luni, 21 decembrie 2015

PIETRELE MOERAKI - NOUA ZEELANDĂ


Legendele nativilor maori susțin că misterioșii bulgări de piatră de pe plaja Koekohe din Noua Zeelandă, nu sunt altceva decât rămășitele pe care primii locuitori ai Noii Zeelande, uriasii, le-au pierdut în încercarea lor de a coloniza insula. In fapt, neobișnuitele pietre sferice reprezintă un fenomen rar întalnit de erodare a unor formațiuni de roci ce s-au format în Paleocen, în urmă cu circa 56 de milioane de ani.


Practic, nămolul și aluviunile preistorice s-au solidificat, căpătând în timp, în cea mai mare parte, forme perfect sferice. Unele din pietrele mai mari au crăpături denumite septaria. Acestea au fost umplute cu dolomit și cuarț, oferindu-le un aspect neobișnuit.



O treime dintre bulgări au diametre cuprinse între 0,5 metri si 1 metru, în timp ce restul de două treimi ajung la un diametru de 1,5-2,2 metri și chiar 3 metri.



Fenomenul nu este, însă, unic. Roci asemănătoare se găsesc și pe alte plaje din Noua Zeelandă, celebre fiind cele din apropiere de Shang Point, așa numitele Pietre Katitki, în care s-au descoperit oase de mososauri și plesiosauri. Astăzi, pietrele au devenit o atracție turistică principală în Noua Zeelandă, fiind descrise în cele mai multe ghiduri turistice precum și în paginile web care promovează turismul de la antipozi
In  romînia se numesc Trovanți - Comuna  Costești - Vâlcea

duminică, 20 decembrie 2015

TAJ MAHAL


Este legendarul mausoleu al lui Shah Jahan, tribut al iubirii, care a marcat istoria prin faptul că nu are nevoie de cuvinte pentru a spune povestea de dragoste a unui mare dinast şi a soţiei sale preferate. Este suficient să-l vezi şi vei simţi cum un fior te trezeşte din visare, cum vântul îţi şopteşte, florile îţi cântă, soarele îţi zâmbeşte, iar apa îţi oglindeşte imaginea sticloasă a cuplului ce a vrăjit omenirea. Agra, oraşul Taj Mahalu-ului, cea mai frumoasă coroană arhitectonică din câte există în această parte a Indiei, trăieşte astăzi datorită lui, pentru că este mărturia eternă a unui îndrăgostit, iar dacă dragostea nu învinge totul, atunci cu siguranţă o face timpul. Dar iată că Taj Mahal a rezistat testului timpului şi radiază şi acum mândru de statornicia sa. Este cel mai cunoscut monument din India.
Taj Mahal –  Bijuteria artei mogule
Taj Mahal poate fi văzut în ilustrate, poze şi filmări de nenumărate ori. Totuşi, realitatea depăşeşte cu mult orice imagine. Impresia pe care o lasă acest loc este cea a perfecţiunii şi armoniei, la fel ca un superb apus de soare, Taj-ul lasă fără cuvinte pe vizitator. Prin simplitate şi simetrie este un simbol al eleganţei arhitecturale. Este un monument extrem de feminin şi delicat, care sfidează greutatea marmurei. Emoţie sculptată în piatră sau, cum spunea Tagore, o lacrimă pe obrazul timpului.
Aflat în Agra, monumentul este considerat cel mai bun exemplu de arhitectură mogulă din India şi este una din minunile lumii medievale asiatice.

Povestea Taj Mahal-ului este una despre iubirea care depăşeşte moartea. Cel puţin aşa se spune. Construirea Taj-ului a fost poruncită de conducătorul Shah Jahan (1628-1658). Soţia cea mai dragă a acestuia, Arjumand Bano Begum, iubită, prieten, consilier politic, a devenit ulterior Mumtaz Mahal (Coroana Palatului). Mumtaz i-a dăruit lui Shah Jahan 14 copii şi l-a însoţit pe împărat peste tot, inclusiv pe câmpul de luptă. Într-una din campaniile militare, Mumtaz a murit dând naştere celui de-al 14 copil. Ultima ei dorinţă a fost ca împăratul să-i dovedească iubirea construind cel mai frumos mausoleu.



Construcţia monumentului a început în 1632 şi a durat 22 de ani, implicând munca a peste 20.000 de oameni. Se spune că Imperiul Mogul a dispus la vremea respectivă de enorme bogăţii şi resurse financiare. Astfel, pentru a da viaţă acestui proiect au fost folosite materiale de cea mai bună calitate şi au fost angajaţi cei mai talentaţi meşteri sau artizani.
Accesul la Taj se poate face prin 3 porţi din piatră roşie de Agra, perfect aliniate cu centrul monumentului. Fiecare poartă reprezintă un văl care dezvăluie treptat frumuseţea ascunsă în spate.



După ce se trece de poartă se vede la depărtare superba bijuterie albă de care vizitatorul se apropie traversând grădina, charbagh (char=patru, bagh=gradina), ca un covor persan. In lumea islamică, grădina are o simbolistică spirituală. Potrivit Coranului, paradisul este o grădină minunată, iar grădina de pe pământ trebuie să fie o reflectare a paradisului. Dintr-o suprafaţa totală de 580 m x 300 m, grădina ocupă 300 m x 300 m.
Taj-ul a fost construit, strategic, pe malul râului Yamuna care furniza apa necesară printr-un ingenios sistem de aprovizionare. Apa era parte a paradisului, în viziunea profetului Mohamed. In mod normal, canalele care traversează grădina reflectă silueta vaporoasă a Taj-ului, iar fântânile arteziene, când funcţionează, transformă locul într-o Grădină a Edenului.



Taj-ul este construit din marmură albă, adusă din Rajasthan. In funcţie de momentul zilei, de la răsărit la apus, marmura reflectă nuanţe şi culori din cele mai diverse şi răpitoare.
Impresionează armonia dimensiunilor şi a spaţiului folosit, stilul ce combină superlative ale artei indiene şi persane. Una din caracteristicile principale ale arhitecturii mogule este simetria radială şi bilaterală. Astfel, din orice parte  este admirat Taj-ul, imaginea pare repetabilă. Are formă octogonală, cu faţete identice. In interior există 16 săli, 8 pe fiecare nivel. Mumtaz este înmormântată de-a dreapta lui Shah Jahan, cu faţa către Mecca. Vizitatorii pot vedea doar o replică a mormintelor, originalele aflându-se în camera subterană.



Mausoleul este construit pe o platformă şi are câte un minaret în fiecare colţ. Dacă se priveşte cu atenţie, fiecare minaret nu este perfect vertical ci înclinat spre exterior, astfel încât, în caz de cutremur să nu se prăbuşească peste construcţia centrală.



Este evident că fără cunoştinţe avansate în arta construcţiilo, fără minţi strălucite şi mâini îndemânatice asemenea perfecţiune nu se putea realiza.
Dacă de departe Taj-ul impresionează prin armonia între grandoare şi eleganţă, de aproape surprinde prin minunăţia detaliilor.



Inscripţiile din Coran, frumos caligrafiate cu negru, se folosesc de iluzia optică ca să arate de aceeaşi dimensiune când sunt privite de jos. Cei care au studiat tematica acestor inscripţii spun că locaţia şi forma monumentului sunt o reprezentare a tronului lui Allah care domneşte peste Grădina Paradisului în Ziua Judecăţii.



Decoraţiunile superbe sunt realizate prin piatră dură, pietre preţioase şi semipreţioase, fiind inserate în marmură sub formă de modele florale repetitive. Arabescurile denotă o precizie matematică, care devine estetică şi simbol. Fiecare colţisor este minuţios decorat, ca o operă de artă unică. Din păcate, dacă timpul nu a fost un duşman suficient de puternic, invaziile străine şi vârtejul istoriei au reuşit să mutileze faţa Taj-ului. In prezent, pietrele strălucitoare, despre care se vorbea în trecut, lipsesc cu desăvârşire şi au rămas puţine colţuri perfect intacte.

vineri, 18 decembrie 2015

XI ' AN - ORAȘUL SOLDAȚILOR DE TERACOTĂ


Xi’an, China – orasul soldatilor de teracota

La Xi'An se ajunge după un drum de 16 ore cu trenul, Beijing - Xi'An. Prețul biletului se ridică la aprox. 45 de dolari, iar condiţiile din tren sunt decente în cuşete de 6 paturi. In trenurile de noapte există și compartimente de 4 paturi însă pretul este dublu iar diferența de confort nu este prea mare.
Acest oras, fosta capitală a Imperiului Chinez sub 13 dinastii, este renumit în special pentru faptul că era capătul Drumului Mătăsii. Astfel, aici s-au stabilit, de-a lungul timpului, numeroși musulmani care faceau comerț pe vremuri, aducând în China mirodenii și cumpărând mătase. Xi'an-ul a ajuns să aibă acum cea mai mare comunitate musulmană din China și adăpostește cea mai mare moschee din China.
Orașul este însă faimos pentru Armata de Teracotă a împaratului Qin, descoperită în anii '70 de un localnic. Acel localnic a devenit erou național în China și director de muzeu la Xi'an, unde oferă autografe turiștilor pe cartea sa autobiografică, la prețul de 20 de dolari. Se spune ca obiectele de ceramică începuseră să fie descoperite cu mult timp înainte de 1970, însă oamenii nu raportau descoperirile, ci țineau obiectele în casă, venerandu-le.

Sunt în total 8000 de soldaței de teracotă, unii mai mari, alții mai mici, cu diferite grade militare, tunsori, priviri, fizionomii, etc. Se spune că fiecare este diferit și că mai sunt încă mii de astfel de exponate neexcavate.

Soldațeii sunt împărțiți în trei hangare, cel mai impresionant fiind hangarul numarul 3, ce conține peste 6000 de soldaței. Fiecare este îmbracat și poziționat conform gradului său militar (arcașii erau așezați în genunchi) și au expresii faciale diferite, iar unii dintre ei sunt călare.

Impăratul Qin Shi Huangdi, și-a început mormântul imediat cum a preluat puterea. Asemănător vechilor egipteni, chinezii credeau în nemurirea sufletului și de aceea împaratul a dorit sa fie păzit de soldați în mărime naturală, diferențiați după rangul militar. Imparatul Qin este cel care a unificat China și a unit toate zidurile din țară, formând o mare parte din Marele Zid, dar și cel care a dat numele Chinei, a standardizat moneda și unitățile de măsură, dar și scrisul. Deși a facut multe lucruri bune, Qin a fost totuși un împarat excentric care a folosit sume imense de bani și peste 700.000 de oameni la construcția mormântului său și și-a îngropat de vii zeci de amante.
Până acum, arheologii nu au excavat mormântul propriu-zis al împaratului, însă folosindu-se raze infraroșii, au încercat să reconstituie mormântul acestuia, despre care se spune că ar avea tavanul bătut cu pietre prețioase și că râuri de mercur ar curge prin el.
Deși mai puțin organizat decat Beijing-ul, cu un transport în comun de-a dreptul haotic, Xi'an mai este cunoscut și pentru alte câteva atracții în afară de Armata de Teracotă. Se pot enumera aici Turnul Tobei si al Clopotului, care se regăsesc în majoritatea orașelor din China și unde se dau reprezentații de mai multe ori pe zi, zidurile orașului care înconjoară acum centrul vechi (se spune ca sunt cel mai bine păstrate ziduri de oraș vechi din China), Pagoda Marii Gâște Salbatice și Pagoda Micii Gâște Salbatice. Fântâna arteziană din fața Pagodei Marii Gâște Salbatice este în fiecare seara, protagonista unui show cu muzică, lumină și apă, cel mai mare de acest gen din Asia. Nu trebuie ratat nici cartierul musulman, cu toate mâncărurile picante de aici și cu cea mai mare moschee din Asia.



CURIOZITĂȚI 2


Impărţirea statistică a umanităţii în 2010 prin procente din 100%:
- Există 48% bărbaţi şi 52% femei
- Heterosexuali 90% şi 10%  homosexulali
- Alfabetizaţi 86% şi analfabeţi 14%
- Adulţi 70% şi 30% copii
- Albi 30% şi 70% alte rase
- Europeni 12%, 61% asiatici, 13% africani, 13% americani nord-sud şi 1% locuitori din oceania
- Limbi vorbite: 17% vorbesc chineza, 8% hindusa, 9% engleza, 6% rusa, 6% spaniola, 4% araba şi 50% alte limbi
- Studii superioare 1 % şi 99% fără studii superioare
- Electricitate: 76% au electricitate şi 24% nu au
- Libertate de expresie: 52% şi 48% fără libertate de exprsie
- Natalitate anulă 2 şi mortalitate 1
- Stabilitate socială: 80% trăiesc liniştiţi şi 20 în zone de conflict
- Resurse de apă: 83% au resurse de apă şi 17% nu au resurse acceptabile.
- Banii: 6% deţin 59% din capitalul mondial, 20% deţin 2% din capitalul mondial şi 74% deţin 39% din capitalul mondial
- Hrana: 50% din oameni nu au o sursă sigură de hrană, 30% au asigurată hrana, , 20% sunt subnutriţi, 15% sunt supraponderali şi 1% mor de foame
- Internet: 25% au acces la internet şi 75% nu au acces
- Religie: 30% creştini, 24% atei, 22% musulmani, 13% hinduşi, 6% budişti, 55% cred în existenţa spiritelor
- SIDA: 99% sănătoşi şi 1% au SIDA
- Energie: 20% consumă 80% din energia lumii şi 80% consumă numai 20% din energia lumii
- Poluare: 39% trăiesc în mediu poluat şi 61% în mediu curat

CURIOZITĂȚI 1


Statisticile sunt menite să amuze şi să îmbogăţească bagajul de cunoştiinţe pe o cale accesibilă şi de destindere:
 1. Furnicile nu dorm niciodata. Cu toate acestea, in zorii zilei, furnicile se intind asemenea oamenilor pentru a se dezmorti.
2. Aproximativ 
90% din populatia intregii planete locuieste in emisfera nordica.
3. Cimpanzeii şi coţofenele
 sunt singurele animale care isi pot recunoaste imaginea intr-o oglinda.
4. Barajul Hoover din SUA a fost proiectat ca sa reziste pentru cel putin 2.000 de ani. Cimentul folosit la ridicarea impresionantei constructii nu se va intari complet decat peste 500 de ani.
5. In ciuda aparențelor, doua treimi din suprafata intregului continent african se afla in emisfera nordica.
6. Daca tii un caras auriu intr-o incapere lipsita de lumina, acesta va deveni, in cele din urma, alb.
7. Irlanda
 este singura tara europeana in care nu exista şerpi.
8. In provincia Alberta din Canada au fost ucisi absolut toti soarecii. In prezent, este singura provincie din lume in care nu exista asemenea rozatoare.
9. Ochiul unui strut este mai mare decat creierul acestei pasari.
10. Pentru fiecare om de pe Terra exista circa 200 de milioane de insecte. Numai termitele ne depasesc intr-un raport de 10 la 1.
11. Balşena albastră
 este animalul care produce cele mai puternice sunete (pana la 188 de decibeli). Un astfel de sunet poate fi receptat prin apa la o distanta de pana la 850 de kilometri.
12. Te-ai gandit cata benzina ti-ar trebui ca sa poti inconjura planeta cu propriul automobil? Ei bine, in rezervorul unui avion Boeing poate incapea suficient combustibil incat sa poti face acest lucru de patru ori.
13. Stiti care sunt cei mai mari consumatori de Coca-Cola
 din lume? Daca ati raspuns islandezii, ati dat raspunsul corect...
14. Stiti care este apetitul unui furnicar sud-american? Ei bine, acesta poate ingera pana la 30.000 de furnici... pe zi.
15. Cei mai tineri parinti din istorie ( doi copii cu varste de 8, respectiv 9 ani) au trait in China. Copilul lor s-a nascut in anul 1910.
16. Vreti sa stiti care este regiunea cu cea mai scazuta criminalitate? Incercati Quebec, Canada. Rata criminalitatii in aceasta zona este similara cu cea inregistrata intr-un parc Disney World, aproape 0.
17. Se estimeaza ca in lume exista circa 1 miliard de vite. 200 de milioane dintre ele traiesc numai in India, acolo unde sunt considerate animale sfinte.
18. In urma cu 5 ani, 60% dintre cumpărătorii din supermarketurile
 lumii plateau cu bani gheata. Astazi, procentul este de doar 50%. Se estimeaza ca in anul 2011, doar 39% dintre cumparatori vor mai plati cu bani gheata in detrimentul cardurilor.
19. Pe suprafata unui corp uman traiesc mai multe vietati decat oameni pe intreaga planeta.
20. Bufnitele sunt singurele pasari care pot distinge culoarea albastra.
21. Mamiferele sunt singurele specii vii care prezinta lobi ai urechilor.
22. Prefixul telefonic pentru Antarctica este 672.
23. Desi nu pare, Chicago este mult mai aproape de Moscova decat este de Rio de Janeiro.
24. Lungimea unui elefant
 este egala, aproximativ, cu lungimea limbii unei balene albastre. De asemenea, limba unei balene este mai grea decat un elefant adult.
25. Limba unui crocodil
 este imobila. Ea este atasata de cerul gurii acestui animal.
26. Un om uita, in medie, circa 80% din tot ceea ce a invatat intr-o zi.
27. Durata care ii ia unui fulg de zapada ca sa ajunga de la nori pana pe suprafata pamantului? Cel putin o ora...
28. Cei mai mari iubitori ai carnii de porc sunt danezii. In Danemarca exista de doua ori mai multi porci decat intreaga populatie umana a acestei tari.
29. 
Girafa este singurul animal care isi poate introduce limba in ureche. Limba unei girafe adulte masoara peste 50 de centimetri.
30. Biblioteca Universitatii din Indiana, SUA, se scufunda in fiecare an cu circa 2,5 centimetri. Acest fenomen se datoreaza unei erori a constructorilor care au omis sa calculeze si greutatea cărţilor care vor fi depozitate in uriasa cladire.
31. Cele mai numeroase vietati de pe Terra sunt artropodele. Ca un exemplu, pana in prezent au fost descoperite circa 70.000 de mii de specii... de păianjeni
32. De peste 4.000 de ani, nicio specie animala nu a mai fost domesticita.
33. In prezent, pentru prima data in istoria planetei, numarul persoanelor cu varste de peste 60 de ani il depaseste pe cel al copiilor cu varsta sub 5 ani.
34. Credeti ca Romania este o tara saraca? Ganditi-va ca una din cinci persoane de pe Terra traieste cu mai putin de 1$ pe zi.
35. In Santa Fe, New Mexico, legea impune ca animalele de casa sa poarte centura de siguranta in masina.
36. O singura vaca poate produce intr-un an mai mult lapte decat poate consuma un singur om... circa 200.000 de pahare pline cu lapte.
37. Plajele de nudisti pot fi periculoase pentru navele care circula in apropierea lor. Recent, un iaht cu 60 de persoane la bord s-a rasturnat pe tarmul texan al Golfului Mexic dupa ce toti pasagerii s-au ingramadit pe aceeasi parte a navei pentru a vedea nudistii de pe o plaja din apropiere.
38. Stiti cate emailuri se trimit zilnic in toata lumea? Peste 35 de miliarde...
39. Pentru fiecare tona de peste prinsa in oceanele lumii, oamenii arunca trei tone de gunoi in aceleasi ape.
40. Cea mai mare caracatiţă descoperita vreodata cantarea 4 tone. A fost vanata in anul 1878, in nordul Oceanului Atlantic.
41. 
Cea mai mare meduza observata vreodata avea un diametru de 2,3 metri. Tentaculele sale se intindeau pana la 36 de metri.
42. In statul american, Dakota de Nord, nu s-a inregistrat niciodata un cutremur.
43. 
Hawaii se apropie de Japonia cu aproximativ 10 centimetri in fiecare an.
44. 
Rechinii sunt singurele animale despre care se stie ca nu se pot imbolnavi de cancer.
45. La Paz, Bolivia, este orasul cel mai sigur din punct de vedere al prevenirii incendiilor. Data fiind altitudinea ridicata la care se afla (peste 3.000 de metri), cantitatea de oxigen din aer de abia poate sustine un foc.
46. Tot in La Paz, temperatura medie este de doar 10 grade Celsius. Si cu toate acestea, niciodata nu s-a inregistrat o temperatura de 0 grade. Situatia este identica si in Punta Arenas, Chile sau Stanley, Insulele Falkland.
47. Absolut toti crevetii se nasc masculi. Unii dintre ei devin femele la maturitate.
48. Daca vreti sa fiti in siguranta in fata unor nisipuri miscatoare, intotdeauna sa calariti un catar. Daca magarii sau caii se scufunda in nisipurile miscatoare, un catar nu o va face niciodata.
49. Chiar si astazi, 90% din teritoriul Statelor Unite ale Americii este format din terenuri neamenajate sau ferme.
50. Numai marea 
piramida a lui Keops contine suficienta piatra incat sa poate fi construit un zid inalt de 50 de centimetri care sa inconjoare planeta la Ecuator.
51. Cel mai mare sarpe veninos din lume este Cobra Regala. Aceasta poate atinge lungimi de pana la 5,5 metri.
52. 
O gaina poate depune, in medie, pana la 19 oua pe an.
53. Cel mai mare restaurant McDonalds se afla in... 
Beijing, China. Acesta se intinde pe o suprafata de 2,6 kilometri patrati si are nu mai putin de 29 de case de marcat.
54. Vreti sa stiti in ce tara se acorda cele mai lungi concedii? Ei bine, in Franta statul asigura angajatilor 5 saptamani de concediu pe an. Cei mai multi francezi primesc, insa, doua luni de concediu anual.
55. Un cal adult poate consuma intr-un an o cantitate de hrana ce depaseste de 7 ori propria sa greutate.
56. Stiti care sunt cei mai mari consumatori de fast-food de pe planeta? Raspunsul corect este... chinezii. 41% dintre chinezi mananca, cel putin o data pe saptamana la un restaurant fast-food. Doar 35% dintre americani fac acest lucru.
57. In randul elefantilor africani, atat masculii, cat si femelele, poseda fildesi, in vreme ce la elefantii asiatici doar masculii se pot lauda cu fildesi.
58. Exista mai multi oameni care invata limba engleza in China decat cei care o vorbesc oficial in Statele Unite (peste 300 de milioane).
59. Oasele membrelor inferioare ale unui 
liliac sunt atat de subtiri incat niciun liliac nu se poate folosi doar de ele pentru a se deplasa.
60. Cea mai spectaculoasa evolutie a preturilor pe piata imobiliara s-a inregistrat in Irak. Daca inaintea razboiului o casa din Bagdad nu se vindea cu mai mult de 15.000 de dolari, astazi pretul a urcat pana la 150.000 de dolari.
61. Numai in SUA exista aproximativ 7.000 de tigri tinuti ca animale de casa.
62. In anul 2004, un studiu arata ca una din sase fetite intra in perioada de pubertate la varsta de 8 ani. In urma cu un secol, doar o fetita din 100 atingea pubertatea la aceeasi varsta.
63. Pana in prezent, Congresul american a alocat o suma de 152.600.000.000 de dolari pentru razboiul din Irak. Suma ar fi fost suficienta pentru a ridica 17.500 de scoli.
64. Media zilnica a produselor care sunt oferite spre vanzare pe 
Ebay este de 18 milioane.
65. Doar 5% din suprafata acoperita de oceane pe Terra a fost cartografiata atat de detaliat pe cat a fost 
suprafata planetei Marte.
66. Va ganditi sa jucati la loterie? Atunci ar trebui sa stiti ca exista mult mai multe sanse sa muriti in drum spre o reprezentanta a loteriei decat sa castigati marele premiu la oricare dintre loteriile lumii.
67. Adezivul de pe timbrele din Israel a fost tratat astfel incat sa fie considerat "kusher".
68. Daca vorbiti la telefonul mobil timp de o ora, numarul bacteriilor din urechea voastra va creste de cel putin 700 de ori.
69. Anvergura aripilor unui Boeing 747 este mai mare decat distanta parcursa de fratii Wright in primul lor zbor.

70. Circa 12 copii sunt oferiti zilnic, in maternitati, altor mame decat cele naturale. Aceasta statistica include toate tarile lumii.
71. 
O femela de dihor poate muri daca, odata intrata in calduri, nu isi va gasi un partener mascul.
72. Absolut toti copiii se nasc fara rotule. Ele se formeaza complet in intervalul de varsta de 2-6 ani.
73. O persoana are in medie 1.460 de vise in fiecare an.
74. Un om, consuma, in medie, de-a lungul vietii, o cantitate de hrana egala cu greutatea a sase elefanti maturi.
75. In spatiu, astronautii nu pot plange. In lipsa gravitatiei, lacrimile nu pot curge (nici 
flatulenta nu este posibila in stare de imponderabilitate).
76. Aproximativ 6.000 de fulgere lovesc Pamantul in fiecare minut.
77. In Bangladesh exista o lege care permite autoritatilor sa aresteze elevii cu varste mai mari de 15 ani care copiaza la examene.
78. Cel mai intalnit nume barbatesc de pe planeta este 
Mohammed.
79. Pana in anul 1796, in SUA a existat un stat pe nume Franklin. Astazi, el este cunoscut sub numele de Tennessee.
80. Ati considerat vreodata ca proiectul romanesc "laptele si cornul" are prea multe hibe? Intr-o scoala din Virginia, SUA, elevii cu varste intre 7 si 10 ani au fost serviti, in cadrul unui proiect asemanator, cu cockteiluri margaritas. In urma scandalului de proportii care s-a iscat, a reiesit ca distribuitorii produselor confundasera limonada cu celebrele cockteiluri.
81. In Anglia este interzis prin lege ca vanzatoarele din magazine sa isi serveasca topless clientii. Exceptie fac doar magazinele de pesti exotici din Liverpool.
82. Doar o singura persoana din 2 miliarde va atinge varsta de 116 ani.
83. Februarie 1865 este singura luna din istorie in care nu a fost inregistrata luna plina.
84. In fiecare an, mai multi oameni sunt ucisi de magari decat in accidente aviatice.
85. Numele original al Bancii Americii a fost Banca Italiei.
86. Cea mai mare piata de desfacere pentru limuzinele BMW 760Li este China. Pretul unei astfel de masini poate urca pana la 200.000 de dolari, mai mult decat castiga majoritatea cetatenilor chinezi intr-o viata.
87. In fiecare an, 60 de milioane de litri de petrol si ulei sunt deversate in rauri si fluvii pana in oceane. Cantitatea o depaseseste pe cea pierduta de 
petrolierul Exxon Valdez in anul 1989 (unul dintre cele mai mari dezastre ecologice din istorie). Statistica se refera numai la Statele Unite ale Americii.
88. 
Michael Jordan, celebrul baschetbalist american, castiga anual din reclamele pentru compania Nike mai mult decat toti muncitorii din fabricile Nike, luati la un loc, din Malaezia.
89. Cele mai mari nave transoceanice platesc cate 250.000 de dolari de fiecare data cand strabat Canalul Panama. Trebuie spus ca o treime din economia acestui stat este sustinuta de acest canal.
90. Un singur avion Boeing 767 este format din nu mai putin de 3.100.000 de piese diferite.
91. Durerea are si ea o unitate de masura. Aceasta se numeste "dol" iar instrumentul menit sa masoare durerea se numeste dolorimetru.
92. Se estimeaza ca 
in Rusia exista mai multe bancnote de 100 de dolari decat pe teritoriul Statelor Unite ale Americii.
93. V-ati intrebat ce a fost mai intai, oul sau gaina? Biblia a raspuns deja la aceasta intrebare. Conform Genezei 1:20-22, gaina a aparut inaintea oului.
94. In absolut toate tarile lumii, indiferent de cultura, religie sau zona geografica, soldatii executa salutul numai cu mana dreapta.
95. Intr-un studiu cu privire la relatiile interfamiliale, 80% dintre barbatii casatoriti au declarat ca si-ar lega destinele de aceeasi femeie daca ar putea da timpul inapoi. Doar 50% dintre femei au declarat acelasi lucru.
96. 90% dintre speciile de pasari sunt monogame. Doar 3% dintre mamifere au aceleasi preferinte.
97. De fiecare data cand linge un timbru, un om consuma 1/10 dintr-o calorie.
98. Un sfert dintre oasele unui organism uman se afla numai in picioare.
99. In urma cu 3.000 de ani, majoritatea egiptenilor antici nu traiau mai mult de 30 de ani.
100. Unghiile de la degetele mainilor unui om cresc de patru ori mai repede decat cele de la picioare.

CEL MAI AGLOMERAT AEROPORT

Este Aeroportul International Hartsfield-Jackson din Atlanta, Georgia, SUA, cu cele mai multe zeci de milioane de pasageri anual. Este aerportul cu cel mai mare numar de pasageri deserviți anual. In anul 2009 prin el a trecut un numar total de 87.993.451 de pasageri, dar a inregistrat recordul istoric, propriu dar si international, în anul 2008, cu suma totala de 90.039.280 de pasageri "slujiți" cu succes. In 2009, aici au aterizat si decolat 970.235 de avioane!


Atlanta Acesta a fost cel mai aglomerat aeroport din lume de traficul de pasageri începând cu 1998, și prin numărul de aterizări și decolări din 2005 până în 2013. Hartsfield-Jackson s-a poziționat drept cel mai aglomerat aeroport din lume și în 2012, atât prin numărul pasagerilor cât și prin  numărul de bilete de avion, cu o capacitate de 95 de milioane de pasageri (mai mult de 260.000 de pasageri pe zi) și 950,119 zboruri anuale. 
Multe din cele aproape un milion de zboruri au fost pentru cursele interne din cadrul Statelor Unite ale Americii, deoarece Atlanta servește ca un centru major pentru călătorie aeriană pe întreg teritoriul din sud-estul Statelor Unite. Aeroportul dispune de 207 porți interne și internaționale., din care peste 30 pentru cursele internaționale.



CEL MAI AGLOMERAT ORAȘ


Cel mai populat oras din lume este Tokyo, capitala Japoniei, cu o populatie totală de 34.000.000 de locuitori (2010). Totupi, densitatea cea mai mare îi aparține cu certitudine orașului Mumbai (Bombay), din India, cu o populatie totală de "numai" 22 milioane de locuitori, dar cu o densitate de 30.000 de locuitori pe kilometru patrat, cifra care îl face cel mai aglomerat oraș al lumii. Mumbai este, totodată, și a treia cea mai mare zonă metropolitană din lume, iar impreună cu orașele-satelit învecinate formează una dintre cele mai populate aglomerări urbane. Capitala suprapopulării Indiei deține, totodată, cel mai mare port și aeroport din India, desfășurând jumatate din traficul de pasageri al întregii țări.


Mumbai este capitala comercială a Indiei și găzduiește importante instituții financiare cum ar fi Banca Indiei, Bursa de mărfuri Bombay și sediile grupate ale multor companii indiene. Cu mari oportunități de afaceri și un nivel de trai relativ ridicat, Mumbai a atras oameni din întreaga Indie și din Asia de sud, transformându-se într-un oraș cosmopolit cu numeroase comunități și culturi. În Mumbai este situat Bollywood, epicentrul hindi al industriei de film și televiziune, care produce anual cel mai mare număr de filme din lume. Mumbai este unul dintre puținele orașe care găzduiește pe teritoriul său un parc național.



Mumbai este capitala comercială a Indiei și găzduiește importante instituții financiare cum ar fi Banca Indiei, Bursa de mărfuri Bombay și sediile grupate ale multor companii indiene. Cu mari oportunități de afaceri și un nivel de trai relativ ridicat, Mumbai a atras oameni din întreaga Indie și din Asia de sud, transformându-se într-un oraș cosmopolit cu numeroase comunități și culturi. În Mumbai este situat Bollywood, epicentrul hindi al industriei de film și televiziune, care produce anual cel mai mare număr de filme din lume. Mumbai este unul dintre puținele orașe care găzduiește pe teritoriul său un parc național.
Numele Mumbai este un eponim, derivat etimologic din Mumba — numele zeiței locale hinduse Mumbadevi și Aai — însemnând mamă în limba marathi. In secolul al XVI-lea, portughezii au numit regiunea Bom Bahia, care înseamnă Golf bun. Acesta s-a transformat ulterior în Bomaím sau Bombaim, nume sub care este cunoscut și astăzi în portugheză; și după ce britanicii l-au cucerit, numele i-a fost anglicizat în Bombay. Numele a fost schimbat oficial din Bombay în Mumbai în 1995, dar vechiul nume este încă mult folosit în Occident, de mulți dintre locuitorii orașului și de instituțiile renumite.

 
Numele Mumbai este un eponim, derivat etimologic din Mumba — numele zeiței locale hinduse Mumbadevi și Aai — însemnând mamă în limba marathi. In secolul al XVI-lea, portughezii au numit regiunea Bom Bahia, care înseamnă Golf bun. Acesta s-a transformat ulterior în Bomaím sau Bombaim, nume sub care este cunoscut și astăzi în portugheză; și după ce britanicii l-au cucerit, numele i-a fost anglicizat în Bombay. Numele a fost schimbat oficial din Bombay în Mumbai în 1995, dar vechiul nume este încă mult folosit în Occident, de mulți dintre locuitorii orașului și de instituțiile renumite.


CEA MAI AGLOMERATĂ REȚEA DE METROU


Cum era de așteptat pentru cei care au ajuns în acest oras, cele mai aglomerate stații de metrou din lume sunt cele din Moscova. O zi de lucru tipică în tunelurile "feroviare" ale capitalei rusești aduce negreșit milioane de oameni in stațiile subterane și în metrouri. Nu chiar toate stațiile sunt sufocante și asaltate cu un numar colosal de călători, dar nodurile principale aduc întotdeauna aminte de manifestații capabile să răstoarne guverne.
























































CEA MAI AGLOMERATĂ PLAJĂ


Având reputația celei mai mari plaje din Asia, deschiderea nisipoasă numarul unu spre ocean este situată în Golful Huiquan din Qingdao, provincia Shandong, China. Denumită și Plaja de Imbăiere Huiquan, această plajă este renumită pentru apa limpede, valurile domoale și nisipul fin. Chiar și iarna, locul este asaltat de înotători împătimiți. Este, pur și simplu, considerată cea mai aglomerată plajă din lume, deoarece atât țărmul cât și mulți metri distanță de la el apa, nu poate fi macăr observate din aer, din pricina aglomerării umane. Plaja este foarte aglomerată la mal, deoarece mulți chinezi nu știu sa înoate.

joi, 17 decembrie 2015

CEL MAI AGLOMERAT TREN


Multi presupun ca Japonia are cele mai aglomerate trenuri. Totusi, in realitate, lucrurile nu stau asa. Intr-un episod dintr-un show japonez de televiziune, "Ittle Q", o reportera a fost trimisa in India pentru a experimenta mersul cu cel mai aglomerat tren din lume. Nu este cazul unei anume garnituri, dar indeosebi acest tren din India este adesea atat de plin, incat pasagerii calatoresc, literlamente, deasupra vagoanelor, iesiti jumatate pe geamuri sau atarnati de bare, pe scarile vagoanelor. Este vorba despre Express-ul Toofan, care leaga Howrah de Delhi.
Multi presupun ca Japonia are cele mai aglomerate trenuri. Totusi, in realitate, lucrurile nu stau asa. Intr-un episod dintr-un show japonez de televiziune, "Ittle Q", o reportera a fost trimisa in India pentru a experimenta mersul cu cel mai aglomerat tren din lume. Nu este cazul unei anume garnituri, dar indeosebi acest tren din India este adesea atat de plin, incat pasagerii calatoresc, literlamente, deasupra vagoanelor, iesiti jumatate pe geamuri sau atarnati de bare, pe scarile vagoanelor. Este vorba despre Express-ul Toofan, care leaga Howrah de Delhi.



CEA MAI AGLOMERATĂ INCHISOARE


Penitenciarele rusesti au reputatia de a fi cele mai aglomerate de pe Pamant, iar locul intai la aceasta categorie este ocupat de penitenciarul Kresty, din Sankt Petersburg. Capacitatea oficiala a acestei inchisorii este de 3.000 de locuri, dar ea este, de fapt, populată de 10.000 de oameni. Se spune că fiecare prizonier are dreptul la numai 4 metri patrați de spațiu și la 15 minute de îmbaiere pe săptămână. In vara lui 2006, Vladimir Putin a anunțat că detinuții și sediul închisorii se vor strămuta într-o nouă locație din districtul Kolpinsky, la periferia Sankt Petersburg-ului. Dupa ce relocarea va fi terminată, cladirea Kresty va fi vandută la licitație. Se anticipează ca fosta închisoare va fi transformată intr-un complex hotelier.

Foto: Wikipedia

CEA MAI AGLOMERATĂ INTERSECȚIE PIETONALĂ


Cu 2,5 milioane de oameni aflați zilnic în tranzit pe aici, nu rămâne nicio îndoială că Shibuya, din Tokyo, este cea mai aglomerată intersecție a lumii. In timpul zilei, în miez de noapte, în zori și la apus, numarul de oameni aflați în trecere prin intersecția niponă Shibuya este întotdeauna extrem de abundent.



Din cele 53 de mari intersecții ale orașului, aceasta este cea mai cunoscută, devenind în timp legendară datorită traficului pietonal impresionant de aici. Aglomerația este atat de mare în acest loc, încat circulația rutieră este complet oprită de câteva ori pe zi, pentru ca toți oamenii să poată ajunge în locul dorit. Un furnicar uman greu de gasit in alte orase de pe Glob. Dincolo de toti japonezii grăbiți, turistii preocupati de cele 100 de magazine ale zonei, sau de cluburile de noapte par să sfideze precipitarea trecatorilor din zonă. Shinuya este kilometrul zero al modei japoneze.
  


Cu siguranță, legendara densitate a Japoniei este evidențiată cel mai bine în Shibuya, dar acest lucru nu înseamnă ca zona și-a atins limitele. Până în anul 2020, este planuită finalizarea unui zgarie-nori de 230 m înalțime, iar trotuarul din fața stației de metrou Hachiko va fi reproiectat pentru a putea primi și mai mulți trecători.

CEL MAI AGLOMERAT STADION


        Stadionul descoperit Maracana, cunoscut oficial sub denumirea de Estadio Jornalista Mario Filho, din Rio de Janeiro, Brazilia, s-a deschis în 1950 pentru a găzdui Cupa Mondiala FIFA. Cu ocazia ultimului meci al evenimentului sportiv international, cunoscut mai tarziu sub denumirea de Maracanazo, s-a stabilit un record mondial de audiență la fața locului pentru un meci de fotabal: numarul oficial comunicat a fost de 199.854 de participanti, dar cel real s-a estimat in jurul a 210.000 de oameni. Stadionul este deținut de guvernul statului Rio de Janeiro și este denumit după numele cartierului în care a fost construit. Pe acesta stadion a avut loc finala Campionatul Mondial din 2014, și, de asemenea el va găzdui ceremoniile de deschidere și închidere de la Jocurile Olimpice de vară din 2016.
După ce a primit organizarea Cupei Mondiale din 1950, guvernul brazilian a decis construirea unui stadion nou pentru turneul final. Planurile arenei au fost create de șapte arhitecți brazilieni.. Lucrările au început propriu-zis la data de 2 august 1948.
Primul meci de pe noul stadion a avut loc la 16 iunie 1950. A fost un joc amical între o reprezentativă a statului Rio de Janeiro și una a statului São Paulo. Gazdele din Rio de Janeiro s-au impus cu 3-1, Didi devenind primul marcator al unui gol pe noua arenă.
Deși nu era finisat, lipsind toaletele și facilități pentru mass-media, FIFA a permis ca stadionul să fie folosit pentru Cupa Mondială, iar la data de 24 iunie 1950, aici s-a disputat primul meci al Mondialului din 1950, meci în care Brazilia a învins Mexicul cu 4-0. La meci au asistat 81.000 de spectatori. Finala turneului a avut loc tot pe acest stadion, iar gazda Brazilia a fost învinsă de Uruguay cu 2-1. Oficial, la meci au asistat 199.854 de spectatori, dar numărul total este estimat la 210.000. 
Stadionul a fost finalizat abia în anul 1965, la 17 ani de la prima cărămidă. După Cupa Mondială, arena a fost folosită de cluburile din Rio de Janeiro, dar a găzduit și o serie de finale ale Cupei Braziliei sau ale Campionatului Carioca.
La data de 19 iulie 1992, partea superioară a stadionului s-a prăbușit, ducând la moartea a trei suporteri și rănirea altor 50. Ca urmare a acestui dezastru, capacitatea arenei a fost micșorată drastic, iar scaune au fost instalate în toate tribunele. În 1998, arena a fost declarată Bun național. In 2000, a găzduit finala primului Campionat Mondial al cluburilor între Vasco da Gama și Corinthians, meci câștigat de Corinthians.
In 2000, la împlinirea a 50 de ani de la inaugurare, la stadion au început o serie de lucrări de renovare. După o perioadă de nouă luni, între 2005 și 2006, în care a fost închis, stadionul s-a redeschis în ianuarie 2007, iar capacitatea arenei a fost fixată la 88.992 de locuri.