EL ESCURIAL

Escurial, grandiosul edificiu istoric din Spania este mai mult decât un simplu palat, este un complex palaţial destint mai multor funcţiuni. A fost reşedinţă regală, dar şi mănăstire . Astăzi are încă vechea lui biserică, dar şi un muzeu. Are o capelă regală, dar şi o înfiorătoare cameră de tortură. Circumscrie şi cultivă o atmosferă extrem de rece şi rigidă, dar face parte din patrimoniul UNESCO. Deşi plasat în amalgamata peninsulă iberică, palatul are o înfăţişare atât de sobrăşi şi lipsită de ornamentaţii, sau de imaginaţie decorativă ecterioară  încât aminteşte de arhitectura prusacă sau sovietică. Este normal ca un astfel de edificiu să fi răsărit din dorinţele estetice ale celui mai neguros rege catolic, celui mai catolic dintre toţi regii Spaniei, temutul Filip al II-lea.

Străiniii îl numesc simplu,  Escurial, dar spaniolii se referă la el, cu un gen de mândrie nedisimulată, amestecată cu respect, ca fiind El Escorial, somptuosul complex arhitectural construit de cel care este considerat de mulţi istorici drep cel mai puternic şi influent rege din istoria Spaniei.

Edificiul în cauză este situat la o distanţă de doar 45 kilometri de Madrid, la poalele Muntelui Abantos din Sierra de Guadarrama.

Imensa construcţie tronează în peisajul arid, bătut de vânturi uscate şi presărat cu arbori şi arbuşti rari de la poalele munţilor Guadarrama, o regiune cunoscută şi din punct de vedere economic datorită numeroaselor mine de exploatare a fierului.

Acel rege rigid, dur şi orgolios, a dorit să construiască un palat-reşedinţă de dimensiuni nemaivăzute, pentru a marca astfel pentru vecie victoria sa în bătălia de la Saint Quentin, din Picardia, împotriva trupelor lui Henric al II-lea, regele Franţei din acea perioadă.

La fel de mult, Filip al II-lea şi-a dorit ca viitorul şi imensul său edificiu să servească drept loc de odihnă veşnică tuturor regilor Spaniei care domniseră cu 500 ani înaintea sa.

Mulţumit de cum decurgeau lucrările, acelaşi ambiţios suveran s-a gândit şi la o destinaţie religios-scolastică pentru viitoarea construcţie. Astfel, El Escorial a devenit şi un important centru pentru studierea catolicismului, precum şi pentru plănuirea celor mai eficiente măsuri împotriva avalanşei protestantismului, sau pentru sprijinirea cauzei emergente a Contrareformei.

Prima piatră a fost aşezată în ziua de 23 aprilie 1563, dată de referinţă în istoria monarhiei iberice.

Soarta a făcut ca Juan Bautista de Toledo, arhitectul responsabil de designul şi planurile de construcţie al Escurialului, să moară înainte de a-şi vedea opera definitivată.

Ucenicul său, tânărul şi ambiţiosul arhitect Juan de Herrera, a fost cel care a terminat Escurialul în anul 1584. Trecuseră mai puţin de 21 de ani de la începerea lucrărilor, urmărite de regele Filip.

Planul clădirii ascunde numeroase simboluri, având forma aproximativă a unui grătar. Conform credinţelor locale, acest design neobişnuit, onorează memoria Sfântului Laurentius, cel care în secolul al 3-lea e.N a fost martirizat prin ardere de viu pe un grătar metalic, transformat într-o macabră friptură umană.

O altă teorie cu privire la forma de grătar a palatului este cea conform căreia planul de construcţie al Escurialului este bazat pe o descriere detaliată a celebrului templu al regelui biblic Solomon, planul respectiv fiind consemnat cu sute de ani în urmă de către istoricul iudeo-roman Josephus Flavius.

Prezenţa statuilor regilor evrei David şi Solomon, amplasate la intrarea în biserica din centrul Escurialului, alimenteză teroriile cu privire la această variantă.

Dacă forma şi planurile Templului lui Solomon au stat la baza designului final al Escurialului, acestea au fost totuşi modificate astfel încât să servească concepţiilor personale ale suveranului spaniol, care vedea Escurialul ca pe un panteon al culturii şi civilizaţiei spaniole medievale, o biserică, o locuinţă, o şcoală, o imensă bibliotecă, un palat regal şi o mănăstire.

Fortăreaţă a catolicismului

Construit în mare măsură din piatră de granit cenuşie, masiv, pătrăţos, puţin ornamentat si cu un aer destul de agresiv, Escurialul zdrobeşte şi complexează la prima vedere prin simpla sa prezenţă. Aerul său pronunţat auster şi puternic în acelaşi timp, chiar înfricoşător pe alocuri, trimite cu gândul mai degrabă la o fortăreaţă decât la o mănăstire-palat. Cele 4 colţuri ale edificiului cu formă de dreptunghi gigantic sunt ornate cu turnuri de apărare.

Instrucţiunile lui Filip al II-lea către arhitectul Toeldo au fost simple clare şi fără loc de concesii sau discuţii. Monarh absolutist prin simplă definiţie, Filip a dictat:

-Vreau simplitate în construcţie şi să transpară un aer sever, indiferent din ce parte va fi privit. Vreau să emane aristocraţie fără aroganţă şi maiestuozitate fără ostentaţie.

Pe lângă scopurile şi destinaţiile sale iniţiale, Escurialul a ajuns cu timpul un imens muzeu de artă care, paradoxal, adăposteşte între zidurile sale reci şi sumbre numeroase capodopere ale geniului uman. Aici pot fi admirate lucrări care aparţin lui Titian, Tintoretto, Velasquez, El Greco, Paolo Veronese, Roger van der Weiden, Claudio Coello şi alţii.

Bibiloteca sa impresionată deţine mii şi mii de manuscrise şi documente inestimabile ca valoare. Aici există colecţia completă de documente a marelui sultan Zidan Abu Mali, care a domnit între anii 1603-1627 şi a fost unul dintre cei mai importanţi conducători ai Marocului.

Unele dintre cele mai impresionante obiective cultural-religioase din cadrul Escurialului sunt bisericile, capelele şi mănăstirea, adevărate simboluri ale catolicismului în regatul iberic al regelui Filip.

Patio de los Reyes, vizibilă imediat ce pătrunzi în interiorul Escurialului, este o spectaculoasă biserică, cu o cupolă imensă, inspirată de cea a basilicii Sfântului Petru din inima Vaticanului. Capela sa uriaşă are trepte săpate în marmură roşie; altarul are înălţimea de 30 metri şi, la fel ca sacristia, este împodobit cu picturi şi sculpturi clasice, opere ale maeştrilor Coello, Velasquez, Tibaldi, Titian şi Zuccari.

Panteonul regal, amplasat sub capelă, adăposteşte mormintele majorităţii regilor spanioli începând cu Carol I. Aici odihneşte inclusiv principele Juan de Bourbon, tatăl lui Juan Carlos I, actualul suveran al Spaniei.

Galeriile de artă, cu cele 11 săli ale lor, deţin mii de lucrări aparţinând şcolilor spaniole, italiene, lombarde, germane, ligurice şi flamande din secolele 15, 16 şi 17.

Basilica San Lorenzo el Real este situată în mijlocul clădirilor din complexul arhitectural al Escurialului şi are forma aproximativă a unei cruci latine, asemenea multor catedrale în stil gotic din Europa Occidentală.

Altarul său atrage privirea prin bogăţia ornamentală. Inalt de peste 28 metri, cioplit în granit roşu şi jasp, este împodobit cu un imens grup statuar din bronz, copleşitor ca prezenţă. Dacă regele Filip şi-a propus ca vizitatorii să fie impresionaţi la maximum de forţa, grandoarea şi omniprezenţa cultului catolic în Spania medievală, acest lucru i-a reuşit pe deplin.

Sala Bătăliilor, biblioteca, grădinile şi relicvariile

In imediata apropiere a basilicilor, apaetamentele regelui Filip al II-lea constau doar în nişte camere simple, decorate auster. Toate au câte o fereastră orientată spre basilici, astfel încât absolutistul rege putea să urmărească slujbele chiar şi atunci când era imobilizat în pat, ca urmare a gutei de care a suferit în ultimii ani ai vieţii.

Un alt obiectiv care merită vizitat este Sala Bătăliilor, o cameră prelungă ai cărei pereţi sunt împodobiţi cu fresce care reprezintă cele mai importante victorii militare spaniole.

In principal, sunt reprezentate scene de luptă împotriva maurilor, din perioada Reconquistei, precum şi  câteva dintre bătăliile câştigate de Filip în perioada campaniilor sale împotriva francezilor.

Biblioteca Escurialului a fost înfiinţată la ordinele aceluiaşi suveran. Cărturar pasionat, regele Filip al II-lea şi-a donat întreaga colecţie personală de documente, după care a mai cumpărat şi donat unele dintre cele mai valoroase lucrări, tratate şi volume din Spania, precum şi din întreaga Europă Occidentală.

Astăzi, colecţia completă a bibiliotecii cuprinde peste 40.000 de cărţi şi manuscrise, depozitate într-o sală a cărei lungime depăşeşte 40 de metri lungime şi 10 înălţime.

Tavanul lăcaşului de cultură este decorat cu fresce ilustrând diferite domenii ale cunoaşterii: retorică, dialectică, muzică, gramatică, aritmetică, geometrie şi astronomie.

Escurial - Bibliotecă

Relicvariul este un alt obiectiv de mare valoare; aceasta deoarece, încurajat de hotărârile Conciliului din Trent, hotărâri care aprobau şi întăreau venerarea sfinţilor, regele Filip a donat mănăstirii din Escurial cel mai mare relicvar al creştinătăţii catolice. Colecţia de moaşte cuprinde peste 7.500 de relicve, aşezate în 570 de secţiuni, conform directivelor arhitectului Juan de Herrera.

Afară, la o gură de aer şi departe de atmosfera grea şi apăsătoare a relicvariului, vizitatorii se pot odihni în Grădinile Călugărilor, câteva petice verzi printre care, timp de sute de ani, monahii de aici au obişnuit să studieze şi să se roage.

Escurialul este un monument cultural capital al Spaniei, grandios şi copleşitor, pentru a cărui vizitare sunt necesare mai multe zile, la sfîrşitul cărora se poate obţine, cu siguranţă, o viziune mult mai vastă şi mai clară asupra catolicismului, precum şi asupra istoriei, culturii şi civilizaţiei spaniole.