TIBET

 

Se spune ca Tibetul nu e pentru toata lumea. Acesta este poate si motivul pentru care mirajul sau persista de milenii, iar eu continuu sa ma intreb ce poate fi oare mai important: sa vii in acest taram de legenda pentru prima oara, ori sa redescoperi, dupa sapte ani de la prima vizita aici, un Tibet intact? Pe drumul sarii si al lanei, am traversat Tibetul de la est la vest, urmand traseul Lhasa-Gyantse-Shigatse-Latse-Nyalam-Tingri-Zangmu.

Calugarul si Omul Zapezii

Indiferent de sezonul in care ajungi aici, faci primii pasi intr-o liniste absoluta, poate din pricina aerului rarefiat, pentru ca te afli la peste 4.500 de metri altitudine. Cu o populatie de doua milioane de locuitori si o suprafata de 500.000 de kilometri patrati, Tibetul este un spatiu care nu-si gaseste termen de comparatie decat, poate, cu Bolivia, supranumita Tibetul Americii de Sud.

Lantul himalayan pe care se sprijina Tibetul prezinta impresionante piscuri de peste 8.000 de metri, intre care faimoasele Chooyu, Chomolugma, Kanchengzonga, care, chiar si de la inaltimea la care te afli, te privesc de sus, distant. Podisul tibetan este arid si, cu cat te apropii de partea centrala a tarii, peisajul devine straniu, aproape nepamantean: munti care se erodeaza cu repeziciune, torente de pietre si aluviuni care se rostogolesc cu tunet la vale, morene de ghetari ce se topesc incredibil de repede, forturi care, pe vremuri, controlau comertul si aveau armate de paza, sate cu case din caramida si chirpici, ale caror porti de lemn sunt neobisnuit de frumos sculptate si colorate.

La 3.900 de metri altitudine, ma opresc langa grota unde un calugar Sangha s-a retras pentru a medita, dupa perioada de initiere petrecuta la manastirea Pangpoche. Zilnic, vreme de patru ani cat a durat prietenia lor, un Yeti i-a adus in austerul sau refugiu fructe de padure. Cand omul zapezii a murit de batranete, calugarul i-a pastrat scalpul si mana mumificata.

Eternitatea palpabila

Himalaya creste. Varful Everest, care in 1953 era de 8.848 de metri, are acum 8.850. Citesc statisticile despre Everest la Institutul Himalayan din Katmandu.

Varful a fost escaladat de cele mai multe ori de catre alpinistii din Nepal. Un nepalez a inregistrat timpul-record de urcare pana in varf - 17 ore; tot un nepalez detine recordul la numarul de ascensiuni: 11; si iarasi un nepalez, in varsta de 16 ani, este campion la ascensiuni solitare. Dragi amintirii mele au ramas trecatorile - La, in tibetana -, situate la mai bine de 5.000 de metri altitudine. Marcarea lor cu steaguri pentru rugaciune le face de-a dreptul mistice. Aerul rarefiat concureaza si el la impresia pe care o naste peisajul: piscurile par uneori ca se apleaca amenintator, alteori ca te ridica spre ele.

Eternitatea este palpabila aici. Mai jos, in vai ocrotite, casele grupate strans si inconjurate de ziduri oglindesc viata tibetana de zi cu zi. Dependenta de natura ii face pe localnici puternici si viteji: datorita indemanarii si tenacitatii lor, terenurile aride au devenit mici ogoare si gradini. Peste tot vezi turme de capre si de vite pazite de pastori insotiti de magari salbatici, in timp ce caii pasc liberi. Animalul care s-a adaptat cel mai bine aici este iacul. La peste 4.000 de metri inaltime, unde pasc, iacii par niste pete mari si negre agatate de stanci.

Tibetanii folosesc toate produsele iacului: laptele si derivatele acestuia pentru mancare, lana pentru imbracaminte, pielea pentru confectionarea de ambarcatiuni, seul pentru fabricat lumanari si pentru intretinerea flacarii in lampile de ceremonial, oasele pentru sculptat. Tibetanii sunt, cred, cel mai religios popor din lume. Localnicii se roaga tinand in mana dreapta siraguri de margele sau invartind rotile de rugaciune pentru a alunga duhurile rele si pentru a cere o reincarnare mai buna.

Crengi de ienupar ard in case, in temple, in locuri publice, creand o atmosfera spirituala optima. Cand gresesc, tibetanii inalta rugaciuni de iertare, fac penitente sub forma de plecaciuni (uneori toata ziua) sau doneaza relicve.

Pamantul caprelor

Si acum va invit la o plimbare prin Tibet pe traseul pe care l-am parcurs eu, in urma cu cateva saptamani. De la Katmandu, capitala Nepalului, la Lhasa - orasul interzis -, am zburat cu un avion al unei companii chineze. Zborul trece pe deasupra lantului himalayan. Pentru cateva minute, Everestul isi scoate capul deasupra norilor si ne priveste.

Fereastra de vizibilitate este insa de scurta durata si aterizam curand la Gongkar, aeroportul din capitala Tibetului. Primul strain a intrat in Lhasa, in 1924, dupa o luna de tratative cu autoritatile, eu - in cateva ceasuri, dupa obtinerea unui permis acordat de catre Amabasada Chineza la Katmandu. Vizitez Potala, Jokhang, Barkhor, Drepung, Sera, Norbulinka. Potala este un edificiu monumental, inscris in patrimoniul universal al UNESCO, si simbolizeaza grandoarea secolului al XVII-lea tibetan.

Palatul insumeaza 13 etaje si 118 fatade; periodic, i se adauga corpuri noi, curti interioare, temple si sali de rugaciune, dar si sali de consiliu sau capele care gazduiesc ramasitele celor sapte Dalai Lama inmormantati aici. Jokhang - cel mai vechi templu sacru al tibetanilor, construit in anul 650 - gazduieste faimoasa statuie a lui Buddha-Jowo, despre care se spune ca s-a sculptat singura. Templul este loc de reculegere, de studiu, de conservare a religiei tibetane. In sala mare, se inalta statuia lui guru Rimpoche.

Pe un perete e zugravita o capra despre care legenda spune ca ar fi aparut brusc, in clipa cand statuia lui Jowo a fost adusa aici. Tot caprele ar fi ajutat si la asezarea temeliei templului, fapt care explica vechiul nume al Lhassei, Rassa - pamantul caprelor. Aici primesc esarfa alba de matase kata, in semn de politete. Si acum Barkhor, strada care inconjoara templul Jokhang. Vezi aici comercianti Kham, cu cizme inalte si cu cutite la brau, nomazi cu parul lung, imbracati in blana de oaie, calugari cu robe maro si portocalii, femei care invartesc roti de rugaciune, impodobite cu bijuterii de argint, turcoaz sau coral.

Parul lor e impletit in 108 suvite, egale ca numar cu al sutrelor - texte sfinte rostite de pelerini la colturi de strada. Totul aici se misca in directia acelor de ceasornic, de la stanga la dreapta, in fumul sacru rezultat din arderea ramurilor de ienupar. La Drepung, manastirea lui Tsong Khapa, aflu, dupa o cercetare atenta si dupa discutii cu calugarii, semnificatia celor opt simboluri tibetane: steagul - victoria asupra ignorantei; roata - unitatea lucrurilor; scoica - vorbirea, comunicarea; lotusul - puritatea; umbrela - protectia pe care o ofera credinta; pestele de aur - eliberarea spirituala; vasul sfant - initierea si comorile ascunse; nodul - caracterul iluzoriu al timpului.

Aceste insemne apar peste tot: in temple, in case, in in­stitutii administrative si de invatamant. Urmatoarea manastire pe care o vizitez, Sera, a fost candva cea mai mare scoala a budismului: aici locuiau in vremurile bune peste 6.000 de calugari, astazi sunt doar vreo 800. Cele patru adevaruri Dupa doua zile si jumatate de umblat prin Lhasa, aleg traseul care duce spre centrul Tibetului, Gyangtse.

Ultima ora din ceasornicul tibetan

Drumul urca, serpuit, de la 4.000 de metri spre primul pas-trecatoare, situat la altitudinea de 5.020 de metri. Trecatoarea are la baza partea terminala a unui mare si spectaculos ghetar. Las sub mine albastrul-verzui de peruzea al lacului Yamdrok. Pe parcursul calatoriei, iacii te intampina peste tot. Pasc linistiti, uitandu-se din cand in cand la trecatori. Dupa 250 de kilometri, la intrarea in podis, ma opresc in Gyangtse, un oras cu specific suta la suta tibetan. Vizitez chorten-ul Kumbun, construit in 1427, care are 72 de capele, asezate in sistem labirint.

Cele patru adevaruri pe care le enunta cartile din biblioteca de aici sunt valabile pentru toti oamenii din Tibet: existenta este marcata de suferinta; suferinta are la origine ignoranta; biruirea ignorantei aduce dupa sine dezlegarea de suferinta; existenta este Nirvana. Drumul de munte, cu serpentine spectaculoase, ma conduce prin alte doua trecatori, Kara si Komda, de 5.200, respectiv 5.000 de metri. Dupa inca 95 de kilometri, ajung la Shigatse, orasul lui Panchen Lama.

Fortareata Djong domina de pe deal orasul, iar manastirea Tashilumpo este un colegiu de logica si filosofie tibetana. Manastirea gazduieste o statuie a lui Maitreya inalta de 27 de metri. Protectorii lacasului au figuri asemanatoare celei a lui Buddha. Printre ei se numara Tsongkapa, marele reformator, care face parte din casta Bonetelor Galbene. Din aceeasi casta provine si Dalai Lama (Dalai Lama inseamna Ocean de Intelepciune). Dintre simbolurile tibetane, m-a interesat in mod deosebit mandala (esenta), o reprezentare geometrica a Cosmosului, semnificand ordinea si armonia.

Simbolul fundamental al budismului, similar ca importanta cu crucea pentru creştini, este chorten-ul. Initial monument funerar, folosit pentru depozitarea cenusii celor disparuti, chorten a devenit ulterior obiect de cult. El marcheaza locul unde a trait o zeitate, fiind la randu-i o reprezentare a Universului prin elementele lui fundamentale: pamantul, apa, focul si aerul. Podisul devine din ce in ce mai arid. Soseaua Prieteniei, construita de chinezi, ma duce, dupa inca 400 de kilometri, la Tingri.

Este zona care te apropie cel mai mult de piscurile himalayene Chooyu, Chomolugma si Manaslu. De la Tingri spre Rombuk, un drum de sase ore ma indreapta apoi spre tabara de unde pornesc majoritatea ascensiunilor pe Everest. Dupa ce trec prin ultimul pas, intru intr-un veritabil sanctuar himalayan. Zabovesc mult, nu-mi vine sa mai plec, desi frigul si vantul sunt teribile. Insa din ceasornicul tibetan timpul sederii mele aici s-a scurs in intregime.