SAN GIMIGNANO

Una dintre emblemele superbe ale Toscanei este San Gimignano, un orășel ce impresionează subit și iremediabil. Drumul din apropierea surprinzătorului San Gimignano este înveselit multe luni pe an de leandri. Din primăvară și până în toamna târzie drumul este mărginit de interminabili leandri si de văi superbe la baza dealurilor. In apropiere de San Gimignano începe să se simtă cum bate inima Toscanei.

După o șosea cu multe curbe la dreapta și la stânga, din orice parte se ajunge se profilează în față, ca niște dinți de balaur, cele 14 turnuri mărețe, care au făcut orașul celebru, supranumit în epoca modernă Manhattan-ul medieval.
Se apreciază că fiecare dintre aceste 14 turnuri a aparținut câte unei familii nobiliare și erau folosite ca turnuri de apărare în epoci de mult apuse. Familiile nobiliare erau divizate de lupta care opunea pe partizanii împăratului, gibelinii, partizanilor papei, guelfii. Turnurile din oraș erau unite de o rețea de pasarele ce uneau pe cele ale unor familii aliate, care se puteau, astfel, reuni rapid în caz de alertă.
Deasemenea, se mai presupune că turnurile ar fi slujit și la uscarea țesăturilor galbene vopsite cu șoftan, vopsire care era un secret al locului. Acele țesături erau obiectul unui comerț foarte profitabil și erau cu atât mai valoroase cu cât erau mai lungi. Pe orizontală lungimea lor ar fi necesitat suprafețe mult prea mari. Scările turnurilor se aflau pe exterior, pentru a nu reduce spațiul util interior.
Istoricul orașului este interesant și unic, ca aproape al tuturor orașelor europene și mai ales al celor italiene aflate sub umbră milenară.
In sec.al 3-lea e.A, un mic sat etruscic se afla pe locul actualului San Gimignano. Cronicarii Lupi, Coppi și Pecori relatează că în timpul conspirației lui Catilina împotriva Republicii Române, în secolul I e.A, doi frați patricieni, Muzio și Silvio, au părăsit Roma pentru Valdelsa și au construit două castele, Mucchio și Silvia (acum San Gimignano).
Numele lui Silvia a fost schimbat în San Gimignano, în anul 450, după ce episcopul Geminianus, Sfântul din Modena, a intervenit pentru a împiedica distrugerea castelului de de către hunii lui Attila. Ca urmare, o biserică a fost dedicată sfântului, iar în secolele 6 și 7 e.N., un sat cu ziduri de apărare a crescut în jurul său, denumit ulterior "Castelul San Gimignano", sau Castelul Pădurii, datorită pădurii extinse care îl înconjura. Din anul 929, orașul era condus de episcopii din Volterra apropiată.
In Evul Mediu și în epoca renascentistă, a fost un punct de oprire pentru pelerinii catolici pe drumul lor către Roma și Vatican, fiindcă el se afla pe Via Francigena. Dezvoltarea orașului a fost îmbunătățită, de asemenea, prin comerțul cu produse agricole din dealurile vecine fertile, în special prin cel cu șofran, cât și prin vinul de la Vernaccia, despre care se spune că inspiră pe papi și poeți.
In 1199, orașul a devenit independent față de episcopii de la Volterra și a înființat o podestà (primărie) și a început să îmbogățească comunitatea cu biserici și clădiri publice. Cu toate acestea, pacea orașului a fost perturbată pentru următoarele două secole de conflictul dintre Guelfi și Ghibelini și ca urmare a rivalităților familiale din San Gimignano.
Acest lucru a dus la concurența familiilor prin construcția case turn cu înălțimi tot mai mari și mai înalte. Spre sfârșitul perioadei medievale existau 72 de turnuri inalte până la 70 de metri. Rivalitatea a fost în cele din urmă restrânsă atunci când consiliul local a ordonat că nici un turn nu ar fi mai înalt decât cel adiacent al palatului comunal (Palazzo Comunale).
In timp ce patronul oficial este Saint Geminianus, orașul îl onorează și pe Sfânta Fina, cunoscută și ca Serafina, care s-a născut în San Gimignano, în 1238 și a cărei zi de sărbătoare este 12 martie. Capela Santa Fina din biserica colegială găzduiește altarul și frescele lui Ghirlandaio. Se afirmă fosta ei casă există încă în oraș.
La 8 mai 1300, San Gimignano a găzduit pe Dante Alighieri în rolul său de ambasador al Ligii Guelfilor din Toscana.
Orașul a înflorit până în anul 1348, când a fost lovit de moartea neagră (ciuma) care a afectat întreaga Europă, iar aproximativ jumătate dintre locuitori au murit. Orașul s-a supus regulilor Florenței. Inițial, s-au construit palazzi gotici în stil florentin, iar multe dintre turnuri au fost reduse la înălțimea casei. Nu a existat o dezvoltare ulterioară, iar San Gimignano a rămas conservată în starea sa medievală până în sec.al 19-lea, când statutul de obiectiv turistic și artistic a început să-i fie recunoscut.
Orașul se află pe vârful unui deal, axa principală fiind nord - sud. Este înconjurat de trei ziduri și are la cel mai înalt punct, la vest, ruinele unei fortărețe desființate în sec.al 16-lea. Există opt intrări în oraș, amplasate în cel de-al doilea zid, care datează din secolele 12 și 13. Porțile principale sunt Porta San Giovanni de pe creasta care se întinde spre sud, Porta San Matteo la nord-vest și Porta San Jacopo la nord-est. Străzile principale sunt Via San Matteo și Via San Giovanni, care traversează orașul de la nord la sud. In inima orașului se află patru piețe: Piazza Duomo, în care se găsește Biserica Collegiată. Piazza della Cisterna, Piazza Pecori și Piazza delle Erbe. In partea de nord a orașului se află o altă piață semnificativă, Piazza Agostino, unde se află biserica Sant 'Agostino. Locațiile Bisericii Collegiate și ale bisericii Sant'Agostino și ale piețelor lor împart în mod efectiv orașul în două zone.
Orașul San Gimignano are multe exemple deosebite de arhitectură romano-gotică. Pe lângă bisericile și fortificațiile medievale, deține exemple notabile de arhitectură romană profană și domestică, care pot fi distinse una de alta prin arcurile lor rotunde și ascuțite. O caracteristică particulară, care este tipică regiunii Sienna, este aceea că arcurile de deschiderilor sunt deosebite, iar ușile au adesea un al doilea arc inferior, așezat sub un arc semicircular sau arcuit. Atât ferestrele romane, cât și cele gotice au uneori o formă bifurcată, cu două deschideri împărțite de o sigură despărțitură de piatră sub o singură arcadă.

Drumul principal de acces trece pe la baza dealului pe care este cocoțat San Gimignano, parcarea fiind posibilă într-una din cele trei parcări uriașe foarte bine indicate. In orele de varf ale sfârșitului de săptămână, când zecile de autocare cotropesc de-acum neîncăpătorul orășel medieval, câțiva polițiști locali sunt plasați în punctele cheie ale drumului, îndrumând, pe cei veniți, catre parcările care mai sunt disponibile. Deci, nicio speranță de a face „acte de civilizație tip

România

” de a lăsa mașina parcată aiurea. Ea va fi din start ridicată.

San Gimignano este cocoțat pe un deal cu multiple puncte de acces (fie pe poarta principală, fie cu liftul, fie pe una din căile de acces laterale). Nu am găsit căi de urcat în niciunul dintre turnuri și nici nu știu dacă toate sunt „functionale” din punctul asta de vedere. Am aflat că doar Turnul cu Palazzo Communale, Torre Grossa, este deschis urcării, dar eu nu am fost tentat.

Perspectiva pe care o ai din punctul cel mai înalt al orașului este cu totul cuprinzătoare. De acolo, dintr-o grădină micuță, cu ceva pomi mărunți și înconjurată cu un zid de piatră, toată Toscana iți stă la picioare relaxată și zace în lentoarea verii toride. Zidul grădinii are într-un colț un turn nu prea înalt cu platformă de observație. Alte imagini atrăgătoare se pot obține de pe terase mici de restaurant, trase mai la o parte din calea "hoardelor" de vizitatori.

Intreg orașul este pietonal si este exclusiv turistic. Casele orașului sunt locuite și astăzi. Zidurile sunt așa de groase, încât soarele pătrunde foarte rar și greu în încăperile unde se simte foarte des un iz permanent de mucegai. Cu toate acestea zidurile grele de piatră ale caselor medievale oferă o binemeritată umbră turiștilor înfometați de plimbări și de priveliști inedite.

Parterul tuturor caselor este ocupat de mici restaurante sau prăvălioare modernizate, din care se poate cumpara artizanat și tot felul de suveniruri. Din vitrine, salamurile si șuncile preparate tradițional fac cu ochiul gurmanzilor, iar papilele gustative se revoltă la văzul a zeci de sortimente de brânzeturi și cascavaluri, afumate sau nu, mai tari sau ceva mai moi, cu sau fără mucegai.

Dar în comerțul local, vinul face legea. Toscana este cea mai cunoscuta regiune din Italia în materie de vinuri, iar cu siguranță cel mai bun vin este Chianti. Pentru străini, vinul de Chianti se leagă de Toscana în acelasi mod în care gondolele se leagă de Veneția. Se pot începe cumpărăturile de la 3 euro, ajungând la un vin rar, de colecţie, la peste 100 euro/sticlă. Tot aici se pot găsi celebrele punguțe cadou cu vinul specific zonei San Gimignano – Vernaccia și biscuitii cu migdale cu care acesta se bea în mod obligatoriu, numiți cantuccini.

Dacă se urmează instrucțiunile oricarei harti cu obiective care nu trebuie ratate în San Gimignano trebuie văzute: Muzeul Arheologic (colectii rare de piese etrusce, romane si medievale), Muzeul de Arta Sacră, Muzeul Vinului, o farmacie de pe la anul 1.500 (în vitrinele căreia sunt prezentate recipiente de ceramica și de sticlărie vechi, în care se păstrau substanțele necesare preparatelor farmaceutice), cea mai premiată gelaterie a locului, aflată în Piazza della Cisterna, și multe altele.

De altfel, întregul San Gimignano este un muzeu in aer liber, ca oricare alt oraș din minunata Toscană. Noi am intrat în oraș prin strada principală, lungă și în urcare, numită Via San Giovanni. Era una din cele două ce fac legătura dintre zidurile orașului și au pe ambele părți zeci de locante și magazine înțesate cu produse cu aromă locală. Am trecut pe lângă o piață deschisă spre dreapta și dominată de fațada înaltă a bisericii colegiale.
Am ajuns în Piazza della Cisterna, principala piață a orașului. Are suprafață triunghiulară și este împrejmuită numai de case medievale datând din diverse secole. Printre ele sunt câteva exemplare, încă în picioare, de palazzo-uri în stil gotic și romanic Turnurile înalte și casele austere din secolele 13 și 14 formează unul din locurile cele mai sugestive din Italia..
In mijlocul pieței se ridică o fântână medievală foarte bine păstrată, principala sursă de apă a strămoșilor locului, fântână care datează din anul 1346. Piazza della Cisterna este pavată cu cărămidă așezată pe cant și în coadă de pește. Ea își datorează numele puțului (cisternei) din secolul 13 care ocupa centrul.

Inainte de a ajunge în piața centrală trecusem pe lângă o piață care se dechidea spre dreapta. Era Piazza Duomo, marginită, după cum am spus, de fațada unei biserici impunătoare. Este vorba de Biserica Collegiale (Collegiata de Santa Maria Assunta), un edificiu romanic din sec.al 12-lea, aflată pe o platformă înaltă spre care se derulează o scară foarte lată de piatră veche. Tot în această piață se găsește Palazzo Comunale și Palazzo Podesta (palatul primarului). In plus este dominată de șapte turnuri nobiliare, care formează un cadru majestos.
Măreața biserică Collegiale a avut la bază un edificiu romanic din sec.al 12-lea, dar mărit în sec.al 15-lea de căître Giuliano da Maiano. Fațada i-a fost resturată în sec.al 19-lea. La interior se află opere vloroase de artă, precum Martiriul Sf. Sebastian (1465) de Benozzo Gozzoli și Buna Vestire în lemn sculptat de Jcobo Della Quercia (pe spatele fațadei). Pe zidul di stânga jos, frescele ilustrează scene din Vechiul Testament de Batolo di Fredi (sec.14). In lungul părții de jos dreapta se derulează fresce datorate lui Barna da Siena (către 1350): In narațiunea vieții lui Christos (citind pornind de sus), eleganța desenului se împletește cu delicatețea culorilor. In interiorul capelei Santa Fina (închisă cu grilaj), datorată lui Giuliano da Maiano, se găsește un armonios altar realizat de Benedetto da Maiano (1475).
Prin stânga bisericii Collegiale se deschide o trecere spre o altă fermecătoare și mică, Piazza Pecori, care adăpostește în adâncul unui portic o grațioasă Bună Vestire de D. Ghirlandaio (1475). Piațeta este puțin înclinată în sus. Imediat în dreapta intrării în piațetă se deschide intrarea cu o ușă de un canat în muzeul istoric, cu mult conținut etrusc. In colțul din stânga sus se pătrunde pe o străduță ce conduce la o curte ce se deschide tot spre stânga. Din acea curte se poate urca pe o scară protejată de un acoperiș propriu la un culoar deschis cu coloane subțiri, ca o loggie deschisă. Din aceasta se poate vedea atât curtea pavată, cât și străduța prin care se ajunge la ea. Este o locație pitorească, din partea din spate a Palazzo del Populi. Toți vizitatorii se simt datori să viziteze locul și să simtă atmosfera de satisfacție a celui din evul mediu.
Palatul Poporului (Palazzo del Popolo) din Piazza della Cisterna datează din secolele 13-14. Un turn înalt îl domină și poate oferi o perspectivă interesantă asupra tunurilor și a acoperișurilor de culoarea pâinii arse. In interior, Sala de Consiliu cuprinde o remarcabilă Maesta de Lppo Memmi (1317), restaurată către 1467 de către Benozzo Gozzoli. La etajul doi, Muzeul Municipal (Museo Civico) prezintă pictui din școlile florentine și sieneze dintre secolele 12 și 15.
Palatul Podestat, aflat în Piazza del Duomo vis-a-vis de biserica Collegiale a fost construit în sec.al 13-lea și deține la intrare un portic și este dominat de un turn de 51 de metri, numit Rognosa. Alături se găsește Palatul Chigi, palat ridicat, probabil de bogatul bancher Agostino Chigi din Siena (sfârșitul sec 15).
Biserica Sant' Agostino este unul dintre cele mai venerabile monumente ale ora;ului, fiind ridicat în sec.al 13-lea. Ea adăpostește în corul său o serie de șaptesprezece fresce, executte între anii 1463-1467 de către Benozzo Gozzoli. Cu prospețimea coloritului, al sensului perspectivei și a gustului pentru detlii, care le caracterizează, artistul a evocat prin ele viața Sf. Augustin, celebru Părinte al Bisericii creștine.. In spate și în stânga intrării se află mormântul Sf. Betolo, executat de Benedetto da Maiano (sec 15)
Orașul, în sine, este un labirint de mici străduțe, mici ascunzatori, mici intrânduri care duc undeva anume, sau care, pur si simplu, se proptesc în vreo locantă atrăgătoare ori în casa vreunui localnic.

Farmecul orașului constă într-un iz de poveste veche pe care îl transmite turistilor.Totul e păstrat special cu iz de vechi pentru a introduce pe vizitator într-o altă lume, într-un alt timp. Timp si lume în care valorile erau la loc de cinste, în care bunăstarea locului era binecunoscută peste mări și țări, în care oamenii trăiau frumos. Ne-am întors la San Gimignano de fiecare dată în excursiile noastre mai spre sud de Florența, datorită farmecului aparte al acestui orășel care ne-a vrajit iremediabil. Eu, de fiecare dată am savurat o îmghețată mare, la caserolă, șezând pe postamentul poligonal de piatră al fântânii din piața centrală.