Primul şi, probabil, cel mai important parc naţional al Italiei – Gran Paradiso - se ridică cu adevărat la înălţimea numelui său. Este o frântură din paradisul originar al Munţilor Alpi.
Vizitarea acestui colţ de Natură aproape neatinsă este o experienţă revelatoare, în care turismul civilizat se împleteşte armonios cu protejarea eficientă a mediului ambiant.
Parcul Prinţului Victor Emmanuel
Parcul şi-a primit numele de la masivul Gran Paradiso, aflat între graniţele acestei rezervaţii unice în Europa Occidentală.
Parco Nazionale del Gran Paradiso, aşa cum îl găsiţi numit în ghidurile locale, este situat în inima Alpilor Graiani, mai precis între celebra Vale d'Aosta si regiunea Piemonte.
Cuprinde peste 70.000 de hectare, care acoperă un habitat majoritar alpin.
Toţi munţii acestei rezervaţii fără pereche au fost şlefuiţi timp de milenii de gheţarii şi cursurile de apă din tumultuoasele ere geologice ale trecutului. La poalele văilor, pădurile sunt alcătuite din amestecuri de zadă şi molid. Altitudinea parcului nu scade sub 800 metri în cel mai jos punct, ca să culmineze cu cei 4.061 metri cât măsoară piscul Gran Paradiso. Altitudinea medie se cifrează în jurul valorii de 2.000 metri.
Istoria organizării acestei rezervaţii este strâns legată de protejarea caprei ibex, animalul-simbol al parcului.
In decursul secolului al XIX-lea, intensificarea vânării acestui maiestuos animal a dus la dispariţia sa din aproape toţi munţii italieni; un singur nucleu de circa 60 de exemplare a reuşit să supravieţuiască cu greu, doar în regiunea Gran Paradiso.
Caprele ibex au fost vânate intens nu doar datorită cărnii lor foarte apreciate de gurmanzi, ci şi pentru anumite părţi din trupurilor lor folosite în practici magice şi în medicina tradiţională din Alpii Piemontezi. Obiceiurile populare dictau ca din secţiunile transversale în formă de cruce ale coarnelor de ibex să se sculpteze talismane cu rol de protecţie împotriva morţilor subite şi violente.
Şansa salvării speciei a venit prin prinţul Victor Emmanuel (ulterior rege al Italiei) care, în anul 1856, a decis înfiinţarea Rezervaţiei de Vânătoare Regale din Gran Paradiso, instituind pază armată pentru protecţia animalelor. În anul 1920, nepotul regelui Victor Emmanuel a donat parcul statului italian, cu dorinţa expresă ca aici să fie instituită o rezervaţie exemplară, în care singura lege să fie protecţia totală a animalelor şi plantelor, precum şi a habitatelor incluse. Protecţia nu a salvat însă caprele ibex de excesele celui de al doilea Război Mondial. Dacă înainte de Marea Conflagraţie aici trăiau circa 4.000 de exemplare, în anul 1945 mai supravieţuiseră doar 419. Din fericire, măsurile de protecţie instituite atunci au făcut ca, în prezent, efectivul caprelor ibex să atingă din nou cifra optimă de 4.000 exemplare.
Muntele şi comorile sale
Munţii din Gran Paradiso sunt alcătuiţi din roci de diferite vârste şi origini, în majoritate gnaisuri stratificate (adică roci metamorfice derivate din granite şi diorite). În unele cazuri, gnaisurile sunt acoperite de roci calcaroase metamorfice, derivate din sedimentele marine rămase din Mezozoic. Valea din Cogne este bogată în minereuri de fier, fapt care a influenţat din cele mai vechi timpuri vieţile localnicilor.
Simbol al parcului, capra ibex este un animal obişnuit cu turiştii şi a cărui încredere în oameni a crescut considerabil în deceniile în care nu a mai fost împuşcată şi hăituită. Astăzi se apropie destul de mult de turişti, fiind uşor de fotografiat. Se întâlneşte pe toate pajiştile alpine din rezervaţie. Ţapii, caracterizaţi de coarnele imense şi arcuite, trăiesc în grupuri separate de femelele care trăiesc doar în compania iezilor. Grupurile interacţionează doar toamna, când este sezonul de împerechere.
Marmotele sunt mereu prezente, cu excepţia perioadei de toamnă târzie şi iarnă, când hibernează. Zăganul - sau vulturul bărbos, cum mai este denumit -, a dispărut în anul 1921, fiind recent reintrodus în Alpi prin intermediul unui binevenit proiect internaţional.
Acvila de munte, un prădător natural al iezilor de capre negre şi ibex, vânează, de asemenea, marmote şi cocoşi de munte. Silueta sa brăzdează deseori cerul din Gran Paradiso.
Frumoasele flori de colţ, simbol internaţional al piscurilor muntoase, se întâlnesc între cotele 1.500-3.200 metri. Între speciile rare de plante se remarcă Potentilla pennsylvanica şi Astragallus alopecurus, care cresc doar în Valea d'Aosta. Paradisea liliastrum, un splendid crin alb sălbatic, alcătuieşte pajişti de un alb orbitor.
Turism şi gastronomie în Paradis
Satele şi pajiştile alpine sunt o mărturie evidentă a păstoritului practicat aici din timpuri imemoriale. Pe pantele muntoase din Piemonte, casele tradiţionale sunt construite complet din piatră, pe când în regiunea Văii d'Aosta locuinţele sunt ridicate şi din lemn.
Printre locurile cele mai importante şi interesante se detaşează următoarele:
Vale di Campiglia: în fiecare an, pe data de 10 august, localnicii din văile Soana şi Cogne se întâlnesc în acest punct pentru celebrarea unor obiceiuri pre-creştine.
Gran Piano di Noasca: această zonă este cea mai puţin cunoscută şi frecventată de turişti din întregul parc. Este un loc ideal de observare a caprelor ibex, a celor negre şi a miilor de marmote.
Orvieille - Lago Djouan: este un vechi drum forestier inaugurat de regele Victor Emmanuel. Porneşte de la limita pădurilor de molid spre cabana de vânătoare de la Oreville. Lângă lacul Djouan se poate admira întreaga panoramă a gheţarilor şi piscurilor din Gran Paradiso.
Refugiul montan Vittorio Sella şi sătucul Herbetet: traseul dinspreValnontey spre refugiul Vittorio Sella este cel mai faimos din parc (cu menţiunea că sunt numeroase porţiuni de cablu şi lanţuri care necesită atenţie şi o condiţie fizică foarte bună).
Comorile din Gran Paradiso nu constau doar în privelişti naturale perfecte. Deloc. De fapt, vizitatorul nu s-ar putea bucura de ele cu burta goală.
Din acest motiv, se impune o escapadă în gastronomia alpină italiană.
Brânzeturile piemonteze sunt grozave. Încercaţi, pentru început, brânza din lapte de vacă numită toma.
Dar gustaţi şi din salamul cu cartofi, o specialitate nemaîntâlnită nicăieri.
Mocetta este o pastramă ce poate fi facută din diferite tipuri de carne, iar boudin este un salam uscat din carne de porc, la care se adaugă uneori ingrediente neaşteptate ca...sfecla roşie. Dar este absolut delicios.
Deserturile includ mecoulin - un cozonac cu stafide şi fructe de pădure - şi torcetti, un fel de fursecuri cu unt. Tot o specialitate recomandată de toţi turiştii este prăjitura Nivolet
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu