marți, 13 septembrie 2016

VELICO TÂRNOVO


In nordul Bulgariei, într-un cadru natural spectaculos, am pătruns în Veliko Târnovo, oraşul cu cel mai glorios trecut istoric din Bulgaria.Situat pe trei coline şi pe malurile abrupte ale râului Iantra, orăşelul de munte cu monumente istorice bine puse în valoare, cu străduţe înguste şi case parcă suspendate de pereţii canionului, cu restaurante şi cafenele cu specific bulgăresc, macedonean, grecesc sau albanez, pare a fi neschimbat de secole. Există şi o parte modernă a oraşului, cu blocuri construite în perioada comunistă, care însă nu contrastează cu aerul medieval al urbei.
De la giurgiu (Ruse) la Veliko Târnovo sunt aproximativ 100 de km, însă pe drum sunt locuri interesante de văzut, la Basarabovo şi Ivanov, aşa încât călătoria se mai poate prelungi.
Nu departe de Ruse, pe colinele de pe malul râului râului Lom, este satul Basarabovo, locul unde în sec.al 13-lea, în timpul imperiului vlaho-bulgar de la Târnovo, întemeiat de fraţii Petru şi Asan, s-a născut Sfântul Cuvios Dimitrie Basarabov, ocrotitorul Bucureştiului.
Se poate vizita Peştera Sfântului Dimitrie săpata în stâncă şi Mănăstirea Basarabov, ridicată de familia Basarabilor chiar înainte de întemeierea Ţării Româneşti. Satul, moşia şi mănăstirea i-au aparţinut lui Ioan Basarab I, primul domn al Ţării Româneşti.
De la Basarabov se ajunge în doar 25 de minute la Ivanovo unde se vizitează un complex de mici capele şi chilii săpate în stâncă, unde au trăit călugarii asceţi între secolele XIII şi al XVII şi Mănăstirea Sfântului Arhanghel Mihai, săpată şi ea în munte la începutul anilor 1200. Acest monument unic, inclus în patrimoniul mondial al UNESCO, merită vizitat.
Originea numelui oraşului este legată de cuvântul slav "tern" sau "turn" (tron) care de-a lungul anilor s-a transformat în Ternov, Turnov, Turnovgrad, Turnovo, iar mai apoi în Veliko Tarnovo, fiind numit "Veliko" (Mare) datorită mărimii şi frumuseţii sale.
Orașul vechi se află pe trei dealuri Țareveț, Trapezița și Sveta Gora şi cele mai vechi vestigii atestă că pe aceste locuri a fost o mică aşezare, numită Ţareveţ (de ctre slavi), locuită de traci încă de acum cinci milenii. Vestigiile se pot vizita și sunt un punct important de atracţie turistică.
Incepând din secolul I e.N, aşezarea a intrat pentru 400 de ani sub dominaţie romană şi din sec.al V-lea a devenit unul din cele mai importante puncte fortificate ale Imperiului Bizantin din nordul Balcanilor. Incepând din sec.al 12-lea, aşezarea a cunoscut gloria, odată cu înfrângerea bizantinilor, în urma răscoalei condusă de fraţii Asan şi apariţia dinastiei vlaho-bulgare.
Incepând din anul 1187 cei trei fraţi vlahi au transformat din temelii Ţareveţul şi au ridicat o fortăreaţă enormă, reședință a țarilor și a patriarhilor şi capitala a Țaratului vlaho-bulgar, rămasă în istorie sub numele de a treia Romă şi al doilea Constantinopol.
Frumoasa cetate ocupă mai mult de 110.000 de metri pătraţi şi era înconjurată de ziduri groase de 3-3,4 metri și înalte de 12 metri, turnuri și creneluri. In incintă locuiau 15.000 de oameni şi erau 21 de biserici ortodoxe, mănăstiri și peste 400 de case.
In mijlocul cetăţii, a fost construit Palatul Țarilor, iar pe munte, în cel mai înalt punct, a fost ridicată Biserica Patriarhală, reconstruită în 1980 pentru a sărbători 1300 de ani de la fondarea statului bulgar. Aici s-au aflat moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, aduse de către împăratul Ioan Asan al II-lea de la Epivata.
Şcoala de Arte Târnovo întemeiată de Patriarhul Eftimie, cea mai distinsă personalitate a sfârşitului de sec.al 14-lea, era un centru cultural important. Citadela țarilor şi învățaţilor a fost timp de două secole cea mai puternică cetate din Bulgaria Evului Mediu și cel mai important centru politic, economic, cultural și religios al Țaratului vlaho-bulgar.
Toată această înflorire culturală şi economică a fost întreruptă în 17 iulie 1393 când imensa fortificație, ca și întreaga Bulgarie au căzut după trei luni de asediu sub stăpânirea otomană, care a durat aproape cinci secole, până în 7 iulie 1877.
Astăzi, cel mai important obiectiv turistic al orașului este impunătoarea Cetate Țareveţ, Ruinele cetății sunt foarte bine întreţinute, iar unele părţi au fost chiar reconstruite în spirit medieval. Ca să se poată vizita întreaga cetate ar trebui rezervată o zi întreagă, dar punctele importante, Patriarhia, ruinele cele mai bine păstrate și turnurile de apărare pot fi vizitate lejer în doar câteva ore.
In fiecare an pe 22 martie, când este ziua oraşului Veliko Târnovo, au loc festivităţi, concerte, lansări de felinare chinezeşti şi focuri de artificii.  Evenimentul care atrage cei mai multi turişti este un spectacolul de sunet și lumini unic în Europa.
Prin muzică şi o iluminare spectaculoasă,  se recreează istoria celui de-al doilea Imperiu Bulgar dintre anii 1185 – 1393, căderea sub ocupaţia turcă şi eliberarea Bulgariei din 1878. Muzica a fost compusă special pentru acest spectacol care a avut loc pentru prima data în 1985 când se aniversau 800 de ani de la răscoala fraţilor Asan.
A doua parte fortificată a vechiului oraș este colina Trapeziţa, unde nobilii și negustorii bogaţi au construit biserici și case mari cu arhitectură frumoasă.
In timpul săpăturilor, de la începutul sec.al 20-lea, au fost descoperite rămăşiţele a cel puţin 17 biserici splendid decorate. Intr-una dintre aceste biserici s-au păstrat mai multe secole moaştele lui Ioan de Rila, un mare sfânt sihastru bulgar, până ce au fost transferate la marea Mănăstire Rila.
In zona fortificată Assenova Mahala,aşezată între dealurile Țareveţ şi Trapeziţa, se pot vizita bisericile Sfântul Dumitru Solunski, Sfinţii 40 de mucenici, Sfântul Gheorghe și Sfinții Petru şi Pavel, unde se fac încă cercetări arheologice, istorice şi artistice, dar și locuinţele meşteşugarilor lutieri, cofetari, brutari sau anticari. Intreaga zonă a fost restaurată la sfârșitul anilor 80, pentru a recrea atmosfera de acum 100 de ani.
Meșteșugarii din ateliere folosesc și acum tehnologii vechi și unelte originale, sunt bucuroși de oaspeți și lucrează cu ferestrele deschise către străzile invadate de turişti. In afară de ateliere, în vechile case sunt cafenele și patiserii, care servesc prăjituri turcești și cafea la nisip.
Ne-am plimbat pe strada Samovodska Charșia, unde încă din sec.al 19-lea meșteșugarii din satul Samovodene veneau să-și vândă mărfurile. Cu timpul, meșteșugarii și-au deschis aici ateliere de țesut, olărit, fierărie, tâmplărie sau pictură de icoane, s-au construit hanuri, iar piața s-a transformat într-un centru comercial important.In Hanul Hadji Nikoli este acum Muzeul de etnografie, Samovodska Charșia se numește astăzi Ulița Rakovski.
Am vizitat şi Muzeul de Arheologie cu exponate din orașele romane Nicopole şi Istrum şi Muzeul Renaşterii Naţionale şi al Adunării Constituante şi a Renaşterii Bulgariei.
Muzeul Casa Sarafkina, cea mai maiestoasă casă din oraş construită în urma cu aproape 200 de ani pentru un bancher bogat, este o casă-muzeu cu obiecte de ceramică, lăzi şi cutii pictate, țesături şi costume tradiţionale. Etajul este dedicat ritualurilor și sărbătorilor specifice acestei regiuni.
In pădurile din jurul oraşului Veliko Târnovo se pot face drumeţii sau excursii cu bicicleta, sunt râuri şi lacuri unde se poate înota. Pe stâncile cu pereţi înalţi şi o compoziţie care-i face adecvaţi alpinismului, sunt o mulţime de trasee amenajate (pitonate), de diverse grade de dificultate. Printre numeroasele stânci din zonă, de exemplu: Trinity Rocks are 80 de metri înălţime şi 1 km lăţime sau Usteto de 40 de metri înălţime, sunt numeroase porțiuni de practicarea alpinismului.
Drumuri uşoare duc către peşteri și cascade, mănăstirea Dryanovo şi către două sate încântătoare: Emen şi Arbanassi.
La 4 km nord vest de Veliko Târnovo este Arbanassi, un sat situat la înălţime, pe un platou, cu o privelişte deosebită asupra dealurilor din zonă. Autorităţile au interzis ridicarea clădirilor cu arhitectură modernă în sat, pentru a nu-i altera atmosfera medievală, efect cu care care atrage anual zeci de mii de turişti.
Satul a fost fondat de creştinii veniţi în sec.al 15-lea din sud-vestul Peninsulei Balcanice şi a devenit timp de trei secole un important centru al meșteşugurilor şi al comerțului cu Italia, Austro-Ungaria, Rusia şi chiar cu India.
In oraşele transilvănene Braşov, Sibiu și Cluj, unde existau companii greceşti, au fost trimişi în sec.al 17-lea reprezentanţi comerciali din Arbanassi. Satul era principalul furnizor de unt şi seu şi pentru Tzarigrad, fosta denumire a oraşului Istanbul. Populaţia a fost exceptată de la plata taxelor către Biserică, iar rezultatul a fost o puternică dezvoltare a construcţiei de biserici şi școli, iar în 1779 a fost deschisă în Arbanassi prima şcoală grecească din Bulgaria.

Arbanassi a fost prosper până în anul 1798 când a fost atacat și jefuit de bandiți. Cinci biserici şi aproape 100 de case istorice formează un muzeu în aer liber. Declarat sat istoric de importanţă naţională, Arbanassi este celebru pentru atmosfera încântătoare şi ospitalitatea pensiunilor.
Am vizitat cu r[bdare şi mănăstirile din jurul oraşului Veliko Târnovo, Mănăstirea Preobrajenski, Mănăstirea schimbării la Faţă, veche de mai mult de şase secole şi una din cele mai mari din Bulgaria, acoperită în interior şi în exterior cu picturi.
Mănăstirea Drianovo, construită între vârfurile de calcar şi ascunsă în pădurile dese, a fost un centru al rebeliunilor împotriva turcilor şi loc al unor lupte sângeroase, în care au fost implicaţi şi călugări în timpul Revoltei din Aprilie 1876.
Chiar lângă mănăstire este peştera de calcar Bacio Kiro, care formează un labirint spectaculos de camere şi galerii pe patru niveluri şi formaţiuni sculptate de apele subterane şi denumite frumos Piticii, Patinoarul Urşilor, Prinţesa Adormită. Temperatura din interior este constanta, 13 grade, iar umiditatea în jur de 90%. În peştera au fost găsite şi unelte de os şi cremene vechi de mai mult de 40.000 de ani şi urme care atestă coexistenţa omului cu animalele.
Peştera se vizitează din anul 1938, este iluminată și amenajată pentru concerte. Un eco traseu porneşte din peşteră de-a lungul canionului, cu opriri pentru observarea păsărilor. sau pentru picnic.
Am părăsit zona minunată a lui Velico Târnovo cu cele mai frumoase și rezistente amintiri.

Imagine similară

Imagine similară

Imagine similară

Imagini pentru veliko tarnovo

Imagini pentru veliko tarnovo

Imagine similară

Imagine similară

Imagine similară

Imagini pentru veliko tarnovo

Imagine similară

Imagini pentru veliko tarnovo

Imagini pentru veliko tarnovo

Imagine similară

Imagine similară

Imagine similară

Imagini pentru veliko tarnovo



Imagine similară

Imagine similară

Imagini pentru veliko tarnovo

Imagine similară

Imagini pentru veliko tarnovo






joi, 8 septembrie 2016

TRECĂTOAREA ȘIPKA


Periplul nostru lung prin Bulgaria anului 1974 ne-a condus inevitabil și la trecertea Munților Balcani. Calea aleasă pentru trecere de la nord la sud a fost, desigur, trecătoarea Șipka, emblematică atât geografic cât și istoric pentru poporul bulgar.

Situată la altitudinea de 1.150 metri, Trecătoarea Şipka, sau Şipcenski prohod, cum o denumesc bulgarii, stabileşte graniţele teritorial-administrative între provinciile Stara Zagora şi Gaborovo. De fapt, astăzi trecătoarea este principala cale de acces între oraşele Gabrovo şi Kazanlâk.
Trecătoarea este situată la circa 13 kilometri de orăşelul Şipka, fiind străbătută de o cale ferată şi de o şosea care fac legătura directă cu oraşul Ruse de pe malul Dunării. Calea ferată şi şoseaua se continuă în sud direct spre oraşul Edirne din Turcia.
Pasul Şipka are un loc deosebit de important în istoria recentă a bulgarilor. Aici, în acest loc, bulgarii au opus o dârză rezistenţă trupelor otomane, comparabilă – dacă SE păstrează proporţiile -, cu lupta spartanilor conduşi de regele Leonidas.
Faptele de arme se referă la cele 4 bătălii desfăşurate aici între anii 1877-1878, în cadrul Războiului Ruso-Turc.
Momentul crucial a fost cel din luna iulie a anului 1877, când 2.500 de soldaţi ruşi şi un efectiv de 5.000 de haiduci bulgari au reuşit să înfrângă o garnizoană turcă de 30.000 de soldaţi, cucerind poziţiile fortificate şi punctele strategice din Şipka.
După acest moment, bulgarii şi ruşii au reuşit să-şi menţină poziţiile şi să respingă trei încercări ale forţelor turce de a recuceri trecătoarea. Din acest avanpost, forţele combinate ale soldaţilor ruşi şi ale haiducilor bulgari, care cunoşteau la perfecţie toate potecile montane, au lansat o ultimă ofensivă soldată cu încercuirea forţelor otomane şi cu predarea lui Veissel Paşa, comandantul turc.
Bulgarii au ținut să marcheze importanţa momentului prin onorarea memoriei eroilor lor căzuţi în luptele cu turcii.
Au construit aici Memorialul Şipka, situat pe piscul Stolevo. Complexul memorial a fost inaugurat în anul 1934, fiind realizat de arhitectul Atanas Donkov şi sculptorul Aleksandar Andreev
Monumentul principal are forma unui trunchi de piramidă, având înălţimea de 31,5 metri.
Un leu uriaş din bronz, lung de opt metri şi înalt de patru, veghează deasupra intrării. La primul etaj a fost amplasat un sarcofag din marmură, în care odihnesc rămăşiţele pământeşti ale soldaţilor ruşi şi haiducilor bulgari căzuţi eroic în lupte. La celelalte 4 nivele ale clădirii, sunt expuse steaguri şi arme din acea periodă.
Situat chiar la intrarea spre trecătoarea cu acelaşi nume, orăşelul Şipka este înconjurat de verdele omniprezent al pădurilor protejate. La fel ca în cazul localităţilor Krun şi Enina, istoria sa este strâns legată de cea a fortăreţei Etimir. 
Şipka este un orășel renumit pentru frumoasele sale biserici vechi, acoperite de cupole aurite şi construite în stilul arhitectectural din perioada barocului moscovit. O parte a locuitorilor din orăşel este constituită de minoritatea etnică a sarakatsanilor.
O parte din istoricii bulgari consideră că sarakatsan-ii sunt nimeni alţii decât descendenţii direcţi ai triburilor trace, retraşi în munţi şi dedicaţi exclusiv păstoritului, după stabilirea în regiune a proto-bulgarilor şi slavilor. Chiar şi după anul 1941, ocupaţia lor de bază a rămas tot creşterea oilor. Vorbitori de limbă greacă, sarakatsan-ii sunt şi meşteşugari apreciaţi care lucrează cu talent metalul, lemnul şi lutul.
Fortăreaţa medievală Krun, din imediata apropiere, a fost dintotdeauna un punct strategic.
Distrusă în urma invaziei otomane din anii 1370-1374, cetatea este astăzi un important obiectiv turistic. În timpul Războiului Ruso-Turc, localitatea a fost incendiată şi a ars aproape în totalitate, singura clădire neafectată de flăcări fiind Biserica Sfântului Nicolae. În limba bulgară Şipka înseamnă trandafir sălbatic, denumire care face trimitere directă la altă ocupaţie tradiţională a locuitorilor de aici: cutivarea trandafirilor utilizaţi pentru comercializarea apreciatei esenţe de trandafir.
In vecinătatea orăşelului Şipka, arheologii bulgari au descoperit numeroase morminte tracice, situl cel mai important fiind Svetitsata, unde arheologii au deshumat masca de aur a anticului rege trac, Teres.

Imagini pentru Trecătoarea Șipka

Imagini pentru Trecătoarea Șipka

Imagini pentru Trecătoarea Șipka

Imagini pentru Trecătoarea Șipka

Imagine similară

Imagini pentru Trecătoarea Șipka
Mănăstirea Șipka
Imagini pentru Trecătoarea Șipka
Monumentul bătăliei de la plevna ridicat la Moscova. Și-au arogat cu impertinență
bătălia caree s-a datorat românilor.
Imagini pentru Trecătoarea Șipka
Gazi Ostman Pașa comandantul
turc care s-a predat românilor


marți, 6 septembrie 2016

PLEVNA - MONUMENTUL EROILOR DE LA GRIVIȚA

In periplul nostru prin Bulgaria, din 1974, unul dintre primele obiective vizitate a fost Monumentul eroilor români de la Grivița construit de regele Carol I în anul 1902, pentru a comemora pe cei 1725 de ostași români care s-au jertfit pe aceste locuri pentru independența țării. La 29 octombrie 1902, cu prilejul vizitei Regelui Carol I în Bulgaria, regele Bulgariei a luat iniţiativa de a transforma în muzeu casa de la Poradim, imobil în care suveranul român a avut cartierul general.
In timpul războiului ruso-turc (1877-1878) satul Grivița din regiunea bulgară Plevna a fost locul unde armata română a suferit cele mai mari pierderi, dând și cele mai mari dovezi de vitejie și sacrificiu.
In cinstea ostașilor români- „pentru vitejii soldaţi români căzuţi la Griviţa”, la inițiativa Regelui Carol I, în 1902 a fost construit mausoleul, în osuarul acestuia fiind depuse osemintele a 1725 eroi români Este considerat de mulți cel mai mare edificiu comemorativ din străinătate dedicat eroilor români.
In 1957, cu prilejul aniversării a 80 de ani de la începerea Războiului de Independenţă, partea bulgară a organizat un muzeu al armatei române, într-o clădire cu patru camere. Muzeul a fost desfiinţat tot de bulgari, în 1960, însă, exponatele, fotografiile şi schiţele referitoare la armata română au fost inserate în Muzeul Armatei Ruse.

 Mausoleul are forma unei capele, fiind compus din biserică și osuar (cripta) la subsol. Totul este în marmură albă și acolo se păstrează în sarcofage de marmură osemintele eroilor români. Pe piatra funerară și pe pereți sunt înscrise numele eroilor căzuți în luptă.
In jurul mausoleului este un parc - Parcul Prieteniei- de circa 10 ha amenajat de voluntari români în anul 1958 cu ocazia renovării.monumentului Tot atunci voluntarii români au amenajat și șoseaua de acces (cca 5 km).
In 1957, cu prilejul aniversării a 80 de ani de la începerea Războiului de Independenţă, partea bulgară a organizat un muzeu al armatei române, într-o clădire cu patru camere. Muzeul a fost desfiinţat de bulgari, în 1960, însă, exponatele, fotografiile şi schiţele referitoare la armata română au fost inserate în Muzeul Armatei Ruse.
In 1977, pentru aniversarea a 100 de ani de la căderea Plevnei, autoritățile bulgare au ridicat și ele un monument – Panorama Pleven – pe o înălțime  centrală, în parcul Skobelev. Are formă tronconică și trei etaje care simbolizează cele trei mari asalturi asupra redutei turcești Muzeul are patru încăperi dintre care una conține o Dioramă lungă de 150 de metri și o lățime de 17 metri. Intr-o încăpere sunt expuse busturile personalităților care au participat la luptele din 1877. Bustul regelui roman Carol I se află la loc de cinste.
In ultima încăpere sunt expuse tablouri semnificative pentru evenimentele din acelan. Unul din tblouri prezintă pe Osman Pașa predând sabia colonelului Mihail Cerchez. In rest întregul monument omagiază armata rusă. Ghidul încearcă să sugereze că predarea Plevnei și lui Osman Pașa s-a făcut către armata rusă. Slugărnicie odioasă !


Asediul Plevnei a fost una dintre principalele bătălii ale Războiului Ruso-Turc din 1877–1878. După ce armata rusă a traversat Dunărea la Șviștov, ea a început să avanseze spre centrul Bulgariei de astăzi, cu scopul de a trece Munții Balcani spre Constantinopol, evitând cetățile turcești fortificate de pe malul Mării Negre. Armata otomană condusă de Osman Pașa, întoarsă din Serbia după un conflict cu acea țară, a fost masată în orașul fortificat Plevna, oraș întărit și înconjurat de numeroase redute, aflat la o importantă intersecție de drumuri.
După două asalturi nereușite, în care pierduse efective prețioase, comandantul trupelor ruse de pe frontul balcanic, marele duce Nicolai, a cerut cu insistență (prin telegrama din 19 iulie) ajutorul aliatului său român Carol I. Carol a trecut și el Dunărea cu o armată românească și a fost pus la comanda trupelor ruso-române. El a decis să nu mai facă niciun asalt, direct aupra Plevnei ci să asedieze orașul, tăind căile de aprovizionare cu alimente și muniții. Armata ruso-română a reușit la începutul asediului să cucerească mai multe redute din jurul Plevnei, păstrând pe termen lung doar reduta Grivița. Asediul început în iulie 1877 s-a încheiat abia în luna decembrie a aceluiași an când Osman Pașa a încercat fără succes să forțeze ruperea asediului și a fost rănit. În cele din urmă, refugiat într-o moară, Osman a primit delegația militară română, condusă de colonelul Mihail Cerchez, și a acceptat condițiile de capitulare oferite de aceasta.
In urma bătăliei, armatele ruse au putut avansa și au atacat în forță pasul Șipka de trecere peste Balcani, reușind să învingă defensiva otomană și să își deschidă drumul spre Constantinopol, cu pierderi grele în ostași. Războiul s-a încheiat cu Pacea de la San Stefano, o mahala a municipalității Bakırköy din Istanbul, Turcia. Numele de San Stefano a provenit din limba greacă până în 1926, Acum cartierul se numește Yeşilköy.
Tratatul prevedea formarea unui principat bulgar autonom, care să plătească tribut Porții, dar care avea dreptul la un guvern creștin și la o armată proprie. Teritoriul său includea câmpia dintre Dunăre și Munții Balcani (Stara Planina), regiunile SofiaPirot și VranjeTracia de Nord, părți ale Traciei de Est și aproape 
întreaga Macedonie (articolul 6).
Conducătorul principatului urma să fie ales de poporul bulgar, aprobat de Imperiul Otoman și recunoscut de marile puteri. De asemenea, un consiliu al nobilimii urma să creeze o constituție proprie (articolul 7). Trupele otomane aveau sa părăsească Bulgaria, fiind înlocuite de trupele rusești, a căror ocupație urma să dureze doi ani (articolul 8).
Sub premisele tratatului, independența Muntenegrului a fost recunoscută de către Imperiul Otoman (articolul 2), iar teritoriul său s-a dublat ca mărime, prin anexarea unor foste regiuni otomane precum NikšićPodgorica și Antivari (articolul 1).
     Serbia a obținut, de asemenea, independența și a anexat orașele Niš și Leskovac (articolul 3).
Independența României a fost recunoscută de Imperiul Otoman (articolul 5), însă România a fost obligată să cedeze Rusiei Basarabia de Sud, dar a primit drept compensație Dobrogea (articolul 19). Totuși, Rusia, deranjată de reacțiile românești privind pierderea Basarabiei, a impus ca orașul Silistra să-i fie acordat Bulgariei, România considerând că este „un ghimpe în inimă” Una ditre cele mai mari pierderi politice a fost pierderea cailor ferate si primirea de refugiati din Ucraina si Galitia.
Pe lângă pierderile din Balcani, Imperiul Otoman a cedat Rusiei o serie de teritorii georgiene și armeneștiArdahanArtvinBatumiKarsOlti și Beyazit (articolul 19). De asemenea, Imperiul Otoman urma să infăptuiască reforme în Bosnia și Herțegovina (articolul 14), precum și în CretaEpir și Tesalia (articolul 15).
Strâmtorile Bosfor și Dardanele urmau să fie permanent deschise pentru nave neutre, atât pe timp de pace, cât și pe timp de război.
Marile puteri nu au fost satisfăcute de acest tratat, prin care Imperiul Țarist și-a extins influența în Balcani și Caucaz, cerând și obținând o revizuire prin Tratatul de la Berlin, la Congresul de la Berlin din 1878.
Serbia și Grecia se temeau că înființarea Bulgariei Mari ar putea destabiliza regiunea; un număr semnificativ de sârbi și, în special, greci se aflau între granițele noului stat bulgar.
România, care a avut o contribuție semnificativă la victoria împotriva Imperiului Otoman, a fost extrem de dezamăgită de prevederile tratatului, considerând că articolul 19 încalcă tratatele antebelice româno-rusești care garantau integritatea teritorială a României.

Imagini pentru mAUSOLEUL DE LA pLEVNA
Mausoleul eroilor români din centrul Plevnei
Imagini pentru mAUSOLEUL DE LA pLEVNA
Paraclisul -Mausoleu Sfântul Gheorghe - Plevna
Imagini pentru mAUSOLEUL DE LA pLEVNA
Paraclisul -Mausoleu Sfântul Gheorghe - Plevna
Imagini pentru mAUSOLEUL DE LA pLEVNA
Regele Carol I pe frontul din Bulgaria - iarna 1877-1878
Imagine similară
Regele Carol I la Plevna - album comemorativ
Imagine similară
Tun turcesc capturat
.Imagini pentru mAUSOLEUL DE LA pLEVNA
Coroana regelui Carol I realizată din oțelul tunurilor turcești
capturate la Plevna
Imagini pentru mAUSOLEUL DE LA pLEVNA
Mausoleul eroilor români de la Grivița


luni, 5 septembrie 2016

MĂNĂSTIREA RILA

Unul din locurile vizitate de noi în prima excursie în străinătate, în 1974, pe timp de două săptămâni, a fost Mănăstirea Rila, Excursia a fost de fapt un circuit al întregii țări vecine. Era tot o țară socialistă, așa că formalitățile de aprobarea vizei la Miliție au fost ușoare, dar desigur, cu complectarea unui top de formulare.
Situată în partea de sud-vest a Munților Rila, la o altitudine de 1147 de metri, în valea râului Rilska și la 117 kilometri sud de capitala Sofia, se află Mănăstirea Rila, cea mai mare și mai cunoscută mănăstire ortodoxă din Bulgaria.
Complexul monahal se află ridicat la o distanță de doar 3 kilometri de orășelul Rila, între cele două râuri de munte, râul Rila și râul Drusljavița. Intregul Complex monahal, cu toate anexele care îl alcătuiesc, acoperă o suprafață de aproximativ 8.800 de metri pătrați.
Intemeiată în sec.al 10-lea, Mănăstirea Rila este privită ca una dintre cele mai importante monumente culturale, istorice si arhitecturale ale Bulgariei. Lavra este cunoscută în toata lumea ortodoxă, neputând fi ocolită atunci când se vorbește de marile monumente din întreaga Europă ortodoxă.
Având o arhitectură unică, mănăstirea se înfățișează dinspre exterior ca o puternică fortăreață. Zidurile înalte de 24 de metri alcatuiesc un pentagon neregulat. Intrând printr-una din cele două porți mari de fier, se ajunge în curtea interioară. Interiorul este o capodoperă a arhitecturii locale: cu arce și coloane, scări de lemn și balcoane sculptate, și un număr de 300-400 de chilii monahale.
Șoseaua ce leagă Sofia de punctul de trecere vamală spre Grecia, Kulata, este una foarte bună. Pe partea stângă a acesteia se desparte o altă șosea, care duce spre mănăstire.
Mănăstirea Rila s-a dezvoltat imediat după moartea și răspândirea cultului Sfântului Ioan de Rila († 946), un mare sfânt eremit bulgar. Potrivit unei legende locale, primul așezământ monastic din acest loc a fost intemeiat de însuși Sfântul Ioan de Rila, însă acest lucru nu poate fi devodit istoric sau documentar. Cele mai vechi izvoare istorice despre viața Sfântului Ioan de Rila nu dau detalii despre data exactă a întemeierii lăcașului. In cea mai veche scriere bulgară referitoare la"Viața Sfântului Ioan de Rila", scrisă probabil între secolele al 11-lea și al 12-lea, nu există nici cel mai mic indiciu cum că în vremea sfântului, aici ar fi existat vreun așezământ sau biserică.
 Cea mai veche menționare a Mănăstirii Rila se găsește în lucrarea "Viața Sfântului Ioan de Rila", scrisă între anii 1173 și 1180, în Grecia, de către Ioan Scylitzes, scriitor bizantin și guvernator de Sredets (orasul Sofia de astăzi). Acela a consemnat că sfântul a binecuvântat ridicarea unei mănăstiri. In cartea "Viața pe larg a Sfântului Ioan de Rila", scrisă de către patriarhul Eftimie de Târnovo (1375-1393), sfântul este numit drept "egumen al mănăstirii". Autorii mai târzii au preluat această informație, mizând pe autoritatea patriarhului Eftimie, ca mare personalitate a clerului din acea vreme.
In pofida faptului ca Mănăstirea Rila a fost ridicată fără protecția vreunui mare demnitar sau rege bulgar, aceasta a primit, de-a lungul vremii, donatii de la mai mulți regi bulgari. Documentele în care s-au menționat donațiile primite se păstrează și astăzi. Dintre acestea se pot mentiona doar cateva: chrisobul-ul regelui Ivan Șișman (1371-1393), dat în anul 1378, prin care se arăta că regii Ivan Asan (1218-1241) și Kaliman Asan (1241-1246) au făcut și ei donații, fiind trecuți în rândul ctitorilor lăcașului. Ivan ȘiȘman a dat și el mănăstirii o serie de moșii, în sud-vestul Bulgariei, și a scutit pe locuitorii acesteia de plata taxelor.
Renașterea mănăstirii a avut loc în sec.al 14-lea, ca urmare a strădaniei protospătarului Hreliov-Hrelju, un vasal al regelui sarb Ștefan Dușan (1331-1355). Un turn de piatră și o biserică cu o singură navă au fost construite de către acesta în trei ani (1334-1335). Din aceste două structuri, doar turnul a supraviețuit până în zilele noastre, astăzi fiind cunoscut sub numele de "Turnul lui Hreliov".
In timpul ocupației otomane, mănăstirea a supraviețuit, însă s-a ales cu pierderi ale unor pământuri. In urma mai multor petiții adresate sultanilor, în vederea aprobării lucrărilor de restaurare a complexului monahal, călugării au reușit chiar să extindă clădirile inițiale. Cea mai grea perioadă a fost cea de sub sultanul Murad al II-lea (1421-1444), aceasta fiind una de persecutare a creștinilor și de demolare a bisericilor.
Mănăstirea Rila a fost abandonată între anii 1451 si 1460. Restaurarea acesteia s-a datorat eforturilor a trei frați, Ioasaf, David și Teofan, preoți în satul Granica. Aceștia trei nu au reușit doar să restaureze și să repare daunele provocate mănăstirii, ci au reușit să strângă în jurul lor și o nouă comunitate de călugări, după cum reiese din lucrarea eminentului scriitor balcanic, Vladislav Grămăticul (sec.al 15-lea). Tot în acea perioadă a avut loc și înțelegerea în vederea sprijinului material și duhovnicesc, dintre Mănăstirea Rila și Mănăstirea Sfântul Pantelimon de pe Muntele Athos.
Una dintre cele mai mari realizări ale celor trei frați este aducerea aici a moaștelor Sfântului Ioan de Rila. Mara Brankovic, fiica despotului sârb George Brankovic, și văduva sultanului Murad al II-lea (1421-1451) a susținut în mare măsură această dorință a obștei monahale de la Rila.
In anul 1469, o impresionantă procesiune, condusă de către Teofan - cel mai tânăr dintre cei trei frați și alcătuită din reprezentanții Mănăstirii Rila, alături de mulțimi de credincioși, au adus de la Târnovo moaștele Sfântului Ioan de Rila. Acest impresionant și unic eveniment din istoria Bulgariei a fost descris pe larg de către Vladislav Gramaticul.
Odată cu mutarea sfintelor moaște la Mănăstirea Rila, aceasta a ajuns să fie cunoscută în toată țara, cât și peste hotare. De-a lungul anului bisericesc, trei sunt zilele care impresionează prin măreția pelerinajului și numărul impresionant de credincioși: ziua prăznuirii Sfântului Ioan de Rila (18 august), aducerea sfintelor sale moaște din Sofia în Târnovo (19 octombrie) și ziua aducerii sfintelor sale moaște in Mănăstirea Rila (1 iulie).
Perioada de ocupație otomană a fost caracterizată de nenumarate încercări de recuperare a moșiilor. Cu toate acestea, în interiorul mănăstirii s-a reușit o frumoasă lucrare: repararea si extinderea acesteia. In pofida greutăților vremii, mănăstirea a reușit să achiziționeze unele pământuri și să întrețină aproximativ 50 de biserici, în timp ce călugării acesteia scriau și împrăștiau printre oameni scrieri din cele folositoare de scrieri. Mănăstirea Rila a reușit să păstreze vii spiritul și cultura națională bulgară.
Până la începutul sec.al 19-lea, în jurul mănăstirii au fost ridicate patru biserici: Biserica Adormirea Maicii Domnului, Biserica Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, Biserica Sfantul Evanghelist Luca si Biserica Acoperământul Maicii Domnului. Tot în această ultimă perioadă a fost reparată biserica de la mormântul Sfântului Ioan de Rila.
In anul 1469, a fost construită Biserica Sfinții Apostoli Petru si Pavel, pentru a păstra moaștele Sfântului Ioan de Rila, dupa ce acestea au fost aduse la mănăstire. In anul 1491, un grup de iconari au pictat biserica, reproiectată în anul 1478. O a doua biserică, întâlnită în drumul spre mănăstire, este biserica Adormirii Maicii Domnului, care a fost pictată în frescă în anul 1835. 
Sihăstria Sfântului Ioan de Rila se află puțin mai la nord-est de mănăstire. Aceasta a fost ridicată pe locul unde se afla peștera sfântului, folosită de acesta și pe post de mormânt. Biserica Adormirea Sfântului Ioan de Rila a fost construită în anul 1746, având o singură navă și absida. Biserica a fost reonstruită în anul 1820.
Schitul Sfântului Luca este cunoscut și sub denumirea de "Noua sihăstrie". Cea mai veche clădire a acestuia este Biserica închinată Sfântului Apostol Luca, zidită în sec.al 17-lea și pictată între anii 1798-1799, când sculptorii din Bansko au lucrat și frumosul ei iconostas de lemn.
Biserica Acoperământul Maicii Domnului a fost construită în anul 1805, peste Fântâna Sfințită, de către zidarii din localitatea Rila. Aceasta are un pridvor larg deschis. Pereții acesteia au fost zugrăviți în frescă în anul 1811.Ridicarea clădirilor rezidențiale a început în 1816, iar la turnul lui Hrelyu s-a adăugat în 1844 o clopotniță. Tot atunci, Neofit Rilski a înființat o școală în cadrul mănăstirii.
Biserica cimitirului, Intrarea în Biserica a Maicii Domnului, datează încă din sec.al 17-lea. Ca mai toate osuarele și capelele de cimitir, și această biserică este zidită pe doua nivele. Frescele acesteia, lucrate în anul 1795, sunt caracterizate de stilul si mâna unor artiști bulgari care au lucrat în Sfântul Munte Athos, de-a lungul secolelor al 18-lea și al 19-lea. Iconostasul acesteia este minunat sculptat în lemn.
Un incendiu, izbucnit în anul 1833, a cauzat multe daune, atât la corpul vechi al mănăstirii, cât și în părțile noi ale acesteia. Călugării au reușit cu greu să adune cele necesare reparațiilor și banii necesari plății lucrătorilor. Ei au angajat cei mai renumiți zugravi - pictori, sculptori si cioplitori în piatră pentru reconstruirea celor afectate de incendiu. Numărul lucrătorilor se ridica la 3.000. Restaurarea, care a cuprins jumătate din întreaga suprafață a mănăstirii, a fost încheiată după jumătatea sec.al 19-lea, între anii 1834-1862. Lucrarea a fost sprijinită și de toți bulgarii înstăriți din toată țara, sub îndrumarea arhitectului Alexi Rileț. Construirea aripii sudice a mănăstirii s-a realizat între anii 1846-1847.
Datorită numărului tot mai mare de pelerini, biserica  veche a fost demolată pentru a fi ridicartă una mult mai mare. Astfel, prin anul 1860, pe locul bisericii vechi, din sec.al 14-lea s-a ridicat una nouă și frumoasă.
Mănăstirea Rila s-a aflat sub directa purtare de grijă a patriarhului. După desființarea Patriarhatului de Târnovo, mănăstirea a fost pusă sub purtarea de grijă a Arhiepiscopiei de Ohrida, apoi a Patriarhatului de Pec și a Patriarhatului de Constantinopol. In perioada în care aceasta s-a aflat sub grija celor din Constantinopol (la acea vreme era deja Istambul), ea a fost supusă la taxe grele, fapt ce a dat naștere la multe neînțelegeri.
Secolul al 18-lea a fost unul foarte fructuos în ceea ce privește activitatea literară a călugărilor. O parte dintre călugări au fost însărcinați cu traducerea unor cărți, iar alții cu scrierea unor opere oroginale sau compilate. Printre aceștia s-au numărat și eminenții călugări Neofit de Rila și Agapie de Rila.
Prima tiparniță din Bulgaria a început să imprime tot in cadrul Mănăstirii Rila. Mașina de imprimat, lucrată la Viena, se păstrează și astăzi în muzeul mănăstirii. In mănăstire a funcționat și o școala de muzică bizantinaă, așa cum se cânta în acea vreme în Constantinopol. Jossif Bradati este și el cunoscut pentru școala lui literară, la care participau și călugării Teofan și Paisie de Rila.
Odată cu eliberarea Bulgariei (1878) Mănăstirea Rila a pierdut din importanța inițială, ne mai fiind văzută ca un loc central al țării, ci doar ca un semnificativ loc de rugăciune. Odată cu instituirea regimului comunist, activitățile religioase au ajuns să fie împiedicate, bunurile și proprietățile acesteia au fost confiscate, iar mănăstirea a fost transformată în muzeu.
In anul 1980, Institutul si Federația Pelerinilor și a Jurnaliștilor a oferit Mănăstirii Rila diploma și "Marul de Aur", cea mai însemnată recunoaătere a unui loc de cultură națională și turism. In anul 1976, Mănăstirea Rila a fost declarată monument istoric și arhitectural național, iar în anul 1983, aceasta a fost trecută pe lista Patrimoniului UNESCO. In anul 1991, statutul inițial al mănăstirii a fost recunoscut printr-un decret special al Consiliului de Miniștri.
In pofida tuturor vicistitudinilor istoriei, Mănăstirea Rila nu a încetat niciodată să fie inelul de legătura între comunitățile ortodoxe din Rusia, România, Serbia și Sfântul Munte Athos. Astăzi, în Mănăstirea Rila se află singura comunitate monahală care mai păstrează în intregime tradițiile și spiritul culturii ortodoxe balcanice.
Mănăstirea Rila are ca biserică centrală biserica "Nașterea Maicii Domnului"
Stilul arhitectonic al mănăstirii este asemănător marilor mănăstiri de pe Muntele Athos. Biserica actuală a mănăstirii este construită între anii 1834-1837, pe amplasamentul vechii biserici. Pictura a fost realizată între anii 1840-1848.
Biserica centrală a Mănăstirii Rila este unică în întreg spațiul balcanic. Ea a fost construită de către un maestru zidar care a lucrat și în Sfântul Munte Athos, de unde a și luat schița originală a bisericii. Arhitectura acesteia include elemente medievale și baroce. Frescele din Biserica Nașterea Maicii Domnului au fost realizate de către cei mai renumiți pictori bulgari ai vremii. Cea mai mare parte dintre ei aparțineau Școlii de Pictură Samokov. In decursul a multor ani și cu mari cheltuieli, pictorii au terminat de pictat, în anii 1840, pereții interiori ai bisericii, domurile și fațadele ascunse. Ei au mai lucrat și alte 40 de icoane mari, pentru iconostas, alături de altele mai mici.
Această principală biserică a mănăstirii a fost construită la mijlocul sec.al 19-lea. Arhitectul ei a fost un anume Pavel Ioanov, care a lucrat la ea între anii 1834 și 1837, așa cum s-a amintit. Biserica are cinci turle, trei altare și două capele laterale, unul dintre cele mai valoroase elemente dinăuntrul ei fiind iconostasul placat cu aur, celebru pentru sculptura sa în lemn, crearea căreia a durat cinci ani și a fost efectuată de patru meșteri. Frescele, finalizate în 1848, sunt opera multor meșteri din BanskoSamokov și Razlog. In biserică se află și numeroase icoane, datând din sec.al 14-lea până la al 19-lea.
Iconostasul central este opera unui grup de sculptori bulgari experimentați. Meșterii au lucrat trei ani la realizarea acestuia, între anii 1839 si 1842, investind în el toată experiența acumulată peste generații de sculptori, în Scoala Bulgara de Sculptura. Dimensiunile si compoziția iconostasului sunt de neegalat în spațiul balcanic. Culorile cu care este pictat iconostasul se află intr-o perfectă armonie cu cele care acoperă pereții interiori.
In cadrul Mănăstirii Rila și în vecinătatea ei se află peste 20 de locații, păstrătoare de arhitectură originală și pictură în frescă, create între secolele al 14-lea si al 19-lea. Acestea sunt cele mai reușite și valoroase moșteniri păstrate din perioada de glorie a artei bulgare.
Picturile în frescă așternute pe Turnul lui Hreliov datează din anul 1334 și sunt numărate printre cele mai remarcabile monumente artistice din mănăstire. Acestea conțin scene din viața Sfântului Ioan de Rila, scene din Vechiul Testament, scenele biblice evocate în: Intelepciunea lui Solomon 7, 7-27, Ințelepciunea lui Iisus Sirah 24, 3 și Psalmul 150, 6.
In sec.al 15-lea, Biserica Sfinților Apostoli Petru si Pavel (1479) a fost repictată cu o nouă frescă (1491). Scenele pictate aici – Inălțarea Domnului, Adormirea Maicii Domnului și Schimbarea la Față a Mântuitorului - poartă trăsăturile de glorie ale artei bulgare din Balcanii sec.al 14-lea. 
Spre sfârșitul sec.al 18-lea, după reconstruirea Turnului lui Hreliov - Hrelju, s-au pictat o serie de compoziții minunate: profeții Ilie, Iezechiel, David și Ghedeon, cât și Sfânta Treime, se păstrează într-o foarte bună stare și astăzi. Sfântul Ioan de Rila este înfățișat într-un mod de pe Muntele Athos.
Intregul complex monahal este impresionant. Partea rezidențială, construită pe patru etaje, adăpostește mai bine de 300 de chilii, patru capele, stăreția, bucătăria, biblioteca, cu 250 de manuscrise și peste 9.000 de volume vechi tipărite și unele camerele de oaspeți.
Muzeul mănăstirii Rila este cunoscut în special pentru crucea lui Rafail, o cruce de lemn făcută dintr-o singură bucată de lemn (81×43 cm). Ea a fost cioplită de un călugăr pe nume Rafail cu rindele fine și cu lupa, pentru a crea 104 scene religioase și 650 de miniaturi. Munca la această operă a durat cel puțin 12 ani și a fost terminată în 1802 când călugărul și-a pierdut vederea.
Mănăstirea Rila este un ansamblu arhitectural de excepție. la care nu ne așteptam să-l găsim în Bulgaria după ce văzusem Sofia. Complexitatea și bogăția lui ne-a răpit mai mult de o jumătate de zi, și nu puteam susține că am văzut totul și nici nu am acordat meritata atenție unor amănunte de artă deosebite și unice.

Imagini pentru mănăstirea rila bulgaria

Imagini pentru mănăstirea rila bulgaria

Imagini pentru mănăstirea rila bulgaria
In spate Munții Rila cu Vârful Moleavița - peste 2700 m. altitudine.
Imagini pentru mănăstirea rila bulgaria

Imagine similară
Cele șapte lacuri glaciare Rila
Imagini pentru mănăstirea rila bulgaria

Imagine similară

Imagine similară

Imagini pentru mănăstirea rila bulgaria



Imagini pentru mănăstirea rila bulgaria

Imagine similară

Imagini pentru mănăstirea rila bulgaria

Imagini pentru mănăstirea rila bulgaria

Vedere din altă poziție. Biserica este foarte mare ca suprafata
 si cuprinde cinci turle si un pridvor larg, ornat cu picturi care
 prezinta momente din viata lui Iisus si diferite ...
Imagine similară

Imagini pentru mănăstirea rila bulgaria
In faţa icoanei împărăteşti a Mântuitorului se află racla cu 
moaştele Sfântului Ioan de Rila. 
Imagine similară
Intemeiată în secolul al X-lea, Mănăstirea Rila este privită 
ca una dintre cele mai importante monumente culturale,
istorice şi arhitecturale ale Bulgariei.
Imagini pentru mănăstirea rila bulgaria

Imagini pentru mănăstirea rila bulgaria

Imagine similară

Imagine similară

Imagine similară

Imagine similară

Imagini pentru mănăstirea rila bulgaria

Imagini pentru mănăstirea rila bulgaria

Imagini pentru mănăstirea rila bulgaria

Imagini pentru mănăstirea rila bulgaria