AQUILEIA

Pe parcursul a foarte mulți ani am intrat în Italia, totdeauna cu mașina, folosind rute de nord și mai târziu ruta iugoslavă prin Trieste. Totdeauna, din dorința de ajunge în marile orașe, am neglijat să ne abatem spre antica Aquileia. Eram mereu preocupați de inteiorul acestei țări minunate peisagistic, citadin și, mai ales, artistic și istoric, țară neegalată în Europa din cele mai multe puncte de vedere.

Despre Aquileia citisem foarte multe în istoria romană și în unele lucrări privind vestigii arheologice și trecutul creștinismului. Când am călcat pentru prima dată în această localitate mică, cu pământul frământat de marșurile legiunilor, de copitele cailor romani, dar și de cele ale valurilor de invadatori barbari, am avut o surpriză din cele mai plăcute.

Din orașul antic au rămas doar puține vestigii, dar au rezistat bazele unei biserici antice, din sec.al 4-lea, peste care s-a înălțat, ulteior distrugerii sălbatice a hunilor, un lăcaș de cult maiestos, Basilica patriarhală din Aquileia, o cladire uimitoare ce păstrează până astăzi un extraordinar mozaic și a jucat un rol deosebit de important in evanghelizarea creștină a unei însemnate regiuni din Europa Centrală, în evul mediu.

De altfel am fost atras de istoria Basilicii Sfânta Fecioară - Sfinții Ermacora și Fortunato care își are rădăcinile de prin anul 313 e.N (era nouă) și reprezintă astăzi un obiectiv de artă antică și medievală de cea mai mare valoare.

Istoric, orașul fondat în 181 e.A. a fost, la apogeul său, unul din cele mai importante orașe ale Imperiului Roman. Aquileia a fost și un centru religios creștin de prim ordin, între secolul al 4-lea și secolul al 15-lea, sediu al Patriarhiei de Aquileia.

Colonia latină (este vorba despre ultima colonie latină fondată, în continuare n-au mai fost decât colonii romane) a fost fondată în 181 e.A., sub conducerea a trei romani: Publius Cornelius Scipio Nasica, Caius Flaminius Nepos și Lucius Manlius Acidinus Fulvianus. Trei mii de pedestrași, precum și cavaleri s-au stabilit acolo pentru a supraveghea peninsula Istria nesupusă și pe galii transalpini. Aquileia a devenit oraș în mai puțin de un secol. Aceasta înseamnă că așezarea avea în jur de 20.000 de locuitori pentru început. Aceștia proveneau din Picenum , Samnium și Campania, fapt ce explică de ce colonia era latină și nu romană. 

După puțin timp, în 169 e.A., mai mult de 1500 de coloniști latini împreună cu familiile lor, conduse de triumviratul lui Titus Annius Lucius, Publius Decius Subulo și Marcus Cornelius Cethegus, s-au stabilit în oraș ca o armată ce constituia o garnizoană. 

Descoperirea câmpurilor de aur din apropierea Klagenfurului (Austria) modern, în 130 e.A., a adus în atenție colonia în creștere și a devenit în curând un loc de importanță, nu numai datorită poziției militare strategice, ci și ca centru comercial, în special în domeniul produselor agricole și viticole. De asemenea, i s-au ridicat ziduri de cărămidă considerabile.

In anul 90 e..A., colonia latină inițială a devenit un municipiu, iar cetățenii ei au fost atribuiți tribului roman Velina. Caesar a vizitat orașul în mai multe rânduri și a așezat tabăra de iarnă în apropiere în perioada 59-58 e.A.

Augustus a fost primul dintr-un număr de împărați care au vizitat Aquileia, în special în timpul războaielor panonice, dintre 12-10 e.A. Acesta a fost locul de nastere al fiului lui Tiberius de către Julia, fiica lui Augustus. Poetul roman Martial a lăudat Aquileia ca pe un paradis și loc de odihnă la bătrânețe.

In timpul domniei lui Augustus, Aquileia a fost proclamată capitală a celei de-a zecea regiuni a Italiei, Regio X Venetia et Histria.

In timpul războiului împotriva marcomanilor, în anul 167 e.N., orașul a fost puternic implicat. Fortificațiile sale căzuseră într-o oarecare degradare în timpul păcii lungi. Cu toate acestea, când, în 168 e.N., împăratul Marcus Aurelius a făcut Aquileia cetatea principală a imperiului împotriva barbarilor din nord și est. Aceasta a ajuns la vârful măreției sale și în curând a avut o populație de 100.000 de locuitori. 

Impăratul Septimius Severus a vizitat orașul în anul 193 e.N., primul an de domnie.

In anul 238 e.N., când orașul a luat partea opoziției Senatului împotriva împăratului Maximinus Thrax , fortificațiile au fost reabilitate în grabă și s-au dovedit a fi suficient de rezistente pentru a rezista timp de câteva luni , până când Maximinus însuși a fost asasinat.

          Un palat imperial a fost construit în Aquileia, în care împărații au locuit frecvent după domnia înpăratului Diocletianus.

            In sec.al 4-lea, Aquileia și-a menținut importanța. Impăratul Constantin s-a oprit  aici în nenumărate ocazii. A devenit un obiectiv naval și sediul Correctorului Venetiarum et Histriae. Aici fost înființată și o monetărie, cu producție mare de monede, iar episcopul catolic a obținut gradul de arhiepiscop metropolitan . Un conciliu ținut în oraș în anul 381 a fost doar primul dintr-o serie de concilii din Aquileia care au fost convocate de-a lungul secolelor. Cu toate acestea, orașul a jucat un și un rol în luptele dintre conducătorii secolului al 4-lea. In anul 340, împăratul Constantin al II-lea a fost ucis în apropiere, invadând teritoriul fratelui său mai mic, Constans 

Dezvoltarea orașului, în acea epocă, a fost atât de puternică, încât a fost comparat cu o a doua Romă.

Localitatea a fost însă asediată în anul 401 de Alaric, regale vizigoților și distrusă de armatele hunilor, conduse de Attila, pe la jumatatea secolului al 5-lea (452). Cea mai mare parte a acestei localitati încă zace sub dealurile de pământ învechit, așteptand tăcut scoaterea la lumină. Aceasta localitate ar putea închipui, mai târziu, cel mai elocvent exemplu de oraș roman timpuriu, din întreaga zonă mediteraneană (făcând abstracție de Pompeii și Herculanum).

In perioada medievală, Patriarhatul de Aquileia a cunoscut o evoluție proprie, aflându-se în repetate rânduri într-o poziție de adversitate cu Republica Veneția și cu patriarhatul rival din Grado, (Noua Aquileia).

Insemnatatea politică a acestei localități a fost preluată, nu după mult timp, de Veneția. Cu toate acestea, Aquileia și-a păstrat valoarea și puterea spirituală, devenind resedința episcopală, și rămânând în vigoare pânăî in anul 1751.

Patriarhatul din Aquileia a fost o reședință istorică însemnată, fiind considerată chiar cel mai puternic centru episcopal din nord-estul Italiei. Basilica patriarhală din Aquileia, este un obiectiv istoric spectaculos ce te  poartă pe aripi de visare prin șaptesprezece secole îndepărtate.
Acum localitatea este cu totul neînsemnată, cu numai circa 3500 de locuitori. Aproape că trece neobservată de turiști. 

Un episcop, pe nume Teodor, a construit aici un complex religios în formă de potcoavă, alcătuit din trei hale, însa acesta s-a dovedit insuficient pentru adunarea credincioșilor, astfel încat în anul 345, în locul lateralei nordice s-a ridicat o structură mai mare, potrivit nevoilor de la acea dată. Acea cladire a fost însă distrusă de hunii lui Attila, ea nefiind niciodată reconstruită.

După retragerea hunilor, foștii locuitori romani, printre care erau și mulți creștini, s-au intors in localitate, ei ridicand o noua constructie, pe ruinele leteralei sudice a vechii hale. După o perioadă de delăsare, în sec.al 9-lea, sub conducerea episcopului Maxentius, fiind sprijiniti material de Carol cel Mare (Charlemagne), creștinii au ridicat aici o adevarată catedrală. In ciuda unor distrugeri din secolul al 10-lea, datorate invaziilor maghiare, si a unui cutremur de pământ din anul 988, lucrările la catedală au fost terminate abia în anul 1031.

Măreață basilică de la trecerea dintre milenii a fost ridicată inițial în stilul romanic, însă elemente gotice au fost adăugate acesteia, în urma reparațiilor necesitate de cutremurul de pământ din anul 1348. Catedrala din Aquileia este o biserică cu tavan plat, zidită în formă de cruce latină, de către patriarhul Poppo, în anul 1031, pe locul vechii biserici creștine ridicate în anul 345. Aceasta va fi reconstruită în jurul anului 1379, cu elemente în stil gotic, de către patriarhul Marquard von Randeck.

Fațada bisericii, zidită în stilul romanic cu foarte puține influențe gotice, o fațadă plată și înaltă, terminată cu un fronton simplu. Imediat sub fronton este străpunsă de deschidere circulară închisă cu sticlă, iar mai jos, pe lateral, prevăzută, pe fiecare parte, cu câte o fereastră prelungă rotujită în partea superioară. Pe centrul fațadei, în partea mediană se află o deshidere largă, conturată de piatră, ce are în centru două deschideri jumelate despărțite de o colonetă. Toată fațada este străjuită pe laturile extreme și pe centru de patru întăriri prelungi de piatră, ca niște dreptughiuri prelungi. Prin fațadă biserica centrală foarte înaltă este legată de Biserica Păgânilor și de ruinele unui baptisteriu din secolul al 5-lea, printr-un culoar de piatra. Interiorul mareței catedrale cuprinde o navă centrală foarte spațioasă, cu două nave laterale mai înguste. In spate navele sunt separate de două rânduri de coloane, iar în față sunt adâncite în lateral.

Interiorul navei este pavat cu un mozaic impresionant datând din secolul al 4-lea. Mozaicul cu mare suprafață, realizat în secolul al 4-lea, a fost scos la lumină abia în anul 1909, când tencuiala de paviment adăugată peste acesta, în urma reconstrucțiilor, a fost îndepartată. Mozaicul de la Aquileia este considerat printer cele mai mari și mai bogate ale creștinătății occidentale

Mozaicurile prezintă mai multe subiecte: portrete ale ctitorilor, scene din Evanghelie, inscripții, motive geometrice si florale, cât și multe imagini cu păsări și animale. Este semnificativă scena care îi înfățișează pe cei 12 Apostoli, ca și pescari, împreună cu scena profetului Iona. Șarpanta și arcadele aparțin secal 4-lea, capitelurile sunt romane, iar decorațiunea transeptului aparține Renașterii. In present toată suprafața cu mosaic este protejată de o pltformă transparentă din sticlă groasă pe care am călcat cu mare grijă și reținere.

            Tavanul bisericii datează din anul 1526, iar frescele păstrate fragmentar datează din mai multe perioade: fresce din secolul al 4-lea s-au păstrat în capela Sfantul Petru, situată in zona absidei de mari dimensiuni; fresce din secolul al 11-lea, prezente chiar in absida cea mare; fresce din secolul al 12-lea, situate în așa-numita "Criptă a Frescelor", situată în partea estică a altarului.

            In renumita "Criptă a Frescelor", criptă carolingiană din sec.al 9-lea, este plasată în capătul estic, se află o serie de fresce impresionante. Capela a fost zidita spre a adaposti moastele crestinilor Martiri. Frescele înfățișează un ciclu de imagini despre originea creștinismului în Aquileia și viata Sfântului Hermagoras, primul episcop din Aquileia.

            Din nava stângă se poate intra într-o criptă excavată, unde s-au adunat obiecte rezultate din săpături, mai ales splendide pavimente în mosaic din sec.al 4-lea.

            Imediat lângă capela romanică din secolul al 11-lea, asezată în zona altarului, la începutul absidei stângi, pot fi văzute mai multe rânduri de construcție, datând din perioade diferite. Cel mai de jos datează dintr-o constructie romană din vremea împăratului Augustus; cel de la mijloc înfățișează materiale diferite, mai tarzii, iar ultimul este putin înnegrit, ca urmare a incendierii din timpul invaziei lui Attila. Ultimul strat de constructie și de mozaic este dominată de o serie de decoratii geometrice.

            In exterior, in spatele campanilei impozante din secolul al 9-lea si a absidei centrale, se află Cimitirul celor Căzuti, unde sunt inmormantați zece soldați căzuti în Primul Razbi Mondial, alături de Sfântul Hermangoras.

Zona anticei Aquileia a fost folosită de localnicii din secolele ulterioare pe post de carieră de piatră, foarte multe materiale fiind luate pentru noi constructii, ca și majoritatea vestigiilor antice. Astfel, nici o clădire din vremea romanilor nu s-a păstrat într-o stare apreciabilă până astăzi. Muzeele de Arheologie și Paleocreștin păstrează, însă, o colectie de mai bine de două mii de artefacte, precum inscripții, statui și relicve găsite în șantierul arheologic de la Aquileia. In Muzeul de Arheologie se remarcă o serie de portrete, printer care cel al împăraților Tiberius și Augustus tânăr.

Aquileia, este considerată a fi cea mai întinsă localitate romană neexcavată complet nici până astazi, este trecută pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Actuala biserică (romano-catolică) păstrează în ea urmele bisericii creștine din secolul al 4-lea, o parte însemnată dintr-o veche mănăstire benedictină și un muzeu paleo-creștin.

In apropierea bisericii cu campanilă detașată, săpăturile au pus în valoare unele resturi ale orașului roman, precum Via Sacra (în spatele bisericii) care ducea la portul fluvial de pe râul Ntissa, locuințe și forul.
Când am plecat de la Aquileia spre Veneția nu simțeam că mă apasă secolele ci că aveam aripi spre mileniile Italiei.Părăseam un loc plin de un trecut unic și de artă.