Vladimir Rosulescu - Geografie: PLEVNA - MONUMENTUL EROILOR DE LA GRIVIȚA

In periplul nostru prin Bulgaria, din 1974, unul dintre primele obiective vizitate a fost Monumentul eroilor români de la Grivița construit de regele Carol I în anul 1902, pentru a comemora pe cei 1725 de ostași români care s-au jertfit pe aceste locuri pentru independența țării. La 29 octombrie 1902, cu prilejul vizitei Regelui Carol I în Bulgaria, regele Bulgariei a luat iniţiativa de a transforma în muzeu casa de la Poradim, imobil în care suveranul român a avut cartierul general.

In timpul războiului ruso-turc (1877-1878) satul Grivița din regiunea bulgară Plevna a fost locul unde armata română a suferit cele mai mari pierderi, dând și cele mai mari dovezi de vitejie și sacrificiu.

In cinstea ostașilor români- „pentru vitejii soldaţi români căzuţi la Griviţa”, la inițiativa Regelui Carol I, în 1902 a fost construit mausoleul, în osuarul acestuia fiind depuse osemintele a 1725 eroi români Este considerat de mulți cel mai mare edificiu comemorativ din străinătate dedicat eroilor români.

In 1957, cu prilejul aniversării a 80 de ani de la începerea Războiului de Independenţă, partea bulgară a organizat un muzeu al armatei române, într-o clădire cu patru camere. Muzeul a fost desfiinţat tot de bulgari, în 1960, însă, exponatele, fotografiile şi schiţele referitoare la armata română au fost inserate în Muzeul Armatei Ruse.

Mausoleul are forma unei capele, fiind compus din biserică și osuar (cripta) la subsol. Totul este în marmură albă și acolo se păstrează în sarcofage de marmură osemintele eroilor români. Pe piatra funerară și pe pereți sunt înscrise numele eroilor căzuți în luptă.

In jurul mausoleului este un parc - Parcul Prieteniei- de circa 10 ha amenajat de voluntari români în anul 1958 cu ocazia renovării.monumentului Tot atunci voluntarii români au amenajat și șoseaua de acces (cca 5 km).

In 1957, cu prilejul aniversării a 80 de ani de la începerea Războiului de Independenţă, partea bulgară a organizat un muzeu al armatei române, într-o clădire cu patru camere. Muzeul a fost desfiinţat de bulgari, în 1960, însă, exponatele, fotografiile şi schiţele referitoare la armata română au fost inserate în Muzeul Armatei Ruse.

In 1977, pentru aniversarea a 100 de ani de la căderea Plevnei, autoritățile bulgare au ridicat și ele un monument – Panorama Pleven – pe o înălțime centrală, în parcul Skobelev. Are formă tronconică și trei etaje care simbolizează cele trei mari asalturi asupra redutei turcești Muzeul are patru încăperi dintre care una conține o Dioramă lungă de 150 de metri și o lățime de 17 metri. Intr-o încăpere sunt expuse busturile personalităților care au participat la luptele din 1877. Bustul regelui roman Carol I se află la loc de cinste.

In ultima încăpere sunt expuse tablouri semnificative pentru evenimentele din acelan. Unul din tblouri prezintă pe Osman Pașa predând sabia colonelului Mihail Cerchez. In rest întregul monument omagiază armata rusă. Ghidul încearcă să sugereze că predarea Plevnei și lui Osman Pașa s-a făcut către armata rusă. Slugărnicie odioasă !

Asediul Plevnei a fost una dintre principalele bătălii ale Războiului Ruso-Turc din 1877–1878. După ce armata rusă a traversat Dunărea la Șviștov, ea a început să avanseze spre centrul Bulgariei de astăzi, cu scopul de a trece Munții Balcani spre Constantinopol, evitând cetățile turcești fortificate de pe malul Mării Negre. Armata otomană condusă de Osman Pașa, întoarsă din Serbia după un conflict cu acea țară, a fost masată în orașul fortificat Plevna, oraș întărit și înconjurat de numeroase redute, aflat la o importantă intersecție de drumuri.

După două asalturi nereușite, în care pierduse efective prețioase, comandantul trupelor ruse de pe frontul balcanic, marele duce Nicolai, a cerut cu insistență (prin telegrama din 19 iulie) ajutorul aliatului său român Carol I. Carol a trecut și el Dunărea cu o armată românească și a fost pus la comanda trupelor ruso-române. El a decis să nu mai facă niciun asalt, direct aupra Plevnei ci să asedieze orașul, tăind căile de aprovizionare cu alimente și muniții. Armata ruso-română a reușit la începutul asediului să cucerească mai multe redute din jurul Plevnei, păstrând pe termen lung doar reduta Grivița. Asediul început în iulie 1877 s-a încheiat abia în luna decembrie a aceluiași an când Osman Pașa a încercat fără succes să forțeze ruperea asediului și a fost rănit. În cele din urmă, refugiat într-o moară, Osman a primit delegația militară română, condusă de colonelul Mihail Cerchez, și a acceptat condițiile de capitulare oferite de aceasta.

In urma bătăliei, armatele ruse au putut avansa și au atacat în forță pasul Șipka de trecere peste Balcani, reușind să învingă defensiva otomană și să își deschidă drumul spre Constantinopol, cu pierderi grele în ostași. Războiul s-a încheiat cu Pacea de la San Stefano, o mahala a municipalității Bakırköy din Istanbul, Turcia. Numele de San Stefano a provenit din limba greacă până în 1926, Acum cartierul se numește Yeşilköy.

Tratatul prevedea formarea unui principat bulgar autonom, care să plătească tribut Porții, dar care avea dreptul la un guvern creștin și la o armată proprie. Teritoriul său includea câmpia dintre Dunăre și Munții Balcani (Stara Planina), regiunile Sofia, Pirot și Vranje, Tracia de Nord, părți ale Traciei de Est și aproape

întreaga Macedonie (articolul 6).

Conducătorul principatului urma să fie ales de poporul bulgar, aprobat de Imperiul Otoman și recunoscut de marile puteri. De asemenea, un consiliu al nobilimii urma să creeze o constituție proprie (articolul 7). Trupele otomane aveau sa părăsească Bulgaria, fiind înlocuite de trupele rusești, a căror ocupație urma să dureze doi ani (articolul 8).

Sub premisele tratatului, independența Muntenegrului a fost recunoscută de către Imperiul Otoman (articolul 2), iar teritoriul său s-a dublat ca mărime, prin anexarea unor foste regiuni otomane precum Nikšić, Podgorica și Antivari (articolul 1).

Serbia a obținut, de asemenea, independența și a anexat orașele Niš și Leskovac (articolul 3).

Independența României a fost recunoscută de Imperiul Otoman (articolul 5), însă România a fost obligată să cedeze Rusiei Basarabia de Sud, dar a primit drept compensație Dobrogea (articolul 19). Totuși, Rusia, deranjată de reacțiile românești privind pierderea Basarabiei, a impus ca orașul Silistra să-i fie acordat Bulgariei, România considerând că este „un ghimpe în inimă” Una ditre cele mai mari pierderi politice a fost pierderea cailor ferate si primirea de refugiati din Ucraina si Galitia.

Pe lângă pierderile din Balcani, Imperiul Otoman a cedat Rusiei o serie de teritorii georgiene și armenești: Ardahan, Artvin, Batumi, Kars, Olti și Beyazit (articolul 19). De asemenea, Imperiul Otoman urma să infăptuiască reforme în Bosnia și Herțegovina (articolul 14), precum și în Creta, Epir și Tesalia (articolul 15).

Strâmtorile Bosfor și Dardanele urmau să fie permanent deschise pentru nave neutre, atât pe timp de pace, cât și pe timp de război.

Marile puteri nu au fost satisfăcute de acest tratat, prin care Imperiul Țarist și-a extins influența în Balcani și Caucaz, cerând și obținând o revizuire prin Tratatul de la Berlin, la Congresul de la Berlin din 1878.

Serbia

și Grecia se temeau că înființarea Bulgariei Mari ar putea destabiliza regiunea; un număr semnificativ de sârbi și, în special, greci se aflau între granițele noului stat bulgar.

România, care a avut o contribuție semnificativă la victoria împotriva Imperiului Otoman, a fost extrem de dezamăgită de prevederile tratatului, considerând că articolul 19 încalcă tratatele antebelice româno-rusești care garantau integritatea teritorială a României.