miercuri, 31 august 2016

VARNA

Plecând din Burgas, în numai două ore am descins în centrul unui oraș deosebit ca ofertă turistică, animație și atmosferă estivală. De la început Varna ne-a surprins plăcut și ne-a făcut să uităm de atmosfera mult prea provincială și plată de la Burgas.
 Orașul Varna, al treilea ca mărime din Bulgaria, avea, în 1974, o populatie de aproape 300.000 de locuitori. Era și este considerat capitala estivală a țării, fiind cel mai mare oras de pe litoralul bulgaresc. Este situată lângă Golful Varna, într-o vale marginită de Platoul Frengen si Platoul Avren.
 Structura arhitectonică a orașului amintește de un amfiteatru, înconjurat de grădini, vii și crânguri. Istoria lui începe acum peste 3000 de ani. Datorită așezării geografice, locul a fost mai întâi locuit de un vechi trib trac, Corbisi, care a construit aici un mic sat de pescari. In sec.al 6-lea e.A, aici s-a ridicat un oras elen, Odessos, care a devenit o colonie populată de pescari și agricultori, și nu peste mult timp s-a dezvoltat, ajungand un important centru comercial. Asediat de trupele lui Alexandru Macedon, polisul și-a păstrat independența și ulterior a câștigat autonomia în cadrul imperiului macedonean. Până în secolul I e.N, a rămas un oraș independent, batand chiar și monedă proprie. Mai târziu, cucerit de legiunile romane, în jurul anului 72 e.N, a ajuns un centru oarecare al imperiului si treptat si-a pierdut influenta in regiune. 
Din sec.al 9-lea a început să poarte numele actual,  Varna, iar la inceputul sec.al 13-lea a fost încorporat teritoriului Bulgariei, sub conducerea lui Kaloyan. In ciuda lucrărilor de apărare bine puse la punct, orașul a fost cucerit de turci în 1391, care l-au transformat treptat într-un oraș oriental, cu moschei și băi turcești. Abia în 1878 Varna s-a eliberat de ocupația otomană și a devenit cel mai important port bulgar la mare. Chiar dacă orașul a evoluat în primul rand un centru industrial, în paralel s-a transformat și intr-o stațiune turistică, devenind locul preferat de bulgari pentru petrecerea vacanțelor. A purtat pentru scurt timp numele Stalin, începând cu 1949 și revenind la numele de Varna în 1956.
In oraș se găsesc urme de civilizație romană, precum băi reconstruite cu migală, datând din secolele 2 si 3 e.N. Catedrala Sfintei Fecioare, considerată cel mai important edificiu al orașului, se înață chiar în centrul acestuia. Construcția acesteia a început în a doua jumătate a sec.al 19-lea, dar catedrala a fost sfițtită abia în 1910. O altă biserică, Biserica Sf Nicolae se găsește lângă Parcul Gradina Mării, fiind construită în 1866 (înainte de eliberare). Turnul ceasului, construit în 1880, o străjuiește. Teatrul Dramatic, unde a avut loc și primul spectacol din istoria Bulgariei, trebuie vizitat, fiind construit cu aproape un secol in urma, imitand arhitectura vieneză a vremii. Cladirea găzduiește împreună teatrul, opera și săli pentru concerte de muzică simfonică, având spectacole pe toata durata anului. La mică distanță se găsește Teatrul de Papuși, unde in fiecare an are loc Festivalul Delfinul Auriu, o încântare pentru cei mici si cei mari. 
Pentru a se mări importanța orașului, totuși destul de tânăr, s-au construit și amenajat cât mai multe instituții de cultură. De aceea aici găsesc și numeroase muzee: Muzeul Arheologic, Muzeul Renașterii Naționale, Muzeul Naval, Muzeul-Parc Vladislav Varnenchik, Muzeul Etnografic, Acvariul si Muzeul Mării Negre, Muzeul Medicinei, Muzeul de Artă și Istorie al orasului Varna. Acesta din urmă are o colectie deosebit de bogată și variată de exponate, care include și Tezaurul din Varna, vechi de peste 6000 de ani.. In greutate de aproximativ șase kilograme, Tezaurul conține unele dintre cele mai vechi piese din aur descoperite în lume, de origine tracă. Tot așa, mai deține și o colecție numeroasă de artefacte unice antice și medievale care prezintă etapele de evoluției umane în această zonă, din paleolitic până în sec.al 19-lea. 
Muzeul de istorie este asociat cu numele faimoșilor frați arheologi cehi Skorpil, care au activat în Bulgaria după dobândirea independenței țării, în 1878. Primele exponate care compun cele două departamente principale ale muzeului — Arheologie și Artă — au fost introduse în anul 1888, când un grup de profesori au început colecția muzeului. Trebuie știut că după eliberarea țării, mulți cehi experimentați au venit în Bulgaria pentru a ajuta la organizarea tuturor activităților ei.Cultura, administrația și învățământul Bulgariei datorează  cehilor cele mai multe realizări de început.
Colecțiile muzeului prezintă, cronologic, peste 60.000 de artefacte unice din epoca elenistică, romană și epoca antică târzie, forme rare de pre-monede, peste 2.000 de monede antice și medievale de aur, argint, bronz și cupru. De asemenea, expune statui și sculpturi antice, vase, basoreliefuri medievale și decorațiuni, podoabe din aur.
 In acest muzeu se află cea mai veche comoară de aur din lume, datând din anul 4000 e.A. care cuprinde bijuterii de aur de o măiestrie rară. Aceasta fost descoperită accidental în anul 1972, în timpul lucrărilor de construcție în apropiere de Varna, schimbând opinia istoricilor despre dezvoltarea civilizației umane. Circa 3.000 de piese de aur pur de 23,5 carate, cu o greutate totală de aproximativ 6,5 kg, includ coliere, brățări, ornamente pectorali și vase.
Unul dintre exponatele cele mai atractive este sceptrul de aur — un simbol al puterii monarhului. De asemenea, un interes deosebit incită mormântul, adus aici, cu scheletul unui bărbat în vârstă de 40-50 de ani, acoperit cu peste 100 de podoabe de aur. Acesta prezintă imaginea liderului (regelui), care deținea funcții sacre și simboluri ale puterii.
Vizitatorii mai pot admira în acest muzeu inscripții de piatră din istoria statului bulgar, cele mai mari colecții din țară de decorațiuni timpurii bulgare, de centuri și bijuterii din al Doilea Regat Bulgar, obiecte găsite în necropola Varna, și morminte preistorice din epoca de piatră (3200-3000 î.Hr.).
O bogată colecție de peste 100 de icoane din secolele 16-19 este expusă în șase săli ale muzeului. Pot fi admirate aici articole extrem de valoroase și vechi, precum și cele mai bune capodopere de la Școala de Iconografie din Tryavna.
Galeria de Artă a Varnei este locul în care expun atât artiști bulgari importanti, precum si artiști străini, în colectiile instituției găsindu-se numeroase lucrări valoroase, cumparate sau donate de artiști. La data sosirii noastre acolo, Varna avea sunt zece cinematografe, cele mai bune fiind cele din centru. Televiziunea nu-și ocupase primul loc între plăcerile vizuale.
Gradina Mării este una dintre destinatiile preferate de cei care vizitează orașul. Gradina, terminată în 1908, include un amfiteatru, un observator astronomic cu un planetariu și turn, un mic râu pe care se fac plimbări cu barca, un iaz și o gradină zoologică. Plaja, unde se găsesc stațiuni de tratament cu nămol și ape termale, numeroase restaurante și discoteci, se găsește la mică distanță de parc.
Complexul Festival se gaseste chiar langa intrarea in parc. Este o cladire moderna din aluminiu, piatră și sticlă, cu mai multe scene, săli de conferințe si un bazar de mari dimensiuni. Podul Asparuh, care poartă numele fondatorului statului bulgar, face legatura între cartierele Asparuhovo și Galata. Este cel mai lung pod din Bulgaria si cel mai impresionant. 
Nici în afara orașului nu lipsesc privelistile si punctele de atractie. Cunoscutul oraș Vinitsa, locuit in principal de găgăuzi, se găseste la 10 km nord-est de Varna. Gagauzii, de religie creștină, vorbesc un vechi dialect turc și și-au păstrat tradițiile, interesante pentru cineva care le descoperă treptat. In apropiere, Promontoriul Galata îi atrage pe iubitorii naturii cu pajistile, izvoarele cu apa proaspătă și stâncile sale. Se mai păstrează ruinele fortificațiilor construite în trecut de fondatorul statului bulgar, pentru a rezista atacurilor bizantine.
Pe Dealul Dzhanavar, spre sud, se găsesc ruinele unei biserici de la începuturile creștinismului. De aici, după un drum de 18 km, spre vest, se ajunge la Pobitite Kamuni (Pădurea de Piatră), o formațiune stâncoasă naturală, în care se văd  formațiuni fosile diverse. Locul era considerat sacru încă din timpul tracilor.
La mica distanță se află orașul industrial Devnya, construit pe ruinele vechiului oraș  Marcianopolis, al doilea ca marime în vechea Bulgarie după Philippopolis (redenumit astazi Plovdiv, în prezent al doilea oraș al țării). Se regăsesc aici zidurile de apărare, o fortareață, turnuri și alte ruine interesante. Fortareața Petrich se gaseste în apropierea gării Razdelna. A fost construita în sec.al 5-lea e.N, distrusă ulterior și reconstruită în secolele 13 - 14.
Când am ajuns la Varna, era linişte şi pace. Soarele era dogorâtor, așa că nici urmă de creştini și otomani încleştaţi în bătălii medievale. Am parcat undeva în zona portului, după două minute ne-au ieşit în cale niște ruine romane, urme ale anticului Odessos, iar oraşul ne-a părut promiţător.
Am intrat apoi într-o mică capelă din sec.al 15-lea închinată Sfintei Parascheva, pe o stradă lăturalnică. O alee cu castani, cu mărţişoare agăţate în copaci,  după o tradiție bulgărească, alte therme romane la limita unui parc, o biserică simplă, din piatră albă, cu cupolă verde-albăstruie, purtând hramul Sfântului Nicolae. Oraşul începuse să devină interesant. Şi verde.
Din indicator în indicator, în căutarea Muzeului de Arheologie şi a renumitul tezaur, am ajuns la un bulevard larg, probabil strada principală, apoi într-o zonă verde nu tocmai întreţinută. Undeva în stânga am găsit clădirea barocă a muzeului. Aici am petrecut la răcoare aproape două ore, dar am avut ce admira, ținând cont că era, totuși, un muzeu regional.
Ne-am continuat plimbarea pe bulevard până la Catedrala Adormirii Maicii Domnului, unul dintre simbolurile oraşului. E frumoasă catedrala, a doua ca mărime din Bulgaria. Ne-a plăcut mai ales exteriorul, dar zona mai puţin. Oraşul începuse să ne pară banal.
La dorința lui Carmen, ne-am retras la o cafeluță cu gust puternic de scorţişoară și la un suc rece, pe o terasă ferită de vânt, şi oraşul a început din nou să ne tihnească.
Traversând bulevardul am ajuns în zona pietonală, unde ne-am plimbat o vreme printre pictori ai străzii, pescăruşi, printre construcţii istorice şi mai puţin istorice, am trecut pe lângă frumoasa clădire roşie a Teatrului Stoian Bachvarov, ne-am băgat nasul în vreo două magazine,ne-am ales cu o pereche de saltele de plajă, am mâncat din mers niște gogoși, apoi am revenit la maşină. Oraşul devenise frumos, mai ales că din niște pliante aflasem că deține mai multe vestigii și obiective interesante. Ne-am decis să acordăm zonei două zile din periplul nostru și să folosim restul zilei pe una din plajele renumite din zonă.
Pe litoralul bulgăresc, în regiunea Varna se gasesc 3 stațiuni foarte importante, amenajate cu interes de regimul comunist: Nisipurile de Aur, Albena și Constantin si Elena, toate în concurență cu cele românești.  Noi am ales să ne răcorim în mare la stațiunea Nisipurile de Aur.
Nisipurile de Aur  este o stațiune situată lângă parcul național Varna. Statiunea este situata la 17 km nord de centrul orașului Varna fiind practic legata de oraș printr-o serie continuă de stațiuni și comunități rezidențiale.
Numele stațiunii Nisipurile de Aur provine dintr-o veche legendă a locului care spune că în urmă cu foarte mulți ani, niște pirați au îngropat o mare comoară pe faleza Mării Negre la nord de orașul Varna, iar natura s-a răzbunat pe pirați transformând aurul într-un nisip splendid.
Zona este etichetată a avea cel mai pur nisip de cuarț de pe coastă și abundă în copaci bătrâni, grădini, magazine și zone pietonale. Autoritățile din Nisipurile de Aur s-au opus cererilor de a oferi drumuri și parcări suplimentare, adică să să se opună poluării, stațiunea fiind renumită pentru numărul mare de familii care frecventează spațiile verzi și zonele pietonale.

Intr-adevăr nisipul din fața hotelurilor modere era foarte plăcut, mult, curat și afânat. O cămilă se plimba alene printer oameni, obișnuită cu mulțimea gălăgioasă și cu agresiunea copiilor. Marea era și ea prietenoasă și caldă, ca la noi.
Mai există în zonă încă două plaje renumite: Albena și Constantin și Elena, în termeni populari. La Albena am mers a doua zi după amiaza, după scurta excursie la curiozitatea geologică numită "Pădurea Impietrită".
Albena -  situată la 30 km de Varna este faimoasă pentru plaja și grădinile sale cu flori. Construită special ca stațiune turistică, Albena are un stil arhitectonic unitar și unic; este perfecta pentru familii cu copii care vor să petreacă o vacanță liniștită.Aici este una din cele mai generoase plaje din Bulgaria, cu peste 5 km lungime și 150 m lățime.
Statiunea Constantin si Elena se situează la 10 km de Varna. Este cea mai veche stațiune de pe litoralul Bulgariei fiind fondată în 1908 ca centru balneologic.  Denumirea staţiunii Sf. Constantin şi Elena vine de la mănăstirea cu acelaşi nume ce se afla în zonă.
A doua zi dis de dimineață, neam strâns cortul cu grăbire pentru că urma o zi aglomerată în vizite și cu înoptarea la Albena, Am plecat cu mare interes spre "Pădurea Impietrită", aflată la circa 18-23 de kilometri spre vest. Despre ea știam dintr-un ghid că ar fi fost într-adevăr o pădure cu trecut geologiccare fiind acoperită de apele mării ar fi absorbit substanșe calcaroase de solidificare, Ulterior am aflat că adevărul despre această curiozitate a naturi putea fi cu totul altul, după ipotezele științifice mai aprofundate.
Pădurea Impietrită
Pădurea pietrificată (Pobiti Kamani) reprezintă un fenomen geologic unic aflat la 18 km. de Varna. Într-o zonă aridă sunt dispuse în grupe mari și mici coloane imense de piatră, care ating înălțimea de 7 metri și grosimea de 3 metri. Unele dintre aceste coloane sunt goale în interior. Peisajul impresionant de Pădurii pietrificate este observată în șapte aflorimente mari și câteva mai mici.
Cel mai bine cunoscut este grupul "Centru - Sud", acesta este situat la 18 km. vest de Varna. Se număra aproximativ 300 de coloane mari și mici, cu o înălțime de până la 6 m, în principal la sud de drumul vechi Varna - Devnya.
Despre originea "Pădurii pietrificate" au fost emise multe ipoteze care pot fi împărțite în două grupe principale, dintre care prima are origine anorganică a coloanelor, iar a doua origine organică.
Afirmațiile din grupul întâi, sugerează formarea mecanică a structurilor prin procese de eroziune sub acțiunea aerului și a apei, alterarea sau infiltrarea apelor subterane. După părerea susținătorilor provenirii organice, pilonii de piatra sunt rămășițele unor recife de corali, izvoare de gaz fosilizate, concentrațiile de substanțe nutritive din alge sau lemn pietrificat.
Incă nu se poate spune cu certitudine care dintre aceste ipoteze reflectă cel mai bine apariția acestui fenomen, dar toate acestea exclude ideea că acestea sunt o creație a omului. Acest lucru poate fi observat clar în grupul Carieră-Beloslav, unde au fost descoperite toate cele patru niveluri a Pădurii pietrificate.
Grupurile cele mai impresionante ale Pădurii pietrificate ("Centru - Sud", "Beloslav-vest", "Slanchevo -sud est"), încă din 1938 sunt printre primele zone protejate din Bulgaria. Mai târziu, cu câteva acte ulterioare, au fost protejate un total de 14 grupe, cu o suprafață de 253.3 ha, iar prin Ordinul Ministrului Mediului și Gospodăririi Apelor în 2002, punctul de reper natural a fost recategorizat în zonă protejată.
"Pădurea pietrificată" este o zonă protejată în cadrul rețelei Natura 2000, declarată în vederea conservării celor mai mari habitate interioare de nisip cu o floră, vegetație și faună specifică din țară.

In zona pădurii pietrificate au fost descoperite unicele, pentru Bulgaria, urme umane din perioada mezoliticului.
Prin amestecul de stânci prelucrate cu măiestrie și de coloane ale unui templu curios datorat unor ere geologice uitate de timp ne-am simțit într-o altă lume, o lume ca de poveste. Nisipul pe care călcam era mătăsos și călduț. Cu cât priveam mai atent și mai de aproape tamburii de piatră zgrumțuroși cu atât ni se părea că au fost niște trunchiuri de copaci pietrificați pe fund de mare. Chiar și coaja groasă pietrifictă încerca să ne întărească convigerea că ar fi trunchiuri din timpurile formării zăcămintelor de cărbune. Locurile erau pustii la ora când noi ne minunam de faptele naturii.
Am părăsit cu regret acea lume de piatră înconjurată de departe de păduri tinere și ne-am decis să mai să mai dăm un tur prin oraș înainte de plaja programată pentru după amiază la Albena.
Varna este un oraș mai pitoresc și mai animat decât Burgasul, dar tot un oraș tțnăr și fără tradiții rămâne. Pitorescul nu ieșit din comun i-l dădea apropierea de cele mai stațiuni marine ridicate de regimul communist în ultimul deceniu și jumătate. Principalele atacții turistice recomandate de pliante erau: Biserica Adormirii Maicii Domnului, biserica Sfânta Fecioară Panaghia- cea mai veche din Varna, Termele romane, Muzeul Național, Parcul municipal, Planetariul, delfinariul, acvariul și Grădinile Mării. Totul nou, plăcut, dar fără tradiție.
Grădinile Mării ne-au atras primele dintr-o pură inspirație și pentru ușurința parcării fără plată, ca în tot lagărul socialist al acelor vremuri.
Grădinile Mării constituie unul dintre principalele obiective turistice din Varna, situat pe faleza înaltă și oferind panorama Mării Negre din multe locuri. Răzoare cu flori colorate, pâlcuri pitoresti de arbori, alei umbrite, zone de apă și monumente noi - toate acestea sunt caracteristicile unei adevărate opere de arta în sânul naturii
Crearea sa a început la sfârșitul sec.al 19-lea, când municipalitatea orașului se trezea de sub orientalism și l-a angajat pe arhitectul peisagist ceh Anton Novak, care beneficia de o vastă experiență, câștigată în grădinile palatelor vieneze. Locul ales pentru parc a fost în exteriorul zidurilor cetății. 
Tot în parc, în apropiere de malul mării, a fost amenajată prima plajă din Varna, in 1926, cu o scara monumentala din piatra și cu terase deasupra falezei. In parc există multe locuri de relaxare sau care merită sa fie vizitate: Muzeul de Istorie Naturală, Muzeul Naval, Planetarium, Gradina zoologică, Terariul, Teatrul de vară, Delfinariul și Acvariul, un bazin pentru înot, terenuri de tenis, restaurante, cafenele, discoteci și zone de joaca pentru copii. La intrare exista un complex în care se țineau festivaluri și o colonadă cu arcade. Frumos, aer curat, dar nimic ieșit din comun. O parte din atracțiile orașului sau concentrat aici, dar mai toate nu ne-au atras. Am mai dat o raită prin centrul orașului până ne-am plictisit și am decis ca înaite de Albena să dăm o raită și pe la mica stațiune Sf. Constantin și Elena, aflată la numai 10 Km distanță de Varna și la numai 8 Km. de Nisipurile de Aur. Acolo puteam găsi o mănăstire foarte veche, obiectiv rar în Bulgaria. 
Mănăstirea Sf. Constantin si Elena este situată în stațiunea cu același nume în vorbirea populară din 1974. Se presupune că mănăstirea a fost fondată la începutul sec.al 18-lea, deși există dovezi pentru existența unei mănăstiri pe aceste meleaguri încă din sec.al 14-lea. Mănăstirea este unică, deoarece are un izvor chiar în altarul din spatele tronului. Nu există nici o consemnare ca o altă biserică din Europa să aibă un izvor într-un astfel de loc.

Printre cele mai valoroase averi ale mănăstirii sunt: o icoana a Sf. Constantin si Elena, o parte din moaștele Sf.Valentin, o icoana cu cei sapte tineri din Efes - Maximilian , Yamvlih, Martini, John, Dionisie, Eksakustodian (Constantin) si Antoninus, care au trait in secolul al III-lea. Clădirea mănăstirii este săracă și scundă, semănând cu un staul de animale prelung.
Constantin si Elena este cea mai veche stațiune din Bulgaria și s-a dezvoltat încă de la începutul anilor 1900 datorită izvoarelor minerale și termale prezente pe teritoriul ei. Stațiunea nu se ridică la nivelul celor trei stațiuni de top, unde s-a investit mult mai ales după perioada comunistă: Nisipurile de Aur, Sunny Beach si Albena. Este recomandată celor care doresc un sejur mai liniștit sau celor care doresc să urmeze diverse tratamente. Plaja statiunii este delimitata de mai multe diguri care formeaza golfulete, nisipul este fin dar sunt si portiuni in jurul digurilor cu pietre. In unele locuri, pe plaja sunt amenajate izvoare termale care se varsa direct în mare. Unele hoteluri au bazine cu apă termală atât la interior, cât și în afară pe plaja destul de restrânsă.  Hotelurile de toate gradele sunt înconjurate de mult spațiu verde, ceea ce conferă impresia unei stațiuni aerisite și liniștite.
După o foarte scurtă cercetare a locurilor am luat direcția plajei de la Albena. Acolo am găsit și campingul de rigoare și am trândăvit până la asfințit. Sunt greu de suportat serile lungi petrecute în campinguri, chiar și în tinerețe.










Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu