Vladimir Rosulescu - Geografie: VIENA - STAATSOPER (OPERA DE STAT VIENA)

Staatsoper

Amplasată în partea sudică a Ring-ului, clădirea Operei face parte din seria uluitoare de edificii inițiate de împăratul Franz Joseph (1848-1916) în cadrul proiectului său de modernizare a Vienei. Vizionarul monarh a ordonat demolarea vechilor fortificații medievale și locul acestora a fost luat de marea arteră numită Ringstrasse, unul dintre cele mai frumoase bulevarde din Europa. Ring-ul înconjoară orașul vechi ca pe o bijuterie, ca un colier pe care se înșirau nestematele, în cazul de față toate acele edificii senzaționale ale statului, realizate în a doua jumătate a sec.al 19-lea sub împaratul austriac, astăzi printre principalele atracții turistice ale orașului.

Proiectul Operei vieneze a fost rezultatul unei colaborări între arhitectul August Sicard von Siccardsburg (pentru partea de structură, în special) și decoratorul Eduard van der Null (căruia i se datorează realizarea interiorului), între anii 1861-1869.
In ciuda criticilor inițiale care susțineau că acoperișul era prea simplu și clădirea prea mică în comparație cu clădirea de vis-à-vis, Heinrichshof, de peste Ringstrasse (distrusă în timpul celui de al doilea război mondial și mai târziu înlocuită cu banalul bloc Opernringhof), Opera realizată de cei doi este o structură grandioasă, care atrage intens atenția trecătorilor. Criticile dure au dus în cele din urmă la sinuciderea lui van der Null, cu un an înainte de deschiderea noului sediu de operă. Colegul său a murit două luni mai târziu, de un atac de cord.
Istoria consemnează că niciunul dintre aceștia nu a apucat să participe la inaugurarea oficială, care a avut loc pe 25 mai 1869, cu spectacolul Don Juan (Don Giovanni), de Mozart, în prezenta cuplului imperial. Instituția s-a dezvoltat în timp, iar prestigiul sau a crescut permanent sub conducerea unor directori deosebiți, între care s-a remarcat în special Gustav Mahler. Ea tronează într-un piață largă la confluența dintre Kartnerstrasse și Ringstrasse.

Opera de Stat din Viena (Wiener Staatsoper), alături de Teatro alla Scala (Milano), Metropolitan Opera (New York), Teatrul Bolșoi (Moscova) și Royal Opera (Londra), este una dintre cele mai importante companii de operă din lume.

In fiecare an, pune în scena aproximativ 200 de reprezentații - un spectacol în fiecare zi a anului, timp de zece luni. Aproape totdeauna spectacolul dintr-o zi este diferit de cel din ziua precedentă.

Cea mai grea perioadă a istoriei Operei vieneze corespunde celui de-al doilea război mondial, o mare parte a construcției fiind afectată masiv de bombardamentul din 12 martie 1945. Partea din spate și sala de spectacol au fost cel mai grav avariate La doar două săptămâni de la încheierea războiului se anunța oficial începerea lucrărilor de reconstrucție a parții afectate din clădire, proces ce a durat peste 10 ani, până în noiembrie 1955, când redeschiderea Operei (cu spectacolul Fidelio de Beethoven) a marcat revenirea la o viața muzicală normală a unei țări ce tocmai își recăpătase independența de sub ocupația sovietică, secondată de ceilalți Aliați, dar mult mai puțin opresivi. Valoroasa clădire a fost reconstruită începând cu 1955 de către Erich Boltenstern, care a urmat design-ul original. Interiorul a fost modernizat, iar auditoriul principal este acum mai puțin bogat ornamentat.

Sala de spectacol a fost complet remodelată în cadrul acestui proces, care a pus la dispoziția instituției cele mai moderne tehnologii disponibile în acel moment.

Clădirea a fost reproiectată într-un profund stil renascentist, cu o loggie bine proporționată în raport cu fațada structurii imense. Loggia este frumos decorată cu fresce care descriu scene din "Flautul fermecat" de Mozart. Statuile din arcade sunt reprezentări alegorice ale Eroismului, Dramei, Imaginației, Comediei și Dragostei.

Cocoțate pe partea de sus loggiei sunt plasate două statui de cai cu aripi, proiectați de Ernst Julius Hähnel. Statuile reprezintă Armonia și Poezia.

Pe fiecare parte a Operei se află câte o fântână de marmură. Cea de pe stânga este decorată cu figuri alegorice care descriu Muzica, Dansul și Bucuria, în timp ce cea de pe dreapta prezintă pe Lorelei, legendara Sirenă, cu statui reprezentând Supărarea, Dragostea și Răzbunarea.

In prezent Opera din Viena se numară printre cele mai importante și prestigioase instituții de profil din lume, și este recunoscută oficial ca având cel mai larg repertoriu permanent.

Din exterior, edificiul arată impozant, dar mai degrabă greoi și masiv. Este în nota construcțiilor similare clasice din alte capitale europene, dar nu se poate spune ca nu are anumite elemente decorative care dau o notă artistică aparte clădirii. Fațadele sunt decorate cu arcade în stil renascentist. Cele două statui ecvestre situate deasupra fațadei principale au fost adăugate în 1876. Ele reprezintă cei doi cai înaripați ai lui Erato, conduși de muzele Poeziei si Armoniei. Dimensiunile sălii de spectacol, auditorium-ul, pot fi ușor sesizate și din exterior, având ca reper cea mai înaltă și mai masivă cupolă a acoperișului. Cu toate că Opera impresionează din afară la prima vedere, adevărata "comoară" se află în interior. Și de acel interior sunt atrași cu cea mai mare putere vizitatorii. Turul interiorului se face numai ghidat și la ore strict stabilite.

O bună parte din cladirea Operei nu a fost afectată de bombardamentul din 1945. Este vorba despre intare și fațada principală, de lobby-ul de la parter, de scările principale, de Schwind Foyer și veranda acestuia, precum și de minunatul Salon de Ceai. Toate aceste elemente sunt păstrate din construcția originală (evident restaurate).

Interiorul Operei vieneze impresionează încă de la primii pași după intrare. Sculpturi, basoreliefuri, ornamente aurite, picturi murale, teme alegorice - creează o ambianță încântatoare, o desfătare a ochilor, o poezie, o manifestare de exceptie a unui summum artistic în "casa" uneia dintre cele mai frumoase și mai apreciate arte, muzica. La finalul turului se constată că, deși utilitatea a fost pusă în prim plan de proiectant, edificiul este o capodoperă arhitectonică veritabilă, nu un conglomerat de elemente adunate fară noimă, pentru a etala lux, ci o construcție coerentă, cu un mesaj limpede, o exprimare spirituală de excepție.

Lobby-ul este frumos, agreabil, dar ceea ce impresionează teribil vizitatorul este spațiul scărilor principale (la fel ca în multe alte edificii vieneze, cum ar fi cele două muzee gemene KHM și NHM, sau excepționalul muzeu de la Neue Burg). Scările principale oferă arhitecților un spațiu amplu, inclusiv pe a treia dimensiune, cea verticală, și poate din acest motiv reprezintă un teren potrivit pentru manifestări artistice sublime, neîngrădite. Marmura, candelabrele aurite, cristalul, sculpturile neoclasice extraordinar de expresive, frescele de pe tavan sau de pe pereți, ornamentele fastuoase - toate au rolul de crea un cadru superb, al unui altar, sau templu, dedicat artelor. Pictura de pe tavan înfățișează "Zeița Fortuna împraștiind daruri" (autor Franz Dobyaschofsky), iar pe pereți, în trei arcade, se regăsesc reprezentari ale baletului, operei comice și operei tragice. Spațiul scărilor principale este dominat și totodata străjuit de șapte statui alegorice, datorate lui Joseph Gasser, care personifică cele șapte arte liberale: arhitectura, sculptura, pictura, poezia, muzica, dansul și arta dramatică. Urcând scările, privirea se îndreaptă în sus spre aceste muze imaculate din marmura albă, dar este totodata atrasă de culorile vii ale frescelor și lovită de reflexele strălucitoare ale luminii pe ornamentele aurite. Nu poate spune altceva decât că se dezvoltă senzația că pur și simplu se pătrunde într-un sanctuar al artelor.

După ce se urcă scările se merge spre Salonul de Ceai (fostul Salon Imperial, numit și Salonul de Aur), în care nu se intra, fiind vizionat doar din cadrul ușii. Plasat între scări și lojele centrale, Salonul de Ceai era dedicat monarhului si invitaților săi, pentru pauzele dintre acte, sau pentru întâlniri private la finalul reprezentațiilor cu artiștii. Incăperea este și ea o bijuterie, este opulentă, cu ornamente alambicate acoperite cu foiță de aur, dar păstrând un bun gust artistic desăvârșit. Pictura de pe tavan, "Muzica pe aripile vântului" de Karl Madjera, se încadrează tematic în specificul locului și reprezintă de o parte și de alta muzica lirică și muzica tragică. Decorațiunile cuprind sculpturi de August La Ligne, broderii italiene de la manufacturile Giani și tapiserii murale. Elementul comun al acestora, pe alocuri foarte discret, este ca toate conțin înglobate inițialele lui Franz Joseph (totuși ușor de recunoscut după forma amplă rotunjită a "J"-ului). Salonul de Ceai poate fi închiriat pentru evenimente private cu o sumă în jur de 2.000 eur/30 min).

Oricâtă încântare ar fi produs scara principală, sau Salonul de Ceai, vizitatorul așteaptă nerăbdător să vadă chintesența unei Opere, sala de spectacole, sau Auditorium-ul, cum mai este denumită sala. Sala trebuie văzută din locul care oferă cea mai spectaculoasă perspectivă, din loja principală (loja prezidențială astăzi, sau loja imperială în vremea monarhiei). Sala a fost complet reproiectată și refăcută la reconstrucția de după al doilea razboi mondial (bombardamentul a distrus practic complet aceasta secțiune a Operei în 1945). Se spune ca proiectul a acordat o mare atenție realizării unei acustici cât mai bune (Opera din Viena este recunoscută ca fiind printre primele în lume și la acest capitol) și că majoritatea elementelor din beton ale construcției, legate de sala de spectacol, sunt de fapt îmbracate în lemn. Auditorium-ul are forma de potcoavă și este înconjurat de cinci paliere pe verticală, trei alocate lojelor (palierele inferioare, cu casete) și două (cele superioare, balconul și galeria) deschise, necompartimentate. Capacitatea prezentă a sălii este de 2.284 spectatori, dintre care 1.709 cu locuri pe scaune, 567 în picioare și 8 alocate persoanelor cu dizabilități. Capacitatea originală a sălii era de 2.881 spectatori și a fost redusă în momentul reconstrucției pentru a fi conformă cu noile norme privind prevenirea incendiilor. Oricum, este de retinut că Opera vieneză aduna la un spectacol aproape 3.000 de spectatori și în sec.al 19-lea.

Auditorium-ul este decorat în nuanțe clasice: roșu, auriu și fildeș. Eleganța, fără a fi opulentă, sala conferă spectatorului un sentiment de căldură, de destindere și apropiere de artiștii ce performează pe scenă. Cupola oferă o soluție interesantă și originală pentru iluminare. Din rațiuni de securitate s-a renunțat la un candelabru masiv, unic, și s-a preferat soluția unui inel compus din elemente de cristal. Structura inelară are un diametru de peste 7 metri, cântărește circa 3.000 kg și conține peste 1.100 sfere fațetate. Lămpile amplasate la nivelul palierelor de loje respectă același stil, fiind compuse tot din elemente sferice fațetate din cristal.

Cortina Operei din Viena este și ea legată de o poveste interesantă. Concepută în momentul reconstrucției de Rudolf Eisenmenger, ea înfățișa o scenă din opera lui Gluck, "Orfeu și Eurydice". Din 1998 conducerea Operei a luat o decizie importantă, aceea ca fiecare sezon nou să aducă și o nouă cortină. Condiția este să se respecte tema imaginii lui Eisenmenger, dar sunt permise tehnici ale artei moderne contemporane. Spațiul alocat orchestrei măsoară 125 mp și adună, de obicei, circa 110 muzicieni. Orchestra Staatsoper se bucură de o mare faimă și prestigiu la nivel mondial și este, de obicei, izvorul de talente de unde își recrutează membrii Filarmonica din Viena.

Pe parcursul turului, vizitatorii au ocazia sa admire Auditorium-ul atât din loja principală, cât și de la nivelul parterului, din mijlocul sălii.

Staatsoper are un numar foarte mare de angajați pentru manipularea decorurilor și lucrări curente. Este opera cu cel mai larg repertoriu permanent din lume și se mândrește de asemenea ca fiind instituția unde niciodată nu se regăsesc pe afiș două reprezentații consecutive ale aceluiași spectacol. Efortul este imens și presupune degajarea scenei în fiecare noapte după spectacolul din seara respectivă, introducerea decorului pentru repetițiile de a doua zi, apoi eliminarea acestora și pregatirea scenei pentru următorul spectacol oficial, fapt care se repetă practic în fiecare zi a stagiunii. Cheltuielile sunt departe de a fi optimizate, dar Opera din Viena consideră acest mod de lucru o tradiție și ia în calcul beneficiile legate de imaginea instituției, ca find cea care oferă cel mai larg repertoriu permanent.

Este de așteptat ca sala de spectacol să cea care să impresioneze în mod deosebit, însă surpriza vine cu adevarat când se pătrunde în culise și când se putut vedea ce se ascunde de fapt în spatele cortinei. Sala de spectacol este mică dimensional comparativ cu ce este în spate. Fără exagerare în spatele cortinei se deschide un spatiu mai mare decât lungimea unei jumatati de teren de fotbal, cu multe extinderi și în lateral, adevarate hangare. La începutul anilor '90 funcționarea Operei vieneze era aproape sufocată de constrângerile legate de operațiunile din spatele scenei, așa că s-a inițiat un proiect complex de remodelare. Lucrarile s-au desfășurat în pauzele de vară din anii 1991-1993 și apoi, în 1994, Opera a fost pur si simplu închisă pentru 6 luni, pentru a se finaliza procesul. S-au refăcut sursele de alimentare cu energie, s-a remodelat și automatizat toată zona din spatele scenei, așa că s-as putut vedea o adevarată atmosferă de uzină, cu platforme și lifturi acționate hydraulic, sau electromecanic, cu șine de transport, căi de rulare pe care se deplasează decorurile, enorme componente ale unor sisteme de ventilație, climatizare, etc. Modernizari suplimentare au făcut ca aproape toate operațiunile din culise să fie conduse computerizat, totul este automatizat. Marile T.I.R.-uri care aduc zilnic immense decoruri se strecoară în spații immense subterane, cu deschidere în pantă pe latura de vest a clădirii.

Probabil ca prea puțini dintre turiștii obișnuiți, vor avea vreodată șansa de a ajunge acolo la evenimentul despre care se va vorbiîn continuare, dar toți pot viziona imagini și pot visa...Este vorba de un eveniment ce are loc odată pe an și este un eveniment celebru, chiar la nivel mondial. Evenimentul este Opernball, sau Balul Operei ... Este vorba de ceva absolut special ce se poate viziona ulterior în filmulețe de pe Youtube, pentru a întelege mai bine fenomenul. Odată pe an Opera vieneza se transformă complet, devine cea mai fastuoasă sală de bal din lume și găzduiește Balul Operei. Toate scaunele de la parter din sala de spectacol sunt demontate, scena este practic eliminată, se face joncțiunea între Auditorium și zona de culise, așa că suprafața devine mai mult decât dublă - pregatită pentru marele Bal. Sute de perechi, domnișoare debutante în rochii vaporoase, cu tentă de epocă, baieți în costumații clasice impecabile, un decor al sălii excepțional - acestea sunt elemente care transpun participanții într-un alt timp, într-o altă epocă, atât de apropiată de spiritul Vienei. Trebuie imaginate zecile, sutele de perechi care valseaza elegant pe muzica celebrilor compozitori austrieci, în acustica perfectă a sălii, sub privirile familiilor din lojele arhipline. Debutantele își fac astfel intrarea în societate... Pare ireal că o societate care se ocupă de cotidian, creează și trăiește astfel de evenimente. Este o noapte de neuitat, o noapte unică, doar odată pe an, dar este cu siguranta un eveniment care marcheaza vieți, poate chiar destine, una din acele trăiri pe care se păstrează probabil în suflet pentru totdeauna. Dimensiunea evenimentului se poate comensora și prin faptul că rezervarea unei loje costa chiar și 18.500 euro și asta doar pentru câteva ore la un bal, pentru mai puțin de o noapte... Dar, cu siguranta pentru cei participanti, e mult mai mult decât atât.... Balul Operei are loc de obicei în prima parte a anului. Partea finală a turului Operei conduce prin alte trei săli importante: Mahlersaal, Marmorsaal si Schwind Foyer. Este vorba de trei saloane, trei spații complet diferite din punct de vedere al concepției și decorului, folosite pentru diverse ocazii și manifestări, care pot fi, de asemenea, închiriate în scopuri private, la fel ca și Salonul de Ceai. In planul clădirii, ele încadrează oarecum Auditorium-ul pe trei laturi, cele doua sali pe lateral si Schwind Foyer frontal, deasupra zonei intrării principale.

Mahlersaal este un spațiu amenajat în 1997, cu ocazia aniversarii a 100 de ani de la debutul lui Gustav Mahler la Opera din Viena. Pe lângă tapiserii excepționale, vizitatorii pot vedea un pian al compozitorului, biroul de lucru al acestuia si mai multe portrete. Incăperea este luminoasă, cu linii mai degrabă simple și candelabre deosebite.

Un alt stil este propus, pe latura opusă a construcției, de Marmorsaal.
Deschisă spectatorilor în pauza dintre actele spectacolelor, la fel ca și Mahlersaal, Marmorsaal propune un stil modernist, avangardist. Reprezentările de pe pereți înfățișează scene alegorice legate de arta dramatică și sunt realizate integral doar din fragmente de marmură de diferite nuanțe, sortimente ce provin doar de pe teritoriul Austriei. Sala de Marmură a fost creata în 1955.

Schwind Foyer, spațiu conservat în forma sa originală (nu a fost afectat major de bombardamentul din 1945) este o excepțională încăpere realizată în stilul istoricismului romantic. Picturile murale în medalioane, sau în arcade, ornamentele aurii, marmură viu colorată folosită, decorațiunile alambicate - creează un cadru menit a pune în valoare busturile unei suite de compozitori celebri. Aceștia par că veghează cu îngăduință asupra sălii de la înalțimea amplasamentului lor și sunt reuniți într-un fel de memorial închinat personalităților marcante pentru istoria operei. O încântare pentru ochi, o desfatare arhitectonică, Schwind Foyer își datorează numele artistului Moritz von Schwind, deoarece se găsesc în această sală 16 picturi în ulei realizate de acesta.

In ultimii ani, pe când ne întorceam spre Pensinea Susanne, la care locuiam cu predilecție, am avut plăcerea de a petrece un timp special de plăcut pe latura estică a Operei. Pentru aceasta trebuia să traversăm de la capătul bogatei kärntner strasse, în Piața Karajan, așa se numește piața din răsăritul Operei. In piață se aflau, de obicei, o mulțime de melomani, deoarece pe ecrane mari atașate de zidul lăcașului dedicat muzicii cantabile se filmau operele ce aveau loc în interior. Aceste pauze muzicale, reușeau, în majoritate, să ne încânte și să ne crească buna dispoziție de seară. Spectacolul stradal oferit gratuit de Operă este, totuși, jenat sonor de zgomotul specific al fluxului de mașini ce ocolesc edificiul. Am aflat ulterior că oferta de muzică durează din martie până în iunie și, apoi, în septembrie, după reluarea stagiunii. Trecătorii se pot bucura de spectacole de top în aer liber. Din Piața Karajan până pensiunea noastră extracentrală nu aveam de parcurs decât cu puțin mai mult de un minut. Atunci când noi ne retrăgeam în pensiune era o liniște desăvârșită, dar ca fiecare locatar aveam o cheie de la intrare și una de la cameră.
De vineri de la ora 15 și pînă luni la ora 7 parcarea era gratuită în toată Viena, așa că de multe ori am avut mașina parcată în imediata apropiere. Nimeni nu vroia sî-și piardă locul ocupat și gratuit așa că trei nopți domnea o liniște desăvârșită