vineri, 19 august 2011

CONSTRUCŢII BIZARE DIN LUT 8

Arg-e Bam din Iran
Este vorba despre ceea ce a însemnat, cândva, cea mai mare construcţie din pământ şi argilă din lume, localizată în Bam, un oraş din provincia Kerman, aflat în sud-estul Iranului. Enorma citadelă, situată pe Drumul Mătăsii, a fost construită înaintea anului 500 e.A şi a fost întrebuinţantă până în 1850 e.N. Nu se ştie cu exactitate de ce a fost abandonată. Pe vremuri, construcţia era o fortareaţă de mari dimensiuni, în a cărei inimă se afla citadela - dar, din pricina aspectului impresionant al acesteia, întreaga fortareaţă a devenit cunoscută drept Citadela Bam. Zona pe care se intindea citadela Bam avea o suprafata de aproximativ 180.000 metri patraţi şi era înconjurată de un zid gigantic, înalt de 6-7 metri şi lung de 1.815 metri, străjuit de 67 de turnuri.


Cu adevarat remarcabile La această construcţie sunt cu adevarat remarcabile turnurile "prinzătoare de vânt". Este vorba despre structuri care ies din clădiri pentru a intercepta curenţii de aer şi a-i direcţiona înspre construcţii, ca un fel de sistem rudimentar de aer condiţionat. Uneori, aerul era barbotat printr-un bazin cu apă din cladire, pentru a fi răcit şi curăţat de praf. Diferite tipuri de turnuri de vânt au fost utilizate pentru clădiri diferite. De exemplu, există 4 turnuri direcţionale de vânt pentru clădirile mai mari şi mai importante, capabile sa capteze vântul pluridirecţional şi sunt turnuri unidirecţionale pentru cladirile mai mici. Cutremurul din 2003, din Iran, a distrus mai mult de 80% din citadela aflată pe lista siturilor UNESCO.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu