VIENA - BIBLIOTECA NAȚIONALĂ A AUSTRIEI

Biblioteca Națională a Austriei (Osterreichische Nationalbibliothek)

Actuala clădire a Bibliotecii Naționale a Austriei (Osterreichische Nationalbibliothek), a fost inițial reședință nobiliară. Se află în clădirea barocă cu acces din Josephplatz, construită în timpul domniei lui Carol VI, după planurile lui Fischer von Erlach, tată şi fiu, între 1723-1726, ca aripă independentă a Palatului Imperial.  In 1763-69, Nicholaus Pacassi a realizat unele modificări clădirii. Clădirea este considerată una dintre cele mai frumoase biblioteci din lume, o adevarată catedrală a cărților. Clădirea a fost iniţial liberă, fără o destinație precisă, dar a fost legată prin Redouten range de vechiul Hofburg în 1760. Legătura a fost distrusă de un incendiu în 1992, apoi refăcută.

Secţiunea ei centrală imensă, Prunksaal, este decorată cu un grup de statui înfăţişând pe zeiţa Minerva cu caleaşca ei trasă de 4 armăsari, realizat de Mattielli, în 1725

Este cea mai mare bibliotecă din Austria, cuprinzand 7,4 milioane de articole (număr mereu în creștere) din diferite domenii: cărți, manuscrise, papirusuri, globuri, hărți, muzică, portrete, grafică, fotografie, autoportrete, postere, cărți vechi și rare. In prezent deține 2,5 milioane de cărți. Fosta Cameră de Lectură a Curţii Imperiale (Prunksaal) etalează cărţi dintre cele mai vechi. A fost proiectată de celebrul arhitect vienez Johann Fischer Erlach, iar frescele baroce au fost executate de artistul vienez Daniel Gran.
Colecția imperială constituită din sec.al 14-lea a reprezentat nucleul colecțiilor reunite aici timp de șase secole.

Biblioteca este unită cu aripa de nord a Neue Burg alăturat complexului grandios Hofburg. A fost fondată de suveranii Habsburgi și a purtat inițial numele de Hof-Bibliothek (Biblioteca Imperială) până în anul 1920.

Biblioteca are o lungă istorie ce se întinde de-a lungul secolelor, din evul mediu până în secolul 21, în era internetului.

Biblioteca a luat naștere în perioada medievală atunci când arhiducele austriac Albert al III-lea (1349-1395) și-a adunat cărțile răspândite în mai multe locuri, formând o bibliotecă. Arhiducele și-a depozitat colecția de cărți, considerată o comoară, în camera obiectelor religioase aflată în turnul de sud al capelei imperiale a palatului Hofburg. Cea mai veche carte din bibliotecă este Scriptura clericală medievală, scrisă cu litere de aur de Johannes de Truppaudates, care datează din anul 1368. Această Biblie Sfântă de Johannes von Troppaudates, care datează din 1368 a fost prima achiziţie a împăratului Friedrich III

Impăratul Maximilian I (1459–1519), prin căsătoria lui cu Maria de Burgundia, a intrat in posesia unor importante cărți din Burgundia și din nordul Franței. Aceste cărți, estimate la o valuare de 100.000 guldeni, reprezentau o optime din zestrea Mariei de Burgundia.

De asemenea, cea de-a doua soție a lui Maximilian I, Bianca Maria Sforza, a adus ca zestre, printre alte lucruri, cărți din atelierele italiene. După moartea lui Maximilian I cărțile se păstrau la Innsbruck.

Primul bibliotecar-șef, Hugo Blotius, a fost numit în anul 1575 de către împaratul Maximilian al II-lea (1527–1576). In inventarul făcut de el, biblioteca avea atunci 9000 de titluri.

La data de 26 august 1624, Ferdinand al II-lea (1578–1637) a dispus, pentru prima dată, să se facă copii la cărțile din bibliotecă.

In anul 1722, împăratul Carol al VI-lea (1685–1740) (tatăl Mariei Teresia), a ordonat construirea unei clădiri separate la palatul Hofburg ca sediu permanent al bibliotecii. La aceea vreme biblioteca avea aproximativ 200.000 de cărți. 

Prințul Eugen de Savoia a organizat o colectă datorită căreia a putut achiziționa circa 15.000 de cărți din Franța și Italia.

Colecția familiei regale și imperiale cuprindea 116.000 de volume. Intre acestea sunt cuprinse cărțile împărătesei Maria Ludovika, care a fost sfătuită să facă aceste achiziții chiar de Johann Wolfgang von Goethe, cărțile împăratului Maximilian al Mexicului și ale prințului Rudolf. Deasemeni biblioteca își datorează bogăția și împăratului Franz I, dragostei acestuia față de carte și pasiunii sale de colectare și conține publicații de literatură, istorie, tehnică, științele naturii, geografie și filozofie.
In testamentul său din 1 martie 1935, împăratul Franz I a poruncit ca biblioteca să aparțină în continuare urmașilor săi se sex masculin. Pe 24 august 1849, împăratul Franz Joseph a semnat un document care a declarat toate publicațiile din biblioteca privată imperială drept inalienabile, Fidei commis Libraly, descendenților de sex masculin ai lui Franz I, conform drepturilor primului născut.

In timpul reorganizării au existat comentarii la faptul ca biblioteca servea numai pentru colecționarea cărților, nu și pentru activitatea științifică. Ca urmare, în timpul domniei împărătesei Maria Teresia, în bibliotecă au fost aduse cărți științifice din diferite domenii. Gottfried van Swieten, fiul doctorului împărătesei Maria Teresia, a introdus evidența cărților pe baza de cartele cu index.

In anul 1920, după proclamarea Republicii Austria (1918), Biblioteca Imperială a fost numită Biblioteca Națională a Austriei. Insituția cuprinde și un muzeu Esperanto. Deasemenea se poate vizita și Papyrus Museum, în Heldenplatz, cea mai mare colecţie de papirusuri din lume care a fost păstrată până azi. Prin ea se poate intra în lumea vechiului Egipt. Papyrus Museum a făcut parte din Biblioteca Imperială şi a fost preluată de stat după destrămarea Imperiului Austro-Ungar. Etalează o colecţie de aproximativ 137.864 de papirusuri, cele mai vechi fiind din secolul 15 e.A.