marți, 31 ianuarie 2017

VIENA - NOUE BURG (NOUL HOFBURG)


Noul Hofburg (Neue Burg)
Noul Hofburg (Neue Burg) este aripa cea mai nouă și mai impresionantă a Palatului Hofburg. Urma a fi parte a monumentalului Kaiserforum (Forumul împăratului) (nerealizat), proiectat, în 1869, de Gottfried Semper și Karl Freiherr von Hasenauer pentru împăratul Franz Joseph.
După construirea începând din 1871 a celor două muzee imperiale, poziționate față în față și plasate cu latura mică spre Ring, împăratul Franz Joseph a aprobat construirea, în 1881, a "Hofburgflügels gegen den Kaisergarten", așa cum era denumit oficial noul palat. După moartea lui Hasenauer, lucrările au fost continuate mai mult sau mai puțin reușit de discipolii săi Bruno Gruber și Otto Hofer (1894-1897) și apoi de funcționarii imperiali Emil von Förster și Julian Niedzielski (1897-1899), după care Friedrich Ohmann a fost numit în 1899 ca arhitect al Hofburgului. El a reușit să construiască, printre altele, pavilionul de sticlă din grădina castelului.
Noul palat a devenit foarte scump pe parcurs din cauza condițiilor locale. Fundațiile a trebuit să fie săpate până la 25 de metri adâncime, deoarece terenul era slăbit de fostele șanțuri de apărare și de fortificațiile subterane. Aceste fundații au fost construite cu calcar poros de Leitha adus de la Winden am See. Lucrările de feronerie au fost executate de Alexander Nehr.
După 1906 împăratul Franz Joseph l-a numit pe nepotul său și succesor desemnat la tron, arhiducele Franz Ferdinand al Austriei, ca protector al clădirii palatului, l-a înlocuit pe Ohmann cu Ludwig Baumann, care a continuat lucrările de construcție până în 1913, dar nu le-a putut finaliza.
Fațada dinspre Heldenplatz este decorată cu 20 de statui ale unor persoane importante din istoria Austriei, care au fost realizate în perioada 1895-1901, după programul imaginat de Albert Ilg (lista prezintă statuile de la stânga la dreapta):
Johann Scherpe: Markomanne
Wilhelm Seib: Römischer Soldat
Anton Brenek: Bajuware
Carl Kundmann: Glaubensbote
Johann Koloc: Slawe
Edmund von Hellmer: Fränkischer Graf
Rudolf Weyr: Magyare
Viktor Tilgner: Kreuzfahrer
Josef Valentin Kassin: Seefahrer
Stefan Schwartz: Ritter
Edmund Hofmann von Aspernburg: Magister
Hugo Haerdtl: Kaufherr
Emmerich Alexius Swoboda von Wikingen: Bürger
Werner David: Bergmann
Anton Schmidgruber: Landsknecht
Franz Koch: Wallensteinischer Soldat
Anton Brenek: Pole 1683
Richard Kauffungen: Wiener Bürger 1683
Anton Paul Wagner: Befreiter Bauer
Johann SilbernaglTiroler 1809
Aripa sălii de bal cu o sală de bal de aproximativ 1.000 m² aparține Centrului de conferințe de la Hofburg.
O mare parte din Noul Hofburg este utilizată de Biblioteca Națională a Austriei. Aici se află sala de lectură a bibliotecii și Muzeul papirusului și Colecția de papirusuri.
In plus, mai multe departamente ale Muzeului de Istorie a Artei sunt adăpostite în Noul Hofburg: Ephesos-Museum (Muzeul Efes)Hofjagd-und Rüstkammer (una dintre cele mai importante colecții de arme din lume), Sammlung alter Musikinstrumente (Colecția de instrumente muzicale), arhivele muzeului și spațiile Muzeului de Etnologie.
Neue Burg este o construcție grandioasă, ce aparține ca aripă ultimei faze de extindere a complexului imperial din centrul capitalei austriece, fiind începută în 1881 (după cum s-a mai amintit)). In cadrul uriașului proiect inițiat de Franz Joseph pentru modernizarea si remodelarea Vienei, proiect ce a avut drept element central Ring-ul, s-a prevăzut inițial un proiect grandios, care trebuia sa includă o extindere de anvergura a Hofburg-ului printr-un sistem de doua aripi simetrice semicirculare și un forum imperial flancat la Ring de cele doua muzee gemene. Construcțiile au demarat aproximativ simultan, au fost ridicate muzeele gemene și una dintre aripile semicirculare, cea cunoscută astăzi drept Neue Burg. In final, cealaltă aripă nu a fost nici măcar începută vreodată (în principal pentru ca nu s-a putut găsi nici o funcție utilă clădirii, în afara de un rol decorativ, pur ostentativ), iar forumul imperial nu a fost niciodată complet finalizat. In locul acestor repere ale planurilor arhitectonice inițiale au apărut în schimb piețele Heldenplatz (Piața Eroilor), Maria Theresien Platz și spațiile largi dintre Hofburg și Rathaus.
Arhitectura interioară de la Neue Burg este deosebit de impresionantă. Decorațiuni fastuoase, opulente pe alocuri, marmură de diverse sortimente, coloane, frize, sculpturi, fresce murale ori de tavan. Pare că nu s-a refuzat nimic arhitecților și decoratorilor în momentul ridicarii edificiului, indiferent de costuri. Iar rezultatul este unul pe masură, evidentiind puterea monarhiei și a statului austriac din acea vreme. In multe alte locații muzeale vieneze se observă că decorul, cadrul de expunere se ridică aproape de nivelul exponatelor, însă la Neue Burg aceasta senzație este parcă mai puternică decât în alte cazuri. Se văd spații mai largi, de mai puțină rigiditate, de lumină mai multă și nu în ultimul rând o atmosferă parcă mai modernă decât în alte muzee din Viena. 
Neue Burg a fost finalizat complet abia în 1913, dar din 1908 a început să găzduiască diverse colecții și expoziții. Publicul a avut acces în acest spațiu generos începând cu Colecția de Arme si Armuri, din 1935, la Colecția de Instrumente muzicale din 1947 si la Colectia arheologică cunoscută drept Muzeul Efes, din 1978. La atracțiile din Neue Burg trebuie adaugat însăși spațiul, adică însăși interiorul minunat al acestei aripi a Hofburg-ului.

Imagini pentru neue burg wien
Noue Burg - fațada dinspre nord-vest, spre Heldenplatz
Imagini pentru neue burg wien
Noue Burg - fațada dinspre Burggarten
Imagini pentru neue burg wien carte
Noue Burg - vedere aeriană - în față Heldenplatz și în continuare Volksgarden
Imagini pentru neue burg wien carte
Noue Burg - statuia ecvestră a prințului Eugeniu de Savoia
Imagini pentru neue burg wien
Noue Burg - în dreapta jos se vede Ausseres Burgtor

Imagini pentru neue burg wien
Noue Burg - marea sală circulară
Imagine similară
Noue Burg - scări de acces la etaj
Imagini pentru neue burg wien
Noue Burg - una din statuile atașate
Imagine similară
Noue Burg - una din statuile atașate
Imagine similară
Noue Burg - una din statuile atașate
Imagini pentru neue burg wien statuen
Noue Burg - una din statuile atașate
Imagini pentru neue burg wien statuen
Noue Burg - una din statuile atașate
Imagini pentru neue burg wien interior
Noue Burg - interior
Imagine similară
Noue Burg - interior
Imagini pentru neue burg wien interior
Noue Burg - interior
Imagine similară
Noue Burg - interior
Imagine similară
Noue Burg - interior

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu