Vladimir Rosulescu - Geografie: VIENA

Catedrala Sfântul Ștefan - Stephansdom

Edificiul în forma sa romanică și gotică, așa cum se prezintă astăzi în Stephansplatz (Piața Ștefan), a fost în mare măsură inițiată de Ducele Rudolf al IV-lea și s-a ridicat pe ruinele a două biserici mici anterioare, prima fiind o biserică parohială sfințită în 1147. Cel mai important edificiu religios din capitala Austriei, Catedrala Sf. Ștefan a fost martorul unor nenumărate evenimente importante din istoria acestei țări și a devenit, cu acoperișul său din țigle multi-colore, unul dintre simbolurile cele mai cunoscute ale orașului.

Stephansdom sau biserica Sfântul Ștefan este fără îndoială cu mult mai mult decât cea mai mare și cea mai înaltă biserică vieneză, este simbolul definitoriu al capitalei și catedrala națională austriacă, copilul drag al vienezilor alintat atât de frumos de acesta cu apelativul "Steffl".

Istoria acestui edificiu este ea însăși aproape miraculoasă, dacă o raportam la scara timpului. Marea catedrală a supraviețuit de-a lungul secolelor la două asedii turcești, războaielor religioase, artileriei franceze în perioada războaielor napoleoniene și apoi primului război mondial, fără a fi deteriorată prea serios. Primele distrugeri majore au fost provocate în faza finală a celui de-al doilea război mondial, iar lucrările de reparații și restaurare s-au desfășurat cu sprijinul financiar al tuturor landurilor, demonstrându-se astfel importanta acestui simbol pentru întreaga națiune austriacă.
Catedrala este construită în stil gotic târziu, cu o amprentă tipic germanică, variantă de stil gotic apreciată de specialiști ca neimpresionantă. In lucrările de specialitate se spune că este preferabilă simplitatea stilurilor gotice cu amprență franceză sau engleză, liniile clare promovate de acestea, față de miile de "cârlige" mici, ornamente și elemente de zidărie promovate de stilul germanic. Stephansdom a fost orientată pe direcția răsăritului de soare din ziua praznicului său, în anul în care a început construcția catedralei (1359).

Majestoasa biserică este catedrala Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Viena, un simbol al orașului și considerată centrul orașului. Are ca patron pe Sfântul Ștefan, primul martir creștin. Alegerea acestui patron are de-a face cu faptul că până la înființarea Episcopiei Vienei (în anul 1469), orașul a aparținut canonic de Episcopia de Passau, a cărei catedrală are de asemenea hramul Sf. Ștefan.

Pe la mijlocul sec.al 12-lea, Viena a devenit un important centru al civilizației germane din estul Europei, iar cele patru biserici existente, inclusiv minuscula biserică parohială, nu mai corespundeau necesităților religioase ale orașului. In 1137, episcopul Reginmar de Passau și Leopold al III-lea al Austriei au semnat Tratatul de la Mautern, care se referea pentru prima dată la Viena ca la o „Civitas” și transfera Biserica Sf. Petru în Dioceza de Passau. In conformitate cu Tratatul, Margraful Leopold al IV-lea a primit din partea episcopului suprafețe întinse de terenuri dincolo de zidurile orașului, cu excepția notabilă a teritoriului alocat pentru noua biserică parohială, care va deveni în cele din urmă Catedrala Sf. Ștefan. Deși se credea că a fost construită într-un câmp deschis din afara zidurilor orașului, noua biserică parohială a fost, în realitate, construită peste un cimitir vechi ce data din vremea Romei antice; săpăturile efectuate în anul 2000 pentru un sistem de încălzire au scos la suprafață morminte la adâncimea de 2,5 metri sub nivelul solului, care au fost datate cu carbon și s-a stabilt a proveni din sec.al 4-lea. Aceasta descoperire sugerează că o clădire religioasă mai veche a precedat Biserica Sfântului Rupert, care este considerată astăzi a fi cea mai veche biserică din Viena.

Fondată în 1137, prin Tratatul de la Mautern, biserica construită parțial în stil romanic a fost dedicată solemn, în 1147, Sfântului Ștefan, în prezența lui Conrad al III-lea al Germaniei, a episcopului Otto de Freising și al altor nobili germani care urmau să plece în Cruciada a doua. Deși prima structură a fost finalizată în 1160, reconstrucția și extinderea majoră a mărețului edificiu a durat până în 1511, proiectele de reparații și de restaurare continuând până în prezent. De la 1230 la 1245, structura romanică inițială a fost extinsă spre vest. Actualul perete vestic și turnurile în stil romanic datează din acea perioadă. In 1258 un incendiu a distrus o mare parte din clădirea originară și o structură nouă, mai mare, tot în stil romanic și reutilizând cele două turnuri, a fost construită pe ruinele vechii biserici și sfințită la 23 aprilie 1263. Aniversarea acestei a doua consacrări este comemorată în fiecare an de un sunet al clopotului Pummerin timp de trei minute, seara.

In 1304 ducele Albert I a dispus construirea unui altar cu trei nave în partea de est a bisericii, suficient de larg. Sub fiul său, ducele Albert al II-lea, lucrările au continuat, iar altarul albertin a fost consacrat în 1340 la aniversarea a 77 de ani de la consacrarea precedentă. Nava din mijloc este în mare parte dedicată Sfântului Ștefan și tuturor sfinților, în timp ce Sfânta Maria și cei 12 apostoli oferă motivele pentru navele din nord și respectiv sud. Altarul a fost extins din nou sub domnia fiului lui Albert al II-lea, Ducele Rudolf al IV-lea „Fondatorul”, pentru a crește influența religioasă de la Viena.

In 1365, la doar șase ani după începerea extinderii gotice a altarului albertin, Rudolf al IV-lea a ignorat statutul Domului Sfântul Ștefan ca biserică parohială simplă și a stabilit un grup de canonici ca la o catedrală mare. Această mișcare a fost doar primul pas în dorința Vienei de a fi sediu de dioceză. In 1469, împăratul Frederic al III-lea l-a convins pe Papa Paul al II-lea să-i acorde Vienei un episcop propriu, care urma să fie numit de împărat. In ciuda rezistenței de lungă durată a episcopilor din Passau, care nu au dorit să-și piardă controlul asupra zonei, Dioceza de Viena a fost înființată canonic la 18 ianuarie 1469, cu Domul Sfântul Ștefan ca biserică catedrală. In 1722, în timpul domniei lui Carol al VI-lea, scaunul episcopal a fost ridicat la rangul de arhiepiscopie de către Papa Innocențiu al XIII-lea.

In timpul celui de-al doilea război mondial Catedrala Sfântul Ștefan a fost salvată de la distrugerea intenționată din mâinile forțelor germane în retragere. Căpitanul Gerhard Klinkicht a ignorat ordinele date de comandantul orașului, Josef Dietrich, de a "trage o sută de proiectile și a lăsa doar moloz și cenușă". La 12 aprilie 1945, cu toate acestea, incendiile magazinelor din apropiere - provocate de jefuitorii civili, atunci când trupele ruse au intrat în oraș - au fost propagate de vânt spre catedrală, avariind grav acoperișul și provocându-i prăbușirea. Din fericire, zidirile de protecție construite în jurul amvonului, al mormântului lui Frederic al III-lea și alte comori au minimalizat deteriorarea celor mai valoroase opere de artă din interior. Reconstruirea a început imediat după război, cu o redeschidere parțială la 12 decembrie 1948 și o redeschidere deplină la 23 aprilie 1952. In anii postbelici monumentul a fost reconstruit cu mari eforturi financiare, ca un simbol al reclădirii Austriei.

Domul reprezintă cea mai semnificativă construcție gotică din Austria. El măsoară 107,2 metri în lungime și 34,2 metri în lățime. (Se poate face o comparație cu dimensiunile unui stadion modern). Adevărata imensitate a edificiului se înfățișează cu adevarat la interior. Proporțiile absolut impresionante îl fac pe vizitator să se simtă strivit, apăsat de măreția catedralei, să se simtă copleșit de ceea ce este un simbol al casei divinității.

De-a lungul timpului, funinginea și alte forme de poluare a aerului au afectat materialul de construcție și au imprimat bisericii o culoare neagră. Pe alocuri însă, în zonele vizate de proiectele recente de restaurare, există porțiuni unde se poate observa frumoasa culoare originală (o nuanță de crem alburiu).

Are patru turnuri, cel mai înalt fiind cel sudic, cu 136,44 metri. Chilia din turn este accesibilă urcând 343 de trepte, de unde se deschide o panoramă deosebită asupra Vienei. Tot aici sunt atârnate în total 13 clopote.

Masivul turn sudic este elementul distinctiv, emblematic al catedralei. Inalt de 136 de metri, el a fost ridicat într-o perioadă de 65 de ani, între 1368-1433. In timpul celor două asedii turcești ale Vienei, aici s-a aflat pricipalul post de observare și comandă pentru apărarea orașului. Turnul a servit de asemenea ca punct de alarmare pentru incendii până în 1955.

Cel mai cunoscut clopot al Domnului Sfântul Ștefan, numit Pummerin, se găsește însă în turnul nordic ce măsoară numai 68,3 metri. Acesta este al doilea cel mai mare clopot bisericesc funcțional, cu balans liber, din Europa.

Turnul de Nord s-a dorit o replică în oglindă a celui sudic, însă în cele din urmă proiectul s-a dovedit prea ambițios, din cauza resurselor financiare tot mai limitate (era perioada războaielor cu turcii) și contextului temporal al vremii, când epoca marilor catedrale gotice se apropia de sfârșit. Construcția sa a fost oprită în 1511, iar în 1578 a fost adăugat acoperișul renascentist, din tablă de cupru. Cu înălțimea sa de numai 68 de metri, turnul nordic ajunge aproximativ la jumătatea celui sudic.
Inconjurând catedrala prin dreapta se remarcă în unghiul de sud-vest o copie a lanternei moților de stil gotic a cimitirului Sf. Ștefan. In piața catedralei este reprezentat cu dale conturul capelei Sfintei Maria-Magdalena care a servit ca osuar. Ocolind flancul sudic al catedralei se remarcă pietre tombale, care amintesc de vechiul cimitir.

Intrarea principală în catedrală este numită și Riesentor ("Ușa uriașului" sau "Poarta gigantului"), deoarece deasupra sa a stat atârnat mai multe zeci de ani femurul unui mastodont, descoperit cu ocazia săpăturilor pentru fundația Turnului de Nord. Această intrare de factură romanică este flancată de două turnuri în stil romanic, Heidenturme, fiecare atingând circa 65 de metri înălțime. Pătrate la bază și apoi octogonale, cele doua turnuri adăposteau inițial clopote. Clopotele din turnul romanic de sud s-au pierdut în timpul celui de-al doilea război mondial, dar clopotnița din turnul romanic de nord este operațională și în prezent. Aceste două turnuri împreună cu intrarea principală ("Ușa gigantului") sunt cele mai vechi părți ale bisericii.

Ulterior, acoperișul Domului a fost decorat cu țigle colorate care desenează vulturul imperial cu două capete, precum și stemele orașului Viena și Austriei. Interiorul Domului Sfântul Ștefan a fost modificat constant pe parcursul secolelor, până în epoca barocă.

Alături de nenumărate altare și capele laterale valoroase, se poate vizita și tezaurul impresionant al bisericii: relicve ornate meșteșugit cu aur şi pietre preţioase, monstranţe, texte liturgice, cărți și veșminte bisericești. Mai mult, nenumărate personalităţi şi-au găsit locul de veci în Domul Sfântul Ștefan: împăratul Friedrich al III-lea a fost înmormântat într-un sarcofag impresionant de marmură. Doar placa ce îl acoperă cântăreşte opt tone. Intr-o capelă separată se găseşte mormântul prinţului Eugen de Savoia, iar în catacombele Domului Sfântului Ştefan a fost înmormântat, printre alţii, ducele de Habsburg, Rudolf al IV-lea supranumit şi „Fondatorul”, care a pus piatra de temelie pentru construcţia gotică a catedralei în 1359. Se mai pot aminti și alte obiective culturale și monumente istorice, precum ar fi: tronul în stil gotic târziu al lui Anton Pilgram, altarul realizat în stil baroc timpuriu de către Tobias Pock, monumentul funerar al lui Frederic al III-lea, care se află în partea de sud, catacombele etc.
Planul interiorului catedralei dezvăluie reperele majore vizate de turiști. In Stephansdom există nu mai puțin de 18 altare, dintre care cele mai renumite sunt Marele Altar și Altarul Wiener Neustadt. Marele Altar a fost ridicat într-o perioadă de șapte ani (1641-1647), în cadrul primei renovări în stil baroc a catedralei, utilizându-se marmura din Polonia, Styria si Tirol. Elementul central al ansamblului este reprezentat de Sfântul Ștefan, încadrat de figurile sfinților patroni ai regiunilor adiacente - sfinții Leopold, Florian, Sebastian și Rochus. Deasupra se află o statuie a Sfintei Fecioare care direcționează atenția privitorului spre o reprezentare a unei bucăți de rai, unde Hristos îl așteapta pe Ștefan (primul martir).

Altarul Wiener Neustadt, aflat la capătul de nord al naosului, în absidiola din stânga, a fost comandat la 1447 de împăratul Frederic al-III-lea, al cărui mormânt se află dispus simetric față de axa bisericii, pe partea opusă, în dreapta, fiind executat din marmură roșie la sfârșitul sec.al 15-lea. Pe soclul altarului se afla înscrisă celebra sa deviză A.E.I.O.U (semnificația acesteia este încă și astăzi subiect de controversă printre istorici). Altarul în sine este compus din două tripticuri, cel superior fiind de patru ori mai înalt decât cel inferior. Grătarul gotic din partea centrală a tripticului inferior ascunde depozitul de relicve al altarului. Când panourile celor doua tripticuri sunt deschise, se pot observa superbe figuri din lemn aurit ale unor personaje legate de viața Fecioarei Maria, respectiv Sfânta Barbara și Sfânta Caterina și deasupra este reprezentată Incoronarea Fecioarei. Restaurarea acestui altar a început în 1985, a durat 20 de ani, a necesitat 10 restauratori, 40.000 de ore de muncă și peste 1,3 milioane euro (datorită dimensiunii mari a suprafeței restaurate - de circa 100 mp).
In strana altarului principal tripticul reprezintă lapidarea Sfântului Ștefan.
Un punct de atracție special din Stephansdom este icoana în stil bizantin Maria Pocs. Numele provine de la localitatea maghiara Pocs, unde s-a aflat initial icoana. După două incidente miraculoase din 1696, când imaginea Fecioarei a vărsat lacrimi reale, împăratul Leopold I a ordonat să fie adusă la biserica Sfântul Ștefan. De la aducerea sa la Viena, icoana nu a mai fost văzută plângând, dar i-au fost atribuite alte miracole și rugăciuni cărora li s-a răspuns favorabil, inclusiv victoria prințului Eugen de Savoia asupra turcilor la Zenta, la câteva săptămâni după instalarea icoanei în Stephansdom. Icoana are dimensiunile 50 x 70 cm și înfățișează pe Fecioara Maria arătând spre Iisus (cu semnificația "El este calea"), iar copilul ține o tulpină cu trei trandafiri (reprezentarea Sfintei Treimi) și are o cruce la gât. Locuitorii din Pocs au cerut ca icoana sa le fie returnată, dar împăratul le-a trimis în loc o copie. Se spune ca și copia a plâns cu lacrimi reale și că s-au raportat mai multe minuni, astfel ca satul și-a schimbat denumirea din Pocs în Mariapocs și a devenit loc de pelerinaj.

Amvonul din piatră este o capodoperă a sculpturii gotice târzii, fiind realizat de Anton Pilgram. Este amplasat lângă o coloană, într-un loc neobișnuit, pe la mijlocul navei (uzual amvonul se afla în apropierea altarului pentru liturghie), pentru ca oratorul să poată fi mai bine auzit de audiență. Laturile amvonului erup ca petalele stilizate din tulpina care îl susţine. Pe aceste petale gotice sunt portretele în relief a patru figuri de clerici (Sf. Augustinus de Hippona, Sf. Ambrozius, Sf. Grigorie cel Mare și Sf. Ieronimus), fiecare dintre ei marcând unul dintre cele patru tipuri de temperamente diferite și aflându-se într-unul dintre cele patru stadii diferite ale vieții. Balustrada scărilor își croiește drumul său curb în jurul coloanei de la nivelul solului către amvon și are decorațiuni fantastice, cu reprezentări de broaște râioase și șopârle care se muscă reciproc, simbolizând lupta binelui cu răul. In partea de sus a scărilor, un cățel de piatră protejează pe predicator de intruși. Sub scară, sculptorul s-a reprezentat ținând în mână uneltele specifice și privind printr-o fereastră. Stilul său extraordinar conturat și libertatea de atitudine a personajelor sculptate, îl alătură curentelor celor mai evoluate și mai rafinate ale goticului floanboaiant.

In Stephansdom există mai multe capele formale, cel putin șase fiind menționate ca importante. Capela Sfintei Ecaterina, de la baza turnului de sud, este capela de botez. Ea are 14 laturi și a fost finalizată în 1481. Se regăsesc aici reprezentări în marmură a celor patru evangheliști, iar în nișele bazinului figuri ale celor 12 apostoli, a Domnului Iisus Christos și a Sfântului Ștefan. Capela Sfântei Barbara, de la baza turnului de nord, este folosită pentru meditație și rugăciune. Alte capele importante sunt cele ale Sfântului Eligius, a Sfântului Bartolomeu și a Sfântului Valentin (aceasta este depozitarul actual a sute de relicve, inclusiv a unei bucăți din fața de masă de la Cina cea de Taină). In Capela Crucii, din colțul de nord-est se află locul de înmormântare al prințului Eugen de Savoia și tot aici au avut loc la 6 decembrie 1791 funeraliile lui Mozart.

Intotdeauna s-a considerată o onoare a fi înmormântat în interiorul său adiacent, în apropierea unei biserici, așa cum se spunea - aproape de prezenta fizică a sfinților ale căror moaște sunt păstrate în acel loc. După cum s-a amintit anterior, în interiorul catedralei se regăsesc mormintele prințului Eugen de Savoia, glorios comandant militar al forțelor imperiale, precum și cel al împăratului Frederic al-III-lea. Construcția mormântului imperial a durat 45 de ani (25 de ani înainte de moartea împăratului, 20 de ani după). Impresionantul sarcofag este realizat din marmură roșie neobișnuit de densă, de la cariera Adnet. Sculptat de Niclaus Gerhaert van Leyden, capacul mormântului înfățișează pe împăratul Frederic la încoronarea sa, înconjurat de blazoanele provinciilor pe care le stăpânea. Corpul mormântului are 240 reprezentari statuare și este o capodoperă a artei sculpturale medievale.

Intrarea în Stephansdom este gratuită. Insă, pentru cei care doresc mai mult decât o simplă trecere în revistă a corpului principal al catedralei, există o paletă destul de extinsă de opțiuni cu plată. Turiștii au posibilitatea de a face un tur cu ghid al corpului central al catedralei, de a vizita cu ghid catacombele, de a urca cu liftul în Turnul de Nord pe platforma Pummerin ori de a urca cele 343 de trepte până la platforma superioară a Turnului de Sud. In sezonul de vară există și opțiuni mai speciale, cum ar fi un tur de seară pe acoperiș, numai în zilele de sâmbată, începând cu ora 19.00.

In 1735, datorită unui focar de ciumă bubonică, osemintele din osuar și din cele opt cimitire de lângă sau din spatele zidurilor bisericii Stephansdom au fost mutate în catacombele de sub biserică. Inmormântari direct în catacombe au avut loc până în 1783, când acest lucru a fost interzis prin lege. Se estimează că în aceste catacombe se găsesc rămășițele a circa 11.000-16.000 de persoane. Traseul vizitei prin subsol cuprinde alături de încăperi de depozitare ale osemintelor a sute de anonimi, alte porțiuni speciale, cu criptele ducale, episcopale, sau ale clasei demnitarilor. Și în prezent, marii prelați austrieci sunt înmormântați în cripta episcopală. Cel mai interesant loc al catacombelor este, probabil, Cripta Ducală, situata sub zona altarului, unde se află 78 de sarcofage de bronz cu organe și viscere a 72 de membri ai familiei de Habsburg. Această încăpere de la Stephansdom a fost construită la ordinul lui Rudolf al-IV-lea, decedat la 1365. Dimensiunea inegală a sarcofagelor de bronz, este o mărturie postumă a corpolenței membrilor familiei imperiale Turul se încheie cu o ieșire "secretă", care corespunde discret direct în Stephansplatz. Catacombe există într-un număr mare de biserici vieneze. Destule dintre ele sunt deschise spre vizitare, dar se spune ca acestea de la Stephansdom, alături de cele de la Kapuzinerkirche ar fi cele mai interesante.

In Stephansdom există, în prezent, un numar de 23 de clopote funcționale. Cel mai mare, denumit oficial Sfânta Maria, dar cunoscut drept "Pummerin" este amplasat la partea superioară a Turnului de Nord și cântarește 20,13 tone. Pummerin este cel mai mare clopot din Austria și al doilea (sau dupa alte surse al treilea) clopot ca mărime din Europa, după cel din catedrala din Koln - 23,50 tone (se pare ca la Rovereto în Italia există de asemenea un clopot mai greu, de 22,70 tone). Imensul clopot a fost turnat în 1711 folosind bronzul de la tunurile capturate de la invadatorii musulmani, dar la incendiul din 1945 cadrul sau de susținere din lemn a ars, iar Pummerin s-a prabusit și s-a distrus la impactul cu solul. A fost refăcut (folosindu-se partial metalul din clopotul initial) în 1951, ca un dar din partea landului Austria Superioară (Oberosterreich) și are un diametru de 3,14 m. Este folosit rar și vienezii consideră un privilegiu să audă bătăile sale la momentele importante de sărbatoare de pe parcursul unui an: în ajunul Crăciunului, în clipele când anunță sosirea Noului An sau de Paști (de asemenea la moartea Papei, etc). Alte trei clopote relativ mari, care nu mai sunt utilizate în prezent (dar sunt funcționale), se găsesc în Turnul de Nord. Turnul de Sud adapostește un ansamblu de 11 clopote acționate electric, turnate în 1960, între care cel mai mare are o greutate de 5,7 tone. Ansamblul este utilizat pentru slujbele din catedrală, numărul lor crescând de la patru - pentru orice slujbă obișnuită, până la zece pentru slujbele cele mai importante, iar al unsprezecelea este folosit numai în momentele când și Arhiepiscolul cardinal al Vienei este prezent la slujbă. Tot în acest turn mai există doua clopote acționate independent de ansamblul celor unsprezece. In fine, în turnul romanic de nord se află șase clopote, dintre care cinci turnate în 1772, care bat la rugăciunile de seară și la funeralii. Ele sunt clopotele de lucru ale catedralei. Clopotele din turnul romanic de sud au fost distruse de incendiul din 1945.

Liftul din Turnul de Nord este destul de mic, iar numărul de vizitatori pe platformă este limitat, pentru a evita aglomerația, astfel ca de multe ori se așteaptă ceva timp pentru a putea urca la nivelul superior al turnului. Dar așteptarea și efortul financiar sunt răsplătite cu vârf și îndesat odată ce se ajunge pe platforma superioară. O panoramă excepțională a orașului, de la 65 de metri înălțime, se dezvăluie vizitatorului. Și în plus, ca un minunat bonus, se poate observa relativ de aproape acoperișul atât de special al catedralei. Catedrala Sfântul Ștefan se mândrește, pe buna dreptate, cu minunatul său acoperiș. Incendiile din aprilie 1945 de la clădirile din preajmă s-au extins la Turnul de Nord, la final consemnându-se distrugerea cvasitotală a cadrului de lemn al acoperișului bisericii. Reproducerea structurii originale pentru un acoperiș atât de mare, aflat la 38 de metri deasupra podelei, ar fi necesitat lemnul de pe mulți km pătrați de pădure (pentru structură, dar și pentru schelele imense ce ar fi fost necesare), iar cum austriecii au protejat totdeauna natura, au ales o alta soluție, mai modernă, cea a oțelului. In locul lemnului s-au folosit circa 600 tone de oțel pentru rigidizare. Acoperișul de azi, cu o lungime de 111 m, este bogat ornamentat și colorat, fiind realizat din peste 230.000 de țigle glazurate. Se reamintește că pe partea sudică a navei, țiglele formează un mozaic cu imaginea vulturului bicefal, simbolul imperiului condus de la Viena de dinastia de Habsburg. Pe partea nordică, deasupra zonei altarului este reprezentat blazonul Vienei și alături, pe direcția intrării, cel al Republicii

Austria

. Acoperișul este foarte abrupt, panta sa este atât de mare încât în general este suficient de bine curățat natural de ploaie și doar rareori este acoperit de zăpadă.

Unicitatea acestui edificiu și multitudinea impresionantă a detaliilor fac din catedrală o comoară a arhitecturii. Altarele, arcadele, turnurile, ornamentele, capelele, coloanele - nimic nu este creat la întâmplare, fiecare detaliu are scopul său, istoria sa. Stephansdom este cu mult mai mult decât cea mai mare, cea mai înaltă și cea mai vizitată biserică austriacă. Este mult mai mult decât simbolul Vienei, este emblema Austriei și simbolul identității naționale austriece. Puține nații se pot mândri cu monumente de asemenea calibru și austriecii știu asta, conștientizează și trăiesc acest fapt. Pășind în interiorul său, în umbra Stephansdom, nu se poate să nu se admire această capodoperă, nu se poate să nu se asocieze edificul grandios cu națiunea austriacă. De cele mai multe ori, decalajele între națiunile moderne au rădăcini adânci, adesea provenind din negura veacurilor. Trecând pragul la Stephansdom, poate că alături de admirație se dobândește și o înțelegere mai profundă, memorabilă, a unor lucruri.

Domul Sfântul Ștefan găzduiește în fiecare an concerte de Paști și Advent (Postul Crăciunului). La intervale regulate sunt organizate tururi prin dom și catacombe, atât pentru adulți, cât și pentru copii.

Despre Stephansdom se mai poate relata povestea conform căreia Beethoven a conștientizat în acest loc ca și-a pierdut definitiv și complet auzul, când a observat zborul agitat al păsărilor din clopotnița catedralei (gonite de bătăile clopotelor) fără a auzi însă ceva. Se poate retine asocierea Stephansdom cu nunta genialului Wolfgang Amadeus Mozart, din 1782, și doar nouă ani mai târziu cu funeraliile sale. Se mai amintește ca sub Stephansdom, în Cripta Ducală se odihnesc pe vecie anumite rămășite ale familiei imperiale de Habsburg. Se spune ca anual între 3,3-3,5 milioane de oameni vizitează Stephansdom, ceea ce conduce la o medie zilnică absolut remarcabilă. In sezonul de vară, aglomerația este evident mult mai pronunțată.
Deși Stephansplatz (Piața Ștefan) este dominată (poate chiar strivită...) de silueta catedralei, există în jur și alte repere remarcabile. Aici se găsește o construcție cu totul specială, Haas Haus. Este imposibil pentru oricine trece prin Stephansplatz să nu o remarce. Proiectată de un celebru arhitect vienez, Hans Hollein, Haas Haus se află în contrast puternic cu restul clădirilor istorice din zonă. Proiectantul a dorit în mod special să realizeze o fațadă deosebită din sticlă, pentru a obține o oglindire de excepție a imaginii Catedralei Stephansdom. Formele curbe și materialele moderne folosite accentuează efectul. Haas Haus a fost la început o clădire extrem de controversată, existând o puternică opoziție a citadinilor față de acest proiect. La final, rezultatul a fost absolut excepțional. Curbele rotunjite ale fațadei de sticlă fac o trimitere la conturul citadelei antice Vindobona. Asimetria etajelor inferioare, blocurile de marmură care ies din clădire în unghiuri ciudate și alte elemente specifice legate de acoperiș au potențat o construcție care a reușit să coexiste armonios cu clădirile din jur și să completeze în mod fericit ansamblul arhitectural al zonei. Imaginea Stephansdom reflectată pe fațada clădirii Haas Haus este astazi un simbol al capitalei austriece. Percepția vienezilor s-a schimbat radical cu trecerea timpului, iar astăzi majoritatea locuitorilor orașului percep Haas Haus drept o capodoperă arhitecturală incredibilă.
Viena este un oraș minunat, care are atât de multe de oferit .... De aceea timpul capătă aici altă greutate și alte valențe.