Vladimir Rosulescu - Geografie: VIENA

Kohlmarkt și Demel

Kohlmarkt este o stradă centrală a Vienei cu character commercial de lux. Este situată în Innere Stadt. Ea se extinde din fața intrării în Hofburg din Michaelerplatz până la marea arteră Graben. Ca urmare a situării de-a lungul ei a unui mare număr de magazine de bijutierii și de articole vestimentare și de încălțăminte ale marilor creatori din domeniu, este considerată una din străzile cumpărăturilor de lux din Viena și un traseu mult circulat de turiști. Istoria străzii Kohlmarkt datează încă din timpurile existenței castrului roman Vindobona, a cărui poartă de sud-vest, viitoarea Peilertor, ar fi fost situată pe locul unde se întinde astăzi Kohlmarkt. In 1255 și 1304 ea a fost menționată ca Witmarkt, apoi în 1314 și 1352 sub numele de Kohlenmarkt. Numele provine de la utilizarea sa inițială ca un spațiu de vânzare a cărbunilor. După construirea Palatului Imperial Hofburg, situarea Kohlmarkt în apropierea reședinței imperiale a favorizat stabilirea acolo a meșteșugarilor de produse de lux. Intrucât punerea în aplicare a planurilor de amenajare în stil baroc a aripii Michaelertrakt a palatului, Kohlmarkt a devenit o arteră principală a centrului orașului.

Kohlmarkt este strada celor mai multe magazine exclusiviste și a foștilor furnizori ai curții imperiale precum Demel, Tabakgeschäft Mohilla, Manz’sche Verlags- und Universitätsbuchhandlung și compania cartografică Freytag & Berndt (aceasta din urmă în Artaria-Haus). Odată cu sfârșitul monarhiei, creșterea concurenței și chiriile mari au determinat multe companii tradiționale să-și închidă magazinele, cum ar fi producătorul de ceasuri de perete Franz Morawetz și cel de bijuterii C. F. Rothe & Neffe, în ianuarie 2005.
In locul lor, au fost deschise magazinele unor companii internaționale precum Chanel sau Louis Vuitton. Kohlmarkt, împreună cu arterele Graben și Kärntner Strasse, formează așa-numitul „Goldene U” al străzilor comerciale tradiționale din centrul orașului, care dispun de o ofertă superioară și sunt proiectate ca zone pietonale.

Demel

Demel este un magazin de patiserie și ciocolaterie (cofetărie) celebru inaugurat în 1786. Compania poartă titlul de furnizor al Curții Regale și Imperiale (k.u.k. Hofzuckerbäcker) până astăzi.

Interior

Imobilul este amplasat în centrul districtului Stadt pe artera Innere Kohlmarkt 14 aproape de Palatul Hofburg, de intrarea nordică, prin Michaelerplatz și Michaelerthor. Interiorul a fost proiectat de Portois și Fix, decoratori într-un stil neo-baroc. Chelnerițele alb-aproned - Demelinerinnen – se adresează, de obicei cliențiilor la persoana a treia într-un stil onorific tradițional "Haben Schon gewählt?" sau "wollen etwas zu sich nehmen, wenn belieben?".

Demel a avut temporar o locație suplimentară în Salzburg, care a fost închisă în martie 2012. Compania a avut anterior o mică cafenea în New York City, dar această locație s-a închis, dar se continuă căutarea unei noi locații pentru a opera în New York.

Istoricul

K.K. Hofzuckerbäckerei magazinul de produse de patiserie a fost fondat în Michaelerplatz de Ludwig Dehne, un cofetar din Württemberg. După moartea sa timpurie în 1799, afacerea a fost continuată de văduva lui pentru fiul lor minor August Dehne. In 1813, a cumpărat casa de pe Michaelerplatz 14, iar August Dehne a moștenit compania în 1832 și a gestionat-o cu success. Cu toate acestea, el a urmat o carieră academică și a vândut compania asociatului său Christoph Demel, în 1857.

Redenumind socitatea drept Ch. Söhne Demel, din 1867, fiii lui Christoph Demel, Iosif și Karl au continuat activitatea și au obținut titlul de furnizor al Curții imperiale de la împăratul Franz Joseph I al Austriei, în 1874. Atunci când, în 1888, vechiul Burgtheater din Michaelerplatz a fost demolat, odată cu renovarea generală a întregului spațiu, cofetăria s-a apropiat de colțul dintre Kohlmarkt și Michaelerplatz, astfel că societatea este încă situată astăzi în clădirea originală. La apogeul monarhiei austro-ungare, clienții notabili au inclus pe împărăteasa Elisabeta (Sisi), pe Prințesa Pauline von Metternich și pe actrița Katharina Schratt. Pe timpul Anschluss-ului la Germania nazistă, între 1938-1945, Gauleiter-ul Vienei Baldur von Schirach și soția lui, Henriette, au fost obisnuiții selectului local.

Compania a fost condusă de către moștenitorii lui Demel până în 1972, când antreprenorul Udo Proksch a cumpărat clădirea și a stabilit Club 45 la primul etaj, un loc popular al societății de elită din Viena. După ce a fost arestat Proksch pentru implicarea sa în afacerea Lucona, în 1989, Raiffeisen Bank a devenit proprietarul faimoasei companii. In 2002, Compania Do & Co de restaurante și catering a preluat Demel.

Sachertorte

In primele decenii ale sec.al 20-lea, s-a dus o bătălie juridică asupra utilizării etichetei "The Original Sacher Torte" (Originalul Tort Sacher), bătălie purtată între Hotelul Sacher și Cofetăria Demel. Eduard Sacher, fiul lui Franz Sacher, inventatorul Sachertorte, a completat propria sa rețetă de tort a tatălui său la Demel, care a fost prima unitate ce putea oferi tort "Original". După moartea văduvei lui Eduard, Anna, în 1930, și falimentul Hotelului Sacher, în 1934, fiul lui Eduard Sacher (numit de asemenea, Eduard Sacher), a găsit loc de muncă la Demel și a adus acolo dreptul de distribuție unic pentru Eduard Sacher-Torte.

Primele diferențe de opinie au apărut în 1938, când noii proprietari ai Hotelului Sacher au început să vândă Sacher sub numele de marcă înregistrată "The Original Sacher Torte". După întreruperea adusă de al Doilea Război Mondial și ocupația aliată care a urmat, proprietarii hotelului au dat în judecată cofetăria Demel, în anul 1954, hotelul afirmând drepturile sale de marcă și produse de panificație susținând că a dezvoltat și a cumpărat titlul "Original Sacher Torte".

De-a lungul următorilor șapte ani, ambele părți au purtat un război legal intens peste câteva dintre caracteristicile specifice desertului, inclusiv schimbarea numelui, al doilea strat de blocaj în mijlocul tortului și substituirea margarinei în loc de unt la coacerea tortului. Autorul Friedrich Torberg, care a fost un oaspete frecvent la ambele unități, a servit ca martor în timpul acestui proces și a mărturisit că, în timpul vieții lui Anna Sacher, tortul nu a fost niciodată acoperit cu marmeladă sau tăiat la mijloc. In 1963, ambele părți au convenit asupra unei soluționări în afara instanței care a dat Hotelului Sacher dreptul la expresia "The Original Sachertorte" și a dat Cofetăriei Demel drepturile de a decora torturile sale cu un sigiliu triunghiular pe care se citește Eduard-Sacher-Torte.