VIENA - SCHATZKAMMER - CAMERELE TEZAURULUI

Schatzkammer 

Hofburgul vienez este simbolul puterii absolute, bogăţiei şi prestanţei dinastiei Habsburgilor. Cuvântul Hofburg înseamnă cetate, citadelă, bastion. Această construcţie impunătoare ridicată de Habsburgi în inima Vienei, a fost cu intermitenţe începând din sec.al 13-lea, reşedinţa domnitorilor Austriei, apoi a împăraţilor Marelui Imperiu Roman de naţiune germană, până la desfiinţarea acestuia în1806, iar de atunci a împăraţilor austrieci până în 1918 când Austria a căpătat statutul de Republică federală. In prezent el adăposteşte cancelaria preşedintelui republicii.
Hofburgul a fost unul dintre locurile unde s-a scris o mare parte a istoriei Europei. Construcţia sa se întinde pe o perioadă de aproape şapte secole, de-a lungul domniei dinastiei de Habsburg şi are aspectul de „oraş în oraş” ce ne sugerează Kremlinul Moskovei, Oraşul Interzis din Peking sau Simbolul sfânt al Thailandei -Wat Pra Keo. 
Astăzi, complexul Hofburgului adăposteşte printre altele şi renumita „Schatzkammer” adică Camerele tezaurului - alcătuite din 25 de încăperi, unde alături de obiectele religioase, mai sunt expuse inestimabile comori, fiind unul dintre cele mai importante tezaure de valoare universală, semnele turnate în aur ale puterii unei dinastii ce timp de aproape 700 de ani a avut un rol determinant în istoria Europei.

Unul din cele mai vechi, mai spectaculoase și mai valoroase comori europene este Tezaurul imperial din Viena. In palatul împăraților Habsburgi, Hofburg, se află câteva colecții muzealee remarcabile, precum colecția de arme si armuri, una din cele mai mari din lume, muzeul instrumentelor musicale și muzeul Efes (Ephesos). La subsol, în vechiul Hofburg se află tezaurul (Schatzkammer).

Acolo se păstrează însemnele imperiale (Imperial Regalia - Reichskleinodien) ale Sfântului Imperiu Roman (SACRUM IMPERIUM ROMANUM).

Sfântul Imperiu a fost o uniune de teritorii din Europa Centrală din evul mediu timpuriu până către epoca modernă. In epocile de maximă întindere Imperiul a cuprins teritorii din nordul Italiei, Germania, Austria, Elvetia, Belgia, Olanda, Luxemburg, Liechtenstein, Franța, Cehia, Slovenia și Polonia. Primul sfânt împarat al Imperiului a fost Otto I-ul, în 962. Ultimul a fost Francisc al II-lea care a abdicat și a dizolvat Imperiul in 1806, la Viena, în timpul războaielor napoleoniene.

In camera tezaurului de la Palatul Hofburg se păstrează de fapt doua tezaure ce reprezintă însemnele imperiale. Unul este cel numit "Nuremberger kleinodien" (bijuteriile de la Nuremberg), deoarece intre 1424 -1796 au fost păstrate in acest oraș din Bavaria. Până în 1424 însemnele imperiale au fost păstrate in diverse castele sau mănăstiri din Germania.

Acest grup include coroana imperială, părţi ale veșmintelor de încoronare ( Krönungsornat), globul crucifer (Reichsapfel), spadele de ceremonie (Reichsschwerts), crucea imperială (Reichskreuz), Sfânta Lance, precum și alte relicve .
Al doilea "lot" al tezaurului este cel ce provine de la Aachen (Aachener Kleinodien), unde s-a aflat până la 1794. Acesta cuprinde asa numita "sabie a lui Carol cel Mare", în fapt o sabie de tip asiatic, probabil maghiară din veacul al 10-lea, Evangheliarul Imperial (Krönungsevangeliar) și Desaga-Raclă a Sfântului. Stefan (Stephansbursa).

Coroana sfinților împărați germani, este una din cele mai vechi coroane din Europa. A fost lucrată probabil în veacul al 10-lea, în Germania. Aspectul arhaic este dat de prelucrarea primitivă a nestematelor (în număr de 144 și tot atâtea perle), de forma octogonală și de iconițele realizate în tehnica cloissone, cu smalțuri colorate, de influență bizantină.
Este ea cea mai reprezentativă piesă a tezaurului, care atestă suveranitatea timp de peste 1000 de ani a domnitorilor de origină germană în Europa.  Ea este făcută din aur masiv, bogat ornamentată cu perle şi pietre prețioase şi are forma octogonală, ce derivă din ideia biblică a „Jerusalimului ceresc”. Personajele aflate pe cele patru fațete realizate din email, simbolizează virtuțile unui bun împărat şi anume: Christos = modestie; Isaia = viață lungă; David = dreptate şi justețe şi Solomon = înțelepciune. Cele 12 pietre prețioase aflate sub cruce au mai multe semnificații: cei 12 apostoli, seminția Israelului precum şi cei 12 fii a lui Jakob. Coroana a fost realizată în Germania, pentru încoronarea împăratului Otto I cel Mare (962) de către papa Ioan al XII-lea. De atunci şi până în 1602 a fost purtată de toți împărații Sfântului Imperiu Roman. După această dată ea a fost folosită doar la ceremoniile încoronării. 

Alături de coroană se păstrează două spade de ceremonie, remarcabil de bine păstrate. Impresionează gândul ca au fost ținute în mână la încoronare de toți împărații germani, iar lamele sunt lucioase și lustruite de parcă ar fi fost realizate ieri.

Cea mai veche spadă (Spada Imperială numită și a Sf. Mauritius-Moritz) are o teacă de aur decorată cu ornamente în cloissone și reliefuri ale unor împărați germani, primul fiind Carol cel Mare (768-814), iar ultimul Henric al III-lea (1039-1056), în timpul căruia, probabil a fost făcută. Cea de-a doua spadă (Spada de ceremonie - Zeremonienschwer) este ceva mai nouă, din sec.al 13-lea și a fost facută la Palermo pentru încoronarea împăratului Frederick II, în 1220.

In 1602 Rudolf II a comandat bijutierului său personal din Praga, o nouă coroană din aur, bogat împodobită cu 8 diamante, rubine şi perle, având în vârf un safir, coroană reprezentată în majoritatea tablourilor şi frescelor evului mediu. Cele 8 diamante au o semnificație alegorică şi mistică. 8 reprezintă numărul sfânt al biblicului Jerusalem, iar diamantul este simbolul lui Christos, stăpânul neînvins al împărăției cerului și pământului.

Pe cele patru fațete din aur masiv, reliefuri minuțios realizate reprezintă pe Rudolf II în postură de Comandant suprem-învingător al turcilor, precum şi încoronările lui din Frankfurt (ca împărat al Sfântului Imperiu), din Bratislava şi Praga (ca rege al Ungariei și Bohemiei). 

Coroana lui Rudolf II a devenit din 1804 coroana tuturor împăraților Austriei, dar nu a fost niciodată purtată la încoronări. 

Crucea cea mare este un relicvar. Are un interior de lemn în care sunt păstrate bucatele din lemnul Sfintei Cruci (una din nenumăratele "adevăratei Sfinte Cruci"), Sfânta Lance cât și alte relicve. Este deosebit de bogat împodobită cu perle și nestemate. A fost realizată în vremea împăratului Konrad al II-lea, între anii 1025-1030.

Globul crucifer nu a fost singurul de acest tip ce a existat în acest tezaur. La Nuremberg au mai existat două care s-au pierdut. Globul crucifer era unul din insignele cele mai importante ale unui monarh în evul mediu.
Acesta este un alt obiect important care a fost adăugat ulterior recuzitei festive imperiale este Globul imperial făcut la Praga în 1612, sub împăratul Mathias (1552-1612) fratele lui Rudolf II (1557-1619).  El este lucrat din aur masiv, împodobit cu diamante, rubine, safire şi perle, iar înălțimea lui este de 26,3 cm. Semnificația este alegorică și în privința ei părerile diferă: împăratul este reprezentantul lui Dumnezeu pe pământ sau, mai puternic decât un împărat este puterea credinței creștine.

Sfânta Lance, numită și Lancea Sfântului Mauritius, este piesa cea mai veche dintre artefactele ce reprezentau insignele (Reichskleinodien sau Imperial Regalia) împaraților germani. Se păstra într-o cavitate a Crucii relicvar.
Conform unei legende a aparținut Sfântului Mauritius, iar altei legende, cu mare priză la public, ar fi fost chiar lancea lui Longinus, cel ce l-a împuns pe Christos între coaste. In evul mediu au existat cel putin 4 "adevărate" lanci cu care a fost impuns Iisus. In realitate, conform ultimelor studii, atât de istorie cât și metalurgice, lancea este din veacul al 7-lea, de origine francă, sau longobardă și a fost inițial o lance port-stindard. In cursul istoriei lancea a fost ruptă și legată cu sârmă de argint.

Punctul de rupere a fost acoperit cu fier, argint și cu tablă de aur. De altfel se pare că există un cui de fier în interiorul lăncii, cui ce ar proveni de la Răstignire. Mii de pelerini au vizitat-o la Nuremberg și la Praga unde s-a aflat o perioadă.

Legendele și "istoriile" moderne postbelice sunt numeroase și prezentate în stilul "Codul lui da Vinci", fiindcă subiectul se vinde bine. Mai ales că însuși Hitler a fost fascinat de lance și a luat-o de la Viena la Berlin, fiind returnată Austriei de către generalul american G. Patton, după razboi. Și Napoleon și-a dorit-o dar nu a reușit să pună mâna pe ea. Oricum, obiectul este deosebit de prețios, chiar și numai datorită istoriei extraordinate pe care a concentrat-o în peste 1300 de ani și a influenței pe care a avut-o asupra oamenilor în aceste secole.

O alta Sf. Lance se afla în Armenia. 
Ceremonia încoronării începea cu îmbrăcarea viitorului împărat, pentru aceasta se foloseau veşminte tradiţionale, preluate ca un ritual sfânt din generaţie în generaţie, cel mai important dintre ele fiind mantia, urmează mânuşile, pantofii şi ciorapii, din fericire păstrate cu toată vechimea lor în condiţii perfecte.
Mantia de încoronare, denumită şi Pluviale era purtată după tradiţia Împăraţilor romani, adică pe umărul stâng, aşa încât mâna dreaptă să fie liberă pentru jurământ şi spadă.(vezi poza alăturată). Mantia cântăreşte 11 kg. şi are forma unui semicerc perfect cu raza de 3,4 metri.
Povestea ei este în strânsă legătură cu politica căsătoriilor Habsburgilor. Ea a fost confecționată pentru un Wiking - ducele normand Roger II (1095-1154) care, prin politica sa de expansiune a fost încoronat rege al Siciliei în 1133. 
Fiica sa Konstanze, s-a căsătorit cu Heinrich VI - băiatul lui Friedriech Barbarosa, dar acesta, după puțin timp a luat mantia şi s-a întors în Germania, părăsindu-și soția și copilul – viitorul Friedrich II. În 1220 Friedrich devine împărat şi stabilește ca mantia bunicului său, să facă parte obligatoriu din ceremonialul încoronării tuturor împăraților Sfântului Imperiu roman de na-ţiune germană, fiind astfel folosită de 47 de împărați, ultimul fiind Francisc II care în 1806 a renunţat la acest titlu încoronându-se după exemplul lui Napoleon, ca primul împărat al Austriei - Francisc I. Aceasta a însemnat desființarea Sfântului Imperiu Roman de națiune germană. Mantia este făcută din mătase, a cărei culoare roșie-purpurie și-a păstrat prospețimea deși au trecut aproape 1000 de ani.
Pentru vopsitul ei s-au folosit 4 gr. de purpură (culoare extrasă dintr-un anumit melc de mare, de 300 de ori mai scumpă decât aurul, deoarece pentru a se obţine un gram erau necesari 10.000 de melci). Ea este brodată cu fir de aur şi 100.000 de perle. 
Desenul broderiei reprezintă pe fiecare jumătate de mantie un leu care învinge o cămilă. Tematica leului învingător asupra unei cămile, cal sau vacă, este întâlnită pentru prima oară în palatele lui Darius şi Xerxes din Persepolis (capitala Persiei antice 518-330 î.e.n), ea a fost preluată de către imperatorii romani, apoi de către cei ai Sfântului Imperiu Roman, care i-au dat o semnificație simbolică, triumful lui Christos împotriva păgânilor.
Pe linia mediană este brodat un smochin – Pomul Vieţii în lumea arabă. Pe lei sunt cusute rozete din aur, care nu au doar rol decorativ. Dacă sunt unite între ele cu o linie virtuală, se formează Constelaţia Leului, aşa cum era reprezentată de astronomi în anul 1225. Lucru acesta nu este întâmplător ci are o semnificaţie simbolică de proveniență orientală, împăratul – ca reprezentant al divinităţii pe pământ, trebuie să poarte o mantie celestă.Pe bordura inferioară a mantiei, în scrierea arabă Kufi, i se urează celui care va purta mantia să aibă succes în viață, să aibă de mâncat şi băut din belșug, şi zilele şi nopțile lui să fie o bucurie fără de sfârșit, deci urări pur pământene.

Vesmintele de încoronare sunt toate create la Palermo între veacurile al 12 și al 14-lea. Se remarcă Dalmatica (Tunicella) din 1140, Alba  din 1181, Mantia din 1133, Dalmatica cu vulturi, atelier german de pe la 1350, pe matase chinezească, brodată cu vulturi, mănuși (Sicilia)  din 1220, pantofi, ultimile cu influențe bizantine. Toate parcă sunt rupte dintr-un basm, căci pe cât de spectaculoase și de opulente sunt, pe atât de vechi și totuși atât de bine conservate. Privindu-le, nu poate să nu fugă mintea cu multe secole în urmă, în epoca Cruciadelor, a cavalerilor, a împăraților Europei.

Mânușile au fost confecţionate în 1120 la Palermo și au semnificaţie simbolică. Sunt Mănuşi Pontificale, asemănătoare cu cele purtate de Papii catolici. Cuvântul pontifex înseamnă „cel care face o punte”, adică simbolic: punte de legătură de la om la om; de la om la Dumnezeu; de la religie la religie. In acest caz împăraţii se aflau la egalitate cu Papii. Aceste mănuşi păstrate în condiţii impecabile, sunt artistic şi minuţios lucrate de ţesătorii greci-bizantini, cu broderii, aplicaţii de email şi pietre preţioase. Se recunoaşte pregnant influenţa artei arabe.

Sandalele și ciorapii încoronării au fost veșminte folosite pentru prima oară de regele Roger II al Siciliei (1095-1154), care a primit încuvinţarea Papei să poarte Mitră şi sandalele pe care le purtau doar înalţii prelaţi, astfel că acestea au fost incluse în ceremonialul încoronării. Sandaua era făcută fără formă precisă, de abia din sec.al 17-lea s-au făcut pantofii corespunzători fiecărui picior.  Ciorapii încoronării au fost confecționați în Palermo, la începutul sec.al 12-lea. La fel ca toate celelalte obiecte obligatorii la ritualul încoronării, sunt făcuţi din mătase roşie-purpură, cu bogate broderii din fir de aur. Obiectele de îmbrăcăminte de culoare roşie-purpură puteau să fie purtate doar de către regi și împărați.

O extraordinară miniatură din veacul al 12-lea reprezintă încoronarea la Roma a împăratului Heinrich VI.

Se vede cum autorul Documentului, Papa Coelestin III, în persoană, îl încoronează pe Heinrich VI. ca împărat al Sfântului Imperiu Roman. (desculț !). Autor: Petrus de Ebulo 1196.

Se observă cum viitorul Impărat vine călare, este întâmpinat lângă Porțile Romei (distinct de Vatican !) de un trimis al papei, cel cu steagul cu cruce...apoi la ușile Bisericii Sfântul Petru este întâmpinat de Papa Coelestin III., intră în Ecclesia Beati Petri, Biserica Sfântul Petru a Vaticanului....

Apoi apare in imagine desculț, în veșmânt-de-sac, după ziua de post și noaptea de veghere și rugăciune...I se spală mâinile de către papa și este uns primus mani...întâi mâinile cu Ulei-Sfânt, cu mir..postea brachia, apoi brațele...și așa mai departe..apoi primește spada-cruce pe care se bănuiește că o sarută, și depune jurămâtul pe ea. Dar aici nu arată totul, ...de fapt papa trebuia să-i mai lege și pintenii, înainte de spada-cruce..ceea ce ar fi presupus ca viitorul împărat se încălțase cumva între timp..apoi, deja îmbrăcat cu Mantia-de-Investitură, primește sceptrul... apoi anulus, inelul..apoi ultima coroană...

Din tezaurul de la Aachen se remarcă Desaga Sfântului Ștefan, de fapt un relicvariu (Stephansbursa) în formă de desagă de pelerin. Este o raclă ce contine se zice, pământ de la Ierusalim îmbibat cu sângele Mântuitorului. Este extrem de vechi obiectul, probabil o lucrare carolingiană din veacul al 9-lea.

De asemenea, deosebit de interesanta e sabia de tip asiatic, zisa "a lui Carol cel Mare". Ornamentele mânerului, gărzii și tecii sunt foarte asemănătoare cu cele descoperite pe diverse artefacte ale maghiarilor arpadieni, ornamente de sorginte iranian-persană. In secolele 10-11-lea maghiarii au realizat multe raiduri devastatoare în Austria și Germania. Nu se cunoaște în ce condiții această sabie a ajuns in tezaurul de la Aachen.

Pe fondul unei instabilități politice provocată de razboaiele napoleoniene, atât piesele de la Aachen, cât și cele din Nurenberg au ajuns într-un final (intre 1798-1801) să fie duse la Viena, pentru o mai bună protecție. In 1806 Sfântul Imperiu este dizolvat. Din diverse motive, repatrierea tezaurelor către Aachen, respectiv Nuremberg nu s-a produs, deși au existat încercari permanente. Astfel, Insemnele Imperiale Germane au rămas la Viena...

Pentru exponatele tezaurului legate de Sfântul Imperiu roman de națiune germană, au existat și continuă să existe și astăzi controverse între Austria şi Germania, deoarece ambele țări îşi revendică ponderea şi întâietate istorică, fiecare considerând că de fapt şi de drept acest tezaur o reprezintă, deci îi aparține. 
Dacă astăzi inestimabilul tezaur se află expus în clădirea Hofburgului, se datorează doar unei conjuncturi fericite. În august 1938, din ordinul lui Hitler, toate însemnele Sfântului Imperiu roman au fost transportate la Nürnberg cu un tren special păzit de trupe SS. Pentru a se evita orice reacție posibilă a populației, lucru a fost făcut cunoscut de abia o lună mai târziu când s-a dat publicității faptul că: „ orașul Nürnberg – unde a a avut loc întotdeauna încoronarea împăraților Sfântului Imperiu Roman de naţiune germană – a reîntrat în posesia obiectelor istorice, însemne ale suveranității vechilor regi și împărați germani, ce-i aparțin de drept”.

Odată cu începerea războiului, tezaurul austriac, alături de alte valori din Germania, a fost protejat într-o bunker special construit într-o peşteră cu intrarea zidită ulterior, bunker amenajat cu aer condiționat aşa încât păstrarea să se facă în condiții perfecte. La sfârşitul războiului, în oraşul distrus de bombardamente, americanii au descoperit bunkerul ce cuprindea valori de artă inestimabile. La cererea guvernului austriac de a se returna tezaurul coroanei, s-a făcut inventarierea, dar, spre surpriza generală, cele mai importante şi valoroase piese lipseau, adică, coroana Sfântului Imperiu, Globul Imperial, Sceptrul, Sabia împăratului şi Sabia de ceremonie. Toate investigaţiile făcute n-au avut nici un succes, se credea că piesele tezaurului au fost definitiv pierdute.

Cercetându-se mai departe, s-a găsit în Arhiva Națională din Washington fotografia uluitoare a locotenentului Richard Swenson în postură de Împărat al Sfântului Imperiu roman, adică având coroana, sceptrul, globul şi cele două săbii, şi mergându-se pe fir s-a descoperit că de fapt obiectele „pierdute” se aflau în „custodia” americanilor. În 1946, într-un cadru festiv la care a participat întregul guvern austriac, la cartierul general al armatei americane din Viena, tezaurul a fost predat președintelui Republicii Karl Renner. Piesele erau intacte, nu lipsea nici o singură piatră prețioasă.

Mai dificilă a fost alegerea modului elegant în care să fie refuzați amabilii americani de a proteja și asigura tezaurul în pivnițele comandamentului lor general. Preţioasele obiecte au fost depuse în tezaurul băncii Postsparkasse, aflate exclusiv sub conducere şi control austriac. Doar după 15 mai 1955, când după semnarea Tratatului de Stat de la Palatul Belvedere Austria şi-a recâştigat independenţa şi după ce ultimul soldat aliat a părăsit ţara, preţiosul tezaur al Sfântului Imperiu Roman de naţiune germană, a fost expus în clădirea Hofburgului.