SUCIDAVA

Pe malul Dunării, oamenii s-au aşezat cu câteva mii de ani în urmă şi au locuit neîntrerupt. Din epoca bronzului aici au locuit dacii din tribul numit sucii. Dacii au înălţat una dintre davele (cetăţile) lor, pe nume Sucidava.

După cucerirea parţială a Daciei, romanii au întemeiat aici o aşezare pe care, mai târziu, împăratul Constantin cel Mare a transformat-o într-o puternică bază militară, cu menirea de a apăra cel de al doilea pod roman peste Dunăre, construit în anul 328 e.N. Podul avea menirea de a menţine o cale de acces rapid peste Dunăre. Din podul  imprrsionant, cu lungimea de peste 2 kilometri, n-a mai rămas azi decât o urmă neînsemnată, arătată vizitatorilor sub numele de piciorul podului.

A urmat un mileniu şi jumătate de vicistitudini. Cucerită de huni, în 447 e.N, cetatea a renăscut în vremea împăratului bizantin Justinian I-ul cel Mare; a căzut apoi sub atacurile avaro-slave. In sec. al 6-lea e.N; s-a ridicat iarăşi, sub întruchiparea aşezării medievale Celei, atestată în sec. al 13-lea, pentru ca mai apoi, în vremea lui Mihai Viteazul, să devină un punct de rezistenţă antiotomană. Şi istoria mai recentă a lăsat urme. Există mărturii ce amintesc că aici a trăit, o vreme Radu Popa Şapcă, una dintre cele mai importante figuri ale revoluţiei de la 1848, participant la adunarea de la Islaz.

Cu vremea, a crescut alături un alt oraş, Corabia, iar Celei a devenit un cartier al lui.

Case mai vechi şi mai noi, străzi, magazine, ici-colo cîte o clădire mai impunătoare, precum cea a primăriei, alcătuiesc înfăţişarea obişnuită a micului oraş Corabia din Oltenia. Iar la marginea lui, memoria străveche a locului şi-a găsit adăpost printre vestigiile de piatră şi cărămidă - ceea ce a mai rămas azi din cetatea greu încercată de vremuri.

 Ziduri groase din calcar fosilifer şi cărămidă romană, scoase la iveală cu migală de arheologi, conturează feluritele construcţii din interiorul fostei cetăţi: termele (cu uimitorul sistem de încălzire prin pardoseală, o minune de inginerie antică, din care au rămas acele pietre pătrate aşezate regulat, în şiruri. şi înconjurate de vestigiile pereţilor clădirii), bazilica paleocreştină, locuinţe, porţi, turnuri…

Locul este mai mult tăcut şi trist. Inconjurate de copaci, iarbă şi flori sălbatice, zidurile degajă o dureroasă nostalgie. Locul are mai degrabă înfăţişarea unei grădini secrete, liniştite şi poetice. Dar adevăratul secret se află undeva sub pământ, într-o fântână tainică.

Aşa-numita fântână secretă de la Sucidava-Celei este o construcţie plină de mister: un tunel lung de peste 25 de metri, duce oblic spre adâncul pământului, la un izvor aflat la 18 m adâncime. Se pune întrebarea de ce s-au trudit astfel locuitorii cetăţii, în loc să sape o fântână obişnuită, verticală, deasupra izvorului. Efortul a fost necesar pentru că izvorul se afla în afara zidului cetăţii. In vremurile neştiutelor asedii, apărătorii aveau, astfel, la îndemână o sursă de apă neştiută de duşmani.

Tunelul ce duce spre apă e alcătuit, în proporţie de peste trei sferturi, din cărămidă romană, veche de peste un mileniu şi jumătate, minunat păstrată.

Fotografiile nu pot restitui decât vagi impresii, dar o vizită la fântâna secretă înseamnă o bogăţie copleşitoare de senzaţii: liniştea, răcoarea, mirosul de cărămidă reavănă, gustul apei adunate în fântâna tainică, deasupra căreia, prinsă în perete se află o amforă romano-bizantină, mărturie simbolică şi reamintire a vremurilor îndepărtate.