CALCUTA - VIAŢA UNEI ZILE

Dacă se vor câteva clipe de linişte absolută sau dacă se vrea să se audă trilurile mierlelor trebuie ca doritorul să se trezească înainte de ora 5, pentru că de îndată ce Calcutta se trezeşte nu mai există nici o şansă ca cineva să se bucure de cântecele păsărilor sau de liniştea ce pare, peste zi, ceva nefiresc în marea metropolă. Dis-de-dimineaţă, când soarele se ridică leneş prin perdeaua de ceaţă, Calcutta pare desprinsă din basme.

E un fel de zână adormită, iar cel ce o readuce la simţire e soarele, înger şi demon pentru cele peste 15 milioane de suflete ale oraşului. Până la ora 6, străzile sunt deja pline. Adormiţi încă, şoferii autoricşelor pleacă în cursă. Vânzătorii de fructe şi legume încep să îşi aranjeze marfa şi aşteaptă, sorbind tacticoşi din paharul de ceai, primii cumpărători. Li se alătură vânzătorii de flori, care-şi aranjează cu grijă ghirlandele de tuberoze parfumate şi garoafe.

Puţin după ora 7, copii pleacă la şcoală, iar vânzătorii ambulanţi încep să îşi laude mărfurile, cu glasuri tărăgănate, pe aleile dintre blocuri. Pentru gospodinele comode, cumpărăturile făcute din balcon sunt mană cerească. În fiecare dimineaţă, prin faţa blocului în care locuiesc, se perindă vânzători de legume şi fructe sau de peşte, băiatul care aduce laptele, băiatul care strânge rufele ce urmează a fi călcate; oameni care vând prosoape, mături sau umbrele, care confecţionează canapele sau scaune din paie. Să nu îi uit pe cei care vin, din uşă în uşă, şi adună gunoiul menajer sau pe cei care, mai apoi, dincolo de gardul ce împrejmuieşte complexul, îl sortează.

Până la ora 9, Calcutta e trează şi toate sunt puse în mişcare. Femeile tocmite să facă curat sau să spele îşi iau în primire îndatoririle; de peste tot vin mirosuri grele, de prăjeli, de ulei ars sau de ceai cu prea multă masala; se ştie doar că micul dejun e masa principală a zilei şi, dincolo de asta, bengalezii adoră să mănânce mult şi foarte dulce. Şoferii spală maşinile şi îi duc pe "patroni" unde au nevoie, iar doamnele… îşi fac baia rituală şi îşi piaptănă părul lung stând pe balcoanele scăldate de soare.

Mai schimbă câte o bârfă cu vecinele din blocul de peste drum sau mai dau câteva indicaţii femeilor care ţin de fapt casa, iar apoi, gătite bine, în sariuri elegante sau în costume multicolore compuse din kurta (bluză, scurtă sau lungă, din bumbac, vâscoză sau mătase, purtată de majoritatea femeilor indiene), şalvari şi eşarfe vaporoase, îndeplinesc rugăciunea de dimineaţă, spală zeitatea ocrotitoare a casei, o împodobesc cu ghirlandele de tuberoze şi îi aprind beţişoare parfumate. Obosite de atâta treabă, se aşază comod în faţa televizoarelor şi se odihnesc. Magazinele se deschid abia la ora 10. Mai au timp de încă un ceai…

Biblioteca de la Ramakrishna Mission Institute of Culture, din Golpark, se deschide, de altfel ca toate instituţiile, la ora 10. Sunt deja peste 30 de grade. Strada e plină. Oameni, biciclete, motociclete, ricşe, autoricşe, maşini de transportat marfa, taxiuri, autobuze… . Autobuzul pare, la prima vedere, nesigur. Văzute din afară, autobuzele sunt pictate şi inscripţionate cu chipurile zeităţilor sau cu cele ale actorilor de la Bollywood. Albastre, vişinii sau albe, autobuzele Calcuttei sunt, în fapt, schelete ruginite din fier, cu podul din lemn, ce scârţâie ameninţător sub greutatea călătorilor.

In orice moment sunt gata să îşi dea duhul. În partea din spate a unora dintre ele, stă scris, cu litere de o şchioapă, EURO 2, chiar lângă îndemnul frecvent întâlnit "Blow Horn". În Calcutta se claxonează chiar şi când nu este necesar. 80% dintre autobuze nu ar avea ce căuta pe şosele. Autobuzele ce fac legătura dintre satele noastre sunt clasa I comparativ cu autobuzele cu care, zilnic, circul în Calcutta. Interiorul lor diferă, în funcţie de constructor, însă în orice autobuz din India o parte este dedicată femeilor. Cu litere colorate stă scris, de regulă în partea stângă a autobuzului, "Ladies".

Locuri speciale pentru femei sunt şi în metrou, iar bărbaţii care se aşază uneori pe acestea sunt ridicaţi fără menajamente de către femei. În fiecare autobuz există un spaţiu dedicat zeităţii. În partea din faţă, lângă şofer, stă o reprezentare a zeităţii, statuie sau fotografie, căreia i se aprind, înainte de fiecare cursă, beţişoare parfumate.

In multe intersecţii ale Calcuttei, semafoarele sunt acţionate… manual. Un poliţist este cel care decide când este verde pentru maşini şi când pentru oameni. Oricum, nimeni nu respectă nici o regulă, iar trecerea străzii, în Calcutta, este o adevărată aventură. Poliţistul cu pricina stă într-o baracă, într-un colţ al intersecţiei şi, din când în când, apasă butonul pentru schimbarea culorii. Avantajate sunt maşinile, iar bieţii pietoni aşteaptă minute în şir până când poliţistul îşi aduce aminte şi de ei… .

Se pornesc grăbiţi să treacă strada, însă ajunşi la jumătatea distanţei, pietonii descoperă că poliţistul se răzgândeşte şi astfel se văd prinşi între cele două benzi până… data viitoare. Însă nu se ştie când va fi "data viitoare", pentru că uneori, poliţistul se plictiseşte şi pleacă să bea un ceai sau să ia prânzul sau Dumnezeu ştie unde, lăsând intersecţia pradă unui haos de nedescris.

Atunci intervin echipele de voluntari, hotărâte să facă ordine. Modul în care o fac este absolut nemaipomenit şi cu siguranţă unic în lume. Traficul este dezordonat, pe ambele benzi, maşinile, autoricşele şi autobuzele se grăbesc, iar de cele mai multe ori se apropie periculos de mult unele de altele. Autoricşele se strecoară în zigzag printre autobuze, iar motocicletele taie calea tuturor. Pentru siguranţa lor, pietonii sunt reţinuţi pe trotuare cu ajutorul unei… frânghii, care este întinsă dintr-o parte în alta a trecerii pietonale.

Când oamenii care stau sub soarele arzător la peste 40 de grade îşi pierd răbdarea, voluntarii lasă frânghia, iar intersecţia se transformă într-un câmp de luptă, taberele nervoase caută să ajungă de cealaltă parte cât mai repede, căutând "umbra" şi "răcoarea" celuilalt trotuar-bazar.

Multe zone ale Calcuttei seamănă cu un imens bazar. Peste tot sunt oameni care vând şi care cumpără. Găseşti orice îţi trece prin cap: de la zarzavaturi, la produse cosmetice, sucuri, fructe, îngheţată, tot feluri de dulciuri bengaleze, ceai, poşete, cărţi, DVD-uri cu filme Hollywood-iene sau producţie autohtonă, papuci, haine de toate felurile, şaluri colorate, bijuterii, jucării şi lucruri de artizanat, scaune şi cuverturi pentru pat… şi toate sunt amestecate.



Calcuta - catedrala Sf. Paul



De multe ori, un om cu un ceainic imens se strecoară printre mulţimea ieşită la cumpărături şi vinde ceai celor doritori. La orele prânzului Calcutta întreagă ia pauză de masă. Pe trotuar se formează cozi în dreptul locurilor unde se prepară mâncarea. Orez cu dal, chapati, cartofi sau noodles cu zarzavaturi, pui fript, pâine prăjită cu unt, dulciuri şi ceai.

Meniul zilnic al majorităţii. Jumătate din Calcutta ia masa în stradă. Sunt mii de vânzători ambulanţi care fac mâncarea în faţa ta, pe trotuar, între grămezile de coji de nucă de cocos, la nici doi metri de gazele de eşapament ce formează o perdea de fiecare dată când autobuzele trec în goană. Trotuarul e supraaglomerat.

Cozile se formează şi la uşa restaurantelor "pretenţioase", însă acolo meniu diferă considerabil: pui, gătit în zeci de feluri, peşte, carne de capră, orez şi legume asezonate cu tot felul de condimente. Calcutta întreagă se opreşte, pentru cel puţin o oră, să ia masa. În acest interval, deşi e foarte cald, se poate circula pe stradă, ai loc să te mişti în voie, iar în magazine îţi poţi alege liniştit ceea ce vrei să cumperi. După masa de prânz, vânzătorii se odihnesc în spatele tejghelei sau chiar lângă marfa expusă. Unele magazine se închid între orele 14 şi 16 sau 17. În acest interval se închid şi Templele hinduse şi celelalte locaşuri de cult ce sunt păzite.



Calcuta cu 17 milioane de locuitori



Zeităţile hinduse îşi fac siesta, de multe ori în camere cu aer condiţionat, în timp ce preoţii stau afară, sub o prelată întinsă între doi copaci şi îşi fac vânt cu un evantai. În curtea largă a moscheei din Esplanade credincioşii musulmani se odihnesc sau dezbat probleme arzătoare într-un spaţiu prevăzut cu ventilatoare. Până şi poliţiştii din intersecţiile Calcuttei se odihnesc. Traficul este, în acest interval, mai liniştit.

Insă minunea ţine doar câteva ore, pentru că odată ce se înserează, adică în jur de ora 18, Calcutta e luată cu asalt de milioane de oameni ce ies la plimbare, la cumpărături, gură cască… . Strada este plină de femei ieşite la cumpărat bijuterii ieftine, la 10 rupii, sau bindi (semnul din frunte), sau şaluri sau papuci sau cămăşi de noapte, sau te miri ce…; bărbaţi care nu le scapă din ochi, care negociază preţul cu vânzătorii… . La această oră în magazine nu ai unde arunca un ac. Aerul condiţionat nu mai face faţă, e mai cald ca afară. Pe trotuar, nu ai loc să treci. Dacă vrei să avansezi, e mai sigur pe stradă. Măcar vezi autobuzul sau maşina ce vine în goană … .

La un colţ de stradă, vânzătorii de jucării de pluş îndeasă cu foc pluşul în tot felul de forme, în timp ce îşi laudă marfa în gura mare. Copiii îi privesc cu interes şi îşi trag părinţii de mânecă. Lângă ei, o femeie coace porumb, 5 rupii bucata, iar puţin mai încolo, un bărbat lustruieşte pantofii domnilor ieşiti la promenadă. Un copil vinde beţişoare parfumate iar în spatele lui, la o tejghea improvizată, un băiat mânjit cu cenuşă prepară egg-rolls (un fel de plăcinte umplute cu ceapă prăjită, ou, carne de pui, chili) şi lassi (băutură pe bază de lapte îndulcit). Cina este aproape, trebuie să fie pregătit.

Pe trotuarul ce duce de la Misiune la Gariahat, de unde iau autobusul spre casă, vânzătorii de fructe îşi aranjează marfa: mai multe sortimente de mere, mango, struguri, ananas, banane, guava, pepeni… şi tot felul de alte fructe exotice stau cuminţi în aşteptarea cumpărătorilor. Care nu se lasă prea mult aşteptaţi. Magazinele cu dulciuri bengaleze sunt arhipline. Mishti doi (o specialitate de iaurt ce se prepară doar în Bengal) şi celelalte bunătăţi din lapte, miere şi caju sunt preferatele multora dintre locuitorii Calcuttei. Sunt preferatele mele.

Templele, deschise o dată cu lăsarea întunericului, sunt pline de oameni veniţi să asculte muzica sau să aducă ofrande. Seara, Calcutta miroase a lemn de sandal, de la miile de beţişoare parfumate ce se aprind peste tot pe stradă, a mâncare, a magnolii şi a tuberoze, de la miile de standuri unde sunt expuse flori… . De peste tot răzbat sunetele specifice de Pūja (rugăciune) şi clinchetul clopoţelului ce încheie rugăciunea. Pentru unii, seara e abia la început.

Pentru alţii, e timpul de culcare. Sub podul din Gariahat, zeci de oameni şi-au întins rogojinile sau sacii de rafie ce le ţin loc de pat şi, acoperiţi cu un şal sau cu un prosop murdar şi rupt, îşi încheie ziua nemâncaţi şi adorm în vuietul străzii. Vânzătorii ambulanţi se apucă să-şi împacheteze mărfurile. Rămân deschise doar standurile la care se prepară cina.



Calcuta cu 11 milioane de locuitori



Toate magazinele se închid până la ora 22. Autobuzele sunt tot mai rare. Strada se goleşte treptat. Câte un travestit îmbrăcat în sari face senzaţie. Câte o autoricşă trece în grabă ducând spre casă sufletele pribege. Cei de la Kolkata Traffic Control montează pe fiecare sens de mers garduri mobile pentru a opri vitezomanii. E noapte deja. Mirosuri grele şi sunete amestecate răzbat până la etajul doi al blocului în care locuiesc. E din ce în ce mai linişte. Incet, încet, Calcutta se pregăteşte de culcare. Curând începe o nouă zi. Identică cu cea care tocmai s-a încheiat.