sâmbătă, 3 septembrie 2016

SOFIA

După o primă zi de acomodare petrecută prin Belgradcic,Vrața și stațiunea Milanovo, periplul nostru prin țara de la sud de Dunăre a început cu capitala, mai ales că era începutul drumului planificat și era orașul cel mai atrăgător.
Cel mai mai mare oraş și capitala Bulgariei are o istorie milenară, fiind la origine o aşezare a tracilor sud-dunăreni care au denumit-o Serdica. In 1974, oraşul arvea circa 1.000.000 locuitori şi constituia centrul economic şi cultural Bulgariei.
Cu puţin peste un milion de locuitori, Sofia este oraşul cu mai multe faţete din vestul Bulgariei. In afara monumentelor istorice şi a locurilor romantice, oferă bulevarde animate şi, nu în ultimul rând somptuozităţi arhitectonice de pe vremea regimului comunist. Sofia a fost, încă din vremurile trecute, un punct nodal pe drumurile comercianţilor europeni, iar această poziţie și-a păstrat-o și în prezent. 
Este situată în partea de vest a ţării, pe Câmpia Sofia şi la umbra colinelor joase ale Muntelui Vitosha. Este aşezată la altitudinea de 550 metri, iar clima sa este una moderat-continentală caracterizată de ierni reci şi veri plăcute. Situată la o întretăiere strategică de drumuri, Sofia este un punct de legătură dintre Istanbul, Orientul Apropiat şi restul Europei Occidentale.
 Sofia este situată relativ aproape de capitalele majorităţii statelor din Balcani. Atraşi de izvoarele cu apă fierbinte din apropierea sa, Serdica a fost capturată de romani care au transformat-o într-o aşezare tipic romană. In timpul împăratului Traian, aşezarea a fost numită Ulpia Serdica şi a devenit centrul administrativ al provinciei Tracia. Tot Serdica a fost oraşul preferat al împăratului Constantin cel Mare, care obişnuia să spună adesea că „Serdica este Roma mea”. In jurul anului 175, s-a ridicat un zid de apărare în jurul aşezării, iar viitoarea Sofia a prosperat şi în timpul împăratului bizantin Iustinian cel Mare.
 La începutul sec.al 9-lea, Krum, hanul bulgarilor a invadat Serdica, iar oraşul a devenit parte importantă din Primul Imperiu Bulgar, din timpul hanului Ormutag ( anii 814-831). In acele vremuri, oraşul a primit numele de Sredeț (Centrul) datorită poziţiei sale strategice. Intre anii 1018-1094, oraşul a fost cucerit de bizantini, ocazie cu care şi-a consolidat poţiţia de centru cultural, strategic şi economic. Oraşul şi-a luat numele de Sofia la finele sec.al 14-lea, în cinstea celui mai important simbol al său, biserica Sfânta Sofia. 
Chiar dacă și-a făcut apariția pe scena istorică de la sud de Dunăre, teritoriul Sofiei a fost supus evoluției generale a viitoarei Bulgarii.
Cele mai vechi urme de picturi rupestre au fost descoperite în peștera Kozarnika și datează de 1.400.000 de ani. Culturile preistorice de pe teritoriul Bulgariei cuprind cultura Hamangia din neoliticcultura Vinča și cultura Varna din eneolitic (mileniul al V-lea e.N.). Necropola de la Varna oferă informații pentru înțelegerea ierarhiei sociale a celor mai vechi societăți de pe teritoriul Europei.
Conform istoriografiei Bulgariei, redată și de Encyclopædia Britannica, doar trei principale grupuri vechi au populat Bulgaria actuală : tracii (care conform acestei istoriografii nu au fost decât slab și marginal elenizați și romanizați, în ciuda relatărilor cronicarilor Theofilact din Simocatta, în Istoriile sale, sau Teofan Mărturisitorul în Cronografia sa și a studiilor istoricilor Constantin Jirecek, Thede Kahl sau Jernej Kopitar), apoi slavii sudici și în sfârșit Proto-bulgarii. Tracii trăiau împărțiți în diferite triburi până când regele Teres le-a unit pe mare parte din ele în regatul Odris pe la 500 e.A.  Ei au fost în cele din urmă cuceriți de Alexandru cel Mare în sec.al 4-lea e.A. și apoi de Imperiul Roman în 46 e.N. Cele mai răsăritene triburi de slavi sudici s-au stabilit treptat în Imperiul Roman de Răsărit, pe teritoriul Bulgariei moderne, în secolul al 6-lea, asimilându-i pe traci și pe slavi. In cele din urmă, elita bulgarilor sosiți din din Asia Centrală i-a inclus pe aceștia într-un nou stat care s-a format după sosirea hanului Asparuh în Balcani.
Asparuh, fiul hanului Vechii Bulgarii MariKubrat, a migrat împreună cu mai multe triburi bulgare către cursul inferior al fluviilor Dunărea, Nistru și Nipru. După anul 670, el și-a extins regatul către peninsula Balcanică, trecând Dunărea cu o hoardă de 50.000 de oameni și a cucerit Moesia și Scythia Minor (Dobrogea) de la Imperiul Bizantin. Limba sud-slavă locală a fost adoptată treptat și de bulgarii turanici cuceritori, care și-au păstrat dominația asupra majorității slave. Un tratat de pace semnat cu Bizanțul în anul 681 și stabilirea unei capitale permanente la Pliska, pe malul sudic al Dunării, a marcat începutul Primului Imperiu Bulgar.
Hanii care s-au succedat au întărit statul bulgar de-a lungul secolelor al 7-lea și al 9-lea. Tervel a făcut din Bulgaria o mare putere militară, învingând o armată arabă de 26.000 de oameni în al doilea asediu arab al ConstantinopoleluiKrum a dublat teritoriul țării, l-a ucis pe împăratul bizantin Nicefor I în bătălia de la Pliska, și a introdus primul cod de legi scrise. Apoi, în 864, Boris I a abolit tengriismul, trecând la creștinism și a introdus alfabetul chirilic. Simeon cel Mare a domnit 34 de ani, începând cu 893, și în timpul său Bulgaria a atins expansiunea maximă, într-o perioadă de maximă înflorire a culturii bulgare. Războaiele cu croații, maghiarii, pecenegii și sârbii, precum și răspândirea bogomilismului au slăbit Bulgaria după moartea lui Simeon. Două invazii consecutive, una ruteană și alta bizantină au avut ca rezultat cucerirea capitalei Preslav de către armata bizantină în 971. 
Sub conducerea lui Samuil, Bulgaria și-a revenit întrucâtva după aceste atacuri și a reușit să cucerească Serbia și Albania, dar această revenire a luat sfârșit după ce împăratul bizantin Vasile al II-lea a învins armata bulgară la Kliuci, în 1014. Samuil a murit la scurt timp după bătălie, iar în 1018 bizantinii au pus capăt Primului Imperiu Bulgar.
După cucerirea Bulgariei, Vasile al II-lea Bulgaroctonul a prevenit revoltele și nemulțumirea păstrând la conducere nobilimea locală și recunoscând autocefalia arhiepiscopiei Ohridului. După moarteaa sa, politica internă bizantină s-au schimbat, prin creșterea dărilor și taxelor și provocând, după sursele epocii (Ana Comnena și Ioan Skylitzes), răscoalele bulgare împotriva Imperiului Bizantin (1040-1041). In 1185, nobilii din dinastia AsăneștilorIoan Asan I și Petru al IV-lea au organizat o a doua mare răscoală care a avut ca rezultat înființarea celui de al Doilea Imperiu Bulgar, fondat de Ioan și Petru Asan, cu capitala la Tărnovo.
Caloian, al treilea țar Asan, și-a extins teritoriul până la Belgrad și Ohrid. El a recunoscut supremația spirituală a Papei și a primit coroană regală de la un legat papal. Imperiul a atins maximul în timpul lui Ioan Asan al II-lea (1218–1241), când comerțul și cultura au înflorit. Puternica influență politică și religioasă a orașului Tărnovo a făcut ca el să fie supranumit „A Treia Romă”, într-o vreme când Constantinopolul era în declin.
Forța militară și economică a țării a intrat în declin după sfârșitul dinastiei Asăneștilor în 1257, confruntându-se cu conflicte interne, atacuri bizantine și maghiare constante și cu dominația mongolă. Până la sfârșitul sec.al 14-lea, diviziunile între boieri și răspândirea bogomilismului determinase împărțirea imperiului în trei țarate—Vidin, Tărnovo și Țara Cărvunei—și mai multe voievodate semi-independente care se luptau între ele, sau cu bizantinii, maghiarii, sârbii,  venețienii și genovezii. Până la sfârșitul sec.al 14-lea, turcii otomani începuseră să cucerească Bulgaria și ocupaseră majoritatea orașelor și cetăților de la sud de munții Balcani.
Tărnovo a căzut în mâinile otomanilor după un asediu de trei luni în 1393. După bătălia de la Nicopole și căderea Țaratului Vidinului după alți trei ani, otomanii au cucerit toate teritoriile bulgărești de la sud de Dunăre. Sub dominație otomană, bulgarii erau considerați clasă inferioară și erau supuși unor biruri grele; cultura bulgară a fost suprimată și clerul educat a fugit în alte țări. Boierimea a fost eliminată, țărănimea înrobită pe moșiile stăpânilor otomani, iar populația și-a pierdut conștiința națională.
Apărarea pasului Şipka a fost crucială pentru eliberarea Bulgariei. In etapa finală a bătăliei, forțele bulgărești, cu muniția epuizată, au aruncat cu pietre și cu trupurile camarazilor lor căzuți pentru a respinge atacurile otomane.
De-a lungul celor aproape cinci secole de dominație otomană, bulgarii au încercat să-și reînființeze statul organizând mai multe răscoale, cele mai cunoscute fiind Prima (1598) și a Doua Răscoală de la Tărnovo (1686), precum și răscoala lui Kărpoș (1689). In sec.al 18-lea, Epoca Iluminismului din Europa Occidentală a influențat apariția unei mișcări de renaștere națională a Bulgariei. Ea a restaurat conștiința națională și a devenit factor-cheie în lupta de eliberare antiotomană, având ca rezultat Revolta din Aprilie 1876. Până la 30.000 de bulgari au murit în luptele prilejuite de suprimarea revoltei de către otomani. Masacrele au determinat Marile Puteri să intre în acțiune. Ele s-au întrunit la Conferința de la Constantinopol din 1876, dar hotărârile lor au fost respinse sau ignorate de către Imperiul Otoman. Aceasta a permis Imperiului Rus să caute o rezolvare prin forță, fără să riște confruntarea cu celelalte Mari Puteri, așa cum se întâmplase în Războiul Crimeei. În 1877, Rusia a declarat război Imperiului Otoman și l-a învins. La lupte au participat și voluntari bulgariTratatul de la San Stefano a fost impus otomanilor de către ruși la 3 martie 1878, și prin el se înființa un principat autonom bulgar pe teritorii întinse, ale celui de al Doilea Imperiu Bulgar.
Celelalte Mari Puteri au respins însă imediat tratatul de teama ca o țară atât de mare în Balcani să nu le amenințe interesele. Tratatul de la Berlin a adus înființarea unui stat autonom mult mai mic, cuprinzând Moesia și regiunea Sofiei, lăsând mari populații bulgărești în afara granițelor noului stat. Aceasta a jucat un rol semnificativ în formarea abordării militariste a politicii externe a Bulgariei în prima jumătate a sec.al 20-lea. Principatul Bulgariei a câștigat un război cu Serbia și a încorporat teritoriul otoman al Rumeliei Orientale în 1885, proclamându-se stat independent la 22 septembrie 1908.
In anii de după independență, Bulgaria s-a militarizat accentuat și a fost denumită adesea „Prusia din Balcani”. Intre 1912 și 1918, Bulgaria s-a implicat în trei conflicte consecutive—două războaie balcanice și Primul Război Mondial. După o dezastruoasă înfrângere înal Doilea Război Balcanic, Bulgaria s-a găsit din nou în tabăra învinsă ca urmare a alianței sale cu Puterile Centrale în Primul Război Mondial. In pofida faptului că peste un sfert din populație a luptat în armata sa de 1.200.000 de oameni și a obținut câteva victorii importante la Doiran și Monastir, țara a capitulat în 1918. Războiul a dus la semnificative pierderi teritoriale, un total de 412.000 de morți, și un val de peste 253.000 de refugiați care au pus presiune suplimentară pe economia națională deja ruinată.
Frământările politice rezultate în urma acestor pierderi au dus la o dictatură regală autoritară a țarului Boris al III-lea (1918–1943). Bulgaria a intrat în al Doilea Război Mondial, în 1941, ca membră a Axei dar a refuzat să participe la Operațiunea Barbarossa, salvându-și populația evreiască de deportarea în lagărele de concentrare naziste. Moartea subită a lui Boris al III-lea în vara lui 1943 a adus noi agitații politice pe măsură ce războiul se întorcea împotriva Germaniei și gherilele comuniste au căpătat avânt. După mai multe greve și revolte, în septembrie 1944 Frontul pentru Patrie, dominat de comuniști, a preluat puterea, punând capăt alianței cu Germania și ducând țara de partea Aliaților până la sfârșitul războiului.
Lovitura de stat din 9 septembrie 1944 a dus la abolirea monarhiei, dar abia în 1946 s-a instaurat dictatura partidului unic comunist, proclamându-se republica populară. A devenit o parte a sferei sovietice de influență sub conducerea lui Gheorghi Dimitrov (1946–1949), care a pus bazele unui stat stalinist industrializat forțat. Până la jumătatea anilor 1950, standardele de viață au crescut semnificativ, și represiunea politică s-a redus. Economia planificată după model sovietic a suferit câteva reforme restrânse care au apropiat-o puțin de economia de piață sub Todor Jivkov (1954–1989). Fiica sa, Liudmila, a promovat peste hotare arta și cultura bulgară. Intr-o încercare de a șterge identitatea minorității turcești, a fost lansată în 1984 o campanie de asimilare. Ca urmare, 300.000 de turci din Bulgaria au emigrat în Turcia.
Sofia a trăit o istorie ce s-a contopit cu cea a Bulgariei. Există urme arheologice care arată că Sofia era locuită acum șapte mii de ani, astfel că este unul dintre cele mai vechi orașe din Europa, având la bază seminția trsacă. A avut mai multe denumiri în decursul timpului, iar ruine ale vechilor orașe suprapus se găsesc și astăzi.
In contextul prăbușirii blocului comunist, la 10 noiembrie 1989, Partidul Comunist Bulgar a renunțat la monopolul politic, Jivkov a demisionat, iar Bulgaria a intrat în tranziția către o democrație parlamentară. Primele alegeri libere din iunie 1990 au fost câștigate de Partidul Socialist Bulgar (BSP, noul nume al Partidului Comunist). O nouă constituție ce aducea un regim democratic parlamentar, cu un președinte slab și un prim ministru responsabil în fața parlamentului a fost adoptată în iulie 1991. Noul sistem nu a îmbunătățit imediat standardele de viață și economia. Calitatea vieții și performanțele economice au rămas chiar inferioare celor din comunism, chiar și o vreme după anul 2000. Un pachet de reforme drastice promovat în 1997 a readus creșterea economică, dar nivelul de trai a crescut mai lent. După 2001 situația economică, politică și geopolitică s-a îmbunătățit semnificativ și Bulgaria a atins nivele mai înalte ale Indicelui Dezvoltării Umane. A devenit membră a NATO în 2004 și a Uniunii Europene în 2007.
Pe locul Sofiei tracii au avut o localltate numită Serdica. Aceea a fost capturată de romani în anul 29 e. N și a devenit capitala provinciei Dacia Mediterranea. Distrus de huni în 447, orașul a fost reconstruit de împăratul bizantin Iustinian I și renumit Triadița. Cunoscut ca Sredeț după cucerirea bulgară, orașul a fost redenumit Sofia, în 1376. Ocupat apoi de Imperiul Otoman, în 1382, a devenit capitala provinciei turcești Rumelia și a fost eliberată după cinci secole, la 3 aprilie1879. Ocupată de ruși în 1878 a devenit capitala Bulgariei independente în 1879. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, rușii au capturat Sofia încă o dată și au înlocuit guvernul pro-german.
După război Sofia s-a dezvoltat mult cu ajutor economic sovietic, apșoi după eliberarea de după noiembrie 1989. Totuși ea adăposteşte încă multe monumente istorice valoroase, astfel că vizitatorii  pot admira Poarta de Răsărit, rămasă încă de pe vremea când oraşul se chema Serdika. 
Biserica Sfânta Sofia a fost ridicată în timpul domniei lui Iustinian (527-565) şi a fost cel mai important lăcaş de cult al bulgarilor până când otomanii au transformat-o în moschee. Biserica Memorială Alexander Nevski este situată în apropierea Sfintei Sofia şi este un alt mare simbol al capitalei Bulgariei. Biserica aceasta a fost ridicată între anii 1888-1912 de către arhitectul rus Alexander Pomeranţev. Clopotniţa sa are înălţimea de 53 de metri şi adăposteşte numai puţin de 53 de clopote. Este cea mai mare biserică din Bulgaria şi poate primi circa 5.000 de persoane. In muzeul său se poate admira o frumoasă colecţie de obiecte de artă religioasă. Biserica Alexander Nevsky, care este de fapt, cea mai mare construcţie de acest gen din Balcani a fost înălţată ca un monument închinat celor 200.000 de militari ruşi, care au luptat și s-au jertfit în războiul care a adus independenţa Bulgariei (1877-1878). Iluminaţia fascinantă, interiorul împodobit bogat cu onyx şi alabastru farmecă vizitatorii. In anul 1953, Biserica „Sfântul Alexandru Nevski” a fost consacrată drept Catedrală patriarhală a Bisericii Ortodoxe Bulgare.
Catedrala este construită în stil neo-bizantin, cu un plan în formă de cruce, dar și o boltă centrală aurită, cu o înălțime de 45 metri. Registrul superior exterior impresionează prin numeroasele cupole, semicupole şi bolţi ce străjuiesc cupola centrală de mari dimensiuni.
Pronaosul adăposteşte două paraclise, în naos se regăsesc două pridvoare laterale şi galerii, iar în partea de răsărit sunt trei altare. Turnul-clopotniţă măsoară 53 metri înălţime şi adăposteşte 12 clopote turnate la Moscova.Parte a bisericii este şi cavoul subteran unde se păstrează moaște ale lui Alexander Nevsky dăruite de Biserica Ortodoxă Rusă, Biserica s-a îmbogățit cu Muzeul icoanelor, care conţine o colecţie de 300 de icoane bisericeşti. Cupolele ei mărețe fuseseră aurite, în 1974 cu aur sovietic, ca semn de prietenie. Imediat lângă biserică este Galeria Naţională de Artă, care găzduieşte lucrări ale unor artişti de talie mondială. 
Cel mai vechi lăcaş de cult din Sofia este Biserica Sfântul Gheorge Rotunda. A fost ridicată în secolul 4 de către Costantin cel Mare. Biserica Sf. Gheorghe (Sveti Georgi) se află ascunsă într-o curte interioară, undeva în zona clădirii Președenției. In apropiere este şi moscheea Banya Bashi, construită de către otomani în secolul 16. Minaretul cu balcon alb semnalizează de departe cele aproape 5 secole de dominație otomană.
Alte puncte de interes din oraş sunt Podul Leilor, Podul Vulturilor, Monumentul Soldatului Rus şi bineînţeles Monumentul lui Vasil Levski, unul dintre cei mai mari eroi ai bulgarilor, care s-a luptat în secolul 19 pentru eliberarea ţării sale de sub jugul otoman. În fosta clădire a Palatului Regal Bulgar, putem vizita astăzi Muzeul de Entografie şi Folclor. În apropiere este şi Muzeul de Şiinţe Naturale unde se poate admira întreaga biodiversitate a acestei ţări. 
In faţa muzeului se află biserica Sfântul Nicolae, un alt monument arhitectural important. Nu departe, se poate vizita Parlamentul în faţa căruia este ridicat Monumentul Eliberatorului Rus, aşezat aici în onoarea Ţarului rus Alexandru al II-ea, care a contribuit substanţial (cu ajutorul trupelor române care au luptat în Bulgaria în anul 1877) la eliberarea bulgarilor de sub regimul ototoman. Aici este şi campusul studenţesc al Universităţii Sfântul Kliment Ohdraski, precum şi una dintre cele mai frumoase clădiri din Sofia, Teatrul Naţional Ivan Vazov.
Sunt multe de văzut în Sofia, precum Muzeul Politehnic și Muzeul de Antropologie. Imprejurimile Sofiei nu trebuiesc uitate, căci în Munţii Vitoșa, Lozen şi Stara Planina, există numeroase mănăstiri care sunt grupate în aşa-numitul Munte Sfânt al Sofiei, un mare complex monastic care a jucat un rol deosebit de important în conservarea moştenirii spirituale a poporului bulgar.
Trebuie amintit că în cele două zile în care am colindat cu Carmen orașul, am trecut de câteva ori prin centrul lui și pe lângă Mausoleul lui Georghi Dimitrov, păzit de soldați de gardă cu echipament epocă. Dintr-un sentiment de repulsie nu i-am dat nicio importanță. Pavimentul stradal în acea zonă era executat din piatră galbenă. Din cauza acelui obiectiv comunist și obedient rușilor, nu am dat nici atenția cuvenită nici Palatului Regal, care, și el, domină piața aceasta centrală.
Piața Battemberg, sau Piața Țarului,  este cea mai mare piață din Sofia . A fost numită după Alexandru Iosif din Battenberg (Alexandru I al Bulgariei), primul domnitor al Bulgariei moderne, și este, fără îndoială, cel mai potrivit loc din Sofia pentru manifestații majore în aer liber, demonstrații , parade (inclusiv parada militară din ziua St Gheorghe) și alte evenimente pe scară largă.
In timpul guvernării comuniste din Bulgaria, piața a avut numele de "Piața 09 septembrie", amintind de lovitura de stat la 09 septembrie 1944 care transformat țăra într-un stat comunist . Acesta a fost locul Mausoleului lui Georgi Dimitrov din 1949 până în anul 1999. Înainte de 1944, piața a fost cunoscută sub numele popular de Piața Țarului, deoarece acolo se afla și fostul palat regal, acum Galeria  Națională de Artă.
Mausoleul lui Gheorghi Dimitrov a fost construit în 1949 pentru a menține corpul îmbălsămat al liderului comunist Gheorghi Dimitrov (1882-1949), asemănător mausoleului de la Moscova pentru criminalii politici Lenin și Stalin. Construcția Mausoleului a fost începută imediat după vestea morții lui Dimitrov. A fost construită în timp record de doar 6 zile, pentru a coincide cu momentul în care trupul lui Dimitrov era adus la Sofia din URSS. Trupul îmbălsămat al primului lider comunist din Bulgaria a rămas acolo până în august 1990, când a fost incinerat și îngropat în oraș în Cimitirul Central. Mausoleul a fost distrus de către pet imp ce Ivan Kostov era prim ministru, în 1999 , după dezbateri încinse la nivel național.
Acesta și partidul său au susținut că Mausoleul era inadecvat după căderea comunismului, în 1989, pentru că Dimitrov a reprezentat un trecut represiv al Bulgariei. In cadrul guvernului, nu s-a născut o mare opoziție față de decizia UDF lui, dar au fost emise diverse propuneri pentru viitorul clădirii, inclusiv transformarea într-un muzeu, sau într-o galerie. Mulți au considerat că nu trebuia distrusă o clădire cu o astfel de statură, care a contribuit la atmosfera de ansamblu unică a centrului capitalei. Cu toate că un sondaj de opinie a arătat că două treimi din populație au fost împotriva demolǎrii prestigiosul mausoleului alb-marmorat, guvernul UDF a trecut la demolare.
Guvernului i-au trebuit patru încercări de a demola clădirea masivă de marmură albă din Piața Battenberg, lucrare finalizată în august 1999. Primele trei încercări de detonare au fost nereușite. Mausoleul. nu s-a clintit după primele două încercări, în timp ce a treia a reușit să-l încline ușor într-o parte. A patra încercare a fost realizată utilizând un număr de explozii consecutive și buldozere mai puternice.
In zona centrală a Sofiei tronează un grup de clădiri masive de inspirație stalinistă, construite imediat după 1950 și care au servit, în principal, conducerii de partid și de stat. In plus între ele s-a amenajat și un mare magazin socialist numit ȚUM, căruia i s-a compus și un cântec propagandistic, foarte apropiat de muzica occidentală. Ansamblul a fost dotat și cu statuia lui Lenin, statuie înlocuită în anul 2000 cu cea a Sfintei Sofia (cam târziu). Se mergea pe ideea ca acest complex constructiv să devină nucleul viitorului cetru al capitalei. După anul 1989 simbolurile comuniste au fost îndepărtate și înlocuite cu unele naționale. Steaua roșie a fost îndepărtată și înlocuită cu steagul Bulgariei noi.
Chiar în piața centrală din Sofia se află o bisericuță bătrână, Sf. Petka. Bisericuța aceasta micuță, menționată din sec.al 16-lea este o apariție inedită între clădiri moderne și ziduri de beton. A fost construită peste bazele unei construcții religioase romane și are picturi din secolele 14, 15, 17 și 19, cu scene biblice. Am intrat chiar atunci când măicuțele spuneau rugăciunea, într-o încăpere mică și intimă care cred că servește ca spațiu pentru slujbă.
Lângă biserică, în pasajul unde este și intrarea în metrou, un șantier lasă să se întrevadă ziduri vechi pe care bulgarii încearcă să le integreze în peisajul turistic al orașului. O inițiativă frumoasă care a existat și în București, înainte de a fi îngropată la loc din neînțelegeri pe linie de fonduri.
Am părăsit Sofia după două zile, cînd nimic nu mai prezenta interes, chiar vestigiile istorice. Nu am rămas cu impresii care să trezească dorința revederii. De atunci am avut multe ocazii să trecem prin ea sau prin apropiere, dar nu ne-a atras să o mai vedem cum a evoluat. Pot spune, cu sinceritate, că nu mi-a spus nimic și nu mi-a plăcut. Poate a fost de vină atmosfera cenușie mult prea comunistă. Deși are și bulevarde late pe anumite direcții, sau spre anumite cartiere. Sofia emana, totuși, în 1974 un aer de provincialism.





















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu