Privind atent o hartă a Mării Caraibelor, observi cu uşurinţă cum lunga si îngusta Insulă Mare a Cubei îi separă apele albastre din nord, de Oceanul Atlantic, iar cele din nord-vest, de Golful Mexicului. Cei 1250 km lungime şi cei 100 km de lăţime medie ai insulei elongate sunt înconjuraţi de alte mii de petice de pământ, formând împreună arhipelagurile Colorados, Sabana, Camagüey, Canarreos şi Jardines dela Reina, cu o suprafaţă totală de 110.922 km pătraţi de pământ cubanez. Munţi şi palmieri, plaje mirifice şi corali, trestie de zahăr şi tutun – toate păstrează Cuba într-o aură de sălbăticie romantică, care nu a apus în epoca de glorie comunistă.
Din Havana, spre vest
Un călător în Cuba poate epuiza în două zile pline oferta turistică a Havanei, oraş cu nuanţe multiple de tristeţe, culoare, decadenţă şi speranţă, încă deschis unei istorii controversate. Iar dacă acel turist a fost, într-un moment destul de îndepărtat, părtaş la un episod de viaţă comunistă în ţara de baştină, cu siguranţă nu va fi uimit când, intrând în sediul unei agenţii turistice din centrul capitalei, o doamnă extrem de plictisită şi nepăsătoare îi va prezenta două opţiuni pentru o zi plină departe de Havana: Varadero, pentru 12 ore de plaja sub umbrelele unui resort de cinci stele al vestitei statiuni, ori Viñales, ţinuturile sălbatice din vestul insulei. O alegere uşoară, într-o clipită, pentru un tur ce se va dovedi o intrare în lumea imaginară a unei Cube ce nu l-a cunoscut vreodată pe Columb.
Pe drumul ce leagă Havana de provincia Pinar del Rio ("pădurea de pini de lângă râu"), cele două ore de călătorie se umplu de imagini rurale simple şi verzi, în mersul lin al unui autocar confortabil, cu turişti supravegheaţi îndeaproape de un ghid zambăreţ şi un domn tăcut şi cenuşiu. Puţinele maşini întâlnite, şoseaua bună, dar fără indicatoare, şi satele modeste pe care le străbate vorbesc despre o ţară cuminte, parcă aţipită la umbra munţilor ridicaţi în mijlocul insulei, spre vest. La un moment dat, lanţul Cordillera de Guaniguanico duce drumul în şerpuiri lungi prin păduri de palmieri, până să coboare dincolo, spre nordul lor, în Valle de Viñales, considerată tabloul natural cel mai reuşit pe care turistul străin ar putea sa-l privească în Cuba.
Înainte de panaroma superbă a văii, un mic popas dă prilejul vizitării unei plantaţii de tutun, dintr-o afacere desfăşurată într-o casă scundă şi lungă, cu încăperi în care recolta de frunze lungi şi uşor parfumate stă stivuită pe mese, pentru deliciul privirii turiştilor. Istoria tutunului cubanez, Nicotiana tabacum, cel mai bun din lume, se leagă de indigenii Taino, venerabilii agricultori ai anilor 700-800 î.e.n., de pământul roşu fertil şi de soarele perfect al lunilor noiembrie-februarie, când frunzele verzi se dezvoltă tumultos din seminţele mici şi aurii. Deşi cultivatorii privaţi pot lucra până la 7 ha de teren, statul cubanez deţine monopol asupra manufacturii şi distribuţiei de trabucuri.
Mogotes şi palmieri
Monument naţional şi Patrimoniu UNESCO din 1999, Valle de Viñales înfăţişează surprinzătorii mogotes, răsărind obraznici printre ogoare verzi, lucrate cu plug şi boi, şi colibe acoperite cu frunze de palmier sau paie. Munţii conici, denumiţi "mogotes" ("căpiţe de fân"), par în orizont cocoaşele grupate ale unei turme de cămile încremenite în timp. În perioada jurasicului, platoul calcaros al unui fund de mare s-a ridicat încet, dând la iveală staturile cu cochilii de vietăţi marine şi înfruntând pentru milenii întregi eroziunea apei de ploaie.
Acţiunea chimică a acidului carbonic slab, rezultat din combinaţia calcarului cu apa, determină formarea unor reţele de treceri subterane şi peşteri, dar şi prăbuşirea masivă a pereţilor, ceea ce a dus la apariţia văilor dintre mogotes. Aceşti munţi calcaroşi, acoperiţi pe pantele verticale de vegetaţie luxuriantă, sunt roşi în continuare de ploile abundente şi cu o aciditate crescută din combinaţia cu plantele descompuse. Rădăcinile copacilor sau tufişurilor scormonesc piatra moale şi o fârâmiţează poetic, într-o perdea de franjuri şi pietricele albe, strălucind în lumina apusurilor.
Legenda spune că nişte navigatori spanioli de acum câteva secole au zărit de pe mare, prin ceaţă, rotunjimile mogotes-urilor, iar profilul lor le-a semănat cu orga unei biserici. De atunci, lanţul muntos s-a numit "Sierra de los Organos"...
O floră şi o faună endemică fac cinste acestei regiuni muntoase: stejarul caiman, palmierul de munte, palmierul de plută (Mycrocycas calocoma), colibri-ul - albină, trogonul cubanez, piţigoiul cubanez şi Chondropomete, un melc minuscul cu ochi portocalii, ce se izolează de prădători prin atârnarea de un suspensor alungit, sunt câteva dintre exemplarele protejate.
Peşterile văii
Cueva del Indio, Cueva del Ruiseñor, Cueva de San Miguel şi Gran Caverna de Santo Thomas înfrumuseţează adâncimile albe ale reliefului carstic din regiunea Pinar del Rio.
Turul de o zi include doar intrarea la Peştera Indianului, însă şi celelalte caverne reprezintă obiective turistice importante, marcate fiecare în parte printr-o notă specifică. Marea Cavernă a Sfântului Thomas este numele celei mai mari reţele de peşteri din Cuba şi din America latină, cu 18 km de galerii şi cinci niveluri de grote comunicante, formând un paradis subteran pentru speologi.
In trecut, peştera San Miguel fusese folosită ca ascunzătoare de către sclavii africani, fugiţi de pe plantaţiile unde ar fi fost exploataţi până la moarte. Astăzi, în peşteră există un mic muzeu şi un restaurant, iar la intrare se poate sta la o băutură rece, pe scaunele albastre ale unui bar.
Descoperită în 1920, Cueva del Indio lasă turiştii să pătrundă pe jos într-un tunel îngust, străjuit de formaţiuni calcaroase cu siluete mlădioase, din spatele cărora răzbat luminile colorate ale reţelei electrice. Picturile şi fragmentele de ustensile găsite în această peşteră sunt atribuite populaţiilor locale precolumbiene.
Tavanul creşte uneori spre înălţimi ameţitoare, pentru ca apoi turiştii să fie impresionaţi de o plimbare cu barca pe râul San Vicente, ce străbate pentru o jumătate de milă mogote-ul calcaros, urmând a ieşi la lumină pe o pajişte verde.
Piña colada şi "Comandante Che Guevara"
Pe una dintre feţele mogote-ului "Pita" din valea "Dos Hermanas"("Doi fraţi"), pictorul cubanez Leovigildo Gonzales Morillo, unul dintre elevii celebrului artist mexican Diego Rivera, a pictat in 1961, la cererea lui Fidel Castro, aşa numita "Mural de la Prehistoria" - o imagine naivă a istoriei evoluţiei, de la ammoniţi la Homo Sapiens, în 12 reprezentări pe 180 m lungime. In 1980, această "operă" controversată pe drept a fost restaurată şi, până azi, ea uimeşte prin efectele de lumină şi culoare pe care le dă combinaţia vopselurilor cu crăpăturile stâncii.
Privind roşul, galbenul şi albastru viu al picturii murale, se stă comod la mesele restaurantului rustic de la baza mogote-ului, pentru prânzul târziu. O mică terasă la intrare întâmpină turiştii cu o piña colada proaspătă şi rece, din lapte de cocos, ananas şi un adaus de rom, la cerere. Restaurantul se întinde între tufişuri înflorite, umbrite de palmierii subţiri, iar meniul constă în mâncarea obişnuită a Cubei: cartofi galbeni, fasole neagră şi o bucată de carne, alături de o salată verde.
Într-o parte a localului, o formaţie asigură fundalul perfect al după-amiezii cubaneze, în tonuri muzicale suave, în surdină. La un moment dat, solistul, cu voce adâncă şi riduri asemenea pe un chip blajin, se leagănă uşor şi rosteşte sacadat: "Comandanteee, Che Guevaraaa"..., încheind recitalul romantic cu o baladă tristă, amintind de spiritul revoluţionar al sălbaticei insule din Caraibe.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu