Vladimir Rosulescu - Geografie: VIENA

Palatul Belvedere

Pentru a vorbi corect despre acest obiectiv minunat al Vienei, nu trebuie amintit numai Palatul Belvedere, ci Domeniul Belvedere, pentru că în realitate Belvedere este un complex arhitectural format din două palate (Oberes Belvedere și Unteres Belvedere), alături de care se regăsesc câteva clădiri anexe (Orangeria și Grajdurile Palatului) și o minunată suprafață de grădini în stil baroc.

Construit în stil baroc, complexul Belvedere a fost gândit ca reședință de vară a Printului Eugeniu de Savoia. El a fost ridicat într-o perioada de avânt a imperiului, o perioada în care întreaga Vienă a cunoscut o dezvoltare remarcabilă, o perioadă care a urmat încheierii cu succes a războaielor cu turcii (operațiunile principale și victoriile decisive fiind legate de numele ilustrului aristocrat menționat mai sus, proprietarul și creatorul palatelor Belvedere).

Prințul Eugeniu de Savoia (1663-1736) a rămas în istorie drept unul dintre cei mai faimoși comandanți militari din Europa, atingând cele mai înalte funcții și demnități la Curtea Imperială austriacă. Nascut la Paris, prințul a crescut la curtea lui Ludovic al XIV-lea. Deși inițial se îndrepta spre o carieră clericală,datorita unui fizic precar, la 19 ani a ales cariera militară, dar a fost refuzat să servească în armata franceză. Reacționând rapid, Prințul Eugeniu s-a mutat la Viena și și-a transferat loialitatea către Casa de Habsburg. Așa a început o filă glorioasă de istorie legată de un om care a servit aproape șase decenii sub trei împărați austrieci (Leopold I, Joseph I și Carol VI). Numele său apare mai întâi legat de luptele din 1683, de la Asediul Vienei, apoi este întânit în Războiul Sfintei Ligi și în Războiul de 9 ani (alături de vărul său, Ducele de Savoia). Faima la nivel european și-a câștigat-o definitiv după victoria decisivă asupra turcilor în bătălia de la Zenta (1697). Prințul Eugeniu a fost implicat și în Războiul de Succesiune Spaniolă, a fost comandant al forțelor imperiale în nordul Italiei (Batalia de la Torino - 1706), precum și în următorul război Turco-Austriac (Petrovaradin - 1716 și bătălia de la Belgrad - 1717). In esență se poate spune că este vorba despre cel mai glorios și de succes comandant militar care a servit dinastia de Habsburg, iar loialitatea și performanțele sale au fost corect și generos răsplătite de împărații pe care i-a slujit.

Fiind un demnitar și un comandant militar de succes, prințului Eugeniu de Savoia nu i-au lipsit mijloacele materiale (dimpotrivă, le-a avut din abundență) cu care să-și finanțeze pasiunea pentru artă și pentru frumos. A lucrat cu mari arhitecți și mari artiști, iar principalele repere constructive legate de numele său includ Stadtpalais din Viena (reședința sa de iarnă), complexul Belvedere (reședința de vară), Schlosshof (palat situat între Dunare și Morava, cumpărat ulterior de Maria Theresia) sau Palatul Rackeve aflat pe o insuliță la sud de Budapesta. A finanțat scriitori însemnați, precum Jean-Baptiste Rousseau și Montesquieu, iar biblioteca sa privată din Stadtpalais era una renumită, numărând peste 15.000 de cărți, peste 230 de manuscrise și foarte multe alte tipărituri.

Povestea domeniului Belvedere a început în 1697 (la un an după ce demarase construcția Stadtpalais), când Eugeniu de Savoia a cumpărat terenul respectiv, aflat pe drumul principal spre Budapesta. Dacă pentru Stadtpalais, prințul Eugeniu îl angajase pe Johann Bernhard Fischer von Erlach, pentru Belvedere l-a ales pe arhitectul Johann Lukas von Hildebrandt. Se spune că prințul a fost un adevarat vizionar când a facut aceasta achizitie, la acea vreme zona respectiva fiind complet nedezvoltată. Se preta excelent pentru un proiect cu grădini extinse și cu destinație de reședință de vară.

Lucrarile au început cu ridicarea palatului Unteres Belvedere (cel din vale, care este mai mic și apare mai modest și au durat din 1712 până în 1716. Apoi, între 1717 și 1723 a fost ridicat celălalt palat, Oberes Belvedere (cel din deal, mult mai mare și mai impozant), pe un amplasament unde Eugeniu de Savoia intenționa inițial să construiască, așa cum chiar el spunea, "o Gloriette cu o splendidă priveliște asupra orașului". Intr-adevăr, chiar și astazi, perspectiva asupra Vienei din zona Oberes Belvedere este formidabilă, așa că ne putem lesne imagina cum era ea în sec.al, c 18-lea când capitala era mult mai puțin extinsă, când mult mai puține obstacole obturau vederea spre Stephansplatz și Innerstadt. De aceea numele dat domeniului a fost absolut meritat și sugestiv, Belvedere. Se spune că nu de puține ori, chiar împărații austrieci, al caror domeniu de la Schonbrunn eclipsa evident proprietatea prințului Eugeniu, îl invidiau pe acesta pentru perspectiva avută asupra Vienei și amplasamentul de la Belvedere.

Este recomandat ca vizita să înceapă de la Oberes Belvedere, coborând apoi prin zona de grădini și încheind la Unteres Belvedere (pentru a ieși mai aproape de zona centrală a orașului). Aceasta este succesiunea recomandabil de vizitare pentru că centrul principal al atracțiilor din domeniul Belvedere gravitează în jurul palatului Oberes Belevedere.

Interioarele constituie un ambient luxos și de excepție, adesea cu nimic mai prejos comparativ cu cele de la Curtea Imperială. Oberes Belvedere este un palat la nivel imperial, dacă se trece peste diferența de mărime. La nivel de detalii palatul princiar se ridică la înalțimea celor imperiale. Există la Oberes Belvedere o superbă Sală de Marmură. Alte puncte de reper speciale sunt Sala Terrena, Octogonul, Capela, sau Sala Carlone. Oberes Belvedere este o reședință fastuoasă, construită astfel pentru că. în principal, avea rol de reprezentare, de primire a unor oaspeți importanți de către Printul Eugeniu de Savoia. După moartea sa, începând cu ultimul sfert al sec.al 18-lea, clădirea a servit drept galerie imperială de picturi, vizionarea fiind accesibila publicului începând din 1776.

In mod evident, nu putea exista utilizare mai bună a spațiilor interioare de la Belvedere decât cea de galerie de artă. Oberes Belvedere găzduiește o impresionantă colecție de lucrări ale artiștilor austrieci, din evul mediu până în prezent, segmentată pe perioade și curente (artă medievală, artă baroc, romantism, Biedermeier, impresionism, Secesiune, expresionism, artă contemporană, etc). Aici sunt expuse o serie de picturi ale lui Klimt, printre care și celebra lucrare Sărutul, care este protejată, ca avuție națională într-o vitrină de sticlă, iar camera ei este supravegheată în mod special, cu mai mulți supraveghetori.

"Sărutul" – lui Klimt este practic un simbol vienez, foarte prezent pe suveniruri, în afise, materiale promotionale, etc. Din aceeași generație de creație mai sunt expuse tablouri de Egon Schiele, Oskar Kokoschka și alți pictori apreciați mult în

Austria

Grădinile domeniului Belvedere au fost proiectate de către arhitectul Dominique Girard. Pe un șablon de baroc francez, grădinile pornesc de jos, de la Unteres Belvedere și avansează într-un crescendo către majestuoasa construcție din partea opusă, situată și pe o înălțime, Oberes Belvedere. Conceptul urmărește regulile barocului, cu o axa centrală de simetrie, cu aranjamente de statui, partere de grădina, arbori, fântâni și cascade. Grădinile Belvedere nu sunt la fel de extinse ca la Schonbrunn, dar sunt suficient de mari pentru a da spațiu suficient creativității proiectantului.

Terenul în pantă pe care s-a ridicat domeniul a corespuns în mod ideal celor trei principii teoretice baroce ale arhitecturii de grădină: o vedere panoramică (dealul prezent și aici la Belvedere, ca și la Schonbrunn - Dealul Gloriettei), o scenă de fundal agreabilă și o perspectivă naturală. Se spune că grădinile au fost gândite pentru o subtilă glorificare a Prințului Eugeniu, terenul fiind modelat și amenajat pentru a ilustra drumul de la nivelul pamântenilor obisnuiți (Unteres Belvedere - în vale) spre Olimp-ul princiar, Oberes Belvedere (palatul principal din partea superioară a dealului). Prințul Eugeniu pare a fi un al doilea Apollo, sau Hercules în sugestiile mitologice regăsite în grădini.

Cele două fântâni cascadă sunt menite să amplifice efectul dat de diferența de nivel dintre Oberes și Unteres Belvedere. Impresionantă este cascada principală, cu frumoasa cadere de apă în trepte și bazinul străjuit de tritoni și nereide. Căderea de apă a celei de a doua cascade este mult mai modestă, fapt compensat poate de bazinul mare și sculpturile care îl înconjoară.
Undeva în lateral există și o mică suprafață discretă - Grădinile private ale prințului (precum Privy Garten la Schonbrunn). Sare în ochi cu ușurință numărul mare de sculpturi împrăștiate pe aria grădinilor ( o caracteristică a barocului), reprezentări alegorice ale lunilor calendaristice, muze, scene de viață pastorală, creaturi mitice, vaze, dar și cele două sculpturi de sfinx care încadrează Oberes Belevedere.

Unteres Belvedere (palatul de jos), cronologic primul construit, este mai mic, mai modest, nu foarte impresionant la exterior. Dacă Oberes Belvedere avea drept principală destinație ocazii de reprezentare, întâlniri oficiale ale Prințului Eugeniu de Savoia, Unteres Belvedere avea rol rezidențial, găzduind și apartamentele private ale prințului. Poate ușor dezamăgitor la exterior, Unteres Belvedere compensează la interior printr-un decor luxos, de bun gust, cu săli demn de menționat: o altă Sală de Marmură, Cabinetul de Aur, Sala Grotescă, sau Galeria de Marmură. Și aici spațiile sunt folosite în scop muzeal, cu expoziții, care cuprind piese din colecția princiară, dar și alte expoziții tematice temporare. Printre exponatele valoroase, aici se găsește o colecție de grafică a lui Klimt.

Palatul Belvedere este un exemplu de putere manifestată, nu de un monarh, ci de un membru din zona de vârf a aristocrației. Este un obiectiv ușor de atins, aflat în plin oraș și cu două intrari/ieșiri opozabile (una sus și alta jos) și demn de vizitat atât pentru partea de arhitectură, pentru interioarele speciale, pentru zona de grădini și cu siguranță, nu în ultimul rând, pentru colecțiile artistice expuse.