Străvechiul lacas de cult crestin şi-a redeschis porţile după renovarea recentă. Mănăstirea se află la circa 200 km de cunoscuta stațiune turistică Hurghada si a fost fondat in anul 365 d.Hr, imediat după moartea sfântului Antonie cel Mare, unul dintre Sfinții Parinți ai Bisericii. Ea se află la poalele munților Al-Qalzam, în apropierea localității Al-Zaafarana. La doar 2 km de cea mai veche mănăstire din lume se află peștera in care a trăit și s-a rugat Sfantul Antonie cel Mare.
La lucrările de restaurare au muncit cot la cot, cu aceeași dedicație, creștini si musulmani deopotrivă. Pentru Consiliul Suprem de Antichităţi din Egipt nu are importanță ce fel de lăcașuri de cult se restaurează, ele putând fi creștine, musulmane sau evreiești. Toate acestea fac astazi parte din patrimoniul cultural și arheologic al Egiptului. Lucrările au fost coordonate de celebrul arheolog egiptean Zahi Hawass.
Sfântul Antonie cel Mare este cunoscut și drept Părintele și patronul spiritual al tuturor calugărilor și monahiilor. A fost primul ascet creștin din istorie care s-a retras in pustietate pentru o viață dedicată rugăciunilor și slăvirii lui Dumnezeu. S-a nascut în anul 250, în sânul unei familii creștine înstărite din Egiptul de Mijloc. După moartea părinților săi, Sfântul și-a vândut toate proprietățile și bunurile, iar banii i-a dăruit săracilor. Inițial s-a retras lângă orașul natal, iar apois-a stabilit înt-un cimitir părăsit, trăind într-o asceză deosebit de aspră. La vârsta de 35 de ani, năzuind spre o izolare totală, sfântul s-a stabilit în fortăreața părăsită Pispir în inima deșertului,unde a trăit în singurătate vreme de 20 ani. Mai apoi începând să fie căutat de oameni, s-a retras într-un loc inaccesibil, pătrunzând adănc în deșertul de pe malul drept al Nilului, unde a mai trăit 50 de ani. A petrecut astfel 85 de ani. După moartea lui Antonie, fii săi duhovnicești și-au săpat chilii în preajma peșterii sfântului, zona devenind prima mănăstire creștină din lume. Potrivit documentelor, prima obste monahală din acest loc a apărut în vremea imparatului Iulian Apostatul, intre anii 361-363.
Ansamblul monahal initial era, cu siguranta, foarte simplu, fiind compus dintr-o biserica modesta, in care se adunau periodic toti pustnicii din zona, si o trapeza cu bucatarie si cateva camari pentru alimente, unde acestia luau masa, în zilele de sarbatoare. Spre sfârșitul secolului al V-lea, pustnicii au început să-și așeze chiliile in jurul bisericii. Chiar și așa, urmașii Sfântului Antonie cel Mare au păstrat o rânduiala monahală semi-anahoretică, viețuirea în comun rezumându-se doar la săvârșirea Sfintei Liturghii, la masa comună, în zilele de praznic, și la îngrijirea bolnavilor. In timpul secolelor VII-VIII, mănăstirea a fost ocupată de călugări „melkiti”, numiti astfel deoarece erau supuși împaratului ortodox din Constantinopol, acceptand hotărârile Sinodului Ecumenic de la Calcedon, spre deosebire de ceilalti calugari egipteni (copți), care au rămas fideli ereziei lui Eutihie. Călugarii monofiziti (copți) au preluat manastirea abia după secolul al XI-lea, în urma mai multor încercări nereușite. Dupa o perioada de inflorire culturala deosebita, spre sfarsitul secolului al XV-lea, manastirea este atacata de beduini, care ii omoara pe toti monahii si distrug o parte dintre cladirile monahale. Peste numai cativa ani, manastirea a fost restaurata de patriarhul copt Gavriil al VII-lea. De-a lungul secolelor, Manastirea Sfantul Antonie cel Mare a jucat un rol important in istoria Bisericii Copte din Egipt. Alaturi de numeroase alte dovezi, aceasta afirmatie este intarita de numarul mare al patriarhilor copti care s-au format spiritual in acest asezamant monahal. In ultimele trei secole, doisprezece calugari din aceasta manastire au fost asezati pe scaunul patriarhal.
Aflată în mijlocul deșertului și înconjurată de stânci impunătoare, mănăstirea se întinde astăzi pe o suprafață de 10 hectare și găzduiește un număr de 7 biserici, incluzând biserica Sfântului Antonie care adăpostește mormântul său. Sfantul Antonie nu a fost organizatorul monahismului crestin, insa este unul dintre cei mai de seama „parinti fondatori ai monahismului crestin”.
Renovarea complexului monahal conține picturi murale datând din Evul Mediu timpuriu și peste 1.000 de manuscrise străvechi,
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu