Vladimir Rosulescu - Geografie: VIENA - BISERICA MINORIȚILOR (MINORITENKIRCHE)

Minoritenkirche (Biserica Minoriților)

In apropierea palatului Hofburg, spre apus, într-o piață străveche, ce poartă numele bisercii din centrul ei, se înalță cu masivitate și soliditate, Biserica Minoriților. Minoriții au fost călugări franciscani, care făceau parte din subordinul călugăresc al Fraților Minori (Ordo Fratrum Minorum) fondat de San Francesco d’ Assisi (1181/1182-1226). Călugării Minoriți (frates minores) s-au stabilit la Viena în anul 1224. Biserica lor este una foarte veche și a fost una dintre primele biserici gotice din arealul est-austriac. Este sigur că pe locul de astăzi s-a construit pentru început un lăcaș foarte modest, probabil din lemn, în Innere Stadt (Orașul Vechi).
Cu timpul, și destul de târziu, suprafața înconjurătoare a primit numele de Minoritenplatz (Piața Minoriților), după numele bisericii, Minoritenkirche..

După mai mult de șase secole biserica gotică care a urmat primei așezări de cult a primit accidental și numele de Chiesa della torre decapitata (Biserica cu turn decapitat), deoarece turnul ei gotic ascuțit a fost de două ori secționat de artileria turcă la asediile din 1529 și 1683. După prima distrugere turnul a fost reconstruit în 1633. După a doua distrugere turnul nu a mai fost înălțat cu vârf ci a fost protejat de un acoperiș piramidal aproape plat, așa cum se vede și astăzi.

Minoritenkirche mai poartă și numele formal de Italienische Nationalkirche Maria Schnee (Biserica Natională Italiană a Maicii Domnului a Zăpezii).

Unele precizări privind organizarea franciscană sunt necesare pentru cultura genarală. Astfel, la sfârșitul sec.al 19-lea, din 1897, principalele familii franciscane au fost reunite în Ordo Fratrum Minorum (OFM). Au rămas distincte ramurile: minoriții (Ordo Fratrum Minorum Conventualum - OFMConv), capucinii (Ordo Fratrum Minorum Cappucinorum - OFMCap), terțiarii franciscani (Ordo Franciscanum Secularum - OFS) și familia franciscană feminină, numite Clarisele.

Franciscanii poartă rasa monahală simplă, de culoare maro, capucinii poartă rasa monahală maro cu glugă - de la care li s-a tras și numele. Minoriții poartă rasa monahală neagră.

Un număr mic de călugări minoriți s-au aflat la Viena încă din primii ani ai sec.al 13-lea. Ducele austriac Leopold al VI-lea (supranumit cel Glorios) (1176-1230), s-a întors din Cruciada a III-a de pe Pământul Sfânt, în anul 1219. Pe parcurs a poposit în Italia, la Assisi, unde l-a întâlnit pe Sfântul Francisc de Assisi. Sfântul l-a rugat pe duce să acorde ajutor unor frați călugări ai Ordinului său aflați în Viena.

Ajuns la Viena, ducele Leopold al VI-lea a dispus construirea unei biserici pe locul unde se află astăzi Minoritenkirche. Este vorba de primul lăcaș modest, preponderent din lemn al minoriților.

Deoarece numărul călugărilor minoriți din Viena a continuat să se mărească, dar și pentru prestigiu, a devenit necesară construirea unei noi biserici.

In 1275, Viena a suferit un mare icendiu, astfel că piatra de temelie pentru noua biserică a fost pusă de Ottokar al II-lea Přemysl, în 1276. De asemena, el a promis scutirea de taxe pentru toți aceia care vor ajuta la construirea bisericii. După moartea lui în bătălia de pe Marchfeld , el a fost expus aici timp de treizeci de săptămâni.

Ottokar al II-lea Přemysl (1233-1278), supranumit Rege de fier și Aur, a domnit din 1253 până în 1278 ca rege al Boemiei și a mai deținut titlul de duce de Austria din 1251, duce de Styria din 1260, precum și duce de Carintia și Margrav de Carniola din 1269. Prin acest rege luptător familia Premysl a atins apogeul puterii sale în Sfântul Imperiu Roman, dar așteptările sale privind coroana imperiului nu au fost atinse.

In anul 1278, regele Premysl Otakar II a murit în batalia de la Marchfeld și astfel construcția bisericii a fost întârziată.

In anul 1782, politica religioasă a împăratului Joseph II (1741–1790) a determinat închiderea bisericii.

După aceea perioadă biserica a fost redenumită "Biserica Națională Italiană a Mariei de zăpadă" (sau Santa Maria Maggiore) Aceast nume mai este folosit încă și astăzi. In cursul timpului, Ordinul Minoriților a adus la Viena o cruce a sa prevăzută cu o imagine a lui Christos pentru fi așezată peste altar. După evacuarea la Wimpassing, a fost readusă după câțiva zeci de ani mai târziu înapoi la Viena De atunci a fost numită "crucea Wimpassinger." O copie a acesteia atârnă astăzi în catedrala Stephansdom.

Intre anii 1317-1328 a avut loc a doua etapă de constructie. Blanche de Valois, sotia ducelui Rudolf al III-lea alocat o sumă foarte mare de bani pentru construcția unei capele pentru bunicul ei, regele Louis cel Sânt al Frantei. Această capelă,, complet separată de naos, s-a construit în nordul bisericii și avea intrare separată.

Intre 1339-1400 a avut loc a treia etapă de construcție, perioadă în care biserica a fost extinsă. S-a construit sala cu trei naosuri și turnul bisericii. Turnul a fost realizat din două parti. Prima parte, până la înalțimea naosului, a fost construită din blocuri de piatră., Iar partea superioară, de formă hexagonală, a fost construită din zidărie.

In primul asediu otoman al Vienei, din anul 1529, vârful turnului a fost distrus. A fost reconstruit în jurul anului 1633. In al doilea asediu otoman, din anul 1683, întregul turn a fost distrus. La reconstruire, vârful distrus al turnului a fost înlocuit cu un acoperiș plat (după cum s-a mai amintit).

Biserica a fost numită Santa Maria Maggiore (Sfanta Maria cea Mare) după basilica papală Santa Maria Maggiore din Roma.

Din 3 iunie 1784, Minoritenkirche a devenit definitiv proprietatea Congregației Italiene. După numai doi ani, la 16 aprilie 1786, biserica a fost consacrată, find denumită și biserica Madonna della Neve (biserica Maicii Domnului a Zăpezii) sau Biserica Națională Italiană a Maicii Domnului a Zăpezii, denumire care s-a păstrat până în prezent.

Anii războaielor napoleoniene au constituit o perioada dificilă pentru biserică. Astfel, lăcașul sfânt a fost folosit ca depozit de fân, de diferite echipamente și depozit de mâncare.

Două treimi din podea a fost spartă de rostogolirea butoaielor și de roțile caruțelor. In mijlocul bisericii s-a format o groapă foarte mare, asemănătoare unui șanț.

Pe 18 aprilie 1810 biserica a fost înapoiată minoriților.

Ultimele modificări majore au avut loc în jurul anului 1900, când piețele Minoritenplatz, Ballhausplatz (din fața aripii Amalienhof din Hofburg) și Heldenplatz au fost reamenajate. Atunci au fost create anexele neo-gotice care sunt spațiile Congregației Italiene.

Vizitatorul poate să admire un număr de lucrări de artă ce au îmbogățit interiorul bisericii de-a lungul timpului. Printre acestea se pot enumera:

- Mozaicul "Cina cea de taină", care este o copie după pictura murală a lui Leonardo da Vinci (1452–1519) și se află situat pe peretele de nord al bisericii. Mozaicul a fost realizat de artistul roman Giacomo Raffaelli, la cerea lui Napoleon, în anul 1809. Mozaicul a fost terminat după detronarea lui Napoleon. A fost realizat pe 12 plăci. Are o lungime de peste 9 metri și o înălțime de aproape 4,5 metri, cântărind 20 tone și a fost realizat în opt ani.

Impăratul Francisc al II-lea al Austriei l-a cumpărat, dorind să-l instaleze în palatul Belvedere din Viena. Dar, mozaicul a fost prea mare pentru a putea fi montat în acel palat. Ca urmare, el a fost instalat pe peretele de nord al bisericii, loc unde poate fi admirat și în prezent. Lucrarea, executată minuțios și în culori vii atrage privirile de la primii pași făcuți în marea navă a bisericii.

Cina cea de Taină, pictată, între 1495-1497, pe peretele reflectoriului mănăstirii dominicane Santa Maria della Grazie, din Milano, a fost încă de la început un punct de referință pentru pictura Renașterii, sursă de inspirație pentru alți pictori încă din timpul vieții maestrului.

- Monumentul lui Pietro Metastasio a fost realizat în anul 1855 de Lucardi. Pietro Antonio Domenico Trapassi, cunoscut sub pseudonimul Metastasio, (1698–1782) a fost un poet si libretist italian, fiind considerat cel mai important scriitor de operă seria libretti. Pe monument, în relieful central, este reprezentat papa Pius al VI-lea binecuvântându-l pe poetul Metastasio aflat pe moarte. In spate se află compozitorul Salieri, urmat de Mozart, în timp ce Haydn privește către papă.

- Madonna - sculptura din marmură de Carrara realizată de Antonio Gamberelli (1427 – c. 1478/1481), numit și Antonio Rossellino după culoarea părului său.

- Canonizarea Sfântului Ioan Nepomuck, pictură realizată de Bartolomeo Altomonte

- Fundarea mănăstirii Klosteneuburg, pictură realizată de Martino Altomonte

- Figura Sfântului Francisc din Assisi, realizată de un pictor necunoscut din sec.al 16-lea.

- Sfânta Familie, pictură realizată de Hautzinger

- Tragedia de ciumă, pictură realizată de Steiner

- Sfântul Benedict și Miracolul de Sfântului Nicolae, pictură realizată de Daniel Gran

La exterior, întreaga clădire urmează modelul arhitecturii franceze de Catedraleă . Maeștrii constructori sunt necunoscuți. Cu toate acestea, este atribuită cu nesiguranță lui Jacobus Parisiensis, Fra Giacomo din Paris, care a fost confesorul ducelui Albrecht al II-lea. Portalul urmează un model francez, rar pentru Austria, iar timpanul este împărțit de impacturi de cerc în trei domenii, prin care în câmpul din mijloc, este reprezentat Christos pe o cruce ramură. Pe partea stângă, este reprezentată Maria Magdalena și alte figuri feminine. Pe dreapta, Ioan Evanghelistul, Longinus soldat, și alte figuri masculine. Se disting ultraperiferic figuri feminine și masculine care ar putea reprezenta pe ducele Albrecht al II-lea și soția lui Johanna de Pfirt, mai ales din moment ce figura de sex masculin pare să poarte o pălărie ducală. Figurile sunt foarte elegante și fin reprezentate. Poate fi, probabil, o influență franceză, și, în același timp, o caracteristică importantă de stil al Minoritenwerkstatt, care datează până în jur de 1360.

In cursul noii dedicări s-au făcut numeroase modificări de către Johann Ferdinand von Hetzendorf Hohenberg , care au avut ca scop în special îndepărtarea adaosurilor de baroc pe interior. Cu toate acestea, nu s-a atins rezultatul final "Regotisierung", așa cum acest lucru a fost numit mai frecvent, din moment ce unele elemente ale clădirii gothice au fost eliminate, în special, corul Ludwig.

In următoarele secole, biserica a rămas într-o mare măsură neschimbată, în afară de faptul în diferite războaie, turnul a suferit pagube de mai multe ori. Pe la 1900, au avut loc ultimele modificări majore, în special, construcția cortului împărtășaniei Sakramentshäuschens. In cursul construirii metroului subteran, la sfârșitul anilor 1980, s-au găsit zidurile de fundație ale capelei Ludwig, care sunt stabilite acum printr-un traseu pe locul unde s-au găsit.

In interior, ca în cazul tuturor bisericilor medievale și la Minoritenkirche s-au operat schimbări importante pe timpul primelor domnii ale Habsburgilor. Una a fost capela construită de Blanche de Valois, în 1328, bunicului său Ludovic cel Sfânt al Franței, capelă de care s-a amintit. Situația sa exterioară a fost schimbată în jurul anului 1340. O altă schimbare a vizat combinarea capelei Ludwig cu nava într-o sală de biserică cu două coruri. In naos, au fost adăugate coloane noi, iar un nou portal au fost construit în vest.

Capela Sfântul Anton de Padova a fost realizată cu un altar baroc din marmură policromă și o fereastră de sticlă din sec.al 17-lea.

Zidurile au fost acoperite cu fresce ce evocă stemele familiilor aristocratice austriece care fie au contribuit la construcția bisericii, sau au avut membri îngropați aici..

Altarul neo-gotic a fost realizat de Ferdinand Hohenberg. Este o inspirație a altarului dela Madonna Neve (Madona de zăpadă), venerat în Biserica Santa Maria Maggiore din Roma (copie de Christoph Unterberger). Acesta este înconjurat, la stânga, de statuile lui Ottokar al II-lea de Boemia și Sfântul Ioan Botezătorul și, la dreapta, de statuile Sfântul Ioan Evanghelistul și Leopold Slăvitul.

Biserica a fost subiectul unei acuarele pictate de Adolf Hitler în 1910.