell'Arca, Fillipino Lippi, Lodovico Carracci, Michelangelo. Trei orgi superbe completează tezaurul acestui locaș și se spune că la cea din dreapta altarului s-ar fi pregătit însuși marele Mozart pentru un examen la Filarmonică.
Imagini pentru bologna san stefano
Biserica St. Vitale și Agricola-Complexul Santo Stefano
Ieșind din nou afară și plimbându-ne pe lângă latura nordică a bisericii, am realizat și mai bine cât este de imensă. In apropiere, am mai întâlnit o ciudățenie, un soi de soclu pe care se află cocoțat un sarcofag de piatră, în interiorul unei mici construcții cu arcade și acoperiș prismatic. Ajuns aici, am avut satisfacția de a ajunge la unul din acele curiozități pe care le căutam și pe care nu mi le imaginasem atât interesante. Este vorba de morminte medievale ale unor juriști celebri și a doua zi am văzut că se află astfel de sarcofage și în piața din apropierea bisericii San Francesco. Mi s-a părut un mod de înmormântare cu totul bizar, dar, cu toate acestea, un mod de decorare a orașului. Interesant, dar morbid.
Imagini pentru bologna Sarcofag
Sarcofag extern la biserica San Francisco
A doua zi, din nou palate vechi, în culori calde, cu fațade frumos renovate, de consideri că ieri au fost construite, ferestre decorate cu obloane de lemn, cu ghivece sau colivii; arcade și porticuri... Iubesc din ce în ce mai tare acest oraș. Incet-încet, pașii ne poartă din nou în zona turnurilor și ne încadrăm pe Via Zamboni, în direcția celui mai vivant district: cel universitar. Ne oprim totuși câteva minute la o terasă, preț de o cafea energizantă, timp în care ne delectăm cu spectacolul pestriț al străzii. Ne continuăm drumul și nu ne putem abține să nu intrăm și în Basilica di San Giacomo Maggiore, dar aruncăm doar o privire și ieșim; nici aici nu aveam voie să fotografiem și nu mai aveam niciun chef să încercăm să înșelăm vigilența supraveghetorului.
S-a cunoscut imediat că ne-am apropiat de Universitate, Piazza Verdi era plină de grupuri de tineri zgomotoși, unii din ei par a manifesta pentru sau contra a ceva, alții poartă coronițe de flori pe creștete (am întâlnit și mai devreme tineri cu astfel de coronițe, oare ce semnificație or avea?!). Am ajuns și în districtul facultăților, pereții clădirilor sunt parțial decorați cu graffitti multicolore, studenții se bulucesc pe uși, unii intră, alții ies, este o vânzoleală molipsitoare, care-ți pune sângele în mișcare. Am trăit și noi cu ani în urmă această atmosferă vivace ș, parcă, lipsită de multe griji. 
Palazzo Poggi, sediul Universității bologneze, ne-a întâmpinat auster și surprinzător de tăcut în interiorul său. Coridoarele largi sunt aproape pustii, admirăm o statuie pe un soclu într-o curte interioară în care nu putem pătrunde, iar într-un colț descoperim bustul unui fost școlar: Dante Alighieri. Etajul adăpostește un ansamblu de muzee extrem de interesante, închise la ora vizitei noastre (se vizitează de fapt doar în cursul dimineții, de la 10 la 13!), numit S. M. A. (Sistema Museale d'Ateneo Alma Mater Studiorum Universita di Bologna), printre care enumăr: muzeul de navigație și vechi hărți navale, cel de arhitectură militară, de anatomie umană, de istorie naturală, de fizică, de antropologie, de anatomie comparată, de zoologie, de mineralogie și multe altele (ne-am propus să reedităm o nouă escapadă în Bologna mai ales pentru acest complex, deși am mari dubii că 3 ore ar fi suficiente pentru toate cele ce ne-ar interesa.).
Am mai avut un singur obiectiv de bifat, unul destul de intrigant dealtfel, pe lângă am trecut în ziua anterioară și unde era foarte aglomerat. Era vorba de fereastra prin care se poate vedea canalul din Via Piella. Știam că și Bologna a fost cândva împânzită de canale pline cu apă. Noi habar n-am avut până la această excursie. Mai precis, din sec.al 12-lea, odată cu dezvoltarea orașului, până prin sec.al 18-lea, canalele erau folosite pentru transportul mărfurilor și pentru acționarea numeroaselor mori de apă. Din Piazza Verdi cotim pe Via delle Moline și, după oarece foială prin zonă, descoperim într-un final, din nou, fereastra și canalul și... ne cam pică fețele, căci nu seamănă nicidecum cu ceea ce prezenta micuța fotografie de pe harta noastră. Ne-am așteptat la o imagine gen canal venețian, dar am fost dezamăgiți. Sau om fi nimerit noi pe vreme de secetă?!. Mă rog.
Am colindat mult pe sub frumos pictatele și răcoroasele porticuri și am căutat mai multe sarcofage suspendate, ca monumente inedite și pline  de artă.  Am analizat cu atenție porticurile nesfârșite prin centru, am studiat cu atenție multe palazzo, am mâncat înghețată din sortimente amețitoare, aproape embleme ale Italiei, am mâncat unele preparate specific și ne-am bucurat de o părticică deosebită din țara milenară.
Clădirile cu porticuri sunt unul dintre brand-urile Bolognei și ele au început a fi construite în perioada medievală din rațiuni practice: reprezentau nu doar locuri de trecere pentru oameni, apărându-i de ploi sau de razele soarelui, ci și spații unde comercianții își etalau mărfurile. Detaliile arhitectonice erau de toate felurile, desigur: plafonul plat sau boltit, stâlpii de susținere cu secțiune pătrată sau rotundă, cu sau fără briz-brizuri. Ce era important era ca înălțimea porticului să fie suficient de mare cât să poată trece un om călare. In zilele noastre,  majoritatea sunt refăcute și nu te mai saturi să le străbați, pentru că fiecare îți oferă ceva nou: o decorațiune deosebită, un model diferit la pavajului, un magazin, o cafenea... Vizitatorii Bolognei se pot delecta astfel la tot pasul, pentru că mai toate clădirile neoficiale ale centrului istoric sunt prevăzute cu porticuri. Și așa aveam să facem și noi de-a lungul întregii zile.

Imagini pentru bologna teatro auditorium manzoni

Teatrul Auditorium Manzoni - Cinema
Lăsăm pe dreapta o biserică frumoasă (adăpostită, evident, în spatele propriilor porticuri), apoi impozantul Teatru Manzoni, iar pe stânga un hotel vechi, frumușel, în fața căruia ne întâmpină statuia ecvestră a eroului național Garibaldi (cu care aveam să ne întâlnim și a doua zi, la San Marino). Ne face cu ochiul un magazin cu tot felul de chestii mai mult sau mai puțin practice pentru casă; nu cumpărăm nimic, doar ne lăsăm inundați câteva minute de veselia culorilor. 

Imagine similară
Teatrul comunal
Timpul s-a scurs și seara a început să coboare peste oraș și în a doua zi. Ace ascuțite ne înțeapau tălpile, iar mușchii parcă începuseră să nu ne mai asculte. Era momentul să ne îndreptăm spre „casă”. Au fost două zile fructuoase și ne declaram mulțumiți. Bologna ni s-a lipit deja de inimi, ni s-a arătat ca un oraș plin de farmec, de istorie și de prospețime în egală măsură, ce merită aprofundat, oraș mult deosebit de cele pe care urma să le colindăm preț de două decenii.
Am fost conștienți de la început că o zi va fi mult prea puțin, dar ne-am făcut o idée mai amănunțită în două zile. Cu toate acestea puteam zice că am venit doar să „prospectăm” locurile, pe care data viitoare le vom „ataca” țintit (estimez că preț de cel puțin 3 zile măcar). Nu ocoliți deci Bologna: La Dotta, La Grassa, La Rossa (cea învățată, gurmandă și roșie) !
In anii următori am mai trecut de 3-4 ori prin Bologna, dar numai pentru câteva ore, de fiecare dată. Insă niciodată nu am uitat să mai fac o vizită la Complexul bisericesc Santo Stefano, pe care l-am considerat o bucățică de tezaur al Italei care mă atrăgea prin misterul său și prin simbolistica sa în ale credinței creștine.