vineri, 14 octombrie 2011

20 DE DESTINATII UNESCO MAI PUTIN CUNOSCUTE

Trăim cu impresia ca lucrurile si locurile pe care le cunoastem, nu neaparat din experienta proprie, cat macar prin informare, reprezinta miezul si esenta a ceea ce exista si trebuie sa stim. Unii cred ca Universul se limiteaza la sfera lor de acces, in timp ce altii, mai putin ignoranti, inteleg ca lumea inseamna mai mult decat ceea ce stiu ei, dar concluzioneaza ca, daca nu le-au ajuns pasiv la urechi informatii despre acest necunoscut, probabil ca nici nu merita prea multa atentie. In aceasta gama uriasa a lucrurilor necunoscute, dar care merita cu siguranta documentate, se numara si o sumedenie de peisaje si obiective, locuri suficient de importante si de fragile incat sa fie luate in evidenta de UNESCO, sub forma de patrimoniu mondial. Iata cateva exemple foarte interesante.

Insula Goree, Senegal
Statut de patrimoniu: 1978

In apropierea coastei senegaleze, nu departe de capitala Dakar, insula Goree sta ca un fel de monument comemorativ al diasporei africane. Din secolul XV pana in secolul XIX, a reprezentat cel mai amplu centru de comert cu sclavi de pe coasta occidentala a Africii. Serveste astazi ca un memoriu al exploatarii umane si ca sanctuar de reconciliere.




Padurea Bialowieza, Belarus
Statut de patrimoniu: 1979

O zona impadurita antica incalecand granita dintre Belarus si Polonia. Este singurul exemplu ramas in picioare al padurilor originare care acopereau candva mare parte din Europa. Arborii sai asigura habitatul unor animale remarcabile, intre care linxul, vidra si bizonul european.




Templele megalitice din Malta
Statut de patrimoniu: 1980

Cele sapte temple megalitice din acest loc, datand din mileniul al treilea i. Hr., sunt exemple uluitoare ale dezvoltarii majore in domeniul culturii si tehnologiei. Doua temple din Gozo sunt notate in mod special pentru sculpturilor lor uriase din epoca de bronz.




Regiunea Lacurilor Willandra, Australia
Statut de patrimoniu: 1981

Aborigenii australieni au trait pe malurile acestei regiuni lacustre extinse vreme de cel putin 50.000 de ani, iar regiunea este un reper terestru unic al evolutiei umane de pe continentul australian. Ramasitele descoperite in dunele din preajma lacului Mugo sunt considerate ca ar apartine unei femei incinerate in cadrul celui mai stravechi sit de crematiune descoperit vreodata.




Situl arheologic Cyrene, Libia
Statut de patrimoniu: 1982

Candva, Cyrene a fost unul dintre pricipalele orase elene. A fost romanizat si a ramas o mare capitala, pana cand un cutremur devastator l-a lovit, in anul 365 d.Hr. Mii de ani de istorie stau inca intipariti in ruinele sale.




Parcul National Pirin, Bulgaria
Statut de patrimoniu: 1983

In sud-vestul Bulgariei, Parcul National Pirin are un peisaj calcaros, cu lacuri, cascade, pesteri si paduri de pin, toate alcatuind impreuna un camin pentru sute de specii de animale rare si endemice.



Parcul National Huascaran, Peru
Statut de patrimoniu: 1985

Parcul se intinde pe cea mai mare portiune din Cordilierii Albi, cel mai inalt lant muntos tropical al lumii. Canioane, lacuri glaciare si o vegetatie variata transforma situl intr-unul de o frumusete spectaculoasa, unde fauna include condori, cerbi si vicugna (lame).




Quseir Amra, Iordan
Statut de patrimoniu: 1985

Este vorba despre o fortareata desertica extrem de bine prezervata, ce a fost construita in secolul al optulea. Este bogat ornamentata, cu picturi murale figurative, ce reflecta arta seculara a vremii respective, locul reprezentand, totodata, si un obiect de semnificativ interes arhitectural.




Rezervatia Naturala Tsingy Bemaraha, Madagascar
Statut de patrimoniu: 1990

Aceasta rezervatie naturala se afla la o distanta de aproximativ 80 de kilometri in interiorul tarii fata de coasta vestica a Madagascarului si este remarcabila mai ales pentru padurea ei de varfuri calcaroase, marginita de stanci abrupte, dintre care unele se inalta si pana la 300-400 de metri deasupra raului Manambolo.




Bisericile Baroce din Filipine
Statut de patrimoniu: 1993

Este vorba despre exemple remarcabile ale interpretarii filipineze a arhitecturii baroce. Exista aici patru lacase de cult, dintre care primul a fost construit in Manila de catre spanioli, la finele secolului al saisprezecelea.




Centrul istoric din Bukhara, Uzbekistan
Statut de patrimoniu: 1993

Amplasat pe Drumul Matasii, Bukhara este cel mai complet exemplu de oras medieval din Asia Centrala, gazduind, intre altele, mormantul lui Ismail Samani (fost emir samanid al Khorasanului, inhumat in mausoleul Buhara) si minaretul din caramizi decorate if Poi-Kalyan, datand din secolul al unsprezecelea.




Orasul hanseatic Visby, Suedia
Statut de patrimoniu: 1995

Probabil cel mai bine prezervat oras medieval din Scandinavia, Visby a fost centrul principal al Ligii Hanseatice din Marea Baltica, intre secolele 12 si 14. Liga Hanseatica a fost o alianta a breslelor comerciale care au stabilit si mentinut un monopol comercial care s-a extins asupra intregii Mari Baltice si a unei buni parti a Europei nordice, pentru o perioadă de peste patru secole, incepand cu Evul Mediu tarziu (secolul al 13-lea) si pana in perioada moderna timpurie (secolul al 17-lea).




Cartierul istoric din Sacramento, Uruguay
Statut de patrimoniu: 1995

Cel mai vechi oras uruguaian, Sacramento, se afla in peninsula Rio de La Plata, iar cartierul istoric pe care il gazduieste are strazi pietruite, piete mari, precum si unul dintre cele mai spectaculoase exemple de cladiri coloniale spaniole de secol 19, incluzand alaturi de aceste elegante case urbane si locuinte boeme de artizani.




Rezervatia Salbatica Okapi, Republica Democrata Congo
Statut de patrimoniu: 1996

Rezervatia contine aproximativ 5.000 dintre cele 30.000 de mamifere okapi, despre care se crede ca ar mai trai pe suprafata Pamantului, si ofera peisaje cutremuratoare, intre care se numara cascadele formate la varsarea raurilor Ituri si Epulu. Rezervatia este locuita de traditionalii pigmei nomazi Mbuti si vanatori Efe.




Linia de aparare a Amsterdamului, Olanda
Statut de patrimoniu: 1996

Construita intre anii 1883 si 1920, aceasta fortareata este o fortificatie unica, bazata pe priceperea considerabila a olandezilor in domeniul hidraulicii. Consta din 42 de forturi dispuse in jurul orasului Amsterdan, care avea sa fie inundat in eventualitatea unui atac, tocmai pentru a fi protejat. Totusi, inventarea pe parcurs a tancului si a avionului au uzat foarte rapid mareata constructie.




Peisajul cultural Salzkammergut, Austria
Statut de patrimoniu: 1997

Salzkammergut este o regiune de tip statiune a Austriei, unde prosperitatea se datoreaza, in mare parte, depozitelor de sare. Bogatia locului a facut posibil rafinamentul arhitectural al orasului Hallstatt. De asemenea, muntii Dachstein, care imprejmuiesc zona, sunt remarcabili prin numarul mare de pesteri.




Castelul Mir, Belarus
Statut de patrimoniu: 2000

Asezat intr-o regiune fertila din centrul geografic al Europei, acest castel a inceput sa fie construit, in stil gotic, in secolul al 15-lea, fiind continuat si terminat in secolul 16 dupa tendinte diferite. Bijuteria arhitecturala sta drept marturie pentru istoria turbulenta a zonei, dar fiind faptul ca evolutia sa este tributara stilurilor renascentist si baroc.




New Lanark, Scotia
Statut de patrimoniu: 2001

Aceasta asezare dintr-un coplesitor peisaj scotian a fost dezvoltata ca un sat industrial model, de catre filantropul si idealistul Rober Owen. Viziunea acestuia a avut o influenta profunda asupra bunavointei industriasilor si a influentat dezvoltarile sociale din secolul al 19-lea si dincolo de el.




Fiord-ul inghetat Ilulissat, Groenlanda (Danemarca)
Statut de patrimoniu: 2004

Studiat mai bine de 250 de ani, fiordul Ilulissat reprezinta un fel de estuar al ghetarului Sermeq Kukalleg, unul dintre cei mai rapizi ai lumii - se deplaseaza cu 19 metri in fiecare zi.



Fabricile de salpetru (nitrat de potasiu) Santa Laura si Humberstone, Chile
Statut de patrimoniu: 2005

Este vorba despre o asezare fantoma, parca bantuita, relicva a oraselor producatoare de nitrati, care s-au format in secolul al nouasprezecelea. Abandonate in secolul XX, cele doua fabrici din Chile au fost redeschise, sub forma de atractii turistice.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu