VIENA - MUZEUL DE ARTĂ - KUNSTHISTORICHE MUSEUM

Muzeul de Artă - Kunsthistorishe Museum

Kunsthistorisches Museum, găzduit de un palat de pe Bulevardul Ring, este unul dintre cele mai importante muzee de artă din lume. Clădirea în care se află este ea însăși un obiectiv turistic. Muzeul este vizitat de peste 600.000 de oameni anual. A fost construit, ca și alte muzee din Viena, pentru a găzdui imensa colecție de obiecte de artă a Habsburgilor. Kunsthistorisches Museum a fost deschis în 1891, în același an în care a fost deschis și Naturhistorisches Museum (Muzeul de Istorie Naturală), de către împăratul Franz Joseph al imperiului Austro-Ungariei. Cele două muzee au exterioarele similare și se află unul in fața celuilalt în Piața Maria Tereza. Ambele clădiri au fost construite între anii 1872-1891.

Momentul terminării construcțiilor magnifice a putut îndeplini ideea de a expune aceste colecții într-un muzeu. Au trecut mulți ani însă până la finalizarea acestui proiect și a fost nevoie de un împărat motivat care să-l pună în practică. Franz Iosif, proaspăt ales împărat în anul 1848, a decis să expună întreg patrimoniul artistic al familiei într-un singur sediu. La jumătatea sec.al 19-lea, la Viena, s-au pus în practică proiecte mari. Zidurile vechi au fost demolate, iar planul de urbanism al orașului a fost proiectat în jurul Ring-ului. creat în locul zidurilor. S-a construit un bulevard care a găzduit cele mai mai importante instituții publice ale orașului: Opera, Primăria, Teatrul, Parlamentul, Universitatea, două magnifice muzee. In fața palatului Hofburg reședința Habsburgilor, s-a proiectat o esplanadă grandioasă, un fel de for imperial. In părțile laterale ale unei pițe foarte largi au fost proiectate două clădiri maiestuoase, una în fața celeilalte. Prima clădire a fost, ulterior, destinată a fi muzeu științific, iar cea de-a doua să găzduiască colecțiile artistice ale familiei imperiale.

Kunsthistorisches Museum din Viena a fost înființat la scurt timp după campaniile militare conduse de Napoleon în Europa, dar, pentru început, în alte locații, nu în viitorul său palat. La începutul sec.al 19-lea. Dinastia Habsburgilor era îngrijorată de soarta patrimoniului artistic al familiei, mai ales pentru comoara imensă a Sfântului Imperiu Roman și a Ordinului Lânii de Aur.

Această comoară era împărțită între trei locații îndepărtate: Castelul Ambras de lângă Innsbruck, Nürnberg și Aachen. Habsburgii au ordonat ca toate desenele și picturile să fie aduse la Viena și drept urmare obiectele de artă au fost transferate în Palatul Belvedere, unde se aflau deja câteva colecții de pictură.

Comorile au supraviețuit distrugerilor provocate de trupele lui Napoleon în timpul campaniilor militare și au fost expuse publicului cu ocazia Congresului de la Viena. Cetățenii și delegații străini au rămas profund impresionați de valoarea lor.

In present, colecțiile muzeului adăpostite în palat sunt: Egipt și din Orientul Apropiat, Grecia și Roma Antică, Sculptura și Arta Decorativă, Colecția de Numismatică și Bibliotecă. Interiorul clădirii este și el spectaculos fiind decorat cu marmură, și multe ornamente aurite, sau picturi. Clădirea are deasupra sa un dom ce ajunge la o înălțime de 60 de metri. O parte din bogăția muzeului nu a avut loc în palatul destinat așa că a fost etalată ulterior în Neue Burg, în spațiile largi și elegante. din Neue Burg se află Colecția de armuri și arme, probabil cea mai mare din lume, Colecția de instrumente muzicale și Muzeul Efes (Ephesos). 

Cele două palate care adăpostesc muzee cuprind între ele o piață largă, numită ulterior Piața Maria-Tereza, unde a fost plasat un monument dominator și încărcat de personaje închinat Mariei Tereza, Intregul complex al celor două muzee și al grădinii Maria-Tereza este îndreptat spre Ring și spre Heldenplatz, piață foarte largă pentru un centru de oraș, acoperită numai de gazon, alei și rare ronduri de flori, Vis-a-vis de grădina Maria Tereza, la nord de ring se află o construcție paralelipipedică, ca un arc de triumf, cu cinci deschideri spre o stradă perfect dreaptă și largă ce conduce spre Burgpassage (gang ce trece pe sub un palat din Hofburg) și, mai departe spre curtea Im der Burg, apoi pe sub Michaelertrakt spre poarta de nord a Hofburgului, Michaelertor, care se deschide în Michaelerplaz. Pe această stradă fără nume general și în Piața Michaelerplatz se găsesc stațiile de trăsuri tradiționale pentru turiștii mai comozi.

Strada care străbate Heldenplatz împarte în două piața foarte largă și are spre est Neue Burg și o statuie ecvestră înaltă a Prințului de Savoia. Cealaltă parte a Heldenplatz, spre vest este identică ca suprafață și are în mijloc statuia ecvestră a Arhiducelui Carol de Austria, duce de Teschen, care a fost un feldmareșal austriac, fiul împăratului Leopold al II-lea și al soției sale Infanta Maria Luisa de Spania. A fost de asemenea fratele mai tânăr al împăratului Francisc I al Austriei.
In spatele dinspre vest a Heldenpltz există o altă stradă largă ce o delimitează pe aceasta de Volksgarten grădină plină de vegetație înaltă ce se întinde până în apropierea Burgtheter și se află pe partea de sud a Ringului vis-a-vis de Parlament.
Heldenplatz și Volksgarten formează un spațiu vegetal foarte întins în centrul orașului, o oază de aer curat și răcoare pe timp de vară, plină de mirosurile muțimii de trandafiri și de ale altor flori ce inundă spațiile întinse.
Patrimoniul de artă din Kunsthistorische museum a avut un istoric foarte complex și agitat.

In anul 1358, ducele de Austria, Rudolf al IV-lea de Habsburg, devine proprietarul regiunii Tirol și, implicit , al unor opere medievale care au aparținut familiei. La un secol distanță, în anul 1493, Maximilian I, fiul lui Frederic al III-lea de Habsburg, duce de Austria și rege al Germaniei, Boemiei și Ungariei, este proclamat împărat. Suveranul a moștenit de la tatăl său dragostea pentru artă și a devenit prietenul și clientul artiștilor. Printre aceștia se numără și germanul Albrecht Dürer.

In anul 1567, Ferdinand al II-lea a adus în castelul din Ambras, situat lângă Innsbruck, o colecție bogată de armuri și de portrete realizate de maeștri de talent: Cranach cel Tânăr, Bronzino și Clouet. Arhiducele era un adept al umanismului, curent care l-a impresionat și pe Maximilian I. Aceste capodopere pot fi considerate o enciclopedie a suveranilor, a intelectualilor și a poeților. Identitatea castelului din Ambras este strâns legată de personalitatea lui Ferdinand al II-lea, un adevărat prinț al Renașterii și mare promotor al artei și științei. Zona cea mai impresionantă din castel este camera de artă și curiozități, așa-numita „Kunstkammer”. Aici se află o colecție vastă și rafinată de „elemente naturale” (caracterizate de forme antropomorfe, pești ciudați, colonii de corali), „elemente artificiale” (produse ale naturii prelucrate artistic) și elemente de manufactură.

Intre 1590 și 1595, Francisc Ernest, cu demnitatea de arhiduce al Țărilor de Jos, a colecționat tablouri flamande. Printre acestea se numără Anotimpurile anului și Nuntă țărănească, pictate de Pieter Bruegel, artist îndrăgit și susținut de arhiduce. In anul 1605, Carol, fiul și moștenitorul lui Ferdinand al II-lea, a vândut colecția din Ambras împăratului Rudolf al II-lea.

Acesta a transferat câteva lucrări la Curtea din Praga, dar cea mai mare parte a colecției a rămas în castelul din Tirol. 

Iubitor și cunoscător de artă, împăratul a înființat în castelul Hradcany din Praga o galerie prestigioasă de tablouri, alături de colecții vechi și de obiecte prețioase decorative. Rudolf al II-lea a manifestat o predilecție pentru Renașterea italiană, mai ales pentru sec.al 16-lea venețian, dar și pentru maeștrii germani și flamanzi, Albrecht Dürer și Pieter Bruegel numărându-se printre primii. Statutul său politic și diplomatic imperial i-a permis să facă schimb sau să achiziționeze opere de artă din Italia, din Spania și din Țările de Jos. In acest fel Rudolf al II-lea a intrat în posesia unor capodopere precum Danae a lui Tizian sau Jupiter și Io a lui Correggio. 

Impăratul a achiziționat de la spaniolul Antonio Perez Răpirea lui Ganimede și Cupidon sculptându-și arcul, de Parmigianino. Operele lui Albrecht Dürer care aparțineau colecționarului francez Granvelle au provenit din Praga. La Curtea lui Rudolf al II-lea își desfășura activitatea un cerc de artiști cunoscuți sub numele de "pictorii rudolfini". Printre aceștia se numărau Bartholomaeus Spranger, Hans von Aachen și Joseph Heintz.

Mutarea reșendinței imperiale de la Praga la Viena a adus noi evoluții în patrimoniul de artă al Habsburgilor.  

Membrii acestui cerc artistic constituiau un grup de sine stătător în manierismul european. Ei se opuneau voinței împăratului și pictau scene cu caracter senzual și erotic, folosind teme mitologice și alegorice. Tablourile lui Arcimboldi, pictor activ la curtea din Praga, se aflau în camera de artă a lui Rudolf al II-lea. Intrucît era un admirator fervent al pietrelor sculptate și al bijuteriilor, suveranul s-a înconjurat de aurari, de sculpturi și de gravori care au format faimosul “atelier de la Curtea din Praga”. 
Intre anii 1612 și 1619, Matthias, fratele lui Rudolf al II-lea, și-a mutat reședința imperială de la Praga la Viena. Aici, Matthias a transferat o parte dintre tablourile și obiectele de artă ale familiei. Comorile rămase la Praga au fost prădate de trupele suedeze, în anul 1648, în timpul Războiului de 30 de ani. La scurtă vreme, acestea vor ajunge în colecțiile reginei Cristina de Elveția. La 10 mai 1621, împăratul Ferdinand al II-lea a emits un decret potrivit căruia bunurile familiei habsburgice nu puteau fi înstrăinate și nici împărțite. Scopul decretului este acela de a împiedica risipirea colecțiilor de artă care aparțineau acestei familii.

In perioada cuprinsă între anii 1628 și 1662, odată cu căsătoria dintre arhiducele Tirolului, Ferdinand Carol, și Ana de Medici, la reședința din Innsbruck au fost aduse opere italiene din secolele al 16-lea și al 17-lea. Printr-acestea se numără Madona pe pajiște, a lui Rafael, tablou achiziționat de familia Taddei din Florența, și Venus și Adonis, de Annibale Carracci.

Intre 1647 și 1656, arhiducele Leopold Wilhelm, fiul împăratului Ferdinand al II-lea și fratele împăratului Ferdinand al III-lea, a ocupat funcția de guvernator în Țările de Jos meridionale.

Wilhelm era un mare cunoscător de artă și conducea o regiune care se afla în centrul comerțului european. In urma licitațiilor organizate pentru colecțiile ducelui de Buckingham și ale lui Carol I al Angliei, arhiducele a achiziționat un mare număr de capodopere italiene și flamande.

O parte dintre aceste tablouri au fost achiziționate în contul fratelui său, Ferdinand al III-lea. Celelalte opere au rămas în posesia lui Leopold Wilhelm care le-a expus în Palatul Coudenberg, la Bruxelles.

Colecțiile de artă în Palatul Stallburg au constituit un alt nucleu de valori artistice imperiale Este vorba despre capodoperele ale lui Mantegna, Antonello da Messina, Giorgione, Tizian, Veronese, Tintoretto, Van Eyck, Bruegel cel Bătrân, Van der Weyden, Memling, Holbein cel Tânăr, Cranach cel Bătrân și Van der Baren, urmat de David Teniers cel Tânăr. Acesta din urmă a reprodus în numeroase tablouri galeria din Palatul Coudenberg, oferindu-ne un fel de inventar cu valoare documentară. David a dedicat operelor italiene o serie de stampe: Theatrum pictorium. In anul 1656, Leopold Wilhelm s-a întors la Viena, aducînd cu sine propriile colecții de artă. In urma unui inventar efectuat în anul 1569, s-a constatat că aceste colecții cuprindeau 1397 de tablouri, 343 de desene și 542 de sculpturi. Toate aceste obiecte de artă au fost expuse în Palatul Stallburg, clădire construită la sfârșitul sec.al 16-lea, unde își avea reședința Maximilian al II-lea. După ce Maximilian s-a mutat în palatal imperial din Hofburg, Palatul Stallburg a devenit sediul grajdurilor regale. In anul 1657, Ferdinand al II-lea a murit . Fiul său, Leopold I, a preluat tronul și a reunit colecțiile tatălui și pe cele ale unchiului său, Leopold Wilhelm. 

Noul împărat s-a căsătorit cu arhiducesa Claudia Felicita, fiica și moștenitoarea arhiducelui Ferdinand Carol de Tirol și a Anei de Medici. In urma acestei căsătorii, suveranul a completat colecțiile familiei sale cu patrimoniul palatului din Innsbruck.

Intre timp, în preajma anului 1659, regale Spaniei, Filip al IV-lea, a dăruit împăratului din Viena câteva capodopere semnate de Velazquez. Printre acestea s-au aflat portretele copiilor săi, Margareta Teresa (prima soție a lui Leopold) și Filip Prospero.

In anul 1711, Iosif I a murit, iar fratele său, Carol al VI-lea, a fost chemat la Viena pentru a primi coroana imperială.

Carol a decis să împodobească Viena cu clădiri noi și importante. Era perioada de aur a stilului baroc. Johann Fischer von Erlach a fost autorul proiectului Castelului Schonbrunn, iar Lukas von Hildebrandt a fost arhitectul Castelului Belvedere. Carol al VI-lea a reorganizat un etaj întreg din Palatul Stallburg – sediu al grajdurilor regale pe vremea lui Leopold Wilhelm. Impăratul a transformat vechea încăpere în care era expusă colecția imperială a lui Leopold Wilhelm într-o fastuoasă galerie privată. Pereții sunt acoperiți cu panouri splendide din lemn, suveranul încercând să dea viață unui ansamblu decorativ mirific în care tablourile erau dispuse simetric și regulat.

In anul 1740, Carol al VI-lea a numit-o împărăteasă pe fiica sa Maria Teresia de Austria. Soțul său, Francisc Stephan de Lorena, a achiziționat câteva tapiserii, îmbogățind astfel colecția familiei. Bernardo Bellotto a pictat pentru Maria Teresia treisprezece tablouri în care protagoniștii sunt Viena și castelele imperiale. In anul 1765, cuplul imperial a decis să înființeze la Viena Cabinetul numismatic și al antichităților. Tot atunci au fost reorganizate obiectele prețioase din camera tezaurului imperial din Palatul Hofburg.

In anii ’70 din sec.al 18-lea, colecțiile imperiale au fost întregite cu două piese importante. In 1771, arhiducele Ferdinand Carol de Habsburg, fiul Mariei Teresia, s-a căsătorit, la Milano, cu ultima moștenitoare a familiei d’Este, Maria Beatrice Ricciarda. In acest fel, arhiducele a devenit posesorul patrimoniului artistic al familiei Modena-d’Este, alcătuit din sculpturi antice clasice și din timpul Renașterii, dar și din instrumente musicale. 
In anul 1773, Papa Clement al XIV-lea a desființat Ordinul Iezuiților. In urma acestui eveniment, pe piața artistică internațională au apărut numeroase icoane de altar pictate în bisericile iezuite. Maria Teresa a achiziționat cinci mari tablouri pictate de Rubens, printre care și ''Adormirea Maicii Domnului''.

Palatul Belvedere a fost un depozitar de frunte al colecției de artă a familiei imperiale.

In anul 1780, Maria Teresa s-a stins din viață, iar tronul a fost ocupat de fiul său, Iosif al II-lea. Galeriile din Palatul Stallburg au devenit neîncăpătoare odată cu aducerea aici a obiectelor de colecție din Viena, a icoanelor de altar pictate de Rubens și de Van Dyck și a tablourilor achiziționate de Maria Teresia. Iosif al II-lea a transferat, așadar, colecțiile familiei imperiale în Palatul Belvedere.

Palatul a fost construit între anii 1714 și 1722 pentru Eugen de Savoia, atotputernicul prinț al Curții Habsburgice, cel care i-a gonit pe turci la Zenta, în 1697. In 1781, palatul a devenit sediul unei galerii deschise publicului (cu 10 ani înaintea Luvrului). Spre deosebire de palatul Stallburg, obiectele de artă au fost dispuse după criteriile istorice și didactice. Tablourile au fost aranjate mai întîi de istoricul de artă Christian von Mechel și au fost grupate după cetățenia autorului și perioada în care au fost create. Datorită acestui sistem de organizare a operelor de artă, publicul a putut înțelege mai bine picturile. In anul 1790, Iosif al II-lea a murit, iar în 1792, Francisc al II-lea a devenit împărat. Suveranul și fratele său, Leopold, marele duce de Toscana, au hotărât să facă un troc cu obiectele de artă din galeria Palatului Belvedere și din colecțiile florentine.

In urma acestor schimburi, muzeul din Viena a înregistrat pierderi importante, ca de exemplu Adorația Magilor, tabloul pictat de Dürer. In timpul războaielor purtate de Napoleon, de teama jafurilor francezilor, trei mari comori au fost transferate la Viena: operele de artă din Ambras, bijuteriile Coroanei și ale Ordinului Lânei de Aur. Colecțiile erau păstrate în Schatzkammer (camera de artă).

Evoluția Muzeului de Artă

Intre anii 1814 și 1815, o parte a tezaurului Habsburgic a putut fi admirată de publicul avizat. Spre jumătatea secolului al 19-lea, pentru împăratul Francisc Iosif – care a domnit în perioada 1848 – 1916, a devenit o prioritate aducerea întregului patrimoniu artistic al familiei într-un singur sediu. Proiectul de urbaniizare a Vienei a inclus și construirea a două clădiri identice, dispuse față în față: Muzeul de Istorie a Artei (Kunsthisorisches Museum) și Muzeul de Istorie Naturală (Naturhistorisches Museum. Arhitecții care s-au ocupat de acest proiect au fost Karl Hasenaeur și Gottfried Semper. Celor doi specealiști li s-a spus să nu-și facă griji în privința banilor. Muzeele au fost construite în perioada 1871-1880 și au fost decorate cu dale din marmură, fresce spectaculoase și cu mozaicuri. Galeriile Muzeului de Istorie a Artei au fost mobilate după regulile stilului istoric care predomina în acea vreme (stil renascentist), dar și în funcție de obiectele de artă pe care le găzduiau: cele antice erau expuse în săli decorate în stil arhitectural antic roman tîrziu; colecțiile Egiptului antic puteau fi admirate în săli decorate în stil egiptean. 

Atriumul muzeului este împodobit cu picturi alegroice: Patronii artelor plastice din Casa Habsburgilor, tablou pictat de Julius Bergier și Apoteza Renașterii de Michael Von Munkacsy. In anul 1880 se încheiat construcția viitoarelor muzee de pe Ring.

La 17 octombrie 1891 a avut loc inaugurarea Muzeului de Istorie a Artei, în prezența împăratului. Inainte de a transfera colecțiile din Castelul Belvedere, un pictor specializat în acoarelă a primit sarcina de a analiza starea în care se aflau acestea. Sălile muzeului trebuiau decorate după gusturile Habsburgilor, pentru a ilustra măreția acestei dinastii. Insă lucrurile nu s-au întâmplat așa. După 25 de ani, Imperiul Habsburgic a pierit, iar colecțiile au fost confiscate de noul stat republican. La începutul celui de-al Doilea Război Mondial, în 1939, toate operele din Muzeul de Istorie a Artei din Viena au fost transferate în salinele subterane din Altausee, decizie cărea i se datorează supraviețuirea tezaurului Habsburgilor. Clădirea muzeului a fost grav avariată în război și nu a mai putut fi folosită mult timp. Abia în anul 1958 Muzeul de Istorie a Artei din Viena și-a redeschis porțile grație unei donații consistente. Printre acestea merită amintită donația făcută de baronii Louis și Clarice de Rotschild, care conținea tablouri olandeze renumite.

Pentru un român cea mai zguduitoare întâlnire se produce în relativ restrânsa sală a tezaurelor, plină de obiecte de aur descoperite pe pământul Transilvaniei, pe pănântul nostru și înstrăinate datorită vitregiilor istoriei. Incăperea este tapetată într-o culoare închisă de bleumarin, care crează o atmosferă de mister și pune în valoare extremă, prin spoturi de lumini, vitrinele adânci ce etalează minunățiile din aurul altor milenii și al altor seminții trecătoare prin centrul europei și, mai ales, peste pământurile românești de astăzi.

Sala-tezaur a muzeului de artă din Viena are cam un sfert din mărimea sălii tezaurului de la Muzeul National de Istorie din Bucuresti. Ingramadită, cu vitrine pe langă pereți și cu unele vitrine în mijloc, dă o senzatie de sufocare, susținută și de lumina palidă din vitrine. In capatul sălii, între cele două spații de acces, se afla piesele inestimabile pentru noi românii, bijuteriile de argint și argint aurit dacice. 

In fața acestui delir al comorilor românesti, pe care le puteai întâlni doar imaginate în basme, din cel mai pur aur, bătute cu pietre scumpe și lucrate cu cea mai meșteșugită artă, restul exponatelor pălesc. Vitrinele de la Kunsthistorisches Museum care adăpostesc piesele din tezaurul de la Șimleul Silvaniei sunt așezate chiar lângă cele sub care se află comoara de la Sannicolau Mare. Este vorba de primul tezaur de la Șimleul Silvaniei, descoperit în 1797, pentru că cel de al doilea descoperit după un secol, în 1889, se află la Budapesta. In total, 73 de piese de aur si argint, cantarind cam opt kilograme. In anul 1999, cele două muzee au organizat o expozitie comună, în care a fost expus întregul tezaur, dar la care nu a fost invitat nimeni autorizat din partea română.

Pentru turistul atent, trebuie să fie izbitor faptul că cele mai impresionante exponate provin din pământul românesc.
Celelalte sunt din Ucraina, Serbia, Croația, Cehia, Slovacia. Singurele piese remarcabile ce provin din Austria sunt cele din tezaurul de la Untersibenbrunn, dar nici pe departe de valoarea celor descoperite în România. După un tur al încăperii, este ușor de constatat că jumătate din sala tezaurelor din acest muzeu este ocupată de piese de la noi, din pământul românesc. In vitrinele de lângă cele două mari tezaure se mai pot vedea superbe fibule din argint și argint aurit, ornamentate cu spirale, descoperite la Șeica Mică și în alte locuri neidentificate din Ardeal, precum și catarame măiestrit lucrate, de aceeași proveniență, datate în a doua jumătate a sec.al 5-lea. Dar călătoria printre tezaurele românești nu e nici pe departe încheiată.

Epoca dacilor este foarte bogat reprezentată în mica sală a tezaurelor, căci o vitrină lungă, ce nu poate fi cuprinsă dintr-o singură privire, strălucește de odoare ce au aparținut strămosilor noștri.

Este așezată chiar la intrarea în încăpere și eticheta din capătul ei spune: “Dakischer Silberschmuck”. Adică podoabe dacice de argint (și argint aurit), toate situate între sec.al 2-lea înainte de Hristos și secolul I după Hristos.

Obiectele înșirate de la stânga la dreapta, numerotate și însoțite de explicații cuminți în germană, par a fi desprinse din inventarul vreunei familii de neam ales, gata de plecare. Ele provin însă din mai multe localități: un colan frumos răsucit, de la Moroda (Arad), alte două, mai mari, descoperite la Marca (Sălaj), un lanț din inele duble, cu un pandantiv rotund, de care atârnă nouă piese ascuțite de argint, descoperit la Someșu Cald (Cluj). In mijlocul vitrinei celei lungi tronează o brățara dacică din argint aurit, cu șapte spire, descoperită la Oraștie, aidoma celor de aur descoperite de infractori și recuperate recent. Brațara de la Viena poartă patina celor două milenii petrecute în pămant, luciul său este inegal, umbrit din loc in loc de pete și zgârieturi.
Acesta este primul obiect care îți atrage privirile, în momentul în care intri în sala tezaurelor. Ciudatele capete de lupi-șerpi ce au fost înfățișate de mâna meșterului veghează în tăcere vitrina cu podoabe dacice. In cea de-a doua jumătate a vitrinei. Dincolo de acest gardian somptuos, este tezaurul de la Săliște (județul Alba), cunoscut și sub numele de “Tezaurul de la Cioara”, căci așa se numea localitatea în vremea descoperirii și până târziu, în anul 1965, când i-a fost schimbat numele. Tezaurul format din 64 de piese de argint a ajuns la Viena. Astăzi, în vitrina cea lungă, se mai află 31 de piese din acest tezaur.

Pământul Săliștei s-a dovedit foarte bogat în mărturii istorice, căci satul Tărtăria, care a dat la iveală cea mai veche scriere din lume, aparține tot de Săliște, iar cuviosul Sofronie de la Cioara s-a aflat in fruntea luptei ardelenilor pentru păstrarea legii strămoșești, în vremea unitarianismului și a generalului Bukow, ce reprezenta teroarea.

Jertfa ostașilor români din timpul Războiului de Reîntregirea Neamului, dintre 1916-1919, printre alte mărețe daruri aduse poporului român, a adus și posibilitatea ca în ultima sută de ani să fie descoperite și alte multe tezaure pe pământul strămoșesc al Ardealului.
Pe români îi încearcă un sentiment de frustare când văd în muzeul străin tezaure ale pământului românesc, precum tezaurul de la Sânnicolaul Mare, de la Șimleul Silvaniei și din alte locuri transilvane. Este vorba de o durere istorică.

Tezaurul de la Sânnicolau Mare este compus din 23 de obiecte din aur, în greutate totală de peste 10 kilograme, sunt confecţionate din aur cu o fineţe variind între 12 şi 22 provenind din perioada medievală timpurie.
Tezaurul a fost descoperit în anul 1799, pe data de 3 iulie, în localitatea bănăţeană Sânnicolau Mare, de către ţăranul Nera Vuin, pe când săpa o groapă în curtea casei, lângă o vie din preajma punctului denumit Szighet. Este considerat unul dintre cele mai importante tezaure de la începutul evului mediu european.

După descoperire şi după recuperarea sa de către autoritățile vremii, a fost inclus în colecţia Curţii Imperiale austriece. Dar mai trebuie vorbit mult despre comorile românești deținute de Austria, și, desigur de povestea altor comori. In prezent, acest tezaur se află la Kunsthistorisches Museum din Viena.
La prima vizită în Kunsthistorisches Museum, în anul fericit pentru noi, 1979, aranjamentul muzeului se prezenta, în cea mai mare parte, altfel. Ca amănunt, îmi amintesc, cu oroare, că pe sălile tezaurelor transilvane se scria că este vorba de tezaure blgare O rușine pentru un muzeu cu atât de înalte pretenții și cu atât de preioase exponate adunate.
Clădirea destinată prin construcție pentru Kunsthistorisches Museum este ea însăși un obieciv de artă arhitecturală minunat. In fața sa, ca într-o oglindă, se află fratele său Muzeul de Istorie naturală (Naturhistoriche Museum) și cuprind între ele Maria Theresia platz și impresionantul monument al împărătesei.

Proiectul a fost creat de Gottfried Semper, care a fost responsabil și pentru proiectarea palatului Neue Burg , ultima extindere a Hofburg . Intenția a fost de a conecta palatul cu noile muzee peste Ringstrasse prin arcuri de triumf mari, dar izbucnirea primului război mondial și căderea ulterioară a imperiului Habsburgic a pus capăt acestor planuri. 

Interiorul Muzeului Kunsthistorisches, proiectat de Karl von Hasenauer, este spectaculos, cu coloane mari de marmură, scări monumentale și statui. Un număr de artiști austrieci proeminenși, precum Franz Matsch, Gustav Klimt și fratele său Ernst Klimt, au decorat interiorul cu picturi murale pline de viață.

Clădirea este dotată cu o cupolă centrală creia îi corespund la parter și etaj spații largi circulare pavate cu marmură. De la parter pornesc culoarele spre colecțiile antice, cu exponate, în general, mai grele.

Din rotunda de la parter se ridică o impresionantă scară centrală până la o platformă medie către etaj. In dreptul scării tronează o statuie de mari dimensiuni reprezentând pe Teseu luptând cu centaurul,statuie realizată în 1875 de Antonio Canova. La ultimile trepte ale scării centrale străluiesc doi lei în poziție verticală, câte unul de o parte și de alta. Pe lateralele platformei sunt plasate două busturi pe socluri înalte. De la acea platformă scara se desparte în două alte scări ce urcă pe lângă ziduri spre platforma de la etaj, o suprafață circulară acoperită de un spațiu grandios și elegant, plin de pilaștri, coloane, arcade și pavimente de marmură cu desene întrepătrunse. Intregul sațiu este destinat unei ample cafenele-cofetărie, unde se odihnesc vizitatorii între etapele afectate vizitării unor aripi ale etajului. Cafeneaua elegantă este aproape totdeauna plină și extreme de solicitată. In centrul ei se găsește un gol circular ce corespunde cu platforma circulară de la parter. Prin acest gol se poate vedea bolta clădirii încă de la parter. Pe spațiul circular de la etaj, pe suprafața cafenelei, se organizează diverse baluri precum și cel de Revelion. 
Galeriile sunt elegante, înalte, spațioase, cu ornamente aurite și cu tavane pline de picturi. Sălile și cabinetele ce adăpostesc picturile după țările de proveniență și epoca de creație, sunt capitonate în culori roșu-vișinii, galben, portocaliu, muștar, roz, vernil și alte nuanțe care scot în evidență ramele opulente.

Muzeul este atât de bogat încât nu poate fi vzitat decât în minim două zile. Noi l-am parcurs de mai multe ori pe când ne opream prin Viena și încă nu ne-am săturat. De altfel patrimoniul său se întinde acum și în alte locații, precum palatul Noue Burg, palatul Schonbrunn și alte locații pentru diferite colecții. Chiar palatul Ambras, din sud-estul orașului Innsbruck, aparține tot acestui muzeu deși are un statut de independență.

Muzeul de artă - vedere generală dinspre Muzeul de istorie
naturală. In față monumentul Maria Teresia (Theresia)

Muzeul de artă văzut din Piața Maria Teresia

Muzeul de artă - scara de gală și monumentul lui Teseus în luptă
cu minotaurul

Muzeul de Artă - Teseu în luptă cu minotaurul - în partea de sus
 a scării de gală

Muzeul de Artă - scările ce cotinuă scara de gală în sens inversă

Accesul la rotonda de la etaj unde este organizată o cafenea cu
cofetărie

Accesul la etaj - detaliu

Muzeul de Artă - detaliu interior

Muzeul de Artă - detaliu interior

Muzeul de artă - rotonda de la parter

Muzeul de Artă - Galerie de sculpturi

Muzeul de Artă - rotonda de la parter

Muzeul de Artă - cupola centrală

Muzeul de Artă - detaliu de expunere

Muzeul de Artă - Turnul Babel de Bruegel

Muzeul de Artă - Uciderea copiilor  de Bruegel

Muzeul de Artă - colecția egipteană

Muzeul de Artă - colecția egipteană

Muzeul de artă - sală egipteană

Muzeul de Artă - colecția egipteană

Muzeul de Artă - colecția Orientul Mijlociu

Muzeul de Artă - sală de expunere

Muzeul de Artă - sală de expunere

Muzeul de Artă - sală de expunere

Muzeul de Artă - cafeneaua cu cofetărie de la etaj -

sub cupola centrală

Muzeul de Istoria Artei - Obiect din Tezaurul de la Sânnicolau Mare

Muzeul de Istoria Artei - Obiect din Tezaurul de la Sânnicolau Mare

Muzeul de Istoria Artei - Obiect din Tezaurul de la Sânnicolau Mare

Muzeul de Istoria Artei - Obiect din Tezaurul de la Sânnicolau Mare

Muzeul de Istoria Artei - Obiect din Tezaurul de la Sânnicolau Mare

Muzeul de Istoria Artei - Obiect din Tezaurul de la Sânnicolau Mare

Muzeul de Istoria Artei - Obiect din Tezaurul de la Sânnicolau Mare

Salieră de Benvenuto Cellini - Aur și Email - 1540-1543 - 7 Kg 

Valoare 50 milioane Euro

Cupă cu capac creată în Praga între anii 1600-1605 de către aurarul flamand Jan Vermeyen; fildeş din narval (*) sculptat montat în aur emailat, cu rubine, diamante şi o camee dublă din agat provenind-probabil-din atelierul Miseroni (Milano / Italia).

Vas sculptat într-un singur cristal gigantic de smarald columbian, la comanda împăratului Ferdinand III de Habsburg (1608-1657). Capacul este posibil să fi fost realizat dintr-un fragment din acelaşi cristal. Greutate 2860 ct, lungime 8,5 cm / lăţime 7,2 cm / înălţime 10,9 cm. Valoare posibilă, peste 100 milioane $.

Smaraldul brut, probabil cel mai mare descoperit până atunci în lume, a fost achiziţionat de către împăratul Rudolf II de Habsburg. A fost tăiat între anii 1641-1642 de către Dionysio Miseroni, fiul lui Ottavio Miseroni. Costul tăierii a fost 8.000 taleri (în anul 1660 valoarea vasului era estimată la 300.000 taleri), care au fost plătiţi de către Curtea vieneză în mai multe rate, ultima după moartea lui Dionysio.

                                       Austria / Viena / Kunsthistorisches Museum
Sub numele „Petroneller Willkhumb” se află în colecţia muzeului menţionat o cupă din sticlă gravată cu diamant, aurită şi emailată, creată în Veneţia între anii 1480-1490, despre care se crede că a fost oferită de Matei Corvin lui Johann von Kranichberg, stăpânitor al castelului Petronell (Austria); obiectul poartă o inscripţie din 12 aprilie 1613 celebrând vizita împăratului Matthias I de Habsburg şi a împărătesei Anna la Petronell.
Inălţime 34 cm, diametru maxim 23 cm.

                                                                    Gemma Claudia

                                      Austria / Viena / Kunsthistorisches Museum
Camee din onix în ramă din aur, datată 49 e.n. înfăţişându-i în stânga pe Claudiu şi Agrippina Minor („cea Tânără”), iar în dreapta pe Germanicus şi Agrippina Major („cea Bătrână”). In partea inferioară două cornuri ale abundenţei, vulturul lui Jupiter, arme şi armuri.

                                                                  Gemma Osenbruck

                                           Austria / Viena / Kunsthistorisches Museum

Camee din sardonix datată 38-41 e.n. înfăţişându-i pe împăratul Gaius Caesar zis Caligula (12-41 e.n.) şi zeiţa Roma; montura din aur cu email policrom executată în anul 1610 de către Andreas Osenbruck (1570-1622), aurar şi bijutier din Praga.