luni, 5 septembrie 2016

MOLYAVITSA


Sătui de atmosfera de oraș aglomerat și destul de lipsit de atrcții, respectiv de Sofia, am pornit după două zile de spre sud, spre Munții Rila. Noi eram vajnici iubitori de drumeții pe munți și încă de acasă programasem să urcăm pe munții Bulgariei. Ne atrăgeau eventuale escaladări pe lanțul Rila și pe Masivul Rodopi, cu cel mai înalt vârf din Balcani, Musala (sau Mus Alah).
In munții Rila am ajuns foarte repede și ușor, aflându-se la mică distanță, spre sud-est de Sofia, prin orășelul atrăgător Samokov, înconjurat de munți și comuna Govedartsi. Șoseaua ne-a condus până la un complex turistic nou de la poalele muntelui Moleavytsa, la o altitudine de 1730. Distanța am parcurs-o în numai o oră și jumătate.

Am parcat mașina și am pornit voinicește, după vechiul nostru obicei, spre vârful Molyavitsa, aflat la altitudinea de 2729 de metri. Traseul turistic, marcat cu dungă roșie, ne-a condus pe vârf în numai trei ore, ținând cont de scurte opriri pentru  admirarea perspectivelor și pentru fotografii.
Desigur că pe parcurs am depășit toate grupurile ce urcau, pentru că noi eram cu un antrenament bine întreținut încă din timpul liceului. Ca urmare am avut plăcerea de a privi orizonturile unduite, sau zințate numai singuri, singurei, așa cum ni se întâmpla de multe ori și în țară. Dincoloător de versantul pe care urcasem, undeva jos, într-o mare verde de pădure de foioase de la poalele de sud-vest ale muntelui se vedeau acoperișurile vesele ale unui lăcaș de cult. Era Mănăstirea Rila locașul monahal ce constituie mândria bulgarilor, pe drept cuvânt.
Am stat pe vârful puternic însorit și de-a dreptul arzător până a fost invadat de un grup mare de montaniarzi bulgari. Liniștea s-a curmat, așa că am luat poteca spre poale cu marea satisfacție că atinsesem cel mai înalt vârf montan de până atunci. s-au scurs două decenii până ni s-a deschis calea și spre alte înălțimi montane cu mult mai spectaculoase. Aceata după răsturnarea social-politică din 1989.
In acea seară am simțit usturător pielea arsă de soare pe timpul orelor de cucerire a Molyavitsei. Dar nu conta, eram satisfăcuți de performanță și am vist o clipă la Carpații noștri.
Planurile legate de traseul prin țara vecină și zilele afectate ce ne erau în față, ne-au determinat să renunțăm la atacul spre Rodopi și Musala. Eram deciși să ne întoarcem în anii următori și să ne realizăm visul. Timpurile s-au scurs și nu am mai apucat să cucerim cel mai înalt vârf balcanic. Am fost, totuși recompensați pe deplin cu atingerea altor înâlțimi visate, dar care pe timpul anului 1974 nu puteau rămâne decât vise.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu