Arhipelagul Madeira este cunoscut mai degrabă pentru vinul alcoolizat produs pe aceste meleaguri decât pentru atracţiile turistice pe care le oferă. Totuşi, aceste insule ce aparţin de Portugalia atrag în fiecare an peste un milion de turişti din întreaga lume. Pentru că beneficiază de un climat favorabil de-a lungul întregului an, ele sunt supranumite Insulele Eternei Primăveri. Iar flora bogată de pe insula Madeira i-a atras acesteie denumirea de Ilha Jardim (Insula-grădină).
Arhipelagul se întinde pe 810 km² şi este format din două insule principale, Madeira şi Porto Santo, şi alte câteva insule mai mici, nelocuite, grupate sub denumirile Ilhas Deserta şi De Selvagens.
Insula Porto Santo şi-a căpătat numele în 1418, când doi exploratori portughezi au fost purtaţi de o furtună puternică pe ţărmurile sale. Recunoscători pentru limba de pământ căreia îi datorau supravieţuirea, au numit insula Porto Santo (port sfânt) şi au declarat-o teritoriu portughez. Un an mai târziu, exploratorii au reuşit să ajungă şi pe insula principală a arhipelagului. Începând cu anul 1425, Madeira a fost colonizată, iar în câteva decenii a devenit principalul producător de zahăr al Europei. După ce Europa a început să importe din ce în ce mai mult zahăr din insulele Caraibe şi din Brazilia, la mijlocul secolului al XVI-lea, Madeira s-a reorientat spre vinul pentru care şi astăzi este celebră.
Un paradis al naturii
Situate la 1.000 de km de continentul european, insulele ce formează arhipelagul Madeira constituie un paradis natural, cu o vegetaţie luxuriantă şi o faună unică în lume. Acest arhipelag formează alături de Insulele Azore şi de Insulele Canare regiunea Macaronesia. Numele dat acestui grup de insule vulcanice vine de la geografii greci, care au numit insulele aflate la vest de strâmtoarea Gibraltar makárōn nêsoi, adică "insulele celor fericiţi". Acest tărâm, descris de Plinius cel Bătrân ca fiind "abundent în fructe şi păsări de toate felurile", era locul în ajungeau eroii din mitologia greacă. Romanii credeau că pe aceste insule se aflau Câmpiile Elizee, tărâmul paradisiac situat dincolo de apus în care ajungeau după moarte oamenii virtuoşi.
Chiar dacă insula nu mai are astăzi conotaţii religioase, aspectul paradisiac se menţine, iar biodiversitatea menţionată de Plinius este recunoscută de autorităţi. Astfel, deşi insulele vulcanice ce formează Macaronesia constituie doar 0.2% din teritoriul Uniunii Europene, ele găzduiesc mai mult de un sfert din flora protejată de legislaţia europeană.
Cea mai importantă componentă a arhipelagului este insula Madeira, cuvânt ce înseamnă "lemn" în limba portugheză. Acest nume i-a fost dat datorită faptului că, pe vremuri, toată suprafaţa insulei era acoperită de o pădure de dafin. O bună parte a fost însă distrusă de primii oameni care au locuit pe insulă, care i-au dat foc pentru a obţine spaţiu necesar agriculturii. Cu toate acestea, în nordul insulei se păstrează o pădure de lauri înscrisă în 1999 pe lista patrimoniului cultural şi natural mondial al UNESCO. Acoperind 20% din suprafaţa insulei, aceasta este cea mai mare pădure de dafin din lume. Ea găzduieşte un număr mare de specii proprii acestui habitat, printre care şi 4 specii de porumbel de dafin. Acestea joacă un rol important în regenerarea pădurii, prin faptul că răspândesc seminţele de dafin.
Pădurea de dafin este ameninţată de o specie de plantă invazivă, Hedychium gardenerianum, originară din Himalaya. Aceasta a fost introdusă pe insulă în 1934 în grădini, însă s-a răspândit şi ameninţă acum atât plantele native, cât şi pădurea de dafin. Singura cale prin care această plantă poate fi eradicată este smulgerea sa din pământ, sarcina fiind cu atât mai dificilă cu cât terenul este accidentat. Oficialii însărcinaţi cu protejarea ecosistemului au depus eforturi pentru a o elimina din apropierea pădurilor, stabilind un cordon sanitar pentru a preveni invazii ulterioare.
Insula Madeira este extrem de bogată în specii endemice, până acum fiind identificate peste 120 de specii de plante ce pot fi găsite doar pe această insulă vulcanică. Tot în Madeira poate fi întâlnită cea mai rară pasăre marină, petrelul lui Zino (petrelul de Madeira). Această specie, popularizată de ornitologul portughez Paul Alexander Zino, mai numără astăzi doar 130-160 de exemplare. Pe insula Porto Santo se întâlnesc 36 de specii endemice de melci, dintre care 13 sunt protejate de legislaţia europeană.
Pe insulele nelocuite ale arhipelagului trăiesc câteva dintre puţinele foci călugăriţă ce supravieţuiesc în ziua de azi, această specie fiind în pericol critic de dispariţie. Tot aici trăieşte şi petrelul lui Fea (Pterodroma feae), specie ameninţată cu dispariţia la nivel global.
Pentru a proteja toate aceste specii rare, autorităţile au creat în 1982 Parcul Naţional Madeira, ce se întinde pe aproximativ două treimi din teritoriul insulei.
Madeira, mereu un loc popular printre celebrităţi
De-a lungul istoriei, Madeira a fost un loc popular în rândul oamenilor de vază, atât pentru fauna şi flora variate, cât şi pentru climatul plăcut.
În 1815, vasul care-l purta pe Napoleon în exil spre insula Sfânta Elena, a oprit în Funchal, capitala insulei Madeira. Fostul împărat a fost convins de consulul britanic să ia cu el câteva sute de litri de vin de Madeira din producţia anului 1792. Pentru că avea probleme la stomac, Napoleon nu l-a consumat, iar vinul a revenit pe insulă în 1822. În 1840 a fost mutat în damigene, care au devenit extrem de valoroase (mai ales pentru că vinul de Madeira se păstrează foarte bine). Unul dintre cei ce au avut şansa să guste din vinul lui Napoleon a fost Winston Churchill, căruia i s-a oferit o damigeană cu ocazia unei vizite pe insulă efectuate după cel de-al doilea război mondial. Emoţionat de cadou, premierul britanic a turnat personal un pahar de vin tuturor celor prezenţi la masă, spunându-le acestora că băutura pe care o aveau în faţă a fost produsă pe vremea când Maria Antoaneta era încă în viaţă.
Churchill a fost impresionat de frumuseţile arhipelagului, petrecând suficient timp pe insula Madeira pentru a scrie un volum din memoriile sale în hotelul Reid, în 1949. El nu a fost , însă, singurul premier britanic ce a vizitat insula. În 1951, Margaret Thatcher şi-a petrecut luna de miere la hotelul Savoy din Madeira.
De-a lungul istoriei, multe alte nume celebre au fost atrase de frumuseţile insulei Madeira: Cristofor Columb, împăratul Carol I al Austriei, împărăteasa Sissi a Austriei, George Bernard Shaw şi chiar membri ai guvernului cubanez exilat de revoluţia lui Castro.
Locul nu a atras doar celebrităţi, ci şi mulţi dintre piraţii ce dominau oceanele acum câteva sute de ani. De altfel, una din poveştile ce circulă între localnici susţine că şi astăzi există o comoară preţioasă îngropată undeva, pe una din insulele arhipelagului.
În vremuri recente, insula a dat lumii unul dintre cele mai mari staruri ale fotbalului: Cristiano Ronaldo, unul dintre cei mai titraţi fotbalişti ai momentului, care s-a născut în Funchal în 1985.
Experienţa unică a coborârii dealului Monte din Funchal
In cel mai important oraş din Madeira, Funchal, turiştii au şansa unei experienţe inedite, în care distracţia şi transportul se combină pentru a oferi o senzaţie unică.
In uburbia Monte (munte în limba portugheză), care este aşezată pe un deal abrupt, se foloseşte un vehicul inedit pentru a coborî dealul: o combinaţie ciudată între un coş împletit din răchită şi o sanie. Această sanie este manevrată de doi carreiros (cărăuşi) îmbrăcaţi în costumul tradiţional alb şi purtând o pălărie tipică locului. Coborârea se întinde pe 2 kilometri, iar coşul poate atinge viteze de 50 km/h. Acest mijloc de transport datează de la 1850, înainte ca pe acest deal să fie construite funicularul şi telegondola ce funcţionează astăzi.
Iată cum arată o astfel de experienţă:
Cabo Girão - o privelişte care taie răsuflarea
La 25 de kilometri distanţă de Funchal se află Cabo Girão, o stâncă abruptă, ce se înalţă la 580 de metri deasupra oceanului. Masivul de piatră este una din cele mai înalte faleze, oferind un panoramă copleşitoare a golfului Funchal.
Impozanta stâncă nu este cunoscută doar pentru peisajul spectaculos, ci şi pentru faptul că este un loc popular în rândul pasionaţilor de sporturi extreme. Unul dintre cei mai cunoscuţi base jumperi din lume, Mario Pardo, a folosit Cabo Girão pentru a efectua un spectaculos salt cu motocicleta. Iată experienţa acestuia:
Relaxare în Funchal şi în împrejurimi
Dacă nu aveţi spirit de aventurier, ci preferaţi ca în vacanţă să vă relaxaţi, Maideira este locul perfect. O plimbare prin Funchal vă va permite să admiraţi sutele de grădini pline de vegetaţie luxuriantă, într-un loc în care monumentele istorice dăinuie până azi. Catedrala este una dintre cele mai importante puncte de interes din Funchal, fiind situată la intersecţia a patru străzi din centrul istoric al oraşului. Inaugurată în 1508, atunci când Funchal a fost declarat oraş, catedrala reflectă stilul arhitectonic din secolul al XVI-lea, iar tavanul realizat din chiparoşi sculptaţi constituie unul dintre cele mai bune realizări ale stilului alfarge, ce combină elemente stilistice maure şi europene.
Un alt punct cheie al oraşului este Mercado dos Lavradores (Piaţa muncitorilor), care vreme de sute de ani a constituit locul predilect de întâlnire al locuitorilor. Ideal este să o vizitaţi dimineaţa, atunci când peştii, fructele de mare şi variatele legume şi fructe crescute pe insulă sunt proaspete. Veţi avea şansa să gustaţi multe fructe exotice, de la maracuja la pitanga (cireşe braziliene), guava, papaya, cherimoya, moşmon japonez sau rodii.
După ce v-aţi desfătat papilele gustative în cea mai veche piaţă a oraşului, e o idee bună să vă bucuraţi şi celelalte simţuri. Cele două mari grădini ale oraşului, Jardim Botânico şi Quinta do Palheiro Ferreiro, reprezintă locurile ideale pentru acest scop. În primul puteţi admira toate speciile de plante ce cresc pe insulă, dar şi un parc cu papagali, în care se găsesc numeroase specii exotice. Fiind situată pe un deal, grădina botanică este un loc extrem de popular în rândul cuplurilor pentru priveliştea superbă ce poate fi admirată din locuri special amenajate în partea sa superioară.
Quinta do Palheiro Ferreiro este o grădină spectaculoasă şi amplă ce a aparţinut unui comerciant englez de vinuri. Vasta colecţie de plante exotice şi numeroasele curiozităţi ce pot fi întâlnite aici fac din această grădină unul dintre cele mai vizitate obiective din Funchal.
Dacă aveţi înclinaţii culturale, în Museu de Arte Sacra veţi putea regăsi o colecţie de tablouri aparţinând şcolilor portugheză şi flamandă, datând din secolele al XV-lea şi al XVI-lea. Dacă preferaţi să vă relaxaţi la soare, Praia Formosa ("plajă frumoasă" în limba portugheză) este locul ideal.
O experienţă deosebită o constituie plimbările pe canalele de irigaţii ce pot fi găsite doar pe insula Madeira. Denumite levadas (însemnând "a conduce"), acestea au fost construite de-a lungul a sute de ani pentru a transporta apa din partea de nord a insulei în partea de sud, care are parte de mult mai puţină ploaie. Cu timpul s-a ajuns la peste 2000 de kilometri de astfel de canale, folosite astăzi mai ales pentru drumeţii, cea mai simplă cale de a descoperi de aproape frumuseţea insulei.
O altă activitate populară în rândul turiştilor o constituie observarea delfinilor şi a balenelor ce trăiesc în sanctuarul maritim din jurul insulei. Mai multe companii locale oferă, contra unei sume de aproximativ 40€, expediţii în larg pentru observarea spectaculoasei faune marine din apropierea arhipelagului.
O zi obositoare se sfârşeşte cel mai bine cu o vizită într-una din nenumăratele taverne de pe insulă, unde puteţi gusta vinul care i-a dat insulei Madeira reputaţia de care se bucură astăzi. Nu trebuie ratat localul Adegas de São Francisco, amplasat într-o clădire ce datează din secolul al XVI-lea. Dat fiind că eşte un muzeu al vinurilor şi totodată o tavernă, aici puteţi vedea cum este păstrat vinul de Madeira, în cadrul turului având ocazia să gustaţi diferitele varietăţi de vinuri de Madeira în timp ce un ghid vă explică istoria acestei licori deosebite. Cel mai vechi vin pe care îl puteţi achiziţiona din pivniţa localului a fost îmbuteliat acum mai bine de 100 de ani, datând din 1908, însă şi costul este pe măsură: 700€ pentru o sticlă.
La cină, nu ezitaţi să încercaţi espada com banana (peşte-sabie cu banane), un preparat extrem de popular în rândul localnicilor.
Când şi cum să vizitaţi Madeira
Din Bucureşti nu există zboruri directe spre Funchal, aşa va trebui să faceţi cel puţin o escală. Din Germania, TUI Fly oferă zboruri spre Madeira din Stuttgart, Koln sau Frankfurt. Mai puteţi zbura spre Funchal din Bruxelles sau Londra (aeroportul Luton).
Madeira se bucură de un climat prietenos, temperaturile menţinându-se între 20 şi 27 de grade Celsius, astfel că insula atrage turişti de-a lungul întregului an. Cele mai bune perioade pentru a vizita Madeira sunt aprilie - mai şi septembrie - octombrie. În iunie şi în august are loc fenomenul numit local capacete, când norii coboară şi acoperă insula.
În afara acestora, Funchalul merită vizitat cu ocazia anului nou, pentru că între 30 decembrie şi 1 ianuarie are loc un festival spectaculos pe străzile oraşului. Petrecerea culminează cu un impresionant foc de artificii de Revelion, acesta fiind certificat de specialiştii de la Cartea Recordurilor drept cel mai mare spectacol pirotehnic din întreaga lume.
Pasionaţii de biodiversitate, istorie, trekking sau chiar de sporturi extreme vor găsi că Madeira este destinaţia ideală, la fel ca aceia care îşi doresc o vacanţă savurată în tihnă, pe o insulă cu un climat prietenos, peisaje impresionante şi care îşi conservă identitatea culturală construită de-a lungul a sute de ani.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu