Vladimir Rosulescu - Geografie: BUCUREȘTI

Imagini pentru Statuia ecvestră Mihai Viteazu mănăstirea Dealu

Bucuresti - Centrul vechi la 1870, privit de peste Dambovița,

în lungul podului Rahova (dispărut)

Vânzător de ziare, în Bucureşti, 5 ianuarie 1940

Clădirea Creditul Minier de lângă Hotel Internațional - există și astăzi

Gara de Nord - 1940 1944 - Ostași germani - In dreapta fostul bloc SORA - există în stare jalnică
în 2017

Strada Lipscani colț cu bulevardul 1848 (azi Brătianu) și prăvălii administrate de Trustul de Alimentație Publică Locală (TAPL) al Raionului “Tudor Vladimirescu”: Cofetăria Lipscani (unitatea nr. 59) și Mezeluri-Brînzeturi (unitatea nr. 4, care comercializa și specialități, vinuri sau lichioruri). TAPL-urile centralizau unitățile agro-alimentare de deservire a populației (baruri, cârciumi, magazine de tot felul, etc.). Raioanele fuseseră implementate în București începând cu 1950. Erau 8 raioane care înlocuiau cele 4 sectoare interbelice. Pe colț, la bulevard, Drogueria (Drogheria) de Stat nr. 4. Se menținea încă denumirea de dinainte de război a farmaciilor. Vizavi, pe str. Băniei (fostă str. Sf. Gheorghe Nou), la Piața 1848 (actuală Sf. Gheorghe), trei clădiri care există și astăzi.

Arcul de Triumf din București, februarie 1940.

Ansamblul statuilor din Piata Universitatii: Statuia lui Mihai Viteazul, Statuia lui Gheorghe Lazar si a lui Spiru Haret.

Afiș uriaș la un film sovietic, în Piața Universității din București, în aprilie 1946. Se observă,
în spate, clădirea Ministerului Agriculturii.

Afiș la filmul ”Ivan cel Groasnic”, pe trotuarul din fața Palatului Regal, aprilie 1946.

Muscali cu trăsuri, așteptând clienți, în București, 1938.

Cartierul Cotroceni, vedere de la Academia Militară.

Caviar, într-o băcănie din București, în aprilie 1946.

Pastelul Peleș, februarie 1946

Soldat român- 1940, lângă Prut, la minus 35 de grade Celsius.

Bulevardul Brătianu - oltean cu cobilița - aprilie 1946

Cimitir american pe Valea Prahovei, în aprilie 1946.

Ursari, în aprilie 1946.

Indicator spre Ulpia Traiana Dacica Sarmizegetusa

Sus: imagine surprinsă în 1941 pe actualul bulevard I. C. Brătianu, în dreptul Sălii Dalles. În partea dreaptă se observă blocul de la intersecţia cu strada Traian Vuia, iar în stânga imaginii, în fundal, blocurile care flanchează şi astăzi bulevardul. Un cântar asemănător celui din spatele vânzătorilor mai exista încă, în anii comunismului, în parcul Cişmigiu. Jos: vânzători ambulanţi pe străzile orașului în 1941

Statuia Eroilor Aerului -1940

Piaţa Palatului Regal în februarie 1940, cu statuia ecvestră a Regelui Carol I. Popor, trăsuri şi automobile… În stânga imaginii, Palatul Regal încă în lucru. În dreapta, la parterul Bibliotecii Centrale Universitare, „Farmacia Constantinescu-Buzău”

Bucureştii de la începutul anului 1940, văzuţi prin obiectivul aparatului de fotografiat de Margaret Bourke-White. Prima femeie fotoreporter de război şi prima căreia i s-a permis accesul în zonele de conflict militar. Imagini luate parcă prin hubloul unei maşinării a timpului: străzile sunt în mare parte aceleaşi, doar oamenii, atmosfera, reclamele sunt altele. Călătorie plăcută înapoi în timp!

Adevărata statuie a Regelui Carol I era amplasată ceva mai departe de clădirea Bibliotecii Centrale Universitare,

în centrul pieţei. În fundal, Athenee Palace

Ateneul Român, fotografiat în februarie 1940 de Margaret Bourke-White. Perspectivă de pe actuala

stradă Episcopiei, de undeva de lângă Athenee Palace

În sens orar, de sus în jos: Athenee Palace, fotografie de Margaret Bourke-White, februarie 1940; în partea dreaptă a intrării în hotel, „Ionică”, coaforul Casei Regale. „Distribuţia”, maşina de distribuit ziare, probabil… Vînzător ambulant de păsări vii, cu cobiliţa pe umeri. Jos: în prim-plan, „Chioşcul Ateneu Vasile Teodorescu – Debit specialitate”. Oferta de presă, cel puţin la fel de bogată ca în prezent…

Fosta clădire a Ministerului de Externe din Piaţa Palatului

Pe Calea Victoriei, la intersecţia cu Ion Câmpineanu, vedere către Piaţa Palatului. În fotografia de jos, omul cu stopul

Calea Victoriei, în dreptul actualului magazin „Muzica”, în februarie 1940. Clădirile din dreapta nu mai există astăzi. Partea stângă, inclusiv hotelul Continental din fundal, au rămas neschimbate

Prefectura Poliţiei – în 1940, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti – în 2012

Pasajul Macca, în 1940

Pasajul Macca, ieşirea dinspre Banca Naţională a României (fotografia de sus) şi interior (fotografiile de jos)

Calea Dorobanţilor, în 1940, la intersecţia cu Eminescu şi Dacia. Clădirile au rezistat timpului până astăzi

Un loc de fiţe încă din 1940: piaţa Dorobanţi. „Bombonerie”, „Studio Chicago” etc. În prezent, lângă clădirea din partea dreaptă a pozei se află o benzinărie, lângă intrarea Tudor Ştefan

Statuia I.I.C. Brătianu la intersecția din fașa Universității - anii 1920-1930. In spate Ministerul Agriculturii

Blocuri din actuala piaţă Charles de Gaulle, mascate astăzi de vegetaţia abundentă

Pasagiul Băncei Naţionale” sau Pasajul Macca

București 1940 - galeria Macca

Imagini pentru Statuia Mihai Viteazul Giurgiu

Piața Universității - 1940. In spate Ministerul Agriculturii

Intersecția Căii Victoriei cu b-dul Republicii (fost bd. Carol I, azi Elisabeta) și B-ul 6 Martie (azi Elisabeta) fusese bombardată în aprilie 1944.Fuseseră distruse niște clădiri, al căror loc fusese luat de spații verzi sau părculețe, după curățarea parcelelor.

Oamenii se odihnesc pe bănci, sub pergole, pe locul unor case bombardate și distruse de englezi și americani în aprilie 1944. Aceeași soartă a avut-o și imobilul art deco unde-și avea sediul administrativ Editura “Cartea Românească” (una dintre cele mai prestigioase în interbelic), aflat tot aici. Pe calcanul blocului care ocupă perimetrul dintre străzile Academiei, Edgar Quinet și b-dul Republicii (actual Elisabeta pe tronsonul rond Universitate – Calea Victoriei) se văd reclame la CEC, la ADAS, la publicațiile România - 1956

Același loc, privit în direcția opusă. Se vede Calea Victoriei, și în stânga pe colț, magazinul cu ustensile pentru pescuit “Delta Dunării”, o reinterpretare a mai vechii case Greceanu, lovită de bombe în 1944 și grav avariată. Improvizația a fost demolată după cutremurul din martie 1977 și pe colț s-a ridicat blocul Delta Dunării, cu un restaurant cu specific pescăresc la parter, în prezent Pizza Hut. Hotelul Bulevard a rămas intact, precum și tunul imobiliar interbelic din spate, cu reclamă la CEC în vârf. Da, și în interbelic se făceau combinații Stat-privați. Antrepriza care a ridicat blocul In anii ’30 a depășit cu mult regimul de înălțime admis. Hotelul Bulevard este și în prezent dominat de acel bloc, azi mult mai degradat - 1956

Germanii au mers și pe terasa Casei Centrale a Armatei (denumirea comunistă a Cercului Militar), închisă în miezul zilei, din cauza caniculei. Locul se anima seara, când se mai răcorea. Se vede mai bine și magazinul “Delta Dunării” - 1956

Două femei cară ce pare a fi un bloc de gheață în jos pe b-dul 6 Martie (Elisabeta), prin dreptul cinematografului Victoria (azi Corso). Caniculă, nu glumă! Multă lume la cinema, deoarece era un pic mai răcoare înăuntru, probabil - 1956

Vedere din restaurantul hotelului Athenee Palace spre Piața Republicii (fostă Piața Palatului Regal și azi Piața Revoluției). Centrul politico-administrativ al RPR se afla la Piața Republicii. Aici își aveau sediul Comitetul Central al PMR(CC al PMR) și Consiliul de Stat.

Refăcut după război într-un stil mult mai auster decât în interbelic, restaurantul Hotelului Athénée Palace se menținea în top. Clienții luau masa și puteau admira Piața Republicii (fostă Piața Palatului Regal, actuală Revoluției), care bucureștenilor prezentului li s-ar părea șocant de liberă. Statuia Regelui Carol I fusese îndepărtată din fața Bibliotecii Centrale Universitare (fosta Fundație Regală). În dreapta, Consiliul de Stat(organul de conducere al RPR cu funcție echivalentă cu a unui președinte), localizat în fostul Palat Regal. Și fosta fundație, și fostul Palat Regal fuseseră restaurate după bombardamentele din aprilie 1944, care le afectaseră serios. Hotelul Athénée Palace a fost cumpărat în anii ’90 de lanțul Hilton - 1956.

Ateneul RPR își păstra poziția de emblemă a Capitalei, deși fusese bombardat masiv în 1944. Pe fațada principală, medalioanele reprezentând voevozi medievali și pe Regele Carol I (ctitorul clădirii) fuseseră acoperite în timpul lucrărilor de restaurare de după război, în 1948. Au fost repuse în drepturi după 1960, când regimul comunist considera că sentimentele anti-regim nu mai puteau determina vreo schimbare. În dreapta, gardul grădinii Ateneului nu fusese reconstruit încă. Se păstra sistematizarea din anii ’30, când copacii fuseseră eliminați și înlocuiți cu gazon pentru a crea o esplanadă care să ofere o perspectivă clară spre Ateneu. Se începuse repopularea cu copaci - 1956.

Faimoasa și tradiționala stradă comercială Lipscani, dar și împrejurimile (numite azi “centrul vechi” sau “centrul istoric”) era un loc foarte aglomerat, lumea ieșise la cumpărături. În stânga, în fața clădirii pe locul căreia se află azi noul sediu ArCuB și fix lângă falsul Han Gabroveni, se vindeau covrigi. Vederea este înspre intersecția cu str. Băcani, vedem clădirea cu restaurantul La Mama la parter azi, dar și Hanul cu Tei, pe dreapta, mai departe - 1956.

Tot în zonă, la intersecția Căii Rahovei cu str. 30 Decembrie (actuală intersecție Șelari-Franceză) se afla berăria Potcoava de Aur, un loc extrem de frecventat pe vremea caniculară. Unele geamuri ale berăriei fuseseră scoase, din cauza căldurii, nu existau aparate de aer condiționat pe atunci. De remarcat cum sunt îmbrăcați cei doi tineri din prim-plan, în stilul epocii - 1956

Bd. Bălcescu (fost I. C. Brătianu) și trei clădiri. Două nu mai există: blocul Dunărea (stânga, cu restaurantul cu specific pescăresc omonim la parter) s-a prăbușit în 1977 la cutremur, iar biserica Enei a fost demolată după aceea, la ordinul lui Ceaușescu. Pe locul ambelor este azi blocul Dunărea II, construit în 1979 - 1956

Blocul Dunărea prăbușit la cutremurul din 1977 - 1956

Tot pe bd. Bălcescu, spre intersecția cu str. Batiștei, imagine care ar putea fi mai veche și cu 20 de ani, să zicem din anii ’30. Neguțători sărmani vând usturoi, îmbrăcați în straie ponosite. Reclamele de pe fundal, sub egida “Pavoazarea Capitalei”, trădează epoca - 1956

Este cald și soare, mulți poartă ochelari. Pe Bălcescu găseau multe tarabe cu cărți, dar și agenții Loto sau Reparațiuni Pistoane – Pompe – Arcuri – Stilouri. Era o vreme în care consumerismul nu exista nici măcar conceptual la noi. Mai totul se repara, mai degrabă decât să fie înlocuit imediat ce se strica - 1956

Salubritate în ’56: un vagon de tramvai Thomson al ISB (Întreprinderea de Salubritate București) uda carosabilul încins de soarele arzător și afișa îndemnul “Păstrați curățenia orașului”. Până prin anii ’60, pe această axă au circulat tramvaiele. Se vede tot frontul stâng al b-dului Bălcescu. Clădirea cu cupolă marchează colțul cu str. Ion Câmpineanu (fostă Regală). Era cămin studențesc. A ars după 1990 și au rămas din ea doar zidurile exterioare. Demolată integral în 2013, va fi refăcută exact la fel, dar cu un corp nou anexat. Urmează o clădire de joasă înălțime, care în epocă adăpostea Muzeul Militar. Pe colțul cu str. Serghei Kirov (fostă Vienei, Wilson, ulterior Onești și actuală Dem. I. Dobrescu), blocul Wilson, datând din anii ’30. Aceasta era forma lui inițială art deco. Fațada de colț s-a prăbușit în martie 1977 la cutremur, iar apoi a fost refăcută într-un stil diferit.

Un alt stand cu cărți și cititori curioși. Pe fundal, blocul Wilson și vizavi, peste stradă, o vilă care a fost demolată peste câțiva ani și înlocuită cu masivul bloc cu Galeriile Orizont la parter - 1956

Modă și civilizație stradală bucureșteană în 1956. Țâșnitoare funcțională, coș de gunoi la îndemână și stâlpi de iluminat impunători pe bulevard. Acești stâlpi de fontă datau din aprox. 1910 și se zice că fuseseră aduși din Imperiul German. Erau foarte trainici. După război se menținuse baza stâlpilor, iar corpul principal și corpurile de iluminat fuseseră schimbate cu ceva mai în ton cu epoca. Bazele stâlpilor vechi s-au menținut până în 2013, când s-a început tăierea și aruncarea lor. De ce și-ar arunca un oraș istoria la gunoi? Pentru că administrația primarului general Sorin Oprescu avea nevoie să vină cu niște chinezării de stâlpi-bețigașe, luate pe combinații din bani publici. Noii stâlpi se încovoaie sub greutatea luminilor de sărbători, sunt de slabă calitate. În dreapta, biserica Boteanu cu turlele căzute în 1940 la cutremur. Era vizibilă din bulevard deoarece plomba (blocul) din 1960 nu fusese încă ridicată în continuarea blocului Wilson. Turlele bisericii Boteanu au fost refăcute în 2014.

Spre intersecția cu str. C. A. Rosetti, stația de tramvai cu același nume și vedere spre b-dul Magheru (fost Take Ionescu). În stânga, blocul Malaxa-Burileanu din anii ’30 și reclame la Loto-Pronosport și ADAS – Administrația Asigurărilor de Stat, singura companie de asigurări din timpul regimului comunist. Blocul Malaxa-Burileanu arată jalnic azi, are multe balcoane închise cu termopane. Pe colțul cu str. C. A. Rosetti, blocul Jawol-AEG (anii ’30), cu reclamă la CEC. Această clădire a fost recent demolată și refăcută întocmai. Se numește Magheru One acum. În continuarea ei, celebrul Hotel Lido. Auto utilitara se ducea spre Piața Romană.

Singura casă rămasă la bulevard pe bd. Bălcescu (celelalte fuseseră demolate în anii ’30 și înlocuite cu blocuri) urma să dispară în curând și să fie înlocuită de o plombă, laolaltă cu construcția improvizată din dreapta ei. Casa adăpostise sindicatul “Sanitas” înainte de război. În continuarea ei, blocul Scala, pe colțul cu str. Rosetti. Acest bloc, avariat la cutremurul din 1940, s-a prăbușit de tot în 1977. A fost înlocuit de blocul Scala II în 1979, construit într-un stil diferit. Vizavi, Cinematograful Republica (fost Scala). Literele care compuneau denumirea “Scala” fuseseră îndepărtate de pe clădire, numele cică era prea decadent pentru dictatura proletariatului. La parter, pe colț, era restaurantul Republica, care în deceniul următor avea să devină Lacto-barul Dorna. Capătul perspectivei, în lungul b-dului Magheru, este cupola Institutului de Științe Economice “V. I. Lenin” (actual ASE) din Piața Romană - 1956

La Cinema Republica rula “Contele de Monte Cristo”, un film din 1954. Din nou se confirmă apetența bucureștenilor epocii pentru cinema, chiar dacă decalajul față de ceea ce se lansa în Vest era atât de mare - 1956

Pe bd. Magheru, la Garajul Ciclop (ridicat de familia Bragadiru la finalul anilor ’20), singura parcare supraetajată din oraș la acea dată, dotată și cu service auto. În stânga, o parte din Hotelul Ambasador, imobil art deco excepțional inaugurat chiar de Regele Carol al II-lea în anii ’30. Din lipsă de spațiu, hotelul (bombardat și el în 1944, dar nu grav) își deschisese restaurant la parterul Garajului Ciclop, pentru că la parterul său era Café-Bufet Ambasador. Tot la parterul clădirii mai era și-o librărie. În dreapta, crăpăturile de structură din 1940 la blocul Scala, care au dus la prăbușirea sa în 1977 - 1956

Interiorul Garajului Ciclop, neobișnuit de curat pentru generația prezentă. Dacă te uiți cu atenție, la etajul 3 se văd niște portrete. Sunt ale tovarășilor din conducerea de Partid și de Stat, membri CC al PMR. Este vizibil și un Nicolae Ceaușescu tânăr. Acum, clădirea este prăfuită, în paragină și doar spoiala albastră și arta urbană n-o vor salva. Se menține pardoseala veche, degradată. Atelierele Pegas își au în prezent sediul aici - 1956

Cealaltă parte a rampei centrale. Sub emblema Uniunii Sovietice, ropaganda regimului era omniprezentă: “Trăiască prietenia româno-sovietică!” era un slogan pe ducă, dar “Trăiască Partidul Muncitoresc Român, forța conducătoare în RPR!” era încă pe val. La Garajul Ciclop era și o exploatare de taximetre ITB (Întreprinderea de Transport București, actuală RATB). Evident că nu existau companii de taxi private - 1956.

Str. Anastase Simu spre bd. Magheru și Hotelul Ambasador. In dreapta, blocul Simu (anii ’30), care s-a prăbușit pe jumătate în 1977 la cutremur. Aceasta este jumătatea rămasă intactă. Uite ce amenajare frumoasă avea spațiul din fața blocului: pergole și scuaruri din anii ’30, chiar și o toaletă publică. Acesta era modelul-stas. Amenajarea aceasta nu mai există în prezent (2016)- 1956

Piața Nicolae Bălcescu

Spațiul în care azi se protestează masiv, această intersecție aglomerată și esențială a orașului, era percepută cu totul diferit în 1956, când trafic auto nu era. Piața Nicolae Bălcescu, azi Piața Universității, era pur și simplu un spațiu imens. Nu exista Teatrul Național, nu exista Hotelul Intercontinental, nu exista pasajul pietonal. Existau doar Circul de Stat și câteva cârciumi, pe actualul loc al Teatrului Național.

Pe colțul Bălcescu-Republicii, același model de țâșnitoare răcorea oamenii – o femeie își ajută copilul să bea apă. Interesantă este însă zona din fundal – fosta Piață a Academiei, care păstra sistematizarea interbelică – scuaruri cu verdeață în jurul statuilor și un hemicilcu (semicerc) pe lângă Palatul Creditului Industrial (actual sediu PSD sector 5) și Palatul Generala (actual sediu BCR). Amenajarea veche a fost distrusă după 2010 de administrația Oprescu. După finalizarea parcării subterane de sub statui, Primăria a refuzat să reamenajeze spațiul, de această dată pietonal, în forma inițială și a ignorat orice nevoie de spațiu verde. Zona este acum un pustiu anost, betonat. O imagine din prezent ar arăta și că statuia lui Ion Heliade Rădulescu nu a mai fost repusă pe vechiul amplasament după inaugurarea parcării. Este cazul tuturor statuilor - 1956 (2016)

Vedere spre ceea ce azi este rondul de la Universitate - 1956. A existat și înainte de comuniști, dar a fost desființat după demolarea statuii lui I. C. Brătianu, care din 1903 până în 1947 ornase intersecția. Pentru a șterge amintirea celui mai bun prim-ministru al României (responsabil pentru aducerea pe Tron a primului Rege, Carol I), comuniștii au ras și rondul. Bătrânul din prim-plan se ferește așa cum poate de soarele arzător. În stânga se vede Consiliul Superior al Agriculturii (actual Minister al Agriculturii), iar în dreapta – Spitalul Colțea. Se poate observa cupola centrală (mare) a acestuia. Cupolele laterale de la Colțea au dispărut după război și au fost refăcute după 2010 într-un stil puțin diferit.

Florăreasă la Universitate - 1956. Segmentul b-dului Bălcescu dintre bd. Republicii (azi Carol I) și str. Batiștei avea scuar verde pe mijloc. Neexistând încă Intercontinentalul, dominanta de înălțime era blocul de pe care recent fusese însepărtată denumirea “SovRomPetrol”. SovRomurile erau societăți cu capital mixt româno-sovietic înființate după război, prin care s-au drenat masiv bani spre URSS. În 1956, erau deja în desființare. SovRomPetrol preluase de la Creditul Minier activele (societatea care ridicase blocul în anii ’30 și care administra sondele de pe Valea Prahovei, de exemplu. Creditul Minier a alimentat Wehrmacht-ul în perioada alianței României cu puterile Axei în majoritatea războiului, 1941-1944). La parterul clădirii era un magazin proaspăt deschis, Delicatese – Carne. Aici fusese reprezentanța TARS (Transporturi Aeriene Româno-Sovietice), companie aeriană cu administrație duală româno-sovietică, pe sistem SovRom. În 1954, România a preluat toată administrația companiei și aceasta a devenit TAROM

Spre str. Academiei se vindeau ochelari de soare și fel de fel de alte articole. Ochelarii de soare erau și atunci un accesoriu foarte la modă. Pe fundal, casa Oppler, care aparținuse celebrului berar Carol Oppler. El a avut o fabrică de bere pe locul actualului Hotel Marriott, demolată în anii ’80 de Ceaușescu. Cam în perioada acestei poze, casa Oppler trecea prin transformări – parterul ei dinspre str. Academiei era retras și se crea un portic (arcade cu coloane) care să o lege de o plombă construită atunci în continuarea ei – blocul cu Anticariatul Unu la parter) - 1956

Inaugurat în 1953, stadionul 23 August(numit după ziua națională din perioada comunistă) era localizat la periferia orașului, dincolo de Bariera Vergului (Piața Muncii azi). Redenumit Stadionul Național “Lia Manoliu” după 1989, a fost demolat în 2007. Pe locul său a apărut Arena Națională, un stadion la standarde actuale. Capacitatea stadionului era de 60.120 de locuri. A găzduit meciuri de fotbal sau rugby, concursuri de atletism sau concerte de muzică (după 1989). Este celebru pentru defilările masive de 23 August, în vremea regimului Nicolae Ceaușescu (1965-1989) - 1956

Intersecția străzii C. A. Rosetti cu str. Snagov (actuală Nicolae Filipescu) și-un transport de butelii cu un vehicul pe care scrie “Atențiune! Respectați viteza legală.” Da, așa arătau plăcuțele de înmatriculare în anii ’50. Pe fundal, blocul masiv treizecist ridicat pe colțul străzii Rosetti cu str. Tudor Arghezi (fostă și actuală Dionisie Lupu, pe acel segment). E prima oară în acest set când vedem străduțe secundare, majoritatea pavate încă cu piatră cubică atunci - 1956

Din nou bucureșteni la cinema. De data asta, un cinematograf de cartier – Cinema Libertății, la poalele dealului Filaret și în rondul cu Fântâna Zodiac din fața Parcului Libertății (fost și actual Parc Carol I). Desigur, și aici rula “Contele de Monte Cristo”. În stânga, colțul cu str. 11 Iunie, iar în dreapta, observăm că jocul la loterie era un sport foarte la modă în anii “50. Fostul cinematograf este azi în paragină avansată și toată zona a decăzut dramatic după 1990. Casa din dreapta este și ea abandonată - 1956

Relaxare, răcoare și noua fântână (pe atunci) din Parcul Izvorul Rece – un rond în axul b-dului Republicii(actual Carol I). Comuniștii schimbaseră denumirea Pieței Pache Protopopescu după ce demolaseră statuia celebrului primar bucureștean. În locul ei au apărut un bazin și o fântână. Din motive inexplicabile, în 2007, primarul sectorului 2, General Neculai Onțanu, a demolat fântâna și a înlocuit-o cu o statuie absolut hidoasă a lui Nicolae Bălcescu. Statuia fusese refuzată de regimul comunist și zăcuse prin depozite.

Mănăstirea Cașin, aproape nouă, deoarece deși construcția ei se încheiase în 1938, războiul întârziase realizarea finisajelor. Lucrările au fost reluate între 1946-1956. La data fotografiei se finaliza catapeteasma de marmură şi alabastru, începută patru ani mai devreme. Între 1956-1960 biserica a fost închisă, arhiva confiscată și preotul paroh trimis la închisoare. A fost redeschisă în 1960, iar ultimele finisaje au fost făcute între 1962-1977.

Tineri artiști desenează în curtea Mănăstirii Antim (ridicată 1713-1716), printre cele mai celebre din Capitală. A fost afectată de demolările masive dintre 1980-1984, care au făcut loc Casei Poporului și b-dului Victoria Socialismului (actual Unirii). Palatul Sinodal(1912) a fost translat (mutat) din calea unui bloc de pe Unirii. Clădirea, cu o lungime de 52,51 metri şi o lăţime de 22,80 metri, în greutate de 9.000 tone, la care s-a adăugat şi greutatea celor 100.000 de cărţi din Biblioteca Sfântului Sinod, de cca. 1.000 tone, a fost rotită cu 13°10″ şi deplasată pe o distanţă de 10 metri, pe 21 ianuarie 1985, la o temperatură de –18° C. Durata operaţiunii a fost de 6 ore şi 20 minute. Inginerul Eugeniu Iordăchescu a supervizat întreaga operațiune. El a salvat mai multe biserici de la demolare în acea perioadă, dar și alte clădiri, în mai multe orașe - 1956

In poză avem locuințe din Ferentari. Aici e cvartalul blocurilor roșii, numite așa datorită cărămizii roșiatice aparente de pe fațadă. Au fost construite după al Doilea Război Mondial, între 1945-47, pe parcele libere. Inițial: l, erau locuințe ieftine pentru salariații adiministrației PTT (Poșta Telegraf Telefon) în baza unui proiect de dinainte de război. Cvartalul ăsta e un proiect modernist experimental remarcabil: cartier format din blocuri-bară cu cca. 600 apartamente, așezate după axa heliotermă, cu facilități pentru locuitorii și restul cartierului. A fost prima investiție majoră a regimului pro-comunist instaurat după război (1945 – Guvernul Petru Groza). În 1956, zona era titrată “cartierul muncitoresc Ferentari”. Din păcate, în prezent anvelopările termice recente, acoperirea cărămizii aparente și spoirea fațadelor în fel de fel de culori au stricat unitatea și unicitatea acestei zone.

Arcul de Triumf, în mijlocul pieței pavată cu piatră cubică. Zona Kiseleff își menținea farmecul chiar și sub regimul comunist. Arcul în sine, inaugurat în 1930 de Regele Carol al II-lea, simboliza lupta românilor pentru a construi România Mare, ideal realizat în 1918. După 1947, comuniștii înlocuiseră efigiile din marmură ale Regelui Ferdinand I și ale Reginei Maria cu motive florale și scoseseră de pe laterale cele două proclamații ale Regelui Ferdinand: cea din 1916, la intrarea României în Războiul de Reîntregire (1916-1918) și cea din 1918, cu ocazia Marii Uniri. Proclamațiile se găsesc azi în muzeul din interiorul Arcului și, la peste 25 de ani de la căderea regimului comunist, ele nu au fost repuse pe exterior, la locurile lor - 1956

Scenă pitorească la Piața 28 Martie (actuală Unirii). Florari pe str. 30 Decembrie (fostă Carol și actuală Franceză), care în acea perioadă ieșea din centrul vechi, intra în piață, cotea dreapta pe locul Magazinului Unirea și mergea în Dâmbovița. Pe colțul b-dului 1848 cu b-dul George Coșbuc (actual colț Brătianu-Coposu) se găsea biserica Sf. Ioan-Nou (sau Sf. Ionică-Piață), mutată în 1987 cu 23 de metri în spate și privată de vedere directă dinspre piață prin ridicarea pe colț a blocului cu Raiffeisen Bank la parter azi. Piața Unirii este locul din București care s-a schimbat cel mai mult în ultimul secol - 1956

Imbulzeală (posibil aranjată) la o tarabă unde se vindeau ziare din RDG. Vedeta: celebrul cotidian “Der Morgen” (“Dimineața”), publicat între 1945-1991. Nu se putea să nu vadă șefii de la Berlin interesul poporului român muncitor pentru publicațiile est-germane - 1956

Vânzare de cartofi în plină stradă, posibil în zona Pieței 28 Martie (Unirii). Cântare ca cel din imagine am văzut cu toții, ba chiar în unele piețe încă se mai folosesc.

Vânzare în stradă. Diferența vestimentară dintre vânzătoarea din prim-plan și femeile din plan secund este mai mult decât evidentă. Egalitatea promovată de regimul comunist era doar în manualele de propagandă și în ideologia cu care era îndoctrinată populația.

Piața Universității - anii 1930

Complexul de cămine al Universității de la Grozăvești - 1962

Imagini pentru statui ecvestre mihai viteazul

Statuia Mihai Viteazul și biserica rusă Sf. Nicolae - înainte de 1900

Piața Academiei (universității) - anii 1950

Piața Universității - anii 1960

Piața Universității - anii 1960. In centru spate Casa Centrală a Armatei

Piața și monumentul I.C.Brătianu - anii 1930

Imagini pentru institutul de arhitectură ion mincu bucureşti

Institutul de arhitectură - 2000

Str. Covaci - 2010

Calea Victoriei la Piata Palatului Regal in 1905 – cvartal de case disparut in 1939. In stanga – Calea Victoriei mergand spre nord. In dreapta – segmentul curbat, ulterior corectat, din str. Clementei, actuala C. A. Rosetti). In plan indepartat dreapta, cupola Ateneului.

București - Calea Griviței colț cu Str. Buzești - 1930

Teatrul National de pe Calea Victoriei la 1900 – actual amplasament al Hotelului Novotel. O cladire de importanta istorica majora pentru Bucuresti, deoarece in jurul ei s-a creat primul pol de socializare – in sensul modern – din Bucuresti.

Piata Teatrului in 1908, privind spre nord. Recunoastem cupola Hotelului Continental. Cele doua case lipite de el, foste hoteluri, exista si astazi, dar sunt de nerecunoscut. Traversand intersectia cu str. Campineanu, pe dreapta avem Casa Vanic (actual amplasament al blocului cu Emporio Armani la parter – blocul Dragomir Niculescu) si, vis-a-vis, Casa Fialkowski (pe locul ei este blocul cu B1 TV la parter – blocul Adriatica).

Piata Teatrului in 1915, privind spre sud pe Calea Victoriei. In stanga, cladirea cu cupola apartinea sediului publicatiei “L’Independance Roumaine”, celebra in epoca. In dreapta, verdeata marcheaza Gradina Otetelesanu (amplasament al Palatului Telefoanelor actual).

Str. Campineanu coborand din Piata Teatrului, iunie 1937. Beraria Gambrinus (cea originala), gata de demolare. Imobilul construit pe locul ei exista si azi.

Podul Mogosoaiei (Calea Victoriei) la 1869, mergand spre Hanul si Sala Bossel (cladirea cu ferestre tuguiate din plan indepartat) – aproximativ amplasamentul Teatrului Odeon de azi – si, mai departe, spre Piata Sarindar (actuala Piata Tricolorului).

Manastirea Sarindar, demolata pentru a face loc Cercului Militar. Practic, altarul manastirii se gasea inspre Calea Victoriei (orientat spre est).

Piata Sarindar la 1907. Recunoastem Hotelul Bulevard de pe b-dul Elisabeta. Manastirea fusese in dreapta.

Calea Victoriei la Casa Capșa în jurul anului 1900, direcția Piața Teatrului. Casei Capșa nu îi fusese adăugată încă cupola emblematică.

Str. Lipscani - 1902

Banca Națională a României - localul vechi din Str. Lipscani

Strada Lipscani la 1900, privind din intersecția cu str. Smârdan spre Calea Victoriei. In stânga, Palatul Bancii Generale Romane (actual sediu BCR și CEC). In dreapta, Banca Natională.

Intersecție celebra din centrul vechi: Șelari-Franceză-Smârdan, spre finalul secolului 19. In dreapta, Hanul Roșu, existent și azi, dar de nerecunoscut.

Calea Victoriei, anii ’30, mergând spre Piața Palatului Regal (Piața Revoluției după 1989). In stânga, Pasajul Roman (plan apropiat) și Hanul Kretzulescu (plan îndepartat). Actual amplasament al Magazinului Muzica.

București - Piața Gării de Nord - 1974

Calea Moșilor - 1973

Cartierul Ferentari - 1972

Calea Moșilor - 1972

Piața Kogălniceanu - 1980

Calea Victoriei - 1930

Imagini pentru Plaja Mamaia în Timpul Războiului

Calea Victoriei vis-a-vis de Centrul Militar - anii 1930. In dreapta blocul care a fost
bombardat în 1944 și în locul căruia s-a construit blocul Lumea Copiilor în ainte cu
puțin înainte de 1960

Imagini pentru București Gara de nord 1930

Gara de Nord - 1890

Calea Victoriei - 1930 - vedere spre nord

!920 -In clădirea Eforie de pe Bd.Elisabeta au fost băi comunale, cu
o incintă care se acoperea iarna și era teatru, iar vara se transforma in
bazin de băi reci.

In clădirea Eforie de pe Bd.Elisabeta au fost băi comunale, cu o incintă care
se acoperea iarna și era teatru, iar vara se transforma in bazin de băi reci.

Str. Lpscani - 1930

1932. In imagine, un segment dispărut din strada Bărăţiei, parte a centrului vechi

Până în anii 1920-30 Trăsurile erau tipice plimbărilor de duminică, la bulevard, iar traversarea străzilor nu aducea cu sine niciun fel de risc de accident pietonilor.

In Capitală, primele manifestări ale preocupărilor pentru buna desfăşurare a circulaţiei datează de la începutul anilor 1800, încă din vremea domniei lui Caragea-Vodă. Domnitorul, adresându-se Vel-Spătarului, îi ordona acestuia să interzică circulaţia căruţelor care transportau lemne, fân şi cherestea pe uliţele din preajma Podului Mogoşoaiei, toamna, când începeau ploile şi noroaiele, indicându-se rute ocolitoare.

Capitala anului 2016 este un adevărat calvar pentru majoritatea şoferilor atunci când vine vorba de traficul rutier de la ore de vârf şi nu numai, dar Bucureştiul nu a început să fie aglomerat înainte de răxboi. mereu. Inainte (1921939), viteza maximă admisă nu depăşea 15 km la oră.

Zona Pieței Unirii - 1920

Piață organizată festiv sub regimul comunist (vezi GAS)

1950-1960

Calea Grivitei, bazar, obiecte de ocazie - 1930

București - 1946 - tanc rusesc T-34 și în stânga Foișorul de Foc

Cartierul Uranus - 1976 - In anul 1980, Nicolae Ceausescu a decis sa demoleze casele de pe dealul Uranus pentru a face loc Centrului Civic, Casei Poporului si cartierului 13 septembrie. Au cazut atunci prada buldozerelor, printre altele, Spitalul Brancovenesc, Biserica Alba-Postavari, Biserica Spirea Veche, Biserica Izvorul Tamaduirii, cladirea Operetei, Muzeul Mlitar, stadionul Republicii, ansamblul de chilii din jurul Bisericii Schitul Maicilor si Ansamblul Manastirii Mihai Voda. Ultimele doua lacase de cult au fost mutate si ascunse intre blocurile noi.
Una din Una Una din nenumăratele familii de ţărani gonite de sărăcie, îşi caută norocul în Bucureşti (1929)