Vladimir Rosulescu - Geografie: VIENA

Palatul Hofburg

Deși inițial s-ar putea crede că este vorba de o singură construcție, palatul Hofburg, care a fost, de fapt, reședința de iarnă a dinastiei de Habsburg, a fost extins treptat in timpul existentei sale începând cu sec.al 13-lea până la forma care se poate admira astăzi, fiind un complex de clădiri ce îmbină mai multe elemente arhitecturale deosebite stilistic. Este impropriu să se facă referire la Hofburg ca la un palat. El este cu mult mai mult decât atât. Hofburg-ul este mai degrabă un complex palațial de mari dimensiuni, cu o suită de aripi clădite, sau de palate interconectate, un adevărat orășel al curții imperiale în centrul Vienei, un "oraș în oraș".

Palatul Hofburg a fost reşedința suveranilor Austriei timp de mai bine de 6 secole. In decursul timpului s-a dezvoltat aici unul din cele mai importante centre ale istoriei europene. De aici Habsburgii au domnit din sec.al 13-lea, la început în calitate de conducători ai ținuturilor Austriece, din 1452 ca împăraţi ai Sfântului Imperiu Roman şi în cele din urmă ca împăraţi ai Austriei și Austro-Ungariei din 1806 (1867) și până la căderea monarhiei în 1918 și destrămarea imperiului.
La început s-a ridicat aici un castel medieval fortificat, datând din sec.al 13-lea, care a fost extins de către fiecare împărat, ajungând să semene cu un adevărat "oraş în oraş". Aproape fiecare monarh care a condus imperiul de aici, a dorit sau a simțit poate nevoia (ca o datorie față de familie și țară, ori poate doar ca o manifestare a propriei puteri) de a adăuga ceva, ca o marca personală, ansamblului Hofburg. Fie ca s-au ridicat noi aripi, fie ca s-au redecorat cele existente, fie ca s-au construit și amenajat curți interioare, ori s-au ctitorit capele, biserici sau alte edificii, practic toți împărații au îmbogățit complexul Hofburg.

Nu se poate imagina că toți conducătorii Habsburgi au fost geniali, vizionari, sau responsabili. Insă o țară are nevoie doar de o conducere coerentă, fără derapaje de la o linie de conduită și acțiune, iar când în linia conducătorilor soarta face să apară figuri de excepție, niște monarhi cu adevărat luminați, atunci națiunea poate face salturi remarcabile de progres. Aceasta a fost șansa Austriei, o linie dinastică omogenă, cu valori bine determinate și respectate și unele figuri de excepție.

Complexul care se întinde pe mai mult de 240.000 m² constă din 18 aripi, 19 curţi şi 2.600 de camere în care aproape 5.000 de oameni trăiesc şi muncesc azi.

Cea mai veche parte a Hofburgului este Alte Burg (Fortăreaţa Veche), care din sec.al 18-lea a fost numită Schweizertrakt (Aripa Elveţiană), denumire dată după Garda Elveţiană care supraveghea palatul.

Inima complexului fortăreţei medievale s-a păstrat deşi cele 4 turnuri de colţ, cea mai mare parte a şanţului cu apă şi podul care se ridica au fost îndepărtate pentru a face loc schimbărilor prin care a trecut palatul de-a lungul secolelor. La mijlocul sec.al 14-lea faţada a fost renovată în stil Renascentist.

Hofburgkapelle din Viena este cea mai veche și cea mai importantă capelă a palatului Hofburg, amintită și drept Capela Casei Habsburg.

Este probabil ca în jurul anilor 1287-1288, ducele Albrecht a construit o capelă în stil romanic târziu, care a fost menționată pentru prima dată în documente în 1296. Intre anii 1423-1426 sub ducele Albrecht V s-a realizat o extensie a lăcașului. Intre anii 1447-1449 împăratul Frederic III a reconstruit și extins capela în stil gotic. Acest edificiu gotic de la mijlocul sec.al 15-lea este cea mai veche construcție din palatul actual. Maria Theresia a dispus o reamenajare în stilul baroc târziu, stilul epocii. In cursul clasicismului a fost reamenajată din nou, în 1802.

Duminica, ochestra numită Hofmusikkapelle acompaniază slujbele din capelă, producând adevărate concerte. Hofburgkapelle este susținută de un rector.

Orga din Hofburgkapelle a fost construită în 2003 de constructorul de orgă Kuhn (Männedorf, Elveția). Aceasta are 25 de registre cu două manuale și cu pedale.

In 1552 s-a construit Poarta Elveţiană (Schweizertor). Această poartă foarte frumos lucrată unește, printr-un gang, marea curte interioară, numită In der Burg cu "Curtea Elvețienilor". A fost construită după proiectul lui Pietro Ferabosco. Această poartă se deschide, după cum s-a amintit, spre "Curtea Elvețienilor" și spre aripa cea mai veche a palatului, care adăposteşte Visteria Imperială, unde sunt păstrate însemnele Sfântului Imperiu Roman şi ale Imperiului Austriac. In "Curtea Elvețienilor", pe latura dreaptă, urcă scările ce duc la Capela Palatutului. Corul Băieţilor din Viena cântă duminica, la Mesa din Burgkapelle (Capela Palatului) care a fost construită în 1449. In 1559 a început construirea Stallburg-ului ca o nouă reşedinţă.
Separată de Manejul de Iarnă de un pasaj cu arcade din sticlă, noua aripă s-a ridicat pe trei etaje în jurul unei curți stil Renaștere, decorată cu un puț din fier forjat. Incepând din timpul lui Maximilian II, până în sec.al 18-lea această parte a palatului adăpostea, la parter, grajdurile celebrilor cai lipițani, care pot fi văzuţi zilnic la antrenamentul de dimineață sau la spectacolele de la Şcoala de Iarnă de Călărie, situată pe strada de vis-a-vis. La etajul doi clădirea adăpostește galeria de artă europeană din sec.al 19-lea. Stallburg este un edificiu impozant situat între Josephplatz și Michaelerplatz și este parte a complexului Hofburg. Aici au fost camerele de locuit ale Arhiducelui Maximilian, iar mai târziu împăratul Maximilian II, între 1558-1565 a transformat edificiul în reședință

Amalienburg (Reşedinţa Amalia) s-a ridicat ca o clădire liberă vis-a-vis de Schweizertrakt, în sec.al 16-lea. I s-a dat numele împărătesei Wilhelmine Amalia, care a folosit-o ca reşedinţă personală, moştenită după moartea împăratului Joseph I. Ultima ocupantă a acestei părţi a palatului a fost Impărăteasa Elisabeta (Sisi), apartamentele căreia sunt deschise astăzi publicului.

In sec.al 17-lea, împăratul Leopold I (1658-1705) avea să unească Aripa elveţiană de Reşedinţa Amalia. Această clădire prelungă de legătură, în stil baroc timpuriu, s-a construit între 1668-1680 și s-a numit Leopoldinischer Trakt (Aripa Leopoldină). A fost ocupată de împărăteasa Maria Teresia în sec.al 18-lea, iar după moartea ei apartamentele acestei aripi au fost folosite ca săli de stat până la sfârşitul monarhiei. Din 1946 a găzduit biroul Preşedintelui Federal Austriac.

In subsolul unei părţi a palatului Hofburg se aflau pe trei nivele pivniţele vinului imperial. Vinul care a rămas la sfârşitul monarhiei a fost vândut la licitație iar locul a fost folosit ca depozit pentru modelele de gips ale fântânilor și monumentelor de pe Ring.

Pe parcursul sec.al 18-lea, Hofburg a fost mărit, adăugându-i-se câteva extensii magnifice baroce, toate proiectate şi începute de arhitectul Curţii, Joseph Bernard Fischer von Erlach. După moartea arhitectului, în 1723, fiul său Johann Emanuel Fischer von Erlach a supravegheat construcţia.

Intre 1723-1735 a fost construită Biblioteca Curţii, acum Biblioteca Naţională Austriacă, destinată pentru a păstra colecția impresionantă și prețioasă de cărți și manuscrise deținută de Habsburgi. Sala Mare, cu interiorul ei baroc este una din cele mai frumoase de acest fel din lume. Ambele obiective trebuie descrise într-un articol separat.

La moartea lui Johann Bernard Fischer von Erlach, un alt arhitect pe nume Lukas von Hildebrandt şi-a văzut șansa în carieră. Astfel că, în timp ce fiul arhitectului Fischer continua cu realizarea planurilor tatălui său, Hildebrandt a început proiectul la Aripa Cancelariei Imperiale. Totuşi, la cererea expresă a Impăratului, această aripă a fost dată spre terminare lui Johann Emanuel Fischer von Erlach, în 1730. După destrămarea Sfântului Imperiu Roman de națiune germană, în 1806, cancelaria a fost schimbată în apartamente rezidenţiale pentru familia imperială. De la mijlocul sec.al 19-lea ea a fost ocupată de Impăratul Franz Joseph.

Sculpturile majestoase ale portalelor sunt realizate de Lorenzo Martinelli şi reprezintă Muncile lui Hercules. Ele fac parte din poarta cu imensă cupolă, Michaelertor și domină peisajul din piața Michaelerplatz.

Secţiunea centrală conţine Keisertor (Poarta Impăratului) care duce la apartamentele imperiale. La marginea acoperişului se ridică scutul heraldic a Impăratului Carol al VI-lea cu vulturul dublu purtând scutul austriac în culorile roşu, alb, roşu, având deasupra coroana imperială.

In 1735 Johann Emanuel Fischer von Erlach a terminat Şcoala de Iarnă de Călărie, iar apoi sălile de bal (Redoutensaal) au fost ridicate ca o clădire alăturată. Iniţial folosite pentru recepţii grandioase, baluri şi alte festivităţi, azi edificiul serveşte ca un centru pentru congresele unor diverse științe sau destinații sociale.

La începutul sec.al 19-lea, Ludwig Montoyer a construit magnifica Sală de Ceremonii, care a fost folosită de atunci încoace pentru toate evenimentele dinastiei imperiale, azi fiind încă folosită pentru multe din balurile vieneze celebre.

La sfârşitul sec.al 19-lea, când a fost demolat vechiul teatru al palatului, Ferdinand Krischner a terminat Michaelertrakt (Aripa Sfântul Mihai), denumită astfel după biserica pe care o are în faţă, folosind proiectele şi planurile lui Fischer von Erlach. Michaelertrakt este o aripă minunată a palatului, fiind cea care este străpunsă de Michaelertor și dominată de o cupolă dominantă și somptuos decorată. Cu faţada arcuită spre Michaelerplatz şi cu domul înalt de 50 m, ea domină fațada palatului care se îndreptată spre centrul oraşului.

La începutul sec.al 20-lea, cu puțin timp înainte de destrămarea monarhiei, a fost ridicat Neul Hofburg (Neue Burg), aripă grandioasă a palatului, orientată cu o mare concavitate spre Heldenplatz (Piața Eroilor). Cu o faţadă monumentală, Noue Burg a fost proiectat inițial ca parte a unui "forum imperial" grandios, proiect a lui Gottfried Semper şi Karl Hasenauer. Proiectul prevedea o aripă similară în fața celei construite până în 1913. Azi adăposteşte parte a Bibliotecii Naţionale şi un număr de colecţii şi muzee valoroase.

Mergând dinspre Ring și Heldenplatz (Piața Eroilor) în directia Vechiului Palat se ajunge in curtea interioară numită „In der Burg”, construită de Impăratul Maximilian al II-lea, în 1545. Aici se înalță statuia împaratului Franz I (Francisc I), reprezentat ca „Imparatul Augustus”, avand pe soclu inscriptia latină: „amorem meum populis meis” (toată dragostea mea pentru oamenii mei). Locul respectiv este alăturat de „Curtea elvetiană” pentru ca era „pazită” de trupele elvetiene ale Mariei Teresia. Menționată într-un document din 1296 a fost restaurată în 1449.
Aripa numita Stellburg datează din sec.al 16-lea și este folosită în parte de Școala de Echitatie Spaniolă pentru creșeterea și dresarea cailor lipițani. Când se vorbește despre Hofburg nu trebuie uitat de faimoasa Școala Spaniolă de Echitație din Viena, singura instituție din lume unde arta călăritului clasic a fost păstrată din epoca renascentismului până în ziua de azi. In timpul spectacolelor de gală, vizitatorii au parte de prezentări unice ale cailor din rasa Lipițan în cea mai frumoasă sală de călărie din lume, construită de arhitectul baroc Joseph Emanuel Fischer von Erlach între 1729-1735. “Antrenamentul de dimineața” (pe ritmul muzicii) oferă posibilitatea de a privi programul de antrenament al armăsarilor albi.
In aripa cancelariilor se aflau cabinetele de lucru ale lui Franz Joseph, iar apartamentele împărătesei Elisabeth se găseau în zona Amalientrakt.

In Vechiul Palat Imperial (sec.al 13-lea) este amenajat Centrul de Conferințe Hofburg. Pe lângă Noul Palat (adăugat între 1881-1913) a fost construită și eleganta Aripă Leopold (sec. al 17-lea). “Redoutensaal” construită inițial, în 1705, în timpul împăratului Joseph I, ca operă imperială, s-a bucurat de grandioase opere picturale și ornamentale baroce.

In 1748 Maria Theresia a comandat lui Jean Nicolas Jadot să reproiecteze această parte a Hofburg. In această sală de festival au avut loc numeroase concerte, "Redoutes", precum și magnifica nuntă a lui Iosif al II-lea cu Isabella de Parma.
Simfonia a 8-a a lui Ludwig van Beethoven, precum și simfonia a 8-a în B-minor "Die Unvollendete" (neterminată) de Franz Schubert au avut premiera aici. Compozitorii Josef Strauss și Franz Liszt au susținut concerte în această sală plină de farmec. Tot aici s-au cântat o serie de opera mai mici de Mozart.

La Carnavalul de luni în 3 martie 1783 Mozart a interpretat "Mascarada" , în timpul unei piese de pantomimă cu muzica pe care el însuși a compus-o.
La nunta arhiducelui Franz cu Maria Theresia, în Redoutensaal, Antonio Salieri a arajat programul muzical.

La data de 29 martie, în 1828, celebrul maestru violinist, Niccolo Paganini, a susținut un concert onorat de înalții reprezentanți ai dinastiei.

A fost renovată după un incendiu devastator în 1992, parțial în stil contemporan, parțial respectând arhitectura originală. Ambianța imperială se combină cu tehnologia modernă de conferințe în 35 de săli de conferințe cu capacitate între 60 și 3500 de persoane. In fiecare an au loc aproximativ 250 de evenimente. De asemenea, în ambianța istorică a capelei Curții Imperiale se desfășoară concerte cu Orchestra Filarmonică a Curții Vieneze, Corul vienez al băieților de altar și Corul bărbătesc al Operei de Stat din Viena.

In palat au mai făcut istorie și alte două săli de gală, Festsaal și Zeremoniensaal.

O sală mai mică conduce la marele Festival Hall (Festsaal), care a fost ridicată în timpul împăratului Franz Joseph I, în 1908, și terminată abia în 1923 pe timpul Republicii.
Impresionantele fresce de pe plafon executate de către pictorul Schramm reprezintă dictonul împăratului Franz Josef I : "Viribus Unitis" (limba latină = "cu forțe unite") și puterea care domnea în Austria .

Imaginea din centrul sălii reprezintă Austria, înconjurată de reprezentări alegorice ale religiei, justiției, curajului, științei, artei și agriculturii. Cele 15 lunetele executate de către Veith reprezintă conducători remarcabili ai dinastiei de Habsburg.

Alte secțiuni octogonale ale pictorului Stauffer includ imagini ale lui Carol de Lorena (Karl v Lothringen.), a lui John Sobieski, rege al Poloniei, a prințului Eugeniu de Savoia, a cancelarului de stat, prințul Kaunitz, și a prințului Metternich.

Lasând lateral Festsaal o galerie duce la Zeremoniensaal, construită în stil classicist între 1802-1806, în timpul împăratului Franz I. de către arhitectul Ludwig Curtea Montoyer. Plafonul magnific este purtat de 24 de coloane rotunde din marmură artificială, așa-numitele "stucco LUSTRO", care erau în vogă în acel moment.

In anul 1810 Napoleon I. a ales Zeremoniensaal drept cadru să ceară împăratului Franz I. mâna fiicei sale arhiducesa Marie Luise. Până la sfârșitul monarhiei, în 1918, Sala a servit ca sală tronului, unde împăratul Franz I a dat cavalerilor la multe decorații.

Impăratul Franz Joseph I (1830-1916) și soția sa , Elisabeta au organizat ceremonii anuale simbolice religioase de spălare a picioarelor a câte 24 de bărbați și femei în vârstă. Ritualul era vechi și menit a onora obiceiurile religioase ale popoarelor .

Pe timpul împăratului Franz Joseph I și a împărătesei Elisabeta au avut loc seri de gală grandioase, cum ar fi "Ball bei Hof" (Ball Court), la care au fost admiși doar reprezentanți ai Casei imperiale și și ai nobilimii înalte.

Astăzi Zeremoniensaal (Sala de ceremonii) găzduiește concerte de gală și alte reuniuni.

Tezaurul, sau Comoara imperială (Schtzkammer), constituie o parte esențială a palatului Hofburg. Colecția magnifică, de o valoare artistică și istorică inestimabilă, provine din Comoara Artistică (Kunskammer), fondată de împaratul Ferdinand I, în 1533. A fost îmbogățită de-a lungul secolelor, cu precădere, cu obiecte colecționate de Casa de Habsburg.

Aici, în cea mai veche parte a Palatului Imperial (sec.al 13-lea) se găsesc atât coroana imperială a Sacrului Imperiu Roman (anul 962) și coroana Imperiului Austriac (1602), cât și moștenirea Burgundiei din sec.al 15-lea, precum și obiecte interesante și prețioase aparținand dinastiei Habsburg (printre ele aflându-se un unicorn de aproape 2,5 m lungime). O mie de ani de istorie europeană și cele mai importante simboluri ale acesteia minunează vizitatorii. Intrarea in camera tezaurului public se face prin Schweizerhof în Curtea elvețiană, al cărui nume amintește de garda elvețiană (postată odinioară în acest loc).

Pe poarta de la intrare spre curtea tezaurului (curtea elvețienilor) se pot vedea inițialele împăratului Carol al VI-lea. El a fost acela care a transferat comoara la parterul Vechiului Palat. Colecția se împarte în comoara sacră și comoara laică, iar nucleul central este constituit din Comorile Sfântului Imperiu Romano-Germanic și de coroana imperială austriacă. Pot fi admirate de asemenea, bijuteriile împărătesei Maria Teresia, obiecte de preț ale Ordinului Lânii de Aur, emblemele arhiducilor austrieci și multe alte bijuterii. Impresionante sunt, de asemenea, portretele în mărime naturală ale lui Franz Joseph și ale împărătesei Elisabeth (Sisi), pictate de Winterhalter în 1865.
Complexului palațial, format de-a lungul secolelor, i s-a adăugat la începutul sec.al 20-lea o aripă nouă și grandioasă numită, Noue Burg. In fața acesteia s-a plănuit a fi ridicată una asemănătoare, dar aceea nu s-a mai construit deoarece s-a considerat că ar fi fost un spațiu fără o destinație. Cele două noi aripi, din care numai una construită, ar fi fost vecine, peste Ringtrasse, cu cele două muzee reprezentative, construite cu foarte puțin înainte, Kunsthistorisches și Naturhistorisches Museum. Din multitudinea edificii și curți ce formează marele palat mai trebuie amintite curțile Josephplaz, cea numită In der Burg Plaz, mărginită de actuala Aripă a Cancelariei, de Aripa Leopold, de palatul Amalinhof și de o latură a Curții elvețienilor. Se mai amintesc edificiile Manejului de Iarnă al Școlii Spaniole de Equitație și actualul Palat al Congreselor, cu propria curte interioară, unit de Noue Burg, curtea din fața de sud a Bibliotecii Naționale, mărginită de o latură a Noue Burg, marea Orangerie și Aripa prelungă ce conduce la palatul Albertina. Pentru aceste componente de amănunt ale Hofburgului trebuie realizat câte un istoric și descrieri separate.
Spre exemplu în Josephplaz, care se află într-o latură de nord a complexului, se ajunge prin pasaje boltite dinspre Michaelerplaz, dinspre o altă curte interioară de la sud de Manejul de Iarnă și dinspre Curtea elvețienilor. Latura nordică a pieței este deschisă total spre Augustinerstrasse, stradă ce trece pe lângă Biserica Augustinilor și ajunge în Albertiaplaz.
Piața își datorează numele foartei frumoase statui a împăratului Joseph II, al cărei soclu este ornat cu basoreliefuri din bronz. Latura sudică a pieței este închisă de Biblioteca Națională (parte a Hofburgului). In jurul pieței se înalță multe frontoane ce sunt depășite de grupuri statuare.
Un alt exemplu este curtea In Der Hof, de o majestoasă noblețe, în care se găsește în poziție centrală monumentul împăratului Francisc II In această curte se ajunge dinspre Michaelerplaz, trecând pe sub mărețul dom de acea intrare. Din această curte vastă, un frumos portal renascentist, împodobit cu blazoane și inscripții corespunde spre Curtea Elvețienilor (Schweizerhof), bordată la dreapta de scările ce duc la capela imperială (Burgkapelle).
In anul 1995 am făcut o excursie în Austria împreună cu fiul meu, Cosmin, ocazie cu care am făcut și o probă a noii noastre mașini "Cielo". Am ajuns la Viena pe la ora prânzului și după ce am parcat la hotel am pornit într-o plimbare. am început cu Hofburg, intrând prin Michaelertor. Undeva aproape, pe stânga, ni s- deschis larg intrarea în zona palatului numită acum Palat al Congreselor, latură a Hofburgului foarte ocupată în tot timpul anului. In acea zi, după însemne și ecusoane, se pare că era acolo o conferință dedicată cardiologiei. Am intrat din curiozitate așteptându-ne să fim opriți undeva pe parcurs, dar aliura mea impozantăși un oarecare dezinteres ne-a lăsat calea liberă până la o sală mare și luminoasă îndreptată spre Heldenplatz. Acea sală avea mese de jur-împrejur pline de bunătăți. Era un bufet orbitor de tip suedez de unde încă nu plecaseră unii din participanții la eveniment. Cu o dezinvotură demnă de un oltean, m-am așezat la masă și am început să mă servesc fără nicio rezervă, din tot ce-mi făcea cu ochiul. Cosmin era cam timorat, dar eu m-am ospătat din plin, pentru că încă nu mâncasem de prânz. M-am răcorit și cu două, trei sucuri servite de un chelner. După ospăț m-am dus la una din ferestrele larg deschise ale sălii și am admirat cu plăcere peisajul îndreptat spre Noue Burg, statuia ecvestră a lui Eugniu de Savoia și Ausseres Tor.
La plecare, aproape de ieșire din acea parte a palatului se afla o cafenea unde l-am servit pe Cosmin cu o cafea, contra cost. In timp ce el își sorbea ceașca, eu am umplut buzunarul de la pieptul cămășii cu zahăr cubic ce se afla la dispoziție pe masă. Bucățelele de zahăr mi-au făcut mare plăcere în zilele următoare. Poate că nu a fost frumoasă fapta mea în raport cu cardiologia, dar mi-a făcut mare plăcere. Am mai încercat și cu alte ocazii o manevră similară, dar nu am primit aprobarea lui Carmen. Cert este că atunci am avut prima ocazie de a vedea acea parte a palatului destinată conferințelor și congreselor cu caracter internațional (numit acum Palatul Congreselor).
O a doua ocazie de a intra în această parte a Hofburgului, aflată între Curtea Elvețienilor și Heldenplatz s-a ivit în seara dintre anii 2011 și 2012, adică în seara de 31 decembrie 2011. Atunci am participat la un concert de Anul Nou în sala Festsaal, un concert minunat prin calitate și starea de voioșie pe care a transmis-o.
Pentru a ajunge la sală am parcurs un gang plin de magazine mici cu suveniruri și vitrine publicitare care leagă marea curte interioară In der Burg cu marea Heldenplatz. Ieșind din gangul pe care îl străbătusem de nenumărate ori, am cotit la stânga și am ajuns la intrarea căutată. Aceasta se află la unirea dintre Palatul Congreselor și marele Noue Burg și nu am sesizat de la început cărei clădiri aparținea. După o analiză mai profundă am decis că intrarea apaținea vechiului Hofburg, mai ales datorită arhitecturii interioare de dincolo de ea. Pentru a ajunge la supereleganta sală se urcă pe două scări laterale pe un palier larg de la etaj. Din acel spațiu larg am intrat direct în partea din spate a sălii și am avut parte de o perspectivă largă și de încântătoare impresie. Sala era minunat îmbrăcată cu flori în spatele înalt al scenei și în fța ei. Buchete mari de flori erau și pe pereții laterali, transmițând bucurie în lumina strălucitoare a unor candelabre ample și prelungi cu partea de jos mai amplă. Sala nu are balcoane sau galerii pentru un surplus de ascultători. Pereții sunt decorați cu motive picturale prelungi, iar în spatele scenei sunt străpunși de trei arcade în partea de sus, cea din mjloc fiind mai largă. Dincolo de arcade se întrevedea o galerie de trecere.
Concertul ne-a făcut surpriza de a include și o latură vocală, la care nu ne așteptam. Soliste tinere, drăguțe și svelte și-au intercalat vocile cu o orchestră de calitate imperială. Acel concert ne-a bucurat sufletele în asemenea măsură încât am renunțat să mai mergem a doua zi la Concertul tradițional de Anul Nou de la sala Muzikverein, cel transmis în toată Europa și, probabil, și pe alte continente.