vineri, 18 decembrie 2015

XI ' AN - ORAȘUL SOLDAȚILOR DE TERACOTĂ


Xi’an, China – orasul soldatilor de teracota

La Xi'An se ajunge după un drum de 16 ore cu trenul, Beijing - Xi'An. Prețul biletului se ridică la aprox. 45 de dolari, iar condiţiile din tren sunt decente în cuşete de 6 paturi. In trenurile de noapte există și compartimente de 4 paturi însă pretul este dublu iar diferența de confort nu este prea mare.
Acest oras, fosta capitală a Imperiului Chinez sub 13 dinastii, este renumit în special pentru faptul că era capătul Drumului Mătăsii. Astfel, aici s-au stabilit, de-a lungul timpului, numeroși musulmani care faceau comerț pe vremuri, aducând în China mirodenii și cumpărând mătase. Xi'an-ul a ajuns să aibă acum cea mai mare comunitate musulmană din China și adăpostește cea mai mare moschee din China.
Orașul este însă faimos pentru Armata de Teracotă a împaratului Qin, descoperită în anii '70 de un localnic. Acel localnic a devenit erou național în China și director de muzeu la Xi'an, unde oferă autografe turiștilor pe cartea sa autobiografică, la prețul de 20 de dolari. Se spune ca obiectele de ceramică începuseră să fie descoperite cu mult timp înainte de 1970, însă oamenii nu raportau descoperirile, ci țineau obiectele în casă, venerandu-le.

Sunt în total 8000 de soldaței de teracotă, unii mai mari, alții mai mici, cu diferite grade militare, tunsori, priviri, fizionomii, etc. Se spune că fiecare este diferit și că mai sunt încă mii de astfel de exponate neexcavate.

Soldațeii sunt împărțiți în trei hangare, cel mai impresionant fiind hangarul numarul 3, ce conține peste 6000 de soldaței. Fiecare este îmbracat și poziționat conform gradului său militar (arcașii erau așezați în genunchi) și au expresii faciale diferite, iar unii dintre ei sunt călare.

Impăratul Qin Shi Huangdi, și-a început mormântul imediat cum a preluat puterea. Asemănător vechilor egipteni, chinezii credeau în nemurirea sufletului și de aceea împaratul a dorit sa fie păzit de soldați în mărime naturală, diferențiați după rangul militar. Imparatul Qin este cel care a unificat China și a unit toate zidurile din țară, formând o mare parte din Marele Zid, dar și cel care a dat numele Chinei, a standardizat moneda și unitățile de măsură, dar și scrisul. Deși a facut multe lucruri bune, Qin a fost totuși un împarat excentric care a folosit sume imense de bani și peste 700.000 de oameni la construcția mormântului său și și-a îngropat de vii zeci de amante.
Până acum, arheologii nu au excavat mormântul propriu-zis al împaratului, însă folosindu-se raze infraroșii, au încercat să reconstituie mormântul acestuia, despre care se spune că ar avea tavanul bătut cu pietre prețioase și că râuri de mercur ar curge prin el.
Deși mai puțin organizat decat Beijing-ul, cu un transport în comun de-a dreptul haotic, Xi'an mai este cunoscut și pentru alte câteva atracții în afară de Armata de Teracotă. Se pot enumera aici Turnul Tobei si al Clopotului, care se regăsesc în majoritatea orașelor din China și unde se dau reprezentații de mai multe ori pe zi, zidurile orașului care înconjoară acum centrul vechi (se spune ca sunt cel mai bine păstrate ziduri de oraș vechi din China), Pagoda Marii Gâște Salbatice și Pagoda Micii Gâște Salbatice. Fântâna arteziană din fața Pagodei Marii Gâște Salbatice este în fiecare seara, protagonista unui show cu muzică, lumină și apă, cel mai mare de acest gen din Asia. Nu trebuie ratat nici cartierul musulman, cu toate mâncărurile picante de aici și cu cea mai mare moschee din Asia.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu