Vladimir Rosulescu - Geografie: VIENA - MUSIKVEREIN (ASOCIAȚIA DE MUZICĂ VIENEZĂ)

Muzikverein

Wiener Musikverein, respectiv Asociația Muzicală Vieneză, cu denumire prescurtată de obicei cu numele Musikverein, este o sală de concerte din districtul Innere Stadt, districtul central al Vienei. Ea este sediul orchestrei Filarmonicii din Viena.
Asociaţia Muzicală Vieneză, Musikverein, este cel mai renumit centru al muzicii clasice din Viena. Un spectator al unui concert în acest loc înseamnă să cunoască oraşul muzicii, Viena, la cel mai înalt nivel de calitate. Aici concertează marile nume ale muzicii şi Filarmonica din Viena.

Milioane de melomani din întreaga lume cunosc Asociaţia Muzicală Vieneză, Musikverein, ca pe una dintre cele mai bogate case de concerte ca tradiţie, în care au acces pe scenă numai artişti de prima clasă.

Datorită acusticii sale, "Sala Mare" (în germană Grosser Saal) este considerată una dintre cele mai bune săli de concerte din lume, privind acustica, alături de Konzerthaus din Berlin, Concertgebouw din Amsterdam, Symphony Hall din Boston și Teatro Colón din Buenos Aires. Nici una din aceste săli nu au fost construite în epoca modernă. Pornind de la analiza acusticii lor, și, cu excepția parțială a Teatrului Colón, cu o formă de potcoavă, toate au o formă lungă, înaltă și îngustă.

Această clădire este situată Dumbastrasse/Bösendorferstrasse, în spatele Hotelului Imperial, lângă bulevardul Ringstrasse și râul Viena, între Bösendorferstrasse și întinsa piață Karlsplatz. Cu toate acestea, ținând cont de faptul că Bösendorferstrasse este o stradă relativ mică, clădirea este mai bine cunoscută ca fiind situată între Karlsplatz și Kärntner Ring (o parte a buclei Ringstrasse).

Ea a fost construită ca sală nouă de concerte de către Gesellschaft der Musikfreunde (Societatea Prtietenii Muzicii), pe un teren pus la dispoziție în, 1863, de către împăratul Franz Joseph I al Austriei.

Proiectul clădirii a fost realizat de către Theophil Hansen în stilul neoclasic al unui templu grecesc antic, cu coloane, frontoane și reliefuri. Edificiul cuprindea o sală de concerte și o sală mai mică pentru muzică de cameră. Clădirea a fost inaugurată la 6 ianuarie 1870. Un donator important a fost Nikolaus Dumba, al cărui nume a fost dat de către guvernul austriac uneia dintre străzile din jurul clădirii Musikverein. Acest donator a participat și la renovarea primei biserici grecești din cartierul acestora, pe strada Fleischmarkt,

Goldener Saal (Sala de Aur)
Sala Mare de concerte de la Musikverein, cunoscută şi ca „Sala de Aur" este renumită pentru ornamentaţiile sale splendide. Plafonul atrage privirile cu reprezentări ale lui Apollo şi ale muzelor, iar pe coloane sunt sculptate figuri feminine din Antichitate (cariatide). Incomparabilă este și acustica spaţiului deoarece experienţele senzoriale de percepere a sunetelor sunt unice în lume.

Grosser Musikvereinsaal sau Goldener Saal (Sala de Aur) are aproximativ 49 m lungime, 19 metri lățime și 18 metri înălțime. Ea dispune de 1.744 de locuri pe scaune și 300 de locuri în picioare.
In fiecare an, din Sala de Aur se transmite la televiziunile din întreaga lume, Concertul de Anul Nou al Filarmonicii din Viena pentru un public ce numără milioane de ascultători. Şi în cele 364 de zile rămase din an, Asociaţia Muzicală Vieneză, Musikverein oferă concerte de top. De mult timp nu mai este doar un templu al muzicii clasice.
Acustica sa plină de viață se bazează în primul rând pe intuiția lui Hansen deoarece el nu a putut să se bazeze pe studii privind acustica arhitecturală. Forma dreptunghiulară și proporțiile sălii, precum și sculpturile, permit reflectarea numeroaselor sunete. Echipamentul original a cuprins o orgă istorică cu tuburi construită de Friedrich Ladegast, iar primul recital de orgă a fost realizat de Anton Bruckner în 1872. Orga actuală a fost instalată inițial de către firma austriacă Rieger Orgelbau în 1907, foarte stimată de muzicieni ca Franz Schmidt sau Marcel Dupré, și recondiționată în 2011.

Începând cu anul 2001, clădirea a fost renovată și au fost amenajate mai multe săli noi de repetiție la subsol.
Din anul 2004, în Musikverein există noi patru săli: Sala de Sticlă, Sala de Metal, Sala de Piatră şi Sala de Lemn. In aceste săli, atenţia se concentrează pe programe de prezentare a artiştilor tineri.

Jazz-ul este la fel de obişnuit în cele patru săli ale Asociaţiei Muzicale, Musikverein, ca şi discursurile rostite de actori, scriitori şi muzicieni, care citesc din propriile opere, povestesc sau lansează discuţii pe teme muzicale. Chiar şi publicul tânăr îşi găseşte un loc agreabil în noile săli, unde se pot asculta cu entuziasm, un număr de peste 220 de concerte susţinute de copii şi tineri.

In afară de Asociaţia Muzicală Vieneză, Musikverein, la Viena există foarte multe săli de un gust desăvârşit pentru evenimente muzicale. Cea mai notabilă dintre acestea este Wiener Konzerthaus (Casa de Concerte din Viena).
De foarte mulți ani ascultasem , cu Carmen, în prima zi a anului Concertul de Anul Nou de la Viena, pe televizoarele noastre alb-negru. Acest concert constituia o raritate pentru România socialistă în ceea ce privea preluarea unor transmisii din străinătatea capitalistă. Pentru români constituia un eveniment major muzical, o legătură cu lumea din afară inaccesibilă (desigur că din restricțiile de transmisiuni nu făceau parte meciurile de fotbal ale echipelor române și sporturile de iarnă la care dominau sovieticii, mai ales prin patinaj).
Ascultam cu evlavie acele concerte unice și admiram visători sala de spectacole grandioasă și luxoasă, deși filmată în alb-negru. Nu puteam visa în anii socialismului că am putea ajunge vreodată acolo și mai ales că vom fi și spectatori. Destinul a fost de partea noastră.
Am ajuns la clădirea Muzikverein într-un început de vară prin anii de început 1990. Cu multă viclenie și tupeu am reușit să ne strecurăm înăuntru prin ușile laterale, de nord, ale clădirii, opuse pieței Karlsplatz, uși care serveau numai pe muzicienii ce veneau la repetiții, sau pe slujbașii acelei catedrale a muzicii. Am trecut neobservați de oamenii de pază, sau i-am indus în eroare prin siguranța cu care am pășit pe primele scări ce ne-au ieșit în față. Cineva atent ar fi remarcat ușor că aveam ținute lejere și dezordonate de turiști.
Am ajuns repede în sala noastră de vis, undeva la etaj, de unde aveam o perspectivă divină asupra tuturor amănuntelor arhitectonice încărcate de roșul tapiseriilor și aurul ce acoperea ornamentele de pe pereți și de pe tavanul casetat. După ce am admirat îndelung ceea ce ne oferea poziția noastră de la balconul central, am dorit să ajungem și la parterul sălii. Pentru asta am comentat faptul că nu cunoșteam un eventual traseu.
Spre surprinderea noastră, un tânăr țigan, care nu ne dăduse nicio atenție până atunci și se ocupa cu măturatul, s-a oferit să ne conducă el. Era un salariat al instituției de doi ani cu sarcini de curățenie. Nu ne-am fi așteptat să auzim vorbindu-se românește în acel sanctuar al muzicii, dar ne-am folosit de ajutorul lui cu mare plăcere. Abia după mulți ani am avut plăcerea de a ne așeza oficial în mirifica sală, împodobită cu cascade de flori.