TEOTIHUACAN -PIRAMIDE AMERICANE

Primele trei poziţii din topul celor mai mari piramide ale lumii sunt ocupate, în ordine descrescătoare, de piramida lui Keops din Egipt, de cea de la Cholula, Mexic şi de Piramida Soarelui de la Teotihuacán. Dacă acest ultim nume vă spune puţine lucruri, momentul este potrivit pentru a afla că se referă la unul dintre cele mai importante situri arheologice din lume şi la cel mai vizitat din Mexic.

Exploatat abia la începutul secolului XX, complexul de piramide de la Teotihuacán îmbină construcţiile maiestuoase cu arta murală de înaltă fineţe, ascunzând totodată firul istoriei sale reale, desfăşurat de-a lungul a câtorva secole.

 

Drumul spre Teotihuacán

Din capitala Mexico City, autostrada străbate aproape 55 de kilometri spre nord-vest pe platoul de la 2300 metri altitudine, până la intrarea în situl de la Teotihuacán, deschis zilnic dis-de-dimineaţă, la ora 9, când soarele abia mijeşte deasupra lui. Şi chiar este recomandată o vizită matinală, căci mai târziu aerul se încinge, iar absenţa refugiilor răcoroase se resimte puternic, umbra cactuşilor din decorul arid fiind dedicată exclusiv insectelor!

Pe departe, cel mai confortabil şi chiar foarte rezonabil ca preţ rămâne turul de o zi cu o agenţie de turism, iar oferte se găsesc pretutindeni nu doar în capitală, ci şi în oraşele din împrejurimi. În acest mod, de pe scaunul autocarului pornit din Mexico City poţi admira fără griji întinderile mari ale periferiei metropolei, acoperind colinele blânde. Înainte de ieşirea din oraş, o scurtă oprire se face pentru vizitarea frumoasei Biserici Maria de Guadalupe, cel mai important loc de pelerinaj catolic din lumea latino-americană.

O inspirată introducere în atmosfera locală cotidiană o realizează un simpatic mexican atunci când, la micul atelier meşteşugăresc din apropierea Teotihuacánului, turiştii sunt chemaţi să aibă răbdarea de a-l asculta timp de câteva minute. Mai întîi, în faţa unei agave uriaşe cu frunze cărnoase şi ţepi pe margini, acesta enumeră posibilităţile de utilizare a plantei având denumirea comună de maguey: extragerea din frunze a fibrelor naturale subţiri şi foarte rezistente, producerea vestitei băuturi fermentate pulque şi obţinerea siropului de zahăr cu indice glicemic scăzut.

Apoi, prezentarea trece la un alt element important din economia precolumbiană: obsidianul, o rocă vulcanică având o duritate crescută ce o făcea potrivită în special pentru confecţionarea uneltelor şi a armelor, comerţul cu aceste obiecte contribuind la înflorirea oraşului Teotihuacán. Date fiind culorile sale în străluciri misterioase, astăzi ea se şlefuieşte doar sub forma unor minunate obiecte de artă ori bijuterii.

Marele oraş

Undeva la începutul secolului XIII, aztecii descopereau piramidele de la Teotihuacán adormite printre alte construcţii din piatră, fără să ştie ceva despre zidarii lor. Impresionaţi de măreţia oraşului părăsit, ei l-au numit "locul unde oamenii devin zei", iar cele două piramide le-au atribuit cultului Soarelui şi al Lunei. Conchistadorul Cortes, după ce cucereşte Mexicul în 1521-1522, trece nepăsător pe lângă locul unde regii azteci veneau să se închine, iar cu timpul zona este complet lăsată în uitare. Abia de la sfârşitul secolului al XIX, săpăturile arheologice încep să furnizeze primele dintre puţinele informaţii despre oraşul pierdut şi creatorii săi.

Se ştie doar că un popor a întemeiat în jurul anilor 150-100 î.e.n. o aşezare ce va deveni peste cinci secole al şaselea mare oraş al lumii şi cel mai mare şi mai aglomerat al Lumii Noi (având peste 200.000 de locuitori). Centru economic şi religios, Teotihuacán se întindea pe mai mult de 20 km², cuprinzând în mijlocul său cele trei mari piramide, dintre care cea mai mare (numită ulterior Piramida Soarelui) se pare că era acoperită în culoarea roşie.

În 650 e.n., un mare incendiu distruge oraşul ce atinsese apogeul dezvoltării sale, ultimele descoperiri indicând că locuitorii săi au fost cei care l-au provocat, din motive încă necunoscute.

Piramida Lunii

Deşi există mai multe intrări în site, ghizii preferă începerea turului dinspre Piramida Lunii, căci de pe platforma acesteia poţi să-ţi imaginezi cel mai bine grandoarea oraşului de altădată. De la mai mult de 40 metri înălţime, se vede cum impresionantul Bulevard al Morţilor pleacă din faţa piramidei şi se întinde drept până la Templul Şarpelui-cu-pene (Templo del Quetzalcóatl), lăsând pe partea stângă Piramida Soarelui. Alte temple şi edificii însoţesc cei 2,5 km de şosea largă, aliniată după stele şi părând a-şi pierde capătul în munţii din zare.

În aceeaşi Piaţă a Lunii, alături de piramida ce juca în trecut un rol important în ceremonialurile religioase şi constituia mormânt regal, se mai află alte 15 mici construcţii cu aspect asemănător. În apropiere, Palatul lui Quetzalpapálotl are curţi interioare cu stâlpi din piatră cubică şi decoraţi cu basoreliefuri reprezentând fluturele-pasăre cu pene(de unde vine şi numele) sau doar pasărea quetzal.

Piramida Soarelui

Cu o bază la fel de largă ca cea a Piramidei lui Keops, Piramida Soarelui are o înălţime aproape înjumătăţită, de 70 m, cu 248 de trepte care urcă abrupt pe platforma superioară, cândva locul unui templu. Trei milioane de tone de piatră formează corpul construcţiei încă din jurul anului 100 e.n, vremuri în care nici uneltele de metal, nici animalele de tracţiune şi nici roata nu erau cunoscute de către populaţiile locale.

Sub piramidă, arheologii au descoperit un tunel ce duce spre o grotă plină cu artefacte religioase, astfel că se presupune că Soarele era venerat aici înainte ca marele edificiu să se ridice.

Imediat lângă bază, după ce ameţitoarea vizită a înălţimilor a împlinit imaginaţia fiecăruia, se poate sta în două grădini special amenajate sau în restaurantul La Gruta, pentru o binemeritată pauză de efort ori soare.

La Ciudadela

Este numele unui complex arheologic de formă pătrată, cuprinzând Templul lui Quetzalcóatl (Şarpele-cu-pene, zeul fertilităţii, al renaşterii naturii şi al apei) şi numeroase edificii, toate înconjurate de ziduri largi susţinând mai multe piramide. Oamenii de ştiinţă apreciază că aici a fost reşedinţa conducătorilor oraşului, alături de birourile administrative, iar spaţiul larg din interiorul complexului se folosea pentru diferite ceremonii religioase.

Capetele de şerpi din piatră, reprezentările zeului Tláloc (al ploii) şi cochiliile cu pene sculptate pe ziduri impresionează prin frumuseţea lor cenuşie.

 

La final

La finalul zilei, turistul cu rezerve de energie poate intra în celelalte palate răspândite prin oraş, ori se poate opri una dintre micile galerii de artă. Muzeul sitului de la Teotihuacán, aflat la sud de Piramida Soarelui, expune artefacte, fresce şi un model la scară al oraşului, acoperit de o podea transparentă. Centrul de Studii Teotihuacane găzduieşte o expoziţie permanentă a istoriei sacrei pulque, folosită de către elite în ritualurile importante din timpul anului.

Se spune că piramidele generează energie, ceea ce face ca oamenii să mediteze pe suprafaţa plană superioară a acestora. Greu de ştiut dacă este sau nu aşa, căci cei ajunşi sus oricum admiră priveliştea largă şi tăcută a depărtărilor semideşertice, într-o şedere prelungă pe pietrele încălzite. Nu este exclus ca unii să fie doar epuizaţi de urcuşul pe treptele abrupte, iar gafâitul lor să fie risipit în şuieratul moale al vântului. Într-adevăr, pe platforma largă, fiecare se retrage cât mai departe de cei deja în popas, doar pentru a fi singur cu gândurile lui, oricare ar fi acelea. Orizontul crenelat de munţii în ceaţă uneşte toate privirile pierdute, la fel cum o face de mii ani neîncetat, păzind misterul piramidelor de la Teotihuacán.