Columb, ar raspunde, probabil, majoritatea celor intrebati;
vikingul Leif Erikson ar putea argumenta altii. Se poate ca primul om care a
descoperit Lumea Noua nu este nici unul dintre cei doi. America ar fi
putut fi descoperită de un om al carui nume nu a fost rostit niciodată.
Amerigo Vespucci, Cristofor
Columb sau Marco Polo
Atunci cand Cristofor Columb, la 12 octombrie 1492, atingea
pentru prima data tarmurile Lumii Noi, mai precis tarmul de est a ceea ce
astazi este Bahamas, a fost
convins ca a descoperit drumul catre Indii, ruta atat de ravnita de catre
curtile regale europene ale vremii. De fapt, Columb a murit cu convingerea ca a
fost primul european ce a acostat in estul Asiei si care a deschis calea catre
miticul Tărâm al Mirodeniilor.
Nici macar cele patru voiaje intreprinse intre 1492 si 1502, voiaje in care
genovezul descoperea o mare parte a Americii Centrale si a insulelor din estul celor doua
Americi, nu fusesera suficiente pentru a-i schimba parerea.
Ca o crudă ironie a sortii, la doar un an dupa moartea sa, in 1507, cartografii germani Martin Waldseemuller si Matthias Ringmann numeau continentul nou descoperit...America .
Numele care avea sa invinga timpul nu era altceva decat un elogiu adus unui alt
italian, florentinul Amerigo Vespucci,
cel al carui merit a fost de a demonstra ca lumea lui Columb este mult mai mare
decat crezuse acesta si ca, de fapt, genovezul descoperise nu unul, ci doua
continente complet necunoscute pana in acel moment. Istoria a facut, insa,
dreptate, cel putin in cazul celor doi, acordandu-i lui Cristofor Columb
paternitatea identificarii celor doua continente americane. Oficial,Cristobal Colon,
asa cum suna numele hispanizat al italianului, este descoperitorul Americilor,
o realitate care desi este acceptata ca atare, este considerata o grava eroare
a istoricilor.
Ca o crudă ironie a sortii, la doar un an dupa moartea sa, in 1507, cartografii germani Martin Waldseemuller si Matthias Ringmann numeau continentul nou descoperit...
Călătoriile lui Cristofor Columb
Lucrurile se complica in momentul in care ne indreptam atentia asupra unui alt explorator italian, venetianul Marco Polo, cel care, incepand cu anul 1271, a strabatut Drumul Matasii si a adus in Europa primele marturii despre Curtea Imperiala a Chinei, imperiu in fruntea caruia se afla, pe atunci, mongolul Kublai Han, nepotul temutului Gingis Han. Conform unei harti atribuita venetianului, harta care se afla in prezent in Biblioteca Congresului din
A descoperit oare Marco Polo ceea ce Columb a crezut a fi
Amiralul
Zeng He si misterioasa harta a lui Piri Reis
Una dintre cele mai controversate relatari privitoare de
descoperirea Americii este cea legata de armada amiralului chinez, Zeng He (1371-1433),
si de cele 7 voiaje intreprinse de acesta intre anii 1405 si 1433. Comandant al
uneia dintre cele mai mari flote construite vreodate, Zeng He (Ma Sanbao, dupa
sursele din timpul dinastiei Ming) a explorat zonele de coasta ale Oceanului
Indian, pana pe tarmul estic al Africii, in dorinta de a realiza legaturi
comerciale cu populatiile necunoscute pana atunci, de a dicta biruri in
teritoriile vecine Chinei si de a impune controlul imperial asupra comertului
din zonele nou descoperite. Nu mai putin de 300 de corabii, dintre care cea mai
mare avea 153 de metri lungime (prin comparatie, Santa Maria, nava amiral din primul voiaj al lui
Columb, nu avea decat 29 de metri lungime), faceau parte din flota chineza, in
timp ce numarul membrilor expeditiei depasea 28.000 de soldati. Conform
cronicilor de la Curtea Imperiala a Chinei din
timpul imparatului Yongle (1360-1424), amiralul Zeng He a atins, in punctul cel mai indepartat
al expeditiilor sale, coasta Keniei, acolo unde a ridicat un altar in cinstea
lui Budha, a lui Allah si a zeului Vishnu, dar si a zeitatilor locale.
Controversele incep odata cu opiniile anumitor istorici chinezi care sustin ca amiralul a atins in anul 1421 coastele estice ale celor doua Americi. Desi nu exista dovezi palpabile care sa sustina o asemenea ipoteza, insemnarile din jurnalul de bord ale lui Zeng He, cel care pretinde ca a parcurs mai mult de 100.000 de Ii (50.000 de km) pe mare, lasa loc de interpretari. Din nefericire pentru sustinatorii amiralului, punctul forte al teoriei acestora, o harta a Americii despre care se credea ca a fost realizata de Zeng He insusi, s-a dovedit a fi o copie din secolul al XVIII-lea a unor harti europene. Mai mult, denumirea chineza a Lumii Noi, asa cum era notata pe presupusa harta a chinezului, nu era alta decat…America, nume imposibil de cunoscut in anul 1421.
Mult mai misterioasa si in afara oricarei banuieli este celebra harta a amiralului turc Piri Reis. Descoperita in anul 1929 in arhivele palatului Topkapi din
Leif
Erikson si epopeea vikinga
In ceea ce priveste descoperirea Americii, din punct de
vedere istoric, putem afirma ca ne aflam in fata unei evidente anomalii. Cristofor Columb este
acceptat de marea majoritate a istoricilor drept europeanul care a pasit pentru
prima oara pe tarmul Lumii Noi. Paradoxal, in randul acelorasi oameni de
stiinta exista o unanimitate in a-l recunoaste pe islandezul Leif Erikson, fiul nu mai putin celebrului Erik cel Rosu, intemeietorul primelor colonii in Groenlanda, drept descoperitorul Americii de Nord, cu aproape cinci
secole inaintea genovezului. Daca ne-am lasa influentati de cele doua zile de
sarbatoare ale descoperirii Americii, cea de 12 octombrie dedicata lui Columb
si cea de 9 octombrie – Ziua Oficiala a lui Leif Erikson – concluzia nu ar
putea fi decat una singura, aceea ca America de Nord are doi descoperitori
oficiali. Iar pentru ca lucrurile sa ia o turnura si mai bizara, se poate
sustine cu dovezi credibile faptul ca nici macar Erikson nu a calatorit la
intamplare ci a urmat ruta unui alt viking, Bjarni Herjolfsson (Bjarni Hergelfson, dupa alte surse). Atunci, cine
a descoperit America ,
in realitate?
Conform relatarilor lui Leif Erikson (Leifr Eiriksson in norvegiana veche), el ar fi aflat de existenta unui taram indepartat dintr-o poveste careia nimeni nu parea sa ii dea importanta. Povestea spusa chiar de eroul ei, Bjarni Herjolfsson, un islandez ce obisnuia sa isi petreaca iernile in Norvegia pentru ca in restul timpului sa stea alaturi de tatal sau in Islanda, sustine ca acesta a fost surprins de plecarea neanuntata a parintelui sau in Groenlanda. Dorind sa il ajunga din urma, Bjarni ar fi pornit in cautarea acestuia, in anul 985, fiind deviat de pe ruta de navigatie de o ceata puternica ce a ascuns pentru mai multe zile Steaua Nordului. Fara compas sau busola, Herjolfsson a navigat la intamplare pana in momentul in care a atins un tarm necunoscut si extrem de intins. Doar dorinta de a-si vedea tatal l-a determinat pe Bjarni Herjolfsson sa nu debarce si sa caute ruta catre Groenlanda. 18 ani mai tarziu, Leif Erikson, impresionat de relatarile islandezului, a urmat aceeasi ruta, chiar in corabia pe care o cumparase de la acesta.
In celebra scriere medievala Vinlandsaga, Erikson sustine ca, in anul 1003, ar fi strabatut oceanul in fruntea unui echipaj format din 35 de razboinici, si ca ar fi intemeiat o asezare temporara pe tarmul urias al unui taram pe care l-a numitVinland – Tara Vinului – denumire inspirata de
abundenta vitei de vie salbatica din zona. Urme ale unei asezari vikinge au
fost descoperite in situl arheologic de laL'Anse aux Meadows, in insula Newfoundland ,
Canada ,
ceea ce da dreptate, categoric, scrierii scandinave. In mod misterios, doar
cateva expeditii sporadice au mai avut loc dupa cea a lui Leif Erikson, si el
revenit, la randul sau, in Norvegia, fara
a-si mai manifesta intentia de a se intoarce. Intrat in legenda, Leif a fost
considerat, mai degraba, un bun povestitor, iar calatoria sa epica a fost
trecuta in uitare pana aproape de timpurile moderne.
Conform relatarilor lui Leif Erikson (Leifr Eiriksson in norvegiana veche), el ar fi aflat de existenta unui taram indepartat dintr-o poveste careia nimeni nu parea sa ii dea importanta. Povestea spusa chiar de eroul ei, Bjarni Herjolfsson, un islandez ce obisnuia sa isi petreaca iernile in Norvegia pentru ca in restul timpului sa stea alaturi de tatal sau in Islanda, sustine ca acesta a fost surprins de plecarea neanuntata a parintelui sau in Groenlanda. Dorind sa il ajunga din urma, Bjarni ar fi pornit in cautarea acestuia, in anul 985, fiind deviat de pe ruta de navigatie de o ceata puternica ce a ascuns pentru mai multe zile Steaua Nordului. Fara compas sau busola, Herjolfsson a navigat la intamplare pana in momentul in care a atins un tarm necunoscut si extrem de intins. Doar dorinta de a-si vedea tatal l-a determinat pe Bjarni Herjolfsson sa nu debarce si sa caute ruta catre Groenlanda. 18 ani mai tarziu, Leif Erikson, impresionat de relatarile islandezului, a urmat aceeasi ruta, chiar in corabia pe care o cumparase de la acesta.
In celebra scriere medievala Vinlandsaga, Erikson sustine ca, in anul 1003, ar fi strabatut oceanul in fruntea unui echipaj format din 35 de razboinici, si ca ar fi intemeiat o asezare temporara pe tarmul urias al unui taram pe care l-a numit
Olmecii si
teoria africana
Putine lucruri se stiu astazi despre civilizatia olmecă ce inflorea in urma cu aproape trei
milenii si jumatate pe teritoriul de astazi al Mexicului (statele Veracruz si Tobasco).
Cert este ca in cazul olmecilor putem vorbi de prima mare civilizatie din Mezoamerica. In fapt, olmecii au precedat cu circa
un mileniu mult mai celebrele civilizatii Azteca si Maia si, mai mult, pot fi considerati
parintii culturali ai acestora. Olmecilor le este atribuit primul sistem de scriere din Lumea Noua, ritualurile sangeroase
ce implicau sacrificii umane,
primele notiuni de astrologie dar si panteonul zeitatilor mezoamericane preluat de civilizatiile ce le-au
urmat. Dar poate cea mai misterioasa dintre creatiile acestor inaintasi ai
culturii precolumbiene o constituie uriasele capete de bazalt,
inalte de pana la trei metri si cantarind peste 20 de tone fiecare. Dincolo de
faptul ca au fost sculptate in bazalt, o roca extrem de dura si greu de
prelucrat, cu atat mai mult cu cat olmecii nu cunosteau prelucrarea metalelor,
figurile impresionante realizate de olmeci au evidente trasaturi africane.
Teoria contactului dintre civilizatia africana si cea sud-americana cu mult inaintea primelor calatorii transatlantice este sustinuta de declaratiile istoricului Ivan van Sertima, cel care mentioneaza ca in timpul sosirii sale pe insula Hispaniola, Cristofor Columb ar fi aflat de la populatia bastinasa ca a fost precedat cu mult timp inainte de vizitatori cu pielea neagra. Descoperirea, de altfel, a urmelor detutun si a frunzelor de coca in sarcofagele mumiilor egiptene, plante care nu existau decat in America de Sud, pare sa alimenteze, si ea, ipoteza unor contacte intreAfrica si civilizatiile precolumbiene. Ca un argument in
plus, faptul ca pe ambele continente au fost realizate piramide de dimensiuni
uriase, folosind principii asemanatoare, duce cu gandul la o posibila
interferenta culturala si economica intre cele doua continente.
Să fie, oare, descoperitorul Americii un explorator necunoscut din urma cu peste trei milenii? Raspunsurile din partea oamenilor de stiinta inca intarzie sa apara, iar ipotezele sunt, in continuare, analizate. Cert este ca o calatorie transatlantica realizata cu tehnologia disponibila in Antichitateeste perfect posibila. A demonstrat-o norvegianul Thor Heyerdahl in anul 1970, atunci cand cu ajutorul unei corabii de papirus botezata Ra II, ambarcatiune identica cu cele folosite in Egiptul Antic, acesta reusea sa traverseze Atlanticul din Maroc pana in America de Sud.
Teoria contactului dintre civilizatia africana si cea sud-americana cu mult inaintea primelor calatorii transatlantice este sustinuta de declaratiile istoricului Ivan van Sertima, cel care mentioneaza ca in timpul sosirii sale pe insula Hispaniola, Cristofor Columb ar fi aflat de la populatia bastinasa ca a fost precedat cu mult timp inainte de vizitatori cu pielea neagra. Descoperirea, de altfel, a urmelor detutun si a frunzelor de coca in sarcofagele mumiilor egiptene, plante care nu existau decat in America de Sud, pare sa alimenteze, si ea, ipoteza unor contacte intre
Să fie, oare, descoperitorul Americii un explorator necunoscut din urma cu peste trei milenii? Raspunsurile din partea oamenilor de stiinta inca intarzie sa apara, iar ipotezele sunt, in continuare, analizate. Cert este ca o calatorie transatlantica realizata cu tehnologia disponibila in Antichitateeste perfect posibila. A demonstrat-o norvegianul Thor Heyerdahl in anul 1970, atunci cand cu ajutorul unei corabii de papirus botezata Ra II, ambarcatiune identica cu cele folosite in Egiptul Antic, acesta reusea sa traverseze Atlanticul din Maroc pana in America de Sud.
La granita
timpului
Una dintre cele mai longevive teorii stiintifice
referitoare la popularea celor doua Americi sustinea ca populatiile siberiene
au patruns acum circa 10.000-13.000 de ani, odata cu incheierea ultimei mari glaciatiuni, prin stramtoarea Bering (la acea vreme fasia de uscat
cunoscuta sub numele de Beringia), pe continentul nord american, avansand
treptat catre America de Sud. Descoperirea recenta a unor varfuri de sulita
realizate din silex, varfuri
scoase la lumina in situl arheologic de la Cactus Hill, Virginia, arunca, insa, o lumina cu
totul noua asupra acestei ipoteze. Artefactele au o vechime de aproximativ
17.000 de ani, cu peste patru milenii inaintea oricaror urme ale culturii Clovis, si sunt identice cu cele
realizate in Europa, pe teritoriul de azi al Frantei si Spaniei, in aceeasi
perioada. Mai mult, in situl arheologic de la Meadows Rockshelte, Pensylvania au fost descoperite urme ale aceleiasi
culturi preistorice, vechi de peste 19.000 de ani.
Cum a fost, însă, posibil ca omul cavernelor sa fie adevăratul descoperitor al Americii? Reconstituirea computerizata a condițiilor climaterice de acum circa 20.000 de ani a aratat oamenilor de știința un fapt neașteptat. Date fiind temperaturile extrem de scăzute din timpul ultimei glaciatiuni,nordul Oceanului Atlantic era acoperit de o imensa patura de gheata ce lega Europa de America de Nord. Astfel, pare suficient de credibil ca oamenii preistorici sa fi străbătut întinderea de gheata in cautarea hranei. In fapt, inuiții de astăzi folosesc încă ambarcațiunile din piele de foca, similare, probabil, cu cele realizate in urma cu 20 de milenii, iar performantele acestora ii îndreptățesc pe paleoantropologi sa creada că o călătorie transatlantică la bordul lor, in apropierea banchizelor, ar fi fost mult mai accesibilă decât se crezuse inițial.
Cum a fost, însă, posibil ca omul cavernelor sa fie adevăratul descoperitor al Americii? Reconstituirea computerizata a condițiilor climaterice de acum circa 20.000 de ani a aratat oamenilor de știința un fapt neașteptat. Date fiind temperaturile extrem de scăzute din timpul ultimei glaciatiuni,nordul Oceanului Atlantic era acoperit de o imensa patura de gheata ce lega Europa de America de Nord. Astfel, pare suficient de credibil ca oamenii preistorici sa fi străbătut întinderea de gheata in cautarea hranei. In fapt, inuiții de astăzi folosesc încă ambarcațiunile din piele de foca, similare, probabil, cu cele realizate in urma cu 20 de milenii, iar performantele acestora ii îndreptățesc pe paleoantropologi sa creada că o călătorie transatlantică la bordul lor, in apropierea banchizelor, ar fi fost mult mai accesibilă decât se crezuse inițial.
Ca un ultim
amănunt, merita menționat raportul recent al arheologilor americani de la
Universitatea din Carolina de Sud. Aceștia au descoperit in situl arheologic de
la Savannah River din Allendale
County urme ale unei
vetre vechi de 50.000 de ani. Pare cel putin bizar, atâta vreme cat teoriile
moderne spun ca Homo Sapiens a părăsit Africa
in urma cu aproape 40.000 de ani. Dar acest aspect al istoriei îndepărtate a
omenirii trebuie să facă subiectul unui articol separat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu