Vladimir Rosulescu - Geografie: VIENA - APARTAMENTELE IMPERIALE

Apartamentele imperiale
După trecerea prin Silberkammer și apoi prin Muzeul Sisi cea de a treia secțiune a unei vizite în vechiul Hofburg o reprezintă Apartamentele Imperiale, o parte a aripii în care au locuit mai bine de o jumătate de secol Franz Joseph și soția sa Elisabeta (Sisi). Un număr de 19 încăperi din cele 2600 ale palatului sunt, în prezent, deschise pentru accesul publicului.

Puținele camere restaurate și întreținute pentru vizitare sunt suficiente pentru a crea o imagine despre cum arata reședința respectivă în vremurile sale de glorie. Este însă suficient pentru a înțelege cum arata aripa din complex locuită de familia imperială, dar mai ales, este un omagiu subtil adus celor două mari personalități ale istoriei Austriei, împăratul Franz Joseph și soția sa Elisabeta (Sisi).

Se vizitează atât camere publice, cât si camere private folosite de cuplul imperial. Este ușor de sesizat discrepanța dintre luxul și opulența camerelor publice și austeritatea celor private ale împăratului (în cazul capricioasei Sisi, diferența este mai puțin sesizabilă).
O introspecţie în lumea celui mai ilustru cuplu imperial al Austriei cu cele 19 camere ocupate de împăratul Franz Joseph şi soţia sa, Elisabeta, ce conţin birouri, apartamente rezidenţiale şi săli de recepţii, toate mobilate şi decorate la cel mai înalt standard al autenticităţii istorice. Hofburg a fost reşedinţa Habsburgilor timp de peste 600 de ani şi centru Sfântului Imperiu Roman încă o lungă perioadă. Pe lângă rolul său de loc al guvernului şi centru administrativ, Hofburg a fost deasemenea şi reşedinţa de iarnă a familiei imperiale. Din sec.al 18-lea în continuare curtea şi-a petrecut vara la Palatul Schonbrunn. Acolo eleganța și luxul apartamentelor imperiale au fost superioare celor din Hofburg. Ceremonialul Curţii cerea ca fiecare membru al familiei să aibă propriile apartamente într-unul din numeroasele aripi ale palatului. Azi multe din aceste apartamente găzduiesc muzee şi birouri, ministere şi cancelaria prezidenţială. Aripa Cancelariei Imperiale, din dreapta porții Michaelertor şi Reşedinţa Amalia, aflată în continuare spre vest, edificii care formau apartamentele lui Franz Joseph şi ale Elisabetei sunt deschise publicului. Mobilierul şi aranjarea datează în mare parte din a doua jumătate a sec.al 19-lea, dar majoritatea sobelor ceramice sunt originale din sec.al 18-lea. Aceste sobe erau aprinse de fochişti ai Curţii din pasaje paralele exterioare pentru a evita murdărirea încăperilor. Din 1824 s-au instalat ţevi pentru încălzirea sobelor cu aer cald. Candelabrele de cristal de Bohemia au fost făcute de firma Lobmeyr şi aveau lumânări folosite până la sfârşitul sec.al 19-lea când a fost introdusă electricitatea în palat.
Franz Joseph a fost cu adevărat un conducator absolut remarcabil. A condus imperiul timp de 68 de ani (1848-1916), aceasta fiind a treia domnie ca durată consemnată în istoria Europei, după cele ale lui Ludovic al XIV-lea și a prințului Johann al II-lea al Liechtenstein-ului. Pentru Viena, el va rămâne pentru totdeauna drept cel care a modernizat orașul (a hotărât demolarea fortificațiilor vechii cetăți și a creat pe locul acestora celebrul bulevard Ringstrasse) și cel sub domnia căruia s-au ridicat majoritatea celor mai faimoase edificii vieneze. A fost toată viața un monarh modest, implicat, preocupat de conducerea supușilor săi. Programul său de lucru începea de multe ori înainte de orele 4-5 dimineața și se prelungea adesea până târziu în noapte. Imperiul său a fost totuși o închisoare a popoarelor și de aceea a fost nevoit să accepte obrăznicia ungurilor și să-I asocieze la conducere și la oprimarea celorlalte popoare supuse.

Camerele private ale Apartamentelor Imperiale prezintă un Franz Joseph simplu, familist, sufletist, un om care și-a iubit enorm copiii și soția, în contrast cu împarateasa Elisabeta, o figura tulburător de frumoasă, dar totodată excentrică, strălucitoare și mai puțin sensibilă ori, poate, atașată de un alt set de valori.

Circuitul Apartamentelor Imperiale este o finalizare grandioasă a vizitei la Hofburg. Dacă Silberkammer introduce în atmosfera și splendoarea Curții Imperiale, iar Muzeul Sisi dezvăluie într-o maniera romantică aspecte ale vieții împărătesei, trecerea prin Apartamentele Imperiale este menită să adauge vizitei un tușeu final, inducând subtil și discret ideea că, totuși, figura reprezentativă a monarhiei austriece (concurată poate doar de Maria Teresia) a fost Franz Joseph. Este sesizabil, de asemenea, și că amenajarea diverselor camere este în ton cu personalitatea celor care le-au folosit, diferențele de stil între camerele împăratului și cele ale împărătesei fiind evidente.

Orice persoană din imperiu putea solicita o audiență împăratului. Franz Joseph acorda astfel de audiențe de două ori pe saptămână, termenele fiind publicate în ziarele vieneze. Singura prevedere legată de eticheta curții impusă petenților era să fie îmbrăcați formal, sau, dacă nu posedau astfel de haine, să poarte costume naționale. In acest sens este decorată și antecamera, sala de asteptare la audiențe, cu pereții decorați cu uriașe picturi de Johann Peter Krafft și cu multe manechine purtând costume naționale specifice diverselor provincii imperiale. Demn de remarcat este faptul că portul național român din Transilvania lipsește, deși aproape toate națiile majore sau minore din imperiu erau prezente și cu toate că cel al românilor era cel mai divers și mai colorat. O absență datorată ideologiei de ură preluată de la unguri.

Majoritatea camerelor din Apartamentele Imperiale sunt decorate în tonuri de roșu, sau vișiniu, iar camera de audiențe nu face excepție. Se spune ca împăratul primea pe interlocutor în picioare și prelua imediat conducerea discuției. Pe pupitru se afla lista solicitanților și motivul întrevederii. Intr-o singură zi, Franz Joseph primea până la 100 de persoane în audiență, astfel că, de obicei, petentul nu dispunea decât de câteva minute pentru a-și expune problema. Conform protocolului, audiența se încheia la o ușoară înclinare de cap a împăratului.

Interesantă este și Camera de Conferințe, încăperea unde Franz Joseph prezida consiliile de miniștri. In tonuri pastelate, poate pentru a crea o atmosferă calmă, odihnitoare, camera găzduiește doua busturi superbe din marmură, unul al arhiducesei Sofia (mama lui Franz Joseph) și celalalt al mareșalului Radetzky, unul dintre cei mai cunoscuți comandanți militari ai monarhiei, imortalizat de Johann Strauss-tatăl în celebrul mars omonim. Deși o fire mai degrabă pașnică, Franz Joseph a fost toată viața apropiat de valorile armatei și a purtat aproape tot timpul uniforma militară.
Personalitatea împăratului este cel mai bine oglindită de cele doua camere private, camera de studiu și dormitorul. Franz Joseph a fost un conducator absolut responsabil, care și-a dedicat lunga sa viață și domnie guvernării eficiente a unui uriaș imperiu eterogen, cu peste 56 milioane de supuși. In toată viața sa, împăratul nu s-a considerat un conducător de drept divin, ci doar primul funcționar al statului. In camera de studiu, Franz Joseph petrecea foarte mult timp studiind actele pe care le avea de semnat. Se știe că ziua de lucru a împăratului începea adesea înainte de ora cinci dimineața și se prelungea de multe ori dincolo de miezul nopții, cu ocazia balurilor sau a recepțiilor oficiale. In camera de studiu se afla și tabloul preferat al împăratului, care o înfațișa pe "angelica Sisi", împărateasa Elisabeta, cu părul despletit (pictură de Winterhalter).

Camera în care a locuit Franz Joseph, după ce cuplul imperial a adoptat dormitoare separate, releva stilul de viață modest și cu iz spartan al împăratului. Patul din fier, lipsa decorațiunilor alambicate, simplitatea mobilierului, arată preocuparea pentru util și respingerea opulenței în intimitate. Franz Joseph se trezea de obicei în jurul orei trei și jumatate dimineața (dormea o oră în plus dacă programul zilei prevedea festivități oficiale), după care era îmbăiat într-o cadă de cauciuc și folosea obiectele de toaletă expuse (extrem de modeste). După ce era îmbrăcat și își făcea rugăciunea, monarhul lua micul dejun în camera de studiu și își începea apoi programul de lucru. Nici un lux inutil, doar obiecte personale modeste și portrete ale copiilor și soției sale preaiubite împodobesc camerele private ale împăratului.

Camerele private ale Elisabetei sunt fastuoase, și folosesc din belșug decorațiuni aurite din stuccatură pe fundal alb. Se spune ca aceste încăperi erau aproape sufocate de aranjamentele florale comandate de împărăteasă. Mobilierul expus este original și arată că luxul nu era totuși străin de familia imperială, în ciuda opțiunilor austere ale lui Franz Joseph.

Incăperea mare, folosită de Elisabeta ca living, dar și ca dormitor, expune, ca o curiozitate, patul așezat în mijlocul camerei, protejat de un paravan. Spațiul era folosit și ca salon privat, iar la masuța de scris, de lângă fereastră, împărăteasa își rezolva corespondența, sau scria poezii. Deosebite sunt și sobele de teracotă, dovezi ale artei manufacturilor din sec.al 19-lea.

Dar mai aproape de personalitatea Elisabetei este camera de toaletă și scrimă, locul unde își petrecea cea mai mare parte a timpului. Impărăteasa acorda 2-3 ore zilnic îngrijirii părului său minunat și coafării, timp în care asculta pasaje din operele lui Homer sau învața greaca veche sau modernă (vorbea de asemenea fluent engleza, franceza și maghiara), în compania învățatului elen Constantin Christomanos. Tot în aceasta cameră aveau loc și lecțiile de scrimă (care aveau drept unic scop menținerea siluetei) și exercițiile fizice mai ușoare, prin care Elisabeta se menținea în formă.

Remarcabilă este baia comandată de Elisabeta, în 1876, revoluționară pentru acea epocă, o adevărată premieră pentru familia imperială, baie care se apropie ca realizare și confort chiar de standardele contemporane. S-a păstrat cada de baie din cupru zincat, dar nu și armăturile, sau setul de baie. Această cadă era utilizată de împărăteasă și pentru diverse proceduri, băi cu uleiuri aromatice, băi de aburi, sau dușuri reci pentru stimularea circulației.

Incăperi impresionante sunt și așa-numitele Camere Bergl, omonime cu artistul care le-a realizat. Decorațiunile din camerele Bergl sunt mai vechi decât cele din restul acestei aripi de la Hofburg, datează din 1766, din perioada domniei Mariei Teresia. Ceva asemanator există și la palatal Schonbrunn.

Se pare că aceste încăperi erau utilizate de împărăteasa Elisabeta pentru îmbrăcare și schimbarea hainelor. Deci, rolul lor nu era unul deosebit. Insă orice persoană care pătrunde în Camerele Bergl va fi impresionată de picturile de pe pereți, care creează o atmosferă unică, de univers fantastic, unde personajele sunt minunate creaturi, exponente ale unei flore si faune uluitor transpuse în reprezentari murale. Culorile, dar mai ales detaliile incredibile ce cuprind păsări, fluturi, arbori și plante exotice însuflețesc un peisaj de vis. Camerele Bergl sunt o nestemată discretă, oarecum ascunsă, a acestei bijuterii care este Palatul Hofburg. Este locul unde epoca exuberantă și romantică a Mariei Teresia se întâlnește cu perioada mai modernă cu 100 de ani, dar totodată mai reținută și mai austeră a minunatului cuplu imperial Franz Joseph-Elisabeta.

Reține, de asemenea, atenția și Salonul Mare, în clasicele nuanțe de roșu rubiniu, folosit adesea de Elisabeta drept salon de primire. Două elemente speciale atrag atenția aici. In primul rând este vorba despre o masa pregatită pentru două persoane, care evoca faptul ca în prima perioadă a mariajului, cuplul imperial obișnuia să servească aici, împreună, micul dejun. Mai exista, tot aici, expusă o superbă statuie din marmură albă, realizată de Antonio Canova, o reprezentare a muzei Polyhymnia. Despre Canova voi vorbi mai mult în postarea referitoare In Biserica Augustina, unde se afla o creatie absolut exceptională a lui

Canova.

Salonul Roșu este o altă încăpere deosebită, utilizată drept salon de recepție de împăratul Carol I. Uluitoarele tapiserii, care provin de la manufactura pariziană de goblenuri, realizate între 1772-1776 și care decorează pereții camerei, dar și mobilierul și paravanele, făceau parte din cadourile oferite de Ludovic al XVI-lea cumnatului sau Joseph al-II-lea. Imaginile din medalioane au avut drept sursă de inspirație o serie de tablouri de Francois Bouchers și de aceea, Salonul Roșu mai este numit și Camera Bouchers. Sunt aici extraordinare opere de artă, tapiserii minunate. Decorațiuni baroc și rococo se regăsesc în multe reședințe nobiliare sau regale, dar picturi murale Bergl și tapiserii atât de bine realizate se vor întâlni cu greu.

In final, povestea Apartamentelor Imperiale se poate încheia în fața unei mese de recepție, aranjată potrivit canoanelor, etichetei și protocolului de la Curte.

In cazul acestei încăperi nu este vorba despre o masă aranjată pentru o ocazie oficială (astfel de evenimente aveau loc în sălile festive dedicate), ci despre o masă pregătită pentru un dineu restrâns, în familia imperială. Ceremonialul era strict însă și în astfel de împrejurări. Masa era împodobită cu seturi aurite, cu ornamente florale și tipsii pentru fructe exotice, iar tacâmurile erau din argint, marcate cu vulturul bicefal. Impăratul prezida masa, iar în partea opusă se afla oaspetele său cel mai important. Doamnele și domnii erau totdeauna intercalați, aranjamentul ținea seama de gradul de rudenie cu împăratul, sau de rang, iar conversația era permisă doar cu vecinul de masă. Un dineu consta în 9 până la 13 feluri de mâncare, dar nu dura de obicei mai mult de o oră. Când împăratul lăsa tacâmul din mână, felul se considera servit și era imediat înlocuit cu următorul. Cafeaua și lichiorul se serveau într-o încăpere separată, unde era permis și fumatul.

Trebuie repetat sucint traseul permis prin Apartamentele Imperiale pentru a se recontura rolul și aspectul încăperilor oferite publicului. Aceasta chiar cu riscul repetării unor amănunte.

Sufrageria

In timpul Impăratului Franz Joseph această cameră a fost folosită pentru servirea meselor familiei. Masa era aranjată conform protocolului care guverna mesele imperiale de la curte. Chiar şi o masă restrânsă doar cu membri apropiaţi ai familiei trebuia să urmeze un ceremonial strict al curţii. Masa era întotdeauna împodobită festiv; în mijloc stăteau vase aurite cu flori, fructe şi dulciuri. Împăratul stătea la mijlocul mesei. Vis-a-vis era așezat de obicei un oaspete de onoare, ceilalţi oaspeţi fiind aranjaţi în jurul mesei în funcţie de gradul de rudenie, sau rang, doamnele şi domnii alternând.
Oaspeţii erau serviţi în acelaşi timp ca şi împăratul care începea imediat să mănânce. Deoaece felul de mâncare era considerat gata îndată ce împăratul punea jos cuţitul şi furculiţa, şi farfuriile erau imediat luate, împăratul era întotdeauna atent să nu pună jos furculiţa şi cuţitul până când nu termina toată lumea de mâncat.

Salonul Roşu

Mobila și tapiseriile din această cameră au fost daruri făcute împăratului Joseph II de către cumnatul său, regele francez Ludovic al XVI-lea, care se însurase cu fiica cea mică a Mariei Teresia, Marie Antoinette. Ambii dinaști au fost executaţi în timpul Revoluţiei Franceze și tot ce au deținut a fost vândut. De aceea tapiseriile de aici au o valoare istorică deosebită.

Salonul Mare al împărătesei

Era camera de recepție a împărătesei şi locul unde serveau micul dejun împăratul și împărăteasa, în prima parte a conviețuirii. Picturile cu peisaje evocă dragostea împărătesei pentru natură şi călătorie, precum și dorul ei pentru locurile îndepărtate. Statuia de marmură, de Antonio Canova, din fundal reprezintă Polyhymnia, muza greacă a poeziei eroice.

Camera Bergl

Apartamentele Imperiale cuprind două Camere Bergl ai căror pereţi sunt complet acoperiţi de pictură murală din 1766, executată de Johann Bergl, unul din pictorii favoriţi ai Mariei Teresia. Pictura murală reprezintă peisaje exotice.

Baia

Lângă dressing se află baia împărătesei Elisabeta, instalată în 1876. Ea a fost primul membru al familiei imperiale care a avut o baie în adevăratul sens al cuvântului în epocile apropiate de cea actuală. Baia a fost restaurată în toamna anului 2002. Avea o pardoseală cu linoleum, pusă după 1883, iar pereţii erau acoperiţi cu o ţesătură cu model puternic colorat ce reprezenta bujori boboci şi bujori înfloriţi. La stânga se află vana originală din aramă.

Dressing-ul şi Sala de Exerciţiu

Elisabeta era considerată una dintre cele mai frumoase femei ale timpului şi era foarte conştientă de acest fapt. Regimul pentru frumuseţe i-a marcat nu numai rutina zilnică ci şi o mare parte din viaţă. Se cântărea zilnic şi ţinea o dietă pentru a-şi păstra tinereţea. Făcea exerciţii de gimnastică în fiecare dimineaţă, ceea ce a scandalizat curtea. Barele prinse la perete se pot vedea și azi, ca și inelele care atârnă de rama ușii. Avea la dispoziţie şi o sală de gimnastică bine echipată.
Elisabeta era mândră de părul ei, cu fir gros şi lung până mai jos de talie și avea mare grijă de el. Pieptănatul dura 2-3 ore pe zi. Odată pe lună se spăla pe cap cu un amestec de gălbenuş de ou şi cognac, procedură ce-i ocupa o zi întreagă.

Camera de zi / Dormitorul

Apartamentele împăratului erau alăturate de cele ale împărătesei. Iniţial a fost camera cu patul nupţial, dar apoi a devenit dormitorul împărătesei în care își petrecea o parte a zilei. Camera are un altar Neo-Gotic din marmură de Carrara, din 1855, executat de Vinzenz Pilz.

Salonul Mic

Camera memorială a împăratului Maximilian al Mexicului.
In timpurile imperiale a fost camera unde se retrăgeau bărbaţii pentru a fuma. Azi este o cameră memorială a Impăratului Maximilian. Maximilian, frate cu Franz Joseph, a fost amiral în marina austriacă. Pentru un timp scurt a fost guvernator general al regatului Lombardia-Veneţia. El a acceptat oferta lui Napoleon al III-lea al Franței de a deveni împăratul Mexicului. Impreună cu soția sa, Charlotte a Belgiei, la fel de ambiţioasă ca şi el, s-au îmbarcat spre marea aventură care avea să se termine tragic. Maximilian nu a avut nici o şansă în faţa forţelor revoluţionare a lui Benito Juarez. Charlotte a venit în Europa după ajutor dar a fost refuzată. S-a dereglat mintal şi nu s-a mai întors la soţul ei. Maximilian a fost capturat şi executat la Queretaro la 19 iunie 1867.

Salonul Privat al împăratului - Salonul Mare

Este locul unde Franz Joseph era vizitat de familia sa, frați, nepoţi, etc. în compania cărora servea o ceaşcă de ceai şi se interesa de ei şi nevoile lor. Nu acelaşi lucru s-a întâmplat cu propriul său fiu, Rudolf, cu care nu s-a înţeles, având opinii politice diferite. Prinţul Rudolf dorea o republică federală, un punct de vedere clar exprimat şi în Kronprinzwerk, o enciclopedie populară în 24 de volume care se află în acest salon.
Rudolf s-a sinucis la Mayerling în 1889.

Dormitorul lui Franz Joseph

Când cuplul imperial s-a mutat în locuri separate de dormit, această cameră a devenit dormitorul împăratului. Franz Joseph dormea pe un pat de fier simplu, un obicei tipic pentru viaţa spartană preferată de împărat. Işi începea ziua cu mult înainte de ivirea zorilor, de obicei la 3,30 dimineaţa. Işi permitea o oră de somn în plus doar dacă se culca foarte târziu. Primul lucru era baia pe care o făcea într-o cadă adusă zilnic în dormitor. Franz Joseph prefera un mobilier modest în camerele sale private. După ce se îmbrăca, îngenunchia şi îşi spunea rugăciunile de dimineaţă. Apoi servea micul dejun în biroul său.

Biroul

Impăratul Franz Joseph îşi lua în serios toate responsabilităţile care-i reveneau. Işi petrecea cea mai mare parte a zilei în biroul său, studiind documentele care cereau semnătura sa. Işi termina ziua de lucru după ce participa la dineurile oficiale, recepţii sau baluri.
Franz Joseph era însă şi un om de familie şi-i plăcea să fie înconjurat de tablouri şi suveniruri ale copiilor şi nepoților săi precum şi de micile atenţii primite din partea lor. Pe biroul său se afla portretul său preferat, cel al " Ingerului Sisi". Impăratul se afla în această cameră când a primit vestea morţii tragice a unicului său fiu, Rudolf, la 30 ianuarie 1889.

Sala de Conferinţe

O masă imensă în stil Empire, cu scaune asortate, ocupa mijlocul camerei unde aveau loc conferinţele miniştrilor.
Bustul de marmură şi sabia de onoare a Feldmareşalului Radetzsky amintea de serviciul suprem adus țării de acest comandant militar. Impăratul Franz Joseph i-a rămas veşnic recunoscător, punându-i la dispoziţie un apartament la Hofburg oricând se afla la Viena.

Camera de Audienţe

Când avea audienţe, împăratul stătea la o masă înaltă în prim plan.
Picturile de pe pereţi reprezentau portretele predecesorilor săi. Bunicul său, împăratul Franz II, a fost ultimul împărat al Sfântului Imperiu Roman. In 1806 el a fost obligat să dizolve imperiul datorită victoriilor militare ale lui Napoleon. Fiul său cel mai mare, Ferdinand (următorul portret) a devenit apoi împărat deși era bolnav de epilepsie. Impăratul Ferdinand, care era unchiul lui Franz Joseph, a abdicat în favoarea nepotului său de 18 ani în timpul revoluţiei de la 1848.
Când Franz Joseph a murit la Schonbrunn, la 21 noiembrie 1916, el controlase destinul ţării sale timp de 69 de ani.

Sala de aşteptare a Camerei de Audienţe

Impăratul Franz Joseph ţinea audienţe de 2 ori pe săptămână, audiențe la care se puteau prezenta oricare din supuşii imperiului său. Inainte de a fi primiţi ei aşteptau în această sală. Cei care cereau audienţe şi participau la acestea trebuiau să fie îmbrăcaţi în uniformă sau frac iar doamnele în rochie neagră cu trenă. Veneau reprezentanţi din cele mai importante ţinuturi ale coroanei şi regiuni ale monarhiei (Ungaria, Bohemia, Veneţia, Croaţia, Slavonia, Serbia, Voivodina, Carinthia, Styria şi Tyrol). Ne putem face astfel o idee despre mărimea şi varietatea etnică a monarhiei Austro-Ungare.
Pereţii sunt decoraţi cu 3 picturi murale monumentale executate într-o tehnică specială de Peter Krafft în 1832, zugrăvind evenimente imporatnte din domnia Împăratului Franz II.

Camera Gărzii Trabant

Aceasta era o antecameră la apartamentele împăratului unde un ofiţer stătea de pază zi şi noapte.

Scările Impăratului

Intrarea în muzeul Sissi şi Apartamentele Imperiale se face prin impozantele Scări ale Impăratului, folosite de acesta pentru a ajunge în apartamentele sale. Primele 2 camere oferă informaţii despre familia Habsburg şi Habsburg-Loraine şi despre istoria Hofburgului.
Ceremonialul Curţii cerea ca fiecare membru al familiei să aibă propriile apartamente într-unul din numeroasele aripi ale palatului. Azi multe din aceste apartamente găzduiesc muzee și birouri, ministere și cancelaria prezidenţială. Aripa Cancelariei Imperiale şi Reşedinţa Amalia, care formau apartamentele lui Franz Joseph şi ale Elisabetei sunt deschise publicului.

Mobilierul şi aranjarea datează în mare parte din a doua jumătate a sec.al 19-lea, dar majoritatea sobelor ceramice sunt originale din sec.al 18-lea. Aceste sobe erau aprinse de fochişti ai Curţii din pasaje paralele pentru a evita murdărirea încăperilor. Din 1824 s-au instalat ţevi pentru încălzirea sobelor cu aer cald.

Candelabrele de cristal de Bohemia au fost realizate de firma Lobmeyr şi aveau lumânări folosite până la sfârşitul sec.al 19-lea, când a fost introdusă electricitatea în palat.