Heldenplatz
Heldenplatz (Piața Eroilor) este un spațiu public, în fața Palatului Hofburg pe direcția vest. situat în Innere Stadt (cartierul central și istoric). Președintele Austriei are reședința în aripa Hofburgului învecinat, înspre nord, în timp ce Cancelaria federală se află pe Ballhausplatz, (aflată în punctul cel mai vestic al aripilor Hofburgului).
In marea piață, numită Heldenplatz, au avut loc multe evenimente importante printre care și cuvântarea lui Adolf Hitler prin care a rostit anunțul ceremonial al Anschluss-ului Austriei la Germania nazistă, la 15 martie anul 1938.
După ultimile războaie victorioase ale lui Napoleon, respectiv după înfrângerea austriecilor, în 1809. în Bătălia de la Wagram și după Tratatul de la Schönbrunn, bastioanele ce apărau Palatul Hofburg au fost demolate de francezi și înlocuite cu un perete cortină (ziduri slabe de apărare) păstrându-se, printre altele, poarta de nord (Äußeres Burgtor ), cea care în viitor a avut parte de reconstrucție largă spre Ringstrasse. Intre zidurile slabe ce au înconjurat palatul Hofbrun s-au format, mai multe piețe și grădini. Alături de Heldenplatz, înspre vest a rămas inclusiv parcul public Volksgarten.
Actualul Heldenplatz a rămas, pentru un lung timp o piață exterioară, cu suprafață mare, a palatului Hofburg, întindere acoperită numai cu gazon. O legătură cu exteriorul s-a păstrat prin poarta de nord, mutilată de frasncezi în 1809. Äussere Burgtor a fost construită de Peter Nobile după planurile lui Luigi Cagnola cu ajutorul soldaților armatei imperiale austriece. Poarta cu cele cinci treceri arcuite a fost construită din piatră Ceremonia de punere a piatrei de temelie a avut loc la 22 septembrie 1821, în prezența împăratului Francisc I. Ea a fost inaugurată la 16 octombrie 1824 - la a XI-a aniversare a Bătăliei de la Leipzig. Acea construcție era cu mult mai restrânsă decât actuala. Potrivit unei proclamații, din 18 octombrie 1824 a devenit posibilă libera trecere prin noua poartă.
Actualul Heldenplatz urmează, pe partea de sud cursul generos al bulevardului Ringstrasse Sub domnia împăratului Francisc Iosif pe marea lui întindere se proiectase. Kaiserforum (forum imperial),dar nu a fost niciodată finalizat. Kaiserforum presupunea, printre altele construirea a încă unei alte aripi grandiaoase a Hofburg-ului, simetrică cu Neue Burg
Din 1864 încoace, arhitecți de renume, cum ar fi Carl von Hasenauer, Theophil Hansen și Heinrich Ferstel au concurat prin prezentarea de proiecte care să dea amploare și eleganță porții Aussere Burgtor. Proiectul lui Gottfried Semper a fost cel acceptat în 1869.
Semper a proiectat o scară largă "plan general", ce urma a se extinde de la Leopold Wing a Palatului Hofburg în nord-est, dincolo de Ringstrasse la Maria-Theresien-Platz între clădirile celor două palate muzeale- numitul Museumsquartier, în sud-vest.
Atunci când munca a încetat, în 1913 în partea Noului Palat, partea de nord-vest, pe aria Heldenplatz și în parcul Volksgarten lucrările nu au fost începute și planurile pentru Kaiserforum părăsite. Centrul orașului a rămas cu o mare deschidere verde, Acesta oferă o vedere panoramică a Ringstrasse cu Cladirea Parlamentului austriac,Rathaus (primărie) și Burgtheater.
Pe de Heldenplaz, există două statui ecvestre. Statuia Arhiducelui Carol al Austriei (Erzherzog Karl von Österreich, Herzog von Teschen, cunoscut și drept Karl von Österreich-Teschen) și a Prințului de Eugeniu de Savoia, așezate față în față și central pe jumătățile pieței. Cele două statui dau valoare artistică întinderii Heldenplatz
Poarta ridicată în Heldenplaz, în 1824, de către Pietro Nobile, în conformitate cu planurile concepute de Luigi Cagnola, și inaugurată de către împăratul Francisc I al Austriei, în onoarea veteranilor războaielor napoleoniene a căpătat o nouă înfățișare.
Poarta actuală a fost reconstruită drept memorial de război, în 1933-1934, și găzduiește Mormântul Soldatului necunoscut. Această poartă monumentală este formată dintr-un corp central, mai înalt și două laterale. Pe partea dinspre Ring are o arhitectură simplă a aripilor laterale, singurele ornamente fiind cele cinci bolți de circulație din partea centrală. Dintre cele cinci bolți, din partea centrală cea din mijloc este blocată. Pe partea dinspre suprafața Heldenplatz cele trei părți (centrală și două laterale) sunt ornamentate de porticuri înguste și înalte, susținute de câte patru coloane robuste dorice.
Heldenplatz, care nu are vegetație înaltă, nu este o suprafață atrăgătoare, fiind lipsită de atracție atât pe timp de vară, cât și pe timp de toamnă și iarnă. Nu se compară peisagistic cu Volksgarten, grădină care o continuă spre vest, cu abundență de vegetație înaltă și care urmează, și ea treseul marelui bulevard Ringstresse până la piața de lângă Burgtheater. Este o întindere largă de gazon străbătură de câteva alei ce conduc și înconjoară statuia ecvestră lui Erzherzog Karl von Österreich, Herzog von Teschen, cunoscut și drept Karl von Österreich-Teschen. Are însă darul de a oferi o perspectivă grandioasă spre fațada Palatului Nou (Neue Burg) și asupra porții Ausseres Burgtor. Băncuțele aranjate pe alei încă nu au darul de a proteja de soare și ploaie, deși s-au plantat niște arbori cu coroane mici.
Heldenplatz - vedere aeriană - în fața Noue Burg și continuată
de Volksgarten spre dreapta jos
Heldenplatz - în fața Noue Burg
Heldenplatz - vedere dinspre Noue Burg -în spate Rathaus și
Burgtheter spre dreapta. In dreapta se află aripa Leopold din
complexul Hofburg
Heldenplatz - Adunare populară în 1945 - In față Ausseres
Burgtor și cele două mari muzee - in stânga o porțiune din Noue Burg
Heldenplatz - manifestație nazistă înainte de război
Heldenplatz - Defilare nazistă
Heldenplatz - Statuia ecvestră a Arhiducelui Carol
Heldenplatz - Statuia ecvestră a Prințului Eugeniu de Savoia - In spate Noue Burg
Heldenplatz - Ausseres Burgtor
Heldenplatz
Heldenplatz - vedere aeriană - în fața Noue Burg și continuată
de Volksgarten spre dreapta jos
Heldenplatz - în fața Noue Burg
Heldenplatz - vedere dinspre Noue Burg -în spate Rathaus și
Burgtheter spre dreapta. In dreapta se află aripa Leopold din
complexul Hofburg
Heldenplatz - Adunare populară în 1945 - In față Ausseres
Burgtor și cele două mari muzee - in stânga o porțiune din Noue Burg
Heldenplatz - manifestație nazistă înainte de război
Heldenplatz - Defilare nazistă
Heldenplatz - Statuia ecvestră a Arhiducelui Carol
Heldenplatz - Statuia ecvestră a Prințului Eugeniu de Savoia - In spate Noue Burg
Heldenplatz - Ausseres Burgtor
Heldenplatz
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu