marți, 13 septembrie 2016

VELICO TÂRNOVO


In nordul Bulgariei, într-un cadru natural spectaculos, am pătruns în Veliko Târnovo, oraşul cu cel mai glorios trecut istoric din Bulgaria.Situat pe trei coline şi pe malurile abrupte ale râului Iantra, orăşelul de munte cu monumente istorice bine puse în valoare, cu străduţe înguste şi case parcă suspendate de pereţii canionului, cu restaurante şi cafenele cu specific bulgăresc, macedonean, grecesc sau albanez, pare a fi neschimbat de secole. Există şi o parte modernă a oraşului, cu blocuri construite în perioada comunistă, care însă nu contrastează cu aerul medieval al urbei.
De la giurgiu (Ruse) la Veliko Târnovo sunt aproximativ 100 de km, însă pe drum sunt locuri interesante de văzut, la Basarabovo şi Ivanov, aşa încât călătoria se mai poate prelungi.
Nu departe de Ruse, pe colinele de pe malul râului râului Lom, este satul Basarabovo, locul unde în sec.al 13-lea, în timpul imperiului vlaho-bulgar de la Târnovo, întemeiat de fraţii Petru şi Asan, s-a născut Sfântul Cuvios Dimitrie Basarabov, ocrotitorul Bucureştiului.
Se poate vizita Peştera Sfântului Dimitrie săpata în stâncă şi Mănăstirea Basarabov, ridicată de familia Basarabilor chiar înainte de întemeierea Ţării Româneşti. Satul, moşia şi mănăstirea i-au aparţinut lui Ioan Basarab I, primul domn al Ţării Româneşti.
De la Basarabov se ajunge în doar 25 de minute la Ivanovo unde se vizitează un complex de mici capele şi chilii săpate în stâncă, unde au trăit călugarii asceţi între secolele XIII şi al XVII şi Mănăstirea Sfântului Arhanghel Mihai, săpată şi ea în munte la începutul anilor 1200. Acest monument unic, inclus în patrimoniul mondial al UNESCO, merită vizitat.
Originea numelui oraşului este legată de cuvântul slav "tern" sau "turn" (tron) care de-a lungul anilor s-a transformat în Ternov, Turnov, Turnovgrad, Turnovo, iar mai apoi în Veliko Tarnovo, fiind numit "Veliko" (Mare) datorită mărimii şi frumuseţii sale.
Orașul vechi se află pe trei dealuri Țareveț, Trapezița și Sveta Gora şi cele mai vechi vestigii atestă că pe aceste locuri a fost o mică aşezare, numită Ţareveţ (de ctre slavi), locuită de traci încă de acum cinci milenii. Vestigiile se pot vizita și sunt un punct important de atracţie turistică.
Incepând din secolul I e.N, aşezarea a intrat pentru 400 de ani sub dominaţie romană şi din sec.al V-lea a devenit unul din cele mai importante puncte fortificate ale Imperiului Bizantin din nordul Balcanilor. Incepând din sec.al 12-lea, aşezarea a cunoscut gloria, odată cu înfrângerea bizantinilor, în urma răscoalei condusă de fraţii Asan şi apariţia dinastiei vlaho-bulgare.
Incepând din anul 1187 cei trei fraţi vlahi au transformat din temelii Ţareveţul şi au ridicat o fortăreaţă enormă, reședință a țarilor și a patriarhilor şi capitala a Țaratului vlaho-bulgar, rămasă în istorie sub numele de a treia Romă şi al doilea Constantinopol.
Frumoasa cetate ocupă mai mult de 110.000 de metri pătraţi şi era înconjurată de ziduri groase de 3-3,4 metri și înalte de 12 metri, turnuri și creneluri. In incintă locuiau 15.000 de oameni şi erau 21 de biserici ortodoxe, mănăstiri și peste 400 de case.
In mijlocul cetăţii, a fost construit Palatul Țarilor, iar pe munte, în cel mai înalt punct, a fost ridicată Biserica Patriarhală, reconstruită în 1980 pentru a sărbători 1300 de ani de la fondarea statului bulgar. Aici s-au aflat moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, aduse de către împăratul Ioan Asan al II-lea de la Epivata.
Şcoala de Arte Târnovo întemeiată de Patriarhul Eftimie, cea mai distinsă personalitate a sfârşitului de sec.al 14-lea, era un centru cultural important. Citadela țarilor şi învățaţilor a fost timp de două secole cea mai puternică cetate din Bulgaria Evului Mediu și cel mai important centru politic, economic, cultural și religios al Țaratului vlaho-bulgar.
Toată această înflorire culturală şi economică a fost întreruptă în 17 iulie 1393 când imensa fortificație, ca și întreaga Bulgarie au căzut după trei luni de asediu sub stăpânirea otomană, care a durat aproape cinci secole, până în 7 iulie 1877.
Astăzi, cel mai important obiectiv turistic al orașului este impunătoarea Cetate Țareveţ, Ruinele cetății sunt foarte bine întreţinute, iar unele părţi au fost chiar reconstruite în spirit medieval. Ca să se poată vizita întreaga cetate ar trebui rezervată o zi întreagă, dar punctele importante, Patriarhia, ruinele cele mai bine păstrate și turnurile de apărare pot fi vizitate lejer în doar câteva ore.
In fiecare an pe 22 martie, când este ziua oraşului Veliko Târnovo, au loc festivităţi, concerte, lansări de felinare chinezeşti şi focuri de artificii.  Evenimentul care atrage cei mai multi turişti este un spectacolul de sunet și lumini unic în Europa.
Prin muzică şi o iluminare spectaculoasă,  se recreează istoria celui de-al doilea Imperiu Bulgar dintre anii 1185 – 1393, căderea sub ocupaţia turcă şi eliberarea Bulgariei din 1878. Muzica a fost compusă special pentru acest spectacol care a avut loc pentru prima data în 1985 când se aniversau 800 de ani de la răscoala fraţilor Asan.
A doua parte fortificată a vechiului oraș este colina Trapeziţa, unde nobilii și negustorii bogaţi au construit biserici și case mari cu arhitectură frumoasă.
In timpul săpăturilor, de la începutul sec.al 20-lea, au fost descoperite rămăşiţele a cel puţin 17 biserici splendid decorate. Intr-una dintre aceste biserici s-au păstrat mai multe secole moaştele lui Ioan de Rila, un mare sfânt sihastru bulgar, până ce au fost transferate la marea Mănăstire Rila.
In zona fortificată Assenova Mahala,aşezată între dealurile Țareveţ şi Trapeziţa, se pot vizita bisericile Sfântul Dumitru Solunski, Sfinţii 40 de mucenici, Sfântul Gheorghe și Sfinții Petru şi Pavel, unde se fac încă cercetări arheologice, istorice şi artistice, dar și locuinţele meşteşugarilor lutieri, cofetari, brutari sau anticari. Intreaga zonă a fost restaurată la sfârșitul anilor 80, pentru a recrea atmosfera de acum 100 de ani.
Meșteșugarii din ateliere folosesc și acum tehnologii vechi și unelte originale, sunt bucuroși de oaspeți și lucrează cu ferestrele deschise către străzile invadate de turişti. In afară de ateliere, în vechile case sunt cafenele și patiserii, care servesc prăjituri turcești și cafea la nisip.
Ne-am plimbat pe strada Samovodska Charșia, unde încă din sec.al 19-lea meșteșugarii din satul Samovodene veneau să-și vândă mărfurile. Cu timpul, meșteșugarii și-au deschis aici ateliere de țesut, olărit, fierărie, tâmplărie sau pictură de icoane, s-au construit hanuri, iar piața s-a transformat într-un centru comercial important.In Hanul Hadji Nikoli este acum Muzeul de etnografie, Samovodska Charșia se numește astăzi Ulița Rakovski.
Am vizitat şi Muzeul de Arheologie cu exponate din orașele romane Nicopole şi Istrum şi Muzeul Renaşterii Naţionale şi al Adunării Constituante şi a Renaşterii Bulgariei.
Muzeul Casa Sarafkina, cea mai maiestoasă casă din oraş construită în urma cu aproape 200 de ani pentru un bancher bogat, este o casă-muzeu cu obiecte de ceramică, lăzi şi cutii pictate, țesături şi costume tradiţionale. Etajul este dedicat ritualurilor și sărbătorilor specifice acestei regiuni.
In pădurile din jurul oraşului Veliko Târnovo se pot face drumeţii sau excursii cu bicicleta, sunt râuri şi lacuri unde se poate înota. Pe stâncile cu pereţi înalţi şi o compoziţie care-i face adecvaţi alpinismului, sunt o mulţime de trasee amenajate (pitonate), de diverse grade de dificultate. Printre numeroasele stânci din zonă, de exemplu: Trinity Rocks are 80 de metri înălţime şi 1 km lăţime sau Usteto de 40 de metri înălţime, sunt numeroase porțiuni de practicarea alpinismului.
Drumuri uşoare duc către peşteri și cascade, mănăstirea Dryanovo şi către două sate încântătoare: Emen şi Arbanassi.
La 4 km nord vest de Veliko Târnovo este Arbanassi, un sat situat la înălţime, pe un platou, cu o privelişte deosebită asupra dealurilor din zonă. Autorităţile au interzis ridicarea clădirilor cu arhitectură modernă în sat, pentru a nu-i altera atmosfera medievală, efect cu care care atrage anual zeci de mii de turişti.
Satul a fost fondat de creştinii veniţi în sec.al 15-lea din sud-vestul Peninsulei Balcanice şi a devenit timp de trei secole un important centru al meșteşugurilor şi al comerțului cu Italia, Austro-Ungaria, Rusia şi chiar cu India.
In oraşele transilvănene Braşov, Sibiu și Cluj, unde existau companii greceşti, au fost trimişi în sec.al 17-lea reprezentanţi comerciali din Arbanassi. Satul era principalul furnizor de unt şi seu şi pentru Tzarigrad, fosta denumire a oraşului Istanbul. Populaţia a fost exceptată de la plata taxelor către Biserică, iar rezultatul a fost o puternică dezvoltare a construcţiei de biserici şi școli, iar în 1779 a fost deschisă în Arbanassi prima şcoală grecească din Bulgaria.

Arbanassi a fost prosper până în anul 1798 când a fost atacat și jefuit de bandiți. Cinci biserici şi aproape 100 de case istorice formează un muzeu în aer liber. Declarat sat istoric de importanţă naţională, Arbanassi este celebru pentru atmosfera încântătoare şi ospitalitatea pensiunilor.
Am vizitat cu r[bdare şi mănăstirile din jurul oraşului Veliko Târnovo, Mănăstirea Preobrajenski, Mănăstirea schimbării la Faţă, veche de mai mult de şase secole şi una din cele mai mari din Bulgaria, acoperită în interior şi în exterior cu picturi.
Mănăstirea Drianovo, construită între vârfurile de calcar şi ascunsă în pădurile dese, a fost un centru al rebeliunilor împotriva turcilor şi loc al unor lupte sângeroase, în care au fost implicaţi şi călugări în timpul Revoltei din Aprilie 1876.
Chiar lângă mănăstire este peştera de calcar Bacio Kiro, care formează un labirint spectaculos de camere şi galerii pe patru niveluri şi formaţiuni sculptate de apele subterane şi denumite frumos Piticii, Patinoarul Urşilor, Prinţesa Adormită. Temperatura din interior este constanta, 13 grade, iar umiditatea în jur de 90%. În peştera au fost găsite şi unelte de os şi cremene vechi de mai mult de 40.000 de ani şi urme care atestă coexistenţa omului cu animalele.
Peştera se vizitează din anul 1938, este iluminată și amenajată pentru concerte. Un eco traseu porneşte din peşteră de-a lungul canionului, cu opriri pentru observarea păsărilor. sau pentru picnic.
Am părăsit zona minunată a lui Velico Târnovo cu cele mai frumoase și rezistente amintiri.

Imagine similară

Imagine similară

Imagine similară

Imagini pentru veliko tarnovo

Imagini pentru veliko tarnovo

Imagine similară

Imagine similară

Imagine similară

Imagini pentru veliko tarnovo

Imagine similară

Imagini pentru veliko tarnovo

Imagini pentru veliko tarnovo

Imagine similară

Imagine similară

Imagine similară

Imagini pentru veliko tarnovo



Imagine similară

Imagine similară

Imagini pentru veliko tarnovo

Imagine similară

Imagini pentru veliko tarnovo






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu