Acest edificiu este biserica
principală a ordinului jezuiţilor la Roma. Organizaţia lui Iisus a fost fondată
în anul 1540 de către spaniolul Ignatio de Loyola. După Conciliul de la Trante
el a devenit principalul animator al mişcării de Contra-Reformă al cărei ţel
principal a fost acela de a combate tezele Reformei susţinute de Martin Luther
şi de Calvin.
In 1568 s-a decis construirea unei
biserici în centrul Romei. Cardinalul Alexandru Farnese (Mare Cardinal) s-a
angajat să finanţeze lucrarea impunându-şi şi propriul arhitect, pe Vignola.
Dinspre sine, conducătorul Ordinului a angajat un arhitect jesuit, pe părintele
Giovanni Tristano, pentru a veghea la respectarea exigenţelor regulilor
ordinului.
Pentru faţadă s-a reţinut
proiectul lui Giacomo Della Porta (1575). Foarte solemn şi sever, el constituie
un model al stilului care urma să asigure tranziţia între arta Renaşterii şi
arta barocă, mult timp numită „stil jesuit“.
Istoricii de artă de astăzi nu
folosesc acest termen, deoarece iesuiţii nu au determinat un nou tip de
arhitectură şi nu au impus răspândirea lui. Roma a fost aceea care a dat
soluţii practice pentru construirea edificiilor Ordinului jesuit în
străinătate, precum la biserica Sf. Paul şi Sf. Ludovic din Paris.
Ridicată pe două nivele cu
ordine arhitectonice diferite, a căror unitate este asigurată de volute şi de
un dublu timpan curb şi triunghiular, această faţadă
conţine elementele de mişcare care mai târziu au caracterizat stilul baroc.
Câteva coloane angajate tind să înlocuiască pilaştrii plaţi ai Renaşterii,
afirmându-se decroşarea şi efectele de umbră şi de lumină. Inaltă şi foarte
largă, faţada maschează parţial cupola.
In interior bogăţia stupefiază,
în contrast cu puritatea edificiilor gotice sau cu austeritatea celor romane.
Aici se distinge arhitectura oarecum simplificată a edificiului, operă a
Contra-Reformei, alături de decoraţiunea exuberantă, amplificată, cu aproape un
secol mai târziu, de arta barocă, odată cu triumful papalităţii.
Planul în cruce latină este
maiestos şi a răspuns preocupărilor Ordinului iesuit. Predicile trebuiau să
permită poporului să înţeleagă ceremoniile la care participa. Nava a fost
concepută ca unică şi amplă, degajată şi bine iluminată, astfel încât
credincioşii să poată să-şi concentreze atenţia asupra gesturilor oficiantului
şi să citească rugăciunile împreună cu el. Acustica a fost studiată special
pentru ca să îndeplinească sonoritatea indispensabilă celebrărilor gloriei lui
Dumnezeu şi a sfinţilor.
Decorarea în stil baroc din sec. al
17-lea a avut menirea să traducă victoria Bisericii romane contra turcilor la
Lepante, în 1571, şi contra protestantismului abjurat de regele Franţei, Henric
al IV-lea, în 1593.
Luxul marmurei policrome, al
picturilor, al sculpturilor, al bronzurilor, al stucaturilor, nu lasă nici un
singur spaţiu neocupat şi neorbitor.
De o
parte şi de alta a altarului, două grupuri de statui alegorice ilustrează
acţiunea Ordinului jesuit. Printr-o intrare din dreapta bisericii se pot vizita
încăperile unde a trăit şi murit Ignatius. Bolta şi pereţii coridorului sunt în
întregime pictaţi cu picturi ce dau o falsă aparenţă a naturii, autor A. Pozzo.
Biserica este aglomerată de artă în aşa măsură încât este obositoare şi morbidă
şi reprezintă o etalare a bogăţiei de prost gust.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu