Vladimir Rosulescu - Geografie: decembrie 2016

Pe la 1880 în Constanţa erau 12 cafenele, printre care cele ale lui Hagi Nazar, din strada Traian nr. 36, a lui Nicolae Peratis şi cea a lui Garabet Bedros

Portul - 1950

Constanta - Grădina publica - Bulevardul Carol (actual B-dul Tomis), Str Mircea Cel Bătrân

Vedere generală peste Piața Ovidiu - 1920

Vedere generală peste plaja Modern - 1999. Ultima clădire din spate este biserica greacă pe
lângă care coboară o străduță spre intrarea plătită spre plajă. Prin 1960 străduța era măeginită
de case mărunte și vechi.

Casa cu Lei - vedere spre port -2000

In spate Piața Ovidiu - la dreapta str. Mircea cel Bătrân - la tânga spre B-ul Tomis - 2008

Constanța peninsulară - 1950

Constanța - 1908 - una din plajele sale

Constanta - Str Mircea cel Bătrân - Sinagoga de rit sefard -

Era o constructie gotica, cu forme austere pe plan bazilical.

Bulevardul Tomis - o serie de clădiri au avut funcţiuni diferite în anumite perioade. În imagine, magazinul ”Plugul” - 1975

Efectele bombardamentelor rusești din 1941

Palatul Regal de la Mamaia - 1920

Palatul Regal de la Mamaia - 1926 - arhitect Mario Stoppa

Constanța - colț de grădină publică - 1900

Constanța - Căpitănia - 1890

Vedere asupra părții de nord a Pieței Ovidiu - 1920 - In dreapta se vede digul de la

Plaja Modern

Constanța - Defilare a armatei germane 1942-1944

Intrarea în port - 1890

1962

1920

Constanța - str. Mircea cel Bătrân - 1910

BISERICA ELENA “METAMORFOSIS” - foto 1900

Faleza și cazinoul - iarna 1939 - 1940

Iarna pe digul portului - 1939-1940

Teatrul de operă și Balet Oleg Danovsky - 2000

Piața Independențeței (Ovidiu) - 1890

Constanța - Hotel Hristios - 1930

Str. Mircea cel Bătrân - 1920 - Liceul Mircea cel Bătrân nu fusese ridicat.

Piasța Ovidiu - vedere spre nord - în față str. Tomis iar la

dreapta str. Mircea cel Bătrân (care șerpuiește pe marginea

de răsărit a orașului.

Mahalaua tătarilor - 1900

Constanța - Str. 11 iunie - 1910

Constanța - Hotel Carol - 1910

Descoperirea în 1959 a termelor romane

Marea în dreapta

Piața Ovidiu - 1930 - vedere spre mare (dincolo de acest front de clădiri se află golful portului turiatic Tomis - clădirile nu mai exiată în 2000

Constanţa - Clădirea se afla în spatele Hotelului GRAND (pe diagonala dinspre Gara Veche) pe Str Scarlat Vârnav

Piața Ovidiu - 1920 - în dreapta o deschidere spre mare

Vedere generală peste Piața Ovidiu - 1920 - în dreapta golfulcu plajă unde se va

amenaja portul turistic Tomis în a doua parte a sec.20

Constanța - Casa Beiului - 1900

Clădirea BNR Constanţa, închisă acum, a găzduit cel mai luxos hotel din

oraş la început de secol XX

Constanța - Hotel Continental - str. Carol - 1910

Vedere spre B-ul Tomis (stânga-dreapta) - 1970

B-ul Carol - 1900

Edificiul roman cu mozaic - 1970

Vizită de partid pe digul-pasarelă de la cazinoul din Mamaia - 1960

Constanța - Hotel Carol - 1910

Constanța - centrul vechi reamanajat - 2012

Constanța - Bulevardul Elisabeta 1910-20

Gara Mamaia - 1910

Data de 22 iunie 1941 este o dată memorabilă în istoria Constanței. La acea dată, odată cu invadarea Uniunii Sovietice, armatele sovietice staționate în Ucraina au opus o rezistență îndârjită trupelor germane, reușind astfel păstrarea unei linii stabile a frontului. Acest lucru a permis Flotei Sovietice a Mării Negre să întreprindă atacul asupra Constanței. Se urmărea cucerirea Dobrogei, obligându-i astfel pe germani să îşi amâne ofensiva pe frontul ucrainean pentru a face faţă acestei noi ameninţări, dar şi distrugerea depozitelor însemnate de combustibil din Constanța și anihilarea forțelor navale românești ce reprezentau o amenințare.

Constanța - Bombardament 22 iunie 1941

Ruine rămase în urma bombardamentului pe un segment al

străzii Ştefan cel Mare.

Strada Ştefan cel Mare după bombardamentul rusesc pe alt segament

Băile moderne înainte de bombardamentul rusesc dib 22 iunie 1941

Baile moderne (actuala plajă Modern) după bombardament.

Băile Papastavru după bombardamentul rusesc din 22 iunie 1941

Nici Cimitirul Central al oraşului Constanţa nu a fost iertat de

furia bombelor rusești în 22 iunie 1941.

Zona peninsulară, catedrala - zona dinspre altar

după bobardamentul rusesc din 22 iunie 1941

Zona peninsulară - catedrsala și palatul arhiepiscopal- 22 iunie 1941

Zona peninsulară - palatul arhiepiscopal - 22 iunie 1941

Hala din Piaţa Unirii (care nu mai există), înainte şi după

bombardamentul rusesc din 22 iunie 1941.

Zona Pieței Unirii la 22 iunie 1941

Str. Traian - în spate geamia Hunchiar - 22 iunie 1941

Constanța -Piaţa Basarabiei - zona peninsulară - în fața fostei

Direcţii Agricole după bombardamentul rusesc din 22 iunie 1941

Sediul fostei Direcţii Agricole - 22 iunie 1922

Zona peninsulară - Piaţa Basarabiei. Banca Comercială, Hotel

Bulevard (dreapta imaginii), Casa Benderly(stânga imaginii) -

în fundal farul genovez.

Hotel Bulevard. Biserica Sf.Nicolae vechi(bulgărească) - stânga.

Hotel Palace - dreapta.

Hotel Bulevard după bombardamentul rusesc din 22 iunie 1941

Zona peninsulară după bombardamentul rusesc - 22 iunie 1941

Bombardamentul rusesc - 22 iunie 1941- clădirea Bursei din

portul Constanţa.

Rezervoarele de petrol din portul Constanţa.

Rezervoarele de petrol din portul Constanţa - 22 iunie 1941

Baterie AA lângă farul Carol I - iunie 1941

Acţiune de foc în timpul bombardamentului. rusesc- iunie 1941

Constanta - Post de lupta AA de pe nava bază Constanta (navă

de servitute ptr submarinele românesti) pe timpul unei alarme

aeriene din vara anului 1941.

Telemetru pentru reglarea tragerilor de artilerie efectuate de

bateriile artileriei de coastă - zona Tataia.

Constanta - Grădina publica - Bulevardul Carol (actual B-dul Tomis), Str Mircea Cel Bătrân

Constanţa - Bulevardul Carol - văzut dinspre fostul restaurant Pescarul În stânga

se află parcul gării.

Piața Ovidiu- Adunare militară - 1900

Constanta - Orasul de sus - Fotografie de la Intersectia Bulevardului regina Maria(actual B-dul Mamaia) cu Bulverdul Carol (actual B-dul Tomis) din dreptul cazărmii Comandamentului Corpului V Teritorial.

Golful Delfinilor - 1012

Hotel Palace cu vedere la marte - 1920

Trenul Mamaia - Constanța - cu peroane lungi de lemn - 1914

Piața Ovidiu - 1920 - vedere spre orașul de sus

Constanța - Casinou și Bulevard - 1916

Casinoul Constanța în zi festivă - 1916

Viitoarea str. Tomis, pornind dinspre Piața Ovidiu - 1910

1898

Școala gimnazială nr 11 dr constantin angelescu - Constanţa

Gara Mamaia - 1910

1906 - Partea estică a orașului cu pante abrupte și nesigure

Partea dinspre mare a Constanței - 1912

Gheorghe Gheorghiu-Dej la mare

Constanța peninsulară - 2000 - Casa Benderli- Hotel Palace

După 1920, familia regală acceptă un cadou făcut de către notabilităţile constănţene sub forma unei suprafeţe de 4 hectare de teren între lac şi mare. Aici se construieşte în scurt timp un mic palat în stil românesc. La nord şi la sud de acestea, primăria oraşului a parcelat câteva sute de terenuri, pe care, până în anul 1940 le-a vândut şi cu timpul au apărut mai multe vile şi mici palate.

Regina Maria a început construirea reşedinţei de vara de la Mamaia. Palatul avea o forma destul de neregulata, semanand mai mult cu o vila cu mai multe corpuri si era situat in mijlocul unui parc de 34968 m patrati, inconjurat de o liziera. Constructia avea o suprafata de 1200 m patrati si a fost ridicata in doi ani si jumatate.

Anteproiectul si planurile palatului au fost executate de arhitectul Mario Stoppa. Acesta a semnat la data de 4 aprilie 1924 un contract cu generalul Paul Angelescu, prin care primea un onorariu de 4% din valoarea efectiva a lucrarilor. Lucrarile de constructie au fost executate de antrepriza lui Carlo Actis, sub directa conducere si supraveghere a arhitectului Constantin D. Dobrescu. Începand din cu data de 1 decembrie 1923 se desfăşoară lucrările de construcţie a palatului. Construcţia se va finaliza in vara anului 1926. Materialele de constructie au fost furnizate de firme renumite in epoca: antrepriza Constantin Kirilescu (pentru piatra de fundatie), Societatea "Reconstructia Dobrogeana" si fabricile Petculescu Ferdinand Koska &Co. si altele, fiind achizitionate prin licitatie.

Palatul a fost dotat cu toate cuceririle tehnicii din ace vreme, instalatie de aer conditionat cu ventilatoare - furnizate, ca si lustrele de la firma "Siemens Schukert Werke", incalzire centrala si electrica realizate de atelierul Ilie Popescu &Gh. Cretu. Antreprenorul italian Antonio Moraldo s-a ocupat de asfaltarea teraselor palatului, iar Carlo Actis a facut fantana, trotuarele si lacul din parc.
Palatul era compus din: subsol ( 16 camere, baie, spalatorie, cafegerie, garaj), parter (12 camere, bufet, garderoba, 3 terase, 8 bai , WC -uri) si mansarda ( 7camere si baie).

După moartea Regelui Ferdinand în anul 1927 clădirea a fost donată de catre Regina Maria si patru din copiii sai (Nicolae, Ileana, Elisabeta si Marioara), printesei Elena, mama Regelui Mihai.

Noua proprietara a ordonat transformarea parcului regal, prin instalarea conductelor de apa, modificarea drumurilor si peluzelor. Ea a instituit din 22 ian. 1928 un nou regulament, care stabilea atributiile precise ale fiecarui angajat.

Dupa 1930, palatul va intra in posesia Regelui Carol al II lea, care l-a folosit ca resedinta de vara. Regina Maria si-a oprit 2780 m patrati din parc, unde a dispus construirea unei moderne vile, "Vila Stirbey", dotata cu ascensor francez, marca "G. Houplain Paris" de 4 persoane, cu centrala electrica proprie si o pompa centrifugala ce alimenta turnul cu apa. La 6 iunie 1932, din ordinul lui Carol al II lea, vila ridicată de Regina Maria a fost predata Flotilei de Hidroaviatie din Mamaia.

Pentru reluarea funcţionării stabilimentului Băilor Mamaia s-a ridicat o locaţie cu caracter aşa-zis ”provizoriu” unde se putea desfăşura pe perioada estivală funcţiunea turistică a stabilimentului. Au fost repuse în funcţiune cele două aripi ale cabinelor de plajă de la nord şi sud ale Băilor şi s-a procedat la reconfigurarea terenului şi mutarea căii ferate. Prin faţa Băilor trecea acum şoseaua ce venea dinspre Constanţa iar linia ferată a fost construită spre malul lacului Siutghiol. Parcul Cazinoului a fost amenajat între clădirea stabilimentului de băi şi noua cale ferată. Se poate remarca felul ordonat şi ”talentul” peisagistilor vremii.

Evolutia în ceea ce priveste devenirea modei costumelor de plajă se observă cu uşurinţă. Cel puţin în zona centrală a băilor delimitarea pe sexe devenea de prisos

Pasarela de lemn îşi păstrase din perioada anterioară structura şi oferea un plăcut

loc de baie

Pavilioanele laterale au fost menţinute în funcţiune dar cu timpul accesul în ”zona aferentă” nu a mai fost restricţionat de bariera gardurilor de separaţie.

În 1924 exista un bufet, un restaurant de clasă, o bodegă-patiserie, o şalupă confortabilă şi luxoasă. În ”Ghidul Constanţei şi al Techirghiolului” din anul 1924 se face referire la Mamaia (plajă). ... dar, nu apare nicăieri informaţia că în zonă se poate face cazarea la vre-un hotel.

În 1930 a început construirea Cazinoului Mamaia și a clădirii băilor. Proiectul după mai multe faze de discuţii i-a fost atribuit spre execuţie arhitectului Victor G. Stephănescu care anterior realizase în Constanţa Moscheea şi Clădirea Primăriei din Piaţa Ovidiu. La 15 august 1935 Cazinoul Mamaia fost inaugurat în prezența Regelui Carol al II-lea, a membrilor Guvernului și a notabilităţilor Constanței.

În primele zile ale anului 1936 a început executarea celor 600 de cabine de băi, precum și a podului din beton, cu tobogan maritim, la capătul căruia era proiectat un bar. Pasarela de la Casinoul din Mamaia reconstruită din beton şi cu o platformă de o formă inconfundabilă a devenit un punct de atracție de necontestat. Cazinoul dispunea de spații moderne, svelte, aerate, cu o notă discretă de eleganță și confort.

Fotografiile pun în evidenţă construcţia noului local al Cazinoului Mamaia (a treia clădire considerată de la anul 1906) Fotografiile preluate din cele postate de Dl. arh. Radu Cornescu arată faptul că ridicarea Cazinoului actual a fost făcută cu păstrarea în funcţiune a clădirilor anterioare până la momentul la care s-a impus demolarea definitivă a acestora.

Modul sub care a fost deschis localul nou al stabilimentului a fost acela de a prelua aripile laterala ale cabinelor şi construirea celor noi din beton fără a afecta major rolul deţinut de vechile construcţii.

Imaginile următoare surprind aspecte ale ridicării Noului Cazinou, aspecte de detaliu

şi instantanee de la inaugurarea clădirii şi ulterior a pasarelei cu tobogan si platformă

Parcarea din faţa Cazinoului, deşi oferea suficient de multe locuri

de parcare devenea uneori neîncăpătoare

Parcul ce despărţea clădirea de gară era proiectat şi realizat cu atenţie

şi oferea o imagine inedită atât din fotografiile aeriene cât şi de la nivelul solului.

Cazinoul Mamaia - la finalizare (detalii)

Cabinele de bai - 2 aripi, 2 niveluri cu deschiderea spre plajă

Cazinoul Mamaia - la finalizare (detalii)

Pasarela şi toboganul. În fotografia de sus apare şi barul de pe

platformă (în poziţie centrală).

Diverse unghiuri şi detalii ale pavilionului central si ale pasarelei

de la Cazinoul din Mamaia.

Pasarela Cazinoului în construcţie (1936)

Pasarela de la Mamaia la inaugurare - 1936

PĂasarela de la Băile Mamaia în folosință - 1936

Toboganele pasarelei de la Mamaia suprasolicitate - 1936

Complexul de la Băile Mamaia în folosință - 1936

Aglomerația era o stare cvasipemanentă la Băile Mamaia - începând cu 1936

Noaptea terasa restaurantului era de un farmec deosebit. Numele de atunci era ”Delta”.

Prin 1965 orchestra de la teatrul Fantasio, condusă de chitaristul Sandu Avramovici

era discretă şi se făcea auzită la malul apei predispunând la galante preumblări sub

clarul de lună.

Reclamele pentru Noul Cazinou erau tentante, dar, erau în cea

mai mare măsură şi reale.

Parcarea de la Cazinou servea şi pentru autobuzele decapotabile care îşi aveau aici

capul de linie când soseau din oraş.

Accesul turiştilor ”de rând” se putea face fie cu autobuzul fie cu trenul care oprea în

noua gară dată şi ea în folosinţă în anul 1938.

"Casa Vapor" din Mamaia a fost ridicată ca staţiune nautica şi sportivă construită de Societatea de salvare a naufragiaţilor în apele teritoriale româneşti - SALVAMAR pe malul lacului Siutghiol în anul 1935.

Clădirea avea pe lângă aspectul deosebit şi o funcţie de asigurare

a diverselor evenimente organizate de Societatea SALVAMAR.

Putea găzdui frecvent diverse festivităţi. Seara, prin oferta de servicii funcţiona chiar

ca un club privat.

Baza logistică a staţiunii de pregătire la Mamaia era bine reprezentată.

In urma unor lucrări de reparaţii în anul 1960 structura de rezistenţă a clădirii a fost afectată, s-a produs o degradare severă şi clădirea nu a mai fost reconstruită sub forma iniţială. (era atipică faţă de aspectul staţiunii Mamaia care tocmai era în construcţie).

Odată cu ridicarea noii clădiri a Cazinoului, a Casei Vapor

(”Casa Bărcilor”) în anul 1935 a fost ridicată şi vila Albatros

care a început să funcţioneze în regim hotelier.

Cu timpul clădirea a fost extinsă şi a început să fie deservită de propria terasa restaurant.

Ca toate construcţiile staţiunii faţada principală era orientată spre sud si era (pe atunci) de culoare deschisă. Ulterior a fost renovată şi s-a optat pentru culoarea cimentului fără a mai fi folosită pigmentaţie.

Spre a asigura un minim de protecţie pentru lumina puternică

erau folosite diversele paravane din beton care creau un decor specific.

Clădirea a intrat în uzul ONT Carpaţi după anii 1950 şi a fost parţial chiar un sediu

de birouri.

Inceperea construcţiei Hotelului REX - 15 August 1936 - Participă Regele Carol al II-lea.

Piatra fundamentală a hotelului Rex a fost pusă la 15 august 1936 de către M.S. Regele Carol al II-lea şi azi întreaga clădire este gata. Hotelul este ridicat la 600 m. depărtare de instalaţiile de plajă. Se întinde pe 2.000 m. pătraţi, în lungul plăjii. Sunt 120 de camere cu băi pe palier.

Prin Inaltul Decret Regal 322 din 29 februarie 1936, modificat prin Decretul Lege 3047 din 31 august 1938 s-a promulgat "Legea pentru Organizarea Turismului". Această lege a creat un organ menit să activeze în domeniul construcţiilor de hoteluri şi să dea o cât mai pronunţată dezvoltare turismului în România, organ denumit mai întâi "Comitetul Hotelurilor C.F.R." şi apoi "Comitetul Special al Hotelurilor". Acest organ, prezidat de Ministerul Propagandei Naţionale, cuprindea în sânul său delegaţi ai Direcţiei Turismului, ai Regiei Autonome C.F.R. şi ai Ministerului Aerului şi Marinei.

Faţada dinspre Plajă. Se pot remarca siglele de pe frontoanele aripilor

laterale (ONT) dar care au ca semn distinct coroana regală.

După anii 1950 prin Hotărârea nr. 908 din 19 noiembrie 1964 privind

organizarea si functionarea Oficiului National de Turism "Carpati"

Abrevierea ONT a rămas însă proprietarul de data aceasta era

statul român iar Oficiul a fost denumit ”Carpaţi”.

Cladirea a fost într-o vreme funcţionala sub numele de ”1 Mai” şi era

casa de odihnă a muncitorilor şi ţăranilor.

Mai târziu avea să reintre în circuitul turistic al perioadei socialiste sub numele de

”Hotel Internaţional”

Tehnica şi decoraţia dau apartamentelor, hall-ului, sălii de lectură şi sălii de restaurant un farmec deosebit, încât acest hotel va fi cea mai modernă şi mai confortabilă clădire de pe litoralul Mării Negre. (din comentariile presei)

Fotografii la interior din anul deschiderii hotelului.

Pe timpul celui de-al Doilea Război Mondial Hotelul REX a fost gazda pentru

diverse delegaţii sau oficialităţi militare sau civile.

Se poate observa că plaja din jurul hotelului nu prezenta semne de

amenajare deosebită în anii de după cel de al Doilea Război Mondial.

Din circuitul vizitelor delegaţiilor nu lipsea un prânz şi o plimbare pe pasarela de la Cazinou.

După al Doilea Război Mondial Mamaia a început un circuit ascendent şi a devenit cu adevărat o staţiune turistică.

Biserica Sfantul Nicolae - Vechi (intrarea prin Str. Maior Gheorghe Sontu nr.7) -
Documente de arhiva atestă cererea comunitatii bulgare din Constanta, datata 8 octombrie 1898, în care se solicita Primariei Constanta aprobarea pentru construirea unui lacas de cult. După primirea aprobărilor a trecut aproape un deceniu până la terminarea acestuia. Sfinţirea bisericii a avut loc abia în anul 1907. Biserica a păstrat caracteristicile stilului arhitectonic românesc, având pictura executată de Ioanid Bătrânul. Dupa 1940, biserica bulgară cu hramul Sf.Nicolae a fost preluata de Episcopia Tomisului si trecută cultului ortodox român. Deoarece inscriptiile erau in limba bulgara, iar pictura avea nevoie sa fie refacută, Primaria municipiului Constanta a angajat pe cunoscutul pictor de biserici Ion Musceleanu ca sa refacă toata pictura. Inscripţiile de la interior au fost rescrise în limba română. In 1998 fresca a fost restaurată de pictorii Mihail Fordea si Florin Vlad din Bucuresti.

Biserica Sf. Nicolae Vechi a functionat drept catedrala a orasului între anii 1941-1946 după ce Catedrala Sfintii Apostoli Petru si Pavel a fost bombardată. Incepand cu anul 1961, odata cu demolarea Bisericii Luterane, comunitatea evanghelica luterana si-a tinut slujbele in acest lăcaş, pentru mai bine de zece ani, iar intre anii 1975-1987 s-a slujit numai de hramul bisericii, pe 6 decembrie.

In fotografie aparatul foto are un unghi de surprindere de pe o poziţie

uşor avansată cu o orientare ceva mai accentuată spre Hotelul Bulevard..

Piaţa Basarab fotografiată de pe Str. D.A. Sturdza venind dinspre Piaţa Ovidiu. În faţa Casei Benderli se află o maşină şi o trăsură.

Piaţa Basarab fotografiată din aer. In stânga clădirea Băncii Româneşti; In centru (fundal) Farul Genovez ; în centru-dreapta partea superioară a Casei Benderli (clădirea de culoare deschisă cu fereastra rotundă)

Având funcţiunea de piaţă locul era în bună măsură şi un cap de linie pentru mijloacele de transport în comun ale oraşului.

In 1896, primăria a dispus alinierea stradelei Basarab. Prosper Régnier (Ernest Pierre Prosper Régnier) proprietarul terenului, a fost nevoit să cedeze gratuit, aşa cum cerea legea, o anumită suprafaţă. In fondul de documente al Primariei municipiului Constanta exista autorizatia de constructie nr. 2435 din 19.03.1896 emisa de Primăria Constanta pentru construirea teraselor, treptelor si zidului de sprijin din partea de est a terenului aferent Hotelului Francez. Se deduce astfel că hotelul propriu-zis a fost construit înainte de anul 1896.

Ulterior, acesta s-a hotărât să construiască un nou pavilion cu două etaje şi mezanin.
Autorizaţia de construcţie pentru cel de-al doilea pavilion a fost obţinută de P. Régnier pe 20 iunie 1898.

Vila Regnier - 1900 - Pornind de la partea superioară se arată că la nivelul cornişei

aceasta era puternic reliefată fiind acoperită cu o friza cu elemente geometrice.

Vila Regnier (Hotel Francez) - 1900

Edificiul Regnier a fost ridicat având o arhitectură în stil predominant neoclasic. Faţada spre curte prezenta o intrare si două ferestre dreptunghiulare cu ancadramente de inspiraţie orientala, cuprinse între liniile orizontale ale bosagelor de zidărie.

Terasa individualiza foarte bine clădirea şi se afla situată deasupra falezei. Era luminata din plin cu felinare frumos cu o decorare aparte. Ele marcau desfăşurarea unei balustrade înalte, cu motive radiale.

Pe măsură ce noile clădiri se aliniau pe deschiderea falezei, Hotelul Francez s-a integrat

ca reper emblematic in decorul Peninsulei constănţene.

Confiscat de regimul comunist, Hotelul Francez a servit mult timp ca sediu de birouri ale unor institutii de stat. Acestea nefiind proprietare ale imobolului nu s-au preocupat de întreţinerea si reparatia clădirii în condiţii corespunzătoare. După anul 1989 clădirea a fost redobândită de moştenitori. In momentul prezent imobilul se găseşte într-o stare improprie folosirii.

Vila Rednier - 1900

Biserica Sf. Nicolae Vechi și școala bulgară - 1910

Clădirea de pe str. Remus Oprean nr. 3 este cunoscută de constănţenii născuţi după anii 1950 ca fiind sediul Direcţiei Agricole. Iniţial ea a fost ridicată ca sediu al Băncii Româneşti la jumătatea celui de-al doilea deceniu al secolului XX. Ziarul „Dacia” atesta construcţia băncii la 2 iunie 1925: „Din piaţa Independenţei, o stradă îngustă duce spre stânga. În piaţa Basarab o casă grandioasă în construcţie. Cele cinci caturi iau şi puţina lumină ce o mai primea strada dinspre mare. Este viitorul Palat al Băncii Româneşti”.

În anul 1912, terenurile de pe faleza de est a peninsulei constănţene ce urmau după Hotelul Carol şi Palatul Sturdza spre nord pe strada Remus Oprean aveau ca proprietar pe Elena Movilă.

După cum se remarcă, spaţiul ales avea ca deschidere la stradă întinderea a două locuri convenţionale (Str. Remus Oprean Nr. 5-7)

Intr-o fotografie executată ceva mai târziu spre Golful portului Tomis se remarcă aspectul falezei dominată de masivitatea clădirii Palace. Se observă, de asemenea, că pentru a putea construi un număr mare de camere hotelul era proiectat în formă de ”H”.

Fotografie aeriană a peninsulei

Strada Remus Oprean pe care se afla fațada Hotelului Palace,

nu era una dintre arterele cu un trafic intens ale peninsulei.

Hotel Palace - 1915 - Cele sase etaje erau din punct de vedere arhitectonic individualizate. Ele aduna in mod unitar la nivelul fatadei elemente specific mediteraneene.

Până la ridicarea digului de est al viitorului Port Tomis, marea se putea dezlănţui pe timpul furtunilor până la baza falezei oraşului, faleză în pericol de prăbușire până la practicarea unor lucrări speciale de consolidare.

Uneori, atunci când apele mării erau liniştite, ele confereau peisajului aerul de

lagună veneţiană

La interior, terasa acoperită ce se remarcă în fotografiile datând din perioada anterioară anului 1972 avea o uşoară curbură oferind posibilitatea unei privelişti spre largul marii pe o deschidere a unghiului de observare uşor extinsă.

După renovare terasa a fost reamenajată şi s-a trensformat în balcon.

Hotel Palace - 1970-80 - sala de restaurant

In anul 1972 clădirea a fost renovată şi a reintrat în circuitul hotelier

Beizadeaua Grigorie Sturdza în anul 1889 la mai bine de un deceniu de la reintrarea Dobrogei în limitele graniţelor României a început ridicarea la Constanţa a unei reşedinţe pe măsura rangului său.

Grigorie Sturdza (1821 - 1901) a fost fiul din prima căsătorie al domnitorului Mihail Sturdza (1834-1849) cu Elena Rosetti. Era cunoscut sub porecla de "beizadea vițel", pentru că făcea exerciții fizice ridicând pe umeri un vițel.

În calitate de comanditar a desemnat pe arhitectul Charles Sanders

să proiecteze şi să realizeze vila ce putea fi considerată cu uşurinţă

ca un palat de mici dimensiuni.

Palatul Sturdza era o construcţie în stil eclectic. Avea demisol, parter si un etaj. Dimensiunile la sol erau de 30 x 12 m. Înălţime construcţiei era de 20 m. (cu turn cu tot). Elemente decorative erau de factură neoclasică şi chiar orientală. Turnul se afla în ax cu intrarea principală. Avea două caturi: cel de jos era inclus în şarpanta de lemn a acoperişului si avea o fereastra rotundă spre strada iar cel superior era metalic.

Acesta semăna cu o cabina de far cu un balcon rotund cu parapet de jur-împrejur. Accesul se făcea printr-o scară metalică exterioară opusă străzii. Inălţimea caturilor era relativ mare (4,5 m.). Ca urmare palatul apărea destul de impozant.

Constanța - 1900

Poziţia aleasă pentru viitoarea construcţie a fost în imediata apropiere a Hotelului Carol

pe deschiderea dinspre nord a promontoriului de la Capul Constanţa.

Faţada dinspre stradă era simetrică faţă de intrare - cu excepţia unei travei puţin mai retrase. Aceasta se afla ca orientare spre hotelul Carol. Ca terminaţie avea de asemenea spre stradă un turnuleţ pe colţul dinspre stradă, facând parte din acoperişul clădirii.

Ca arhitectură şi ca poziţie Palatul Sturdza domina golful de est al oraşului. El era amplasat după cotul pe care-l făcea faleza spre Golful Delfinilor (azi portul Tomis).

Aflându-se imediat după hotelul Carol şi fiind despărţit de acesta doar de un teren de tenis. (în unele fotografii de epocă cu o cuprindere mai largă se observă marginea terenului de sport.)

Inainte de construcția palatului, între Hotelul Carol și Vila Regnier (numită şi Hotelul Francez) era un maidan şi râpe spre mare. Mai târziu a apărut o vilă cu un etaj şi o casa, iar mai apoi după demolarea vechii aripi a Palatului Sturza, Hotelul Palas (foarte aproape de vilă).

Terasa dinspre mare era destul de largă si era înconjurată pe trei părţi de ziduri de sprijin

cu o înălţime de 15 m. de la suprafaţa apei.

Reşedinţa a avut mai mulţi proprietari. (prinţul Grigore Sturza, fiind primul).
După anul 1910, proprietarul de atunci, d-na Maria Gheorghiu, a hotărât să extindă palatul spre partea dinspre vest cu o nouă aripă. Fără să aibă o consultare a unor arhitecţi consacraţi a hotărât de asemenea să supraetajeze cădirea veche.

Fundaţia realizată de Sanders la ridicarea clădirii nu a fost corespunzătoare solului. Nu s-a ţinut cont suficient de felul cum marea loveşte cu putere în ţărmul Constanţei. Deşi a existat un puternic contrafort pe partea dinspre terasă, s-a produs slăbirea fundaţiei clădirii.

Palatul nu a rezistat la supraetajare şi câteva ziduri s-au lăsat trăgând după ele restul clădirii. Clădirea a devenit nelocuibilă. La data de 28.11.1914, Primăria Constanţei a atras atenţia printr-o scrisoare adresată proprietarului sa-l consolideze clădirea.

Acesta s-a eschivat însă. La data de 25.02.1915 Primăria a revenit cu o somaţie prin care i se cere explicit proprietarului sa urgenteze consolidarea palatului (aripa veche) sau să îl demoleze. Consultând constructorii, d-na Gheorghiu a ales a doua variantă. Palatul Sturdza în forma lui iniţială a avut o existenţă de doar 26 de ani (1889 - 1915). Despre el au rămas mărturie doar fotografiile de epocă.

A hotărât în schimb supraetajarea extinderii nou-realizate care avea fundaţii mai solide. Aceasta a devenit un corp de clădire cu baza aproximativ pătrată având 4 etaje.

Nici clădirea ce i-a urmat vechiului Palat Sturdza nu a avut o soartă mai bună. Cu timpul, mai ales după naţionalizare, în absenţau nor lucrări de renovare periodice s-a depreciat. La cutremurul din 1977 a suferit serioase avarii în structura de rezistenţă şi a fost demolată pentru a face pregnantă prezenţa Hotelului Palas în peisajul Portlui Tomis.

Referitor la Palatul Sturdza acesta a fost un loc de vacanţă cu o deosebită afluenţă a personajelor marcante ale epocii. Sunt consemnări în care se arată că vara era animat nu numai de rudele proprietarilor ci şi de numeroşi invitaţi - artişti sau oameni de stat. Acest lucru era datorat faptului că jos, pe malul marii, existau cabine de baie “cu instalaţiuni”.

Primele amenajări de băi au fost făcute odată cu ridicarea Hotelului ”Terminus” (Carol). Fiind însă nişte construcţii fragile nu au rezistat. Din structura de susţinere a acestora au rămas în timp doar câteva şine de cale ferată înfipte în fundul stâncos al mării.

Hotelul Carol (Terminus) a fost dat în folosință la 1 iunie 1882

Conform unui articol din revista literară şi ştiinţifică „Ovidiu” din acea perioadă, „faţada grandioasă cu numereoasele-i ferestre îi dau o înfăţişare splendidă. Cuprinde 90 de camere şi salóne spaţioase cu balcóne, minunat mobilate. Se găsesc băi calde şi reci în fiecare etaj al hotelului. Ca distracţiuni se găsesc: cercuri, piano, serate familiare, bal în fiecare săptămână, escursiuni pe mare, bărci la dispoziţia amatorilor”. În anul 1905 hotelul a fost electrificat.

Amenajarea falezei de promenadă din faţa Cazinoului, după 1910,

încadra armonios prezenţa hotelului Carol.

După primul război mondial, clădirea a fost preluată de Liga Navală şi a devenit sediul „Yacht Club” român cere avea ca membri marcanţi personaje ale familiei regale..

Viceamiralul Constantin Bălescu după demisia din Marina regală din anul 1920 activând intens ca reprezentant al diferitelor asociaţii şi mai ales ca membru al Cercului Militar a întreprins demersuri şi în anul 1924 clădirea a fost preluată de marina română. Intre anii 1924 - 1927 clădirea a fost supraetajată cu încă un etaj mansardat.

În 1928, proaspăt renovata clădire a devenit ”Cercul Militar Carol I”, pentru ca, în 1932, clădirea să asigure spaţiul funcţional pentru prima expoziţie a primului Muzeu al Marinei Române.

În anul 1934 lângă Farul Genovez, în imediata apropiere a clădirii a fost

aşezată statuia lui Eminescu.

În anul 1958 s-a trecut în folosinţa unor întreprinderi locale (DSAPC)

Din 1978 fost transferată din nou sub proprietatea Ministerului Apărării care avea în vedere să o folosească după o serioasă renovare pentru instalarea Comandamentului Marinei Militare. Între anii 1982-1983 a fost restaurata păstrându-se stilul neoclasic. La acel moment ambele aripi ale clădirii au fost demolate rămânând doar corpul central.

În anul 1987 intrase în atenţia lui Nicuşor Ceauşescu pentru a fi preluată şi transformată într-o locaţie pentru baza logistică a UTC. Se motiva la acea dată că instituţia unui Comandament de armă este prea expusă spre a funcţiona în cazul unor potenţiale crize politico-militare. Anul 1989 a adus o rezolvare a acestor posibile deveniri. În prezent în clădirea rămasă în patrimoniul M.Ap.N îşi desfăşoară activitatea Comandamentul Flotei de Mare din Cadrul marinei Militare.

Vedere aeriană a zonei peninsulare finale - 2000

Capătul dinspre vest al bulevardului Elisabeta. Sus - Sala de băi şi coborârea spre calea de acces in port. Jos - Catedrala si spre dreapta cladiri de pe Bulevardul Elisabeta.

Constanța - Piața Independenței- vedere spre sud - înainte de 1900

Piața Independenței - vedere spre nord. La stânga str. Carol (Tomis), iar la dreapta
str. Mircea cel Bătrân - Fără statuia lui Ovidiu, ridicată în 1887

Moara de vânt pentru alimentarea cu apă (în fundal) şi geamia din Anadolchioi

Geamia „Sultan Mahmud” este localizată în 1881 pe strada Crângului la numărul 1; repavată în anul 1882 sub numele stradela Geamiei, aceasta este numită cel mai adesea Băilor sau Băii. Geamia a fost dărâmată şi în locul ei în perioada 1910-1913 a fost înălţată Moscheea Carol I.

In 1875 se ridică prima clădire de piatră în care a funcţionat şcoala publică de fete şi de băieţi. În numai opt ani, de la cămăruţele mizere s-a ajuns la o clădire încăpătoare şi sănătoasă.

In timpul războiului din 1877-78, şcoala a fost închisă. In 1879, s-a redeschis şi a fost unul din locurile de instrucţie principale ale oraşului. Odată cu mărirea numărului de elevi şi prin mărirea comunităţii greceşti, clădirii i s-a adăugat încă o aripă în partea de sud. Se învăţa şi limba română. În perioada 1891-1896 şcoala era condusă de G. Kuzos şi apoi între 1897-1900 de Diogenis Hariton.

Blazonul orașului Constanța după 1878

Divizia activă - 1902

Clădirea Comandamentului Regimentului 34 Constanţa

Regimentului 34 Constanţa şi drapelul său de luptă - Fotografie din Albumul Armatei Române 1902 (În timpul războiului din 1916 M.D. Ionescu Dobrogianul avea să se remarce în calitate de comandant a acestu regiment pe frontul din Moldova)